Uzucapiune. Intervertirea precarităţii în posesie utilă
| Comentarii |
|
C. civ., art. 1846
Posesia este compusă din două elemente: un element material, corpus şi un element intenţional, animus, respectiv voinţa posesorului de a exercita puterea materială pentru sine sub nume de proprietar.
Extinderea folosinţei asupra unui imobil despre care cunoştea că nu îi aparţine, în absenţa oricărei dovezi privind exercitarea pentru sine nu este de natură a dobândi dreptul de proprietate prin uzucapiune.
C.A. Constanţa, Secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, decizia nr. 352/C din 19 noiembrie 2008
La data de 25 iunie 2007 reclamantul E.O. a chemat în judecată pârâţii Municipiul Constanţa prin Primar şi Consiliul Local Constanţa, solicitând instanţei să constate că a dobândit, prin uzucapiune, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 335 mp situat în Constanţa.
In motivarea acţiunii reclamantul a susţinut că a îngrădit terenul în suprafaţă de 335 mp carc se află în vecinătatea terenului de 298,80 mp
atribuit prin decizia nr. 4112/1957 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular Constanţa, pentru construcţia unei locuinţe, fiindu-i eliberat titlu de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 şi a exercitat asupra terenului o posesie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar timp de 30 de ani şi că sunt întrunite elementele constitutive ale posesiei utile necesare dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune.
Prin sentinţa civilă nr. 4928 din 19 martie 2008 Judecătoria Constanţa a respins ca nefondată acţiunea reclamantului E.O., reţinând că reclamantul a fost un detentor precar al bunului, conservând pentru întregul teren deţinut, 633,80 mp, aceeaşi calitate conferită prin Decizia nr. 4112/1957 şi nu a dovedit o intervertire a precarităţii în posesie utilă, astfel că nu s-a dovedit exercitarea unei posesii utile pentru suprafaţa de 335 mp, necesară pentru a uzucapa.
Apelul declarat de reclamantul E.O. împotriva sentinţei civile nr. 4928/2008 a Judecătoriei Constanţa a fost respins ca nefondat, cu o motivare similară, prin decizia civilă nr. 398 din 11 septembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Constanţa.
Instanţa de apel a constatat precaritatea posesiei reclamantului, lipsa elementului psihologic al posesiei şi exercitarea de către reclamant a unei posesii pentru altul, dedusă din extinderea folosinţei asupra acestui imobil despre care cunoştea că nu îi aparţine.
împotriva deciziei nr. 398/2008 a Tribunalului Constanţa a declarat recurs E.O., susţinând că hotărârea a fost pronunţată cu interpretarea greşită a textelor de lege invocate şi a probelor administrate.
Se susţine că numai printr-o apreciere greşită s-a prezumat că posesia precară exercitată pentru terenul atribuit prin decizia nr. 4112/1957 a fost conservată şi în privinţa terenului în litigiu.
Dimpotrivă, susţine recurentul, a exercitat asupra terenului în suprafaţă de 335 mp o posesie continuă, paşnică, publică şi sub nume de proprietar din anul 1957, fiind fără relevanţă titlul de folosinţă în baza căruia reclamantul deţinea terenul învecinat, în suprafaţă de
298,80 mp.
In recurs, intimaţii au depus sentinţa civilă nr. 4944 din 19 mai 2005 pronunţată de Judecătoria Constanţa prin care s-a recunoscut în favoarea reclamantului E.O. un drept de proprietate dobândit prin uzucapiune asupra terenului în suprafaţă de 413,20 mp din Constanţa, aflat în vecinătatea sudică a lotului în suprafaţă de 298 mp, atribuit în proprietate reclamantului în temeiul Legii nr. 18/1991.
Examinând legalitatea hotărârii recurate, în raport de motivele de recurs formulate de reclamantul apelant, Curtea constată că recursul nu este întemeiat.
Pornind de la prevederile art. 1846 alin. (2) C. civ., literatura juridică a definit posesia ca fiind puterea materială pe care o exercită cineva asupra unui lucru şi care este analogă cu aceea pe care o poate exercita un proprietar. Dar pentru ca puterea materială asupra unui lucru să poată avea efecte juridice, este nevoie să i se adauge un element intenţional, anume voinţa celui ce deţine lucrul de a se comporta, faţă de lucru, ca şi cum ar fi titularul dreptului ce exercită asupra lucrului. Astfel, posesia este compusă din două elemente: a) un element material, corpus, care este puterea materială pe care o persoană o are asupra lucrului, adică totalitatea faptelor materiale de deţinere, folosinţă, transformare etc., pe care posesorul le poate exercita asupra lucrului; b) un element intenţional, animus, care constă în intenţia posesorului de a exercita aceste acte materiale ca şi cum ar fi titularul dreptului din care ar trebui să derive puterea materială; animus possidendi este, cu alte cuvinte, voinţa posesorului de a exercita puterea pentru sine, sub nume de proprietar.
In speţă, chiar dacă reclamantul a încercat să dovedească prin proba testimonială administrată că a îngrădit terenul în suprafaţă de 335 mp încă din anul 1957 în aceeaşi perioadă în care a preluat de la autoritatea administrativă locală şi folosinţa terenului în suprafaţă de
298,80 mp, aflat în imediata vecinătate, situaţia de fapt prezentată de reclamant este contrazisă de înscrisurile depuse.
Se reţine că, în anul 1996, la momentul întocmirii fişei imobilului deţinut de domnul E.O., perimetrul îngrădit al imobilului nu cuprindea şi terenul solicitat în prezentul litigiu, terenul îngrădit de reclamant având aproximativ suprafaţa de 580 mp (24,15 x 27,40).
Stăpânirea materială în limitele constatate cu ocazia întocmirii fişei imobilului este confirmată prin sentinţa civilă nr. 4944/2005, pronunţată de Judecătoria Constanţa, proprietatea câştigată de reclamant prin valorificarea Deciziei nr. 4112/1957 în procedura Legii nr. 18/1991 (298,80 mp) fiind întregită prin această hotărâre a instanţei, de recunoaştere a unui drept dobândit prin uzucapiune (413,20 mp).
Situaţia care rezultă din aceeaşi fişă a imobilului, împreună cu absenţa oricărei dovezi privind exercitarea posesiei asupra terenului de 335 mp anterior anului 1996, coroborată cu afirmaţia martorilor reclamantului referitoare la suprafaţa de teren aflată în stăpânirea reclamantului. Dacă potrivit acestor martori reclamantul avea posesia unei
suprafeţe de 600 - 700 mp, reclamantul susţine, în final, manifestarea voinţei de a stăpâni un imobil cu suprafaţa totală de 977 mp.
Se constată, prin urmare, că posesiei exercitată în prezent de reclamant pentru terenul în suprafaţă de 335 mp i-a lipsit elementul corpus, cel puţin până în anul 1996, situaţie în care termenul de 30 de ani necesar dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune nu este îndeplinit.
| ← Uzucapiune. Regie autonomă. Calculul termenului pentru... | Uzucapiune. Condiţiile posesiei. Fostă întreprindere de stat.... → |
|---|
