Uzucapiune. Condiţiile posesiei. Intenţia de a se comporta ca proprietar. Animo domini
| Comentarii |
|
C. civ., art. 1847, art. 1860 Legea nr. 53/1974
Viciile de formă ale unui înscris sub semnătură privată încheiat în anul 1980 nu sunt de natură să împiedice pe dobân-ditor să aibă credinţa dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului dobândit conform convenţiei, adică să aibă animus
9 7
domini şi deci să poată prescrie proprietatea.
C.A. Bucureşti, Secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, decizia nr. 398/C din 17 decembrie 2008
Reclamanţii D.J. şi D.H., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local al Municipiului C. şi Municipiul C. prin Primar, au solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să constate că au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului situat în C., jud. C., în suprafaţă de 460 mp, pe calca prescripţiei achizitive de 30 de ani, precum şi dreptul de proprietate asupra construcţiilor edificate pe acest teren, prin accesiune imobiliară.
In motivarea cererii s-a arătat că reclamanţii au cumpărat prin chitanţă sub semnătură privată, la data de 3 decembrie 1980, de la numita E.B. (fostă E.), imobilul din litigiu, care - la rândul său - a ocupat terenul din anul 1974, pe care a construit o casă, împreună cu fostul soţ, acesta a fost împrejmuit, fiind folosit în mod continuu, public, neîntrerupt, netulburat şi sub nume de proprietar de către reclamanţi, achitând impozitele anuale.
Se apreciază că, în contextul în care această suprafaţă de teren a fost folosită în condiţiile unei posesii utile de peste 30 de ani, de către
reclamanţi, prin joncţiunea posesiilor, se impune a se constata că aceştia au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului litigios pe calca uzucapiunii de 30 de ani, precum şi dreptul de proprietate asupra construcţiilor edificate pe acesta, prin accesiune imobiliară.
Prin sentinţa civilă nr. 2501 din 11 februarie 2008 pronunţată de Judecătoria Constanţa, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanţii
D.J. şi D.H. în contradictoriu cu pârâţii Municipiul C. prin Primar şi Consiliul Local C., s-a constatat că reclamanţii D.J. şi D.H. au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului situat în C., jud. C., în suprafaţă de 523,25 mp cu următoarele vecinătăţi: la Nord - str. U., pe lungimea de 14,95 ml şi cuprins între punctele A şi B; la Sud - vecin T.K., pe lungimea de 14,95 ml şi cuprins între punctele C şi D; la Est - vecin J.U., pe lungimea de 35 ml şi cuprins între punctele A şi D; la Vest - vecin E.F., pe lungimea de 35 ml şi cuprins între punctele B şi C, aşa cum a fost identificat prin raportul de expertiză şi planul de situaţie anexat, dispuse în cauză şi întocmite de expertul tehnic E., prin efectul prescripţiei achizitive, s-a constatat că reclamanţii au dobândit dreptul de proprietate asupra construcţiilor cdificate pe acest teren, respectiv două corpuri A şi B, cu destinaţia de locuinţă, identificate prin raportul de expertiză şi planul de situaţie anexat, întocmite de expertul tehnic E., prin efectul accesiunii imobiliare artificiale, s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judceată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond, în baza materialului probator administrat în cauză a reţinut din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză că terenul în litigiu a fost ocupat de peste 30 de ani de către reclamanţi şi de cătrc autorii lor - familia E. - fiind stăpânit de în mod continuu, public sub nume de proprietar şi neîntrerupt de peste 30 de ani, împrejmuirea păstrându-şi configuraţia până în prezent.
Apelul declarat de pârâţii Municipiul C. şi Consiliul Local C. împotriva sentinţei civile nr. 2501 din 11 februarie 2008 a fost respins prin decizia civilă nr. 514 din 10 octombrie 2008 pronunţată de Tribunalul Constanţa.
împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii Consiliul Local C. şi Municipiul C. prin Primar, invocând nelegalitatea hotărârii conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru că au fost greşit aplicate prevederile art. 1847 C. civ., instanţa reţinând neîntemeiat că posesia nu a fost echivocă şi a fost exercitată sub nume de proprietar.
Susţin recurcnţii că soluţia instanţei s-a întemeiat greşit numai pc proba testimonială, deşi din istoricul fiscal rezultă că terenul folosit de
cătrc reclamanţi este de numai 75 mp, aceasta fiind o dovadă a lipsei intenţiei reclamanţilor de a exercita posesia sub nume de proprietar, atitudine care implică înscrierea terenului stăpânit în registrele publice.
Se arată că posesia a fost şi echivocă pentru că, aşa cum rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză, imobilul nu este în întregime împrejmuit, delimitarea în partea T. a imobilului fiind trasată de expert ca o linie imaginară a unui gard executat numai parţial.
Recursul nu este fondat.
Art. 1847 C. civ. cere ca posesia să se exercite sub nume de proprietar, adică să nu fie precară, ceea ce înseamnă că posesorul trebuie să posede animo domini, cu intenţia de a se comporta ca proprietar.
In speţă, în mod corect au reţinut instanţele, în baza tuturor probelor administrate, şi nu numai a probei testimoniale, că reclamanţii s-au comportat ca proprietari. Aceştia deţineau terenul şi construcţia din C., în baza unui titlu în principiu transmisibil, respectiv un înscris sub semnătură privată încheiat în anul 1980, ale cărui vicii de formă nu erau de natură să împiedice pe dobânditor să aibă credinţa dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului dobândit conform convenţiei, adică să aibă animus domini şi deci să poată prescrie proprietatea.
Cum potrivit uzanţelor din vremea dobândirii de către reclamanţi a imobilului, transmisiunea unui asemenea bun se putea face şi prin înscris sub semnătură privată, practica judiciară confirmând ulterior valabilitatea unor asemenea transmisiuni, dobânditorul avea credinţa că a dobândit proprietatea bunului, printr-un titlu ale cărui vicii îi erau totuşi cunoscute. Dar lipsa formei cerute de actele normative ale vremii - Legea nr. 53/1974 - nu poate determina concluzia lipsei intenţiei subiective a cumpărătorului de a stăpâni bunul sub nume de proprietar, un asemenea dobânditor având, fară îndoială, animus domini.
Este neîntemeiată susţinerea recurenţilor că instanţele au justificat soluţia doar prin proba testimonială, toate celelalte înscrisuri depuse la dosar, inclusiv de către pârâţii recurenţi, constituind dovezi pe baza cărora instanţele şi-au argumentat hotărârea.
Astfel, chitanţa sub semnătură privată din 3 decembrie 1980 atestă cumpărarea de către reclamanţi, de la vânzătoarea E.B., a unui imobil compus din construcţie şi 460 mp teren; sentinţa civilă nr. 668 din 1 februarie 1979 pronunţată de Judecătoria Constanţa atestă că, la data pronunţării acestei hotărâri, d-nei E.B. (fostă E.) i s-a atribuit spaţiul
locativ din C., (...); registrul fiscal, voi. 3, al Primăriei C., atestă înscricrea în perioada 1966-1975 a lui E.E., fostul soţ al vânzătoarei E.B.; planurile de situaţii, precum şi fişa bunului imobil întocmită de către pârâţii recurenţi în anul 1996 cuprind perimetrul imobilului din C., (...), dimensiunile laturilor terenului înscrise în aceste schiţe (27,35 ml x 14,80 ml) fiind, de asemenea, dovezi cu privire la întinderea terenului stăpânit.
Reţinând că dovezile administrate de către reclamanţi şi chiar de către pârâţi au fost completate, în ceea ce priveşte întinderea exactă a imobilului teren, prin proba cu expertiză, în mod corect instanţele au reţinut şi caracterul public, neechivoc al posesiei, concluzionând întemeiat că reclamanţii au exercitat o posesie utilă, în condiţiile art. 1847 C. civ., care a avut ca efect dobândirea dreptului de proprietate de către reclamanţi.
| ← Uzucapiune. Condiţiile posesiei. Fostă întreprindere de stat.... | Uzucapiune. Inaplicabilitatea prescripţiei achizitive.... → |
|---|
