Uzucapiune de 10-20 de ani. Titlul care emană de la adevăratul proprietar. Consecinţe privind caracterizarea acţiunii
| Comentarii |
|
C.civ., art. 1895, art. 1897, art. 1899
O acţiune în constatarea dreptului de proprietate dobândit prin uzucapiune, îndreptată împotriva adevăratului proprietar şi fondată pe un titlu ce emană de la acesta, fiind de neconceput, în principiu, trebuie respinsă. Numai că, uneori, procedural, o asemenea soluţie nu se justifică. Atâta timp cât, prin scop, văzut ca un criteriu de individualizare a categoriei din care face parte acţiunea, pretenţiile reclamantului tind la recunoaşterea dreptului de proprietate, fundamentate (causa debendi) pe actul translativ de proprietate ce emană de la adevăratul proprietar, socotim că acţiunea se individualizează ca o acţiune în constatare (decla-ratorie) având drept cauză convenţia părţilor, iar nu uzucapiunea.
C.A. Suceava, secţia civilă, decizia nr. 304/1996 (Dreptul nr. 2/1997, p. 102-103)
Potrivit art. 1895 şi urm. C.civ., aplicabilitatea uzucapiunii de până la 20 de ani este condiţionată de existenţa unui just titlu, care trebuie dovedită [1899 alin. (1) C.civ.] şi a bunei-credinţe care se prezumă [art. 1899 alin. (2) C.civ.]. Din economia prevederilor art. 1897 C.civ. rezultă că justul titlu trebuie să provină de la altcineva decât adevăratul proprietar, ceea ce înseamnă că titlul care emană de la adevăratul proprietar este suficient pentru dobândirea proprietăţii, în acest caz, temeiul dobândirii constituindu-1 convenţia şi nu uzucapiunea. în consecinţă, o acţiune în constatarea dreptului de proprietate dobândit prin uzucapiune, îndreptată împotriva adevăratului proprietar şi fondată pe un titlu ce emană de la acesta, fiind de neconceput, în principiu, trebuie respinsă. Numai că, uneori, procedural, o asemenea soluţie nu se justifică. Atâta timp cât, prin scop, văzut ca un criteriu de individualizare a categoriei din care face
parte acţiunea, pretenţiile reclamantului tind la recunoaşterea dreptului de proprietate, fundamentate (causa debendi) pe actul translativ de proprietate ce emană de la adevăratul proprietar, intimat în recurs, socotim că acţiunea se individualizează ca o acţiune în constatare (declaratorie) având drept cauză convenţia părţilor şi nu uzucapiunea. în consecinţă, instanţa, nefiind legată de încadrarea în drept dată de reclamant prin acţiunea sa, rămâne obligat să o facă ea, dar cu punerea prealabilă în discuţia părţilor.
| ← Uzucapiune. Calitate procesuală pasivă | Uzucapiune de 10-20 de ani. Just titlu. înţeles → |
|---|
