Uzucapiune de 10-20 de ani. Just titlu. înţeles
| Comentarii |
|
C.civ., art. 1879, art. 1895, art. 1897;
Decretul nr. 144/1958, art. 12
Justul titlu (justa cauză) este orice titlu translativ de proprietate, valabil ca formă, dar care provine de la o altă persoană decât adevăratul proprietar.
Trib. Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, decizia nr. 894 din 7 aprilie 1995
[D. Lupaşcu (coord.), op. cit., p. 169-171]
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 4, reclamanţii C.M. şi C.A. au chemat în judecată pe pârâţii: S.D., S.P., S.D., S.A. şi S.G., solicitând evacuarea pârâţilor din imobilul situat în Bucureşti, sector 4, pentru lipsa titlului locativ.
Pârâţii au formulat cerere reconvenţională, solicitând, în principal, să se constate că au dobândit proprietatea imobilului prin prescripţia de 10-20 de ani, având drept just titlu convenţia de vânzare-cumpărare încheiată în forma unui înscris sub semnătură privată la 23 februarie 1977 şi în subsidiar, faţă de convenţia menţionată, să se pronunţe o hotărâre judecătorească ce urmează să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, în baza art. 12 din Decretul nr. 144/1958. în acest sens, au solicitat şi introducerea în cauză a persoanelor care, în mod succesiv, au cumpărat imobilul în litigiu, anterior pârâţilor-reclamanţi: G.I. şi N.I.
Judecătoria sectorului 4 a respins acţiunea principală şi a admis cererea reconvenţională, constatând că pârâţii-reclamanţi au devenit proprietarii imobilului prin prescripţia de 10-20 de ani.
împotriva sentinţei au declarat apel reclamanţii-pârâţi C.M. şi C.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în principal pentru faptul că s-a reţinut incidenţa prescripţiei achizitive, deşi nu erau îndeplinite condiţiile cerute de lege.
Tribunalul apreciază ca apelul este fondat.
Prima instanţă a reţinut că pârâţii-reclamanţi au intrat în posesia imobilului la 23 februarie 1977 şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 1895 C.civ., a constatat că aceştia au dobândit proprietatea imobilului (casă şi teren) prin prescripţia de 10-20 de ani.
Despre condiţia prevăzută de art. 1879 C.civ., respectiv existenţa justului titlu, prima instanţă nu face nicio referire în cuprinsul hotărârii; este de presupus însă că a fost socotită just titlu convenţia încheiată la 23.02.1977, în forma unui înscris sub semnătură privată.
Soluţia primei instanţe este apreciată de tribunal ca fiind nelegală, pentru următoarele considerente:
Justul titlu, în sensul art. 1879 C.civ., îl constituie orice titlu translativ de proprietate, valabil ca formă, dar care provine de la o altă persoană decât adevăratul proprietar. Dacă titlul ar proveni de la adevăratul proprietar, atunci transferul proprietăţii ar opera în baza convenţiei, iar nu a prescripţiei achizitive.
în speţă, convenţia încheiată la 23 februarie 1977 nu constituie just titlu, întrucât nu îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de legea în vigoare la data întocmirii acesteia.
Decretul nr. 144/1958 prevede că actele de vânzare-cumpărare privind bunurile imobile se încheie în formă autentică, sub sancţiunea nulităţii absolute.
Convenţia încheiată în cauză, în forma înscrisului sub semnătură privată este numai ca şi contract de vânzare-cumpărare şi, în consecinţă, nu reprezintă just titlu şi nu poate conduce la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiunea scurtă.
Fiind nulă ca şi contract de vânzare-cumpărare, convenţia părţilor este valabilă ca antecontract de vânzare-cumpărare.
Faţă de considerentele reţinute, constatând că în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 1895 şi 1897 C.civ. privind uzucapiunea de 10-20 de ani, tribunalul ar fi trebuit să admită apelul, să schimbe sentinţa, să respingă cererea reconvenţională şi să admită acţiunea principală.
Cum însă acţiunea reconvenţională cuprinde două capete de cerere, intimaţii-pârâţi-reclamanţi solicitând, în subsidiar, pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, capăt de cerere asupra căruia prima instanţă, în mod firesc, nu s-a mai pronunţat, tribunalul în baza art. 297 C.proc.civ. va desfiinţa sentinţa şi va trimite cauza spre rejudecare sub acest aspect.
Soluţia trimiterii spre rejudecare este singura posibilă, întrucât, dacă s-ar soluţiona direct în apel acest capăt de cerere, ar fi private părţile de un grad de jurisdicţie şi, pe de altă parte, dacă s-ar socoti că cererea este întemeiată, s-ar crea apelanţilor o situaţie mai grea în propria cale de atac.
| ← Uzucapiune de 10-20 de ani. Titlul care emană de la adevăratul... | Uzucapiune de 30 de ani. Drept de folosinţă constituit în... → |
|---|
