Uzucapiunea de 30 de ani. Joncţiunea posesiilor
| Comentarii |
|
C. civ., art. 492, art. 1846-1847
O acţiune în constatarea dreptului real de proprietate asupra unui teren prin uzucapiunea de 30 ani, în care se invocă joncţiunea posesiilor şi asupra construcţiilor edificate pe teren prin accesiunea imobiliară artificială, presupune dovada, în primul rând, că a fost promovată împotriva adevăratului proprietar al
imobilului, în sensul de persoană care deţine proprietatea bunului în baza unui titlu translativ sau constitutiv de drept, iar apoi că posesia exercitată în termenul prevăzut de lege de 30 de ani este o posesie utilă, în sensul art. 1846-1847 şi urm. C. civ.
Trib. Bucureşti, Secţia a V-a civilă, decizia nr. 1897/R din 13 noiembrie 2006, nepublicată
Prin cercrca înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, la data de 25 martie 2005 sub nr. 6852/2005, reclamanţii N.I. şi N.A. au chemat în judecată pârâta V.S.M., solicitând să se constate că în condiţiile uzucapiunii de 30 de ani au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 250 mp, situat în Bucureşti, sector 1, iar ca efect al accesiunii imobiliare, au dobândit un drept de proprietate relativ la construcţia de locuit situată pe teren.
In motivarea cererii, reclamanţii au arătat că au stăpânit acest teren în mod continuu, neîntrerupt, exercitând asupra lui o posesie netulburată, publică şi sub nume de proprietar. Printr-un înscris sub semnătură privată, încheiat în anul 1972 cu N.E., reclamanţii au luat în stăpânire imobilul compus din teren în suprafaţă de 250 mp şi construcţia aflată pe acesta, din două camere de locuit şi dependinţe. N.E. a cumpărat terenul în anul 1957 de la V.S.M., care la rândul său, l-a dobândit de la G.G. şi A.G.G., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 7211/1937 de către Tribunalul Ilfov -Secţia notariat. Au mai arătat reclamanţii că plătesc impozitele pe teren şi pe construcţie din anul 1972, iar în anul 1976 au introdus curent electric, suportând cheltuielile cu instalarea acestuia. A fost invocată joncţiunea posesiilor.
Prin sentinţa civilă nr. 10001 din 14 octombrie 2006, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a respins cererea formulată de reclamanţi.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut din analiza datelor furnizate de Primăria Municipiului Bucureşti - Direcţia Evidenţă Proprietăţi cadastru şi D.I.T.L. Sector 1 că reclamanţii nu au exercitat o posesie exclusivă asupra terenului, în toate evidenţele figurând atât autoarea reclamanţilor, N.E., cât şi alte persoane, C.M. şi O.I.
Instanţa de fond a concluzionat că posesia reclamanţilor nu poate fi considerată neviciată, astfel că, în baza art. 1846 şi urm. C. civ., dar şi art. 1890 C. civ., a respins cererea, deoarecc trebuie întrunite cumulativ pentru existenţa uzucapiunii condiţiile referitoare la caracterul ei util, dar şi la absenţa viciilor posesiei. Nu s-a putut produce nici accesiunea imobiliară asupra construcţiei edificate pe teren, fiind respins şi acest capăt de cerere.
împotriva acestci sentinţe, reclamanţii N.I. şi N.A. au declarat recurs la data de 18 octombrie 2005, înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a V-a civilă, sub nr. 48340/3/2005. Se critică hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie şi se solicită admiterea recursului, schimbarea în tot a sentinţei civile recurate şi pe fond, admiterea acţiunii.
In motivare, recurenţii reclamanţi au arătat că sentinţa este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., printr-o interpretare eronată a actului dedus judecăţii şi schimbând înţelesul lămurit şi vădit al acestuia, conform art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Prima instanţă nu a luat în considerare o serie de alte probe administrate în cauză, dovezi care, coroborate, demonstrează faptul că recurenţii au exercitat asupra imobilului o posesie neviciată. Acest imobil are un nr. de rol 1191483, diferit faţă de cel al vecinilor recurenţilor, care au rol fiscal nr. 1191481 şi nr. 11911484. Faptul că pentru imobilul vecinilor, care stăpânesc o cu totul altă suprafaţă de teren şi nu cea posedată de reclamanţi există acelaşi număr poştal, dar un număr de rol fiscal diferit nu conduce automat la concluzia că posesia exercitată de către reclamanţi ar fi precară.
Examinând motivele de recurs faţă de sentinţa atacată şi probele administrate în cauză, cercetând pricina în conformitate cu dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele deduse judecăţii şi invocate în recurs, Tribunalul constată următoarele:
Instanţa de judecată a fost învestită cu o acţiune în constatarea dreptului real de proprietate asupra unui teren în suprafaţă de 250 mp situat în Bucureşti, str. I., nr. 49, sectorul 1, prin uzucapiunea de 30 ani, în care se invocă joncţiunea posesiilor şi asupra construcţiilor edificată pe teren prin accesiunea imobiliară artificială.
Pentru admiterea acestei cereri, reclamanţii erau ţinuţi să dovedească, în primul rând, că au chemat în judecată în calitate de pârât pe proprietarul imobilului, în sensul de persoană care deţine proprietatea bunului în baza unui titlu translativ sau constitutiv de drept, iar apoi că posesia exercitată în termenul defipt de lege de 30 de ani, este o posesie utilă, în sensul art. 1846-1847 şi urm. C. civ.
Sub primul aspect, Tribunalul constată că reclamanţii N.I. şi N.A. s-au îndreptat cu acţiune împotriva pârâtei V.S.M., persoană care a cumpărat, prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 7211 din 24 februarie 1937 de Tribunalul Ilfov - Secţia Notariat, de la vânzătorii G.G. şi A.G.G., porţiunea de teren de casă cu întindere de
250 mp din lotul 256 situat în comuna suburbană Băneasa. Aşadar, pârâtul este proprietarul imobilului faţă de care se invocă o posesie utilă timp de peste 30 de ani.
Analizând posesia invocată de recurenţii reclamanţi, Tribunalul constată că numita V.P. a primit de la N.V. şi N.E. suma de 1.700 lei, reprezentând preţul total cu care s-a obligat să vândă familiei N. terenul de 250 mp situat în Cartierul Vatra Nouă, raionul Stalin. Părţile au încheiat un act cu semnătură privată semnat la data de 19 august 1957 şi transcris la Notariatul I.V.S. din Bucureşti, arătând că vânzătoarea posedă terenul în baza actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 7211/1937, chitanţa facându-se sub condiţia de a se întocmi ulterior actul de vânzare-cumpărare în formă autentică. Ulterior, printr-un alt înscris sub semnătură privată din 27 octombrie 1972, N.E. din Bucureşti, înstrăinează casa şi terenul în suprafaţă de 250 mp
numitului N.I. şi soţiei acestuia, N.A. pentru preţul de 41.000 lei. înscrisul sub semnătură privată a fost semnat de părţi în prezenţa a trei martori. Aşadar, recurenţii reclamanţi N.I. şi N.A. deţin imobilul începând cu anul 1972, în baza unui act sub semnătură privată, autorul lor deţi-nându-1 de asemenea în baza unui înscris care nu valorează titlu transla-tiv de proprietate (convenţia semnată în anul 1957 fiind o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare autentificată şi nu un act translativ).
Verificând evidenţele instituţiilor publice cu referire la acest imobil, Tribunalul constată că la Primăria Municipiului Bucureşti - Direcţia Evidenţă Imobiliară şi Cadastrală imobilul este înscris pe baza unor declaraţii din anul 1986 ca fiind teren în suprafaţă de 311 mp din care 70 mp construcţii, proprietate particulară, categoria de folosinţă construcţii şi curţi, cu posesor de parcelă numiţii C.M., N.E. şi O.I.
în evidenţele fiscale ţinute de Direcţia de Impozite şi Taxe Locale Sector 1 Bucureşti sunt deschise trei roluri fiscale pentru imobile de la aceeaşi adresă poştală. Parcela de teren stăpânită de recurenţii reclamanţi este evidenţiată prin actul de vânzare-cumpărare din anul 1937 ca fiind un teren de 250 mp, teren viran, care a fost diminuat în suprafaţă ca urmare a acţiunii de sistematizare a străzilor (conform declaraţiei şi procesului-verbal din anul 1955 a numitei V.P.). Ulterior, la data de 18 februarie 1958, numitul N.V. declară construcţia din str. I.C. F. nr. 49, formată din două camere, marchiză şi magazie, având o suprafaţă de 30,50 mp şi un teren liber cu destinaţia de curte
de 190 mp. In prezent, la rolul fiscal nr. 1191480 figurează înscrisă N.E. cu acest imobil, fară ca recurenţii reclamanţi să fie înregistraţi ca posesori ai acestei parcele. Cu toate acestea, recurenţii reclamanţi au
achitat de bună-credinţă taxele şi impozitele locale datorate pentru acest imobil, conform chitanţelor depuse la dosar, în care plătitorul este menţionat ca fiind N.E. prin N.I.
Din punct de vedere al numărului poştal, în recurs s-a depus la dosar adresa nr. 5386 din 12 aprilie 2006 prin care Primăria Municipiului Bucureşti - Serviciul Nomenclatură Urbană atestă că imobilul în litigiu poartă nr. 49 pe str. I., imobilul fiind identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert A.V. în dosarul nr. 12908/2003 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti şi în care acţiunea în constatarea uzucapiunii formulată de reclamanţii N.I. şi N.A. împotriva pârâtei N.E. a fost respinsă, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fară calitate procesuală pasivă.
Sub aspectul identificării acestui imobil, este de reţinut raportul de expertiză tehnică topografică întocmit de expert A.I. în dosarul de fond prin care se arată că reclamanţii folosesc un teren în suprafaţă de 224 mp, care are dimensiuni şi vecinătăţi indicate într-un plan anexat, teren pe care se găseşte identificată o locuinţă CI şi anexe gospodăreşti C2. Pentru că expertul topograf numit de instanţa de fond nu avea atribuţii în vederea identificării construcţiei, Tribunalul reţine concluzia expertizei efectuate de expert Ac.V., în dosarul nr. 12908/2003 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti în care se constată că locuinţa a fost construită în anul 1954, arc în compunere opt încăperi, din care două holuri, două bucătării, trei camere şi o baie, iar anexele constau într-o volieră pentru porumbei, coteţ porcine, şopron, wc., garaj şi puţ pentru apă.
Faţă de aceste mijloace de probă, Tribunalul apreciază că reclamanţii stăpânesc în fapt, începând cu anul 1957 (prin joncţiunea posesiei lor începută în anul 1972 cu posesia autorilor N. începută în anul 1957), imobilul ce aparţinea pârâtei V.S.M., imobil compus din teren şi construcţie.
Verificând condiţiile posesiei, Tribunalul va reţine depoziţiile martorilor T.G. şi B.C., care sunt vecini cu reclamanţii recurenţi de mai mult timp şi ştiu că aceştia au stăpânit terenul în mod exclusiv, netulburat şi sub nume de proprietar, fiind cunoscuţi în zonă ca adevăraţii proprietari ai bunului. Urmează, aşadar, a se constata că posesia exercitată de recurenţii reclamanţi este o posesie utilă în sensul art. 1847 C. civ., adică este o posesie continuă, bunul fiind stăpânit cu regularitate potrivit naturii sale, este neîntreruptă, este netulburată, este publică şi sub nume de proprietar.
Faţă de celc arătate, Tribunalul constată că Judecătoria a făcut o greşită apreciere a probelor administrate în cauză astfel că, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va admite recursul şi va modifica în tot sentinţa recurată, în sensul că va admite cererea şi va constata incidenţa dispoziţiilor art. 1846 şi urm. C. civ. şi art. 492 C. civ.
| ← Uzucapiune. Sancţiune împotriva proprietarului nediligent.... | Dobândirea unui imobil prin act autentic de... → |
|---|
