Decizia civilă nr. 1027/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 1027/R/2011
Ședința publică din data de 17 martie 2011
Instanța constituită din:
Președinte : A. C.
Judecători : V. M. - președintele Curții de A. C.
D. - L. B.- vicepreședinte al Curții de A.
G. : S.- D. G.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamanții M. M., M. S. , M. S. C. împotriva deciziei civile nr.2185/(...), pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), privind și pârâtul S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - PRIN D. G. A F. P. M., având ca obiect D. în baza L. nr.2..
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 11 martie
2011, când reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. a pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
I. Cererea introductivă de instanță. Prin cererea de chemare în judecatăînregistrată pe rolul T. M. în data de (...), sub nr. (...), reclamantul M. A. a chemat în judecată, în calitate de pârât, S. Român reprezentat prin Ministerul
Finanțelor Publice, solicitând instanței să constate că, în calitate de moștenitor al defunctului Boloș V., este îndreptățit la daune morale și să-l oblige pe pârât la plata sumei de 280.000 RON, cu titlu de despăgubiri morale, în temeiul art. 5 alin. 1 din L. nr. 2..
În motivele cererii, reclamantul a arătat că este fiul defunctului Boloș V., tatăl său fiind prizonier în URSS, din decembrie 1944 și până în septembrie 1948.
Reclamantul nu a beneficiat de dispozițiile D.-lege nr. 1..
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 5 alin. 1 din L. nr. 2..
II. Judecata în primă instanță. Prin sentința civilă nr. 2185/(...),pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul M. A., decedat în cursul procesului și continuată de moștenitorii acestuia: M. M., M. S.-C. și M. B. S., în contradictoriu cu pârâtul S. Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a pronunța această hotărâre, T. a reținut că defunctul Boloș V., tatăl reclamantului M. A., a fost prizonier de război în URSS, în perioada decembrie 1944-septembrie 1948, așa cum rezultă din livretul militar seria Dp nr.0..
Din interpretarea dispozițiilor art. 3 și art.4 ale L. nr.2., rezultă că se poate constata caracterul politic și al altor măsuri administrative în afara dislocării și stabilirii de domiciliu obligatoriu, internării în unități și colonii de muncă sau stabilirii de loc de muncă obligatoriu în baza actelor normative enumerate în articolul 3, condiția esențială fiind ca persoanele supuse unor astfel de măsuri să fi săvârșit fapte prin care s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute de art. 2 alin. 1 din O. nr. 2., respectiv: „. protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politică; susținerea sau aplicarea principiilor democrației și a pluralismului politic; propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale până la 14 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de aceasta; acțiunea de împotrivire cu arma și răsturnarea prin forță a regimului comunist, respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile, politice, economice, sociale și culturale, înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenență sau opinie politică, de avere ori de origine socială.
Prin urmare, și în cazul prevăzut de art. 3 și în cel prevăzut de art. 4 alin. 2 din L. nr. 2., legiuitorul a avut în vedere posibilitatea constatării caracterului politic al unor măsuri administrative, numai dacă persoana a săvârșit fapte îndreptate împotriva regimului totalitar, de natura celor prezentate în actele normative enumerate în art. 3 sau în art. 2 alin. 1 din OUG nr. 2..
Pentru identitate de rațiune, în ceea ce privește definirea măsurilor administrative cu caracter politic, legiuitorul a procedat în mod similar cu definirea condamnărilor cu caracter politic, în sensul că, pe de-o parte s-a raportat la acte normative expres menționate, precizând că sunt măsuri administrative cu caracter politic orice măsuri luate de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative enumerate în art. 3, iar pe de altă parte s-a raportat la scopul urmărit de cel supus măsurilor cu caracter administrativ, astfel cum acesta a fost definit pentru infracțiunile cu caracter politic.
Foștii prizonieri din cel de-al doilea război mondial nu pot beneficia de prevederile L. nr. 2. deoarece căderea în captivitate nu constituie „condamnare cu caracter politic"; (art. 1 alin. 1) și nici „măsură administrativă cu caracter politic"; (art. 3 alin. 1), astfel că prizonieratul nu se încadrează în ipotezele reglementate de L. nr. 2..
Prin urmare, în speță nu s-a dovedit existenta unei masuri administrative cu caracter politic, in sensul L. nr. 2..
Mai mult decât atât, în tot cuprinsul legii, s-a făcut o demarcație clară între persoanele condamnate politic și persoanele care au fost victimele unor măsuri administrative cu caracter politic, iar termenii folosiți au un înțeles bine stabilit.
Prin urmare, în condițiile în care acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare presupune, în mod logic, existența unei hotărâri judecătorești de condamnare, este exclusă acordarea de despăgubiri, în baza art. 5 din L. nr. 2., persoanelor care nu au suferit prejudiciul moral în baza unei astfel de hotărâri de condamnare.
Textul de lege menționat autorizează doar interpretarea potrivit căreia persoanele prevăzute la pct. 2 si 3 au dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de autorul lor, exclusiv prin condamnare si nu la prejudiciul moral suferit de autorul lor prin masuri administrative cu caracterpolitic. Legiuitorul dă dreptul la obținerea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin măsuri administrative cu caracter politic doar persoanei care a fost victima acestora. Altfel spus, daca reclamantul nu este persoana care a făcut obiectul măsurii administrative (ci este soțul/., descendentul de gradul I ori descendentul de gradul al II-lea) și prin ipoteză nu se pune problema condamnării, instanțele nu pot să acorde despăgubiri pentru prejudiciul moral.
În au fost publicate Deciziile Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010 referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
C. a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
Raportat la considerentele mai sus expuse, tribunalul a respins acțiunea civilă formulată de reclamanți ca neîntemeiată.
III. Declarația de recurs. Î. acestei sentințe au declarat recurs reclamanții M. M., M. S. și M. S. C., solicitând modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii și constatatării caracterului politic a deportării antecesorului lor Bolos V., ca prizonier în U., în perioada 1944-1948, a calității de moștenitori ai defunctului Bolos V. a reclamanților, cu obligarea pârâtului la plata despăgubirilor morale în sumă de 280.000 lei, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
Motivând recursul, reclamanții arată că bunicul lor, defunctul Boloș V., a fost prizonier în U. în anul 1944, unde a stat într-un lagăr până în anul
1948, această măsură având caracter politic și încadrându-se în dispozițiile art. 5 din L. nr. 2..
Prizonieratul pe teritoriul fostului U. este o stare de fapt dovedită cu certitudine în cauză, care atrage incidența dispozițiilor art. 3 și art. 4 alin. 3 din L. nr. 2..
Pe cale de consecință, reclamanți apreciază că sunt îndreptățiți la acordarea unor daune morale pentru prejudiciul pe care autorul comun l-a suportat, fiind deportat, privat de libertate și supus unor munci silnice.
Totodată, recurenții precizează că nu au beneficiat de drepturile conferite prin D.-lege nr. 1..
Referitor la cuantumul pretențiilor solicitate cu titlu de daune morale, se invocă jurisprudența Curții europene, subliniindu-se că acesta trebuie să conducă la repararea stării de neliniște, de disconfort și de incertitudine pe care bunicul a suportat-o ca urmare a deportării. În acest context, se solicită instanței de recurs să aibă în vedere Hotărârea nr. 6 din octombrie 2005 a Curții Europene, pronunțată în cauza Muller împotriva Germaniei și Hotărârea nr. 11 din iulie 2002, pronunțată în cauză Christine Goodwi împotriva Marii Britanii.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și pct. 9
C. proc. civ.
IV. Întâmpinarea. Intimatul și-a exprimat poziția procesuală prinîntâmpinarea depusă în data de (...), solicitând respingerea recursului ca nefondat, în esență, pentru că situația reclamanților nu face obiectul L. nr. 2.. Mai mult decât atât, prevederile art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. au fost declarate neconstituționale, prin D. nr. 1358/(...), publicată în M. Of. din (...).
V. Judecata în recurs. Verificând hotărârea atacată, C. apreciază că recursul declarat de reclamanți nu este fondat.
Astfel cum în mod temeinic a reținut și prima instanță, prin cererea introductivă formulată de reclamantul M. A., acesta a solicitat instanței să constate caracterul politic al perioadei în care tatăl său, Boloș V. a fost deportat în U. și să oblige S. Român la plata unor daune morale pentru suferințele fizice și psihice pe care această măsură le-a cauzat.
Reclamantul M. A. a decedat în cursul procesului, acțiunea sa fiind continuată de moștenitorii acestuia, M. M., M. S. C. și M. B. S.,
Probele administrate în cauză relevă faptul că defunctul Boloș V., autorul reclamantului, a fost prizonier în U. în perioada decembrie 1944 - septembrie 1948, relevante sub acest aspect fiind informațiile cuprinse în livretul militar seria Dp nr.0. (pag. 7 dosar tribunal).
Potrivit dispozițiilor de principiu cuprinse în art. 1 alin. 1 a L. nr. 2., act normativ care fundamentează în drept cererea reclamantului, constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945.
Pentru ca o condamnare să confere celui condamnat dreptul la despăgubiri, potrivit art. 5 din L. nr. 2., se cer, așadar, a fi întrunite cumulativ următoarele condiții:
- condamnarea să fi fost dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă;
- hotărârea de condamnare să fi fost pronunțată în perioada 6 martie
1945 - 22 decembrie 1989;
- faptele care au atras această condamnare să fi fost săvârșite înainte de 6 martie 1945 sau după această dată și să fi avut drept scop
„împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945";.
În cauză, observă C. că nu a existat o condamnare, pronunțată printr- o hotărâre judecătorească definitivă, fiind exclusă incidența dispozițiilor art. 1 din L. nr. 2..
Conform prevederilor art. 3 din L. nr. 2., constituie măsură administrată cu caracter politic, orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative expres și limitativ menționate la lit. a - f.
În cauză, se observă că nu a fost luată față de tatăl reclamantului, nicio măsură de către organele fostei miliții sau securități, în temeiul unuia sau mai multor acte normative, din cele menționate în cuprinsul art. 3 alin.
1 lit. a - f, concluzia fiind acea că nu este aplicabil nici acest text normativ.
Potrivit art. 4 alin. 2 din L. nr. 2., persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, să solicite instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora, prevederile art. 1 alin. 3 aplicându-se în mod corespunzător.
Se conferă, astfel, instanțelor de judecată competența de a constata caracterul politic al unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute de art.3 și întemeiate pe actele normative menționate la lit. a - f, sub condiția ca ele să fi fost luate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, pentru săvârșirea unor fapte care au urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. 1 din O. nr. 2., și anume:a) exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politică; b) militarea pentru democrație și pluralism politic; c) propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente până la 22 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de aceasta; d) respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile și politice, economice, sociale și culturale; e) înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenența sau opinie politică, de avere ori de origine socială.
Este adevărat că în cuprinsul art.3 și art.4 din L. nr.2. nu există nicio mențiune expresă cu privire la perioada de referință pentru măsurile administrative însă ea este similară celei care condiționează condamnările cu caracter politic fiind înscrisă în chiar titlul L. nr.2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989.
Trimiterea la O. nr. 2., pe care o face art.1 alin.3 din L. nr.2., este una limitată, ea vizează exclusiv scopurile menționate în cuprinsul art.2 alin. 1 din Ordonanță, nu și definiția pe care acest act normativ o dă măsurii administrative abuzive, obiectul reglementării fiind diferit de cel al L. nr.2.. Dacă legiuitorul ar fi avut intenția să trimită și la alte dispoziții ale Ordonanței ar fi făcut-o or, în absența unei astfel de trimiteri, o interpretare extensivă a dispozițiilor art. 1 alin.3 din L. nr.2. nu este permisă celui chemat să aplice legea.
În cauză, perioada de prizonierat în U., începută înaintea datei de 6 martie 1945, nu ar putea fi considerată măsură administrativă cu caracter politic, în sensul L. nr. 2., neavând niciunul dintre obiectele specifice măsurii administrative cu caracter politic, expres menționate în cuprinsul art. 3 alin. 1 și nefiind luată de către organele statului român comunist, după instaurarea acestuia, pentru săvârșirea unor fapte prin care să se fi urmărit unul dintre scopurile prevăzute de art.2 alin.1 din O. nr. 2., toate circumscrise unor manifestări de împotrivire, de protest față de regimul totalitar comunist instaurat la data de 6 martie 1945 . cu restricțiile pe care acesta l-a adus drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și măsurile discriminatorii pe care le-a impus.
Corect prima instanță a considerat, sub acest aspect, că foștii prizonieri ai celui de-al doilea război mondial nu pot beneficia de prevederile L. nr. 2., căderea în captivitate nefiind nici condamnare cu caracter politic și nici măsură administrativă cu caracter politic, de natură a conferi dreptul la reparație, în condițiile acestui act normativ.
Referitor la cererea recurenților de a le fi acordate despăgubiri cu titlul de daune morale, trebuie subliniată și împrejurarea că o astfel de cerere este în prezent lipsită de suport legal, consecință a publicării în M. O. al R. nr.
761 din 15 noiembrie 2010 a Deciziei nr. 1358/ din (...), prin care Curtea
Constituțională a constatat neconstituționalitatea prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2..
Potrivit dispozițiilor art. 31 alin. 1 din L. nr. 47/1992, decizia prin care
Curtea Constituțională constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță este definitivă și obligatorie, în vreme ce potrivit prevederilor alin. 3 al aceluiași articol, dispozițiile din legile sau ordonanțele în vigoare constatate ca fiindneconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
Astfel fiind, rezultă că atunci când Curtea Constituțională constată neconformitatea cu C. a unui act normativ de natura celor sus-menționate ori a unei dispoziții dintr-un asemenea act normativ, acestea își încetează efectele juridice dacă în termen de 45 de zile de la publicarea în M. O. al R. a deciziei prin care s-a constatat neconstituționalitatea autoritatea cu atribuții de legiferare nu dispune măsurile necesare asigurării pentru viitor a conformității cu C. a actului normativ ori a normei juridice vizate.
Această încetare a efectelor are, prin urmare, caracter general, ea privind toate categoriile de subiecți de drept ce intră sub incidența prevederilor declarate neconstituționale, fiind fără însemnătate dacă aceștia erau sau nu deja părți reclamante într-un proces pe care l-ar fi deschis pentru a pretinde constatarea ori realizarea unor drepturi instituite prin chiar prevederile neconforme cu C..
Pe cale de consecință, trebuie considerat că existența unui proces în curs în cadrul căreia reclamanții își întemeiază pretenția pe dispoziția legală declarată neconstituțională nu împiedică aplicarea deciziei Curții Constituționale, cu toate implicațiile ce decurg din aceasta asupra acțiunii promovate de reclamant.
În prezentul proces, reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile
L. nr. 2., interesând, în concret, cele ale art. 5 alin. 1 lit. a teza întâia privitoare la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu caracter politic sau, după caz, prin luarea unor măsuri administrative cu caracter politic în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie
1989.
Aceste dispoziții legale au fost declarate neconstituționale prin D. nr.
1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată în M. O. al R. nr. 761 din 15 noiembrie 2010, însă legiuitorul nu a dispus, nici în termen de
45 de zile de la publicarea deciziei în M. O., nici ulterior, măsuri pentru punerea de acord cu C. a dispozițiilor declarate neconstituționale.
Astfel fiind, pretențiile reclamanților privitoare la obligarea S. Român la plata de despăgubiri pentru repararea prejudiciului moral suferit au rămas fără temei legal, fiind de avut în vedere că declararea ca neconstituționale a prevederilor legii sus arătate, conjugată cu inexistența unor alte dispoziții normative în vigoare care să consacre dreptul la despăgubire pe care reclamanții îl invocă, obligă la concluzia că acest drept nu mai poate fi recunoscut de către instanță, căci s-ar ajunge la săvârșirea de către judecători a unui exces de putere
În considerarea celor ce preced, constatând că nu se verifică niciunul dintre motivele de recurs formulate, în baza dispozițiilor art. 321 alin. 1 C. proc. civ., C. va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții M. M., M. S. și M. S. C., împotriva sentinței civile nr. 2185 din 17 decembrie 2010 a T. M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 17 martie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
A. C. V. M. D.-L. B.
G. S.-D. G.
Red.DB/dact.MS
2 ex./(...)
Jud.fond: D.Țiplea
| ← Decizia civilă nr. 218/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 832/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
