Decizia civilă nr. 218/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 218/A/2011
Ședința publică din data de 15 aprilie 2011
Instanța constituită din :
Președinte : V. M. - președintele C. de A. C. Judecător : D.-L. B. - vicepreședinte al C. de A. C. Grefier : S.- D. G.
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamantul P. G. precum și apelul declarat de pârâtul S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - PRIN D. S., împotriva sentinței civile nr. 3499 din 19 august
2010 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...), având ca obiect D. înbaza L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta
P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamantul apelant și reprezentantul pârâtului apelant.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
A.ul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța, din oficiu, pune în discuție natura juridică a căii de atac declarată în cauză având în vedere că reclamantul și-a intitulat calea de atac recurs, iar pârâtul S. Român și-a intitulat calea de atac apel.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. apreciază calea de atac ca fiind apelul.
Instanța, după deliberare, apreciază că în prezenta cauză calea de atac recunoscută de lege este aceea a apelului ținând seama, pe de o parte, că în prezentul proces nu sunt incidente dispozițiile art.XIII din L. nr.202/2010, hotărârea atacată fiind anterioară intrării în vigoare a L. nr.202/2010, iar pe de altă parte că în raport de cuantumul pretențiilor reclamantului ce reprezintă echivalentul în lei al sumei de 200.000 EURO trebuie trasă concluzia că prezenta cale de atac este cea a apelului, în sensul art. 282/1 coroborat cu art. 282 C.pr.civ. Nefiind formulate cereri prealabile ori excepții de invocat, C. constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul cu privire la apelurile formulate.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea apelului reclamantului și admiterea apelului declarat de S. Român prin Ministerul
Finanțelor Publice, avându-se în vedere decizia C. C..
C U R T E A
Deliberând, reține că:
1. Prin sentința civilă nr. 3499 din 19 august 2010 a T.ui S., pronunțatăîn dosarul nr. (...), s-a admis acțiunea civilă a înaintată de reclamantul P. G. împotriva pârâtului S. Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, dispunându-se obligarea pârâtului la a-i plăti reclamantului suma de 10.000
Euro cu titlu de despăgubiri civile.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere, în esență, următoarele:
Prin sentința penală nr. 462 din 22 noiembrie 1956 a T.ui Militar
Timișoara reclamantul P. G. a fost condamnat la 5 ani închisoare corecțională pentru săvârșirea delictului de agitație publică prevăzut de art. 327 alin. 3 C.pen.
Aceasta constituie condamnare cu caracter politic în sensul L. nr. 2., astfel că reclamantul este îndreptățit la a obține despăgubiri civile pentru daunele morale aferente.
Având însă în vedere că prin O. nr. 6., care a modificat L. nr. 2., cuantumul maxim al despăgubirilor a fost limitat de la 10.000 Euro pentru cei care au suferit condamnări cu caracter politic, acțiunea de față nu poate fi admisă pentru suma de 20.000 Euro (echivalent în lei) pretinsă de reclamant, ci pentru 10.000 Euro.
II Împotriva acestei sentințe reclamantul P. G. a declarat apel, solicitând modificarea ei în sensul majorării cuantumului despăgubirilor civile acordate, deoarece:a) Deși la data pronunțării sentinței era în vigoare O. nr. 6., ulterior aceasta a fost declarată neconstituțională prin D. nr. 1., astfel că în prezent este posibilă acordarea despăgubirilor în cuantumul cerut de reclamant. L. despăgubirilor la suma de 10.000 Euro este de natură a crea o situație de discriminare în defavoarea reclamantului, prin comparație cu persoanele care, aflate în situații similare, au primit despăgubiri mai ridicate. b) Trimiterea la D.-lege nr. 1. pe care o face expunerea de motive a L. nr. 2., precum și art. 5 alin. 1 lit. a din lege este eronată, imprecisă și incoerentă, fiind de văzut că indemnizația lunară la care se referă D.-lege nr.
1. reprezintă un drept de securitate socială, iau nu o despăgubire pentru prejudiciul moral suferit. c) Prin declararea ca neconstituțională a prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a teza întâia din L. nr. 2. se ajunge la încălcarea dreptului la compensații bănești pentru prejudiciile morale sub pretextul că acestea beneficiază de un drept de securitate socială.
III. Împotriva sentinței a declarat apel și pârâtul S. Român, solicitânddesființarea ei și respingerea acțiunii reclamantului, deoarece: a) Dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. au fost declarate neconstituționale prin D. nr. 1. a C. C., astfel că a dispărut temeiul în raport de care acțiunea reclamantului putea fi admisă. b) Au fost încălcate prevederile art. 4 alin. 3 și alin. 5 din L. nr. 2., judecata în primă instanță nefiind făcută cu participarea procurorului, deși aceasta era obligatorie. c) Caracterul politic al condamnării nu a fost constatat de instanță și nici nu a fost menținut în sentință, deci aceasta era o cerință impusă de L. nr. 2.. d) Reclamantul a beneficiat deja de măsuri reparatorii în baza D.ui- lege nr. 1., astfel că, acordarea unei sume de aceeași natură în prezentul proces în temeiul L. nr. 2. ar conduce la o îmbogățire fără justă cauză.
IV. Reclamantul a formulatîntâmpinare la apelul pârâtului,solicitând respingerea acestuia ca nefondat (pag. 12).
V. În ședința de judecată de astăzi, 15 aprilie 2011, s-a pus în discuție natura juridică a căii de atac recunoscute de lege împotriva sentinței, prezenta instanță conchizând că aceasta este apelul, iar nu recursul câtă vreme la data pronunțării sentinței, anume 19 august 2010, dispozițiile art. XIII din L. nr. 202/2010 nu se aflau în vigoare.
VI. Cu privire la aceste apeluri, C. are în vedere următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. 5 din L. nr. 2., judecarea cererilor formulate în temeiul acestui act normativ se face cu participarea obligatorie a procurorului.
Aceste prevederi legale au caracter imperativ, ele interesând ordinea publică, astfel că nerespectarea lor atrage nulitatea absolută a hotărârii pronunțate într-un proces la care procurorul, neparticipând, nu a pus concluzii.
În prezentul proces, judecata în prima instanță s-a făcut fără participarea procurorului, acesta nefiind prezent și nepunând concluzii la niciunul dintre termenele de judecată.
Or, în rigoarea celor mai sus arătate și ținând seama și de dispozițiile art. 105 alin. 2 C.proc.civ., trebuie considerat că sentința pronunțată la Tribunalul Sălaj este lovită de nulitate absolută, aceasta fiind atrasă de nerespectarea evocatelor dispoziții ale art. 4 alin. 5 din L. nr. 2..
Pentru acest motiv de ordine publică se vor admite apelurile declarate în cauză, iar în temeiul art. 297 alin. 2 teza finală C.proc.civ., se va anula sentința, urmând a se proceda la rejudecarea cauzei de către prezenta instanță.
În rejudecare, C. înțelege a ține seama de următoarele:
În ce privește obligarea pârâtului S. Român la plata despăgubirilor bănești pentru prejudiciul moral suferit de reclamant, este de avut în vedere că potrivit dispozițiilor art. 31 alin. 1 din L. nr. 47/1992, decizia prin care
Curtea Constituțională constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță este definitivă și obligatorie, în vreme ce potrivit prevederilor alin. 3 al aceluiași articol, dispozițiile din legile sau ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
Astfel fiind, rezultă cu îndestulătoare claritate că atunci când Curtea Constituțională constată neconformitatea cu C. a unui act normativ de natura celor sus-menționate ori a unei dispoziții dintr-un asemenea act normativ, acestea își încetează efectele juridice dacă în termen de 45 de zile de la publicarea în M. O. al R. a deciziei prin care s-a constatat neconstituționalitatea autoritatea cu atribuții de legiferare nu dispune măsurile necesare asigurării pentru viitor a conformității cu C. a actului normativ ori a normei juridice vizate.
Această încetare a efectelor are, prin urmare, caracter general, ea privind toate categoriile de subiecți de drept ce intră sub incidența prevederilor declarate neconstituționale, fiind fără însemnătate dacă aceștia erau sau nu deja părți reclamante într-un proces pe care l-ar fi deschis pentru a pretinde constatarea ori realizarea unor drepturi instituite prin chiar prevederile neconforme cu C..
Pe cale de consecință, trebuie considerat că existența unui proces în curs în cadrul căreia reclamantul își întemeiază pretenția pe dispoziția legalădeclarată neconstituțională nu împiedică aplicarea deciziei C. C., cu toate implicațiile ce decurg din aceasta asupra acțiunii promovate de reclamant.
În prezentul proces, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile L. nr. 2., interesând, în concret, cele ale art. 5 alin. 1 lit. a teza întâia privitoare la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu caracter politic sau, după caz, prin luarea unor măsuri administrative cu caracter politic în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie
1989.
Aceste dispoziții legale au fost declarate neconstituționale prin D. nr.
1358 din 21 octombrie 2010 a C. C., publicată în M. O. al R. nr. 761 din 15 noiembrie 2010, însă legiuitorul nu a dispus, nici în termen de 45 de zile de la publicarea deciziei în M. O., nici ulterior, măsuri pentru punerea de acord cu C. a dispozițiilor declarate neconstituționale.
Astfel fiind, pretențiile reclamantului privitoare la obligarea S. Român la plata de despăgubiri pentru repararea prejudiciului moral suferit au rămas fără temei legal, fiind de avut în vedere că declararea ca neconstituționale a prevederilor legii sus arătate, conjugată cu inexistența unor alte dispoziții normative în vigoare care să consacre dreptul la despăgubire pe care reclamantul îl invocă, obligă la concluzia că acest drept nu mai poate fi recunoscut de către instanță, căci s-ar ajunge la săvârșirea de către judecători a unui exces de putere.
Instanțele de judecată neputând fi ele însele creatoare de drepturi, rămâne că prezenta acțiune civilă a rămas fără fundamentul ce a stat la baza admiterii ei în primă instanță.
În ce privește distincția pe care reclamantul o face între natura juridică a dreptului la despăgubiri instituit prin art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr.
2. și natura juridică a drepturilor patrimoniale recunoscute prin D.-lege nr.
1., aceasta apare ca fără utilitate în cauză, câtă vreme primele, fiind declarate neconstituționale, au rămas fără efecte juridice.
În ce privește discriminarea la care reclamantul face referire, este de avut în vedere că instanțele de judecată au obligația a interpreta și aplica în mod corect legile în vigoare, fiind opțiunea legiuitorului să determine condițiile și limitele în care pot fi acordate, în anumite situații, despăgubiri, precum și categoriile de persoane beneficiare.
Față de cele ce preced, se va respinge ca neîntemeiată acțiunea civilă înaintată de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Admite apelul declarat de pârâtul S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 3499 din 19 august a T.ui S., precum și apelul reclamantului P. G. împotriva aceleiași sentințe, pronunțată în dosar nr. (...), pe care o anulează.
Rejudecând în fond, respinge ca nefondată acțiunea civilă înaintată de reclamantul P. G. împotriva pârâtului S. R.
Definitivă.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 15 aprilie 2011.
PREȘEDINTE
JUDECĂTOR
GREFIER
V. M. D.-L. B.
S. D. G.
Red.VM/dact.MS
6 ex./(...) Jud.fond: C.N.C.
| ← Decizia civilă nr. 1230/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 1027/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
