Decizia civilă nr. 107/2011, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie

Dosar nr. (...)

D. CIVILĂ NR. 107/A/2011

Ședința publică din 17 februarie 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A.- A. P.

JUDECĂTOR: C.- M. CONȚ

GREFIER : A. A. M.

S-au luat în examinare apelul declarat de reclamantul S. M., precum și apelul declarat de pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE R. PRIN D. A J. C., împotriva sentinței civile nr. 572/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), având ca obiect despăgubiri în baza L. nr.

2. - art. 504 C.pr.pen.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei se prezintă reclamantul apelant însoțit de către agentul de poliție și reprezentanta P.ui de pe lângă Curtea de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reprezentantul pârâtului apelant.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

A.ul declarat de reclamantul S. M. a fost introdus în termen legal și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 4 alin. 4 raportat la art. 5 alin. 3 din L. nr. 2., iar cererea de apel a fost comunicată părții adverse.

A.ul declarat de pârâtul S. R. prin M. F. publice reprezentat prin D. a jud. C. a fost introdus și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 4 alin. 4 raportat la art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..

S-a făcut referatul cauzei după care, Curtea constată că la data de (...), pârâtul apelant a înregistrat la dosar un înscris întitulat "Punct de vedere"; în

2 exemplare, prin care solicită instanței de apel să aibă în vedere modificările legislative intervenite de la ultimul termen de judecată și să modifice sentința atacată în sensul respingerii acțiunii în privința daunelor morale.

Instanța înmânează reclamantului apelant un exemplar din înscrisul întitulat "Punct de vedere"; depus la dosar de pârâtul apelant.

La întrebarea instanței, referitoare la faptul dacă reclamantul apelant dorește lăsarea cauzei la a doua strigare, pentru a i se da posibilitatea să lectureze înscrisul care i s-a comunicat azi, reclamantul apelant arată că nu dorește lăsarea cauzei la a doua strigare, întrucât a lecturat înscrisul care i s-a comunicat azi.

La întrebarea instanței, referitoare la faptul dacă pentru terenurile solicitate în baza L. nr. 18/1991 s-au eliberat titluri de proprietate și de asemenea, dacă pentru cota de 1. din casa confiscată reclamantul apelant aformulat sau nu plângere la L. nr. 1. pentru restituirea acesteia în natură sau pentru acordarea de despăgubiri prin echivalent, reclamantul apelant arată că nu a formulat plângere în baza L. nr. 1., pentru restituirea în natură a cotei de 1. din casa confiscată, sau pentru acordarea de despăgubiri prin echivalent, și de asemenea, arată că nu s-au eliberat titluri de proprietate pentru terenurile solicitate în baza L. nr. 18/1991.

Reclamantul apelant și reprezentanta P.ui de pe lângă Curtea de A. C. arată că nu au de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.

Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul reclamantului apelant și reprezentantei P.ui de pe lângă Curtea de A. C. pentru a pune concluzii pe apelul declarat de reclamant și pe apelul declarat de pârât.

Reclamantul apelant solicită admiterea apelului său, pentru motivele arătate prin înscrisurile depuse la dosar și învederează instanței că în urma condamnării tatălui său, deși prin naștere este cetățean român, născut în D., i-au fost tăiate toate drepturile, respectiv i s-a tăiat orice mijloc de subzistență și de asemenea, arată că inițial a cerut repararea cauzei pe prevederile art. 504 C.pr.pen., având în vedere faptul că din sentința penală depusă la dosarul cauzei, rezultă faptul că tatăl său a fost condamnat politic deoarece și-a spus propria părere în fața colegilor de serviciu, iar instanța de fond nu s-a pronunțat pe acest aspect.

La întrebarea instanței, referitoare la faptul dacă reclamantul apelant a solicitat repunerea în posesie pentru bunurile confiscate de la tatăl său, respectiv dacă acesta și-a întemeiat acțiunea și pe prevederile art. 504

C.pr.pen., reclamantul apelant învederează instanței că înțelege să invoce nesoluționarea de către instanța de fond a cererii întemeiate pe prevederile art. 504 C.pr.civ., precum și nesoluționarea capătului de cerere având ca obiect acordarea daunelor materiale pentru bunurile materiale confiscate de la tatăl său prin sentința penală.

De asemenea, reclamantul apelant învederează instanței că suma de

250.000 euro nu este o sumă care să acopere pierderile suferite.

Reprezentanta P.ui de pe lângă Curtea de A. C. arată că acțiunea reclamantului a rămas întemeiată doar pe procedura specială, respectiv pe prevederile L. nr. 2. și nu ne aflăm în situația unei nelegalități, întrucât L. nr.

2. prevede acordarea de despăgubiri doar pentru persoanele care au luptat pentru răsturnarea regimului comunist, astfel încât, în temeiul L. nr. 2., reclamantul apelant nu poate solicita despăgubiri pentru propriile suferințe și nu poate invoca obligarea pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin D. a jud. C., la plata daunelor morale pentru propria suferință.

Reprezentanta P.ui de pe lângă Curtea de A. C. solicită respingerea apelului declarat de reclamantul S. M. și admiterea apelului declarat de pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin D. a jud. C..

Reclamantul apelant solicită respingerea apelului declarat de pârâtul S.

R. prin M. F. publice reprezentat prin D. a jud. C..

C U R T E A

Prin sen tinț a c iv il ă n r. 572/(...), pronunț ată de T ribu n alul Clu j în dos ar nr. (...), s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul S. M., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, și în consecință, pârâtul a fost obligat să-i plătească reclamantului suma de 164.250

E., în echivalent în lei cu titlu de despăgubiri.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că prin sentința penală nr. 369/(...), pronunțată de T. M. C. în dosar nr. 382/1958, antecesorul reclamantului, S. G., a fost condamnat la 5 ani închisoare corecțională, 3 ani interdicție corecțională și confiscarea totală a averii personale, pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale, în temeiul art. 209 pct. 2 lit. a C.pen., acesta executând pedeapsa în perioada (...)-(...), în Penitenciarul Gherla, unde regimul era cumplit, se muncea în regim de sclav, hrana era puțină și de proastă calitate, deținuții erau ținuți în frig, fiind supuși unor numeroase bătăi și torturi.

Dauna morală cauzată tatălui reclamantului prin condamnarea acestuia constă în atingerea adusă acelor valori care definesc personalitatea umană și care se referă la existența fizică a omului, la sănătatea, integritatea corporală, onoarea, prestigiul profesional, poziția socială, precum și la drepturile nepatrimoniale ocrotite de lege, astfel încât, în aprecierea T.ui, suma de 164.250

E. reprezintă un cuantum rezonabil al despăgubirilor, proporțional cu prejudiciul suferit de antecesorul reclamantului.

Împ o tr iv a aces te i sen tințe au decl ar at ape l, în ter men leg al, pe de o p ar te, S.

R. pr in M in is terul F in anțelor Publ ice, pr in D. G. a F. P. C., iar pe de al tă p ar te reclamantul S. M.

Prin propriul apel, reclamantul S. M. a solicitat acordarea unor daunemorale și materiale în sumă de 250.000 E., atât pentru prejudiciul moral suferit de tatăl său și de către reclamant, cât și pentru bunurile confiscate de la tatăl său, ca urmare a condamnării acestuia.

În motivarea apelului, reclamantul a expus pe larg întreaga stare de fapt a cauzei, precum și istoricul litigiului.

Prin propriul apel, pârâtul a solicitat reducerea cuantumului despăgubirilor acordate reclamantului sub valoarea maximă de 5.000 E. prevăzută de O. nr. 6., iar ulterior, prin scriptul intitulat „Punct de vedere";, a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată, raportat la D. C. nr. 1358/(...) și la D. C. nr. 1354/(...) (f. 24).

În motivarea apelului, s-a susținut de către pârât că se impune reducerea cuantumului despăgubirilor, ținând cont de durata relativ redusă a pedepsei efectiv executate de antecesorul reclamantului, de doar 4 ani și 4 luni, de perioada lungă scursă de la condamnare, precum și de faptul că aceste despăgubiri se acordă unei persoane care nu a fost ea însăși privată de libertate, nu a suportat regimul de detenție și nu a suferit efectiv consecințele directe ale condamnării.

A.ul pârâtului este fondat în întregime, iar apelul reclamantuluieste fondat în parte.

În ceea ce privește starea de fapt a cauzei, aceasta a fost exhaustiv expusă în considerentele sentinței apelate, motiv pentru care instanța de apel nu o va reitera în paginile prezentei decizii.

În ceea ce privește aplicabilitatea în cauză a O. nr. 6. - acesta constituind un motiv de apel formulat prin memoriul inițial de apel -, Curtea constată următoarele:

O. nr. 62/(...), prin care a fost modificată L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, a fost publicată în Monitorul Oficial al R. nr. 446/(...), intrând deci în vigoare la data de 01 iulie 2010.

Prin art. I alin. 1 lit. a pct. 1, 2 și 3 din O. nr. 6. a fost modificat art. 5 alin.

1 lit. a din L. nr. 2., în sensul stabilirii exacte a cuantumului despăgubirilor care puteau fi acordate, de către instanțele de judecată, pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.

Art. II din O. nr. 6. prevedea că dispozițiile acestei ordonanțe de urgență se aplică proceselor și cererilor pentru a căror soluționare nu a fost pronunțată o hotărâre judecătorească definitivă până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Însă, Curtea constată că acest act normativ nu mai poate fi aplicat în cauză, având în vedere că prin D. C. nr. 1354/(...), textul art. I și art. II din acest act normativ a fost declarat neconstituțional, și întrucât în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 din Constituția R. acestea nu au fost puse de acord cu dispozițiile constituționale încălcate sau nesocotite, acestea și-au încetat aplicabilitatea.

Prin D. Curții Constituționale nr. 1358/(...), publicată în M. Of. nr.

761/(...), a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice - D. C. și, în consecință, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, pe motiv că acestea contravin prevederilor art. 1 alin. 3 și 5 din L. fundamentată, respectiv, încalcă normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor L. nr. 24/2000, reținându-se în considerentele acestei decizii că L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, face parte din categoria legilor organice, fiind adoptată de P. cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituție, însă, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin D. nr. 1., aceasta nu a fost supusă controlului de constituționalitate a priori, conform art. 146 lit. a) din Constituție.

Art. 147 din Constituția R. din 21 noiembrie 1991 (*republicată*)

(modificată și completată prin de revizuire a C. R. nr. 4., publicată în Monitorul

Oficial al R., Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de C. L., în temeiul art. 152 din Constituție, cu reactualizarea denumirilor și dându-se textelor o noua numerotare (art. 152 a devenit, în forma republicată, art. 156)), prevede următoarele :

„ (1) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

(2) În cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, P.ul este obligat sa reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curții Constituționale.

(3) În cazul în care constituționalitatea tratatului sau acordului internațional a fost constatată potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poateface obiectul unei excepții de neconstituționalitate. T. sau acordul internațional constatat ca fiind neconstituțional nu poate fi ratificat.

(4) Deciziile Curții Constituționale se publica în Monitorul Oficial al R.. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor";.

Art. 31 din L. nr. 47 din 18 mai 1992, privind organizarea și funcționarea

Curții Constituționale (republicată în temeiul dispozițiilor art. V din L. nr.

177/2010 pentru modificarea și completarea L. nr. 47/1992 privind organizarea

și funcționarea Curții Constituționale, a C. de procedură civilă și a C. de procedură penală al R., publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 672 din

4 octombrie 2010, dându-se textelor o nouă numerotare), stabilește următoarele

:

„(1) D. prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.

(2) În caz de admitere a excepției, Curtea se va pronunța și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare.

(3) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

(4) Deciziile pronunțate în condițiile alin. (1) se comunică celor două

Camere ale P.ului, Guvernului și instanței care a sesizat Curtea Constituțională. (5) În cazul în care la data comunicării deciziei Curții Constituționale potrivit alin. (4) cauza se află pe rolul altui organ judiciar, instanța comunică acestuia decizia.";

Din coroborarea art. 147 din Constituția R. Revizuită cu art. 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992 republicată, se desprinde cu evidență faptul că, pe de o parte, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii, nu doar în cauza în care a fost invocată respectiva excepție de neconstituționalitate, iar pe de altă parte că, acele dispoziții din legile și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C..

Or, în cazul de față, în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin. 1 din Constituție, nu au fost puse de acord prevederile neconstituționale ale art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. cu dispozițiile constituționale, astfel că, textul art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. și-a încetat efectele juridice.

Drept urmare, în prezent nu există un temei juridic în legea specială, nr.

2., care să fundamenteze admisibilitatea cererilor de chemare în judecată promovate în baza L. nr. 2., având ca obiect acordarea de despăgubiri morale.

Așa fiind, Curtea constată că petitul din cererea introductivă de instanță având ca obiect obligarea pârâtului la despăgubiri morale în favoarea reclamantului se impune a fi respins, ca urmare a faptului că textul art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. și-a încetat aplicabilitatea și efectele juridice.

Se impune, așadar, în temeiul art. 295-296 C.proc.civ., admiterea apelului pârâtului și schimbarea hotărârii primei instanțe, în partea privitoare la soluțiadată petitului având ca obiect despăgubiri morale, în sensul respingerii în întregime a acestui petit.

Pentru aceleași considerente anterior expuse, se va respinge motivul de apel, din apelul reclamantului, având ca obiect majorarea despăgubirilor morale.

Curtea constată, însă, că apelul reclamantului este fondat în parte, în privința soluției dată petitului având ca obiect obligarea pârâtului la daune materiale pentru bunurile confiscate de la antecesorul reclamantului ulterior condamnării, pentru cele ce urmează:

Reclamantul a învestit inițial instanța fondului cu o cerere având ca obiect despăgubiri de 4 milioane E., pentru condamnarea tatălui său, cerere pe care reclamantul și-a precizat-o ulterior, prin scriptul depus la dosar la (...) (f. 23 dosar fond), ca fiind întemeiată pe prevederile art. 505 alin. 1 C.proc.pen.

La termenul de judecată din (...) instanța de fond a dispus citarea reclamantului cu mențiunea de a preciza dacă înțelege să se prevaleze de prevederile L. nr. 2. (f. 54 dosar fond), reclamantul precizând personal, în fața T.ui C., la termenul de judecată din (...), că înțelege să își întemeieze acțiunea pe prevederile L. nr. 2., sens în care solicită daune morale pentru suferințele pe care le-a suferit tatăl său, S. G., și pentru repercusiunile pe care le-a suferit el personal ( f. 59 dosar fond).

Printr-o nouă precizare de acțiune, depusă la dosar la data de (...),

reclamantul a solicitat „să fie pus în posesie cu bunurile ce au fost confiscate de

la tatăl său, când a fost arestat în anul 1958 "; (f. 63 verso dosar fond), în temeiul art. 504 C.proc.pen., coroborat cu L. nr. 2. (f. 63 dosar fond), cerere reiterată apoi prin scriptul depus la dosar la data de (...) (f. 69 dosar fond), script prin care și-a precizat din nou acțiunea, solicitând 4 milioane de E. în baza L. nr. 2., pentru prejudiciul moral și material.

Cu alte cuvinte, prin această ultimă precizare de acțiune scrisă depusă la dosar, reclamantul s-a prevalat exclusiv de L. nr. 2. în susținerea pretențiilor sale.

Probațiunea administrată în fața primei instanțe, respectiv adresa nr.

16987/(...) (f. 71-75 dosar fond), confirmă împrejurarea că reclamantul nu este beneficiar al prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990, în calitate de urmaș.

De asemenea, față de solicitarea reclamantului, de a fi pus în posesie cu bunurile confiscate de la tatăl său, instanța i-a pus acestuia în vedere la termenul din (...) să precizeze ce anume bunuri solicită, reclamantul arătând că solicită „cota de 1. parte din casa din localitatea D., plus terenul aferent casei, plus terenul agricol în suprafață de 10 ha. din localitatea D., comuna C., județul Maramureș și terenul în suprafață de 0,900 ha. din sat G., comuna C., județul C."; (f. 80 dosar fond).

La același termen de judecată, instanța a dispus administrarea unor probe pentru dovedirea averii confiscate de la antecesorul reclamantului.

Din adresa nr. 784/(...) a Comunei C. rezultă faptul că reclamantul S. M. are depusă cerere, împreună cu ceilalți moștenitori, de revendicare a dreptului de proprietate în baza L. nr. 18/1991, după autorul comun S. A., bunicul reclamantului, fiind înscriși în anexa 3 poziția 9 cu 12,40 ha. teren agricol, însă, în prezent, nu a fost eliberat titlul de proprietate (f. 90-103 dosar fond).

Din adresa nr. 2423/(...) emisă de P. comunei C. rezultă faptul că reclamantul nu a depus la această instituție cereri în baza Legilor fondului funciar pentru retrocedarea de terenuri și nici în baza L. nr. 1. (f. 104 dosar fond).

În pofida administrării acestor probe, instanța de fond a omis să aprofundeze cercetarea judecătorească cu privire la temeinicia pretențiilor materiale deduse judecății de către reclamant, deși, potrivit art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 2. - lege pe care reclamantul a înțeles să își precizeze finalmente cererea de chemare în judecată -, reclamantul era îndreptățit să solicite acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-a fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile L. nr. 1. sau ale L. nr. 247/2005.

Mai mult decât atât, instanța de fond a omis prin dispozitivul hotărârii pronunțate să se pronunțe în vreun fel în legătură cu petitul având ca obiect despăgubiri materiale, în aceste limite, soluția primei instanțe intrând sub incidența art. 297 alin. 1 C.proc.civ., respectiv, soluția apelată fiind pronunțată, strict în aceste limite, cu necercetarea fondului cauzei.

Așa fiind, în temeiul art. 297 alin. 1 C.proc.civ., se va admite în parte apelul reclamantului, se va desființa în parte sentința apelată, în ceea ce privește soluția dată petitului având ca obiect acordarea daunelor materiale și, în aceste limite, se va trimite cauza pentru rejudecare pe fond la același T.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.

D E C I D E

Admite apelul declarat de pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice și admite în parte apelul declarat de pârâtul S. M., împotriva sentinței civile nr.

572 din 22 iunie 2010 a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o schimbă în partea privitoare la soluția dată petitului având ca obiect obligarea pârâtului la acordarea în favoarea reclamantului a sumei de 164.250 E., în echivalent în lei la data plății și, în consecință, respinge în întregime petitul având ca obiect acordarea daunelor morale.

Desființează sentința în parte, în ceea ce privește soluția dată petitului având ca obiect acordarea daunelor materiale și, în aceste limite, trimite cauza pentru rejudecare pe fond la același T.

D. este definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Dată și pronunțată în ședința publică din 17 februarie 2011.

PREȘEDINTE

JUDECĂTOR

GREFIER

A.-A. P. C.-M. CONȚ

A. A. M.

Red.CMC/dact.MS

6 ex./(...) J.fond: A.F. D.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 107/2011, Curtea de Apel Cluj