Decizia civilă nr. 212/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr.(...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 212/A/2011
Ședința publică din 14 aprilie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. A. C. JUDECĂTOR: ANA I. G. : C. B.
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta H. D., precum și apelul declarat de pârâtul S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. G. A F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 1470 din 30 septembrie 2010 a T.ui M., pronunțată în dosarul nr. (...), privind și pe intimatul P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect despăgubiri.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. - procuror S. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
A.ul este scutit de plata taxei judiciare și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că la data de 18 martie 2011, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea reclamantei apelante, o completare a motivelor de apel, care a fost comunicată cu pârâtul apelant.
La data de 13 aprilie 2011 și 14 aprilie 2011, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea reclamantei apelante, concluzii scrise.
Se constată că prin motivele de apel depuse la dosar, s-a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C. proc. civ.
C., din oficiu, pune în discuția părții prezente, excepția inadmisibilității, având în vedere că în completarea motivelor de apel, se invocă faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere deduse judecății, fiind o completare a motivelor prevăzute de art.2812 C. Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are cereri de formulat în probațiune. Nefiind alte cereri în probațiune de formulat sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra apelului. Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea excepției invocate de către instanță. Solicită respingerea apelului declarat de către reclamanta apelantă, ca nefondat. În ce privește apelul declarat de către pârâtul apelant S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicită admiterea acestuia și schimbareasentinței atacate în sensul respingerii cererii privind obligarea S.ui Român la plata despăgubirilor. C U R T E A Prin sentința civilă nr. 1470 din 30 septembrie 2010 a T.ui M., a fost admisă acțiunea civilă formulată de către reclamanta H. D., în contradictoriu cu pârâtul S. Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice. Pârâtul a fost obligat la plata către reclamantă a sumei de 5.000 euro în echivalent în lei la data plății cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit și la plata către reclamantă a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, fiind respinse celelalte cereri formulate de reclamantă. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că tatăl reclamantei, D. G., a fost condamnat, prin sentința penală nr. 482/1953, la 5 ani închisoare corecțională, pentru delictul de agitație publică, în baza art. 327 alin. 3 din Codul Penal. În considerentele sentinței s-a reținut că D. G. „a luat legătura cu mai multe persoane la T. M. unde s-a ținut o conferință la care s-a hotărât să se reînvie activitatea subversivă în mod ilegal să se dea material iehovist de citit la servii de grupă care la rândul lor să-l răspândească la membrii săi, să se strângă cotizația „Buna speranță";, să se facă rapoarte, care să fie trimise peste granițele R.P.R. în E. Față de acestea inculpatul a mers prin mai multe regiuni ca: T., Arad, Oradea, B.-M. unde a recrutat mai mulți servi de grupă. A luat legătura printr-o scrisoare și cu un serv de grupă din Moldova. A strâns mai multe rapoarte de activitate de la B. și alții, rapoarte care au fost centralizate, trimise la T. și de la T. în E. A primit cotizație";. Prin sentința penală nr. 1226/(...), D. G. a fost condamnat la 5 ani închisoare corecțională pentru delictul de agitație publică, în baza art. 327 alin. 3 Cod penal și la 5 ani închisoare corecțională pentru delictul de păstrare și răspândire de publicațiuni interzise, cu aplicarea art. 325 lit. a și c Cod penal iar conform art. 101 Cod penal s-a dispus executarea pedepsei de 5 ani închisoare corecțională - fila 117. S-a reținut în considerentele sentinței că Dorican G. a avut o activitate subversivă în cadrul sectei interzise: Martorii lui I., a primit, multiplicat și difuzat material iehovist interzis. Legea nr. 221/ 2 iunie 2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, în art. 1 alin. 2 stipulează că: (2) „Constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute în […]art. 323-329 […] Cod procedură civilă";. Prin urmare, condamnările antecesorului reclamantei, D. G., constituie de drept condamnări cu caracter politic. În ceea ce privește măsura administrativă de fixare a domiciliului obligatoriu, instanța a reținut dispozițiile art. 3 și art. 4 alin. 2 din Legea nr. 2., prin care legiuitorul a avut în vedere posibilitatea constatării caracterului politic al unor măsuri administrative numai dacă persoana a săvârșit fapte îndreptate împotriva regimului totalitar, de natura celor prezentate în actele normative enumerate în art. 3 sau în art. 2 alin. 1 din OUG nr. 214/1999. În speță, tatăl reclamantei făcea parte din cultul religios „Martorii lui I. și a înțeles doar să-și apere convingerile religioase. Legea nr. 2. se referă la măsurile administrative pentru fapte care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945. Reclamanta a precizat la solicitarea instanței, că își întemeiază acțiunea pe dispozițiile L. nr. 2. în forma inițială, solicitând tribunalului să înlăture aplicarea OUG 62/2010, având în vedere că acțiunea a fost introdusă anterior modificării L. nr. 2.. Este de remarcat faptul că, potrivit L. nr. 2. în forma ei inițială, conform art. 5 alin. 1 lit. a dreptul la daune morale îl au numai cei ce au făcut obiectul unor condamnări cu caracter politic. Cei care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic au dreptul numai la despăgubiri pentru valoarea bunurilor confiscate ca efect al măsurii art. 5 alin. 1 litera b. Prin art. I pct. 1 din OUG 62/2010, art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 2. a fost modificat, stabilindu-se că are dreptul la daune morale și persoana care a făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic. În speță însă, instanța apreciază că nu sunt întrunite cerințele art. 4 alin. 2 raportat la art. 1 alin. 3 din Legea nr. 2. modificată pentru a constata caracterul politic al măsurii administrative. În ceea ce privește legea aplicabilă, prin art. II din OUG 62/2010 se arată că dispozițiile L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada (...)-(...), astfel cum au fost modificate și completate de ordonanța de urgență, se aplică persoanelor și cererilor pentru a căror soluționare nu a fost pronunțată o hotărâre judecătorească definitivă până la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență: 1 iulie 2010. T. a apreciat că nu este posibilă înlăturarea dispozițiilor OUG 62/2010 prin aplicarea prioritară a Convenției Europene a D. O., deoarece, așa cum se arată în mod constant în jurisprudența Curții Europene a D. O. statele semnatare ale Convenției dispun de o mare marjă în aprecierea existenței unei probleme de interes public ce justifică anumite măsuri și în alegerea politicilor lor economice și sociale (cauza cedo Kopecky), statele membre beneficiind de o mare marjă de reglementare, mai ales în această perioadă de criză economică-financiară generalizată (Păduraru contra României). Textul art. 5 alin. 1 din Legea nr. 2., autorizează doar interpretarea potrivit căreia persoanele prevăzute la pct. 2 si 3 au dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de autorul lor, exclusiv prin condamnare si nu la prejudiciul moral suferit de autorul lor prin masuri administrative cu caracter politic. Legiuitorul dă dreptul la obținerea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin măsuri administrative cu caracter politic doar persoanei care a fost victima acestora. Altfel spus, daca reclamantul nu este persoana care a făcut obiectul măsurii administrative (ci este soțul/., descendentul de gradul I ori descendentul de gradul al II-lea) și prin ipoteză nu se pune problema condamnării, instanțele nu pot să acorde despăgubiri pentru prejudiciul moral. Corecta interpretare a textului art. 5 iese în evidentă dacă se realizează o lectură independentă a textului de la lit. a) pct. 1, a textului dela lit. a) pct. 2 și a textului de la lit. a) pct. 3. Acest procedeu permite o corectă înțelegere a voinței legiuitorului, deoarece evită capcana subordonării logice a conținutului punctelor 2 si 3, conținutului punctului 1. Atât pct. 2 cât și pct. 3 trebuie înțelese prin raportare la teza din litera a pe care o detaliază în cazuri particulare. În această grilă de lectura lit. a) pct. 2 din art. 5 are următorul conținut: ";acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la 5.000 de euro, pentru soțul/. și descendenții de gradul I";. La fel lit. a) pct. 3 din același articol are următorul conținut: ";acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la 2.500 de euro, pentru descendenții de gradul al II-lea";. În speță, din probele administrate a rezultat că tatălui reclamantei, D. G., a executat efectiv o pedeapsă cu închisoarea de 8 ani în regim de detenție. E. pedepsei s-a făcut în condiții extrem de grele, astfel cum a declarat martorul O. N. D. eliberare, D. G. a fost în continuare urmărit de securitate, datorită apartenenței sale religioase, astfel cum a declarat martora A. M. Din probele administrate a rezultat că tatăl reclamantei i-a fost încălcat dreptul la libertate, fiindu-i afectate acele atribute ale persoanei care influențează relațiile sociale-onoare, reputație - precum și cele care se situează în domeniul afectiv al vieții umane, vătămări care își găsesc expresia cea mai tipică în durerea morală încercată de victimă. Este adevărat că nu există un sistem care să repare pe deplin daunele morale constând în dureri fizice șu psihice, întrucât nicio sumă de bani nu poate șterge suferințele fizice și psihice ale victimei. În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura daunelor morale, imposibil de echivalat bănește. Instanța de judecată trebuie să aibă în vedere: durata condamnării, perioada de timp scursă de la condamnare, consecințele negative pe plan fizic, psihic și social, măsurile reparatorii deja acordate, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, în considerarea personalității condamnatului, măsura în care a fost afectată viața familială, profesională și socială. Celelalte cereri formulate de reclamantă au fost respinse ca neîntemeiate. În baza art. 274, 276 Cod procedură civilă, pârâtul a fost obligat la plata către reclamantă a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli parțiale de judecată reprezentând onorariu de avocat. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta și pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice. Reclamanta a solicitat schimbarea în parte a sentinței atacate în sensul obligării pârâtului la plata daunelor morale în cuantumul solicitat prin acțiune și la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea apelului, reclamanta a arătat că instanța de fond în mod greșit a făcut aplicarea OUG nr. 62/2010, limitând cuantumul daunelor morale acordate la suma de 5000 euro, având în vedere că argumentele deneconstituționalitate invocate cu privire la OUG nr. 6. intră în contradicție cu art. 16 alin. 1, art. 115 alin. 6 și art. 1 alin. 5 din Constituția României. La stabilirea cuantumului daunelor morale, instanța trebuia să aibă în vedere prejudiciul fizic și psihic suferit ca urmare a persecuțiilor politice, restrângerea posibilităților de a se bucura de viață, de a desfășura o viață socială normală, de a se manifesta liber, de a se realiza familial, profesional și social. Pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice a solicitat schimbarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de obligare a pârâtului la plata despăgubirilor în cuantum de 5000 euro. În motivarea apelului, pârâtul a invocat decizia nr. 1. a Curții Constituționale, prin care s-a declarat ca neconstituțional art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 2., cât și faptul că neprezentarea la încorporare nu constituie infracțiune cu caracter politic, ci infracțiune de drept comun. Examinând apelurile declarate, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că apelul declarat de reclamantă este nefondat, iar apelul declarat de pârâtul S. Român fondat în parte, pentru următoarele considerente: Prin acțiunea promovată, reclamanta a solicitat „să li se acorde drepturile bănești reprezentând daune morale prevăzute de art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 2., având în vedere că antecesorul ei, D. G. a fost condamnat prin sentințele penale nr. 482/1953 a T.ui Militar Teritorial Oradea și 1226/1956 a T.ui Miliar B. la câte 5 ani închisoare corecțională pentru săvârșirea infacțiunii de agitație publică prev. de art. 127 C. penal, să se constate caracterul politic de măsurii administrative de fixare a domiciliului obligatoriu dispusă prin decizia M. nr. 1. prelungită prin decizia M. 6.. C. constată că, prin decizia nr. 1358/(...), Curtea Constituțională a declarat art. 5 alin. 1 lit. a Teza I din Legea nr. 2. ca neconstituțional. La pronunțarea acestei decizii, curtea a reținut următoarele: S. Român a inițiat și adoptat o serie de reglementări pentru repararea suferințelor cauzate de regimul comunist în perioada (...)- (...), prin restituirea bunurilor preluate abuziv iar în măsura în care acest lucru nu este posibil prin acordarea de compensații pentru acestea, prin reabilitarea celor condamnați din motive politice și acordarea de despăgubiri pentru daunele morale și materiale suferite, precum și alte drepturi. Astfel, în materia restituii bunurilor preluate de S. Român au fost adoptate Legea nr. 18/1991, Legea nr. 169/1997, Legea nr. 1/2000, Legea nr. 112/1995, Legea nr. 10/2001, Legea nr. 247/2005, OUG nr. 83/1999, iar în ce privește reabilitarea persoanelor condamnate politic a fost adoptată OUUG nr. 214/1999. În ce privește acordarea altor drepturi persoanelor persecutate de regimul comunist au fost adoptate o serie de acte normative cu caracter reparatoriu pentru persoanele care au avut de suferit din punct de vedere moral și material ca urmare a persecuției politice supuse în regimul comunist cum sunt Decretul-Lege nr. 118/1990, OUG nr. 214/1999 și Legea nr. 2.. Scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este acela de a produce osatisfacție de ordin moral, prin însăși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului. Procedând la analizarea prevederilor actelor normative incidente în materia despăgubirilor pentru daune morale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă, curtea a constatat că există două norme juridice - art. 4 din Decretul-Lege nr. 118/1990 și art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 2. - cu aceeași finalitate și anume, acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate din motive politice de dictatura comunistă, precum și celor deportate ori ținute în prizonierat. C. a mai reținut că despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative. Or, despăgubirile prevăzute de dispozițiile legale criticate, având același scop ca și indemnizația prev. de art. 4 din Decretul-Lege nr. 118/1990 nu pot fi considerate ca atare, că recunoașterea dreptului de a beneficia de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist și moștenitorilor de gradul II încalcă, de asemenea, principiul echității și dreptății. Evocând practica C.E.D.O. în materie, precum și decizii din jurisprudența Curții Europene a D. O., curtea reține că în baza art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 2., persoanele în cauză nu au o „speranță legitimă"; în obținerea despăgubirilor morale și a constatat că acordarea acestor despăgubiri pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici contravine art. 1 alin. 3 din Legea fundamentală privind statul de drept, democratic și social, în care dreptatea este valoarea supremă. Existența celor două reglementări paralele încalcă și principiul unicității reglementării în materie prev. de art. 14 din Legea nr. 24/2000 și cel al evitării paralelismelor instituit prin art. 16 din același act normativ. Din ansamblul considerentelor expuse de Curtea Constituțională, reiese încă o dată incapacitatea S.ui Român de a pune ordine în sistemul său legislativ (sancționată de C. E. a D. O. în cauza Faimblat împotriva României), precum și incertitudinea juridică generală generată de lipsa de claritate și de coerență a legislației aplicabile, sancționată de C. E. a D. O. în cauza Păduraru împotriva României, ceea ce denotă culpa exclusivă a S.ui Român în adoptarea textului legal declarat ulterior neconstituțional. Admiterea excepției de neconstituționalitate a dispoziției pe care persoanele în cauză și-au fundamentat pretențiile, în timp ce litigiile sunt pendinte, coroborat cu lipsa intervenției Parlamentului (art. 31 alin. 3 din Legea nr. 47/1992), are ca și consecință lipsirea de fundament juridic a tuturor acțiunilor întemeiate pe art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 2., această prevedere încetându-și efectele judiciare, decizia fiind obligatorie și cu efecte „erga omnes";, potrivit art. 31 alin. 1 din Legea nr. 47/1992. Termenul de 45 de zile în care Parlamentul sau Guvernul ar fi putut adopta alte dispoziții legale în prezenta materie, compatibile cu Constituția este depășit, situație în care dispozițiile legale declarate neconstituționale au rămas fără efecte juridice. În ce privește prezenta cauză, instanța va mai analiza dacă, având în vedere dispozițiile L. nr. 2. pe perioada cât au fost în vigoare până la declararea lor ca neconstituționale prin decizia nr. 1., reclamanta avea unbun sau o speranță legitimă la acesta, potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1, în sensul jurisprudenței Curții Europene a D. O., mai ales că reclamanta deține și o hotărâre de primă instanță pronunțată în temeiul acestui act normativ. Această analiză este necesară pentru a stabili dacă având o speranță legitimă, reclamantei i s-ar cuveni despăgubiri, chiar în condițiile dispariției suportului legal, apelând la dispozițiile art. 1 din Protocolul 1. În ipoteza în care reclamanta ar fi obținut o hotărâre irevocabilă anterior declarării ca neconstituționale a temeiului legal pe care și-au fundamentat acțiunea, prin care li s-ar fi acordat despăgubiri în temeiul L. nr. 2., rezultă că reclamanta avea cel puțin o speranță legitimă la obținerea unui bun, anterior pronunțării deciziei Curții Constituționale. Cu privire la această speranță legitimă trebuie constat că există o ingerință care era legitimă din partea statului, ingerință care constă în chiar declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale care au oferit însăși speranța legitimă, procedura de constatare a neconstituționalității fiind necesară într-o societate democratică, fiind și predictibilă de altfel. Prin decizia nr. 1355/2010 a Curții Constituționale s-a reținut cu privire la principiul neretroactivității legii că pentru acțiunile întemeiate pe dispozițiile L. nr. 2., legea aplicabilă este aceea de la data introducerii acțiunii, legea aplicabilă pe tot parcursul procesului. Prin urmare, în ipoteza adoptării unui nou act normativ care ar respecta cerințele art. 1 alin. 3 și 5 din Constituția României, nu s-ar putea aplica în speță, întrucât și aceasta ar reprezenta o aplicare retroactivă a legii. Criticile pârâtului S. Român referitoare la natura condamnării suferită de tatăl reclamantei sunt nefondate. Pârâtul este în eroare atunci când se referă la faptul că, condamnarea suferită de tatăl reclamantei pentru neprezentarea la încorporare nu are caracter politic, pentru că, în realitate, tatăl reclamantei a fost condamnat nu pentru neprezentarea la încorporare, ci pentru delictul de agitație publică, în baza art. 327 alin. 3 Cod penal, și pentru delictul de păstrare și răspândire de publicațiuni interzise, reținându-se că tatăl reclamantei a avut o activitate sucversivă în cadrul sectei interzise „Martorii lui I., prin aceea că a primit, multiplicat și difuzat material iehovist interzis. Pentru considerentele reținute, în baza art. 296 Cod proc.civ., apelul declarat de reclamantă va fi respins ca nefondat, iar apelul declarat de pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice va fi admis în parte, sentința schimbată parțial, în sensul că va fi respins capătul de cerere privind acordarea daunelor morale. Celelalte dispoziții ale sentinței apelate vor fi menținute. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. D E C I D E : Respinge apelul declarat de reclamanta H. D. și admite în parte apelul declarat de pârâtul S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 1470 din (...) a T.ui M., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o schimbă parțial, în sensul că respinge capătul de cerere privind acordarea daunelor morale. Menține restul dispozițiilor sentinței. Decizia este definitivă și executorie. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Dată și pronunțată în ședința publică din 14 aprilie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTOR G. A. A. C. ANA I. C. B. Red. IA dact. GC 6 ex/(...) Jud.primă instanță: D.Țiplea
| ← Decizia civilă nr. 270/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 2143/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
