Decizia civilă nr. 1745/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMI.
DOSAR NR. (...)
D. CIVILĂ NR. 1745/R/2011
Ședința publică din 18 mai 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
JUDECĂTORI:
M.-C. V.
A. C.
T.-A. N.
G.:
M. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul R. T., precum și recursul declarat de pârâtul S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. M., împotriva sentinței civile nr. 444 din 3 martie 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
P. de pe lângă C. de A. C. este reprezentant de doamna procuror S. A.
La apelul nominal făcut în cauză, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 2 aprilie 2011, pârâtul-recurent a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului declarat de reclamant
și judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă. Se comunică un exemplar din aceasta reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C.
Se constată de asemenea, că prin memoriul de apel, reclamantul- recurent a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. pune concluzii în sensul respingerii recursului declarat de reclamant ca fiind nefondat. Apreciază că se impune admiterea recursului declarat de pârât. R. a fost condamnat pentru infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale pedepsită de art. 209 din Codul penal, în speță fiind vorba despre o condamnare cu caracter politic, astfel că impropriu instanța de fond a constatat „caracterul abuziv"; al condamnării dispuse față de antecesorul reclamantei. R. la această împrejurare apreciază că în speță trebuia să se constate caracterul politic al măsurii arestării și să respingă acțiunea promovată de reclamant.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. nr. 444 din 3 martie 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul R. T., împotriva pârâtului S. Român reprezentat prin M. F. P., și în consecință s-a constatat caracterul abuziv al condamnării dispuse față de R. G. prin S. penală nr. 76/1959 pronunțată de T. M. C., rămasă definitivă prin D. 9. a T. S., la o pedeapsă privativă de libertate de 5 ani și a fost respinsă cererea formulată de reclamant cu privire la daunele morale.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin S. penală nr. 76/1969 pronunțată de T. M. C. așa cum a rămas definitivă prin D. 9. a T. S. al R., tatăl reclamantei, numitul R. G. a fost condamnat la 5 ani închisoare corecțională, 3 ani interdicție corecțională pentru săvârșirea delictului de uneltire contra ordinii sociale prevăzut și pedepsit de art. 209 pct. I Cod penal. Întreaga pedeapsă a fost aplicată de 5 ani a executat-o în regim de detenție.
Infracțiunea pentru care a fost condamnat tatăl reclamantului se regăsește printre cele enumerate în art. 1 alin. 2 din L. nr. 2., tribunalul constatând că tatăl reclamantului a suferit o condamnare cu caracter politic.
T. a respins cererea reclamantului de a acorda daune morale întemeiate pe dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., întrucât prin D. nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a C. Constituționale s-a constatat că prevederile art. 5 alin.1 lit. a teza întâi din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada (...)-22 decembrie 1989 cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
În cursul procesului reclamantul a mai invocat și alte temeiuri de drept privind daunele morale și anume art. 998 - 999 Cod civil, însă acțiunea precizată de reclamant a fost respinsă ca prescrisă, potrivit dispozițiilor art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958, întrucât reclamantul cunoștea paguba și pe cel ce răspunde de ea, precum și faptul că poate obține reparația prejudiciului la data publicării Decretului - lege nr.
118/1990, însă acțiunea a fost promovată doar în 2010.
Instanța a apreciat că repunerea în termen presupune apariția unei legi speciale, care să deroge de la dreptul comun, și care să prevadă în mod expres repunerea în termen pentru a beneficia de noi drepturi.
Prin apariția L. nr. 2. s-a încercat o astfel de repunere în termen, însă așa cum s-a mai arătat art. 5 alin. 1 lit. a din lege a fost declarat neconstituțional. Potrivit art. 31 alin. 3 din L. nr. 47/(...) privind organizarea și funcționarea C. Constituționale, dispozițiile din legi și ordonanțe în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
Reținându-se că deciziile C. Constituționale sunt obligatorii de la data publicării, precum și faptul că în termenul de 45 de zile prevăzut de textul de lege mai sus amintit a expirat în 31 decembrie 2010, dată la care și-au încetat efectele juridice și dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a ale L. nr. 2., articol care reglementa daunele morale.
Ca temei de drept s-au invocat și dispozițiile art. 52 din Constituția
României. Raporturile dintre stat și puterea judecătorească suntreglementate prin norme de rang constituțional și subordonat acestora prin lege organică, respectiv L. nr. 3. privind statutul judecătorilor și procurorilor.
Art. 52 din Constituție consacră „dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică";, iar alin. 3 dispune că „statul răspunde pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare. R. statului este stabilită în condițiile legii și nu înlătură răspunderea magistraților care și-au exercitat funcția cu rea-credință sau gravă neglijență";.
Din punct de vedere al legii speciale adoptate în aplicarea normei constituționale, normele incidente cauzei sunt prescrise de art. 96 din L. 3..
Ceea ce norma specială asimilează faptei ilicite nu poate fi decât o eroare judiciară produsă în procesul penal (art. 96 alin. 3 din L. nr. 3.) sau în alte procese decât cele penale (alin. 4 aceiași lege) în ultima situație arătată, textul de lege prevăzând o condiție suplimentară, de a se stabili în prealabil printr-o hotărâre definitivă a răspunderii penale sau disciplinare, după caz, a judecătorului sau procurorului, pentru o faptă săvârșită în cursul procesului și dacă această faptă este de natură să determine o eroare judiciară.
Față de cele de mai sus reținându-se că infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea face parte din cele enumerate în mod expres în art. 1 alin. 2 din L. nr. 2., constituind de drept condamnare cu caracter politic așa cum precizează textul de lege amintit, instanța a admis în parte acțiunea, constatând caracterul abuziv al condamnării.
În ce privește cererea privind daunele morale, aceasta a fost respinsă ca fiind nefondată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul R. T. și pârâtul
S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
I. R. R. T. a solicitat schimbarea sentinței recurate și admiterea acțiunii, cu obligarea pârâtului la plata daunelor morale în cuantum de
250.000 euro.
În motivarea recursului reclamantul a arătat că în mod greșit instanța de fond a aplicat dispozițiile deciziei nr. 1. a C. Constituționale, întrucât această decizie încalcă principiul neretroactivității legii, consacrat de art. 15 alin. 2 Constituție. La data introducerii cererii de chemare în judecată (sub imperiul L. nr. 2. nemodificată), s-a născut un drept la acțiune pentru a solicita despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a condamnării politice, reclamantul fiind titularul unui bun în sensul art. 1 din Protocolul 1 al Convenției E. a Drepturilor Omului.
Prin aplicarea deciziei nr. 1. a C. Constituționale s-ar aduce atingere și drepturilor garantate de art. 6 P. 1 din Convenția E. a Drepturilor Omului.
Recurentul a criticat decizia nr. 1. a C. Constituționale, arătând că raționamentul curții, potrivit căruia nu ar exista o obligație a S.ui Român de a acorda despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele supuse unor măsuri abuzive ale fostului regim totalitar este eronat, întrucât face abstracție de prevederile imperative ale dispozițiilor art. 998 - 999 C. civil, referitoare la răspunderea civilă delictuală.
S-a invocat jurisprudența C. de A. O., care constată că dispoziția nr.
1. a C. Constituționale nu poate fi aplicată acțiunilor aflate pe rolul instanțelor anterior pronunțării acesteia, pe motiv că aceasta nu poate retroactiva.
II. Pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii în totalitate.
În motivarea recursului pârâtul a arătat că defunctul R. G. nu a fost condamnat politic, situație în care nu poate beneficia de prevederile L. nr. 2., întrucât condamnarea la care a fost supus este o consecință a aptului că a făcut parte din cultul religios M. lui I. Din înscrisurile de la dosar a rezultat că infracțiunile săvârșite de către antecesorul reclamantului au fost în legătură cu apartenența acestuia la organizația M. lui I.
Prin decizia nr. 32/(...) Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat cu privire la recursul în interesul legii, în sensul că, persoanele care după data de (...) și până în 1989 au fost condamnate definitiv pentru infracțiuni de neprezentare la încorporare sau concentrare ori insubordonare prevăzute și pedepsite de art. 334 și 335 Cod penal, săvârșite din motive de conștiință religioasă.
Așadar în mod nelegal tribunalul a constatat că R. G. a suferit o condamnare cu caracter politic.
În ceea ce privește petitul privind repararea prejudiciului pentru daunele morale suferite, au fost invocate dispozițiile deciziei nr. 1., obligatorie și în prezenta cauză.
Prin întâmpinare S. Român a solicitat respingerea recursului formulat de reclamantul R. T., invocând caracterul general obligatoriu și opozabil erga omnes al deciziei C. Constituționale nr. 1..
Analizând decizia pronunțată prin prisma motivelor de recurs invocate,curtea constată că recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse pentru următoarele considerente:
I. Recursul reclamantului R. T.
Nu este fondată critica potrivit căreia instanța de fond a aplicat retroactiv dispozițiile deciziilor prin care s-a declarat neconstituționalitatea art. 5 lit.a din L. nr. 2. , cu referire la cauze pronunțate de C. E..
Dispozițiile art.5 lit.a din L. nr. 2. au fost declarate neconstituționale prin D. nr. 1. și D. nr. 1. de către Curtea Constituțională. Deoarece dispozițiile declarate neconstituționale nu au fost înlocuite cu alte dispoziții legale care să fie în acord cu dispozițiile constituționale, curtea contată că în prezent dispozițiile mai sus arătate au rămas fără efecte și nu mai pot fi aplicate.
Efectele declarării neconstituționalității unui act normativ sunt asemănătoare cu efectele modificării, completării sau abrogării unei legi printr-o lege nouă, dar a pune semnul egalității între cele două situații este o gravă eroare. Verificarea legalității unei legi se face de către Curtea Constituțională, care este garantul supremației Constituției. Potrivit art. 1 din L. nr. 47/1992(republicată) Curtea Constituțională asigură controlul constituționalității legilor, dar nu modifică sau completează prevederile supuse controlului de constituționalitate, pentru a respecta principiul separației puterilor în stat.
Prin urmare, dacă puterea legislativă nu a înlocuit dispozițiile legale declarate neconstituționale, aceste dispoziții își încetează efectele în termen de 45 de zile de la data publicării deciziei C. Constituționale în monitorul oficial, dacă în acest interval nu se pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituție potrivit art. 31 al. 3 L. nr.
47/1992. Faptul că textul declarat neconstituțional nu mai poate fi aplicat nu se datorează intervenției legislativului, ci ca urmare a aplicării procedurii de verificare a constituționalității legii. Instanțele pot sesiza Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a unei legi sau dispoziții legale ale acesteia, doar în situația în care respectiva lege sau dispoziție sunt incidente într-un proces în curs, indiferent dacă acesta se judecă în fond, în apel sau în recurs, în orice fază a litigi ului după cum rezultă din dispozițiile art. 29 din L. nr. 47/1992.
În măsura în care legea sau dispozițiile legale au fost declarate neconstituționale și publicate în Monitorul Oficial sunt de imediată aplicare, atât în procesul care a determinat sesizarea C. Constituționale, cât și în celelalte procese aflate pe rolul instanțelor, al căror raport juridic era reglementat de dispozițiile declarate neconstituționale, în acest sens fiind și jurisprudența instanțelor naționale.
Pe cale de consecință nu se poate invoca principiul neretroactivității legii civile, deoarece acest principiu este justificat tocmai de necesitatea limitării intervenției legislativului într-un proces pendinte.
Raportul juridic dedus judecății în curs are caracterul unei fapte în desfășurare „facta pendentia"; și din acest motiv i se aplică dispozițiile legale existente la data pronunțării hotărârii. La momentul pronunțării sentinței recurate dispozițiile art. 5 al. 1 lit. a din L. nr. 2. nu mai puteau produce efecte, tribunalul respingând în mod legal cererea de acordare a despăgubirilor pentru prejudiciul moral.
Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. 2 din Constituție „Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care R. este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne au dispoziții mai favorabile";.
Așadar, pentru a putea fi aplicate dispozițiile Convenției și jurisprudența acesteia, care împreună formează blocul de convenționalitate, trebuie ca o normă de drept intern, o lege internă să contravină dispozițiilor
Convenției.
Imposibilitatea acordării despăgubirilor se datorează urmare a controlului de constituționalitate, nu ca urmare a intervenției legislativului, situație în care nu este incidentă jurisprudența CEDO invocată.
Așadar, prima instanță în mod legal a respins acțiunea în despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de tatăl reclamantului întrucât aceasta nu putea să se sustragă ordinii constituționale și să aplice o dispoziție legală declarată neconstituțională, fără să-și depășească prerogativele.
În același sens a dispus și C. E. pentru Drepturile Omului în cauza Slavov și alții contra Bulgariei. Această cauză prezintă o situație similară prezentei acțiuni. Astfel, C. E. a statuat că în cazul în care o normă din dreptul intern a fost declarată neconstituțională, eventualele efecte negative, pentru una sau alta din părțile proceselor aflate pe rolul instanțelor sunt rezultatul funcționării normale a mecanismelor pentru controlul constituționalității în statul de drept.
Așadar, apreciem că atât raportat la legislația internă, cât și la jurisprudența C. E. mai sus invocată, tribunalul a pronunțat o hotărâre legală.
Apreciem că nu pot fi acceptate ca rezonabile argumentele privind aplicabilitatea dispozițiilor Deciziei nr. 1. numai litigiilor înregistrate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial, întrucât mecanismul de constatare a neconstituționalității unor dispoziții legale nu poate fi asimilat cu adoptarea unei legi noi, care modifică, completează o lege. Astfel, nu se poate susține că se încalcă principiul neretroactivității prin aplicarea dispozițiilor deciziilor prin care s-a constatat neconstituționalitatea art. 5 lit. a, din L. nr. 2. întrucât nu este vorba de o lege, și de intervenția legiuitorului în raporturi juridice aflate în desfășurare, astfel încât să existe o imixtiune a legislativului în actul de judecată.
Respingerea acțiunii s-a impus ca urmare a procesului de verificare a constituționalității unui act normativ, de către Curtea Constituțională, care asigură supremația Constituției în sistemul juridic normativ.
II .Pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice a solicitat respingerea cererii prin care s-a constatat caracterul politic al condamnării antecesorului reclamantului, invocând faptul că acesta a fost condamnat ca urmare a faptului că a făcut parte din cultul religios M. lui I.
Într-adevăr, R. G. a făcut parte din cultul religios M. lui I., însă a fost condamnat la 20 de ani de muncă silnică, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 209 pct. 2 lit. a Cod penal (f. 3), executând 5 ani din pedeapsa aplicată.
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 2 lit. a din L. nr. 2., constituie condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate și pentru faptele prevăzute de art. 209 C. din 1936.
Împrejurarea că tatăl reclamantului a fost și membru al cultul religios
M. lui I. nu înseamnă că acestuia nu poate să nu i se aplice dispozițiile L. nr.
2., dacă a fost condamnat pentru o infracțiune săvârșită din motive politice.
În definirea infracțiunilor săvârșite din motive politice legiuitorul a prevăzut în art. 2 din OUG nr. 214/1999 că sunt infracțiuni săvârșite din motive politice cele care au avut drept scop exprimarea protestului împotriva dictaturii cultului personalității, terorii comuniste; militarea pentru democrație și pluralism politic, respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente până în (...), etc.
Orice cetățean al României a putut protesta împotriva regimului politic dictatorial, inclusiv M. lui I., ori, după cum a rezultat din sentința penală nr. 76/1969 pronunțată de T. M. C., R. G. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de uneltire contra ordinii sociale, ceea ce face ca această infracțiune să se încadreze în infracțiunile pentru care, de drept, s-a constatat caracterul politic.
În mod greșit pârâtul a invocat decizia nr. 32/2009 pronunțată de
Înalta Curte de Casație și Justiție, aceasta nu este incidentă în prezenta cauză, deoarece vizează numai persoanele care au fost condamnate definitiv pentru infracțiuni de neprezentare la încorporare sau concentrare ori insubordonare, prev. de art. 334 și 335 din Codul penal, însă, antecesorul reclamantului nu a fost condamnat pentru aceste infracțiuni.
L. nr. 2. stipula posibilitatea acordării despăgubirilor pentru prejudiciul moral cauzat unei persoane care a suferit o condamnare politică, iar pentru unele infracțiuni ope legis a stabilit legiuitorul că suntcondamnări cu caracter politic și implicit caracterul politic al condamnării nu trebuia constatat, deoarece persoanele îndreptățite aveau posibilitatea să-și realizeze drepturile beneficiind de despăgubiri. D. declararea neconstituționale a dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit.a din L. nr. 2., persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic nu mai beneficiază de o acțiune în realizare, însă prejudiciul moral suferit poate fi reparat parțial și prin faptul că printr-o hotărâre se constată caracterul politic al condamnării suferite în temeiul art. 111 C.Pr.Civ. .
Chiar dacă condamnarea antecesorului reclamantului este de drept o condamnare cu caracter politic, aceasta este contestată chiar de S. Român în prezenta acțiune, pentru faptul că antecesorul reclamantului a aparținut cultul religios M. lui I., și din acest motiv nu și-ar fi putut exprima protestul împotriva dictaturii.
Așadar, curtea constată că antecesorul reclamantului a suferit o condamnare cu caracter politic, fiind condamnat potrivit dispozițiilor art. 209 Cod penal 1936. T. a constatat caracterul „abuziv"; al condamnării, însă aceasta este o eroare de redactare, întrucât dispoziția legal invocată, de altfel, ca temei de drept de către tribunal, vizează caracterul „politic";.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod proc.civ., curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul R. T. și recursul declarat de pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 444 din 3 martie 2011 a T. M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul R. T. și recursul declarat de pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 444 din 3 martie 2011 a T. M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 18 mai 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
M. C. V. A. C. T. A. N.
G. M. T.
Red. T.A.N. dact. GC
2 ex/(...)
Jud.primă instanță: P. G.
| ← Decizia civilă nr. 107/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 219/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
