Decizia civilă nr. 1112/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 1112/R/2011
Ședința a 24 martie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: ANA I. JUDECĂTOR: A. C.
JUDECĂTOR: A. A. C.
GREFIER: C. B.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantele B. C. I. O. M. și S. N. E. O., precum și recursul declarat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. G. A F. P. C. împotriva sentinței civile nr.
22 din (...) a T. C. în dosarul nr. (...), privind și pe intimatul P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 2..
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 14 martie 2011, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtului recurent S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, întâmpinare prin care solicită respingerea recursului declarat de către reclamantele recurente.
La data de 16 martie 2011, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea reclamantelor recurente, întâmpinare la recursul formulat de către pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Se comunică un exemplar din întâmpinările depuse la dosar cu reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C.
Prin motivele de recurs depuse la dosar pârâtul recurent S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.proc.civ.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte excepții sau cereri, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului declarat de către pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor
Publice, ca nefondat.
În ce privește recursul declarat de reclamantele recurente solicită respingerea acestuia în ce privește plata daunelor morale.
După luarea cauzei se prezintă reclamanta recurentă S. N. E. O., care solicită admiterea recursului.
C U R T E A
Prin cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, de reclamantele B. C. I. O. și S. N. E. O. au solicitat instanței să se constate caracterul politic al evacuării și a strămutării forțate în dec. 1952 a familiei lor compusă din tatăl Manasie B., mama O. B., născută BONEU, fiice I. O. M. B. C. și N. E. O. S., și bunica I. BONEU; să se oblige pârâtul la plata în favoarea reclamantelor a unor despăgubiri pentru prejudiciile morale, fizice și materiale suferite prin aplicarea acestei măsuri administrative în sumă de 200 000 euro conform legii.
Prin Sentința civilă nr. 22 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele I. O. M. B. C. și N. E. O. S. împotriva pârâtului S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice și in consecință:
S-a constatat caracterul politic al măsurii de strămutare la care au fost supuse reclamantele I. O. M. B. C. și N. E. O. S., părinții lor B. Manasie și B. O. și bunica maternă I. Bonei în perioada (...) - (...).
S-a respins cererea de obligare a pârâtului Ministerul Finanțelor
Publice la plata despăgubirilor.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:
Din declarațiile autentificate ale numiților K. A. C. G. ( fila 7 dosar) și
F. Fulga Lelia I., a rezultat că în perioada 2(...)-(...), reclamantele I. O. M. B.
C. și N. E. O. S., împreună cu părinții lor Manasie B. și mama O. B. , precum și cu bunica maternă I. Boneu au fost strămutați din locuința lor situată în Deva, în comuna S., jud, Hunedoara.
Prin D. nr. 2247/417/(...) emisă de D. B. - C. de A. a D. L. 1. și D. nr.
323/(...) emisă de D. C., s-a recunoscut pentru cele două reclamante că perioada de 3 ani 10 luni și 9 zile cuprinsă între (...)-(...) constituie persecuție politică, recunoscându-li-se drepturile prevăzute de acest act normativ.
Există similitudine între măsurile represive vizate prin D. L. 1. și L. 2., acestea fiind de altfel unul dintre motivele ce au justificat admiterea excepției de neconstituționalitate prin D. nr. 1. a C. C.
De aceea, s-a apreciat că natura politică reținută cu privire la o măsură represivă în baza acestuia act normativ, se impune a fi păstrată și în temeiul art. 4 din L. 2..
În legătură cu părinții și bunica maternă a reclamantelor, nu s-a făcut dovada emiterii unor dispoziții în temeiul D. L. 1., însă strămutarea având loc și pentru aceștia în aceeași perioadă și în aceleași condiții cu reclamantele, în mod logic se impune reținerea caracterului politic a măsurii administrative la care au fost supuși aceștia.
Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 4 din L. 2., instanța a constatat caracterul politic al măsurii de strămutare la care au fost supuse reclamantele I. O. M. B. C. și N. E. O. S. , părinții lor B. Manasie și B. O. și bunica maternă I. Bonei în perioada (...) - (...).
În ceea ce privește petitul de obligare a pârâtului la plata despăgubirilor în favoarea reclamantelor, s-a apreciat netemeinicia acestuia, considerent pentru care a fost respins, întrucât prin D. nr. 1358/(...) a C.
Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 761 din (...) și intrată în vigoare la aceeași dată s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice - D. G. a F. P. C., într-o serie de dosare aflate pe rolul T. C. - Secția civilă și s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
Potrivit art. 31 alin. 1 din L. nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C. Constituționale „D. prin care se constată neconstituționalitatea … a unei dispoziții dintr-o lege … în vigoare, este definitivă și obligatorie";.
În atare situație, acțiunea promovată este lipsită de temei juridic, și a fost respinsă.
Din motivarea Deciziei C. Constituționale, T. a reținut faptul că, așa cum s-a statuat în jurisprudența acestei instanțe, „atât Parlamentul cât și Guvernul, respectiv autoritățile și instituțiile publice urmează să respecte cele stabilite de Curtea Constituțională în considerentele și în dispozitivul prezentei decizii";.
De asemenea, C. a avut în vedere și faptul că „nu poate exista decât o obligație <morală> a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate";, „C. E. a D. O. a statuat… că dispozițiile C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nici o obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor";.
Din această perspectivă, C. a concluzionat că „în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă nu ar exista vreo obligație a statului de a le acorda și, cu toate acestea, legiuitorul român de după 22 decembrie 1989 a adoptat 2 acte normative, D. L. nr. 1. și L. nr. 2., având același scop";.
Instanța constituțională a mai avut în vedere faptul că „prin adoptarea art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. nu s-ar putea susține că persoanele în cauză ar putea avea o <. legitimă> (astfel cum este consacrată în jurisprudența constată a C. E. a D. O.) la acordarea despăgubirilor morale întrucât, așa cum a statuat instanța de la S. … atunci când există o dispută asupra corectei aplicări a legii interne și atunci când cererile reclamanților sunt respinse în mod irevocabil de instanțele naționale, nu se poate vorbi despre o
<. legitimă> în dobândirea proprietăților";. În acest sens, a fost citată o cauză în care o dispoziție de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia, ceea ce a dus la concluzia C. E. a D. O. că reclamanții nu au putut dobândi o <. legitimă> în obținerea compensațiilor respective.
Totodată, s-a avut în vedere că „despăgubirile prevăzute de dispozițiile de lege criticate , având același scop ca și indemnizația prevăzută de art.4 din D-L 1. , nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile. Pe de altă parte, prin introducerea posibilității moștenitorilor de gradul II de a beneficia de despăgubiri pentru daune morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist, legiuitorul s-a îndepărtat de la principiile care guvernează acordarea acestor despăgubiri, și anume cel al echității și dreptății. Astfel,prin prevederea de lege criticată se diluează scopul pentru care au fost introduse aceste despăgubiri, întrucât nu se poate considera că moștenitorii de gradul II au aceeași îndreptățire la despăgubiri pentru daune morale suferite în perioada comunistă de predecesorul lor, ca și acesta din urmă";.
Un alt aspect reținut pe către Curtea Constituțională a fost nerespectarea normelor de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative consacrate de L. nr. 2., din punctul de vedere al paralelismului în sensul că reglementările de același nivel și având același obiect se cuprind într-un singur act normativ, în procesul de legiferare fiind interzisă instituirea acelorași reglementări în două sau mai multe acte normative, iar în cazul existenței unor asemenea neconcordanțe, vor fi înlăturate fie prin abrogare, fie prin concentrarea materiei în reglementări unice, conform art. 14 și 16 din legea menționată.
Ori, în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă, există D. L. nr. 1., OUG nr. 214/1999 pe de o parte și L. nr. 2. pe de altă parte.
De asemenea, aceeași lege prevede în art. 6 alin. 1 că reglementările cuprinse în actul normativ trebuie să fie temeinic fundamentate însă aceste despăgubiri au fost acordate cu motivația că pot exista situații în care măsurile reparatorii cu caracter pecuniar prevăzute de D. L. nr. 1. să nu fie suficiente în raport cu suferința deosebită, așa cum rezultă din expunerea de motive a legii. Însă, în opinia C., aceste despăgubiri au menirea de a produce satisfacția morală a recunoașterii faptelor nelegale iar nu de a compensa în bani suferința persoanelor persecutate.
S-a mai constatat faptul că textul de lege criticat nu este clar și precis, ducând la aplicarea incoerentă a acestuia, instanțele de judecată acordând despăgubiri extrem de mari, de până la 600.000 Euro, ceea ce constituie o aplicare excesivă și nerezonabilă, chiar și criteriile introduse prin OUG nr. 6. fiind insuficiente pentru a putea caracteriza norma legală din perspectiva clarității și previzibilității.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantele B.-C. I.-O.-M.
și S. N.-E.-O. solicitând modificarea sentinței în sensul acordării despăgubirilormorale solicitate.
În motivare s-a arătat că această respingere este discriminatorie deoarece L. nr. 2. a produs efecte de la data intrării în vigoare mai bine de un an, motivarea că prin aplicarea ei s-au dat despăgubiri foarte mari nefiind justificată.
Reclamantele au reiterat starea de fapt care impune acordarea acestor despăgubiri.
Împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs și pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii în totalitate a acțiunii.
În motivare s-a arătat că acțiunea reclamantelor este inadmisibilă raportat la prevederile art. 4 alin. 2 coroborat cu art. 3 din L. nr. 2. deoarece dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu nu se încadrează în categoria măsurilor pentru care instanța poate constata caracterul politic, măsura administrativă invocată de către reclamante fiind prevăzută în mod expres la art. 3 din L. nr. 2..
Din textul art. 3 și 4 alin. 2 din L. nr. 2. reiese că intenția legiuitorului a fost aceea de a conferi de drept caracter politic măsurilor administrative având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu și să atribuie instanței competența de a constata caracterul politic al măsurilor având alt obiect, adică pentru alte măsuri decât cele mai sus enumerate.
În drept au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 și art. 3041
C.pr.civ.
Reclamantele au formulat întâmpinare la recursul declarat de S. Românprin Ministerul Finanțelor Publice solicitând respingerea acestuia.
S-a arătat că în recurs se face o analiză eronată a textelor legale invocate, în mod corect reținând instanța de fond că în cauză este aplicabil în cauză art. 4 din L. nr. 2., măsura administrativă a strămutării la care reclamantele și familia lor au fost supuse fiind alta decât aceea de dislocare
și domiciliu forțat, vizate de art. 3 din L. nr. 2..
S-a formulat întâmpinare de către pârât la recursul declarat de cătrereclamante, solicitându-se respingerea acestuia ca nefondat, raportat la D. nr.
1. a C. C.
Analizând recursurile declarate de către reclamantele B. C. I. O. M. și S. N. E. O. și cel declarat de pârâtul S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile numărul 2. a T. C., C. reține următoarele:
Recursul reclamantelor
Singurul aspect criticat de către reclamante este modul de soluționare a petitului având ca obiect acordarea daunelor morale. Ținând cont de D. nr.
1358/(...) a C. Constituționale, în mod corect s-a pronunțat instanța de fond în sensul respingerii acestor pretenții, cererea având acest obiect nemaiavând suport legal.
Împlinindu-se termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 din
Constituția României și art.31 din L. nr.47/1992 în interiorul căruia Parlamentul sau Guvernul puteau să pună de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției, dispoziția legală ce constituie fundamentul juridic al acțiunii și-a încetat efectele juridice.
Nu se pune problema retroactivității legii civile în sensul art. 15 alin. 2 din Constituție, întrucât excepția de neconstituționalitate a fost admisă în cursul soluționării procesului și nu după ce hotărârea judecătorească a rămas irevocabilă. Excepția de neconstituționalitate a unei legi sau a unei ordonanțe ori a unei dispoziții din acestea poate fi ridicată, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. 1 și 2 din L. nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C. Constituționale, de oricare dintre părți, de procuror sau de instanță din oficiu, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia, cu condiția ca dispozițiile respective să aibă legătură cu soluționarea cauzei. Întrucât excepția de neconstituționalitate poate fi invocată și în căile de atac, admiterea ei lasă fără suport legal nu doar acțiunea civilă în justiție, ci și hotărârea judecătorească fundamentată în drept pe dispoziția declarată neconstituțională. În speță, o astfel de excepție nu a fost ridicată, însă a fost admisă într-un alt dosar, ceea ce a făcut inadmisibilă sesizarea C. Constituționale în prezenta cauză, raportat la dispozițiile art. 29 alin. 3 din L. nr. 47/1992, decizia C. nr. 1358/(...) fiind, însă, definitivă și obligatorie, conform art. 31 alin. 1 din același act normativ.
Nu se poate pune nici problema săvârșirii unui abuz sau a unei discriminări prin aplicarea deciziei C. Constituționale, raportat la considerentele anterioare, atâta timp cât dispoziția referitoare la obținerea compensațiilor nu a fost anulată ca urmare a unui mecanism ad-hoc ci ca urmare a exercitării controlului de constituționalitate, acest lucru fiind reținut și de C. E. a D. O.(Cauza Slavov și alții contra Bulgariei). În această hotărâre se apreciază că eventualele efecte negative pentru una sau alta dintre părțile proceselor aflate pe rol, sunt rezultatul funcționării normale a mecanismelor pentru controlul constituționalității în statul de drept, neputându-se pune problema încălcării art.1 din Protocolul nr.1 la C. și în consecință nici a art.14 din C., simpla posibilitate recunoscută prin lege de a obține despăgubiri pentru anumite prejudicii suferite în trecut neavând semnificația unei speranțe legitime, atâta timp cât deznodământul judiciar este incert până la momentul finalizării procesului. Inexistența vreunei încălcari a dreptului la un bun în sensul art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1, neexistând o speranță legitimă la plata daunelor morale a fost reținută de Curtea Constituțională în decizia nr. 1358/(...), motivarea fiind aceea că a existat un alt act normativ, respectiv D.-lege nr. 1., în temeiul căruia puteau fi solicitate astfel de despăgubiri, text ce a rămas în vigoare, motivul admiterii excepției de neconstituționalitate fiind, în principal, paralelismul legislativ.
În consecință recursul este nefondat.
Recursul pârâtului
Măsura administrativă cu caracter politic de care se prevalează reclamantele este aceea a strămutării în altă localitate decât cea de domiciliu.
Instanța de fond a apreciat în mod corect că această măsură nu este prevăzută printre cele care au de drept caracter politic conform art. 3 din L. nr. 2., nefiind vorba despre dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu în baza actelor normative menționate de textul de lege, acest aspect nerezultând din probele administrate în cauză.
Ținând cont de decizia nr. 2. emisă de C. de aplicare a D. L. nr. 1. și decizia nr. 323/1998 emisă de D. C. prin care s-a recunoscut că perioada cuprinsă între 0(...)-(...) constituie persecuție politică, în mod legal s-a făcut aplicarea art. 4 din L. nr. 2. constatându-se caracterul politic al măsurii de strămutare la care au fost supuse reclamantele și familia acestora.
Recursul pârâtului apare deci ca nefondat.
Având în vedere considerentele de mai sus, C. în temeiul art. 312 alin.
1 C.pr.civ. va respinge ambele recursuri declarate în cauză, cel al reclamantelor B. C. I. O. M. și S. N. E. O. și cel al pârâtului S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile numărul 22 din 5 ianuarie 2011 a T. C. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o va menține ca temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantele B. C. I. O. M. și S. N. E. O. și cel declarat de pârâtul S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile numărul 22 din 5 ianuarie
2011 a T. C. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 24 martie 2011.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTOR,
JUDECĂTOR,
ANA I. A. C.
A. A. C.
GREFIER, C. B.
Red.A.C./dact.L.C.C.
2 ex./(...) Jud.fond: C.-V. B.
| ← Decizia civilă nr. 3003/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 190/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
