Decizia civilă nr. 4970/2011, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 4970/R/2011

Ședința publică din data de 30 noiembrie 2011

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE:

T. D. - președintele Secției I-a civilă

JUDECĂTORI:

A.-T. N.

M.-C. V.

G.:

M.-L. T.

S-au luat în examinare recursurile declarate pârâtele D. PENTRU A. ȘI D. R. M. și M. A. ȘI D. R. împotriva deciziei civile nr. 2. din 9 octombrie 2008 a T.ui M., pronunțată în dosar nr. (...) privindu-i și pe reclamantul P. V., precum și pe pârâtele D. S. V. ȘI PENTRU S. A. M., C. LOCAL AL O. S. și P. O. S., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentantul reclamantului-intimat P. V., avocat D. G., lipsă fiind restul părților. C. este lăsată la a doua strigare, pentru a li se da posibilitatea părților și reprezentanților acestora să se prezenta la instanță.

La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal se prezintă reprezentantul reclamantului-intimat P. V., avocat D. G., și reprezentantul pârâtei-recurente D. pentru A. și D. R. M., consilier juridic T. Z., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care instanța constată că la data de 29 noiembrie 2011, pârâta-recurentă D. pentru A. M. a depus la dosar, prin fax, note de cheltuieli, concluzii scrise, precum și o cerere prin care se solicită lăsarea cauzei la a doua strigare, cerere la care instanța i-a dat curs.

Reprezentantul pârâtei-recurente depune la dosar delegația de reprezentare, concluzii scrise și practică judiciară, iar reprezentantul reclamantului-intimat depune la dosar un grafic privind rambursarea unui credit contractat de reclamant, pentru a face dovada faptului că acesta s-a împrumutat pentru a aveaposibilitatea să suporte cheltuielile ocazionate de prezentul litigiu, copia certificatului de deces al soției acestuia precum și o scrisoare medicală, prin acestea înțelegând să facă dovada prejudiciului moral suferit, o notă de cheltuieli și mai multe chitanțe în dovedirea cheltuielilor de judecată.

Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursurilor.

Reprezentantul pârâtei-recurente susține pe larg recursul așa cum a fost formulat în scris, solicită admiterea acestuia, casarea deciziei recurate și rejudecarea cauzei în sensul modificării hotărârii recurate și înlocuirea acesteia cu o hotărâre legală și temeinică prin care să se respingă acțiunea reclamantului ca fiind nelegală și neîntemeiată pe fond. I. motive de inadmisibilitate ale hotărârii recurate și solicită cheltuieli de judecată în apel și recurs reprezentând cheltuieli de transport la instanță, în ambele faze procesuale, potrivit notei de cheltuieli depuse la dosar.

Reprezentantul reclamantului-intimat pune concluzii în sensul respingerii recursului ca nefondat și în consecință menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate, întrucât în mod corect instanța de apel a acordat daune morale pentru prejudiciul suferit de către reclamant. A. că reclamantului i-a fost lezată încrederea în statul de drept, în instituțiile sale și în angajații acestora care au abuzat de încrederea lui. Apreciază că puterea judecătorească este singura care ar putea în condițiile date să reinstaureze încrederea în statul de drept, în respectarea legilor. Solicită cheltuieli de judecată în cuantum de 2189 lei, conform dovezilor depuse la dosar.

Cu privire la recursul declarat de pârâtul M. A. și D. R., reprezentantul pârâtei-recurente D. pentru A. și D. R. a județului M. pune concluzii în sensul admiterii acestuia cu excepția petitului referitor la obligarea direcției de a suporta cheltuielile, întrucât fondurile de care beneficiază aceasta vin de la minister.

Reprezentantul reclamantului-intimat pune concluzii în sensul respingerii recursului declarat de pârâtul M. A. și D. R.

C U R T E A,

Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. 7882/182/(...) la Judecătoria Baia Mare, reclamantul P. V. i-a chemat în judecată pe pârâții M. A., P. ȘI D. R., D. PENTRU A. ȘI D. R. M., D. S.-V. ȘI S. A. M., C. LOCAL AL O. S. prin P. și P. O. S. prin P., solicitândinstanței ca prin sentința ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâților la plata sumei de 2.100 lei reprezentând diferența de la

2.200 lei cuvenită în calitate de proprietar de cal ca urmare a aplicării H. nr. 1. coroborat cu O. nr. 6., cu dobânda legală începând cu data de (...) până la data restituirii sumei datorate; a sumei de 200.000 lei daune interese; a sumei de 50.000 lei daune morale; cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 4602 din 5 octombrie 2007 a

Judecătoriei B. M., s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. local S.

S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei

P. orașului S.

S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. A., P. și D. R.

S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D. pentru A. și D. R. M..

S-a respins acțiunea civilă intentată de reclamantul P. V. în contradictoriu cu pârâții C. local al orașului S. și P. orașului S., ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

S-a respins acțiunea intentată de reclamantul P. V. în contradictoriu cu pârâta D. S. V. și pentru S. A. M., ca neîntemeiată.

S-a admis în parte acțiunea civilă intentată de reclamantul P. V. în contradictoriu cu pârâții M. A., P. și D. R. și D. pentru A. și D. R. M. și în consecință, au fost obligați pârâții M. A., P. și D. R. și D. pentru A. și D. R. M. la plata către reclamant a sumei de

2.100 lei cu titlu de despăgubiri, cu dobânda aferentă calculată de la data introducerii acțiunii, 15 martie 2007 și până la achitarea integrală a debitului, dobândă ce se va stabili în materie civilă, la nivelul dobânzii de referință a B. N. a R., diminuat cu 20%, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflației aplicabilă la data plății efective.

Au fost respinse celelalte capete de cerere ca neîntemeiate.

Au fost obligați în solidar pârâții M. A. P. și D. R. și D. pentru A. și D. R. M. să îi plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 201,7 lei, proporțional cu partea admisă din pretenții.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că urmare a depistării calului proprietatea reclamantului ca fiind bolnav de anemie infecțioasă, s-a propus sacrificarea acestuia în conformitate cu H. nr. 1..

În baza înscrisurilor depuse la dosar, comisia de evaluare constituită în condițiile legii, a stabilit valoarea de înlocuire a calului bolnav, la suma de 2.200 lei, din care i s-a achitat reclamantului suma de 100 lei.

Conform art. 4 din H. nr. 1., plata despăgubirilor se face din fondurile prevăzute de bugetul M. A., P. și D. R., valoarea de înlocuire fiind cea stabilită de o comisie de evaluare. P. art. 3 din Normele metodologice de aplicare a H. nr. 1., D. pentru A. și D. R. Județeană după notificarea și avizarea documentației, va transmite la D. generală buget-finanțe din cadrul M. A., centralizatorul deconturilor pentru stabilirea și plata despăgubirilor ce li se cuvin proprietarilor de animale.

Din aceste dispoziții legale, nu rezultă nicio obligație în sarcina C.ui local al orașului S. și a P. orașului S., situație în care aceștia nu au calitate procesuală pasivă.

Reclamantul nu a făcut dovada culpei pârâților M. A., P. și D. R., precum și a Direcției pentru A. și D. R. M. în neîndeplinirea obligației de plată a despăgubirilor și nici dovada cuantumului prejudiciului moral și material suferit de reclamant, nefiind îndeplinite în speță condițiile răspunderii civile delictuale.

Acțiunea a fost admisă în parte față de cei doi pârâți care au fost obligați în solidar să îi plătească reclamantului suma de

2.100 lei despăgubiri cu dobânda legală calculată de la data introducerii acțiunii (...), conform art. 1088 C. civ., până la achitarea integrală a debitului.

Prima instanță a respins celelalte capete de cerere ale reclamantului și a respins acțiunea față de D. S. V. și pentru S. A. M., care nu are nicio culpă în crearea vreunui prejudiciu reclamantului.

Prin decizia civilă nr. 79 din (...) a T.ui M., s-au respins ca nefondate apelurile declarate de reclamantul P. V. și de pârâții M. A., P. și D. R. și D. pentru A. și D. R. M., împotriva sentinței civile nr. 4602 din (...) a Judecătoriei B. M.

Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că reclamantul nu a dovedit prejudiciul material nerealizat ca urmare a neplății prețului calului confiscat, iar daunele morale solicitate nu sunt justificate câtă vreme apelantul a obținut despăgubirile solicitate la care era îndreptățit, cu dobânzile legale aferente.

A.ul pârâților a fost respins, întrucât reclamantul a dovedit că a fost proprietarul calului cu carnetul de sănătate pe baza căruia a fost înscris în registrul agricol, carnet ce a fost predate comisiei care a dispus confiscarea calului, iar după predarea carnetului s-a șters calul de pe rolul registrului agricol, iar prineliberarea formularului de transport semnat și ștampilat de S. C.

SA A., s-a stabilit pierderea totală a proprietății.

Din actele și probele dosarului rezultă că reclamantul este îndreptățit la diferența de 2.100 lei așa cum a stabilit Comisia de evaluare, fiind în culpă pentru neacordarea despăgubirilor către reclamant.

Prin decizia civilă nr. 1281 din 9 iunie 2008 a Curții de A. C., s-au admis recursurile declarate de reclamantul P. V. și de pârâții M. A. P. și D. R. și D. pentru A. și D. R. M., împotriva deciziei civile nr. 79 din 20 martie 2008 a T.ui M., care a fost casată și s-a trimis cauza spre rejudecarea apelurilor pe fond, la același tribunal.

Pentru a decide astfel, curtea a reținut că tribunalul nu putea reține că reclamantul nu a dovedit prejudiciul suferit, față de declarațiile martorilor audiați în cauză, care chiar dacă se aflau în situații similare cu cea a reclamantului, fiind astfel interesați în mod indirect, instanța de apel a ignorat caracterul devolutiv al apelului, în virtutea căruia trebuia să administreze noi probe în această privință.

Pertinente și concludente ar fi fost veniturile realizate de reclamant din cărăușie sau din alte activități ori servicii prestate cu calul altor persoane, venituri pentru care plătește impozit la stat și al căror cuantum putea fi obținut de organele de resort.

T. trebuia să administreze probe și în privința daunelor morale, deoarece despăgubirile reprezentând contravaloarea calului, cu dobânzile legale acordate, nu se confundă cu prejudiciul moral.

Recursurile pârâților au fost admise față de afirmațiile reclamantului din acțiunea introductivă de instanță, conform cărora un cetățean italian în calitate de agent, alături de alți specialiști, au întocmit fișa de evaluare și a lăsat calul agentului italian, fiindu-i înmânată suma de 100 lei, instanțele de fond nu au stabilit complet starea de fapt, pentru a lămuri cine a făcut plata parțială a despăgubirilor și din ce surse, dacă a avut loc într-adevăr o schimbare a identității proprietarului reflectată în biletul de proprietate, situație în care nu se mai pune problema despăgubirilor.

Raportat la componența actelor pe care trebuie să le cuprindă documentația pentru acordarea despăgubirilor conform legislației în vigoare, instanța de apel trebuia să cenzureze legalitatea celei întocmite de D. S.-V., stabilind dacă aceasta este susceptibilă să producă efectele juridice pretinse de reclamant.

Urmare a casării cu trimitere, prin decizia civilă nr. 252 din (...) a T.ui M., s-a admis apelul declarat de reclamantul P. V. împotriva sentinței civile nr. 4602 din (...) a Judecătoriei B. M., care a fost schimbată în parte în sensul că pe lângă despăgubirile în cuantum de 2.100 lei reprezentând contravaloarea cabalinei, au fost obligați pârâții M. A. P. și D. R. și D. pentru A. și D. R. M., în solidar, la plata către reclamant a următoarelor sume: 20.000 lei cu titlu de daune interese reprezentând beneficiul nerealizat,

20.000 lei daune morale și 20.089,2 cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de avocat, cheltuieli de transport și cazare, taxa de timbru aferentă sumelor admise.

Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței.

S-au respins apelurile declarate în contra aceleiași sentințe de pârâții M. A. P. și D. R. și D. pentru A. și D. R. M..

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că reclamantul a avut un cal armăsar în vârstă de 10 ani, în greutate de 350 kg cu nr. matricol 968000003073704, care a fost depistat ca fiind bolnav de anemie infecțioasă, constatarea îmbolnăvirii fiind făcută prin actul sanitar-veterinar de declarare a epizootiei nr. 234/(...), în cadrul unei anchete epizoozotologice.

La data de (...), D. S. V. și pentru S. A. M. a întocmit fișa de evaluare nr. 406/(...), prin care a stabilit că valoarea de plată a calului reclamantului este de 2.200 lei, în conformitate cu H. nr.

1.. La data de (...), reclamantului i s-a întocmit fișa de control pentru stabilirea și plata despăgubirilor nr. 5248/(...), din care rezultă cu claritate că din valoarea de 2.200 lei stabilită pentru cal, reclamantul a încasat suma de 100 lei cu ocazia predării calului.

Calul reclamantului a fost sacrificat de S. C. SA A.

Nu a fost primită apărarea pârâților conform căreia predând calul și primind avansul de 100 lei, reclamantul ar fi transferat proprietatea asupra calului, unui terț. Cetățeanul italian care a preluat calul, a fost administratorul S. A. SRL S. M., împuternicită de S. C. SA A. să preia și să transporte caii din toate județele, în vederea sacrificării lor în abatorul societății; pârâta D. S. V. a confirmat întocmirea corectă în cazul reclamantului a dosarului și depunerea lui la D. pentru A. și D. R. M. și că despăgubirile nu i-au fost achitate reclamantului și nici altor cetățeni aflați în aceeași situație.

Dosarul reclamantului cuprinde actele necesare, el fiind întocmit de D. S. V. M. și trimis Direcției pentru A. și D. R. M..

Pârâții-apelanți nu și-au dovedit susținerile că dosarul nu ar cuprinde documentele necesare, neconformitate care chiardacă ar fi existat, nu îi putea fi imputabilă reclamantului, care a făcut dovada că a predat calul bolnav și că a încasat doar 100 lei din despăgubirea cuvenită în sumă de 2.100 lei.

Față de prevederile art. 2 și 4 din H. nr. 1., art. 3 din Normele metodologice de aplicare a hotărârii guvernului și de O. nr. 6. emis de M. A., P., A. și M., care nu stabilesc nicio obligație în sarcina pârâților C. local al orașului S. și P. orașului S., în mod corect s-a admis excepția lipsei calității lor procesuale pasive.

Direcției S. Veterinare și pentru S. A. M., nu îi revine obligația de plată a despăgubirilor către reclamant.

De asemenea a mai reținut tribunalul, că animalul bolnav predat pentru sacrificare, era sursa de venit a reclamantului, care are o situație familială grea, toți membrii familiei sale fiind bolnavi.

Cu animalul predat, reclamantul a efectuat lucrări agricole la diferiți concetățeni, obținând venituri între 150-200 lei pe lucrare, existând familii care îi plăteau și câte 2.000 lei anual, iar prin neîncasarea despăgubirii nu și-a putut achiziționa un alt cal, situație în care a fost lipsit de un venit de 20.000 lei în cei doi ani trecuți de la predarea calului. Acest aspect a fost dovedit cu martorii M. I., C. V., C. D., O. D. și E. C.

În privința daunelor morale, instanța de apel a procedat la aprecierea în concret a impactului psihologic negativ pe care neîncasarea despăgubirilor și purtarea procesului de față le-au avut asupra reclamantului care este un om simplu, muncitor, aflat într-o situație grea, nedatorată culpei sale, a înțeles să se încreadă în autoritățile statului, conformându-se obligației de predare a calului în vederea sacrificării.

În loc să încaseze despăgubirea cuvenită, care i-ar fi permis achiziționarea unui alt cal, reclamantul a fost nevoit să poarte procesul de față, să facă față unor imputări ale pârâților referitoare la întocmirea necorespunzătoare a unor documente, atribuție ce nu cădea în sarcina lui, și a fost privat timp de peste

2 ani de singura lui sursă de venituri.

În condițiile în care situația lui familială este foarte grea, reclamantul a fost nevoit să suporte costurile însemnate ale susținerii unui proces civil, nefiind scutit de taxele aferente pretențiilor sale, astfel că tribunalul a apreciat daunele morale cuvenite reclamantului, la suma de 20.000 lei.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții M. A. P. și D. R. și D. pentru A. și D. R. M., solicitând modificarea ei în totalitate, iar pe fond respingerea acțiunii în principal ca fiindintrodusă împotriva unei persoane fără calitate, iar în subsidiar ca inadmisibilă și neîntemeiată.

În motivarea recursului său, pârâtul-recurent a susținut că în mod greșit instanța de apel a respins excepția lipsei calității sale procesuale pasive, dovada aceasta trebuind să fie făcută de reclamant conform art. 1169 Cod civil.

Despăgubirile solicitate de reclamant în baza H. nr.1., puteau fi acordate de minister numai în baza documentației întocmite de proprietarul calului și de medicul veterinar oficial din cadrul circumscripției sanitar-veterinare zonale, aprobate de D. S. V. și pentru S. A. M., avizată de D. pentru A. și D. R. Județeană M..

Deși instanța a invocat art. 4 din H. nr. 1., totuși a reținut greșit că obligația de plată revine ministerului și direcției pentru agricultură, când în fapt nu ministerul efectuează plata. Actele se întocmesc de D. S. V. M., instituție cu personalitate juridică subordonată ANSVSA, care a fost înființată prin O. nr. 4. și este ordonator principal de credite.

Atribuțiile privind întocmirea documentației, aprobarea și plata potrivit H. nr. 1., sunt în sarcina ANSVSA prin D. S. V. județene.

Pronunțarea unei hotărâri în contradictoriu cu MADR, ar fi lipsită de finalitate și prin prisma O. nr. 2., în condițiile în care ANSVSA are calitatea de ordonator principal de credite.

Atât timp cât reclamantul nu a făcut dovada că ministerul a fost sesizat cu o cerere însoțită de documente întocmite în conformitate cu H. nr. 1., cererea este formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

În mod nelegal instanța de apel i-a obligat la plata sumei de

20.000 lei cu titlu de daune interese, reprezentând beneficiul nerealizat, care pot fi acordate în cadrul răspunderii pentru neexecutarea obligațiilor contractuale sau prin executarea lor defectuoasă ori cu întârziere.

Răspunderea contractuală este o răspundere cu caracter special, derogator, pe când în speță nu suntem în prezența vreunui contract semnat între reclamant și minister, în lipsa căruia nu sunt îndeplinite condițiile care fac să ia naștere răspunderea.

În mod nelegal instanța de apel i-a obligat la plata daunelor morale în sumă de 20.000 lei.

Prejudiciul moral trebuie să fie dovedit, existând incompatibilitate între natura nepatrimonială a daunelor morale și repararea lor patrimonială. Instanța supremă prin decizia nr.

6., a stabilit criteriile în funcție de dovedirea cărora pot fi acordate daune morale.

Se pot și trebuie administrate probe pentru dovedirea producerii unor suferințe morale, a impactului concret asupra persoanei vătămate, pentru determinarea de la caz la caz a existenței și a cuantumului acestora.

Solicitarea acordării de daune morale în cuantum de 20.000 lei este nejustificată, reclamantul neprezentând nicio dovadă a existenței și întinderii acestui prejudiciu.

De asemenea a mai susținut recurentul, că în mod nelegal și netemeinic a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 20.089,2 lei, când trebuia să facă aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C.pr.civ., micșorând onorariile avocațiale nepotrivit de mari față de valoarea pricinii.

Tot în mod nelegal și netemeinic instanța de apel a admis apelul reclamantului.

Despăgubirile se acordă de minister numai în baza documentațiilor întocmite de D. S. V. și pentru S. A. Județeană, or reclamantul a vândut de bunăvoie calul intermediarului S. A. SRL S. M.

Plata nu s-a făcut ca urmare a valorificării prin sacrificare a calului, întrucât valorificarea trebuia făcută la un abator, direct de reclamant ca proprietar al calului în momentul sacrificării, deoarece predarea calului în schimbul unui preț reprezintă o vânzare-cumpărare. În urma acestei tranzacții, a avut loc o schimbare a proprietarului calului, iar transferul a operat la data la care au fost predați caii, când s-a întocmit borderoul de achiziție.

Anexa la O. nr. 6. interzice comercializarea ecvinelor provenite din efective contaminate.

Ecvina nu era proprietatea reclamantului, deoarece a fost vândută la S. A. SRL S. M., anterior depunerii cererii în vederea încasării despăgubirilor, astfel că acțiunea este inadmisibilă.

Prin sintagma "persoane fizice și juridice proprietare de animale";, legiuitorul a avut în vedere dovada proprietății la data depunerii cererii potrivit H. nr. 1. și nu anterior acestuia.

D. S.-V. și S. A. M. și-a recunoscut propria-i culpă în întocmirea defectuoasă a documentației necesară în vederea acordării despăgubirilor, astfel că după verificarea acesteia de D. pentru A. și D. R. M. să poată fi avizată.

În recursul declarat de pârâta D. pentru A. și D. R. M., s-a solicitat casarea sentinței recurate, să se dispună rejudecarea cauzei în sensul modificării hotărârii recurate și înlocuireaacesteia cu o hotărâre legală și temeinică, prin care să se respingă acțiunea reclamantului-intimat ca fiind nelegală și neîntemeiată pe fond, în principal pe motivele de inadmisibilitate arătate în întâmpinările și concluziile scrise din fața instanțelor de fond.

În motivarea recursului său, pârâta a susținut că actul normativ nou de reglementare în materie, este Legea nr.

180/2008, din care a reprodus dispozițiile art. I-II.

Față de vechile reglementări, prin noul act normativ s-a creat posibilitatea acordării despăgubirilor și în cazul în care animalele au fost predate prin intermediari, ceea ce demonstrează că predarea animalelor pe baza unui borderou de achiziție care modifică și calitatea proprietarului și predarea animalului la abator de către acest intermediar, califică și documentația depusă ca neconformă cerințelor legale așa cum a fost depusă inițial de D. S. V. în anul 2006.

Dosarele neconforme au fost restituite pentru a fi completate de D., în stăruința de a fi întocmite conform cerințelor legale, aspect dovedit cu înscrisurile depuse la dosar, dar cu toate aceste demersuri, dosarele au fost depuse la pârâta-rcurentă abia după intrarea în vigoare a Legii nr. 180/2008, dosarele fiind conforme în noua reglementare chiar și atunci când calul a fost predat spre abatorizare prin intermediari.

Dosarele au fost depuse de reclamant și de D., fiind înregistrate la pârâta-recurentă sub nr. 10515/(...).

Neconformitatea documentației reclamantului a fost sesizată de M. A. care a sistat plățile la nivelul județului M. prin adresa nr. 120742/(...), deoarece animalele au fost predate unui intermediar italian.

Referitor la legalitatea și conformitatea documentației, pârâta-recurentă a susținut că instanța de apel a făcut o simplă enumerare a documentelor depuse de reclamant în dosarele instanței, dar acestea nu sunt identice cu cele depuse în anul

2006 și restituite ca neconforme.

Încercând să dovedească faptul că animalul nu a fost predat prin intermediari, reclamantul nu a mai depus la dosarul instanței Borderoul de achiziție prin care S. A. SRL S. M. a preluat calul de la reclamant.

La instanță a depus actul Tabel nominal cu proprietarii de cabaline AEI sacrificate la S. C. A., întocmite diferit.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare a efectuat cercetări privind implicarea unor persoane în achiziționarea și predarea animalelor spre sacrificare, precum și cu privire lapersoanele implicate în întocmirea documentațiilor și a modului de achiziționare a cabalinelor.

Decizia instanței de apel este criticabilă și nelegală, deoarece mergând pe o greșită stabilire a stării de fapt și a textelor aplicate, în mod greșit a stabilit daune interese în proporții arbitrare, faptul că animalul a fost sacrificat iar actele întocmite pentru despăgubiri, deși a solicitat ca acestea să fie dovedite cu acte oficiale eliberate de instituțiile abilitate ale statului privind achitarea impozitelor pe venit reglementate de lege, nu s-a făcut.

E.luarea în acest sens a unor declarații de la persoane care urmăreau același interes, imprimă acțiunii reclamantului și caracterul unui test pentru a sonda practica instanței, astfel că nu pot fi edificatoare în stabilirea adevărului.

Daunele morale acordate de instanța de apel nu au fost dovedite în speță, argumentele de ordin pur subiectiv, de natura ". este sărac";, afectând caracterul de rigurozitate și legalitate al hotărârii date în acest sens.

Instanța a apreciat în final în mod cu totul disproporționat asupra cheltuielilor de judecată, care nu se justifică față de valoarea obiectului litigiului care este de 2.100 lei, fiind stabilit în final la de peste 30 de ori mai mare.

Intimata D. S. V. și pentru S. A. M., prin întâmpinare depusă la dosar f. 89, a arătat că nu are calitate procesuală pasivă.

La termenul din 23 martie 2009, Curtea de A. C. a dispus suspendarea soluționării recursurilor, până la soluționarea dosarului nr. 972/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare.

Prin rezoluția procurorului dată în dosarul nr. 972/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților B. I., T. M., C. A.- F., O. V., C. I., L. V. și B. A.-G. și neînceperea urmăririi penale față de numitul B. O.

În această situație, la cererea reclamantului P. V., s-a dispus repunerea cauzei pe rol.

Recurenta D. pentru A. M., a depus concluzii scrise la dosar f. 148-154, prin care a solicitat admiterea recursului.

Intimatul P. V. a depus concluzii scrise la dosar prin care a solicitat respingerea recursurilor și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.

Examinând recursurile formulate, prin prisma motivelor invocate, curtea reține următoarele:

Litigiul dintre părți, a fost generat de faptul că armăsarul reclamantului cu nr. matricol 968000003073794, în vârstă de 10 ani, având o greutate de 350 kg, s-a constatat că suferă de anemie infecțioasă (B-205), prin actul sanitar veterinar de declarare a epizootiei nr. 234 din (...), încheiat de D. S. V. M., C. S. V. Z. B. M.

Calul a fost evaluat la suma de 2.200 lei prin fișa de evaluare nr. 406 din (...), întocmită de D. S. V. și pentru S. A. M..

După ce la data de (...) i-a notificat pe pârâți, cărora le-a solicitat să îi restituie suma de 2.100 lei, prin răspunsul nr. 1349 din (...), D. S. V. și pentru S. A. M., i-a comunicat reclamantului că dosarul întocmit de o comisie formată din D. M. și D. M., a fost depus la D. M., prin care M. A. și D. R. urma să deconteze plățile stabilite de comisie, însă au apărut disfuncții în sistemul de plăți.

M. A., P. și D. R. prin întâmpinare depusă la prima instanță a solicitat respingerea acțiunii pentru lipsa calității procesuale pasive, iar pe fond ca neîntemeiată, deoarece reclamantul a predat calul unui terț, agent italian, care l-a transportat la abatorul specializat S. C. SA A., în vederea sacrificării.

D. pentru A. și D. R. M. prin întâmpinare depusă la dosarul primei instanțe, a solicitat respingerea acțiunii reclamantului pentru lipsa calității procesuale pasive, susținând că petentul nu a prezentat acestei instituții un dosar în condițiile cerute de H. nr. 1. și O. nr. 6.. Prin concluziile scrise depuse la dosar de aceeași pârâtă, a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă, pentru lipsa calității procesuale pasive, iar pe fond ca neîntemeiată, deoarece reclamantul a predat calul bolnav unui agent italian, dovedind astfel că este proprietarul calului pe care l-a predat la abatorul autorizat S. C. SA A.

În prezent, recurenta D. pentru A. și D. R. M., recunoaște că după apariția Legii nr. 180/2008, documentația în vederea încadrării despăgubirilor pentru calul contaminat, poate fi depusă și prin intermediari.

Prin urmare, chiar dacă documentația inițială nu ar fi fost alcătuită corespunzător, după apariția Legii nr. 180/2008 de modificare a O. G. nr. 4., documentația este valabilă și dacă animalul a fost predat la abatorul specializat S. C. SA A., de către un intermediar.

T. i-a obligat pe pârâții-recurenți la plata în solidar de către reclamant a sumei de 20.000 lei cu titlu de daune interese reprezentând beneficiul nerealizat.

P. art. 1073 Cod civil, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației și în caz contrar are dreptul ladezdăunare, iar conform art. 1084 din același articol, daunele- interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere, pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit, afară de excepția și modificările mai jos menționate.

Daunele-interese sunt despăgubiri ce pot fi acordate creditorului, nu numai strict atunci când obligația a cărei neexecutare totală sau parțială izvorăște dintr-un contract, ci și atunci când obligația respectivă își are izvorul în lege, respectiv în faptul juridic în înțelesul restrâns al noțiunii.

În ceea ce privește întinderea sau cuantumul daunelor- interese, instanța de recurs nu mai poate reanaliza probele analizate de instanța de fond, întrucât în actuala lui configurație, recursul reprezintă o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute expres de art. 304 pct. 1-9 C.pr.civ.

Referitor la cheltuielile de judecată stabilite în sarcina recurenților, curtea apreciază că față de opunerea înverșunată a recurenților-intimați la admiterea acțiunii, de complexitatea probelor administrate în cauză, de durata de peste 4 ani a procesului și de munca depusă de avocat, inclusiv cele legate de transportul la instanță și nu în ultimul rând de taxele judiciare de timbru plătite, cheltuielile de judecată au fost corect stabilite.

În privința daunelor morale însă, curtea consideră că fiind vorba de un cal bolnav de anemie infecțioasă, indiferent de situația grea în care s-ar afla reclamantul, de pretinsa zdruncinare a încrederii sale în instituțiile statului, de reproșurile pârâților referitoare la întocmirea necorespunzătoare a documentației, acestea nu sunt criterii în baza cărora instanța de apel să poată dispune acordarea lor.

Pentru faptul că reclamantul a fost privat ani de zile de suma cuvenită cu titlu de despăgubire, i-au fost acordate daune interese corespunzătoare; pentru costurile suportate cu susținerea procesului civil, inclusiv plata taxelor de timbru, i-au fost acordate cheltuieli de judecată.

Îmbolnăvirea calului nu le este imputabilă pârâților, deoarece nu ei sunt cei ce l-au îmbolnăvit, ci doar neachitarea integrală a despăgubirilor de 2.100 lei (i-au fost plătiți 100 lei), astfel că nu se poate susține că prin aceasta, reclamantului i-ar fi fost lezate anumite valori morale ce definesc personalitatea umană cum ar fi fost demnitatea, onoarea, ori suferința încercată de acesta, pentru ca atingerile aduse acestor valori morale să îmbrace forme concrete de manifestare, iar în funcție deintensitatea și gravitatea cu care au fost percepute, instanța să poată cuantifica într-o sumă de bani potrivită, prejudicial moral.

În nici un caz, în sarcina pârâților-recurenți nu putea fi reținută obligația achitării daunelor morale, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile pentru daune morale.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 312 alin. (1) și (3) C.pr.civ., se vor admite în parte recursurile declarate de pârâți împotriva deciziei tribunalului, care va fi modificată în parte, în sensul că va fi înlăturată din aceasta dispoziția de obligare a pârâților în solidar la plata către reclamant a daunelor morale în sumă de 20.000 lei.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale deciziei recurate.

În baza art. 276 C.pr.civ., intimatul P. V. va fi obligat să îi plătească recurentei D. pentru A. M. cheltuieli de judecată în recurs în sumă de 311 lei; pârâții-recurenți vor fi obligați să îi plătească intimatului P. V. cheltuieli de judecată în recurs în sumă de 2.983 lei, după care se va dispune compensarea cheltuielilor de judecată până la concurența sumei celei mai mici și vor fi obligați pârâții-recurenți în solidar să îi plătească intimatului P. V. cheltuieli de judecată în recurs, în sumă de

2.672 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite în parte recursurile declarate de pârâții D. PENTRU

A. ȘI D. R. M. și M. A. ȘI D. R. împotriva deciziei civile nr. 2. din

9 octombrie 2008 a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că înlătură dispoziția de obligare a pârâților în solidar, la plata către reclamantul P. V. a sumei de

20.000 lei cu titlu de daune morale.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei.

Obligă pe intimatul P. V. să îi plătească recurentei D. pentru A. și D. R. M. suma de 311 lei, cheltuieli de judecată în recurs, și pârâții-recurenți să îi plătească reclamantului suma de 2.983 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

Compensează cheltuielile de judecată până la concurența valorii celei mai mici și în consecință, obligă pârâții-recurenți să îi achite reclamantului suma de 2.672 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE JUDECĂTORI

T. D. A.-T. N. M.-C. V.

G.

M.-L. T.

Red.TD:(...) Dact.CC:(...)-3 ex. Jud.fond:

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 4970/2011, Curtea de Apel Cluj