Decizia civilă nr. 190/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 190/A/2011
Ședința publică din 24 martie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. A. C. JUDECĂTOR: ANA I. GREFIER : C. B.
S-a luat în examinare - pentru pronunțare - apelul declarat de pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE- D. C., precum și apelul declarat de către P. DE PE L. TRIBUNALUL CLUJ împotriva sentinței civile nr. 496 din 27 mai 2010 a T. C., pronunțată în dosarul nr. (...), privind și pe intimata S. R., având ca obiect despăgubiri L. nr. 2..
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință a termenului din 17 martie 2011, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 24 martie 2011.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 496 din 27 mai 2010 a T. C., pronunțată în dosarul nr. (...) a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta S. R., împotriva pârâtului S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, și, în consecință:
Pârâtul a fost obligat să achite reclamantei echivalentul în lei la data plății a sumei de 150.000 euro, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea politică aplicată defunctului VARGA MOZES prin sentința nr.344/1960, pronunțată în dosarul nr.374/1960 al T. Militar C..
Prin aceeași sentință au fost respinse ca neîntemeiate celelalte capete de cerere privind obligarea pârâtului la plata despăgubirilor reprezentând echivalentul bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare a tatălui său.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin sentința nr. 344/(...) pronunțată în dosarul nr. 374/1960 al T. Militar C. defunctul Varga M. a fost condamnat la 9 ani închisoare corecțională, 5 ani interdicție corecțională și confiscarea totală a averii, pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale prevăzută de art. 209 pct. 2 lit.a C. penal, reținându-se că defunctul s-a încadrat în organizația „Martorii lui I., iar în anul 1956 a devenit serv de grupă și în această calitate a condus membrii organizației de naționalitate maghiară din T., cu care a ținut ședințe în cursul cărora s-a studiat materialul de propagandă iehovist, cu conținut dușmănos regimului democrat popular din RPR. Defunctul aduna rapoartede activitate, cotizațiile membrilor, pe care le preda conducătorilor clandestini ai organizației, primind în schimb material de propagandă iehovistă, pe care îl difuza membrilor. În cursul anului 1958 defunctul s-a deplasat în orașul dr.P. G. unde a predat reviste unui conducător iehovist pentru a le studia și s-a deplasat la alți doi iehoviști în scopul de a-i lămuri cum să activeze mai departe în organizație. Defunctul a desfășurat o intensă activitate pe linia organizației, cu scopul de a atrage noi aderenți, căutând prin aceasta să distragă pe unii cetățeni cinstiți de la viața politică și culturală a statului.
Prin decizia nr. 891/1960 a T. Militar de R. M. C.-N. a fost respins recursul declarat de defunct.
Din adresa nr. 70/60/(...) a Formațiunii 0957 Ostrov rezultă că defunctul a executat pedeapsa în perioada (...)-(...), iar din adeverința eliberată la data de (...) a aceleiași formațiuni reiese că defunctul a trecut prin P. din C. și Gherla, ajungând apoi la O.
Din actele comunicate de C. rezultă că defunctul a fost urmărit de securitate după ce a ieșit din închisoare.
Din declarațiile martorilor H. R. și B. C. rezultă că defunctul s-a îmbolnăvit în închisoare, iar după ce a fost eliberat i-au fost amputate picioarele, fiind îngrijit de reclamantă după decesul soției sale.De asemenea, din relatările defunctului martorii știu că regimul de detenție a fost unul greu, acesta fiind bătut. În momentul în care a fost arestat defunctului i-au fost confiscate toate bunurile avute în casă.
Prin decizia nr.49464/(...) a Comisiei de pensii C. defunctului i s-a stabilit o pensie conform dispozițiilor Decretului nr.118/1990 în sumă de
817 lei.
Din certificatul actele stare civilă depuse la dosar rezultă că Varga
Mozes a decedat la data de (...), reclamanta S. R. fiind fiica acestuia.
În lumina dispozițiilor art. 1 alin. 1 și 2, art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr.
2., instanța a apreciat că reclamanta este îndreptățită la repararea prejudiciului moral suferit prin condamnarea politică aplicată antecesorului său.
Reglementând dreptul la reparație, prin dispozițiile L. nr. 2. nu a fost stabilit modul de determinare a cuantumului daunelor, drept urmare în soluționarea unor astfel de cereri, devin incidente dispozițiile art. 998, 999
Cod civil, care prin dispoziții de principiu, concepute în termeni generali, permit interpretarea extensivă, aptă a realiza prejudiciul produs persoanei victimă a unei astfel de condamnări.
Totodată, așa cum s-a reținut și în jurisprudența Inaltei Curți de C. și
Justiție, cuantumul daunelor morale se stabilește, prin apreciere, urmare aplicării de către instanța de judecată a criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cel în cauză în plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială. Totodată, în cuantificarea prejudiciului moral, aceste criterii sunt subordonate condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs victimei erorii judiciare.
În speță, instanța a constatat că defunctul a executat efectiv pedeapsa închisorii pe o perioadă de 4 ani o lună și 20 de zile la P. din C., Gherla și
O.
În ceea ce privește regimul de detenție, după anul 1990 au apărut multe documente și mărturii din care rezultă că în ceea ce priveștecondamnările politice, acest regim a fost unul cumplit și a constat în supraaglomerarea celulelor, muncă forțată și deosebit de grea, hrană foarte puțină și de proastă calitate, frig, bătăi și tortură, autoritățile comuniste urmărind exterminarea opozanților și anihilarea oricărei manifestări a nemulțumirii față de regim. În aceste condiții mulți dintre deținuți nu au putut suporta acest regim și au decedat pe parcursul detenției.
Totodată, instanța a constatat că efectele condamnării politice s-au extins și asupra vieții defunctului ulterior eliberării sale, în condițiile în care acesta a fost în continuare urmărit de securitate și i-au fost amputate picioarele datorita bolilor de care s-a îmbolnăvit în penitenciare.
Instanța a apreciat că prin condamnarea politică suferită defunctului i s-a produs un prejudiciu deosebit de grav, consecințele condamnării vizând sănătatea sa fizică și psihică, precum și situația familială, profesională și socială, cursul vieții acestuia fiind schimbat în mod esențial datorită condamnării, aceste aspecte influențând și viața reclamantei, astfel că suma de 150.000 euro care ar fi trebuit să fie acordată defunctului dacă acesta ar fi fost în viață, cu titlu de daune morale, reprezintă o reparație echitabilă pentru suferințele produse acestuia ca urmare a condamnării sale politice, raportat la toate elementele stării de fapt descrise mai sus.
Instanța a înlăturat susținerile pârâtului, în sensul că defunctul a beneficiat de măsurile reparatorii în temeiul Decretului - lege nr.118/1990 republicat și al OUG nr. 214/1999, apreciind că aceste măsuri au reprezentat o reparație infimă, raportat la prejudiciul suferit de defunct.
Instanța a respins ca neîntemeiate petitele din acțiune privind daunele materiale, considerând că reclamanta nu și-a dovedit pretențiile, în conformitate cu dispozițiile art.1169 C.civ.
Astfel, potrivit art.5 lit. b din L. nr.2. orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie
1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, daca bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent in condițiile L. nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie
1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările si completările ulterioare, sau ale L. nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietății si justiției, precum si unele masuri adiacente, cu modificările si completările ulterioare.
În speță, în ceea ce privește bunurile confiscate, instanța a reținut că prin procesul verbal de sechestru penal asigurator din (...) s-au pus sub sechestru următoarele bunuri ale defunctului: un dulap din lemn, o noptieră din lemn, o canapea de colt din lemn, acestea fiind lăsate în custodia soției defunctului, Varga Terezia. Prin sentința nr.344/1960 s-a dispus confiscarea acestor bunuri, mai puțin a canapelei. Reclamanta nu a probat faptul că această confiscare a avut loc efectiv, astfel încât instanța a considerat că bunurile menționate au rămas în posesia soției defunctului. Pe de altă parte, reclamanta nu a solicitat administrarea de probe pentru stabilirea valorii bunurilor.
Referitor la venitul din muncă nerealizat, contravaloarea bunurilor distruse și contravaloarea intervențiilor chirurgicale, a medicamentației și aîngrijirii speciale, la dosar nu s-a depus nici o probă din care să rezulte existența prejudiciului material și a cuantumului acestuia.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul S. R. prin Ministerul
Finanțelor Publice, solicitând schimbarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea apelului pârâtul a arătat că antecesorul reclamantei a beneficiat de măsuri reparatorii în temeiul dispozițiilor Decretului - lege nr.
118/1990, dar instanța de fond nu ține seama de aceste măsuri reparatorii acordate persoanei în cauză.
Nelegalitatea hotărârii instanței de fond se reflectă și în temeiul juridic invocat de instanță în soluționarea acțiunii, respectiv art. 998 și urm. C. civil, având în vedere împrejurarea că temeiul juridic al acțiunii indicat de reclamantă a fost L. nr. 2., act normativ care nu prevede acordarea de drepturi noi, ci doar reafirmă în vederea asigurării unui cadru normativ coerent, posibilitatea obținerii unor astfel de despăgubiri care puteau fi solicitate și până la apariția acestui act normativ și care, în speță, au și fost obținute.
Sentința a fost atacată cu apel și de către Ministerul Public - P. de pe lângă Tribunalul Cluj, care a arătat că hotărârea instanței de fond este nelegală, întrucât prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului cauzei, cât și în privința cuantumului despăgubirilor reclamantei. În raport de aceste susțineri, apelantul a solicitat în principal desființarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare T. C., iar, în subsidiar, schimbarea în parte a sentinței atacate, în sensul reducerii cuantumului despăgubirilor acordate. Prin cuvântul în fond, reprezentanta parchetului a declarat că nu mai susține pct. 2 din motivele de apel în ce privește trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, că susține doar cererea de admitere a apelului, cu consecința schimbării sentinței în sensul respingerii acțiunii.
La (...) intimata S. R. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului declarat de S. R., arătând că pretențiile ei au fost dovedite prin probatoriul administrat în cauză, că prin condamnarea politică suferită antecesorului ei i s-a produs un prejudiciu deosebit de grav, consecințele condamnării vizând sănătatea sa fizică și psihică, situația familială, profesională și socială.
La aceeași dată pârâta a depus la dosar o cerere de aderare la apelul părții potrivnice, solicitând modificarea sentinței atacate, cu privire la prejudiciul material și moral cauzat antecesorului ei.
În aprecierea prejudiciului moral suferit prin condamnare, apelanta a solicitat să se țină seama și de alte criterii subiective raportate strict la persoana și situația familială a tatălui ei, care a fost unicul întreținător al familiei, la consecințele regimului de detenție constând în pierderea definitivă a membrelor inferioare și degradarea iremediabilă a sănătății, la pierderea locului de muncă, la lezarea demnității personale și publice, la împiedicarea brutală a evoluției profesionale a reclamantei și imposibilitatea progresării pe scară socială și profesională.
În ce privește daunele materiale solicitate, apelanta a arătat că acestea reprezintă contravaloarea bunurilor confiscate ca urmare a condamnării, cât și venitul din muncă nerealizat pe perioada executării pedepsei. Cu privire la contravaloarea bunurilor confiscate, apelanta a arătat că este în imposibilitate de a proba valoarea acestora.
La (...) S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului declarat de pârâtă,invocând în acest sens dispozițiile deciziei nr. 1358/(...) a C. C., prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., decizie obligatorie pentru instanțele de judecată.
Prin concluziile scrise depuse, apelanta S. R. a solicitat instanței admiterea apelului formulat de către ea și în consecință, admiterea în întregime a acțiunii, invocând dispozițiile art. 20 din Constituția R., în baza cărora a invocat aplicarea prioritară a reglementărilor internaționale mai favorabile, respectiv art. 1 din primul Protocol adițional, art. 14 din
Convenția E. a D. O.; art. 2,3,4,5,7,8,9, 13, 19, 23, 24, 25 din Declarația Universală a D. O., art. 3, 5 și 7 din Convenția E. a D. O., Rezoluția APCE nr. 1096/1996 și nr. 1481/2009.
A.anta a arătat că deciziile pronunțate de Curtea Constituțională a R. nu împiedică, ci dimpotrivă obligă instanțele de judecată să facă aplicarea art. 20 din Constituția R. și să dea prioritate pactelor și tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care R. este parte.
Examinând apelurile declarate de pârâtul S. R. prin Ministerul
Finanțelor Publice și cel declarat de P. de pe lângă Tribunalul Cluj, curtea apreciază că sunt întemeiate și în baza art. 296 alin. 1 Cod proc.civ., urmează să le admită pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea promovată, reclamanta a solicitat „să li se acorde drepturile bănești reprezentând daune morale prevăzute de L. nr. 2., având în vedere că antecesorul său, Varga Mozes a fost condamnat prin sentința penală pronunțată de T. M. C. în anul 1960, la 9 ani închisoare, din care a executat efectiv 5 ani, în penitenciarul Aiud la C. D. - M. N. și în lagărul de muncă S.
Instanța constată că, prin decizia nr. 1358/(...), Curtea
Constituțională a declarat art. 5 alin. 1 lit. a Teza I din L. nr. 2. ca neconstituțional. La pronunțarea acestei decizii, curtea a reținut următoarele: S. R. a inițiat și adoptat o serie de reglementări pentru repararea suferințelor cauzate de regimul comunist în perioada (...)- (...), prin restituirea bunurilor preluate abuziv iar în măsura în care acest lucru nu este posibil prin acordarea de compensații pentru acestea, prin reabilitarea celor condamnați din motive politice și acordarea de despăgubiri pentru daunele morale și materiale suferite, precum și alte drepturi.
Astfel, în materia restituii bunurilor preluate de S. R. au fost adoptate
L. nr. 18/1991, L. nr. 169/1997, L. nr. 1/2000, L. nr. 112/1995, L. nr.
10/2001, L. nr. 247/2005, OUG nr. 83/1999, iar în ce privește reabilitarea persoanelor condamnate politic a fost adoptată OUUG nr. 214/1999. În ce privește acordarea altor drepturi persoanelor persecutate de regimul comunist au fost adoptate o serie de acte normative cu caracter reparatoriu pentru persoanele care au avut de suferit din punct de vedere moral și material ca urmare a persecuției politice supuse în regimul comunist cum sunt Decretul-Lege nr. 118/1990, OUG nr. 214/1999 și L. nr. 2..
Scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este acela de a produce o satisfacție de ordin moral, prin însăși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului.
Procedând la analizarea prevederilor actelor normative incidente în materia despăgubirilor pentru daune morale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă, curtea a constatat că există două norme juridice - art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990 și art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. - cu aceeași finalitate și anume, acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate din motive politice de dictaturacomunistă, precum și celor deportate ori ținute în prizonierat. C. a mai reținut că despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative. Or, despăgubirile prevăzute de dispozițiile legale criticate, având același scop ca și indemnizația prev. de art. 4 din Decretul-Lege nr.
118/1990 nu pot fi considerate ca atare, că recunoașterea dreptului de a beneficia de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist și moștenitorilor de gradul II încalcă, de asemenea, principiul echității și dreptății.
Evocând practica C.E.D.O. în materie, precum și decizii din jurisprudența C. Europene a D. O., curtea reține că în baza art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., persoanele în cauză nu au o „speranță legitimă"; în obținerea despăgubirilor morale și a constatat că acordarea acestor despăgubiri pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici contravine art. 1 alin. 3 din L. fundamentală privind statul de drept, democratic și social, în care dreptatea este valoarea supremă.
Existența celor două reglementări paralele încalcă și principiul unicității reglementării în materie prev. de art. 14 din L. nr. 24/2000 și cel al evitării paralelismelor instituit prin art. 16 din același act normativ.
Din ansamblul considerentelor expuse de Curtea Constituțională, reiese încă o dată incapacitatea S.ui R. de a pune ordine în sistemul său legislativ (sancționată de C. E. a D. O. în cauza Faimblat împotriva R.), precum și incertitudinea juridică generală generată de lipsa de claritate și de coerență a legislației aplicabile, sancționată de C. E. a D. O. în cauza Păduraru împotriva R., ceea ce denotă culpa exclusivă a S.ui R. în adoptarea textului legal declarat ulterior neconstituțional.
Admiterea excepției de neconstituționalitate a dispoziției pe care persoanele în cauză și-au fundamentat pretențiile, în timp ce litigiile sunt pendinte, coroborat cu lipsa intervenției Parlamentului (art. 31 alin. 3 din L. nr. 47/1992), are ca și consecință lipsirea de fundament juridic a tuturor acțiunilor întemeiate pe art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., această prevedere încetându-și efectele judiciare, decizia fiind obligatorie și cu efecte „erga omnes";, potrivit art. 31 alin. 1 din L. nr. 47/1992.
Termenul de 45 de zile în care Parlamentul sau Guvernul ar fi putut adopta alte dispoziții legale în prezenta materie, compatibile cu Constituția este depășit, situație în care dispozițiile legale declarate neconstituționale au rămas fără efecte juridice.
În ce privește prezenta cauză, instanța va mai analiza dacă, având în vedere dispozițiile L. nr. 2. pe perioada cât au fost în vigoare până la declararea lor ca neconstituționale prin decizia nr. 1., reclamanta avea un bun sau o speranță legitimă la acesta, potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1, în sensul jurisprudenței C. Europene a D. O., mai ales că reclamanta deține și o hotărâre de primă instanță pronunțată în temeiul acestui act normativ.
Această analiză este necesară pentru a stabili dacă având o speranță legitimă, reclamantei i s-ar cuveni despăgubiri, chiar în condițiile dispariției suportului legal, apelând la dispozițiile art. 1 din Protocolul 1.
În ipoteza în care reclamanta ar fi obținut o hotărâre irevocabilă anterior declarării ca neconstituționale a temeiului legal pe care și-au fundamentat acțiunea, prin care li s-ar fi acordat despăgubiri în temeiul L. nr. 2., rezultă că reclamanta avea cel puțin o speranță legitimă la obținerea unui bun, anterior pronunțării deciziei C. C..
Cu privire la această speranță legitimă trebuie constat că există o ingerință care era legitimă din partea statului, ingerință care constă în chiar declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale care au oferit însăși speranța legitimă, procedura de constatare a neconstituționalității fiind necesară într-o societate democratică, fiind și predictibilă de altfel.
Prin decizia nr. 1355/2010 a C. C. s-a reținut cu privire la principiul neretroactivității legii că pentru acțiunile întemeiate pe dispozițiile L. nr. 2., legea aplicabilă este aceea de la data introducerii acțiunii, legea aplicabilă pe tot parcursul procesului. Prin urmare, în ipoteza adoptării unui nou act normativ care ar respecta cerințele art. 1 alin. 3 și 5 din Constituția R., nu s- ar putea aplica în speță, întrucât și aceasta ar reprezenta o aplicare retroactivă a legii.
Reținând aceste considerente, raportat la deciziile C. C., sentința pronunțată de Tribunalul Cluj este nelegală, motiv pentru care curtea va admite apelul declarat de pârâți, va schimba parțial sentința atacată în sensul că va respinge acțiunea în totalitate.
În ce privește aderarea la apel formulată de reclamanta S. R., curtea urmează să o respingă pentru următoarele considerente:
Prin cererea de aderare la apel, reclamanta a solicitat să se modifice sentința civilă nr. 4. mai 2010 a T. C., în sensul majorării cuantumului sumei acordate reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea politică antecesorului său.
Conform dispozițiilor art. 293 ind. 1 alin. 1 Cod proc.civ., „intimatul este în drept, chiar după împlinirea termenului de apel, să adere la apelul făcut de parte potrivnică, printr-o cerere proprie, care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanțe";.
Din interpretarea acestui text de lege rezultă că, scopul aderării la apel este acela de a obține reformarea hotărârii, astfel că intimata trebuie să justifice un interes pentru a-l exercita.
În cazul în care reclamanta ar fi exercitat apelul împotriva sentinței civile nr. 4. mai 2010, pentru aceleași considerente reținute cu privire la apelul pârâților, nu ar fi putut obține reformarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii.
Intimata a avut posibilitatea de a introduce un apel principal, dar nu a făcut-o, astfel că nu poate obține prin efectul aderării la apel ceea ce nu ar fi putut obține prin exercitarea apelului. Altfel spus, ceea ce este interzis reclamantei să obțină prin exercițiul apelului principal, tot astfel îi este interzis a dobândi pe calea aderării la apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Admite apelul declarat de pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL
FINANȚELOR PUBLICE și cel declarat de P. DE PE L. TRIBUNALUL CLUJ împotriva sentinței civile numărul 496 din 27 mai 2010 a T. C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o schimbă parțial, în sensul că respinge acțiunea în totalitate.
Respinge aderarea la apel formulată de reclamanta S. R.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 24 martie 2011.
PREȘEDINTE
JUDECĂTOR
GREFIER
A. A. C.
ANA I.
C. B.
Red. IA dact. GC
6 ex/(...)
Jud.primă instanță: D.I.T.
| ← Decizia civilă nr. 1112/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 4970/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
