Decizia civilă nr. 1119/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă,de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1119/R/2011
Ședința publică din 24 martie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. A. C. J.ECĂTOR : A.-A. P. J.ECĂTOR: A. C.
G. :C. B.
S-au luat în examinare - pentru pronunțare - recursul declarat de reclamantul L. N. împotriva deciziei civile nr. 1. din 4 noiembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), privind și pe intimații S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. G. A F. P. M., PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect pretenții.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință a termenului din 17 martie 2011, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 24 martie 2011.
C U R T E A
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată, inițial, sub nr. (...), la Tribunalul Maramureș, reclamantul L. N. l-a chemat în judecată pe pârâtul S. R. prin Ministerul
Finanțelor Publice, solicitând instanței obligarea pârâtului la plata sumei de
445.000 lei, reprezentând daune materiale și morale, cu dobânda legală de la data înregistrării cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul învederează că a fost anchetat, cercetat și judecat penal timp de 9 ani, pentru a fi în final achitat, iar durata și modul de desfășurare a procedurilor judiciare au fost de natură să-i producă prejudicii materiale, constând în cheltuielile de deplasare la termenele de judecată, onorariile avocațiale, contravaloarea zilelor de muncă și a indemnizațiilor, daunele morale rezultând din impactul psihic suferit, angoasele și stresul suportate de reclamant și familia acestuia, insecuritatea creată timp de 9 ani, rezultând și din campania de presă desfășurată împotriva sa în acest răstimp.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost fundamentată pe dispozițiile art. 504 și urm. C. pr. pen. și art. 998 C. civ., precum, și art. 52 din Constituția R.iei.
Primul ciclu procesual
Prin sentința civilă nr. 1210 din 4 noiembrie 2008 a T.ui M., acțiunea a fost respinsă, pe motiv că nu sunt întrunite condițiile erorii judiciare în procesul penal, în sensul art. 504 și urm. C. pr. pen., întrucât reclamantul nu a fost arestat nelegal sau condamnat pe nedrept.
Prin decizia civilă nr. 127 din 16 aprilie 2009 a Curții de A. C., apelul reclamantului a fost admis și sentința tribunalului anulată, cauza fiind trimisăspre competentă soluționare J. B. M..
În considerentele acestei decizii, curtea a reținut că, excitându-și rolul activ și punând în discuția reclamantului temeiul juridic al cererii, în baza art. 129 alin. 4 C. pr. civ., acesta a arătat că își fundamentează cererea, atât pe dispozițiile art. 504 și urm. C. pr. pen, cât și pe disp. art. 998 C. civ.
În ceea ce privește dispozițiile art. 504 și urm. C. pr. pen., acestea nu sunt aplicabile în cauză, nefiind vorba de o condamnare definitivă urmată de o hotărâre definitivă de achitare în rejudecare ori de o privare de libertate sau restrângere a libertății în mod nelegal, constatată prin ordonanță a procurorului de revocare a măsurii, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale ori prin hotărâre a instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate prin achitare sau prin încetarea procesului penal.
În realitate, reclamantul a solicitat despăgubiri pentru că a fost anchetat și judecat o perioadă îndelungată de timp, nevinovăția sa fiind stabilită prin hotărâre penală definitivă, însă, în răstimpul cât a durat procesul, a suferit un prejudiciu al cărui reparare îl solicită pe calea acțiunii în răspundere civilă delictuală, stabilindu-se competența materială după valoare în favoarea judecătoriei, iar teritorială după locul săvârșirii faptei.
Al doilea ciclu procesual
Cauza a fost înregistrată pe rolul J. B. M. sub nr. (...), iar reclamantul și-a precizat acțiunea, chemând în judecată, în calitate de pârâți, și P. de pe lângă Tribunalul Maramureș, parchetul de pe lângă C. e A. C., parchetul de pe lângă Î.
J.ec ata în pr imă ins tanț ă
Prin sentința civilă nr. 5749 din data de 9 iunie 2010 a J. B. M., au fost admise excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, P. de pe lângă C. de A. C. și P. de pe lângă Tribunalul Maramureș și a fost respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu aceștia ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin D. G. a F. P. M. și a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul L. N., în contradictoriu cu acest pârât.
În considerentele sentinței, s-a reținut că, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată și la temeiul juridic invocat în susținerea acesteia, respectiv art. 998 și urm. Cod civil, privind răspunderea civilă delictuală, pârâții P. de pe lângă Tribunalul Maramureș, P. de pe lângă C. de A. C. și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu au calitate procesuală pasivă.
Aceasta, deoarece, în calitate de persoane juridice, acestea nu pot avea decât acele drepturi și acele obligații care corespund scopului stabilit de lege. C. art. 4 din L. nr. 304/2004, Ministerul Public reprezintă intereselegenerale ale societății și apără ordinea de drept, drepturile și libertățile cetățenilor.
Prin activitatea desfășurată, pârâții nu au urmărit realizarea unor drepturi civile proprii, ci au acționat pentru exercitarea unor atribuții prevăzute de lege și nici nu a existat un interes legitim și personal în procesul penal respectiv.
S-a reținut de către instanță că, în speță, nu se poate vorbi de o angajare a răspunderii civile delictuale a pârâților, întrucât modalitatea de soluționare a cauzei, chiar infirmată de instanță ori de procurorul ierarhic superior, nu se poate constitui într-o acțiune prejudiciatoare, de natură să angajeze răspunderea civilă delictuală.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a S.ui R. prin Ministerul
Finanțelor Publice a fost respinsă de către instanță, cu motivarea că, în raport de prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și cele ale art. 21 din Constituția R.iei, care reglementează principiul accesului liber la justiție, acesta poate sta în judecată.
Starea de fapt
Pe fondul cauzei, judecătoria a reținut că, prin rechizitoriul din data de
(...), întocmit în dosarul nr. 371/P/2000, P. de pe lângă Tribunalul
Maramureș a dispus trimiterea în judecată a reclamantului pentru săvârșirea mai multor fapte penale, reținându-se în sarcina acestuia că, în calitate de președinte al fostului Consiliu de A. al S. V. S. B. M., ar fi folosit cu rea credință bunuri ori credite ale societății comerciale, că ar fi trecut, în mod fraudulos, pe numele altei persoane acțiunile deținute în societate, în scopul formării majorității în AGA și că ar fi determinat altă persoană să efectueze înregistrări inexacte în contabilitatea firmei.
Ulterior, cauza a fost strămutată de la Judecătoria Baia Mare la
Judecătoria Cluj-Napoca, iar prin sentința civilă nr. 488/(...) dată în dosar nr. 2783/2003, instanța a dispus achitarea reclamantului.
Prin decizia penală nr. 438/A/2005, pronunțată în dosarul nr.
4006/2005, Tribunalul Cluj a respins apelul declarat împotriva sentinței de mai sus, însă prin decizia civilă nr. 1., pronunțată de C. de A. C. în dosarul nr. 6/RG/2006, s-a dispus casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
În rejudecarea cauzei, prin sentința penală nr. 306/(...), pronunțată în dosarul nr. (...), Judecătoria Cluj-Napoca a dispus încetarea procesului penal, constatând că a intervenit prescripția răspunderii penale.
Ulterior, prin decizia penală nr. 314/(...) a T.ui C., rămasă definitivă prin decizia penală nr. 183/R/2008 a Curții de A. C., s-a dispus din nou achitarea reclamantului.
Motivarea în drept
Pentru angajarea răspunderii civile delictuale, este necesar să fie întrunite mai multe condiții, respectiv: existența unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între prejudiciu și fapta ilicită și existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul.
C. dispozițiilor art. 52 al. 3 din Constituția R.iei, „statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. R. statului estestabilită în condițiile legii și nu înlătură răspunderea magistraților care și-au exercitat funcția cu rea-credință sau gravă neglijență";.
De asemenea, potrivit art. 96 alin. 4 din L. 303/2004, „dreptul per- soanei vătămate la repararea prejudiciilor materiale cauzate prin erorile judiciare săvârșite în alte procese decât cele penale nu se va putea exercita decât în cazul în care s-a stabilit, în prealabil, printr-o hotărâre definitivă, răspunderea penală sau disciplinară, după caz, a judecătorului sau procurorului pentru o faptă săvârșită în cursul judecății procesului și dacă această faptă este de natură să determine o eroare judiciară";.
Față de împrejurarea că, prin decizia civilă nr. 1., C. de A. C. a statuat că, în speță, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 504-509 Cod procedură penală, deoarece nu este vorba de o eroare judiciară în înțelesul acestor prevederi, instanța constată că din conținutul textelor legale mai sus evocate rezultă necesitatea existenței unei hotărâri definitive și irevocabile prin care să se stabilească, în prealabil, răspunderea penală sau disciplinară a procurorului pentru o faptă săvârșită în cursul judecății procesului.
Reclamantul nu a depus la dosar o asemenea hotărâre, singurul înscris ce s-a apreciat de către instanță că este de natură să angajeze răspunderea statului.
Instanța a reținut, în continuare, că răspunderea statului este o răspundere directă, de apartenență a dreptului, limitată însă la prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârșite în procesele penale pentru care poate fi angajată răspunderea acestuia, conform art. 504 Cod procedură penală, raportat la art. 52 al.3 din Constituția R.iei.
Constatând că în speță nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, instanța a respins acțiunea civilă formulată de reclamant.
J.ecata în apel
Prin decizia civilă nr. 195/(...) a T.ui M., apelul declarat de apelantul
L. N. a fost respins ca nefondat.
În considerentele acestei decizii, se reține în plus, la starea de fapt, că că, în urma plângerii penale înregistrate la P. de pe lângă Judecătoria Baia Mare sub nr. 176/P/1999 la data de 26 ianuarie 1999, s-a dispus începerea urmăririi penale față de apelantul L. N., conform procesului verbal din 9 martie 1999.
Prin referatul de terminare a urmăririi penale din 5 octombrie 2000 s-a propus punerea în mișcare a acțiuni penale, întocmirea rechizitoriului și sesizarea instanței de judecată competente a soluționa cauza privindu-l pe apelantul L. N.
În considerentele deciziei penale nr. 1. a Cuții de A. C., prin care s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, s-a reținut că, deși instanța de fond, în faza de cercetare judecătorească, a încuviințat efectuarea unei expertize contabile la solicitarea părților, iar lucrarea efectuată conținea concluzii contradictorii, în raport de cea întocmită în faza de urmărire penală, aceste inadvertențe nu au fost clarificate și nu s-a motivat de ce se acceptă una dintre expertizele contabile, respectiv se înlătură cealaltă.
Cu toate că partea civilă S. „ V. S. a formulat obiecțiuni la expertiza contabilă, instanța de fond nu a încuviințat completarea lucrării și nici nu a dispus efectuarea unui nou raport de expertiză.
Pe de altă parte, deși starea de fapt reținută se bazează pe declarațiile numiților P. M. și S. S., aceste persoane nu au fost audiate în faza de cercetare judecătorească.
Prin urmare, prin faptul că instanța de fond nu a procedat la audierea tuturor persoanelor care ar fi putut oferi date în legătură cu modul în care s-a desfășurat presupusa activitate infracțională pentru care este cercetat inculpatul, dar și-a întemeiat soluția pe declarațiile acestora din faza de urmărire penală și, întrucât nu a clarificat contradicțiile existente între cele două lucrări de expertiză întocmite în faza de urmărire penală și în faza de cercetare judecătorească, C. de A. C. a apreciat că nu a fost cercetat fondul cauzei.
Cauza a fost trimisă spre rejudecare cu îndrumarea de a se efectua o nouă expertiză contabilă și de a se audia cei doi martori, P. V. și S. S.
În rejudecare, pricina a fost înregistrată pe rolul J. C. N. sub dosar nr.
7122/RJ/2006, la data de 4 aprilie 2006.
Prin sentința penală nr. 306 din data de 13 martie 2007, pronunțată de J. C. N., s-a constatat intervenită prescripția specială a răspunderii penale față de apelant, dispunându-se încetarea procesului penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals intelectual în formă continuată, în participație improprie, de folosire cu rea credință a bunurilor sau creditului societății și de trecere a acțiunilor pe numele altor persoane în scopul formării unei majorități în adunarea generală.
Prin decizia penală nr. 314/A/2007, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), definitivă prin respingerea recursurilor, conform deciziei nr.
183/R/13 martie 2008 a Curții de A. C., s-a dispus din nou achitarea apelantului.
În conformitate cu dispozițiile art. 200 Cod procedură penală, urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată, iar, potrivit art. 202 Cod procedură penală, organul de urmărire penală este obligat să strângă probele necesare pentru aflarea adevărului și pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, în vederea unei juste soluționări a acesteia. Organul de urmărire penală adună probele atât în favoarea, cât și în defavoarea învinuitului sau inculpatului.
În lumina acestor dispoziții legale, modul de desfășurare a cercetării penale nu poate constitui eo ipso o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii, decât în măsura în care s-ar dovedi încălcarea unor drepturi fundamentale ale părților.
Simpla împrejurare a infirmării de către instanța de judecată, în urma vastei probațiuni administrate în cauză, a soluției P.ui de pe lângă Tribunalul Maramureș de trimitere în judecată a apelantului, nu este sufi- cientă pentru a antrena răspunderea civilă delictuală a pârâților pentru eventualele prejudicii cauzate.
Într-adevăr, potrivit art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale.
Caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de împrejurările cauzei, ținându-se seama de gradul de complexitate al acesteia, comportamentul părților și al autorităților competente, precum și de miza litigiului pentru părțile interesate.
Astfel, numai întârzierile datorate comportamentului autorităților sunt susceptibile să antreneze încălcarea Convenției.
Complexitatea cauzei se analizează, la rândul său, în funcție de mai mulți factori, cum sunt dificultatea administrării probelor, numărul inculpaților și al martorilor, numărul infracțiunilor investigate, natura acestora, necesitatea realizării unor expertize, dificultatea problemelor de drept și de fapt care trebuie soluționate.
Prin urmare, statul nu răspunde decât pentru întârzierile care îi sunt imputabile, deoarece o persoană care invocă durata nerezonabilă a procedurilor trebuie să facă dovada că a depus diligențe în vederea derulării normale a acesteia.
Simpla valorificare a tuturor garanțiilor prevăzute de procedura internă sau utilizarea căilor de atac nu va fi imputabilă părților, dat timpul scurs pentru soluționarea recursurilor va fi luat în considerare la calcularea termenului rezonabil.
În speță, apelantul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul din data de 21 martie 2002 și a fost achitat definitiv prin decizia Curții de A. C. din
13 martie 2008.
Analizând lucrările efectuate în dosarele penale atașate, având în vedere gradul de complexitate al cauzei, natura infracțiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a apelantului, necesitatea realizării unor expertize contabile și administrării probei testimoniale, dificultatea problemelor de drept și de fapt care au trebuit a fi soluționate, comportamentul părților implicate, care au formulat cerere de strămutare și ulterior au exercitat toate căile de atac prevăzute de lege, tribunalul a apreciat că întârzierile în derularea procedurii nu pot fi imputate autorităților, astfel încât să poată fi antrenată răspunderea statului pentru depășirea termenului rezonabil.
Cheltuielile de judecată ocazionate apelantului de derularea procedurii penale trebuiau solicitate și dovedite în cadrul dosarelor penale soluționate, sau, pe cale separată, în termenul general de prescripție prevăzut de lege.
Nu se poate reține nicio culpă în sarcina pârâților pentru prejudiciul moral cauzat apelantului de numitul D. A., prin campania de presă desfășurată împotriva acestuia.
Recursul
Împotriva acestei decizii, a declarat în termen legal recurs reclamantul, solicitând modificarea ei, în sensul admiterii apelului, schimbării sentinței apelate, cu consecința admiterii acțiunii, cu cheltuieli de judecată în toate instanțele.
În motivarea recursului său, reclamantul învederează că hotărârea pronunțată de instanța de apel este insuficient motivată, subzistând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. pr.civ., deoarece instanța s-a mărginit să facă trimiteri la lipsa de temei juridic a unor susțineri, reținând căreclamantului îi revine sarcina să probeze elementele constitutive ale răspunderii civile delictuale, reținându-se, la modul general, că nu există întârzieri în derularea procedurii imputabile autorităților pentru a atrage răspunderea statului pentru încălcarea termenului rezonabil. Greșit s-a reținut și împrejurarea că cheltuielile de judecată trebuiau solicitate în procesul penal sau pe cale separată de la părțile vătămate, neputându-se reține culpa autorităților în derularea campaniei de presă de către părțile în cauză.
Hotărârea nu cuprinde motivele de fapt și de drept pentru care a fost respins apelul reclamantului, iar, în ceea ce privește termenul rezonabil, singura posibilitate de a interpreta această sintagmă este recurgerea la jurisprudența C., momentul de la care trebuie avută în vedere începerea procedurii nefiind cel al trimiterii în judecată, ci cel al începerii urmăririi penale. Durata procesului penal depășește, astfel, 9 ani, ceea ce nu constituie un termen rezonabil.
Hotărârea a fost dată cu încălcarea normelor de drept substanțial, motiv de recurs prev. de art. 304 pct. 9 C. pr.civ., deoarece suntem în prezența unei erori judiciare, în sensul art. 52 alin. 3 din Constituția R.iei, reclamantul fiind trimis din eroare în judecată, în condițiile în care, finalmente, nu a fost condamnat, răspunderea statului fiind una obiectivă în astfel de cazuri.
Referitor la despăgubirile materiale, este firesc să-i fie returnate cheltuielile de judecată din procesul penal, acestea fiind dovedite prin înscrisurile depuse la dosar.
În ceea ce privește daunele morale, în toată perioada procesului, a fost supus unei campanii de presă denigratoare, de natură a afecta și familia sa, nu doar pe el personal, inducându-se ideea vinovăției și responsabilității penale, fără a se aștepta soluția instanței. Această campanie a avut un impact negativ și asupra imaginii în societate a reclamantului, care este cadru didactic și o personalitate cunoscută pe plan local, campania media constituind și principalul motiv al strămutării dosarului penal de la
Judecătoria Baia Mare la J. C. N. D. reclamantul a depus plângere penală pentru insultă și calomnie, persoanele responsabile au fost achitate de instanțele naționale, deși ziariștii s-au substituit, practic, instanței.
Pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând, în esență, considerentele deciziei pronunțate în apel.
Pârâtul Ministerul Public, P. de pe lângă Î., prin întâmpinare, la rândul său, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, pe motiv că nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, durata procedurii nefiind datorata culpei autorităților, caracterul rezonabil raportându-se la complexitatea cauzei, corect apreciată de instanța de apel.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, raportat la dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. pr.civ., ce constituietemeiul său în drept, curtea apreciază că acesta este parțial fondat, raportat la motivul privind greșita aplicare a normelor de drept substanțial, din considerentele ce urmează a fi expuse.
1. Astfel, încă în primul ciclu procesual, instanța de control judiciar a dezlegat cauza în drept, stabilind că nu este vorba de o eroare judiciară însensul art. 504 și urm. C. pr. pen, pentru că reclamantul nu a fost niciodată arestat sau condamnat, punându-se doar problema răspunderii civile delictuale pentru încălcarea duratei rezonabile a procedurii (faptul că reclamantul nu a fost arestat fiind un element favorabil statului, a se vedea C., Hotărârea Corigliano, par. 49, în R. Chiriță, Convenția europeană a drepturilor omului, Comentarii și explicații, vol. I, Ed. C. H. Beck, B., 2007, pag. 365). Aceasta, deoarece, deși, în apărarea interesului general, o persoană poate fi cercetată penal, în cazul în care durata procedurii nu este una rezonabilă, se pune problema ruperii echilibrului dintre interesul general și drepturile reclamantului (criteriul proporționalității - a se vedea cauza Rosenberg împotriva R.iei, Hotărârea din 24 aprilie 2008, în cauzele împotriva R.iei 1994-2009, vol. IV, Cauze penale, Ed. Universitară B., 2010, pag. 1492-1493).
2. Instanțele de fond au reținut corect starea de fapt, sub aspectul momentului în care a fost începută urmărirea penală, s-a dispus trimiterea în judecată a reclamantului și soluțiile pronunțate de instanțe pe parcursul procesului penal, însă au făcut o greșită aplicare a normelor de drept material atunci când au apreciat că durata procesului penal trebuie raportată, ca moment de început, la data actului de inculpare, adică la momentul trimiterii în judecată, fără a se avea în vedere durata urmăririi penale. În realitate, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, durata procesului penal include și perioada urmăririi penale, în materie penală, dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil având ca obiect evitarea ";ca o persoană inculpată să rămână prea mult în incertitudine cu privire la soarta sa"; (a se vedea cauza Stoianova și Nedelcu împotriva R.iei, Hotărârea din 4 august 2005, în Hotărârile C. în cauzele împotriva R.iei 1994-2009, vol. IV, Cauze penale, Ed. Universitară B., 2010, pag. 1383). C. reține că perioada luată în considerare începe de la data când reclamantul a fost informat cu privire la acuzațiile care i-au fost aduse, trebuind avută în vedere și procedura derulată în fața organelor de urmărire penală (cauza Tudorache împotriva R.iei, Hotărârea din 29 septembrie 2005, ibidem pag.1385; în același sens, cauza Petre împotriva R.iei, Hotărârea din
27 iunie 2006, ibidem pag. 1393, cauza Temeșan împotriva R.ie, Hotărârea din 10 iunie 2008, ibidem, pag. 1510, cauza Soare împotriva R.iei, ibidem pag. 1653).
A., procesul penal s-a declanșat la data de 26 ianuarie 1999, data începerii urmăririi penale și s-a terminat la data de 13 martie 2008, data pronunțării deciziei definitive de achitare, procesul având o durată de peste 9 ani.
3. Pentru a stabili dacă acest termen este sau nu unul rezonabil, trebuie avute în vedere, de asemenea, criteriile stabilite de C. europeană, raportat la circumstanțele cauzei, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente ( a se vedea cauza Rosenberg citată, cauza Georgescu împotriva R.iei, Hotărârea din 13 mai 2008, ibidem, pag. 1502, cauza C. împotriva R.iei, Hotărârea din 30 septembrie 2008, ibidem, pag. 1533, cauza Didu contra R.iei, Hotărârea din
14 aprilie 2009, ibidem, pag. 1627).
În ceea ce privește complexitatea cauzei, e greu de apreciat din perspectiva unei instanțe civile, însă, chiar de s-ar porni de la premisa că afost o cauză de o complexitate deosebită, durata de peste 9 ani nu se justifică, ea datorându-se comportamentului autorităților, casările cu trimitere spre rejudecare constituind, în optica Curții, deficiențe grave ale sistemului judiciar, imputabile instanțelor (de regulă, datorându-se erorilor comise de instanțele inferioare, a se vedea cauza Rosenberg, citată) sau statului însuși, care nu a luat nicio măsură legislativă națională pentru ca durata rezonabilă a procedurilor să devină efectivă și nu doar afirmată în texte de lege (a se vedea cauza C., citată mai sus).
Bunăoară, în materie civilă, prin L. nr. 2. privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, posibilitatea casărilor cu trimitere spre rejudecare în materie civilă a fost drastic limitată prin introducerea alin. 6 ind. 1 al art. 312, casarea cu trimitere putându-se dispune o singură dată pentru unul dintre cele trei motive limitativ prevăzute de lege (necompetența instanței, neregulata citare și nepronunțarea pe fond), ceea ce în materie penală nu s-a întâmplat până în prezent, iar, până în momentul pronunțării deciziei definitive în procesul penal, există, în acest sens, și o constatare a Curții europene (a se vedea cauza C., citată).
Iată, așadar, că statului îi este imputabilă durata procedurilor, cel puțin pentru faptul că nu a luat măsurile legislative necesare în vederea respectării termenului rezonabil, ceea ce constituie o problemă structurală, putând atrage, în cazul repetabilității unor astfel de cauze, chiar pronunțarea unei hotărâri pilot.
4. Referitor la cuantumul daunelor, daunele materiale solicitate constă în cheltuielile de judecată suportate de reclamant pe parcursul procesului penal. C. art. 193 alin. 5 C. pr. pen., în caz de achitare, partea vătămată este obligată să-i plătească inculpatului cheltuielile judiciare, în măsura în care au fost provocate de aceasta. În rest, conform dreptului intern, inculpatul urmează să suporte cheltuielile judiciare. A., așa cum parțial corect au reținut instanțele de fond, reclamantul trebuia să solicite părților vătămate recuperarea cheltuielilor judiciare în măsura în care au fost provocate de acestea, în prezenta cauză putând solicita doar cele neimputabile acestor părți ți care se datorează culpei statului privind durata procedurii.
Este greu de stabilit în cursul procesului civil o astfel de proporționalitate, astfel că instanța va avea în vedere cuantumul daunelor morale, conform jurisprudenței C. mai sus citată, ținând seama de împrejurarea că reclamantul nu a fost arestat în cursul procesului penal, acordând, astfel, în echitate, daune materiale și morale în cuantum total de
16.000 lei, în temeiul art. 998 C. civ., cu titlu de reparare a prejudiciului pentru durata excesivă a procedurilor.
5. În temeiul art. 1088 C. civ. comb cu art. 129 alin. ultim C. pr.civ., , pârâtul va fi obligat și la plata daunelor moratorii pentru întârziere, constând în dobânda legală de la data înregistrării cererii de chemare în judecată, de la această dată fiind solicitate și până la plata integrală a prejudiciului.
6. În temeiul art. 274 alin. 1 C. pr. civ., pârâtul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată în limita pretențiilor admise , constând în taxa judiciară de timbru aferentă acestei sume și onorariul avocațial dovedit (f.
109 dosar nr. (...) al J. B. M.).
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E :
Admite în parte recursul declarat de reclamantul L. N. împotriva deciziei civile numărul 195 din 4 noiembrie 2010 a T.ui M., pronunțată în dosarul numărul (...), pe care o modifică, în sensul că admite în parte apelul declarat de reclamant împotriva sentinței civile numărul 5749 din 9 iunie
2010 a J. B.-M. pe care o schimbă parțial, în sensul că admite în parte acțiunea exercitată de reclamantul L. N. împotriva pârâtului S. R. prin
Ministerul Finanțelor Publice și, în consecință:
Obligă pârâtul să-i plătească reclamantului suma de 16.000 lei, cu titlu de despăgubiri materiale și morale și dobânda legală raportată la această sumă, cu începere de la data de (...) și până la plata integrală, cu titlu de daune moratorii.
Menține restul dispozițiilor.
Obligă pârâtul să-i plătească reclamantului suma de 7921 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în toate instanțele.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24 martie 2011.
PREȘEDINTE
J.ECĂTORI
G.
A. A. C. A. A. P.
A. C.
C. B.
Red. AAC
3 ex
J.. apel: D.M. H., D. Ț.
J.. I instanță: V.L. F.
| ← Sentința civilă nr. 4/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 148/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
