Decizia civilă nr. 1215/2011, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă,de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1215/R/2011
Ședința publică din 31 martie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. C.
JUDECĂTORI : A. A. C.
: A.-A. P.
GREFIER :C. B.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta C. C. J. împotriva deciziei civile nr. 1. din 21 octombrie 2009, pronunțată de
Tribunalul Cluj, în dosarul nr.(...), privind și pe intimații pârâții C. S., P. M.
T. și O. DE C. ȘI P. I. C., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentantul pârâtei intimate P. M. T., consilier juridic A. C., cu delegație la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul pârâtei intimate P. M. T., depune la dosar întâmpinare.
Se constată că prezenta cauză a fost suspendată în temeiul prevederilor art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod pr. civ., la data de (...), datorită lipsei nejustificate a părților, rămânând în nelucrare mai mult de un an din vina părților, situație în care curtea, din oficiu, a dispus repunerea pe rol a cauzei, în vederea discutării perimării.
Raportat la această situație, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. 1 și art. 252 alin. 2 Cod proc. civilă, invocă excepția perimării prezentului recurs, excepție pe care o pune în discuția părții prezente.
Reprezentantul pârâtului intimat solicită admiterea excepției perimării.
Curtea, reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.
C U R T E A:
Prin Sentința civilă nr. 3286 din (...) pronunțată de Judecătoria Turda în dosarul nr. (...) s-a respins contestația la executare formulata de contestatoarea C. C.-J. in contradictoriu cu intimații-pârâți C. S., P. M. T., B. DE C. SI P. I. T. O. DE C. SI P. I. C., având ca obiect contestație la executare.
Prin decizia civilă nr. 1. din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarulnr. (...) s-a admis excepția nulității recursului și s-a constatat nulitatea recursului declarat de C. C. J. împotriva Sentinței civile nr. 3286/(...) pronunțată în dosar nr. (...) al Judecătoriei T., pe care a menținut-o în totul.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta C. C.-J.
În ședința publică din data de (...), Curtea de A. C. a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2
C.pr.civ., reținând că părțile, deși legal citate, nu s-au înfățișat la dezbateri și nici nu au solicitat judecata în lipsă.
Având în vedere că de la data suspendării pe temeiul art. 242 pct. 2
C.pr.civ., nici una dintre părți nu a îndeplinit nici un act de procedură susceptibil să întrerupă cursul perimării, dosarul rămânând în nelucrare din vina părților mai mult de un an de zile, fiind repus pe rol din oficiu, în temeiul art. 248, art. 252 alin. 2 C.pr.civ., Curtea, la termenul de judecată din data de (...) a invocat din oficiu excepția perimării cererii de recurs, rămânând în pronunțare asupra acesteia.
Constatând că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de textele de lege invocate mai sus, care reglementează instituția perimării, Curtea va admite excepția invocată, constatând că cererea de recurs s-a perimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimarea recursului declarat de reclamanta C. C. J. împotriva deciziei civile nr. 1./(...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE,
JUDECĂTOR,
JUDECĂTOR,
A. C. A. A. C.
A.-A. P.
GREFIER, C. B.
Red.A.C./dact.L.C.C.
2 ex./(...)
Jud.recurs: Ana-S. Seleșiu, Dorin Tatu, A.-M. Budișan
Jud.fond: Ana A.
← Decizia civilă nr. 148/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 2250/2011, Curtea de Apel Cluj → |
---|