Decizia civilă nr. 114/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 114/A/2011
Ședința publică din 17 februarie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A.- A. P.
JUDECĂTOR: C.- M. CONȚ
GREFIER : A. A. M.
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta H. V., împotriva sentinței civile nr. 946 din 10 noiembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâtul intimat S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, CU D. P. A. LA S. D. A J. C., având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentantul reclamantei apelante, avocat C. I. M., cu împuternicire avocațială de reprezentare la f. 6 din dosarul instanței de apel și reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamanta apelantă personal și reprezentantul pârâtului intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
A.ul declarat de reclamanta H. V. a fost introdus și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în temeiul art. 4 alin. 4 raportat la art. 5 alin. 3 din L. nr. 221/2009.
S-a făcut referatul cauzei după care, C. constată că la data de (...), pârâtul intimat a înregistrat la dosar întâmpinare, în două exemplare, prin care solicită respingerea apelului și în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ. solicită judecarea cauzei în lipsă.
Instanța înmânează reprezentantului reclamantei apelante un exemplar din întâmpinarea pârâtului intimat.
Reprezentantul reclamantei apelante și reprezentanta P.ui de pe lângă
C. de A. C. arată că nu au de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
C. din oficiu, în temeiul art. 294 alin. 1 C.pr.civ. invocă și pune în discuție inadmisibilitatea cererii noi prin care se schimbă cauza juridică pentru prima dată în apel, respectiv a cererii prin care reclamanta apelantă solicită acordarea de daune morale în temeiul dispozițiilor generale ale art. 998 Cod civil.
Reprezentantul reclamantei apelante solicită respingerea excepției invocate din oficiu de către instanță, întrucât dispozițiile art. 998 cod civil sunt dispoziții de ordin general, care complinesc dispozițiile speciale.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea excepției inadmisibilității cererii formulate pentru prima dată în apel, invocată din oficiu de către instanță.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul reprezentantului reclamantei apelante și reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. pentru a pune concluzii pe apelul declarat de reclamantă.
Reprezentantul reclamantei apelante solicită admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta H. V. în contradictoriu cu pârâtul S. R., reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în fond, pentru motivele dezvoltate pe larg în memoriul de apel, fără cheltuieli de judecată în apel.
Reprezentantul reclamantei apelante arată că în mod netemeinic și nelegal instanța de fond a considerat ca lipsit de interes primul capăt de cerere al acțiunii reclamantei, prin care aceasta solicită constatarea caracterului politic al detenției sale în perioada (...) - (...), însă acest caracter politic se justifică prin faptul că reclamanta a fost condamnată pe nedrept, apoi a fost achitată și de asemenea, arată că solicită obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în fond, pentru că la momentul pronunțării sentinței de către instanța de fond, prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 221/2009 declarate neconstituționale prin D. nr. 1. a C. C. a R., erau doar suspendate și nu erau abrogate.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că apelul declarat de reclamantă este fondat în parte, respectiv este fondat în ceea ce privește primul petit, întrucât instanța a respins acțiunea atât cu privire la constatarea caracterului politic al detenției reclamantei, cât și cu privire la obligarea pârâtului la plata daunelor morale, însă caracterul politic al măsurii administrative, rezultă din faptul că reclamanta a fost reținută, arestată și condamnată, iar în final a fost achitată, astfel încât, sunt incidente prevederile art. 1 alin. 2 din L. nr. 221/2009, iar hotărârea instanței de fond este nelegală, în sensul că instanța a respins petitul privind constatarea caracterului politic al măsurii administrative și al condamnării aplicate reclamantei.
Având în vedere aspectele menționate anterior, reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea în parte a apelului declarat de reclamantă și schimbarea sentinței atacate, în sensul admiterii în parte a acțiunii formulată de reclamanta H. V. în contradictoriu cu pârâtul S. R., reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin constatarea caracterului politic al măsurii administrative aplicate reclamantei H. V. și înlăturarea obligației pârâtului S. R., reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice la plata daunelor morale către reclamantă, având în vedere că prin D. nr. 1. a C. C. a R. s-a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 221/2009, iar aceste dispoziții nu își mai produc efectele juridice.
C U R T E A
Pr in sen tinț a c iv il ă n r. 946/(...), pronunț ată de T ribu n alul Clu j în dos ar n r. (...), s-a respins acțiunea declarată de reclamanta H. V., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect constatarea caracterului politic al detenției reclamantei, în perioada (...)-(...), arestată prin mandatul de arestare nr. 7., emis de T. M. C., sub învinuirea de delict de uneltire contra ordinii sociale, prev. și ped. de art. 209 pct. 2 lit. a C.pen.; acordarea unor despăgubiri morale în cuantum de 150.000 Euro pentru prejudiciul moral suferit de reclamantă în detenția sus-menționată; obligarea pârâtului la cheltuieli dejudecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că reclamanta a fost arestată la data de (...) sub învinuirea de săvârșire a infracțiunii de uneltire contra ordinii sociale prev. și ped. de art. 209 pct. 2 lit. a C.pen., iar ulterior, prin sentința nr. 400/(...), pronunțată de T. M. C. în dosar nr. 424/1960, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului declarat de P. M. C., prin decizia penală nr. 1108/(...) a T.ui M. de R. M. C., în dosar nr. 103/1960, reclamanta a fost achitată de orice penalitate reținută în sarcina sa.
Reclamanta a fost eliberată la data de (...), detenția sa întinzându-se astfel pe o perioadă de 1 an și 5 luni.
Prin H. nr. 64/(...), emisă de C. pentru aplicarea D.ui-lege nr. 1. C., reclamantei i s-au recunoscut drepturile prevăzute de acest act normativ, pentru perioada detenției de 1 an și 5 luni, cuprinsă între (...)-(...).
În cauză, reclamanta nu a suferit nicio condamnare cu caracter politic, deoarece a fost achitată pentru învinuirea de săvârșire a infracțiunii de uneltire contra ordinii sociale, însă, în mod evident, detenția la care a fost supusă reclamanta în perioada (...)-(...), constituie o măsură administrativă cu caracter politic.
Însă, reclamanta nu justifică niciun interes în constatarea caracterului politic a acestei măsuri administrative, câtă vreme i-au fost deja recunoscute aceste drepturi prin H. nr. 64/(...), emisă în temeiul D.ui-lege nr. 1..
În ceea ce privește petitul având ca obiect acordarea unor despăgubiri morale în sumă de 150.000 Euro, petit întemeiat pe art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 221/2009, acesta se impune a fi respins, raportat la D. C. nr. 1..
Împ o tr iv a aces te i se n tințe a decl ar at ape l, în ter men leg al, rec l amanta H. V., solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.
În motivarea apelului s-a arătat că, contrar celor reținute de prima instanță, respectiv, de faptul că dispozițiile art. 5 alin. 1 din L. nr. 221/2009 au fost declarate neconstituționale prin D. C. nr. 1., totuși instanța, potrivit art. 84
C.proc.civ., nu este ținută de textul legal indicat de părți, respectiv, de calificarea juridică a situației de fapt, judecătorul putând, conform art. 129 alin. 4
C.proc.civ., să pună în dezbaterea părților orice împrejurări de fapt sau de drept ale cauzei, inclusiv cele legate de suspendarea art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr.
221/2009, în condițiile în care există dispozițiile generale, respectiv, art. 998 C., care au incidență în cauză.
În mod nelegal instanța de fond a respins ca lipsit de interes primul capăt de cerere, câtă vreme, interesul sau folosul practic urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea civilă există în prezenta cauză, el fiind legitim și fiind întemeiat pe dispozițiile art. 1 alin. 1 și alin. 2 lit. a din L. nr. 221/2009, născut și actual și existent în momentul în care a fost exercitată acțiunea civilă, personal și direct, vizând-o pe reclamantă.
Se impune astfel admiterea petitului privind constatarea caracterului politic al condamnării, respectiv, al detenției reclamantei, în perioada (...)-(...),fiind irelevant, pentru constatarea acestui caracter politic al detenției, faptul că ulterior acestei detenții, reclamanta a fost achitată printr-o hotărâre penală irevocabilă, relevant fiind faptul că aceasta a stat în arest preventiv timp de 1 an și 5 luni.
În susținerea acestui motiv de apel, apelanta a invocat prevederile art. 4 alin. 1 din L. nr. 221/2009.
În ceea ce privește petitul având ca obiect acordarea despăgubirilor morale, apelanta a arătat că, față de declararea ca neconstituțională a dispoziției art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 221/2009, se impune admiterea acestui petit, și acordarea daunelor morale, în temeiul art. 998 C.
Pr in în tâmp in are a f or mul ată în c auz ă p âr âtul S. R. pr in M in is terul F in anțelor Publice a solicitat respingerea apelului, în ceea ce privește primul petit din cererea reclamantei, ca fiind lipsit de interes, raportat la H. obținută de reclamantă în baza D.ui-lege nr. 1., iar în ceea ce privește cel de-al doilea petit, raportat la D. C. nr. 1..
A.ul este fondat în parte.
În ceea ce privește starea de fapt a cauzei, aceasta a fost pe larg expusă în considerentele hotărârii primei instanțe, motiv pentru care nu va fi reiterată în paginile prezentei decizii.
Cu privire la caracterul fondat al primului petit din cererea introductivă de instanță.
Prin primul petit al cererii introductive de instanță reclamanta a învestit instanța cu o cerere în constatarea caracterului politic al detenției reclamantei, în perioada (...)-(...), arestată prin mandatul de arestare nr. 7., sub învinuirea de săvârșire a delictului de uneltire contra ordinii sociale prevăzut și pedepsit de art. 209 pct. 2 lit. a C.pen., acest petit fiind întemeiat din punct de vedere juridic pe prevederile art. 4 alin. 4 coroborat cu art. 1 alin. 2 și art. 2 din L. nr.
221/2009.
Potrivit art. 84 C.proc.civ., cererea de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greșită.
În același timp, art. 129 alin. 4 C.proc.civ. permite judecătorului să ceară părților explicații ori să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu au fost menționate în cerere sau în întâmpinare, pentru a lămuri situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le-au invocat în susținerea pretențiilor și apărărilor lor, toate acestea însă cu respectarea principiului impus de art. 129 alin. 6 C.proc.civ., conform căruia, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.
Prin prisma acestor dispoziții legale, instanța de fond nu era ținută strict de susținerea reclamantei, conform căreia, detenția suferită în perioada (...)-(...), ar reprezenta o condamnare cu caracter politic, mai ales că o atare susținere categorică nici nu a fost făcută de către reclamantă, aceasta arătând constant că solicită constatarea caracterului politic al detenției sale.
Desigur, față de achitarea reclamantei printr-o hotărâre penală irevocabilă, sub aspectul învinuirii de săvârșire a infracțiunii de uneltire contra ordinii sociale, prevăzută și pedepsită de art. 209 pct. 2 lit. a C.pen., nu se poate reține că ar fi vorba despre o condamnare politică de drept, însă, în niciun caz nu poate fi negat caracterul politic al detenției de 1 an și 5 luni suferită de reclamantă, în perioada (...)-(...).
Cu alte cuvinte, nu poate fi negat caracterul politic al reținerii pe nedrept a reclamantei în stare de arest preventiv pentru o perioadă de 1 an și 5 luni, acest arest preventiv fiind determinat de cercetarea penală a reclamantei pentruînvinuirea de săvârșire a infracțiunii de uneltire contra ordinii sociale, prevăzută și pedepsită de art. 209 pct. 2 lit. a C.pen.
Potrivit art. 3 alin. 1 din L. nr. 221/2009, constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe din actele normative enumerate în art. 3 alin. 1 lit. a-f din L. nr. 221/2009.
În conformitate cu prevederile art. 4 alin. 2 din L. nr. 221/2009, persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată, să constate caracterul politic al acestora, prevederile art. 1 alin. 3 aplicându-se în mod corespunzător.
În speță, măsura arestării preventive a reclamantei, pentru cercetarea sa sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uneltire contra ordinii sociale, prevăzută și pedepsită de art. 209 pct. 2 lit. a C.pen, în baza unui simplu mandat de arestare, constituie neîndoielnic o măsură administrativă cu caracter politic, dat fiind faptul că și infracțiunea pretins săvârșită de reclamantă, și care a justificat arestarea sa preventivă pe o perioadă de 1 an și 5 luni, respectiv, condamnarea pentru această infracțiune, constituia de drept o condamnare cu caracter politic, conform art. 1 alin. 2 lit. a din L. nr. 221/2009.
Nu poate fi reținută argumentația primei instanțe, în sensul că reclamanta nu justifică un interes în a solicita constatarea caracterului politic al detenției sale preventive, pe motiv că prin H. nr. 64/(...), reclamantei i s-au recunoscut drepturile prevăzute de D.-lege nr. 1., câtă vreme interesul legitim juridic, născut actual, personal și direct al reclamantei în formularea acestui petit a fost justificat tocmai de demersul juridic urmat de reclamantă în condițiile Legii nr.
221/2009.
Așa fiind, în temeiul considerentelor mai sus expuse, C. constată că este pe deplin fondată susținerea apelantei referitoare la temeinicia primul petit dedus judecății.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 4 alin. 2 din L. nr. 221/2009, C. constată caracterul politic al măsurii administrative aplicate reclamantei H. V., constând în reținerea și arestarea acesteia în perioada (...) - (...), în baza mandatului de arestare nr. 7., emis de T. M. C., pentru învinuirea de delict de uneltire contra ordinei sociale, prev. și ped. de art. 209 pct. 2 lit. a C.pen., mandat anulat ulterior.
Cu privire la caracterul nefondat al motivului de apel prin care se solicităadmiterea petitului având ca obiect acordarea daunelor morale.
Prin D. C. C. nr. 1358/(...), publicată în M. Of. nr. 761/(...), a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de S. R., prin Ministerul Finanțelor
Publice - D. C. și, în consecință, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 221/2009, privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, pe motiv că acestea contravin prevederilor art. 1 alin. 3 și 5 din L. fundamentată, respectiv, încalcă normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor Legii nr.
24/2000, reținându-se în considerentele acestei decizii că L. nr. 221/2009, privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, face parte din categoria legilor organice, fiind adoptată de P. cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituție, însă, așa cum a statuat Curtea
Constituțională prin D. nr. 1., aceasta nu a fost supusă controlului de constituționalitate a priori, conform art. 146 lit. a) din Constituție.
Art. 147 din Constituția R. din 21 noiembrie 1991 (*republicată*)
(modificată și completată prin de revizuire a C. R. nr. 4., publicată în
Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de C. L., în temeiul art. 152 din Constituție, cu reactualizarea denumirilor și dându-se textelor o noua numerotare (art. 152 a devenit, în forma republicată, art. 156)), prevede următoarele :
„ (1) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C. dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
(2) În cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, P.ul este obligat sa reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia C. C..
(3) În cazul în care constituționalitatea tratatului sau acordului internațional a fost constatată potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei excepții de neconstituționalitate. T. sau acordul internațional constatat ca fiind neconstituțional nu poate fi ratificat.
(4) Deciziile C. C. se publica în Monitorul Oficial al R.. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor";.
Art. 31 din L. nr. 47 din 18 mai 1992, privind organizarea și funcționarea C. C. (republicată în temeiul dispozițiilor art. V din L. nr.
177/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C. C., a C. de procedură civilă și a C. de procedură penală al R., publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, dându-se textelor o nouă numerotare), stabilește următoarele :
„(1) D. prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sauordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.
(2) În caz de admitere a excepției, C. se va pronunța și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar
și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare.
(3) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
(4) Deciziile pronunțate în condițiile alin. (1) se comunică celor două
Camere ale P.ului, G. și instanței care a sesizat Curtea Constituțională.
(5) În cazul în care la data comunicării deciziei C. C. potrivit alin. (4) cauza se află pe rolul altui organ judiciar, instanța comunică acestuia decizia.";
Din coroborarea art. 147 din Constituția R. Revizuită cu art. 31 alin. 1
și 3 din L. nr. 47/1992 republicată, se desprinde cu evidență faptul că, pe de o parte, deciziile C. C. sunt general obligatorii, nu doar în cauza în care a fost invocată respectiva excepție de neconstituționalitate, iar pe de altă parte că, acele dispoziții din legile și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicareadeciziei C. C., dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C..
Or, în cazul de față, în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin.
1 din Constituție, nu au fost puse de acord prevederile neconstituționale ale art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 221/2009 cu dispozițiile constituționale, astfel că, textul art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 221/2009 și-a încetat efectele juridice.
Drept urmare, în prezent nu există un temei juridic în legea specială, nr. 221/2009, care să fundamenteze admisibilitatea cererilor de chemare în judecată promovate în baza Legii nr. 221/2009, având ca obiect acordarea de despăgubiri morale.
Susținerea reclamantei apelante, conform căreia, petitul având ca obiect acordarea despăgubirilor morale poate fi admis în temeiul art. 998 C., nu poate fi primită, motivat pe următoarele considerente :
În primul rând, reclamanta apelantă și-a întemeiat cererea introductivă de instanță având ca obiect acordarea despăgubirilor morale, exclusiv pe prevederile art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 221/2009, și abia în fața instanței de apel - după pronunțarea de către C. a deciziilor nr. 1354/2010 și 1. - a invocat un nou temei juridic al cererii sale, respectiv, art. 998 C., invocare care, însă, intră sub incidența excepției inadmisibilității reglementată de art. 294 alin. 1 C. proc. civ., text legal care în mod imperativ prohibește schimbarea cauzei juridice ori a obiectului cauzei în apel.
Este nefondată susținerea reclamantei apelante, conform căreia dacă nu s-ar da curs favorabil acțiunii sale, aceasta ar fi privată de orice drept la despăgubire, câtă vreme reclamanta a beneficiat de reparația recunoscută în temeiul D.ui-lege nr. 1., prin H. nr. 64/(...) (f. 15 dosar fond).
De altfel, în ceea ce privește persoanele condamnate politic sau persecutate din motive politice de regimul comunist, C. constată că, în materia acordării altor drepturi acestor categorii de persoane, există o serie de acte normative cu caracter reparatoriu pentru anumite categorii de persoane care au avut de suferit atât din punct de vedere moral, cât și social, ca urmare a persecuției politice la care au fost supuse în regimul comunist, legiuitorul fiind preocupat constant de îmbunătățirea legislației cu caracter reparatoriu pentru persoanele persecutate din motive politice și etnice. Edificatoare în acest sens sunt: prevederile D.ui-lege nr. 1. privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 631 din 23 septembrie 2009, prevederile Ordonanței de urgență a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin nr. 5., cu modificările și completările ulterioare, prevederile Legii nr.
221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Aceste acte normative stabilesc o serie de drepturi, cum ar fi: dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei pentru fiecare an de detenție, strămutare în alte localități, deportare în străinătate sau prizonierat; dreptul la o indemnizație lunară de 100 lei pentru fiecare an de internare abuzivă în spitalele de psihiatrie sau de domiciliu obligatoriu ( 4 din D.-lege nr. 1.); scutire de plata impozitelor și a taxelor locale; asistență medicală și medicamente, în mod gratuit și prioritar, atât în tratament ambulatoriu, cât și pe timpul spitalizărilor; transport urban gratuit cu mijloacele de transport în comun aparținând societăților cu capital de stat sau privat (autobuz,troleibuz, tramvai, metrou); douăsprezece călătorii gratuite, anual, pe calea ferată română, la clasa I, pe toate categoriile de trenuri de persoane, cu mijloace de transport auto sau cu mijloace de transport fluviale ( 8 din D.-lege nr. 1.); soțul (soția) celui decedat, din categoria celor dispăruți sau exterminați în timpul detenției, internați abuziv în spitale de psihiatrie, deportați, prizonieri sau cărora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, precum și soțul (soția) celui decedat după ieșirea din închisoare, din spitalul de psihiatrie, după întoarcerea din strămutare, din deportare, din prizonierat sau după încetarea măsurii de stabilire a domiciliului obligatoriu au dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei, neimpozabilă, dacă ulterior nu s-au recăsătorit ( 5 din D.-lege nr. 1.); despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare [. 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 221/2009]; despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 [. 5 alin. (1) lit. b) din L. nr. 221/2009]; repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară [. 5 alin. (1) lit. c) din L. nr. 221/2009].
Așa cum a statuat în mod obligatoriu și Curtea Constituțională, scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior - ceea ce este și imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin înseși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne, fiind în deplină concordanță cu recomandările Adunării P.are a C.ui Europei.
C. apreciază că nu poate exista decât o obligație "morală" a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă.
De altfel, C. E. a D. O. a statuat, prin H. din 12 mai 2009 în Cauza
Ernewein și alții împotriva Germaniei și prin H. din 2 februarie 2010 în Cauza Klaus și Iouri Kiladze contra Georgiei, că dispozițiile C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor.
Totodată, instanța de la S. are o jurisprudență constantă în sensul că art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. nu garantează dreptul de a dobândi un bun (H. din 23 noiembrie 1983 în Cauza Van der Mussele contra Belgiei, H. din 9 octombrie 2003 în Cauza Slivenko contra Letoniei, H. din 18 februarie 2009 în Cauza Andrejeva contra Letoniei).
Referindu-se la problema restituirii bunurilor confiscate de către stat, aceeași Curte a stabilit că nu se poate interpreta că ar exista vreo obligație generală a statului de a restitui proprietăți care au fost expropriate înainte de ratificarea C. ori că ar exista posibilitatea impunerii unor restricții asupra libertății statelor de a stabili scopul și condițiile oricărei restituiri către foștii proprietari. (H. din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei, H. din 4 martie 2003 în Cauza Jantner contra Slovaciei, D. asupra admisibilității din 13 decembrie 2005 în Cauza Bergauer și alții contra Cehiei).
În materia reglementărilor privind reabilitarea, restituirea proprietăților confiscate sau acordarea de compensații pentru acestea, C. E. a D. O. a statuat că statele contractante au o largă marjă de apreciere în stabilireamăsurilor specifice de implementare a politicilor sociale și economice, a condițiilor de acordare a despăgubirilor (H. din 23 noiembrie 2000 în Cauza Ex-Regele Greciei și alții contra Greciei).
În același sens, s-a pronunțat și Curtea Constituțională a Ungariei, prin
H. nr. 1 din 8 februarie 1995, stabilind că măsura compensării prevăzută de A. nr. X. din 1992, care reglementa acordarea de despăgubiri pentru daune morale persoanelor condamnate politic în perioada comunistă, nu este luată pe baza existenței unei obligații legale care își are izvorul în trecut, ci statul a acordat aceste compensații în echitate, astfel încât nicio persoană nu poate avea un drept substanțial la despăgubiri pentru daune morale.
Prin urmare, C. constată, în deplin acord cu jurisprudența C. C. și a C. Europene, că, a fortiori, nu se poate concluziona că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă ar exista vreo obligație a statului de a le acorda și, cu toate acestea, legiuitorul român de după 22 decembrie 1989 a adoptat 2 acte normative, D.-lege nr. 1. și nr. 221/2009, având acest scop, contravenind astfel dispozițiilor Legii nr. 24/2000.
C. reține, de asemenea, că despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative.
Or, despăgubirile prevăzute de dispozițiile de lege criticate, având același scop ca și indemnizația prevăzută de 4 din D.-lege nr. 1., nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile.
Pe de altă parte - așa cum a statuat și Curtea Constituțională - , prin introducerea posibilității moștenitorilor de gradul II de a beneficia de despăgubiri pentru daune morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist, legiuitorul s-a îndepărtat de la principiile care guvernează acordarea acestor despăgubiri, și anume cel al echității și dreptății.
Astfel, prin prevederea de lege criticată se diluează scopul pentru care au fost introduse aceste despăgubiri, întrucât nu se poate considera că moștenitorii de gradul II au aceeași îndreptățire la despăgubiri pentru daune morale suferite în perioada comunistă de predecesorul lor, ca și acesta din urmă.
Prin D.-lege nr. 1., legiuitorul a stabilit condițiile și cuantumul indemnizațiilor lunare, astfel încât intervenția sa prin 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 221/2009, după 20 ani de la adoptarea primei reglementări cu același obiect, aduce atingere valorii supreme de dreptate, una dintre valorile esențiale ale statului de drept, astfel cum este proclamată în prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție.
Totodată, astfel cum a statuat și C. E. a D. O., tot în domeniul măsurilor reparatorii, însă în ceea ce privește restituirile de bunuri, este necesar a se face în așa fel încât atenuarea vechilor violări să nu creeze noi nedreptăți (H. din 5 noiembrie 2002 în Cauza Pincova și Pinc contra Cehiei, H. din 7 octombrie 2009 în Cauza Padalevicius contra Lituaniei).
De asemenea, nu s-ar putea susține că prin adoptarea 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 221/2009, persoanele în cauză ar putea avea o "speranță legitimă"
(astfel cum este consacrată în jurisprudența constantă a C. Europene a D. O.) la acordarea despăgubirilor morale, întrucât, așa cum a statuat instanța de la S. - de exemplu, prin H. din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei -, atunci când există o dispută asupra corectei aplicări a legii interne și atunci când cererile reclamanților sunt respinse în modirevocabil de instanțele naționale, nu se poate vorbi despre o "speranță legitimă" în dobândirea proprietății.
Totodată, prin D. asupra admisibilității din 2 decembrie 2008 în Cauza Slavov și alții contra Bulgariei, instanța de contencios al drepturilor omului a acordat o "importanță deosebită faptului că dispoziția de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad- hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia", ceea ce a condus la concluzia C. în sensul că reclamanții nu au putut dobândi o "speranță legitimă" în obținerea compensațiilor respective.
Curtea Constituțională a statuat că - în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă - există reglementări paralele, și anume, pe de o parte, D.-lege nr. 1., republicat, și Ordonanța de urgență a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin nr. 5., cu modificările și completările ulterioare, iar, pe de altă parte, nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Aceste despăgubiri sunt menite a produce satisfacția morală a recunoașterii faptelor nelegale, a încălcărilor drepturilor omului, comise în perioada comunistă, iar nu a compensa în bani suferința persoanelor persecutate. Prin urmare, reglementarea criticată nu a fost temeinic fundamentată.
C. observă că în materia reparațiilor trebuie să existe o legislație clară, precisă, adecvată, proporțională, care să nu dea naștere la interpretări și aplicări diferite ale instanțelor de judecată, ceea ce ar putea conduce la constatări ale violării drepturilor omului de către C. E. a D. O.
Această problemă a legislației incoerente și ineficiente a R. în materia restituirilor a fost menționată și de C. E. a D. O. prin H. din 9 decembrie
2008, în Cauza Viașu împotriva R..
Or, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) referitoare la acordarea despăgubirilor din nr. 221/2009 sunt lipsite de claritate și previzibilitate, conducând la aplicarea incoerentă a acestora, instanțele de judecată acordând despăgubiri în valoare de până la 600.000 euro, ceea ce reprezintă o aplicare excesivă și nerezonabilă a normei juridice și o încălcare, totodată, a principiului legalității.
Principiul legalității presupune, de asemenea, existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile în aplicarea lor, astfel cum reiese și din jurisprudența constantă a C. Europene a D. O. (H. din 5 ianuarie 2000 în Cauza Beyeler contra Italiei, H. din 23 noiembrie
2000 în Cauza Ex-Regele Greciei și alții contra Greciei, H. din 8 iulie 2008 în
Cauza Fener Rum Patrikligi contra T.iei).
Constatându-se, așadar, că în prezent, nu există o normă juridică în L. specială nr. 221/2009, care să servească drept temei juridic al cereriireclamantei, de acordare a despăgubirilor morale - întrucât singurul temeijuridic prevăzut în L. specială nr. 221/2009, art. 5 alin. 1 lit. a teza I, a fost decalrat neconstituțional prin D. nr. 1358/(...) a C. C. a R. -, C. urmează să aprecieze în sensul că se impune respingerea acestui petit din cererea de chemare în judecată.
Nemaiexistând un temei juridic în L. specială nr. 221/2009, lege pe care reclamanta și-a întemeiat în mod exclusiv cererea introductivă de instanță, sub aspectul daunelor morale, C. constată că se impune respingerea petitului având ca obiect obligarea S.ui R. la despăgubiri morale.
Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor mai sus expuse și a prevederilor art. 295-296 C.proc.civ., C. urmează să admită în parte apelul reclamantei, conform dispozitivului prezentei decizii.
În temeiul art. 274 C.proc.civ., rap. la art. 1169 C., pârâtul va fi obligat să-i plătească reclamantei suma de 800 lei cheltuieli de judecată în primă instanță, sumă justificată prin chitanța de plată a onorariului avocațial nr.
122/(...) (f. 7 dosar fond).
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite în parte apelul declarat de reclamanta H. V., împotriva sentinței civile nr. 946 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o schimbă, după cum urmează:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta H. V. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice prin D. C. și, în consecință:
Constată caracterul politic al măsurii administrative aplicate reclamantei H. V., constând în reținerea și arestarea acesteia în perioada (...) - (...), în baza mandatului de arestare nr. 7., emis de T. M. C., pentru învinuirea de delict de uneltire contra ordinei sociale, prev. și ped. de art. 209 pct. 2 lit. a C.pen., mandat anulat ulterior.
Menține sentința apelată în ceea ce privește respingerea petitului având ca obiect obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 150.000 EURO cu titlu de despăgubiri morale pentru prejudiciul moral.
Obligă pârâtul să-i plătească reclamantei suma de 800 lei cheltuieli de judecată în primă instanță.
D. este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 17 februarie 2011.
PREȘEDINTE
JUDECĂTOR
GREFIER
A.-A. P. C.-M. CONȚ
A. A. M.
Red.CMC/dact.MS
6 ex./(...) J.fond: C.V.B.
| ← Decizia civilă nr. 3061/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 181/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
