Decizia civilă nr. 61/2010, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMI.
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 61/R/2010
Ședința publică 21 ianuarie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
D.-I. C.
JUDECĂTOR:
M.-C. V.
GREFIER:
A. B.
P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ reprezentat prin
PROCUROR : AURELIA S.
S-a luat în examinare apelul declarat de pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. G. a F. P. B. N., împotriva sentinței civile nr. 4. din 16 iunie 2010, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanții M. E., T. C. și U. C., având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
La apelul nominal se constată lipsa părților.
P. de pe lângă C. de A. C. este reprezentat prin d-na procuror S. A.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
A.ul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 21 ianuarie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, pârâtul apelant S.
R. prin Ministerul Finanțelor Publice - D. B. N. a transmis prin fax concluzii scrise, prin care se solicită admiterea apelului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanții intimați.
Se constată că prin motivele de apel pârâtul intimat S. R. - prin Ministerul Finanțelor Publice a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 al.2 cod procedură civilă.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța constată prezenta cauză în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra apelului declarat în cauză.
Reprezentanta P.ui solicită admiterea apelului declarat de pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice și în consecință a se dispune înlăturarea dispoziției de obligare a pârâtului să achite reclamanților intimați a sumei reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea politică.
C. reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 4. din 16 iunie 2010, pronunțată de Tribunalul
Bistrița Năsăud în dosarul nr. (...) s-a admis în parte, acțiunea civilă formulată de reclamanții T. C. U. C., născută T., la (...), fiii lui T. C., decedat la (...), fiul lui T. G., născut la (...) și decedat la (...) în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat în proces de D. G. A F. P. B.-N., și în consecință:
S-au acordat reclamanților T. C. și U. C. despăgubiri în cuantum de
100.000 lei, pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea numitului T.
G., fiul lui M. și M., născut la (...) și decedat la (...), condamnare dispusă prin sentința nr.22/(...) pronunțată de T. M. C. în dosarul nr.439/1960, sentință prin care T. G. a fost condamnat pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale prevăzut și pedepsit de art.209 pct.2 litera „a"; din Codul penal din 1936 republicat în anul 1948 și a fost obligat pârâtul S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat în proces de D. G. A F. P. B.-N. să plătească reclamanților această sumă.
S-a respins cererea formulată de reclamanții T. C. și U. C. prin care au solicitat ca instanța să constate caracterul politic al condamnării numitului T. G., fiul lui M. și M., născut la (...) și decedat la (...), condamnare dispusă prin sentința nr.22/(...) pronunțată de T. M. C. în dosarul nr.439/1960, sentință prin care T. G. a fost condamnat pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale prevăzut și pedepsit de art.209 pct.2 litera „a"; din Codul penal din 1936 republicat în anul 1948.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamanților T. C. și U. C. 500 lei cheltuieli de judecată.
S-a luat act de renunțarea reclamantei M. E. la judecarea acțiunii formulată în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor
Publice, reprezentat în proces de D. G. a F. P. B.-N.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Numitul T. C., decedat la (...) a fost fiul(rudă de gradul I) lui T. G., născut la (...), iar reclamanții T. C., născut la (...) și U. C., născută T. au fost copiii lui T. C., respectiv nepoții(rude de gradul II) lui T. G., născut la (...).
Numitul T. G., fiul lui M. și M., născut la (...) și decedat la (...), a fostcondamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare corecțională, 4 ani interdicție corecțională și confiscarea totală a averii personale, prin sentința nr.22/(...), pronunțată de T. M. C. în dosarul nr.439/1960, pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale prevăzut și pedepsit de art.209 pct.2 litera „a"; din Codul penal din 1936 republicat în anul 1948 sentință definitivă prin decizia nr.157/1960 a T. M. al R.-a M. C.
Potrivit art.1 alin.2 din L.a nr.2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada
6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, constituie de drept condamnare cucaracter politic condamnarea dispusă față de numitul T. G.
Cum, în conformitate cu art.4 alin.1 din aceeași lege, acțiunea îninstanță pentru constatarea caracterului politic al condamnării este prevăzută doar pentru persoanele condamnate penal în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, respectiv moștenitorii acestora, pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin.2 și cum, pentru condamnările pentru care art.1 alin.2 prevede că sunt condamnări cu caracter politic de drept nu se impune formularea unei cereri pentru constatarea caracterului politic al condamnării, acest caracter fiind stabilit de însuși textul legal, tribunalul arespins cererea reclamanților T. C. și U. C. având obiect constatarea caracterului politic al condamnării bunicului lor numitul T. G., fiul lui M. și M., născut la (...) și decedat la (...)(f.15), condamnare dispusă prin sentința nr.22/(...), pronunțată de T. M. C. în dosarul nr.439/1960,.
Cererea formulată de cei doi reclamanți în baza art.5 litera „a"; din L.a nr.2., potrivit căruia orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II- lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare este întemeiată pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:
Reclamanții sunt rude de gradul II cu fostul condamnat politic astfel că au calitate procesuală activă de a solicita acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
Având în vedere consecințele negative suferite de condamnat și familia lui, în plan fizic și psihic, de durata pedepsei privative de libertate, de importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială și socială, consecințele dăunătoare neevaluabile în bani ce au rezultat din atingerile și încălcările dreptului personal nepatrimonial la libertate, cu consecința inclusiv, a unor inconveniente de ordin fizic datorate pierderii confortului, fiind afectate totodată acele atribute ale persoanei care influențează relațiile sociale - onoare, reputație - precum și cele care se situează în domeniul afectiv al vieții umane - relațiile cu prietenii, apropiații -, repercusiunile în planul vieții private a condamnatului din motive politice, perioada cuprinsă între data începerii cercetării penale(vara anului 1959) și data acordării indemnizației de 600 lei lunar(1990), tribunalul a apreciat că suma de 100.000 lei reprezintă o despăgubire rezonabilă și echitabilă.
Față de aceste considerente de fapt, în baza art.5 litera „a"; din L.a nr.2. tribunalul a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții T. C. Și U. C. în sensul că a acordat reclamanților T. C. și U. C. despăgubiri în cuantum de 100.000 lei, pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea numitului T. G.
În baza art.4 din aceeași lege s-a respins cererea formulată de reclamanții T. C. și U. C. prin care au solicitat ca instanța să constate caracterul politic al condamnării numitului T. G., condamnare dispusă prin sentința nr.22/(...) pronunțată de T. M. C. în dosarul nr.439/1960, sentință prin care T. G. a fost condamnat pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale prevăzut și pedepsit de art.209 pct.2 litera „a"; din Codul penal din 1936 republicat în anul 1948.
Potrivit art.246 C.pr.civ. s-a luat act de renunțarea reclamantei M. E., la judecarea acțiunii formulată în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat în proces de D. G. A F. P. B.-N.
În baza art.274 C.pr.civ. pârâtul a fost obligat să plătească reclamanților T. C. și U. C. 500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial, justificat cu chitanța depusă la fila 112.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul D. G. a F. P. B. N., solicitând modificarea în parte a sentinței în sensul respingerii cererii privind acordarea despăgubirilor morale ca neîntemeiat.
În motivarea apelului, pârâta a arătat că nu s-a făcut dovada executării efective a privării de liberate și nici dovada influenței pe care această condamnare a avut-o asupra persoanei autorului reclamanților.
Prin întâmpinarea formulată (f. 7-13), reclamanții au solicitat respingerea apelului și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În susținerea întâmpinării, reclamanții au arătat că dovada executării pedepsei de către antecesorul lor, T. G., precum și repercursiunile condamnării, în special asupra sănătății antecesorului lor, s-a dovedit prin dosarul comunicat de C. și declarațiile martorilor audiați în cauză.
Reclamanții au invocat principiul neretroactivității legii, arătând că le este aplicabil art. 5 alin. 1 lit. a din L.a nr. 2., anterior modificării prin OUG nr. 6..
Analizând apelul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este fondat în parte, urmând a fi admis în următoarele limite și pentru următoarele considerente:
Acțiunea privind obligarea pârâtului la acordarea despăgubirilor morale în urma condamnării suferite de antecesorul reclamanților s-a întemeiat pe prevederile art. 5 alin. 1 lit. a Teza I din L.a nr. 2..
Această dispoziție a fost declarată ca neconstituțională prin decizia nr.
1358/(...) a Curții Constituționale, reținându-se în considerentele deciziei următoarele:
Cu privire la constituționalitatea procesului legislativ de adoptare a L. nr. 2., legea privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora face parte din categoria legilor organice și nu a fost supusă controlului de constituționalitate a priori conform art 146 lit. a din Constituție.
Cu ocazia examinării criticilor de neconstituționalitate a dispoziției legale menționate, Curtea Constituțională a reținut următoarele:
Legiuitorul român a acordat o atenție deosebită reglementărilor referitoare la reparațiile pentru suferințele cauzate de regimul comunist din perioada (...) - (...), având în vedere voința noului stat democratic instaurat în decembrie 1989, de a recunoaște și de a condamna aceste fapte. Au fost inițiate și adoptate reglementări privind restituirea bunurilor preluate abuziv și în măsura în care acest lucru nu mai este posibil, acordarea de compensații pentru acestea, reabilitarea celor condamnați din motive politice și acordarea de indemnizații și despăgubiri pentru daunele morale suferite, precum și de alte drepturi.
Aceste reglementări adoptate au ținut seama de rezoluțiile A. P. a CE nr. 1. și 1..
În materia restituirilor au fost adoptate L.a nr. 18/1991, L.a nr.
169/1997, L.a nr. 1/2000, L.a nr. 112/1995, L.a nr. 10/2001, L.a nr.
247/2005.
Cetățenii aparținând minorităților naționale au beneficiat de reglementări speciale în materia restituirii proprietăților, potrivit OUG nr.
83/1999.
În ceea ce privește reabilitarea persoanelor condamnate din motive politice prin OUG nr. 2., s-a recunoscut calitatea de luptător în R. anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite dinmotive politice sau supuse, din motive politice, unor măsuri administrative abuzive în perioada (...) - (...).
În materia acordării altor drepturi persoanelor persecutate de regimul comunist s-a constatat că există o serie de acte normative cu caracter reparatoriu pentru anumite categorii de persoane care au avut de suferit atât din punct de vedere moral, cât și social, ca urmare a persecuției politice la care au fost supuse în regimul comunist: D.-L. nr. 1., OUG nr. 2., precum și prevederile L. nr. 2., actul normativ care conține reglementarea ce a făcut obiectul excepției de neconstituționalitate.
C. a constatat că scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin însăși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului.
Evocând practica C.E.D.O. în materie și o hotărâre a Curții Constituționale a Ungariei, curtea a constatat că, a fortiori, nu se poate concluziona că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă ar exista vreo obligație a statului de a le acorda, și cu toate acestea, legiuitorul român de după (...) a adoptat două acte normative având acest scop - D.-L. nr. 1. și L.a nr. 2..
Analizând prevederile actelor normative incidente în materia despăgubirilor pentru daune morale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă, curtea a constatat că există două norme juridice - art. 4 din D.-L. nr. 1. și art. 5 alin. 1 lit. a din L.a nr. 2. - cu aceeași finalitate și anume, acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate din motive politice de dictatura comunistă, precum și celor deportate ori ținute în prizonierat.
C. a reținut, de asemenea, că despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative. Or, despăgubirile prevăzute de dispozițiile legale criticate, având același scop ca și indemnizația prev. de art. 4 din D.-L. nr. 1. nu pot fi considerate ca atare.
Recunoașterea dreptului de a beneficia de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist și moștenitorilor de gradul II încalcă, de asemenea, principiul echității și dreptății.
Invocând în conținutul deciziei elemente de comparație cu legislația în materie adoptată de alte state din fostul bloc comunist (Bulgaria, Cehia, Lituania), precum și decizii din jurisprudența Curții Europene a D. O., potrivit cărora în baza art. 5 alin. 1 lit. a din L.a nr. 2., persoanele în cauză nu au o „speranță legitimă"; în obținerea despăgubirilor morale, curtea a constatat că acordarea acestor despăgubiri pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici contravine art. 1 alin. 3 din L.a fundamentală privind statul de drept, democratic și social, în care dreptatea este valoarea supremă.
Existența celor două reglementări paralele încalcă principiul unicității reglementării în materii prev. de art. 14 din L.a nr. 24/2000 și cel al evitării paralelismelor instituit prin art. 16 din același act normativ.
S-a arătat totodată că în modul în care este redactat, textul de lege criticat, fiind prea vag, încalcă și regulile referitoare la precizia și claritatea normei juridice.
Pentru toate aceste considerente, prin decizia nr. 1., Curtea
Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. a, Teza I din L.a nr. 2., constatând că acestea sunt neconstituționale.
Din ansamblul considerentelor expuse de Curtea Constituțională, reiese încă o dată incapacitatea S.ui R. de a pune ordine în sistemul său legislativ (sancționată de C. E. a D. O. în cauza Faimblat împotriva R.iei), precum și incertitudinea juridică generală generată de lipsa de claritate și de coerență a legislației aplicabile, sancționată de C. E. a D. O. în cauza Păduraru împotriva R.iei, ceea ce denotă culpa exclusivă a S.ui R. în adoptarea textului legal declarat ulterior neconstituțional.
Acest act normativ a generat un număr considerabil de litigii pe rolul instanțelor, soluționate într-o anumită manieră, prin prisma prevederilor sale de la momentul soluționării fiecărei cauze.
Admiterea excepției de neconstituționalitate a dispoziției pe care persoanele în cauză și-au fundamentat pretențiile, în timp ce litigiile sunt pendinte, coroborat cu lipsa intervenției Parlamentului (art. 31 alin. 3 din L.a nr. 47/1992), are ca și consecință lipsirea de fundament juridic a tuturor acțiunilor întemeiate pe art. 5 alin. 1 lit. a din L.a nr. 2., această prevedere încetându-și efectele judiciare.
Potrivit art. 31 alin. 1 din L.a nr. 47/1992, decizia prin care s-a constatat neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, este definitivă și obligatorie.
În lipsa existenței temeiului legal ce instituia dreptul persoanelor îndreptățite la despăgubiri morale, rezultă că o acțiune nu poate fi întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 C.civil.
Cât timp nu există obligația reparării rezultă că o acțiune nu poate fi întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 Cod civil, ci doar pe dispozițiile unei legi speciale care are semnificația acordării benevole a despăgubirilor de către stat, potrivit practicii Curții Europene a D. O., în sensul celor de mai sus. În prezent, nu mai există dispoziții în dreptul intern sau în dreptul internațional care să se poată constitui în temei al acțiunii.
În ce privește prezenta cauză, mai trebuie analizat dacă, având în vedere dispozițiile L. nr. 2. pe perioada cât au fost în vigoare până la declararea lor ca neconstituționale prin decizia nr. 1., reclamanții aveau un bun sau o speranță legitimă la acesta, potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1, în sensul jurisprudenței Curții Europene a D. O., mai ales că reclamanții dețin și o hotărâre de primă instanță pronunțată în temeiul acestui act normativ.
Această analiză este necesară pentru a stabili dacă având o speranță legitimă, reclamanților li s-ar cuveni despăgubiri, chiar în condițiile dispariției suportului legal, apelând la dispozițiile art. 1 din Protocolul 1.
În ipoteza în care reclamanții ar fi obținut o hotărâre irevocabilă anterior declarării ca neconstituționale a temeiului legal pe care și-au fundamentat acțiunea, prin care li s-ar fi acordat despăgubiri în temeiul L. nr. 2., rezultă că reclamanții aveau cel puțin o speranță legitimă la obținerea unui bun, anterior pronunțării deciziei Curții Constituționale.
Cu privire la această speranță legitimă trebuie constat că există o ingerință care era legitimă din partea statului, ingerință care constă în chiar declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale care au oferit însăși speranța legitimă, procedura de constatare a neconstituționalității fiind necesară într-o societate democratică, fiind și predictibilă de altfel.
C. va menține obligația stabilită prin hotărârea primei instanțe de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată pentru următoarele considerente:
Instituirea unui tratament distinct între persoanele îndreptățite la despăgubiri pentru condamnări politice, în funcție de momentul în care instanța de judecată a pronunțat hotărârea definitivă, nu are o justificare obiectivă și rezonabilă. În acest sens, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 599 din 14 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al R.iei, Partea I, nr. 329 din 18 mai 2009, a statuat că violarea principiului egalității și nediscriminării există atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă, sau dacă există o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite.
Față de aceste considerente C. de A. reține că nu poate fi primit motivul de apel al pârâtului ce vizează cheltuielile de judecată dat fiind că și în urma dispariției temeiului legal al acțiunii S. este în culpă procesuală dat fiind că acesta a provocat existența prezentului proces, introducerea acțiunii fiind datorată apariției L. nr. 2., iar dispariția acestui temei legal nu se datorează în nici o măsură reclamanților, ci doar S.ui care trebuie să răspundă pe tărâmul culpei procesuale prin acordarea cheltuielilor de judecată la fond și în apel.
Dat fiind că există în mod mai mult decât evident o culpă a legiuitorului care a bulversat din nou sistemul judiciar prin edictarea unui act normativ ce a fost declarat neconstituțional și a născut pentru persoanele ce au formulat acțiuni doar speranțe care s-au dovedit nefondate prin declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale, pe principiul echității, curtea apreciază că statul trebuie să suporte plata cheltuielilor de judecată.
În temeiul prevederilor art. 296 Cod procedură civilă cât și al art. 282
și urm. Cod procedură civilă, curtea urmează să admită ca fondat în parte apelul declarat de pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu înlăturarea obligației la plata despăgubirilor morale și menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței, inclusiv privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE L.
D E C I D E :
Admite în parte apelul declarat de pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 4. din 16 iunie 2010 a T. B. N., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o schimbă în parte în sensul că înlătură acordarea despăgubirilor în sumă de 100.000 lei în favoarea reclamanților.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate, inclusiv cu privire la cheltuielile de judecată.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 21 ianuarie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
I. D. C. M. C. V. A. B.
Red. MV dact. GC
8 ex/Jud.primă instanță:
| ← Decizia civilă nr. 19/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 290/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
