Decizia civilă nr. 1219/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 1219/R/2011
Ședința la 31 martie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. C.
JUDECĂTOR: A. A. C. JUDECĂTOR: A.-A. P. GREFIER: C. B.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul V. G., împotriva deciziei civile nr. 104 din (...) a T. C. în dosarul nr. (...), privind și pe intimații S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. G. A F. P. și P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termen, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 31 martie 2011, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtului intimat S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, întâmpinare prin care solicită respingerea recursului și judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C. proc. civ., un exemplar fiind comunicat cu reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte excepții sau cereri, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.
C U R T E A
Prin acțiunea civilă înregistrată la data de 4 februarie 2010, reclamantul V. G. a chemat în judecată pe pârâtul S. R.-prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca prin hotărârea care se va pronunța, in temeiul art. 1 alin. 3 din L. 2. să se constate caracterul politic al condamnării pronunțate prin sentința penală nr. 3. de către T. M. C. prin care a fost condamnat la 2 ani și 8 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de neprezentare laîncorporare; in temeiul art. 5 alin. 1 lit. a din L. 2. să fie obligat pârâtul la plata sumei de 30.000 euro (echivalent in lei) cu titlu de despăgubiri pentru prejudicial moral suferit prin condamnare.
La data de (...) reclamantul și-a întregit acțiunea, solicitând, în baza dispozițiilor art. 4 alin. 2 din L. nr. 2., să se constate și caracterul politic al masurilor de urmărire si cercetare dispuse de către organele de securitate pentru săvârșirea faptei de „. împotriva orânduirii socialiste" in perioada
1979-1986, fapte care sunt în strânsă legătură cu condamnarea sa.
Prin Sentința civilă nr. 104 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj îndosarul nr. (...) s-a respins acțiunea formulată de reclamantul V. G. împotriva pârâtului S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul procesual ales la sediul D. C. având ca obiect constatarea caracterului politic al condamnării suferite de reclamant prin sentința nr. 3. a T. M. C. și a măsurilor de urmărire și de cercetare și obligarea pârâtului la plata despăgubirilor în sumă de 30.000 euro.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin sentința nr. 333/(...) pronunțată de T. M. de M. C. în dosar nr.
324/1980 reclamantul V. G. a fost condamnat la 2 ani și 8 luni închisoare, pentru infracțiunea de neprezentare la încorporare, prevăzută de art. 354 alin. 2 C.pen.
Pentru a pronunța această hotărâre, s-a reținut că reclamantul a fost repartizat în vederea satisfacerii stagiului militar și a refuzat să se prezinte la unitatea militară, pe considerentul că face parte din secta „M. lui I..
S-a apreciat de către judecătorie că această condamnare nu se încadrează la art.1 al. 3 din L. nr. 2..
D. nr. 32 din (...) a Înaltei Curți de C. și Justiție s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al P.ui de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a stabilit, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 1 alin. (1) lit. a) din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările și completările ulterioare, că persoanele condamnate definitiv pentru infracțiunile contra capacității de apărare a țării, prevăzute de art. 334 și 354 din Codul penal, săvârșite din motive de conștiință, nu pot beneficia de drepturile acordate persoanelor persecutate din motive politice.
În considerentele acestei decizii s-a reținut că "instituirea obligației de executare a serviciului militar a privit toți cetățenii apți să îl efectueze, fără nicio discriminare pe motive religioase sau de altă natură. În aceste condiții nu se poate considera că scopul acestor reglementări a fost determinat de rațiuni politice specifice orânduirii comuniste, căci ceea ce s-a urmărit nu a fost protejarea de anumite fapte a regimului politic existent la acea dată. Or, în absența unui asemenea scop al incriminării, nu se poate pune problema existenței unei infracțiuni cu caracter politic și, pe cale de consecință, a unei condamnări având un astfel de caracter.
Condamnarea pentru infracțiunile de insubordonare ori de neprezentare la încorporare sau concentrare nu poate fi înțeleasă nici ca o încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului ori ca nerespectare a drepturilor civile, politice, economice, sociale și culturale deoarece, în perioada la care ne referim, C. garanta libertatea conștiinței (art.
30), dar în același timp, așa cum s-a menționat, prevedea obligativitatea serviciului militar (art. 40).
Prin urmare, condamnările pentru cele două infracțiuni analizate nu au fost dispuse pentru apartenența la un cult religios, ci pentru săvârșireaunor fapte prevăzute de norme penale care privesc organizarea și legiferarea modului de efectuare a stagiului militar.
De altfel, în perioada respectivă, problema compatibilității obiecției de conștiință cu obligația satisfacerii serviciului militar a fost pusă și în discuția instituțiilor C. E..
Astfel, această problemă a format obiectul mai multor acte adoptate de A. P. a C. E., prin care s-au recomandat statelor membre recunoașterea obiecției de conștiință în legătură cu serviciul militar obligatoriu și instituirea unor forme de scutire de la executarea acestuia pentru persoanele care, din motive de conștiință sau din cauza unei credințe profund religioase, morale, umanitare, filosofice sau de altă natură similară, refuzau îndeplinirea acestuia (R. nr. 3., R. nr. 81.).
În anul 2001, A. P. a C. E. a adoptat R. nr. 1.518 pentru introducerea dreptului la obiecție de conștiință cu privire la serviciul militar în C. europeană a drepturilor omului, propunându-se adoptarea unui protocol adițional care să modifice art. 4 paragraful 3 lit. b și art. 9 din Convenție.
Comisia europeană a drepturilor omului a decis că dispozițiile art. 4 paragraful 3 lit. b din Convenție nu obligă statele contractante să prevadă un serviciu civil de substituție a serviciului militar pentru cei care nu sunt în măsură să îl satisfacă din motive de conștiință, obligația îndeplinirii lui fiind compatibilă cu exigențele textului Convenției. (Johansen c/a Norvegiei,
14 octombrie 1985).
De asemenea, Comisia a stabilit că nu reprezintă o încălcare a art. 9 din Convenție, care garantează libertatea de gândire, conștiință și religie, condamnarea pentru refuzul de a îndeplini serviciul militar, însă a fost recunoscută posibilitatea pe care statele membre ale C. E. o aveau de a recunoaște refuzul îndeplinirii serviciului militar din motive de conștiință și de a-l înlocui cu prestarea unei alte activități sociale (Grandrath c/a RFG, 12 decembrie 1966; N. c/a Suediei, 11 octombrie 1984; A. c/a Elveției, 9 mai
1984).
Deși în acea perioadă statul român nu era parte la C. europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, modalitatea de abordare juridică a obiecției de conștiință, relativ la necesitatea legală a satisfacerii stagiului militar, nu era fundamental diferită de aceea a unor state membre ale C. E..
Aceeași orientare a Comisiei se menține și în jurisprudența recentă a
C. Europene a D. O. care, cu referire la o condamnare dispusă în anul 2002 pentru refuzul de îndeplinire a serviciului militar din motive de conștiință, determinate de apartenența persoanei la O. R. "M. lui I.", a concluzionat că art. 9 din C. europeană a drepturilor omului, interpretat în lumina prevederilor art. 4 paragraful 3 lit. b, nu garantează dreptul de a refuza serviciul militar obligatoriu din motive de conștiință (Bayatyan c/a Armeniei, H. din 27 octombrie 2009).
Așadar, restrângerea libertății de conștiință, în legătură cu executarea serviciului militar obligatoriu, nu ținea strict de regimul dictatorial, ci de cadrul instituțional și legal de îndeplinire a unei obligații constituționale, cadru menținut și în perioada postcomunistă, până la reglementarea serviciului militar alternativ și apoi a celui profesionist";.
Instanța a constatat că această decizie în interesul legii a fost pronunțată pentru aplicarea unitară a dispozițiilor art. 1 alin. 1 lit. a din
Decretul lege 118/1990, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la (...) și condamnate pentru infracțiuni politice, însă argumentele reținute sunt valabile și în aprecierea caracterului politic al condamnărilor care trebuie avute în vedere în cadrul aplicării dispozițiilor L. nr. 2..
Așadar, față de cele ce preced, instanța a reținut ca, atât în lumina dispozițiilor legale naționale, cât și a normelor europene privitoare la drepturile fundamentale ale omului, condamnarea pentru refuzul de a efectua serviciul militar obligatoriu nu poate fi considerată ca fiind una cu caracter politic, executarea acestui serviciu constituind o obligație constituțională, prin care nu se încalcă libertatea de gândire, conștiință și religie.
În ceea ce privește cererea privind constatarea caracterului politic al măsurilor de urmărire și cercetare dispuse de către organele de securitate pentru săvârșirea faptei de ". împotriva orânduirii socialiste";, instanța reține că potrivit art. 3 din L. nr. 2. „constituie măsura administrativa cu caracter politic orice măsura luata de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea si stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea in unități si colonii de munca, stabilirea de loc de munca obligatoriu, daca au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre următoarele acte normative: a) Decretul nr. 6 din 14 ianuarie 1950, Decretul nr. 60 din 10 martie 1950, Decretul nr. 257 din 3 iulie 1952, Decretul nr. 258 din 22 august 1952, Decretul nr. 77 din 11 martie 1954 si Decretul nr. 89 din 17 februarie
1958; b) H. C. de M. nr. 2., H. C. de M. nr. 1154 din 26 octombrie 1950, H.
C. de M. nr. 344 din 15 martie 1951, H. C. de M. nr. 3., H. C. de M. nr. 1554 din 22 august 1952, H. C. de M. nr. 337 din 11 martie 1954, H. C. de M. nr.
237 din 12 februarie 1957, H. C. de M. nr. 282 din 5 martie 1958 si H. C. de
M. nr. 1108 din 2 august 1960; c) Ordinul nr. 100/Cabinet din 3 aprilie
1950 al Direcțiunii Generale a Securității P.orului; d) Ordinul nr.
5/Cabinet/1948, Ordinul nr. 26500/Cabinet/1948, Ordinul nr.
490/Cabinet/1952 si Ordinul nr. 8/20/Cabinet/1952 ale M.ui Afacerilor
Interne; e) deciziile nr. 200/1951, nr. 239/1952 si nr. 744/1952 ale M.ui
Afacerilor Interne; f) Ordinul nr. 838 din 4 decembrie 1952 al M.ui
Securității S.";.
Totodată, conform art. 4 alin. 2 din lege, „persoanele care au făcut obiectul unor masuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecata sa constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. (3) se aplica in mod corespunzător";.
În cauză, din adresele comunicate de C. rezultă că reclamantul nu figurează în evidențele interne ale acestei instituții. De asemenea, numele său nu apare în arhiva SRI privind evidențele create de securitate.
Pe de altă parte, privind cererea reclamantului având ca obiect obligarea pârâtului la plata daunelor morale, instanța a reținut că prin decizia nr. 1. a C. C., publicată în M. O. nr. 761/(...), s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de S. român, prin Ministerul Finanțelor Publice
- D. G. a F. P. C. și s-a constatat că prevederile art. 5 alin.(1) lit. a) teza întâi din L. nr. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
Potrivit art. 147 alin.(1) din , dispozițiile din legile constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C. dacă, în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
În consecință, instanța a constatat că, în condițiile în care de la data publicării deciziei menționate au trecut 45 de zile, fără să intervină nici o modificare a dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., aceste dispoziții și- au încetat efectele juridice, astfel încât cererea reclamantului este lipsită de temei legal.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul V. G. solicitândmodificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.
În motivare s-a arătat că în cauză nu se poate reține incidența deciziei nr. 32/2010 pronunțată de Î. în recursul în interesul legii deoarece această decizie vizează aplicarea unitară a Decretului-Lege nr. 118/1990.
Prezenta cauză a fost fundamentată în drept pe prevederile L. nr. 2., lege care nu definește noțiunea de condamnare politică, conform art. 4 din L. nr. 2. revenind instanței ca în baza probelor administrate să stabilească caracterul politic al condamnărilor, altele decât cele care au de drept un caracter politic.
În aprecierea caracterului politic al condamnării instanța nu trebuie să analizeze conținutul infracțiunii prin raportare la obligațiile constituționale sau legislația în vigoare, ci scopul urmărit prin săvârșirea ei, concluzie care se desprinde neechivoc din formularea textului de lege.
Intenția evidentă a legiuitorului de a lărgi sfera beneficiare ale drepturilor izvorând din lege rezultă din expunerea de motive a L. nr. 2., existând o categorie de persoane care s-au împotrivit fățiș regimului totalitar comunist sau care au fost persecutate de către acesta ca urmare a exercitării unor drepturi fundamentale ce au fost considerate amenințări la adresa sistemului totalitar.
Infracțiunile săvârșite de reclamant au vizat afirmarea, respectiv recunoașterea și respectarea unui drept fundamental garantat de constituție, respectiv acela de a-și exercita liber cultul religios.
S-a mai subliniat că art. 7 din L. nr. 2. enumeră expres situațiile în care persoanele condamnate nu beneficiază de măsurile instituite prin lege, faptele de natura celei săvârșite de reclamant neintrând în această categorie.
În ceea ce privește jurisprudența CEDO s-a arătat că prin decizia pronunțată la data de (...) în cauza Bayatyan c/a Armeniei a fost revizuită jurisprudența în ceea ce privește încălcarea dreptului de a refuza serviciul militar din motive de conștiință, apreciindu-se că astfel este încălcat art. 9 din C. E. a D. O., aducându-se atingere dreptului obiectorilor de conștiință.
Referitor la decizia nr. 1. a C. C. s-a învederat că prin aceasta se încalcă principiul neretroactivității consacrat de art. 15 alin. 2 din C. R.. Această modalitate de a proceda este un abuz, astfel cum rezultă și din hotărârea Broniowski c/a Poloniei.
Practica instanțelor din țară este în sensul respingerii apelurilor și recursurilor declarate de către S. R. în temeiul deciziei nr. 1. a C. C., pe motivul neretroactivității acesteia.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 3041 și urm. C.pr.civ. și L. nr. 2.. În apărare intimatul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice a formulatîntâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat. În motivare s-a arătat că în mod corect s-a apreciat de către prima instanță că în ceea ce privește condamnarea pentru care se solicită reparația nu se poate aprecia caracterul politic al acesteia având în vedere prevederile art. 1 alin. 3 din L. nr. 2. raportat la art. 2 alin. 1 din OUG nr. 214/1999. Infracțiunea pentru care a fost condamnat reclamantul nu se circumscrie dispozițiilor OUG nr. 214/1999, fapta săvârșită de către reclamant având ca fundament convingerile sale religioase, iar nu politice, scopul săvârșirii acesteia fiind apărarea convingerilor religioase. Nici la data condamnării reclamantului infracțiunea de neprezentare la incorporare nu era considerată o infracțiune politică, fiind prevăzută în Codul Justiției M.e. Fapta de nesupunere la încorporare nu are caracter politic deoarece restrângerea libertății de conștiință în legătură cu obligația de executare a serviciului militar nu ține de regimul dictatorial, ci de cadrul instituțional ce viza organizarea acestui serviciu, cadru menținut și în perioada post comunistă până la reglementarea serviciului militar alternativ și apoi a celui profesionist. Prin incriminarea faptei de nesupunere la încorporare s-a urmărit încă din perioada anterioară epocii comuniste protejarea unui atribut al suveranității statului și nicidecum protejarea unui anumit regim politic, fiind relevante considerentele deciziei în interesul legii nr. 32/2010. De asemenea, în mod corect s-a reținut de către prima instanță faptul că prevederile L. nr. 2. invocate pentru acordarea prejudiciului moral au fost declarate neconstituționale, acordarea de despăgubiri în temeiul lor nefiind legală. Analizând recursul declarat de către reclamantul V. G. împotriva sentinței civile nr. 1. a T. C., C. reține următoarele: În ceea ce privește caracterul politic al condamnării dispuse prin sentința nr. 3. pronunțată de T. M. în dosarul nr. 324/1980 prin care reclamantul a fost condamnat pentru infracțiunea de neprezentare la încorporare prevăzută de art. 354 alin. 2 C.pen. se constată că în mod corect instanța de fond a apreciat că aceasta nu poate fi încadrată la prevederile art. 1 alin. 3 din L. nr. 2., ca fiind o condamnare cu caracter politic. D. nr. 32/2009 a Înaltei Curți de C. și Justiție prin care s-a stabilit că persoanele condamnate definitiv pentru infracțiunile contra capacității de apărare a țării prevăzute de art. 334 și art. 354 C.pen. săvârșite din motive de conștiință nu pot beneficia de drepturile acordate persoanelor persecutate din motive politice, a fost invocată în mod corect în considerentele sentinței atacate. Raționamentul care se regăsește în considerentele acestei decizii în interesul legii, care face referire și la normele europene incidente în materie, sunt aplicabile și în cauză având în vedere că și prin L. nr. 2. a fost reglementată situația persoanelor persecutate din motive politice, măsuri specifice orânduirii comuniste. P. legislativ a fost de altfel constatat prin decizia nr.1. a C. C. Condamnarea reclamantului pentru infracțiunea prevăzută de art. 354 alin. 2 C.pen. nu a fost dispusă pentru apartenența la un cult religios ci pentru săvârșirea unor fapte prevăzute de norme penale care privesc organizarea și legiferarea modului de efectuare a stagiului militar. Faptul că nu este vorba despre o condamnare cu caracter politic a fost analizată pertinent de către instanța de fond și raportat la actele adoptate de A. P. a C. E., respectiv R. nr. 3. și R. nr. 1., reținându-se că aceeași abordare a acestei probleme fiind menținută și ulterior. În ceea ce privește constatarea caracterului politic al măsurilor de urmărire și cercetare dispuse de către organele de securitate pentru săvârșirea faptei de propagandă împotriva orânduirii socialiste, în mod corect s-a reținut că nici aceasta nu se încadrează în măsurile administrative cu caracter politic conform art. 3 din L. nr.2., nefiind vorba de o măsură luată în temeiul actelor normative prevăzute de acest text de lege și nici conform art. 4 din L. nr. 2., atâta timp cât din probele administrate în cauză, respectiv adresele emise de C., rezultă că reclamantul nu figurează în evidențele acestei instituții și nici în arhiva SRI. Ținând cont de modul de soluționare al petitului principal, acela de constatare a caracterului politic al condamnării și a măsurilor de urmărire și cercetare dispuse de către organele de securitate este evident că reclamantul nu este îndreptățit la acordarea de daune morale conform art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2.. Chiar în situația în care s-ar fi constatat caracterul politic al condamnării și măsurilor de urmărire dispuse împotriva reclamantului, raportat la declararea ca neconstituționale a prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. prin D. nr.1., cererea de acordare a daunelor morale nu mai are temei legal. Potrivit dispozițiilor art. 31 alin. 1 din L. nr. 47/1992, decizia prin care Curtea Constituțională constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță este definitivă și obligatorie, în vreme ce potrivit prevederilor alin. 3 al aceluiași articol, dispozițiile din legile sau ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Rezultă deci că atunci când Curtea Constituțională constată neconformitatea cu C. a unui act normativ de natura celor sus-menționate ori a unei dispoziții dintr-un asemenea act normativ, acestea își încetează efectele juridice dacă în termen de 45 de zile de la publicarea în M. O. al R. a deciziei prin care s-a constatat neconstituționalitatea autoritatea cu atribuții de legiferare nu dispune măsurile necesare asigurării pentru viitor a conformității cu C. a actului normativ ori a normei juridice vizate. Această încetare a efectelor are, prin urmare, caracter general, ea privind toate categoriile de subiecți de drept ce intră sub incidența prevederilor declarate neconstituționale, fiind fără însemnătate dacă aceștia erau sau nu deja părți reclamante într-un proces pe care l-ar fi deschis pentru a pretinde constatarea ori realizarea unor drepturi instituite prin chiar prevederile neconforme cu C.. Pe cale de consecință, trebuie considerat că existența unui proces în curs în cadrul căreia reclamanta își întemeiază pretenția pe dispoziția legală declarată neconstituțională nu împiedică aplicarea deciziei C. C., cu toate implicațiile ce decurg din aceasta asupra acțiunii promovate de reclamantă. Având în vedere că dispozițiile legale pe care își întemeiază reclamanții pretențiile de acordare a daunelor morale au fost declarate neconstituționale prin D. nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a C. C., publicată în M. O. al R. nr. 761 din 15 noiembrie 2010, iar legiuitorul nu a dispus, nici în termen de 45 de zile de la publicarea deciziei în M. O., nici ulterior, măsuri pentru punerea de acord cu C. a dispozițiilor declarate neconstituționale, pretențiile reclamantei privitoare la obligarea S. R. la plata de daune morale au rămas fără temei legal, fiind de avut în vedere că declararea ca neconstituționale a prevederilor legii sus-arătate, conjugată cu inexistența unor alte dispoziții normative în vigoare care să consacre dreptul la despăgubire pe care reclamanta îl invocă, obligă la concluzia că acest drept nu mai poate fi recunoscut de către instanță, căci s-ar ajunge la săvârșirea de către judecători a unui exces de putere. D. C. C. își produce efectele tuturor proceselor , indiferent de faza procesuală, acest lucru rezultând și din aceea că excepția de neconstituționalitate a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță incidentă în cauză poate fi invocată și în faza apelului sau a recursului, în cazul admiterii excepției dispoziția declarată neconstituțională nemaiputând fi aplicată nici procesului în care a fost invocată excepția și nici altor procese în curs, indiferent de faza procesuală. Nu se poate pune problema săvârșirii unui abuz prin aplicarea deciziei C. C., raportat la considerentele anterioare, atâta timp cât dispoziția referitoare la obținerea compensațiilor nu a fost anulată ca urmare a unui mecanism ad-hoc ci ca urmare a exercitării controlului de constituționalitate, acest lucru fiind reținut și de C. E. a D. O.(Cauza Slavov și alții contra Bulgariei). Ținând cont de ansamblul considerentelor de mai sus, C., în temeiul art. 304 ind.1 coroborat cu art.312 alin.1 C.pr.civ va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul V. G. împotriva sentinței civile nr. 104 din (...) a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o va menține ca temeinică și legală. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L. D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul V. G. împotriva sentinței civile nr. 104 din (...) a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, A. C. A. A. C. A.-A. P. GREFIER, C. B. Red.A.C./dact.L.C.C. 2 ex./(...) Jud.fond: D. I. T.
| ← Decizia civilă nr. 241/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 321/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
