Decizia civilă nr. 241/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R.IA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă,de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr.(...)
D. CIVILĂ NR. 241/A/2011
Ședința publică din data de 13 mai 2011
Instanța constituită din :
Președinte : T.- A. N.
Judecător : A.- A. P. Grefier : S. - D. G.
S-a luat în examinare apelul declarat de pârâtul S. R. PRIN
MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. C. împotriva sentinței civile nr.
906 din 2 noiembrie 2010 și a încheierii civile nr. 35/D/CC/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr.(...), privind și pe reclamantul G. N., având ca obiect D. L. nr.2..
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta
P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A. și reprezentantul reclamantului intimat, avocat A. T. cu delegație de substituire la dosar, lipsă fiind reprezentantul pârâtului apelant și reclamantul intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
A.ul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantului și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că prin întâmpinarea formulată și înregistrată prin serviciul de registratură al instanței, la data de 9 mai 2011, reclamantul intimat G. N. a solicitat respingerea apelurilor formulate atât în privința sentinței civile nr. 9. 2 noiembrie 2010 cât și în privința încheierii civile nr. 3. martie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) ca fiind nefondate, în temeiul art. 296 C.pr.civ și menținerea în întregime a sentinței și a încheierii civile de îndreptare a erorii materiale atacate ca fiind temeinice și legale, cu cheltuieli de judecată.
Instanța comunică cu reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., un exemplar din întâmpinarea formulată de reclamantul intimat.
Nefiind alte cereri în probațiune de formulat sau excepții de invocat,
C., declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra apelurilor formulate.
Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea apelului declarat de S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice atât împotriva sentinței civile nr. 9. noiembrie 2011 cât și a celui declarat împotriva încheierii civile nr. 35/D/CC/(...), pronunțate de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), susținând argumentele depuse în scris prin întâmpinare.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., raportat la apelul declarat de S. R. împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale, solicită respingerea acestuia, apreciind că T. corect a apreciat că cererea de îndreptare a erorii materiale este întemeiată.
Cu privire la apelul declarat de S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 9. noiembrie 2010, solicită admiterea în parte a acestuia, modificarea în parte a hotărârii instanței de fond în sensul înlăturării obligației S.ui R. de la plata despăgubirilor morale și menținerea obligației S.ui R. privind plata cheltuielilor de judecată.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 906 din data de 2 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), s-a admis în parte acțiunea formulata de reclamantul G. N., împotriva pârâtului S. R. prin M. F. P., și în consecință, a fost obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantului a sumei de 500 euro, în echivalent lei la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de despăgubiri.
Prin aceeași sentință s-a respins cererea privind constatarea caracterului politic al condamnării reclamantului prin sentința penală nr.
158/1952 a T. Militar C., iar pârâtul a fost obligat să plătească reclamantului suma de 1300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin sentința penală nr.158/1952 a T. Militar C. reclamantul G. N. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru delictul de uneltire contra ordinei sociale, în temeiul art. 209 pct. IV comb. cu art., 157 și art. 158 Cod penal. În considerentele hotărârii s-a reținut că reclamantul a întreprins acțiuni în favoarea organizației teroriste Sușman și a membrilor ei, ajutându-i în scopurile urmărite.
Prin D. nr.1375/1952 a C. Militare de C. și Justiție a fost respins recursul declarat de reclamant față de sentința anterior menționată.
A învederat instanța de fond că potrivit procesului-verbal nr. 1588/(...) pedeapsa aplicată reclamantului a început la data de (...) și urma să expire la data de (...) (f.95 dosar fond). Cu toate acestea, reclamantul nu a fost eliberat decât la data de (...), astfel cum rezultă din adresa nr.76542/(...) emisă de Ministerul de Interne.
Adresa emisă de A. C.-N. nr.161/(...) atestă că reclamantul este membru al acestei asociații, iar din documentele comunicate de C. J. de P.
C., rezultă că reclamantul a beneficiat de dispozițiile D. nr. 1..
Reclamantul a executat pedeapsa în mai multe închisori, inclusiv la C. de muncă de la canal, sens în care sunt și depozițiile martorilor audiați de instanța de fond. R. închisorii era unul foarte dur, muncă în regim de sclav, hrană puțină și de proastă calitate, frig, bătăi.
A. cum rezultă și din probatoriul testimonial administrat, de fapt acele locuri de detenție reprezentau adevărate lagăre, regimul de detenției era unul diferit față de cel aplicat condamnaților de drept comun, tocmai datorită faptului că se aprecia cu privire la condamnații din categoria reclamantului că aceștia sunt deosebit de periculoși pentru orânduirea de stat de la acea vreme.
Consecințele condamnării s-au extins pentru reclamant și ulterior eliberării sale din starea de detenție în senul că a revenit acasă bolnav, astfel încât o perioadă nu s-a putut angaja.
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 2 lit. a din L. nr. 2. infracțiunea pentru care a fost condamnat reclamantul constituie de drept condamnare cu caracter politic, reclamantul fiind îndreptățit în conformitate cu prevederile art. 5 din același act normativ la repararea prejudiciului material și moral suferit.
Efectul imediat al condamnării îl reprezintă restrângerea libertății individului, afectarea iremediabilă a onoarei, demnității umane, astfel că acestuia i s-au vătămat de asemenea moralitatea, poziția socială, prestigiul profesional, drepturi nepatrimoniale ocrotite de lege.
Pe de altă parte, tribunalul a arătat că este necesar, totodată, a se avea în vedere durata pedepsei efectiv executate, suferințele fizice și psihice la care a fost supus condamnatul precum și urmările condamnării produse ulterior eliberării din starea de detenție.
Instanța de fond a reținut, de asemenea că, prin O. nr.6. s-a limitat cuantumul despăgubirilor ce pot fi acordate pentru prejudiciile morale suferite prin condamnările la care se refera L. nr. 2. la suma de 10.000 euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic.
Luând în considerare toate aceste elemente, precum și faptul că reclamantul a beneficiat de măsuri reparatorii și în temeiul D.ui-Lege nr. 1., tribunalul a apreciat că suma de 6.500 euro, ce ar urma să fie achitată în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății, reprezintă un cuantum rezonabil al despăgubirilor, proporțional cu prejudiciul suferit de reclamant.
Așa fiind, raportat la considerentele expuse, tribunalul în temeiul dispozițiilor art. 1 și 5 din L. nr. 2. a admis în parte acțiunea formulată de reclamant și pe cale de consecință a obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantului a sumei de 6.500 euro, în echivalent lei la cursul BNR din ziua plății, cu titlul de despăgubiri; față de dispozițiile art. 1 alin. 2 lit. a din L. nr. 2. a respins solicitarea privind constatarea caracterului politic al condamnării reclamantului prin sentința penală nr. 158/1952 a T. Militar C., dat fiind faptul că legea conferă de drept acest caracter condamnării suferite de reclamant. C. de judecată nu s-au solicitat.
Prin încheierea civilă nr. 35/D/CC/(...) pronunțată de Tribunalul Cluj în același dosar, s-a admis cererea formulată de reclamantul G. N. privind și pe pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, și în consecință, s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile nr. 9. pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C., în sensul că , la paragraful privind cuantumul despăgubirilor stabilite în favoarea reclamantului s-a trecut suma de 6.500 euro în loc de 500 euro, cum din eroare s-a menționat, prezenta încheiere făcând parte integrantă din sentința civilă nr. 9. pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C., iar îndreptarea s-a făcut în ambele exemplare ale hotărârii. S-au menținut restul dispozițiilor sentinței susmenționate. Fără cheltuieli de judecată.
Analizând cererea formulată, prin prisma dispozițiilor art. 281
C.pr.civ., tribunalul a reținut că aceasta este fondată deoarece s-a constatat că în dispozitivul sentinței civile nr. 9. s-a strecurat o eroare materială în sensul că s-a trecut suma de 500 euro stabilită drept despăgubire, cu toate că, atât în minuta hotărârii cât și în considerentele acesteia a fost menționată suma de 6.500 euro.
Față aceste considerente și de dispozițiile art.281 C.pr.civ., instanța de fond a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul dispozitivul sentinței civile nr. 9. pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C. potrivit dispozitivului încheierii.
Împotriva acestei sentințe pârâtul S. R. prin M. F. P. a declarat apel, în termen legal, solicitând instanței admiterea apelului, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii în totalitate a acțiunii reclamantului
În motivarea apelului, pârâtul a arătat că hotărârea criticată este nelegală și netemeinică în ceea ce privește obligarea pârâtului la plata în favoarea reclamantului a sumei de 500 euro, în echivalentul în lei la cursul B. din ziua plății, cu titlu de despăgubiri precum și la plata cheltuielilor de judecată, întrucât la stabilirea cuantumului despăgubirilor se ține seama de măsurile reparatorii deja acordate în temeiul D.ui-Lege nr. 1., astfel încât prejudiciul moral suferit de reclamant prin condamnarea politică este cel puțin în parte acoperit prin drepturile recunoscute acestuia prin D.-L. nr. 1., drepturi stabilite încă din anul 1991, reclamantul beneficiind și de o indemnizație lunară de 333 lei actualizată.
Pe de altă parte, prin decizia nr. 1358/(...), Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., decizie care este definitivă și general obligatorie, iar P.ul nu a pus de acord aceste prevederi legale cu dispozițiile Constituției, motiv pentru care acestea și-au încetat efectele juridice.
În mod greșit prima instanță a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată, deoarece nu este în culpă procesuală, Ministerul Finanțelor
Publice fiind obligat să stea în judecată în calitate de pârât, iar răspunderea acestuia este o răspundere obiectivă, stabilită în mod expres prin art. 4 alin.
4 din L. nr. 2..
De asemenea, pârâtul S. R. prin M. F. P. a declarat apel și împotrivaîncheierii civile nr. 35/D/CC/(...) a T. C., solicitând instanței admiterea apelului, modificarea încheierii atacate, în sensul respingerii cererii reclamantului.
În motivarea acestui apel, pârâtul a învederat că prima instanță trebuia să respingă cererea reclamantului ca inadmisibilă deoarece nu se încadrează în prevederile art. 281 C.pr.civ., reclamantul având la dispoziție calea de atac a apelului împotriva sentinței civile nr. 9.(...).
Reclamantul intimat G. N., prin întâmpinare, a solicitat respingerea apelurilor formulate de pârât ca nefondate și, în consecință, menținerea în întregime a sentinței și a încheierii de îndreptare a erorii materiale ca fiind temeinice și legale, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată (f.11-12).
În susținerea poziției procesuale, reclamantul intimat a învederat instanței că la data pronunțării sentinței, (...), decizia nr. 1358/(...) a C. C. nu a fost publicată în Monitorul Oficial, astfel încât nu era obligatorie pentru prima instanță, motiv pentru care în mod legal aceasta a admis în parte cererea reclamantului.
Totodată, cu respectarea art. 274 C.pr.civ., prima instanță a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.300 lei, reprezentând onorariu avocat întrucât pârâtul a căzut în pretenții și s-a opus prin întâmpinarea admiterii acțiunii reclamantului, astfel încât acesta este în culpă procesuală.
În privința încheierii de îndreptare a erorii materiale, instanța de fond a respectat dispozițiile art. 281 C.pr.civ., corectând greșeala materială din dispozitivul sentinței civile nr. 9.(...).
Analizând hotărârile criticate prin prisma motivelor de apel invocate și a apărărilor formulate C., în temeiul art. 295 alin. 1 C.pr.civ., reține următoarele:
A.ul declarat împotriva sentinței civile nr. 9. a T. C. pronunțată în dosarul nr.(...) vizează doar soluția dată cererii reclamantului având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru daunele morale la care acesta se pretind îndreptățit.
Reclamantul și-a fundamentat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile art.5 alin.1 lit.a din L. nr.2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada
6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al R.iei, Partea I, nr.396 din 11 iunie 2009, prevederi care, la data sesizării instanței de judecată, (...), aveau următoarea redactare: "(1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie
1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de
3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit princondamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul D.ui-lege nr.1. privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și al Ordonanței de urgență a G. nr.2., aprobată cu modificări și completări prin L. nr.5., cu modificările și completările ulterioare;".
Ulterior sesizării instanței de judecată, dispozițiile art.5 alin.(1) lit.a) din L. nr.2. au fost modificate prin art.I pct.1 din O. de urgență a G. nr.6. pentru modificarea și completarea Legii nr.2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, și pentru suspendarea aplicării unor dispoziții din Titlul VII al Legii nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al R.iei, Partea I, nr.446 din 1 iulie 2010, dispozițiile modificatoare având următoarea redactare:
"Art.I L. nr.2. privind condamnările cu caracter politic și măsurileadministrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al R.iei, Partea I, nr.396 din 11 iunie 2009, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 5 alineatul (1), litera a) se modifică și va avea următorulcuprins:
«a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit princondamnare în cuantum de până la:
1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectulunor măsuri administrative cu caracter politic;
2. 5.000 de euro pentru soțul/. și descendenții de gradul I;
3. 2.500 de euro pentru descendenții de gradul al II-lea;»".
Art.5 alin.(1) lit.a), astfel cum a fost modificat și completat prin art.I pct.1 din O. de urgență a G. nr.6. - adică pct.1-3 referitoare la plafonarea cuantumului acestor despăgubiri - a fost declarat neconstituțional prin D. nr.1354 din 20 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761/(...), prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Avocatul Poporului și a constatat că dispozițiile art.I pct.1 din O. de urgență a G. nr.6. - prin care se plafonează despăgubirile prevăzute de art.5 alin.(1) lit.a) din L. nr.2. - sunt neconstituționale, în raport cu criticile formulate.
Prin D. C. C. nr. 1358/(...), publicată în M. Of. nr. 761/(...) și prin D. C. C. nr. 1360/(...), publicată în M. Of. nr. 761/(...), s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice - D.
C. și, în consecință, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie
1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, pe motiv că acestea contravin prevederilor art. 1 alin. 3 și 5 din L. fundamentată, respectiv, încalcă normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor Legii nr.
24/2000, reținându-se în considerentele deciziei și faptul că L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, face parte din categoria legilor organice, fiind adoptată de P. cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituție, însă, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin D. nr. 1., aceasta nu a fost supusă controlului de constituționalitate a priori, conform art. 146 lit. a) din Constituție. În considerentele Deciziei nr. 1. s-a stabilit că: "Având în vedere că dispozițiile art. 5 alin. (1^1) din L. nr. 2., introduse prin art. I pct. 2 din O. de urgență a G. nr. 6., fac trimitere în mod expres la prevederile alin. (1) din același articol, C. constată că trimiterile la lit. a) a alin. (1) al art. 5 din lege rămân fără obiect, prin declararea art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din L. nr. 2. ca fiind neconstituțional.
L. nr.2. privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în M. Of. nr. 714/(...), intrată în vigoare la data de (...), a reglementat prin art.XIII următoarele: „ nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al R.iei, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: (…)
2. La articolul 5, partea introductivă a alineatului (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 5. - (1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: ".
Potrivit art. XXVI din L. nr. 2., dispozițiile [...] art. 4 alin. (6) și art. 5 alin. (1) și (2) din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie
1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, precum
și cu cele aduse prin prezenta lege, se aplică și proceselor aflate în curs de soluționare în primă instanță dacă nu s-a pronunțat o hotărâre în cauză până la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Chiar dacă nu se referă în mod expres la lit. a din art. 5 alin.1 din L. nr.2., normă juridică care a fost declarată neconstituțională, trebuie menționat că modificarea realizată prin L. nr. 2. nu se aplică proceselor în care s-a pronunțat o hotărâre anterior datei intrării în vigoare a legii, cum este cazul în speță.
Art. 147 din Constituția R.iei prevede următoarele:
„(1) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C. dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționalecu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
(2) În cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, P.ul este obligat sa reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia C. C.
(3) În cazul în care constituționalitatea tratatului sau acordului internațional a fost constatată potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei excepții de neconstituționalitate. T. sau acordul internațional constatat ca fiind neconstituțional nu poate fi ratificat.
(4) Deciziile C. C. se publica în Monitorul Oficial al R.iei. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor";.
Art. 31 din L. nr. 47 din 18 mai 1992, privind organizarea și funcționarea C. C. (republicată în temeiul dispozițiilor art. V din L. nr.
177/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C. C., a C. de procedură civilă și a C. de procedură penală al R.iei, publicată în Monitorul Oficial al R.iei, Partea I, nr.
672 din 4 octombrie 2010, dându-se textelor o nouă numerotare), stabilește următoarele :
„(1) D. prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.
(2) În caz de admitere a excepției, C. se va pronunța și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare.
(3) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
(4) Deciziile pronunțate în condițiile alin. (1) se comunică celor două
Camere ale P.ului, G. și instanței care a sesizat Curtea Constituțională.
(5) În cazul în care la data comunicării deciziei C. C. potrivit alin. (4) cauza se află pe rolul altui organ judiciar, instanța comunică acestuia decizia.";
Potrivit art. 11 alin. 3 din L. nr. 47/1992, republicată, deciziile, hotărârile și avizele C. C. se publică în Monitorul Oficial al R.iei, Partea I. Deciziile și hotărârile C. C. sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
Din interpretarea art. 147 din Constituția R.iei coroborat cu art. 11 alin.3 și 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992 republicată, se desprinde cu evidență faptul că, pe de o parte, deciziile C. C. sunt general obligatorii, nu doar în cauza în care a fost invocată respectiva excepție de neconstituționalitate, iar pe de altă parte că, acele dispoziții din legile și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C. dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
Așadar, Deciziile C. C. pronunțate în cadrul soluționării excepțiilor de neconstituționalitate nu produc doar efecte relative, inter partes, în cadrul procesului în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, ci sunt general obligatorii, produc efecte absolute, opozabile erga omnes, în vederea asigurării supremației Constituției, inclusiv pentru instanțele judecătorești
și au putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că după publicare, ele au efect asupra cauzelor aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor.
De altfel, Curtea Constituțională prin D. nr.169/(...), publicată în M. Of. nr.151/(...) și prin D. nr.186/(...), publicată în M. Of. nr.213/(...) a statuat obligativitatea deciziilor C. C. pentru instanțele judecătorești, dar și pentru celelalte persoane fizice sau juridice.
În speță, în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin. 1 din Constituție, nu au fost puse de acord prevederile neconstituționale ale art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. cu dispozițiile constituționale, astfel încât textul art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. și-a încetat efectele juridice.
Față de precizările de mai sus, în condițiile în care legiuitorul român nu a pus dispozițiile declarate neconstituționale, în acord cu Constituția, în cadrul termenului arătat, C. constată că art. 5 din L. nr. 2. are în prezent următorul conținut:
„Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: b) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie
1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr.
247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare; c) repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară";.
Drept urmare, în prezent nu există un temei juridic în legea specială, care să fundamenteze admisibilitatea cererilor de chemare în judecată promovate în baza Legii nr. 2., având ca obiect acordarea de despăgubiri morale.
Legiuitorul român a acordat o atenție deosebită reglementărilor referitoare la reparațiile pentru suferințele cauzate de regimul comunist din perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, având în vedere voința noului stat democratic instaurat în decembrie 1989 de a recunoaște și de a condamna aceste fapte. În acest sens au fost inițiate și adoptate reglementări privind: 1. restituirea bunurilor mobile și imobile preluate abuziv și, în măsura în care acest lucru nu mai este posibil, acordarea de compensații pentru acestea; 2. reabilitarea celor condamnați din motive politice; 3. acordarea de indemnizații, de despăgubiri pentru daunele morale suferite și de alte drepturi.
În ceea ce privește reabilitarea persoanelor condamnate din motive politice - prin O. de urgență a G. nr.2. privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în R.ia, publicată în Monitorul Oficial al R.iei, Partea, I, nr.650 din 30 decembrie 1999, aprobată cu modificări șicompletări prin L. nr.5., cu modificările și completările ulterioare - s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice sau supuse, din motive politice, unor măsuri administrative abuzive în perioada 6 martie
1945-14 decembrie 1989, decizia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă putând fi folosită ca probă în fața instituțiilor abilitate, în ceea ce privește aprecierea caracterului politic al infracțiunilor a căror săvârșire a atras măsura confiscării bunurilor. Totodată, potrivit acestui act normativ, hotărârile de condamnare pentru infracțiuni săvârșite din motive politice nu pot fi invocate împotriva persoanelor care au dobândit calitatea de luptător în rezistența anticomunistă.
În ceea ce privește persoanele condamnate politic sau persecutate din motive politice de regimul comunist, C. constată că, în materia acordării altor drepturi acestor categorii de persoane, există o serie de acte normative cu caracter reparatoriu pentru anumite categorii de persoane care au avut de suferit atât din punct de vedere moral, cât și social, ca urmare a persecuției politice la care au fost supuse în regimul comunist, legiuitorul fiind preocupat constant de îmbunătățirea legislației cu caracter reparatoriu pentru persoanele persecutate din motive politice și etnice. Edificatoare în acest sens sunt: prevederile D.ui-lege nr. 1. privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat în Monitorul Oficial al R.iei, Partea I, nr.
631 din 23 septembrie 2009, prevederile Ordonanței de urgență a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin nr. 5., cu modificările și completările ulterioare, prevederile Legii nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Aceste acte normative stabilesc o serie de drepturi, cum ar fi: dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei pentru fiecare an de detenție, strămutare în alte localități, deportare în străinătate sau prizonierat; dreptul la o indemnizație lunară de 100 lei pentru fiecare an de internare abuzivă în spitalele de psihiatrie sau de domiciliu obligatoriu ( 4 din D.-lege nr. 1.); scutire de plata impozitelor și a taxelor locale; asistență medicală și medicamente, în mod gratuit și prioritar, atât în tratament ambulatoriu, cât și pe timpul spitalizărilor; transport urban gratuit cu mijloacele de transport în comun aparținând societăților cu capital de stat sau privat (autobuz, troleibuz, tramvai, metrou); douăsprezece călătorii gratuite, anual, pe calea ferată română, la clasa I, pe toate categoriile de trenuri de persoane, cu mijloace de transport auto sau cu mijloace de transport fluviale ( 8 din D.- lege nr. 1.); soțul (soția) celui decedat, din categoria celor dispăruți sau exterminați în timpul detenției, internați abuziv în spitale de psihiatrie, deportați, prizonieri sau cărora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, precum și soțul (soția) celui decedat după ieșirea din închisoare, din spitalul de psihiatrie, după întoarcerea din strămutare, din deportare, din prizonierat sau după încetarea măsurii de stabilire a domiciliului obligatoriu au dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei, neimpozabilă, dacă ulterior nu s-au recăsătorit ( 5 din D.-lege nr. 1.); despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare [. 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2.]; despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 [. 5 alin. (1) lit. b) din L. nr. 2.]; repunerea îndrepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară [. 5 alin. (1) lit. c) din L. nr. 2.].
Așa cum a statuat în mod obligatoriu și Curtea Constituțională, scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior - ceea ce este și imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin înseși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne, fiind în deplină concordanță cu recomandările Adunării P.are a Consiliului Europei.
Curtea Constituțională apreciază că nu poate exista decât o obligație
"morală" a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă.
De altfel, C. E. a D. O. a statuat, prin H. din 12 mai 2009 în Cauza Ernewein și alții împotriva Germaniei și prin H. din 2 februarie 2010 în Cauza Klaus și Iouri Kiladze contra Georgiei, că dispozițiile C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor.
Totodată, instanța de la S. are o jurisprudență constantă în sensul că art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. nu garantează dreptul de a dobândi un bun (H. din 23 noiembrie 1983 în Cauza Van der Mussele contra Belgiei, H. din 9 octombrie 2003 în Cauza Slivenko contra Letoniei, H. din 18 februarie 2009 în Cauza Andrejeva contra Letoniei).
Referindu-se la problema restituirii bunurilor confiscate de către stat, aceeași Curte a stabilit că nu se poate interpreta că ar exista vreo obligație generală a statului de a restitui proprietăți care au fost expropriate înainte de ratificarea C. ori că ar exista posibilitatea impunerii unor restricții asupra libertății statelor de a stabili scopul și condițiile oricărei restituiri către foștii proprietari. (H. din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei,
H. din 4 martie 2003 în Cauza Jantner contra Slovaciei, D. asupra admisibilității din 13 decembrie 2005 în Cauza Bergauer și alții contra Cehiei).
În materia reglementărilor privind reabilitarea, restituirea proprietăților confiscate sau acordarea de compensații pentru acestea, C. E. a D. O. a statuat că statele contractante au o largă marjă de apreciere în stabilirea măsurilor specifice de implementare a politicilor sociale și economice, a condițiilor de acordare a despăgubirilor (H. din 23 noiembrie 2000 în Cauza Ex-Regele Greciei și alții contra Greciei).
În același sens, s-a pronunțat și Curtea Constituțională a Ungariei, prin H. nr. 1 din 8 februarie 1995, stabilind că măsura compensării prevăzută de A. nr. X. din 1992, care reglementa acordarea de despăgubiri pentru daune morale persoanelor condamnate politic în perioada comunistă, nu este luată pe baza existenței unei obligații legale care își are izvorul în trecut, ci statul a acordat aceste compensații în echitate, astfel încât nicio persoană nu poate avea un drept substanțial la despăgubiri pentru daune morale.
Prin urmare, Curtea Constituțională constată, în deplin acord cu jurisprudența C. C. și a C. Europene că, a fortiori, nu se poate concluziona că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă ar exista vreo obligație a statului de a le acorda și, cu toate acestea, legiuitorul român de după 22 decembrie 1989 aadoptat 2 acte normative, D.-lege nr. 1. și nr. 2., având acest scop, contravenind astfel dispozițiilor Legii nr. 24/2000.
Este adevărat că acordarea de despăgubiri pentru daune morale este la libera apreciere a legiuitorului, care - în temeiul art.61 din L. fundamentală, potrivit căruia "P.ul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării"- este competent să stabilească condițiile și criteriile de acordare a acestui drept. Însă, P.ul, elaborând politica legislativă a țării, este în măsură să opteze pentru adoptarea oricărei soluții legislative de acordare a unor măsuri reparatorii celor îndreptățiți pentru daunele suferite în perioada comunistă, dar cu respectarea prevederilor și principiilor Constituției.
C. reține, de asemenea, că despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative.
Or, despăgubirile prevăzute de dispozițiile de lege criticate, având același scop ca și indemnizația prevăzută de 4 din D.-lege nr. 1., nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile.
Pe de altă parte - așa cum a statuat și Curtea Constituțională - , prin introducerea posibilității moștenitorilor de gradul II de a beneficia de despăgubiri pentru daune morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist, legiuitorul s-a îndepărtat de la principiile care guvernează acordarea acestor despăgubiri, și anume cel al echității și dreptății.
A., prin prevederea de lege criticată se diluează scopul pentru care au fost introduse aceste despăgubiri, întrucât nu se poate considera că moștenitorii de gradul II au aceeași îndreptățire la despăgubiri pentru daune morale suferite în perioada comunistă de predecesorul lor, ca și acesta din urmă.
Prin D.-lege nr. 1., legiuitorul a stabilit condițiile și cuantumul indemnizațiilor lunare, astfel încât intervenția sa prin 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2., după 20 ani de la adoptarea primei reglementări cu același obiect, aduce atingere valorii supreme de dreptate, una dintre valorile esențiale ale statului de drept, astfel cum este proclamată în prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție.
În cauză, reclamantul a beneficiat de măsurile reparatorii prevăzute de
D.-lege nr. 1., drepturile cuvenite în temeiul acestui act normativ fiindstabilite prin H. nr. 951/(...) (f.8 dosar fond).
Totodată, astfel cum a statuat și C. E. a D. O., tot în domeniul măsurilor reparatorii, însă în ceea ce privește restituirile de bunuri, este necesar a se face în așa fel încât atenuarea vechilor violări să nu creeze noi nedreptăți (H. din 5 noiembrie 2002 în Cauza Pincova și Pinc contra Cehiei, H. din 7 octombrie 2009 în Cauza Padalevicius contra Lituaniei).
De asemenea, nu s-ar putea susține că prin adoptarea 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2., persoanele în cauză ar putea avea o "speranță legitimă" (astfel cum este consacrată în jurisprudența constantă a C. Europene a D. O.) la acordarea despăgubirilor morale, întrucât, așa cum a statuat instanța de la S. - de exemplu, prin H. din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei -, atunci când există o dispută asupra corectei aplicări a legii interne și atunci când cererile reclamanților sunt respinse în mod irevocabil de instanțele naționale, nu se poate vorbi despre o "speranță legitimă" în dobândirea proprietății.
Totodată, prin D. asupra admisibilității din 2 decembrie 2008 în Cauza
Slavov și alții contra Bulgariei, instanța de contencios al drepturilor omului aacordat o "importanță deosebită faptului că dispoziția de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad- hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia", ceea ce a condus la concluzia C. în sensul că reclamanții nu au putut dobândi o "speranță legitimă" în obținerea compensațiilor respective.
Având în vedere toate aceste considerente, Curtea Constituțională a constatat că acordarea de despăgubiri pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici, astfel cum a fost reglementată prin art.5 alin.(1) lit.a) teza întâi din L. nr.2., contravine art.1 alin.(3) din L. fundamentală privind statul de drept, democratic și social, în care dreptatea este valoare supremă.
Curtea Constituțională a statuat că - în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă - există reglementări paralele, și anume, pe de o parte, D.-lege nr. 1., republicat, și O. de urgență a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin nr. 5., cu modificările și completările ulterioare, iar, pe de altă parte, nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada
6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Așa cum a arătat Curtea Constituțională, aceste despăgubiri sunt menite a produce satisfacția morală a recunoașterii faptelor nelegale, a încălcărilor drepturilor omului, comise în perioada comunistă, iar nu a compensa în bani suferința persoanelor persecutate. Prin urmare, reglementarea criticată nu a fost temeinic fundamentată.
Totodată, textul de lege criticat, astfel cum este redactat, fiind prea vag, încalcă și regulile referitoare la precizia și claritatea normei juridice. A., lipsa de claritate și previzibilitatea dispozițiilor art.5 alin.(1) lit.a) referitoare la acordarea despăgubirilor din L. nr.2. a condus la aplicarea incoerentă a acestora, instanțele de judecată acordând despăgubiri în valoare de până la
600.000 euro, ceea ce reprezintă o aplicare excesivă și nerezonabilă. Chiar dacă prin art. I pct.2 din O. de urgență a G. nr.6. s-au introdus niște criterii minime de acordare a despăgubirilor, și anume durata pedepsei privative de libertate, perioada de timp scursă de la condamnare și consecințele negative produse în plan fizic, psihic și social, precum și măsurile reparatorii deja acordate în temeiul D.ui-lege nr.1. și Ordonanței de urgență a G. nr.2., aprobată cu modificări și completări prin L. nr.5., cu modificările și completările ulterioare, C. constată că acestea sunt insuficiente pentru a putea caracteriza norma legală ca fiind clară și previzibilă. Principiul legalității presupune, de asemenea, existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile în aplicarea lor, astfel cum reiese și din jurisprudența constantă a C. Europene a D. O. (H. din 5 ianuarie
2000 în Cauza Beyeler contra Italiei, H. din 23 noiembrie 2000 în Cauza Ex- Regele Greciei și alții contra Greciei, H. din 8 iulie 2008 în Cauza Fener Rum Patrikligi contra T.iei).
C. observă că în materia reparațiilor trebuie să existe o legislație clară, precisă, adecvată, proporțională, care să nu dea naștere la interpretări și aplicări diferite ale instanțelor de judecată, ceea ce ar putea conduce la constatări ale violării drepturilor omului de către C. E. a D. O.
Această problemă a legislației incoerente și ineficiente a R.iei în materia restituirilor a fost menționată și de C. E. a D. O. prin H. din 9 decembrie
2008, în Cauza Viașu împotriva R.iei.
Or, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) referitoare la acordarea despăgubirilor din nr. 2. sunt lipsite de claritate și previzibilitate,conducând la aplicarea incoerentă a acestora, instanțele de judecată acordând despăgubiri în valori foarte mari, ceea ce reprezintă o aplicare excesivă și nerezonabilă a normei juridice și o încălcare, totodată, a principiului legalității.
Motivul de apel ce vizează obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, în opinia C., nu este întemeiat din considerentele ce urmează a fi expuse.
C. reține că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 274 alin. 1
C.pr.civ. potrivit cărora, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Din interpretarea acestui text legal rezultă cu evidență că temeiul acordării cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părții.
Totodată, C. constată că la data formulării cererii introductive de instanță, (...), erau în vigoare prevederile art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. în temeiul cărora reclamantul era îndreptățit să solicite obligarea pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata daunelor morale, însă în timpul procesului, după pronunțarea hotărârii de către prima instanță, aceste prevederi legale și-au încetat efectele juridice ca urmare a admiterii excepției de neconstituționalitate prin decizia nr.1. și prin decizia nr.1360/2010 a C. C.
Prin urmare, în mod corect instanța de fond a stabilit că pârâtul este în culpă procesuală deoarece după ce a reglementat prin L. nr. 2. dreptul reclamanților de a solicita acordarea daunelor morale ulterior, în cursul procesului, după ce reclamanții au efectuat cheltuieli de judecată care au fost dovedite, a lipsit de efecte juridice dreptul reclamantului.
Prin urmare, trebuie admis că în urma dispariției temeiului legal al acțiunii S. este în culpă procesuală dat fiind că acesta a provocat existența prezentului proces, introducerea cererii de chemare în judecată fiind datorată intrării în vigoare a Legii nr. 2. iar dispariția temeiului legal nu se datorează în nici o măsură reclamantului ci doar S.ui care trebuie să răspundă pe tărâmul culpei procesuale prin acordarea cheltuielilor de judecată efectuate pentru fondul cauzei.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept și având în vedere că în prezent nu există o normă juridică în L. nr. 2., legea specială, care să servească drept temei juridic al cererii reclamantului de acordare a despăgubirilor morale C., în temeiul art.296 C.pr.civ., va admite în parte apelul declarat de pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 9. din 02 noiembrie 2010 a T. C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o schimbă în parte, în sensul că înlătură dispoziția privind obligarea pârâtului la plata în favoarea reclamantului a sumei de
500 euro, în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de despăgubiri și, în consecință, va menține restul dispozițiilor din sentința apelată.
Ținând seama de soluția dată apelului pârâtului împotriva sentinței primei instanțe care a fost schimbată în sensul înlăturării dispoziției privind obligarea pârâtului la plata în favoarea reclamantului a sumei de 500 euro, în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de despăgubiri C., în temeiul art.296 C.pr.civ., va admite apelul declarat de pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva încheierii civile nr.
35/D/CC/(...) pe care o schimbă în sensul că respinge cererea formulată de reclamant, ca lipsită de obiect.
Deși reclamantul intimat a solicitat prin întâmpinare obligarea pârâtului apelant la plata cheltuielilor de judecată, C. constată că intimatulnu a dovedit, în condițiile art.1169 C.civ., efectuarea lor în cursul soluționării apelurilor, motiv pentru care nu va dispune obligarea pârâtului apelant la plata acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite în parte apelul declarat de pârâtul S. R. prin MINISTERUL
FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 9. din 02 noiembrie
2010 a T. C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o schimbă în parte, în sensul că înlătură dispoziția privind obligarea pârâtului la plata în favoarea reclamantului a sumei de 500 euro, în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de despăgubiri.
Menține restul dispozițiilor din sentința apelată.
Admite apelul declarat de pârâtul S. R. prin MINISTERUL
FINANȚELOR PUBLICE împotriva încheierii civile nr. 35/D/CC/(...) pe care o schimbă în sensul că respinge cererea formulată de reclamant, ca lipsită de obiect.
D. este definitivă.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 13 mai 2011
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
T.-A. N. A.-A. P.
S.-D. G.
GREFIER,
Red.A.A.P. Dact.H.C./4 ex./(...). Jud.fond: M. O.-S.
| ← Decizia civilă nr. 2242/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 1219/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
