Decizia civilă nr. 1222/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. C. NR. 1222/R/2011
Ședința publică din 1 aprilie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I.-D. C.
J.ECĂTORI: A.-A. P.
C.-M. CONȚ
G. : A. A. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul V. D., împotriva deciziei civile nr. 1. din 9 noiembrie 2010 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr. (...), precum și împotriva încheierii civile din data de (...) și împotriva sentinței civile nr. 294 din (...), pronunțate de J. S. M. în dosar nr. (...), privind și pe pârâții intimați V. L. M., V. G. A., V. D., S. E., T. M., V. B. și V. J., având ca obiect succesiune.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reclamantul recurent personal, lipsă fiind pârâții intimați personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamantul V. D., a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părților adverse și este legal timbrat cu timbre judiciare mobile în valoare de 5,30 lei (f. 4), precum și cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 2179,76 lei (f. 7 și 26).
S-a făcut referatul cauzei după care, Curtea constată că recursul a fost redactat și motivat de către doamna avocat S. M., care a fost împuternicită de reclamantul recurent doar pentru redactarea recursului, așa cum rezultă din împuternicirea avocațială care se află la f. 5 din dosar.
Curtea lasă cauza la a doua strigare, pentru a da pârâților intimați posibilitatea de a se prezenta la dezbateri.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul recurent personal, lipsă fiind pârâții intimați personal.
Curtea constată că reclamantul recurent și-a îndeplinit obligația pusă în vedere de către instanță la termenul de judecată anterior, în sensul că acesta a depus la dosar încă trei copii de pe memoriul de recurs, iar aceste copii au fost comunicate pârâților intimați V. L. M., S. E., T. M. și V. B., așa cum rezultă din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare pentru termenul de azi, care se află la filele 30, 31, 33 și 34 din dosar.
De asemenea, Curtea constată că pârâta intimată S. E. a expediat prin poștă o întâmpinare, care a fost înregistrată la dosar în data de (...), prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, menține-rea în totalitate asentinței J. S. M. și a deciziei Tribunalului Maramureș, ca fiind legale, și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamantul recurent arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
Curtea din oficiu, invocă și pune în discuție inadmisibilitatea acelor motive de recurs care se referă la netemeinicia hotărârii atacate, având în vedere că prevederile art. 304 pct. 10 și pct. 11 C.pr.civ. au fost abrogate prin art. I pct. 1111 și pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000 și, de asemenea, invocă inadmisibilitatea recursului declarat de reclamant împotriva încheierii civile din data de (...) și împotriva sentinței civile nr. 294 din (...), pronunțate de J. S. M. în dosar nr. (...). Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reclamantului recurent în susținerea recursului, cu mențiunea de a se referi și la excepțiile invocate din oficiu de către instanță. Reclamantul recurent lasă la aprecierea instanței soluționarea excepțiilor invocate din oficiu de către instanță și solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris de către doamna avocat S. M. C U R T E A Prin sen tinț a c iv il ă nr. 294/(...), pron unț ată de Judec ăto r ia S ighe tu M ar maț ie i în dos ar nr. (...) , s-a admis acțiunea principală formulată de reclamantul V. D., în contradictoriu cu pârâții V. G. A., V. L. M., V. D., S. E., T. M., V. B. și V. J. s-a admis acțiunea reconvențională formulată de pârâtul V. D., având ca obiect stabilirea calității de moștenitori a pârâților. S-a constatat că masa succesorală rămasă după defuncta G. Ilona a lui M., născută V., decedată la data de (...), se compune din casă, curte și grădină aferentă, în suprafață de 504 mp., situată în S. M., str. Mărășești nr. 1, înscrisă în CF nr. 3690, nr. top 464. S-a constatat că moștenitorii defunctei sunt reclamantul V. D., în calitate de nepot de frate, în cotă de ¼ parte; pârâții V. D. și S. E., în calitate de frați, în cotă de câte ¼ parte fiecare, și pârâții T. M., născută V., V. B. și V. J., în calitate de nepoți de frate, având în indiviziune cota de ¼ parte. S-a constatat că pârâții V. G. A. și V. L. M. au renunțat la succesiune. S-a sistat indiviziunea succesorală prin atribuirea imobilului succesoral în favoarea pârâtei S. E., care a fost obligată la plata sultelor în favoarea celorlalți moștenitori, conform variantei A de partaj din completarea raportului de expertiză întocmit de inginer S. M. la (...). Reclamantul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 350 lei către V. D. și, respectiv, 435 lei către S. E.. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că defuncta V. I. a lui M. a fost proprietară tabulară, cu titlul de cumpărare și înscriere, din anul 1975, asupra imobilului casă, curte și grădină, în suprafață de 504 mp., situat în S. M., str. Mărășești, înscris în CF nr. 3690 S., nr. top 464. După căsătorie aceasta a dobândit numele de G., soțul ei decedând în anul 1997, iar proprietara tabulară decedând la (...), iar din căsătoria celor doi nu au rezultat copii. Defuncta a avut patru frați, pe V. D., S. E., V. I., decedat, cu moștenitorii T. M., V. B. și V. J., și V. Sandor, decedat, cu moștenitori pe reclamantul V. D. și pe pârâții V. G. A. și V. L. M. Pârâții V. G. A. și V. L. M. au renunțat la succesiunea defunctei, potrivit declarațiilor autentice de la filele 10 și 11. Din declarațiile martorilor V. M., N. V., M. Ana, Z. N. și O. M. rezultă faptul că după decesul defunctei cheltuielile de înmormântare au fost suportate de către toți moștenitorii. Reclamantul a făcut curățenie pentru întreținerea imobilului, iar pârâtul V. D. a dus o mobilă din casă. După decesul defunctei s-a discutat că imobilul urmează să fie împărțit între toți moștenitorii legali, însă vânzarea s-a amânat din cauza reclamantului, pe motiv că va crește valoarea imobilului. Fiul pârâtei S. E. a adus un cumpărător, dar ceilalți moștenitori s-au răzgândit în privința vânzării. Din probele administrate, instanța a reținut faptul că niciunul din moștenitori nu a acceptat expres moștenirea prin act autentic, deși aveau această posibilitate, însă au acceptat tacit succesiunea. Sistarea stării de indiviziune succesorală urmează să fie făcută potrivit variantei A din completarea la expertiză întocmită de expert inginer S. M., prin luarea în considerare a valorii de 166.568 lei pentru imobilul supus partajului. Împ o tr iv a aces te i se n tințe a decl ar at ap el, în t ermen legal, reclamantul V. D., criticând soluția primei instanțe sub aspectul soluției de admitere a cererii reconvenționale, motivat pe faptul că pârâții nu au făcut acte de acceptare tacită a moștenirii, în sensul art. 689 C., iar suportarea cheltuielilor de înmormântare, în tot sau în parte, ori luarea unor lucruri personale ale defunctului de către potențialii succesibili nu valorează acceptare tacită a moștenirii. T ribun alul M ar amu r eș, pr in dec iz ia c iv il ă nr. 1.(...), pronunț ată în dos ar nr. (...), a respins ca nefondat apelul reclamantului V. D., care a fost obligat la 100 lei cheltuieli de judecată în apel în favoarea intimatei S. E., cu motivarea că situația comoștenitorilor este oarecum similară, întrucât probele au dovedit că atât reclamantul, cât și pârâții făceau curățenie la casa defunctei și au participat la cheltuielile de înmormântare, însă toate acestea nu valorează acceptare tacită a succesiunii. Niciuna dintre părțile în proces nu a susținut și, evident, nu a probat că în termenul de opțiune succesorală ar fi efectuat acte de acceptare expresă a succesiunii rămase în urma defunctei G. Ilona, decedată la (...). Deținerea cheilor casei defunctei de către unul sau ceilalți dintre moștenitori nu valorează acceptare tacită a succesiunii. Ceea ce dovedește însă cu o valoare mai puțin discutabilă acceptarea tacită a succesiunii, însă în profitul tuturor părților din proces și nu doar al reclamantului, sunt declarațiile martorilor V. M. și Z. N., care a arătat că reclamantul a purtat discuții cu unchii și mătușile sale privind modul de împărțire a imobilului, însă nu au reușit să ajungă la o înțelegere, vânzarea fiind amânată la cererea reclamantului, pentru ca valoarea imobilului să mai crească. S-a dovedit astfel în speță că reclamantul și pârâții au efectuat în egală măsură acte de acceptare tacită a succesiunii defunctei G. Ilona. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamantul V. D., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, modificarea în parte a hotărârii primei instanțe și a încheierii de admitere în principiu, în sensul admiterii cererii principale în întregime și a respingerii cererii reconvenționale, cu cheltuieli de judecată. În motivarea recursului au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., art. 6738 C.proc.civ. și art. 312 C.proc.civ., susținându-se că hotărârea recurată este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea art. 689 C., respectiv, nu s-a ținut seama că intimații nu au făcut niciun demers cerut de art. 689 C. din care ar reieși că dânșii au procedat în calitatea lor de erede și care ar presupune neapărat intenția lor de acceptare, deși probele administrate în cauză au relevat aceste împrejurări. Doctrina și jurisprudența constantă și îndelungată au statuat asupra faptului că plata cheltuielilor de înmormântare nu reprezintă un act de acceptare tacită a moștenirii, acestea fiind făcute de regulă din considerente umanitare și morale și reprezentând practic acțiuni de pietate. Plata cheltuielilor de înmormântare ar reprezenta act de acceptare tacită a moștenirii doar în situația în care ar fi dublată de cererea expresă a succesibililor, de inventariere a moștenirii, ceea ce în speța de față nu s-a făcut. In timatu l V. D., pr in în tâmp in are a f ormu l ată în c auz ă , a solicitat respingerea recursului, în ceea ce privește constatarea faptului că reclamantul este singurul moștenitor acceptant al succesiunii, motivat pe faptul că, pe de o parte, cheltuielile de înmormântare reprezintă sarcini ale moștenirii, urmând a fi suportate, conform art. 774 C., de moștenitori, proporțional cu cotele ce revin fiecăruia, astfel încât, plata acestora valorează acceptare a succesiunii, chiar dacă în unele opinii acest lucru nu esteîmpărtășit. Intimatul V. D. nu a dovedit acceptarea tacită a moștenirii doar prin plata cheltuielilor de înmormântare, ci și prin dovedirea înțelegerilor intervenite între moștenitori cu privire la vânzarea bunurilor succesorale (f. 18-20). In timata S. E. a s ol ic itat, pr in în tâmp in are a f or mul ată , respingerearecursului, întrucât, așa cum s-a dovedit cu martorii audiați în cauză, toți moștenitorii au acceptat tacit moștenirea, în condițiile în care niciunul dintre moștenitori nu a locuit în casă, iar reclamantul recurent nu a făcut niciun act special de acceptare a moștenirii, fiecare dintre moștenitori mergând sporadic la casa defunctei pentru a face curățenie. Fiul intimatei a fost desemnat de către aceasta să găsească un cumpărător pentru casă, însă vânzarea nu s-a mai realizat, deoarece reclamantul s-a răzgândit (f. 22-23). Recursul este fondat. În conformitate cu prevederile art. 700 alin. 1 C., dreptul de a accepta succesiunea se prescrie printr-un termen de 6 luni socotit de la data deschiderii succesiunii. Art. 689 C. prevede că acceptarea succesiunii poate fi sau expresă sau tacită. Este expresă când se însușește titlul sau calitatea de erede printr-un act autentic sau privat. Este tacită când eredele face un act pe care n-ar putea să-l facă decât în calitatea sa de erede și care lasă a se presupune neapărat intenția sa de acceptare. Așa cum s-a arătat în doctrina de specialitate, acceptarea expresă a moștenirii este aceea care rezultă din faptul că succesibilul își însușește titlul sau calitatea de erede printr-un înscris autentic sau printr-un înscris sub semnătură privată, condiția esențială pentru a fi în fața unei acceptări exprese a moștenirii fiind aceea ca această acceptare să fie în mod necesar manifestată printr-un înscris (a se vedea în acest sens M.Eliescu - Transmisiunea și Împărțeala Moștenirii în D.ul R.S.R., Ed. Academiei R.S.R., B. 1966, pag. 121 și urm.). Acceptarea tacită este aceea care, fără a fi expresă, rezultă dintr- un act juridic pe care succesibilul nu-l putea face decât în calitatea sa de erede, act din care să rezulte neîndoielnic intenția sa de acceptare a moștenirii. Cu alte cuvinte, actul succesibilului trebuie să implice cu puterea necesității intenția de a accepta moștenirea. De îndată ce actul poate primi și o altă interpretare, el nu va mai putea avea și valoarea unei acceptări tacite a succesiunii (a se vedea în acest sens M.Eliescu - Transmisiunea și Împărțeala Moștenirii în D.ul R.S.R., Ed. Academiei R.S.R., B. 1966, pag. 122; Tribunalul Suprem, Col.Civ., D. nr. 2070/(...), în C.D. Vol. I nr. 141, pag. 345; Tribunalul Suprem, Col. Civ., D. nr. 768/(...), în J:N., 1964, nr. 10, pag. 116). Doctrina a statuat, pornind de la hotărârile constante pronunțate în jurisprudență, că simpla înfățișare la notariat a unui succesibil, care a fost citat, în urma cererii de eliberare a certificatului de moștenitor, introdusă de un alt succesibil, nu poate fi considerată ca o acceptare tacită a moștenirii (Tribunalul P.ular Raional Câmpulung Moldovenesc, sentința civilă nr. 800/(...), în L., an I, 1955, nr. 8, pag. 941; M.Eliescu - Transmisiunea și Împărțeala Moștenirii în D.ul R.S.R., Ed. Academiei R.S.R., B. 1966, pag. 122;). Mai mult decât atât, fostul Tribunal Suprem a stabilit că opțiunea succesorală nu poate fi făcută decât direct de moștenitor sau de un mandatar împuternicit special în acest scop de către moștenitor, datorită caracterului personal al actului de opțiune succesorală (Tribunalul Suprem - Col.Civ., D. nr. 778/(...), în C.D. nr. 61, pag. 162-165). Care sunt actele care valorează acceptare tacită a moștenirii? În doctrină s-a arătat că pentru a stabili exact care anume acte valorează acceptare tacită a moștenirii, trebuie făcută distincție între actele privitoare la un bun succesoral singular și cele privitoare la întreaga moștenire, privită ca o universalitate. Actele de conservare sau de administrare provizorie cu privire la un bun succesoral, sau la întreaga moștenire, nu valorează acte de acceptare tacită a moștenirii și nu constituie o acceptare tacită a moștenirii, date fiind dispozițiile exprese în aceste sens ale art. 690 C., text legal care prevede că actele curat conservatorii, de îngrijire și de administrație provizorie nu sunt acte de primire a moștenirii. Motivația pentru care Codul civil, în art. 690, stabilește că acestea nu constituie o acceptare tacită a moștenirii este dată de faptul că astfel de acte de conservare sau de administrare au caracter urgent, ele profitând tuturor îndreptățiților, fără a ataca fondul moștenirii, întrucât, prin natura lor, ele dau naștere prezumției că succesibilul le-a făcut numai ca un gestionar de afaceri, iar nu cu voința de a se comporta ca un proprietar. În exemplificarea actelor care, prin prisma art. 690 C., nu valorează acceptare tacită a moștenirii, doctrina de specialitate a enumerat următoarele acte materiale, respectiv, juridice: îngroparea defunctului, preluarea cheilor imobilului; preluarea hârtiilor acestuia pentru a le feri de pierdere sau furt; reparații urgente făcute unor bunuri succesorale; cererea de punere a peceților, de facere a inventarului; înscrierea unei ipoteci; plata cu banii succesiunii a unei datorii urgente; întreruperea unei prescripții, plata cheltuielilor de îngropare a defunctului (M.Eliescu - Transmisiunea și Împărțeala Moștenirii în D.ul R.S.R., Ed. Academiei R.S.R., B. 1966, pag. 123-124). În același sens s-a pronunțat și Tribunalul Regional C., prin D. nr. 1., în L., an III, 1957, nr. 4, pag. 504, statuând în sensul că, prin ea însăși, simpla cerere de întocmire a unui inventar este un act de conservare, care nu poate valora acceptare tacită a moștenirii. Actele de administrație care nu au un caracter urgent și care angajează viitorul, respectiv, actele de folosință efectivă și constantă a bunurilor succesorale, dar îndeosebi actele de dispoziție, reprezintă acte de acceptare tacită a moștenirii, întrucât astfel de acte n-ar putea fi săvârșite de către succesibili decât dacă acesta ar voi să accepte moștenirea, cu consecința comportării față de bunurile succesorale, ca un adevărat proprietar. Plata taxelor succesorale nu valorează act de acceptare a succesiunii, dat fiind că art. 1092 alin. 2 C. permite plata datoriei altuia, astfel încât un asemenea act va fi considerat ca urgent și necesar a fi săvârșit pentru a se evita moștenitorului neajunsurile urmăririi bunurilor succesorale. Tot doctrina a fost aceea care a stabilit că în măsura în care acceptarea tacită a moștenirii rezultă dintr-un fapt material, sau, în cazul în care este vorba despre un act juridic, în măsura în care există un început de dovadă scrisă în sensul invocat de art. 1197 C., ori dacă este cazul să se aplice art. 1198 C., faptul juridic - în înțelesul larg al acceptării tacite - va putea fi dovedit, potrivit dreptului comun, prin martori. În speță, afirmativa acceptare tacită a moștenirii s-a încercat a fi dovedită prin martori. Având în vedere calitatea reclamantului și a pârâților, de colaterali privilegiați, aceștia, cel puțin teoretic, prin prisma art. 670, art. 671, art. 672, art. 673, art. 674 C., rap. la art. 650 C., ar fi avut vocație succesorală legală la succesiunea defunctei, cu condiția să-și manifestat dreptul de opțiune succesorală înăuntrul termenului legal de 6 luni, reglementat de art. 700 alin. 1 C. Cu alte cuvinte, atât reclamantul, cât și pârâții, s-ar fi putut prevala de vocația lor succesorală la succesiunea defunctei, respectiv, ar fi putut invoca cu succes calitatea lor de moștenitori ai acesteia doar dacă ar fi acceptat moștenirea după această defunctă fie expres, fie tacit, înăuntrul termenului legal de opțiune succesorală reglementat de art. 700 alin. 1 C., adică în termen de 6 luni de la data decesului defunctei. În speță, așa cum rezultă din certificatul de deces seria DM nr. 7., aflat la fila 6 din dosarul instanței de fond, defuncta G. Ilona a decedat la data de 31 decembrie 2000, astfel că, termenul de opțiune succesorală de 6 luni reglementat de art. 700 alin. 1 C., s-a împlinit la data de 30 iunie 2001. Prin urmare, până la această dată reclamantul și pârâții ar fi trebuit să facă acte de acceptare a moștenirii, fie expres, fie tacit. Din starea de fapt reținută de primele două instanțe - și care nu mai poate fi schimbată în recurs, întrucât dispozițiile art. 304 pct. 10 și 11 C.proc.civ., care permiteau instanței de recurs să verifice hotărârea recurată și sub aspectul temeiniciei ori netemeiniciei sale, respectiv, să reaprecieze probele, să reanalizeze starea de fapt, ori chiar să schimbe starea de fapt în mod substanțial, ca urmare a unei alte reaprecieri a probațiunii - rezultă cu evidență, aspect de altfel necontestat de către părți, că niciunul dintre potențialii moștenitori nu a făcut acte de acceptare expresă a moștenirii. Prin urmare, este de stabilit dacă așa-zisele acte de acceptare tacită a moștenirii, valorează într-adevăr, prin prisma celor mai sus precizate, acceptare tacită a succesiunii. Instanța de recurs este ținută să se raporteze la starea de fapt reținută de primele două instanțe pe baza probelor testimoniale administrate în cauză, probe testimoniale care au relevat, cu prioritate, faptul că toți moștenitorii au participat la cheltuielile de înmormântare a defunctei (f. 93, 94, 95, 107, 108 dosar fond). Întreaga doctrină de specialitate, precum și jurisprudența constantă și îndelungată au statuat asupra faptului că plata cheltuielilor de înmormântare nu reprezintă un act de acceptare tacită a moștenirii, acestea fiind făcute de regulă din considerente umanitare, morale, și reprezentând practic acțiuni de pietate (Curtea de A. C. - Secția C., D. nr. 1017/R/(...), în Buletinul Jurisprudenței 2005, Ed. Sfera, 2006, pag. 173 și urm.). Plata cheltuielilor de înmormântare de către potențialii succesibili ar valora act de acceptare tacită a moștenirii doar în situația în care ar fi fost dublată de cererea expresă, formulată de aceiași succesibili, prin care să se fi solicitat inventarierea moștenirii. Însă, doar plata cheltuielilor de înmormântare, singură, sau chiar însoțită de înhumarea defunctului în cavoul virtualilor succesibili cu vocație succesorală, nu poate fi considerată și nu reprezintă un act de acceptare tacită a moștenirii. De asemenea, nu valorează acceptare tacită a moștenirii nici luarea unor lucruri personale ale defunctului, și nici luarea unor bunuri considerate amintiri de familie, de către potențialii succesibili ( ase vedea în acest sens D. C. nr. 849/1977 a Tribunalului J.ețean Timiș, în R.R.D. nr. 12/1977, pag. 49; D. C. nr. 507/1979 a Tribunalului J.ețean Satu Mare, în R.R.D. nr. 10/1989, pag. 59; D. C. nr. 830/(...) a Tribunalului J.ețean Suceava, în R.R.D. nr. 1/1984, pag. 59; D. C. nr. 490/(...) a fostului Tribunal Suprem, în C.D. 1970, pag. 164-166, R.R.D. nr. 10/1970, pag. 162; D. C. nr. 132/(...) a Tribunalului J.ețean Bistrița Năsăud, în R.R.D. nr. 3/1975, pag. 60; D. C. nr. 110/(...) a Tribunalului J.ețean Tulcea, în R.R.D. nr. 11/1976, pag. 62; D. Macovei, D. Civil - Succesiuni, Ed. Fundației Chemarea Iași, pag. 150; Francisc Deak - Tratat de D. S., Ed. A., B. 1999, pag. 461 și urm; Dan Chirică - D. Civil, Succesiuni și T.amente, Ed. Rosetti, 2003, pag. 397 și urm.) Aceiași stare de fapt avută în vedere de primele două instanțe, pe baza probațiunii testimoniale administrate, a relevat, pe de o parte faptul că, după decesul defunctei, reclamantul venea la imobil și făcea curat în fața casei și în spatele grădinii și că ar fi existat discuții între reclamant, și unchii și mătușile sale, privind modul de împărțire a imobilului, discuții care nu s- au finalizat pentru că aceștia nu s-au înțeles (f. 93, 94 dosar fond), iar pe de altă parte, că defuncta era vizitată în timpul vieții de fratele D. (f. 95 dosar fond). Împrejurările de fapt reținute de primele două instanțe, în baza acelorași probe testimoniale, au evidențiat faptul că în toamna anului 2000, la cererea fiului pârâtei S. E., l-ar fi însoțit pe acesta la domiciliul defunctei, unde au făcut curățenie în curtea casei, la acea dată defuncta fiind singură acasă și că la doi - trei ani de la decesul defunctei, au fost făcute reparații la gardul fostului domiciliu al defunctei și curățenie în curte (f. 107 dosar fond). S-a evidențiat faptul că prietenul fiului pârâtei S. E., în timp ce se afla în casa acestuia, la cca. două-trei luni de la decesul defunctei, l-ar fi auzit discutând pe fiul pârâtei S. E. că imobilul din str. Mărășești urmează să fie împărțit între toți moștenitorii, acesta aducând un târgar, însă vânzarea s-a amânat pentru că vărul Mitică sau D. a spus că va crește valoarea imobilului (f. 107 dosar fond). Mai rezultă de starea de fapt reținută de primele două instanțe că la 1 an de zile după decesul defunctei, V. D. ar fi dus o mobilă din imobil, la acea dată pârâtul având cheile de la imobil și fiind ajutat de un nepot de-al său, V. Istvan, și că după ce a dus mobila, V. D. a zugrăvit în interiorul imobilului. Ceea ce se desprinde cu evidență din această stare de fapt, este faptul că luarea mobilei de către V. D., respectiv, repararea gardului s-a făcut la 1 an, respectiv, 2-3 ani de la data decesului defunctei, deci cu mult după împlinirea termenului legal de 6 luni de opțiune succesorală reglementat de art. 700 alin. 1 C. Faptul că unul dintre martorii audiați, respectiv prietenul fiului pârâtei S. E., în timp ce se afla în casa acestuia, l-a auzit pe acesta discutând despre intențiile sale de vânzare a imobilului, necoroborat și nesusținut de nicio altă dovadă fermă și neechivocă care să ateste existența și încheierea unui act de dispoziție cu privire la imobilul succesoral înăuntrul termenului de opțiune succesorală, nu este suficient pentru a aprecia în sensul că ne găsim în prezența unui act de acceptare tacită a moștenirii. Starea de fapt a evidențiat aspecte extrem de echivoce cu privire la curățarea imobilului succesoral de către unul sau altul dintre potențialii succesibili, fără însă să plaseze aceste acte de conservare - care oricum prin ele însele nu valorează acceptare tacită a moștenirii -, în termenul de 6 luni de la data deschiderii succesiunii defunctei. Raportat așadar la starea de fapt avută în vedere de primele două instanțe, se poate concluziona în sensul că nici reclamantul și nici pârâții nu au făcut acte de acceptare tacită a moștenirii înăuntrul termenului de opțiune succesorală, din această perspectivă neputându-se reține cu certitudine calitatea de moștenitor acceptant în persoana vreuneia din părțile litigiului, ceea ce ar fi impus, deci, o soluție de respingere atât a cererii principale, cât și a cererii reconvenționale. Însă, soluția dată cererii principale, nefiind apelată de către pârâți, a rămas definitivă și irevocabilă, bucurându-se de autoritate de lucru judecat, și nemaiputând fi cenzurată în actuala fază de judecată. Pe cale de consecință, Curtea constată că, nefiind apelată soluția primei instanțe sub aspectul soluției cererii principale, aceasta se impune a fi menținută ca atare, urmând însă să se dea eficiență recursului reclamantului sub aspectul criticilor care vizează neacceptarea de către pârâți a succesiunii defunctei, în aceste limite recursul fiind fondat prin prisma art. 304 pct. 9 C.proc.civ. De altfel, este de remarcat faptul că decizia Tribunalului conține dispoziții potrivnice, respectiv, inițial se arată că actele de acceptare tacită a moștenirii, dovedite prin probe testimoniale sunt în egală măsură echivoce sau neechivoce prin raportare la toți pretinșii moștenitori, iar ulterior se arată că s-a dovedit în speță că reclamantul și pârâții au efectuat în egală măsură acte de acceptare tacită a succesiunii defunctei. Curtea constată că din această perspectivă soluția recurată intră sub incidența art. 304 pct. 7 C.proc.civ. În plus, este de neînțeles de ce, în situația în care Tribunalul a constatat că actele de acceptare tacită sunt echivoce, în privința tuturor moștenitorilor, nu a făcut aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 689 coroborat cu art. 700 alin. 1 C. Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor mai sus expuse și a prevederilor art. 312 alin. 2 C.proc.civ., Curtea va admite recursul, conform dispozitivului prezentei decizii. În temeiul art. 274 C.proc.civ., rap. la art. 1169 C., pârâții intimați V. L. M., V. G. A., V. D., S. E., T. M., V. B. și V. J. vor fi obligați la plata către reclamantul recurent a sumei de 4.765,02 lei cheltuieli de judecată în recurs, în apel și în fond, reprezentând taxe judiciare de timbru, timbre judiciare și onorarii avocațiale (dosar recurs - f. 4, f. 4 verso, f. 6, f. 7, f. 26; dosar apel - f. 4, f. 6, f. 7, f. 26-28; dosar fond - f. 2, f. 4, f. 72, f. 111, f. 112, f. 124, f. 125). PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul V. D., împotriva deciziei civile numărul 1. din (...) a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar numărul (...), pe care o modifică și rejudecând, admite apelul declarat de reclamantul V. D., împotriva sentinței civile numărul 294/(...) și a încheierii civile din (...), ambele pronunțate în dosar civil nr. (...) al J. S. M., pe care le schimbă, astfel: Admite în întregime cererea principală formulată de reclamantul V. D., în contradictoriu cu pârâții V. D., S. E., T. M., născută V., V. B. și V. J.. Respinge cererea reconvențională formulată de pârâtul V. D. Constată că unicul moștenitor al defunctei G. Ilona a l. M., născută V., decedată la data (...), este reclamantul V. D. Menține dispoziția din sentință și încheiere referitoare la compunerea masei succesorale. Înlătură restul dispozițiilor din sentință și din încheiere. Dispune întabularea dreptului de proprietate al reclamantului V. D. în cartea funciară numărul 3690 S.-M. număr topografic 464, cu titlu de moștenire. Obligă intimații pârâți să plătească recurentului suma de 4.765,02 lei, cheltuieli de judecată în recurs, în apel și în fond. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 01 aprilie 2011. PREȘEDINTE J.ECĂTORI I.-D. C. A.-A. P. C.-M. CONȚ G. A. A. M. Red.CMC/dact.MS 3 ex./(...) J..fond: I.N. P. J..apel: A.A.Stamate Tămășan/V.P.
| ← Decizia civilă nr. 2015/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 933/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
