Decizia civilă nr. 5038/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R.IA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 5038/R/2011
Ședința publică din data de 2 decembrie 2011
I. constituită din:
Președinte : V. M.- președintele C. de A. C.
Judecători : D. - L. B.-vicepreședinte al C. de A. C.
A. C. Grefier : S. - D. G.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul M. A. A. C. împotriva sentinței civile nr.686 din 2 septembrie 2011, pronunțată de
Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pârâții P. M. C.- N., S. R. PRIN
MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. C., având ca obiect P. în baza legii nr. 1..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei se constată lipsa părților.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că atât pârâtul intimat S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice - D. C. prin întâmpinarea formulată a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Pârâtul intimat P. municipiului C.- N., a depus la dosar întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat cu consecința menținerii sentinței atacate ca temeinică și legală.
Nefiind formulate alte cereri ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 686/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice.
S-a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul M. A.-A.-C. în contradictoriu cu P. municipiului C.-N. și S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect plângere la L. nr. 1..
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul a depus o notificare înregistrată sub nr. 142/2002 la executor judecătoresc prin care solicită acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în C.-N. str. I. Budai Deleanu nr.82.
Față de pasivitatea pârâtului, reclamantul a formulat o cerere de chemare în judecată și prin S. civilă nr. 7. pronunțată de Tribunalul Cluj s-a stabilit dreptul reclamantului de a beneficia de despăgubiri în condițiile T. VII din L. 2. pentru terenul solicitat.
În baza acestei hotărâri judecătorești la data de (...) a fost emisă
Dispoziția nr. 6422 de către P. municipiului C.-N. prin care s-a propus acordarea de despăgubiri pentru terenul revendicat.
La data de (...) prin D. civilă nr. 1. apelul declarat de reclamant împotriva Sentinței civile nr. 7. a fost admisă hotărârea modificată parțial în sensul stabilirii dreptului reclamantului la despăgubiri în cuantum de
370.000 lei.
Însă prin D. civilă 4007 pronunțată la data de (...) de Î.C.C.J. a fost admis recursul declarat de P. municipiului C. împotriva sus amintitei decizii pe care a modificat-o în sensul respingerii apelului formulat de reclamant împotriva Sentinței civile nr. 7..
Așa fiind, chiar dacă la data emiterii dispoziției atacate S. 7. era modificată, la data soluționării prezentei hotărâri aceasta produce efecte depline ca urmare a soluției Î.C.C.J. dată în același dosar.
Raportat la această împrejurare criticile reclamantului față de dispoziția atacată nu mai au niciun temei, dispoziția nefiind de natură să aducă vreo atingere drepturilor reclamantului.
Întrucât în virtutea drepturilor conferite de lege emitentul dispoziției atacate nu poate dispune decât fie restituirea în natură, fie restituirea prin echivalent sau acordarea de bunuri în compensare, dispoziția atacată apare ca fiind legală.
Simplul fapt că această dispoziție a fost emisă ulterior pronunțării hotărârilor judecătorești nu creează niciun prejudiciu reclamantului și nu-i profită în nici un fel anularea acesteia.
Mai mult, în situația de fapt din speță, s-ar putea aprecia că anularea dispoziției ar avea caracterul unei înrăutățiri a situației în propria cale de atac, lucru ce nu poate fi primit.
Pentru aceste considerente, instanța a respins primul petit.
În ceea ce privește solicitarea reclamantului de obligare la plata de către S. R. a sumei de 370.000 lei reprezentând despăgubirea pentru imobilul preluat abuziv, determinat prin expertiză judiciară, instanța a apreciat că aceasta nu se poate admite pentru următoarele considerente:
Cererea reclamantului de obligare la plata cuantumului despăgubirii este nefondată întrucât cererea preconizată de reclamant nu are corespondent în dispozițiile legii speciale, după cum, la acest moment nu este demarată în concret procedura instituită în T. VII din L. 2. pentru ca reclamantul să se poată prevala de ineficiența ei ( a se vedere referirea la cauza „ F. contra R.ia";) procedura ulterioară celei ce intră în competențele instanței civile potrivit Legii 1., și a pretinde a priori sancționarea acesteia.
S.a cuantumului despăgubirilor cuvenite cu titlul de măsuri reparatorii în echivalent cade în competența C. C. de D. a D. constatare în acord și cu cele statuate prin D. nr. L. pronunțată în recurs în interesul legii.
Pe de altă parte, examinarea legalității și temeinicii deciziei stabilite de
C. C. de S. a D. ca și cenzurarea, din toate punctele de vedere, a etapelor ce se derulează pentru executarea unei astfel de dispoziții emise în baza Legii 1. cu propunere de acordare de despăgubiri (deci și sancționarea refuzului sau a întârzierilor în determinarea cuantumului despăgubirilor) a fost stabilită de legiuitor în competența instanței de contencios administrativ ( cap. VI din T. VII al Legii 2.-art.19 și 20).
Solicitarea reclamantului de obligare la plata cuantumului despăgubirilor de către instanța civilă, trebuie să fie precedată de explicitarea raportului juridic obligațional în care pârâtul chemat în judecată ca emitent al dispozițiilor contestate are calitate procesuală pasivă ca și de justificarea priorității acestei prezumtive construcții juridice, față de dispozițiile T. VII din L. 2. care conține dispoziții neechivoce chiar cu privire la modalitatea concretă de realizare a dreptului recunoscut în favoarea recurentului, anume la despăgubiri, astfel cum au fost edictate de legiuitor în contextul actului normativ menționat, aplicabil după epuizarea procedurii Legii 1..
Înlăturarea unor dispoziții legale din dreptul intern nu poate avea loc decât în contextul priorității blocului de convenționalitate (Convenția, unită cu jurisprudența C. de la S.), sens în care sunt și dispozițiile art. 11 și 20 alin. 2 din Constituția R.iei (sau a priorității dreptului comunitar, ceea ce nu este cazul în speța de față), după cum, anumite pretenții concrete ar putea fi formulate, invocându-se direct Convenția și jurisprudența creată în aplicarea sa, în contextul unui vid legislativ în dreptul național (absența căilor de recurs interne a dreptului la un recurs efectiv - art. 13 din C.), în domeniul drepturilor sau intereselor legitime pentru proteguirea cărora, un cetățean al unui stat membru al C.i, solicită antrenarea mecanismului judiciar național.
Or, în sistemul românesc s-a creat cadrul legal pentru realizarea drepturilor recurentului reclamant: stabilirea și plata despăgubirilor (T. VII din L. 2.), iar împrejurarea că acesta invocă întârzieri nerezonabile în realizarea dreptului său sau ineficienta sistemului adoptat în vederea unei despăgubiri efective prin intermediul C. C. de S. a D., în absența inițierii procedurii în baza T. VII din L. 2., exced prezentului cadru procesual, și, în plus, limitelor competenței instanței civile, în contextul Legii 1., așa cum deja s-a arătat.
Adoptarea Legii 2. nu este lipsită de semnificație pentru competența instanței civile, atrase în contextul promovării unei contestații, în condițiile art. 26 din L. 1. întrucât, apariția acestui act normativ a scindat procedura stabilirii măsurilor reparatorii prin echivalent (cu referire la despăgubiri) în două etape distincte, egal obligatorii:
1. Cea prevăzută de L. 1. al cărei punct final (în cazul în care s-a stabilit calitatea de persoană îndreptățită și au fost excluse celelalte măsuri reparatorii prevăzute de lege - regula restituirii în natură și celelalte subsidiare și alternative, prin echivalent - compensare cu alte bunuri sau servicii), îl reprezintă decizia sau dispoziția motivată cu propunerea de acordare a despăgubirilor, emisă în procedura administrativă ori în cea judiciară și
2. Procedura derulată sub imperiul T. VII din L. 2. de stabilire și plată, în condițiile acestui act normativ a despăgubirilor ce urmează a se converti în titluri de despăgubire, dat fiindcă efectele OUG 81/2007 sunt în prezent suspendate pentru o perioadă de 2 ani prin OUG 6., act normativ aplicabil în cazul despăgubirilor de până în 500.000 lei, dacă persoana îndreptățită opta pentru încasarea unei sume în numerar, în această limită.
În sensul acestei interpretări a fost pronunțată și D. LII/ 2007 de către S. U. ale Înaltei Curți de C. și Justiție la care anterior s-a făcut trimitere, prin care s-a statuat: „Prevederile cuprinse în art. 16 și următoarele din L. nr. 2., privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor/ dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legiicontestate în termenul prevăzut de L. nr. 1., astfel cum a fost modificată prin L. nr. 2.".
per a contrario deciziile sau dispozițiile emise ulterior adoptării Legii 2. sunt supuse prevederilor art. 16 din T. VII, cum este cazul de față, întrucât reclamantului de la momentul pronunțării Sentinței civile nr. 7. rămasă irevocabilă i s-a recunoscut cu caracter irevocabil calitatea de persoana îndreptățită la despăgubiri, iar derularea într-un termen nerezonabil a procedurii până în anul 2009, când a fost pronunțată sentința sus amintită reclamantul nu a inițiat nici un demers în justiție pentru urgentarea soluționării notificărilor sale.
Anterior modificării Legii 1. prin L. 2. dispozițiile de drept material din art. 24 (în redactarea atunci în vigoare) prevedeau obligația unității deținătoare, care constata imposibilitatea restituirii în natură, de a face ofertă de restituire sub forma despăgubirilor bănești, aspect care intra în competența instanței civile, astfel încât, era posibilă fie cenzurarea cuantumului efectiv al acestora în cadrul contestației împotriva dispoziției sau deciziei motivate conținând o atare propunere, fie chiar să le stabilească instanța însăși, în cadrul unei acțiuni intentate pentru sancționarea refuzului nejustificat de a se emite decizia sau dispoziția.
Or, la acest moment, în acord cu cele anterior expuse, și având în vedere datele speței, instanța civilă verifică doar legalitatea și temeinicia procedurii derulate în limitele Legii 1., stabilind calitatea de persoană îndreptățită, identificând tipul de masuri reparatorii adecvate situației reținute (despăgubiri, în speță) și consacră propune de despăgubiri în favoarea persoanei îndreptățite, sens în care dispune.
În acest sens este și practica Î.C.C.J. concretizată în pronunțarea deciziei civile 6042 din (...) pronunțată în dosarul (...) instanța supremă punând în discuția părților și incidența jurisprudenței rezultată din Hotărârea C. Atanasiu contra R.ia.
Pe de altă parte, chiar și în dosarul nr. (...) instanța supremă prin D.
4. prin soluția pronunțată a statuat în sensul parcurgerii procedurii reglementate de dispoziția specială internă.
Pentru aceste considerente, tribunalul a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul M. A.-A.-C. în contradictoriu cu P. M. C.-N. și S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect plângere la L. nr. 1..
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul M. A.-A.-C., solicitând modificarea sau casarea în parte ahotărârii, în sensul admiterii acțiunii în parte, cu consecința stabilirii dreptului reclamantului la măsuri reparatorii ăîn echivalent, în limitele sumei de 3. lei, în condițiile T. VII din L. nr. 2., conform expertizei de evaluare judiciară întocmită de inginer expert P. I. D.
Dezvoltând motivele recursului, reclamantul susține că prima instanță a făcut o greșită aplicare a legii, în sensul art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
Se solicită instanței să statueze pe fondul pretențiilor reclamantului, conform Deciziei nr. XX/2007, pronunțată într-un recurs în interesul legii, ceea ce presupune stabilirea valorii de circulație al imobilului de către instanță, iar nu de către C. C..
Imobilul în litigiu nu poate face obiectul restituirii în natură, astfel că urmează a fi stabilite măsuri reparatorii în echivalent, conform art. 11 alin.
4, art. 20 alin. 2, art. 25 alin. 1 și art. 26 alin. 1 din L. nr. 1..
În ceea ce privește natura măsurilor reparatorii prin echivalent, în condițiile existenței unei neconcordanțe între legislația internă și pactele ori tratatele internaționale, se impune a se acorda prioritate reglementărilorinternaționale, astfel că singura măsură reparatorie prin echivalent, este acea din dreptul comun, constând din sume de bani, așa cum rezultă și din dispozițiile Codului civil.
Este evocată și decizia nr. 33/2008, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, precum și decizii de speță ale C. de A. C..
Evocând jurisprudența C. Europene în cauza F. contra R.iei și în cauza I.iu contra R.iei, recurentul că plata despăgubirilor nu cade în sarcina P.ui sau a Consiliului local, ci a S.ui R. prin M. F., absența prelungită a unei despăgubiri echivalente obligând la stabilirea unor despăgubiri bănești chiar de către instanța civilă sesizată cu o plângere în condițiile Legii nr. 1..
Intimații și-au exprimat pozițiile procesuale prin întâmpinările depuse ladosar, solicitând respingerea recursului ca nefondat (pag. 11-14).
Recursul reclamantului este nefondat.
Prin dispoziția nr. 6422/(...), emisă de P. municipiului C.-N., dispoziție ce face obiectul prezentei contestații, se propune acordarea unor despăgubiri în condițiile legii speciale, respectiv T. VII din L. nr. 2., pentru terenul în suprafață de 504 mp, înscris în CF inițial 23177 C., cu nr. top 13810/10, teren preluat de la reclamantul M. A. prin expropriere și ocupat în prezent în integralitate de spații verzi, loc de joacă pentru copii și rețele edilitare.
Această dispoziție a fost emisă în conformitate cu sentința nr.
722/2009 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) prin care s-a stabilit dreptul reclamantului la despăgubiri, în condițiile T. VII din L. nr. 2., pentru terenul în suprafață de 504 mp, înscris inițial în CF nr. 23177 C., cu nr. top 13810/10.
Este adevărat că prin decizia nr. 165/(...) a C. de A. C., consecutiv admiterii apelului declarat de reclamant, sentința nr. 7. a T. C. a fost schimbată parțial, stabilindu-se dreptul reclamantului la despăgubiri bănești în sumă de 370.000 lei. I. de apel a invocat în considerentele acestei decizii jurisprudența C.D.O. (cauza F. contra R.iei), precum și decizia nr.
33/2008 pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, pentru a concluziona în sensul dreptului pe care reclamantul îl are la stabilirea unor despăgubiri bănești chiar de către instanța civilă sesizată cu o plângere împotriva deciziei sau dispoziției motivate.
D. civilă nr. 1. a C. de A. C. a fost însă modificată, prin decizia nr.
4007/(...) a Înaltei Curți de C. și Justiție, fiind respins apelul reclamantului și păstrată în integralitatea ei sentința civilă nr. 7. a T. C.. I. S. a considerat astfel că aparține C. C. competența stabiliri despăgubirilor bănești, în procedura reglementată prin T. VII din L. nr. 2., iar nu instanței civile sesizată cu soluționarea unei contestații în baza Legii nr. 1..
Întrucât dispoziția contestată în prezent de reclamant a fost emisă conform sentinței nr. 7. a T. C., astfel cum aceasta a rămas definitivă și irevocabilă, solicitarea reclamantului de a-i fi cuantificat dreptul la despăgubiri prin hotărâre a instanței civile, nu poate fi primită întrucât ea contrazice autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterior evocate. De altfel, motivele de recurs formulate de reclamant sunt similare considerentelor pe care o instanță de apel le-a exprimat anterior însă, așa după cum s-a arătat, acestea au fost infirmate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia civilă nr. 4., irevocabilă.
Referitor la această problemă de drept, Înalta Curte de Casație și
Justiție a statuat prin D. nr. 27/(...), în sensul că stabilirea cuantumului despăgubirilor, potrivit art. 16 alin. 6 și alin. 7 din T. VII al Legii nr. 2., se face de către evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată de C. C. de
S. a D. care, pe baza raportului evaluatorului va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate, acesta poate face obiectul de analiză al instanței de contencios administrativ doar după ce despăgubirile au fost stabilite prin decizie de către C. C. de S. a D.
Cu privire la acest aspect, se subliniază că parcurgerea unei proceduri administrative prealabile, este compatibilă cu limitările acceptate de C..DO., ale dreptului de acces la o instanță, aspect reamintit în Hotărârea pilot în recenta cauza M. Atanasiu ș.a. împotriva R.iei. Prin urmare, exigențele coerenței și certitudinii statuate de C. în jurisprudența sa, în ceea ce privește adoptarea măsurilor reparatorii impun autorităților statale și celor judiciare, să respecte regulile adoptate prin legi speciale pentru restituirea în natură sau aplicarea de măsuri reparatorii.
C. nu a constatat că soluțiile legislative adoptate sunt inadecvate, ci doar că Fondul Proprietate, instituit prin L. nr. 2., nu este funcțional. Cu atât mai mult, nu se poate vorbi despre o încălcare a jurisprudenței C. după pronunțarea Hotărârii pilor din moment ce statul R. a fost obligat ca în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii instanței Europene să ia măsurile care să garanteze protecția efectivă a drepturilor enunțate de art. 6 paragraful 1 din C. și art. 1 din Primul Protocol adițional la C., în contextul tuturor cauzelor similare cu cauzelor de față , conform principiilor consacrate de C.
Față de cele ce preced, constatând că nu se verifică motivul de nelegalitate susținut de reclamant, iar considerentele hotărârii atacate susțin în mod elocvent soluția pe care prima instanță a dat-o litigiului, văzând și art. 312 alin. 1 C.pr.civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M. A.-A.-C. împotriva sentinței civile nr. 686 din 02 septembrie 2011 a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 02 decembrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
V. M. D.-L. B. A. C.
GREFIER
S.-D. G.
Red.DB/dact.MS
2 ex./ Jud.fond: D.T.
| ← Decizia civilă nr. 933/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 2458/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
