Decizia civilă nr. 1301/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 1301/R/2011
Ședința publică din 8 aprilie 2011
Instanța constituită din: PREȘED.TE: C.-M. CONȚ
JUDECĂTORI: I.-D. C.
A.-A. P.
GREFIER : A. A. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta E. R. D. A., împotriva sentinței civile nr. 5. din 11 noiembrie 2010 a T. C., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe pârâții intimați C. LOCAL AL M. C.-N., F. M., T. A., B. I., R. E. și P. I. M., având ca obiect constatare nulitate act juridic.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta reclamantei recurente, avocat K. M. K., cu împuternicire avocațială de reprezentare la f. 5 din dosarul C. de A. C., reprezentanta pârâtului intimat B. I., avocat A. D., cu împuternicire avocațială de reprezentare la f. 23 din dosarul C. de A. C., reprezentantul pârâtului intimat F. M., cu împuternicire avocațială de reprezentare la f. 17 din dosarul C. de A. C. și pârâtul intimat T. A. personal, lipsă fiind reprezentantul pârâtului intimat C. Local al M. C.-N. și ceilalți pârâți intimați personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamanta E. R. din A., a fost introdus și motivat în termen legal, a fost comunicat părților adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care Curtea constată că prin memoriul de recurs (f. 2 din dosar), reclamanta recurentă a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
De asemenea, Curtea constată că la data de (...), reclamanta recurentă, prin intermediul doamnei avocat K. M. K., a înregistrat la dosar un înscris prin care se invocă excepția de neconstituționalitate privind art. VI alin. 4 din O.U.G. nr. 1. raportat la art. 21, art. 53 alin. 2 și art. 115 alin.
6 din Constituția României.
La întrebarea instanței, referitoare la împrejurarea dacă li s-a comunicat câte un exemplar din înscrisul prin care s-a invocat excepția de neconstituționalitate privind art. VI alin. 4 din O.U.G. nr. 1. raportat la art. 21, art. 53 alin. 2 și art. 115 alin. 6 din Constituția României, reprezentanta pârâtului intimat B. I., reprezentantul pârâtului intimat F. M. și pârâtul intimat T. A. arată că li s-a comunicat câte un exemplar din înscrisul prin care se invocă excepția de neconstituționalitate mai sus arătată.
De asemenea, Curtea constată că la data de (...), pârâtul intimat B. I., prin intermediul domnului avocat A. D., a înregistrat la dosar un înscris întitulat "Concluzii scrise";, prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. VI alin. 4 din O.U.G. nr. 1. ca inadmisibilă, într-un singur exemplar, însă instanța consideră că acest înscris nu reprezintă valențele unor concluzii scrise, ci reprezintă practic poziția pârâtului intimat B. I. față de excepția de neconstituționalitate privind art. VI alin. 4 din O.U.G. nr. 1. raportat la art. 21, art. 53 alin. 2 și art. 115 alin. 6 din Constituția României și partea trebuia să depună la dosar exemplare suficiente, pentru a se putea comunica cu celelalte părți.
Reprezentanta pârâtului intimat B. I. arată că a formulat "Concluzii scrise";, iar conform prevederilor din Codul de procedură civilă, acestea se pot depune la dosar într-un singur exemplar.
Instanța înmânează reprezentantei reclamantei recurente înscrisul întitulat "Concluzii scrise";, prin care pârâtul intimat B. I. solicită respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. VI alin. 4 din O.U.G. nr.
1. ca inadmisibilă și lasă cauza la a doua strigare, pentru a da reprezentantei reclamantei recurente posibilitatea de a studia acest înscris.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamantei recurente, avocat K. M. K., reprezentanta pârâtului intimat B. I., reprezentantul pârâtului intimat F. M. și pârâtul intimat T. A. personal, lipsă fiind reprezentantul pârâtului intimat C. Local al M. C.-N. și ceilalți pârâți intimați personal.
Curtea acordă cuvântul reprezentantei reclamantei recurente, reprezentantei pârâtului intimat B. I., reprezentantului pârâtului intimat F.
M. și pârâtului intimat T. A. față de excepția de inadmisibilitate a excepției de neconstituționalitate privind art. VI alin. 4 din O.U.G. nr. 1. raportat la art. 21, art. 53 alin. 2 și art. 115 alin. 6 din Constituția României.
Reprezentanta reclamantei recurente arată că în urma lecturării înscrisului întitulat "Concluzii scrise";, consideră că reprezentanta pârâtului intimat B. I. are dreptate cu privire la ceea ce a menționat în acest înscris, cu toate că alți colegi de ai săi au obținut suspendarea judecării cauzei și sesizarea C. Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. VI alin. 4 din O.U.G. nr. 1..
Reprezentanta pârâtului intimat B. I. susține excepția de inadmisibilitate a excepției de neconstituționalitate privind art. VI alin. 4 din O.U.G. nr. 1. raportat la art. 21, art. 53 alin. 2 și art. 115 alin. 6 din Constituția României și arată că potrivit L. nr. 47/1992, instanța este limitată să se pronunțe pe această excepție de neconstituționalitate.
Reprezentantul pârâtului intimat F. M., arată că potrivit L. nr.
47/1992 are și instanța prerogativa de a se pronunța asupra posibilității sesizării C. Constituționale pentru soluționarea unei excepții de neconstituționalitate.
De asemenea, reprezentantul pârâtului intimat F. M. solicită admiterea excepției de inadmisibilitate a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. VI alin. 4 din O.U.G. nr. 1..
Pârâtul intimat T. A. arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției de inadmisibilitate a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. VI alin. 4 din O.U.G. nr. 1..
Reprezentanta reclamantei recurente arată că ea cunoaște practica C. Constituționale și prin urmare lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției de inadmisibilitate a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. VI alin. 4 din O.U.G. nr. 1., invocată de reprezentanta pârâtului intimat B. I.
Curtea în urma deliberării, în temeiul art. 29 alin. 1 din L. nr.
47/1992 republicată în ultima variantă din (...) coroborat cu art. 29 alin. 5 din aceeași lege, va respinge ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate privind art. VI alin. 4 din O.U.G. nr. 1., având în vedere că acest text legal a fost abrogat prin art. 6, T. II din L. nr. 47/1992,statuând totodată că potrivit alin. 5 din același text legal, instanța are posibilitatea de a se pronunța prin încheiere asupra excepției de neconstituționalitate, încheierea putând fi atacată cu recurs în termen de 48 de ore de la pronunțare.
Reprezentanta reclamantei recurente, reprezentanta pârâtului intimat
B. I., reprezentantul pârâtului intimat F. M. și pârâtul intimat T. A. arată că nu au de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat,
Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul reprezentantei reclamantei recurente în susținerea recursului, iar reprezentantei pârâtului intimat B. I., reprezentantului pârâtului intimat F. M. și pârâtului intimat T. A. cuvântul pentru a pune concluzii pe recursul care formează obiectul prezentului dosar.
Reprezentanta reclamantei recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea deciziei atacate, admiterea apelului declarat de reclamantă, înlăturarea excepției prescripției și trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului în fond, înlăturarea dispoziției privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată pentru instanța de fond în lipsa apelului declarat de pârâți, fiind o dispoziție de îngreunare a situației apelantei în propria sa cale de atac, pentru motivele dezvoltate pe larg în memoriul de recurs și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocațial, conform dovezii pe care o depune la dosar.
Reprezentanta reclamantei recurente arată că în prezent nu există nici un act normativ în vigoare care să limiteze dreptul părții la promovarea acțiunii privind constatarea nulității absolute a unui act juridic, deoarece se cunoaște că astfel de acțiuni sunt imprescriptibile, iar instanța este competentă să controleze dacă acest drept este limitat sau nu.
Cu privire la dreptul liberului acces la justiție, arată că punctul de vedere al reclamantei recurente în acest sens a fost bine conturat în memoriul de recurs și în scriptul prin care s-a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. VI alin. 4 din O.U.G. nr. 1..
Reprezentanta reclamantei recurente arată că intimații din prezentul dosar nu au puterea de a se apăra cu un bun aflat în patrimoniul lor, pentru că L. nr. 1. nu permitea vinderea imobilelor preluate de la cultele religioase.
Reprezentanta pârâtului intimat B. I. arată că prin L. nr. 4. și L. nr.
2., au fost abrogate prevederile art. VI alin. 4 din O.U.G. nr. 1., iar ulterior acest text de lege a fost declarat neconstituțional, iar Curtea Constituțională a statuat și asupra unor termene de derogare de la regula dreptului comun și de asemenea, arată că jurisprudența nu este un izvor de drept.
Reprezentanta pârâtului intimat B. I. solicită respingerea recursului formulat de reclamantă și menținerea ca temeinică și legală a deciziei instanței de apel, pentru motivele arătate prin întâmpinarea calificată de către instanță ca fiind concluzii scrise și arată că își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Reprezentantul pârâtului intimat F. M. solicită respingerea recursului
și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocațial, conform chitanței pe care o depune la dosar.
Reprezentantul pârâtului intimat F. M. arată că potrivit paragrafelor
51 și 56 din Constituția României, instituirea unor termene de decădere din dreptul unei persoane de a promova acțiuni având ca obiect constatarea nulității absolute a unui act juridic este admisibilă, iar în unele state, instanțele de judecată au obligația de a institui astfel de termene de prescripție și totodată, invocă prevederile art. 46 alin. 5 din L. nr. 1. și aratăcă jurisprudența C.E.D.O. este în sensul că instituirea unor termene de prescripție nu aduce atingere dreptului liberului acces la justiție.
De asemenea, reprezentantul pârâtului intimat F. M. arată că printr-o hotărâre din data de (...), Curtea Constituțională s-a pronunțat că fixarea unui termen de prescripție care deja s-a scurs, ar putea să limiteze dreptul liberului acces la justiție și depune la dosar o copie de pe D. nr. 480 din (...) a C. Constituționale și de asemenea, arată că nu se poate invoca aplicarea în mod direct a prevederilor C.E.D.O. atâta vreme cât Curtea Constituțională a României ar putea să se pronunțe cu privire la aspectele mai sus arătate.
De asemenea, reprezentantul pârâtului intimat F. M. învederează instanței că prin D. nr. 8. se arată că doar Curtea Constituțională ar putea să stabilească dacă o prevedere internă contravine sau nu prevederilor externe, iar când este vorba de termenul de prescripție, instanța nu poate să acorde prioritate prevederilor europene.
Reprezentantul pârâtului intimat F. M. învederează instanței că atunci când există o contradicție între prevederile interne și prevederile externe, invocarea de către reclamanta recurentă a prevederilor art. 6 din C.E.D.O. în ceea ce privește dreptul liberului acces la justiție este mult prea vagă și de asemenea, arată că este prea vagă invocarea de către reclamanta recurentă a faptului că termenul stabilit de prevederile art. VI alin. 4 din O.U.G. nr. 1. ar aduce vreo restrângere a dreptului liberului acces al reclamantei la justiție.
Pârâtul intimat T. A. arată că a fost revendicat tot imobilul în care se află și apartamentele în litigiu, iar din acest imobil au făcut parte 16 apartamente și pentru 13 apartamente dintre acestea s-a câștigat în instanță și nu înțelege de ce au rămas în litigiu doar 3 apartamente.
Pârâtul intimat T. A. solicită respingerea recursului declarat de reclamantă și menținerea hotărârii atacate.
În replică, reprezentantul pârâtului intimat F. M. arată că au existat alte 13 litigii pentru cele 13 apartamente la care a făcut referire pârâtul intimat T. A., însă nu cunoaște de ce au rămas în litigiu celelalte 3 apartamente.
Reprezentanta reclamantei recurente arată că cele 13 litigii la care a făcut referire pârâtul intimat T. A. au fost soluționate pe excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, iar motivul pentru care au fost respinse acele acțiuni nu a fost un motiv de fond.
Referitor la prezentul dosar, reprezentanta reclamantei recurente arată că nu va invoca niciodată dreptul instanței de a se pronunța cu privire la termenul de prescripție al acțiunii și de asemenea, arată că nu observă de ce ar fi prea vagă acea referire la prevederile art. 6 din C.E.D.O., menționată în memoriul de recurs.
Reprezentantul pârâtului intimat F. M. arată că a făcut referire la prevederile art. 46 alin. 5 din L. nr. 1. și roagă instanța să observe discriminările ce rezultă din acest text de lege și din prevederile invocate de reprezentanta reclamantei recurente prin memoriul de recurs.
Reprezentanta pârâtului intimat B. I. arată că D. nr. 1325/2008 a C.
Constituționale a României este cea care analizează prelungirea acestui termen de prescripție, întrucât se încalcă securitatea și dreptul persoanei la un proces echitabil.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 11046/(...), pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca, în dosar nr. (...), a fost respinsă ca fiind neîntemeiată acțiunea civilaformulată de reclamanta E. R. D. A., în contradictoriu cu pârâții C. Local al M. C.-N., F. M., T. A., B. I., a fost respinsă acțiunea formulată fata de paratele R. E., (in calitate de succesoare în drepturi a defunctei B. M.) si P. I. M., (in calitate de succesoare în drepturi a defunctei N. M.), ca urmare a admiterii excepției autorității de lucru judecat, a fost obligată reclamanta sa achite paratului T. A. suma de 1.450 lei, paratului B. I. suma de 500 lei si paratului F. M. suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Paratele B. M. si N. M. din acțiunea introductivă de instanță au decedat, astfel că la termenul din data de 17 iunie 2008 reclamanta si-a extins acțiunea față de pârâta R. E., in calitate de moștenitoare a defunctei B. M. si respectiv față de pârâta P. I. M., in calitate de succesoare in drepturi a defunctei N. M..
In ședința publică din data de (...) instanța a admis excepția autorității de lucru judecat a acțiunii formulate de reclamantă împotriva paratelor R. E. si P. I. M., apreciind ca exista identitate de cauza, obiect si părți față de acțiunea civilă înregistrată pe rolul J. C.-N. sub nr. 14575/2004, soluționat prin sentința civilă nr. 2., rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 6. a T. C. și irevocabilă prin decizia civilă nr. 9. a C. de A. C.
Așa fiind, instanța a respins acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu aceste parate, ca urmare a admiterii excepției autorității de lucru judecat.
D. copia CF nr. 2811 C.-N. reiese ca imobilul situat în C.-N., str. I. C.
B., nr. 24, jud. C. a constituit proprietatea tabulara a Comunității Bisericii Reformate din C. din anul 1938 si pana in anul 1948 când, în baza decretului nr. 176/1948, imobilul a fost preluat de S. R. și întabulat în favoarea acestuia.
Ulterior, în cursul anului 1997, S. R., prin C. Local C.-N., prin mandatar SC C. SA, a instrăinat apartamentele nr. 11, nr. 9 si nr. 15 din imobilul sus-mentionat astfel: prin contractul de vânzare-cumpărare nr.
35677/(...), apartamentul nr. 11 a fost vândut paratului T. A. căsătorit T. V., dreptul de proprietate al acestora fiind înscris în CF nr. 1. C.-N.; prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 35325/(...) apartamentul nr. 9 a fost vândut paratului F. M., dreptul de proprietate al acestuia fiind înscris în CF nr. 1. C.-N., iar prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 33988/(...) apartamentul nr. 15 a fost vândut paratului B. I. căsătorit cu B. V., dreptul lor de proprietate fiind înscris în CF nr. 1. C.-N..
Reclamanta a formulat cerere de retrocedare a imobilului sus- menționat, înregistrată la C. S. de R. sub nr. 4501/(...).
Conform disp. art. 1 din OUG nr. 9. aprobată si modificată prin L. nr.
5. imobilele care au aparținut cultelor religioase din R. și au fost preluate in mod abuziv de statul Român, cu sau fără titlu, in perioada 6 martie 1945 -
22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, existente in natură, se retrocedează foștilor proprietari.
P. disp. art. 6 din OUG nr. 1., în cazul în care imobilele ce fac obiectul OUG nr. 9. au fost înstrăinate legal, după (...), titularii cererilor de retrocedare pot opta pentru acordarea celorlalte măsuri reparatorii prevăzute de L. nr. 1.. Actele juridice de înstrăinare ce fac obiectul OUG nr. 9. sunt lovite de nulitate absolută dacă au fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legilor în vigoare la data înstrăinării.
Nulitatea absolută a unui act este o sancțiune de drept care intervine atunci când la încheierea actului s-au încălcat norme juridice imperative, care au ca scop ocrotirea unor interese generale.
In speță, reclamanta a invocat faptul ca aceste contracte de vânzare- cumpărare au fost încheiate cu nerespectarea legii, fără a indica insa in mod concret care dispoziții legale au fost nerespectate, reieșind doar din motivarea acțiunii că aceste contracte nu puteau fi încheiate în mod valabil in temeiul L. nr. 1..
Acest act normativ reglementează situația juridică a unor imobile cu destinația de locuință trecute, cu titlu valabil, in proprietatea statului, stabilindu-se măsuri reparatorii pentru foștii proprietari persoane fizice. Apartamentele care nu s-au restituit in natură au putut fi vândute, la cererea chiriașilor, titulari de contract, in condițiile art. 9 din L. nr. 1..
In speță, din contractele de vânzare-cumpărare mai-sus menționate rezultă că parații F. M., T. A. si B. I. aveau calitatea de chiriași la data intrării în vigoare a legii.
L. nr. 1. si nici o alta lege în vigoare la data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare sus-menționate nu prevede vreo interdicție de înstrăinare a imobilelor preluate de la cultele religioase, legea reglementând situația juridică a imobilelor cu destinația de locuință fără a face distincție după cum acestea au fost preluate de la persoane fizice, sau de la persoane juridice, stabilindu-se insa despăgubiri numai pentru persoanele fizice.
Apartamentele cumpărate de pârâții F. M., T. A. si B. I. se aflau în proprietatea S.ui R., iar acesta, în virtutea calitații sale de proprietar, le-a înstrăinat cu respectarea disp. L. nr. 1., precum și a dispozițiilor de drept comun, respectiv art. 1294 și urm/C.civ.
Așa cum în mod corect au subliniat pârâții, atât cumpărătorii, cât și vânzătorul au fost de buna credință la momentul încheierii contractelor, în condițiile în care nu exista niciun proces pe rolul instanțelor de judecată cu privire la imobil și nici nu exista o intenție de revendicare din partea reclamantei, care să-i fi fost comunicată.
Așa fiind și reținând și dispozițiile art. VI alin. 4 din OG nr. 1., instanța a apreciat că toate cele trei contracte de vânzare-cumpărare contestate de reclamanta au fost încheiate cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor, motiv pentru care a respins acțiune ca fiind neîntemeiată.
Suplimentar, în ceea ce privește apartamentul nr. 15 aflat in proprietatea paratului B. I., instanța a reținut ca fiind întemeiată si apărarea acestuia in sensul incidenței dispozițiilor art. 1 alin. 3 din OUG nr. 9., teza finală, deoarece, urmare a lucrărilor de construcție la care a fost supus apartamentul sus-menționat, acesta a dobândit adăugiri ce depășesc 50% din aria desfășurată actuală, devenind un imobil nou prin raportare la cel preluat, astfel că nu face obiectul acestui act normativ. Susținerile pârâtului în acest sens au fost dovedite prin concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză de expert A. G., din care rezultă că procentul pe care îl reprezintă suprafața extinderilor efectuate de către pârât în raport cu aria desfășurată actuală a apartamentului nr.15, este de 53,65%.
Reclamanta E. R. din A. a formulat apel, iar prin decizia civilă nr. 5. din 11 noiembrie 20010 pronunțată de Tribunalul Cluj s-a admis în parte apelul declarat de reclamanta E. R. D. A., împotriva Sentinței civile nr.
11046/(...) pronunțată în dosar nr. (...) al J. C.-N., care a fost anulată în întregime și rejudecând s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune.
S-a respins ca fiind prescrisă acțiunea civilă formulată de reclamanta
E. R. D. A.
Reclamanta a fost obligată să plătească pârâtului T. A. suma de 1450 lei, pârâtului B. I. suma de 500 lei, pârâtului F. M. suma de 500 lei, cheltuieli de judecată la prima instanță.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut referitor la excepția nulității hotărârii primei instanțe, că în ședința publică din data (...) prima instanță a acordat cuvântul părților pe fondul cauzei, amânând pronunțarea hotărârii succesiv, pană la data de (...). În alcătuirea completului este menționată grefiera A. Mureșan în toate încheierile de amânare a pronunțării însă, în Sentința civilă 1. este menționată grefiera C. F..
P. art. 105 alin. 2 C.proc.civ. menționarea în sentință a unui alt grefier decât cel care a intrat în alcătuirea completului la data dezbaterilor asupra cauzei, atrage nulitatea sentinței, deoarece face imposibilă exercitarea controlului judiciar.
În consecință, în baza art. 297 alin. 2 teza a II-a C.proc.civ., având în vedere ca prima instanță a judecat cauza în fond, tribunalul a dispus anularea în totalitate a sentinței atacate și rejudecarea cauzei de către tribunal.
Referitor la excepția prescripției, invocată din oficiu la termenul de judecată din data de (...), tribunalul a admis reținând că în ce privește acțiunile având ca obiect nulitatea actelor de înstrăinare a imobilelor ce fac obiectul O.U.G. nr. 9. aprobată și completată prin L. nr. 5., respectiv a imobilelor ce au aparținut cultelor religioase din R., articolul 6 al. 4 din OUG nr. 1. a instituit, prin derogare de la dreptul comun și indiferent de cauza de nulitate, un termen de prescripție de 6 luni calculat de la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență.
Acest termen a fost prelungit cu un interval de 6 luni, potrivit art. II din
L. nr. 4., calculat de la data intrării în vigoare a acestei legi, respectiv (...).
Ulterior, prin art. III al titlului II din L. nr. 2. s-a prevăzut o nouă prelungire a acestui termen, dipunându-se că dreptul la acțiune se prescrie în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a acestei legi.
Reclamanta a sesizat instanța de judecată cu acțiunea ce formează obiectul prezentului dosar, la data de (...).
Ori, prin D. nr. 1325/(...) a C. Constituționale, a fost admisă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. III din T. II al L. nr. 2. privind reforma în domeniile proprietății și justiției precum și unele măsuri adiacente; a fost respinsă ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. 9 din OUG 9. privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din R.; a fost respinsă, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. II din L. 4. privind aprobarea OUG 1. privind modificarea și completarea L. 1. privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada (...) - (...), precum și în stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia și a Ordonanței de U. a G. nr. 9. privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din R., aprobată cu modificări și completări prin L. 5..
Așadar, față de împrejurarea că termenul de 6 luni instituit de L. nr. 2. a fost declarat neconstituțional și că termenele prevăzute de OUG 1. și L. nr.
4. au fost în mod evident depășite, instanța a apreciat că dreptul la acțiune al reclamantei este prescris.
Nu a fost reținută susținerea reclamantei în sensul că acțiunea promovată ar fi imprescriptibilă.
Astfel, legiuitorul, statuând că acțiunile în constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul L. nr. 1. pot fi atacate doar prin prisma unor legi speciale, a statuat și asupra termenelor speciale, derogatorii de la dreptul comun, în care pot fi introduse aceste acțiuni. Drept urmare, în aplicarea principiului specialia generalibus derogant, dreptul comun a fost înlăturat definitiv. Abrogarea reglementării unui text dintr-o lege specială nu face ca dreptul comun să devină din nou aplicabil, întrucât o asemenea prevedere trebuie să fie expresă. Mai mult, instanța reține că reclamanta a avut la dispoziție mai mult de 2 ani pentru promovarea acțiunii, fără însă a uza de căile legale pe care le avea la dispoziție. A. în vedere acest termen, deloc de neglijat, justificarea invocată de reclamantă, că nu a avut timp suficient pentru inventarierea tuturor bunurilor care ar fi fost preluate abuziv din patrimoniul său nu poate fi primită.
E. real că, potrivit art. 20 al. 2 din Constituția României, instanțele au posibilitatea de a da prioritate reglementărilor internaționale, față de reglementările interne.
Astfel, potrivit acestui text din Constituția României „alin. 1 - dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care R. este parte. Alin. 2 - dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care R. este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile."; Apoi, potrivit art. 11 din Constituție tratatele ratificate de P., potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
De asemenea potrivit art. 148 alin. 2 din aceeași Constituție a României, ca urmare a aderării la U. E., prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. P. alin. 4 al aceluiași text de lege constituțional P.ul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin. 2.
Analizând cauza din această perspectivă, nu se poate reține o încălcare a dreptului reclamantei la un proces echitabil sub aspectul îngrădirii liberului acces la justiție.
Astfel cum s-a reținut numeroasele hotărâri pronunțate de C. împotriva României, dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe, garantat de art. 6 din Convenție, trebuie interpretat în lumina preambulului acesteia, care enunță preeminența dreptului ca element de patrimoniu comun statelor contractante.
Dreptul la un tribunal nu este absolut, ci el se pretează la limitări, deoarece impune prin însăși natura sa, o reglementare a S.ui care are dreptul de a alege mijloacele de utilizat în acest scop. O astfel de limitare o constituie și instituirea unor termene de prescripție, limitare care se conciliază cu articolul 6 al. 1 întrucât vizează un scop legitim și există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat.
În ce privește scopul vizat, acela al securității raporturilor juridice, acesta este fără îndoială unul legitim. Astfel, există o serie de condamnări la
C. ale României în decursul ultimilor ani, tocmai pentru inconsecvența S.ui Român în privința adoptării unei legislații clare și previzibile în materia restituirii și vânzării imobilelor intrate în posesia sa în virtutea diferitelor decrete de naționalizare.
Un reper în acest sens este cauza Păduraru contra României, unde C. a reținut că incertitudinea generală creată de S. prin neîndeplinirea obligației sale pozitive de a reacționa în timp util și cu coerență în fața chestiunii de interes general în această materie a restituirii imobilelor naționalizate, a dus la un climat general de nesiguranță juridică prin adoptarea succesivă în timp a diferitor legi în această materie, care nu au făcut altceva decât să arate lipsa de logică și de coerență politică a legiuitorului, și evident că această incoerență a legiuitorului s-a reflectat și în divergența de jurisprudență a instanțelor române în domeniul naționalizării imobilelor.
Așa cum a reținut și Curtea Constituțională în motivarea Deciziei nr.
1325/2008, tribunalul a apreciat că succesiunea în timp a unor legi care au instituit noi termene de prescripție pentru redobândirea unor bunuri, după expirarea termenului stabilit inițial, încalcă principiul securității raporturilor juridice civile ca element fundamental al preeminenței dreptului - patrimoniu comun al statelor contractante, aceasta cu atât mai mult cu cât legiuitorul a oferit posibilitatea chiriașilor din imobilele revendicate să-și cumpere proprietățile pe care le ocupă și care nu au fost revendicate în termen.
Pe de altă parte, sub aspectul proporționalității, s-a reținut că reclamantei i s-a conferit posibilitatea concretă și efectivă de a solicita anularea actelor de înstrăinare privitoare la bunurile revendicate încă din anul 2002, însă nu a înțeles să uzeze de dreptul său în termenul prevăzut de actele normative succesive, promovând prezenta cerere doar în anul
2006.
Reclamanta și-a contrazis propriile susțineri atunci când a afirmat că termenul de 6 luni este nerezonabil, fiind insuficient pentru identificarea și inventarierea imobilelor preluate abuziv, în condițiile în care, cu privire la imobilul în litigiu a formulat, încă din data de (...) cerere de retrocedare.
În concluzie, față de faptul că dreptul comun nu se aplică, că termenul de 6 luni instituit de L. 2. a fost declarat neconstituțional de către Curtea Constituțională, că termenele de 6 luni instituite de L. 4. și de OUG 1. au fost depășite, și în considerarea textelor de lege din Constituția României, mai sus menționate, coroborat cu art. 6 din C. care reglementează dreptul la un proces echitabil și cu respectarea principiului securității raporturilor juridice civile, tribunalul a constatat că excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei este întemeiată și a fost admisă în temeiul art. 137
C. proc. civ.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta E. R. D. A. solicitând admiterea recursului, casarea deciziei, admiterea apelului cu înlăturarea excepției prescripției și trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului în fond, precum și înlăturarea obligării la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului a arătat că instanța de apel nu a aplicat direct dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului, atribuție ce-i revine în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. 2 din Constituție, privind prevalența tratelor referitoare la drepturile fundamentale ale omului, dispozițiile încălcate fiind art. 1 din protocolul 1, privind protecțiaproprietății și art. 14 din Convenție privind interzicerea discriminării și art. 6 din Protocol privind dreptul la un proces echitabil.
Instituirea unui termen de prescripție este o limitare a accesului liber la justiție, care este un drept fundamental, motiv pentru care poate fi adusă doar printr-o lege sau un act asimilabil legii, conform art. 53 din C. P. art. 115 alin. 6 din Constituție, însă, ordonanțele de urgență nu pot afecta drepturile și libertățile prevăzute de C. E. de remarcat că, prin OUG nr. 1., se introduce un termen de prescripție de 6 luni pentru exercitarea unor acțiuni având ca obiect constatarea nulității absolute, care, în lipsa acestui termen, potrivit dreptului comun, respectiv art. 2 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, ar fi imprescriptibilă, în condițiile în care termenul de prescripție al acțiunii în anulare este de 3 ani, conform art. 3 alin. 1 din același decret.
Așadar, Constituția permite legiuitorului să aducă limitări accesului liber la justiție, atâta timp cât acestea sunt rezonabile și firești pentru buna desfășurare a actului de justiție, adică atâta timp cât vizează un scop legitim și există un raport de proporționalitate între mijloacele utilizate de stat și scopul vizat de acesta. T. de aceea instanța nu numai că poate, dar chiar are obligația, sesizată fiind cu constituționalitate ași concordanța cu tratatele privind drepturile omului a unor acte normative ce limitează accesul la justiție, să verifice rezonabilitatea condiției impuse, respectiv dacă termenul de 6 luni introdus prin ordonanță de urgență este rezonabil.
Verificând această condiție se ajunge la concluzia că, termenul de prescripție ce limitează accesul la justiție nu este rezonabil raportat la scopul vizat, întrucât, în 6 luni, aceasta nu avea posibilitatea de a inventaria bunurile preluate abuziv, fără titlu valabil de stat din patrimoniul ei și de a identifica toate cărțile funciare, colective și individuale, nou deschise în urma vânzărilor și apartamentărilor cu privire la aceste imobile.
Reținerea instanței de apel în sensul că, reclamantei i s-ar fi conferit posibilitatea efectivă de a solicita anularea contractelor din anul 2002 nu poate fi luată în considerare, iar depunerea cererii de retrocedare în baza L.
5. nu echivalează cu posibilitatea efectivă de a identifica și inventaria bunurile care au fost vândute de stat după 1995.
În speță nu se pune problema cunoașterii de către reclamantă a bunurilor care au fost preluate de stat în mod abuziv, ci de a avea posibilitatea să cunoască concret apartamentele care s-au vândut și persoanele cărora li s-au vândut.
Or în mod normal și la o aplicare corectă, rezonabilă a legii și cu diligența normală a oricărui subiect de drept, cultele religioase inclusiv E. R., putea considera cu deplin temei că L. 1. nu se aplică bunurilor care au aparținut cultelor religioase având în vedere dispozițiile exprese ale acestei legi, cuprinse în art. 25.
Lipsa de logică și de coerență a legiuitorului în această materie, reținută de instanța de apel, echivalează practic cu încălcarea unor drepturi fundamentale, la care s-a făcut referire și atrage aplicarea Convenției Europene a drepturilor Omului și tratatelor internaționale la care R. este parte.
Sub aspectul discriminării arată că, pentru persoane juridice aflate în situații juridice identice, respectiv a căror bunuri au fost preluate abuziv de stat și înstrăinate chiriașilor, se prevăd termene diferite de prescripție prin dispozițiile art. 45 alin. 5 din L. 1. republicată, aplicându-li-se astfel un tratament juridic diferențiat, fără o justificare obiectivă, rezonabilă.
Referitor la apărarea proprietății, pârâții nu pot invoca dreptul la un bun câtă vreme nu au încă o hotărâre judecătorească irevocabilă ce constată acest drept, procesul fiind pendent și nici măcar o speranță legitimă raportat la jurisprudența instanțelor în materia înstrăinării de către stat a imobilelor bisericești, problema constituționalității termenului de prescripție instituit prin legea de aprobare fiind invocată în prezentul proces.
Pârâtul F. M. prin întâmpinare (f.14-16) a solicitat respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a deciziei instanței de apel.
Pârâtul B. I. prin întâmpinare (f.18-22) a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei tribunalului.
Examinând hotărârea atacată în raport de motivele invocate,
Curtea de A. urmează să admită în parte recursul pentru următoarele considerente:
P. art. 296 teza II Cod procedură civilă, apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată.
În cauză, în fața primei instanțe, acțiunea a fost respinsă față de o parte dintre pârâți în baza excepției autorității de lucru judecat iar față de ceilalți pârâți ca neîntemeiată.
Instanța de apel a schimbat în tot soluția primei instanțe și a respins ca prescrisă acțiunea față de toți pârâții.
Soluționarea fondului cauzei constituie dorința legitimă a părții ce a investit instanța cu respectiva acțiune.
A împiedica analiza pe fond a acțiunii constituie o înrăutățire a situației părții care a declarat calea de atac, pentru că orice îndepărtare de analiza fondului constituie o astfel de înrăutățire, or soluționarea unei excepții se constituie într-o chestiune preliminară soluționării fondului, iar în cazul admiterii excepției acesta împiedică analiza fondului.
Chiar dacă excepția prescripției constituie o chestiune de ordine publică, în cazul concret aceasta nu putea fi soluționată fără a se înfrânge principiul neînrăutățirii situației în propria cale de atac.
Această excepție putea fi invocată, dar numai pentru paralizarea căii de atac iar nu pentru schimbarea soluției instanței de fond.
Chiar și cu privire la soluția primei instanțe de respingere a acțiunii ca urmare a admiterii excepției autorității de lucru judecat nu poate interveni o înlocuire a soluției în baza excepției prescripției, ci tot o respingere a apelului, dat fiind că înlocuirea unei excepții cu o alta care să ducă tot la respingerea acțiunii se constituie tot în înrăutățirea situației în propria cale de atac deoarece ordinea de soluționare a excepțiilor este o chestiune care nu se poate analiza în calea de atac a părții care nu are nici un beneficiu din invocarea noii excepții.
Chestiunea nesemnării încheierii de către grefier sau a semnării de un alt grefier nu se constituie în nulitatea prevăzută de art. 105 Cod procedură civilă deoarece grefierul nu întră în alcătuirea completului, nefiind dovedită sau prezumată vătămarea produsă.
P. art. 31 alin. 1 din L. nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, peste tot unde se indică compunerea completelor se menționează doar judecătorii, astfel „Completele de judecata se compun di n 3 judecători ai aceleiași secții." sau art. 52 alin. 2 din același act normativ „Completul de judecata este prezidat, prin rotație, de unul dintre membrii acestuia." iar la art. 54 alin. 1 „Cauzele date, potrivit legii, in competenta de prima instanța a judecătoriei, tribunalului si curții de apel se judeca in complet format dintr-
un judecător , cu excepția cauzelor privind conflictele de munca si de asigurări sociale."
Cât privește atribuțiile grefierului, același act normativ prevede în art. 13 alin. 2 că „Grefierul sau specialistul in stenografie consemnează toate afirmațiile, întrebările si susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecata."
Codul de procedură civilă, la rândul său dispune la art. 264 alin. 1 că
„M.ivarea hotărârii se va face in termen de cel mult 30 de zile de la pronunțare. D. instanța a fost alcătuita din mai mulți magistrați , președintele va putea însărcina pe unul dintre ei cu redactarea hotărârii."
În motivarea recursului se arată că instanța de apel nu a aplicat direct dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului, atribuție ce-i revine în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. 2 din Constituție, privind prevalența tratelor referitoare la drepturile fundamentale ale omului, dispozițiile încălcate fiind art. 1 din protocolul 1, privind protecția proprietății și art. 14 din Convenție privind interzicerea discriminării și art. 6 din Protocol privind dreptul la un proces echitabil. Instituirea unui termen de prescripție este o limitare a accesului liber la justiție, care este un drept fundamental, motiv pentru care poate fi adusă doar printr-o lege sau un act asimilabil legii, conform art. 53 din C. P. art. 115 alin. 6 din Constituție, însă, ordonanțele de urgență nu pot afecta drepturile și libertățile prevăzute de C. E. de remarcat că, prin OUG nr. 1., se introduce un termen de prescripție de 6 luni pentru exercitarea unor acțiuni având ca obiect constatarea nulității absolute, care, în lipsa acestui termen, potrivit dreptului comun, respectiv art. 2 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, ar fi imprescriptibilă, în condițiile în care termenul de prescripție al acțiunii în anulare este de 3 ani, conform art. 3 alin. 1 din același decret.
Curtea constată că instituirea unui termen de prescripție nu este incompatibilă cu prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului, și a protocoalelor adiționale la aceasta, dat fiind că și în practica C. Europene a Drepturilor Omului se recunoaște posibilitatea instituirii unor termene de prescripție pentru asigurarea stabilității relațiilor juridice, iar un termen de
6 luni este un termen rezonabil, deoarece orice persoană diligentă avea posibilitatea să afle de existența acestuia și de bunurile cu privire la care este incident.
Abrogarea unui act normativ nu are semnificația înlăturării condiției sau termenului impuse pe perioada cât a fost în vigoare, dat fiind că acțiunea trebuia formulată în acele condiții.
Instituirea unui termen de prescripție, care constituie o limitare a accesului liber la justiție, și care poate fi adusă doar printr-o lege sau un act asimilabil legii, conform art. 53 din Constituție, este o chestiune care trebuia analizată de către Curtea Constituțională.
Incidența excepției prescripției împiedică analizarea celorlalte motive de apel referitoare la aplicarea L. nr. 1. cu privire la bunurile care au aparținut cultelor religioase.
Se mai invocă aspectul discriminării, deoarece pentru persoane juridice aflate în situații juridice identice, respectiv a căror bunuri au fost preluate abuziv de stat și înstrăinate chiriașilor, se prevăd termene diferite de prescripție prin dispozițiile art. 45 alin. 5 din L. nr. 1. republicată, aplicându-li-se astfel un tratament juridic diferențiat, fără o justificare obiectivă, rezonabilă.
Curtea constată că nici acest motiv nu poate fi primit deoarece art. 45 din L. nr. 1. se referă la bunuri ce fac obiectul acestei legi iar art. 6 din OUG nr. 9. iarăși se referă la bunurile ce fac obiectul acelui act normativ. Prinurmare fiind vorba de obiecte diferite se pot institui tratamente, respectiv termene diferite.
Referitor la apărarea proprietății, recurenta arată că pârâții nu pot invoca dreptul la un bun câtă vreme nu au încă o hotărâre judecătorească irevocabilă ce constată acest drept, procesul fiind pendent și nici măcar o speranță legitimă raportat la jurisprudența instanțelor în materia înstrăinării de către stat a imobilelor bisericești, problema constituționalității termenului de prescripție instituit prin legea de aprobare fiind invocată în prezentul proces.
Curtea reține că o persoană poate avea un bun și în alte situații decât în acelea rezultate dintr-o hotărâre judecătorească, cum este acea din speță în care părțile au un contract valabil înregistrat în evidențele publice de publicitate imobiliară.
Față de cele menționate anterior și în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă cât și al art. 312 alin. 3, art. 299 alin. 1 Cod procedură civilă, curtea urmează să admită în parte recursul declarat de reclamanta E. R. D. A. împotriva deciziei civile numărul 5. din (...) a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o va modifica în tot și rejudecând, va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta E. R. D. A. în contra sentinței civile numărul 11.046/(...) a J. C.-N., pronunțată în dosar civil nr.
(...), pe care o va menține în tot.
Cheltuielile de judecată în recurs vor fi compensate dat fiind că recursul a fost admis în parte, pentru care recurentei i s-ar cuveni cheltuieli, dar pe de altă parte recursul a fost respins cu privire la alte motive, pentru care intimaților li s-ar cuveni cheltuieli de judecată la rândul lor.
PENTRU ACE. M.IVE, ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Admite în parte recursul declarat de reclamanta E. R. D. A. împotriva deciziei civile numărul 5. din (...) a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în tot și rejudecând, respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta E. R. D. A. în contra sentinței civile numărul 11.046/(...) a J. C.- N., pronunțată în dosar civil nr. (...), pe care o menține în tot.
Compensează cheltuielile de judecată în recurs. D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 08 aprilie 2011.
PREȘED.TE JUDECĂTORI
C.-M. CONȚ I.-D. C. A.-A. P.
Redactat de I., dactilografiat de S. În 2 ex., la data de (...)
Judecători apel - S. O.M., Tașcă D.I. - Tribunalul Cluj
Judecător fond - Lazăr M. - Judecătoria Cluj-Napoca
GREFIER A.-A. M.
| ← Decizia civilă nr. 926/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 123/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
