Decizia civilă nr. 22/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
JUDECĂTOR: A.-A. P.
D. CIVILĂ NR. 22/A/2011
Ședința publică din 20 ianuarie 2011
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE: C.-M. CONȚ
GREFIER : A. A. M.
S-au luat spre examinare apelul declarat de pârâtul S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE CU D. P. A. LA S. D. A J. C. și apelul declarat de reclamanta S. L.-T., împotriva sentinței civile nr. 825 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamanta apelantă personal și reprezentantul pârâtului apelant.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
A.ul declarat de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice cu dom. procesual ales la sediul D. a jud. C. și apelul declarat de reclamanta S. L.-T. sunt formulate și motivate în termen legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..
S-a făcut referatul cauzei după care, se prezintă în instanță reprezentanta reclamantei apelante, avocat E. M. F., a cărei împuternicire avocațială de reprezentare se află la f. 8 din dosarul instanței de apel.
C. constată că la data de (...), pârâtul apelant a înregistrat la dosar întâmpinare la apelul declarat de reclamantă, prin care solicită respingerea apelului, iar în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ. solicită judecarea cauzei în lipsă.
De asemenea, C. constată că la data de (...), reclamanta apelantă, prin intermediul doamnei avocat E. M. F., a înregistrat la dosar întâmpinare la apelul declarat de pârât, prin care solicită respingerea apelului ca nefondat.
Instanța înmânează reprezentantei reclamantei apelante un exemplar din întâmpinarea pârâtului apelant.
Reprezentanta reclamantei apelante solicită lăsarea cauzei la o strigare ulterioară pentru a lectura întâmpinarea pârâtului apelant.
C. lasă cauza la a doua strigare, pentru a da reprezentantei reclamantei apelante posibilitatea de a lectura întâmpinarea pârâtului apelant.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A. șireprezentanta reclamantei apelante E. M. F., lipsă fiind reclamanta apelantă personal și reprezentantul pârâtului apelant.
C. constată că atât prin memoriul de apel (f. 3 verso din dosar), cât și prin întâmpinare, pârâtul apelant a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Reprezentanta reclamantei apelante și reprezentanta P.ui de pe lângă
C. de A. C. arată că nu au de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantei reclamantei apelante și reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. asupra celor două apeluri declarate în cauză.
Reprezentanta reclamantei apelante solicită admiterea apelului declarat de reclamantă așa cum a fost formulat în scris și modificarea în parte a sentinței în sensul stabilirii cuantumului despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a măsurii administrative la suma de
400.000 lei, pentru motivele dezvoltate pe larg în memoriul de apel, pe care le susține verbal, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta reclamantei apelante arată că în cauză este vorba de un drept patrimonial născut în patrimoniul mamei reclamantei, respectiv despre un drept de proprietate în sensul art. 1 al Protocolului 1 la C., ce i s-a transmis reclamantei apelante în calitate de moștenitoare în întregimea sa, la valoarea pe care urmează să o aprecieze instanța și datorită acestui fapt, apreciază că în cauză este vorba de o încălcare a dreptului persoanei la un proces echitabil.
De asemenea, reprezentanta reclamantei apelante arată că prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei a formulat apărări pe dreptul comun, referitoare la despăgubirile pe care instanța le-ar putea acorda în prezenta cauză și apreciază că în continuare cauza are un suport pe temeiul prevederilor art. 998 cod civil și de asemenea, arată că toate persoanele care au promovat acțiuni în baza L. nr. 2., după abrogarea prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., vor beneficia de despăgubiri, însă vor fi prejudiciate persoanele care au promovat acțiuni în perioada tranzitorie dintre data intrării în vigoare a L. nr. 2. în forma sa inițială și data modificării acestei legi prin O. nr. 6., modificată la rândul său prin cele două decizii pronunțate de Curtea Constituțională, respectiv D. nr. 1. și D. nr. 1., ceea ce nu este corect.
Reprezentanta reclamantei apelante solicită respingerea apelului declarat de pârât, pentru aceleași considerente pentru care a solicitat admiterea apelului declarat de reclamantă.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea apelului declarat de reclamantă și admiterea apelului declarat de către pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice așa cum a fost formulat în scris și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantă, întrucât instanța de fond în mod greșit a reținut că măsura administrativă luată față de antecesoarea reclamantei face parte din categoria măsurilor administrative cu caracter politic și în mod nelegal instanța de fond a obligat pârâtul la plata despăgubirilor în favoarea reclamantei.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că acțiunea reclamantei s-a întemeiat exclusiv pe dispozițiile L. speciale nr. 2., neputându-se invoca în apel un alt temei legal al acțiunii, respectiv art. 998
C., și neputându-se corobora un text din legea generală cu un text din legea specială.
În ceea ce privește practica C. invocată de reprezentanta reclamantei apelante, reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că există o incompatibilitate între norma internă și norma europeană, însă în dispozițiile C. este prevăzută obligarea S.ui R. la plata despăgubirilor în cazul general al reținerii persoanei sau al condamnării persoanei pe nedrept și nu se referă la condamnările politice din perioada comunistă.
Reprezentanta reclamantei apelante arată că în prezenta cauză este vorba de o situație clară de abuz și de un prejudiciu care poate fi invocat în temeiul art. 998 Cod civil.
C. aduce la cunoștința reprezentantei reclamantei apelante faptul că potrivit prevederilor art. 294 alin. 1 C.pr.civ., sub sancțiunea incidenței excepției inadmisibilității, în apel nu se poate schimba cauza juridică sau obiectul cererii de chemare în judecată, astfel că motivele de apel întemeiate pe art. 998-999 C. și pe prevederile C., și care nu au fost invocate în fața primei instanțe, se circumscriu acestei excepții.
Reprezentanta reclamantei apelante arată că în raport de H. C. pentru cauze similare cu prezenta cauză, reclamanta are dreptul să solicite despăgubiri în temeiul art. 998 Cod civil.
C U R T E A
Prin sen tinț a c iv il ă n r. 825/(...), pronunț ată de T ribun alul Clu j în dos ar nr. (...), s-a admis acțiunea formulată de reclamanta S. L.-T., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. C. și, în consecință, s-a constatat caracterul politic al măsurii administrative de reținere și internare în colonie de muncă, aplicată antecesoarei reclamantei, R. M. E., în perioada 04 martie 1950 - 18 august
1951; pârâtul a fost obligat să-i plătească reclamantei 1.500 Euro cu titlul de despăgubiri.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că antecesoarea reclamantei, T. M. E., fiica lui
D. și S., născută la (...) în D., județul C., a fost arestată la data de 4 martie
1950, pentru că făcea parte din cultul greco-catolic, fiind călugăriță, iar prin
D. nr. 150/(...) a M.ui Afacerilor Interne, s-a dispus trimiterea acesteia într-o unitate de muncă, la C. D. - M. N., în colonia de deținuți politici Cernavodă, măsura încetând la data de (...).
Prin H. nr. 751/(...), emisă de C. pentru aplicarea D.ui-lege nr. 1. a județului C., a fost admisă cererea petiționarei R. M. E., născută T., stabilindu-i-se drepturile prevăzute prin D.-lege nr. 1., pentru perioada de 1 an și 6 luni cuprinsă între martie 1950 - octombrie 1951.
R. M. E. a decedat la data de (...), reclamanta din prezenta cauză fiind fiica acesteia, conform actelor de stare civilă depuse la dosar.
În temeiul art. 4 alin. 2 din L. nr. 2., s-a constatat caracterul politic al măsurii administrative aplicată antecesoarei reclamantei.
La determinarea întinderii prejudiciului, T. a avut în vedere atât probele testimoniale administrate în cauză, care au relevat condițiile deosebit de grele la care a fost supusă antecesoarea reclamantei în coloniade muncă, cât și înscrisurile depuse la dosar, toate acestea conturând ideea că măsura arestării și a internării în colonia de muncă au adus mamei reclamantei un prejudiciu moral însemnat, prin condițiile brutale și inumane din timpul anchetei și a internării, care au dus la vătămarea sănătății și la îmbolnăvirea gravă și îndelungată a acesteia.
La stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantei au fost avute în vedere și prevederile O. nr. 6..
Împ o tr iv a aces te i se n tințe au decl ar at ape l, în termen legal, pe de o
p ar te, p âr âtul S. R. pr in M in is terul F in anțelor Publ ice pr in D. G. a F. P. a
județulu i C., iar pe d e al tă p ar te, recl ama n ta S. L. -T.
1. Prin propriul apel, pârâtul a solicitat, ca urmare a admiterii apelului,modificarea sentinței apelate, cu consecința respingerii acțiunii reclamantei.
În motivarea apelului, pârâtul a arătat că despăgubirile nu au fost corect stabilite, având în vedere că măsura luată față de antecesoarea reclamantei a fost determinată strict de faptul că aceasta era membră a cultului greco-catolic, iar nu de rațiuni politice, și că în plus, la stabilirea despăgubirilor conform O. nr. 6., nu s-a ținut seama de măsurile reparatorii deja acordate în temeiul D.ui-lege nr. 1., precum și de durata relativ redusă a măsurii, de 10 luni.
S-a mai invocat de către pârâtul apelant, în susținerea apelului său, D. nr. 1358/(...) a C. Constituționale a R., prin care prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. au fost declarate neconstituționale, astfel că, în conformitate cu art. 147 alin. 1 din Constituție, acestea și-au încetat efectele, în prezent nemaiexistând un temei de drept care să susțină pretențiile formulate de intimata reclamantă.
2. Prin propriul apel, reclamanta apelantă a solicitat modificarea în parte a sentinței apelate, în sensul acordării unor despăgubiri pentru prejudiciul moral în sumă de 400.000 lei.
În motivarea apelului, s-a arătat că primul petit al acțiunii - având ca obiect constatarea caracterului politic al măsurii administrative de reținere și internare în colonie de muncă, aplicată antecesoarei reclamantei, în perioada (...) - (...) -, a fost întemeiat pe prevederile art. 4 din L. nr. 2., iar în ceea ce privește cel de-al doilea petit, având ca obiect plata despăgubirilor, acesta, prin C. scrise depuse la instanța de fond, a fost întemeiat pe dispozițiile dreptului comun, art. 998 C., întrucât la momentul producerii prejudiciului erau în vigoare aceste dispoziții ale C. civil, iar regimul politic a făcut imposibilă promovarea unei acțiuni pentru recuperarea prejudiciului până în anul 1989, termenul de prescripție curgând de la data luării la cunoștință a dosarului C.
Tot în motivarea apelului reclamanta a mai invocat prevederile art. 1 al Protocolului 1 C., respectiv existența unui drept de proprietate în patrimoniul mamei sale, transmis reclamantei în calitatea sa de moștenitor, precum și dispozițiile art. 6 C., conform cărora aplicarea legii trebuie să fie previzibilă și unitară.
S-a mai arătat de către reclamanta apelantă că a intervenit D. C. nr. 1.
și că obligația de reparare a prejudiciului moral nu este una morală, ci una legală, născută la momentul cauzării prejudiciului, ca urmare a luării unor măsuri cu caracter penal, fără respectarea dispozițiilor procedurale ale C. penal.
În ceea ce privește cuantumul sumei, s-a arătat că suma solicitată prin cererea de chemare în judecată este pe deplin justificată având învedere perioada de reținere și internare în colonia de muncă a antecesoarei reclamantei, precum și suferințele fizice și psihice la care aceasta a fost supusă și care i-au cauzat grave probleme de sănătate.
Reclamanta a susținut că acțiunea este întemeiată, chiar și în condițiile în care art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. au fost constatate neconstituționale.
Prin întâmpinarea f or mul ată, p âr âtul S. R. pr in M in is terul F in anțelor
Publice prin D. G. a F. P. C. a solicitat respingerea apelului reclamantei,întrucât cauza la fond a fost întemeiată exclusiv pe dispozițiile L. nr. 2., neprezentând relevanță juridică invocarea unor noi dispoziții legale în apel, care nu au fost menționate în cuprinsul acțiunii inițiale cu care reclamanta a învestit instanța de judecată, practic, reclamanta invocând în apel un nou temei de drept al cererii sale.
Reclamanta a solicitat, prin întâmpinarea depus ă l a dos ar , respingerea apelului pârâtului ca nefondat, pentru motivele expuse pe larg în apelul reclamantei, apreciindu-se că activitatea ilegală greco-catolică desfășurată de antecesoarea sa a fost una de rezistență împotriva regimului comunist.
A.ul reclamantei este nefondat, iar apelul pârâtului estefondat în parte.
În cea ce privește motivul de apel, din apelul pârâtului prin care se critică soluția primei instanțe sub aspectul admiterii petitului privind constatarea caracterului politic al măsurii administrative aplicate antecesoarei reclamantei, C. constată că acesta este vădit nefondat, urmând să fie respins ca atare, motivat pe următoarele considerente:
Din dosarul operativ întocmit de C. pe numele antecesoarei reclamantei, T. M. E., fiica lui D. și a lui S., născută la data de (...), în localitatea D., județul C., rezultă faptul că aceasta a fost reținută la data de
(...), pentru că făcea parte din cultul greco-catolic, fiind fostă călugăriță, fiind reținută pentru cercetări în beciurile securității și la penitenciarul din localitatea C., timp de 11 luni, fără să fi fost condamnată, iar prin decizia M. nr. 1. a fost trimisă în colonie de muncă, la C. D. - M. N., în C. de deținuți politici Cernavodă, Piciorul Podului, până în data de (...) (f. 4-17 dosar fond, f. 27-74 dosar fond).
Potrivit art. 3 alin. 1 din L. nr. 2., constituie măsuri administrative cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei Miliții sau Securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe din actele normative enumerate în art. 3 alin. 1 lit. a, b, c, d, f din L. nr. 2..
Conform art. 4 alin. 2 din L. nr. 2., persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată, să constate caracterul politic al acestora, aplicându-se în mod corespunzător prevederile art. 1 alin. 3 din lege.
Raportat la starea de fapt evidențiată de ansamblul probator administrat în cauză, C. constată că măsura administrativă a trimiterii antecesoarei reclamantei într-o colonie de muncă, dispusă prin D. M. nr. 1., constituie o măsură administrativă cu caracter politic ce se circumscrie prevederilor art. 4 alin. 2 coroborat cu art. 3 alin. 1 din L. nr. 2..
Drept urmare, C. constată că soluția primei instanțe, prin care s-a constatat caracterul politic al măsurii administrative de reținere și internareîn colonie de muncă, aplicată antecesoarei reclamantei, este legală și temeinică, impunându-se a fi menținută ca atare.
În ceea ce privește motivele de apel, din apelul reclamantei, prin care se susține temeinicia cererii reclamantei de obligare a pârâtului la despăgubiri, prin prisma art. 998-999 C., C. constată că acestea intră sub incidența excepției inadmisibilității, fundamentată pe prevederile art. 294 alin. 1 C.proc.civ.
Astfel, cererea introductivă de instanță a fost exclusiv întemeiată din punct de vedere juridic pe prevederile L. nr. 2., respectiv, ale art. 4 alin. 2 și
3 și ale art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., lege specială în materia condamnărilor cu caracter politic și a măsurilor administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 (f. 3 dosar fond).
Nicăieri în fața primei instanțe, în mod procedural, cu respectarea prevederilor art. 132 și art. 134 C.proc.civ., reclamanta nu și-a precizat cererea introductivă de instanță, prin schimbarea cauzei juridice a acesteia, respectiv, prin indicarea ca temei juridic al cererii sale a prevederilor de drept comun ale art. 998-999 C., în loc de prevederile L. speciale nr. 2..
Doar după închiderea dezbaterilor în fața primei instanțe, prin C. scrise depuse la dosar (f. 118 dosar fond), reclamanta a arătat că la momentul producerii prejudiciului cauzat antecesoarei sale, erau în vigoare dispozițiile art. 998 C., însă, este bine cunoscut faptul că în procesul civil, în conformitate cu prevederile art. 129 alin. final C.proc.civ., coroborat cu art. 112, art. 132 și art. 134 C.proc.civ., instanța se va pronunța numai asupra obiectului cererii cu care a fost legal și procedural învestită, neputându-s pronunța asupra eventualelor chestiuni invocate prin C. scrise, după închiderea dezbaterilor în fond, în acest sens dispunând și prevederile art. 256 C.proc.civ.
Pe cale de consecință, C. constată că instanța a fost legal învestită cu o cerere întemeiată pe dispozițiile L. speciale nr. 2., astfel încât, schimbarea cauzei juridice și a obiectului litigiului în fața instanței de apel, prin invocarea unui alt temei juridic al cererii, respectiv prevederile de drept comun ale art. 998-999 C., contravine dispozițiilor imperative ale art. 294 alin. 1 C.proc.civ., intrând astfel sub incidența excepției inadmisibilității.
Aceleași împrejurări se impun a fi constatate și în privința unui alt temei invocat de reclamant în memoriul de apel respectiv, a prevederilor art. 6 C. și ale art. 1 din Protocolul 1 C., invocare care, fiind făcută pentru prima dată prin memoriul de apel, echivalează cu o schimbare a cauzei juridice și implicit a obiectului cererii de chemare în judecată, fiind deci inadmisibilă prin prisma art. 294 alin. 1 C.proc.civ.
În ceea ce priește celelalte motive din apelul reclamantei și al pârâtului, C. reține următoarele:
Prin D. C. Constituționale nr. 1358/(...), publicată în M. Of. nr.
761/(...), a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice - D. C. și, în consecință, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, pe motiv că acestea contravin prevederilor art. 1 alin. 3 și 5 din L. fundamentată, respectiv, încalcă normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrareprevederilor L. nr. 24/2000, reținându-se în considerentele deciziei și faptul că L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, face parte din categoria legilor organice, fiind adoptată de P. cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituție, însă, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin D. nr. 1., aceasta nu a fost supusă controlului de constituționalitate a priori, conform art. 146 lit. a) din Constituție.
Art. 147 din Constituția R. din 21 noiembrie 1991 (*republicată*)
(modificată și completată prin de revizuire a C. R. nr. 4., publicată în
Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de C. L., în temeiul art. 152 din Constituție, cu reactualizarea denumirilor și dându-se textelor o noua numerotare (art. 152 a devenit, în forma republicată, art. 156)), prevede următoarele :
„(1) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. Constituționale dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
(2) În cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, P.ul este obligat sa reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia C. Constituționale.
(3) În cazul în care constituționalitatea tratatului sau acordului internațional a fost constatată potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei excepții de neconstituționalitate. T. sau acordul internațional constatat ca fiind neconstituțional nu poate fi ratificat.
(4) Deciziile C. Constituționale se publica în Monitorul Oficial al R.. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor";.
Art. 31 din L. nr. 47 din 18 mai 1992, privind organizarea și funcționarea C. Constituționale (republicată în temeiul dispozițiilor art. V din
L. nr. 177/2010 pentru modificarea și completarea L. nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C. Constituționale, a C. de procedură civilă și a
C. de procedură penală al R., publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, dându-se textelor o nouă numerotare), stabilește următoarele :
„(1) D. prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sauordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.
(2) În caz de admitere a excepției, C. se va pronunța și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare.
(3) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. Constituționale, dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
(4) Deciziile pronunțate în condițiile alin. (1) se comunică celor două
Camere ale P.ului, G. și instanței care a sesizat Curtea Constituțională.
(5) În cazul în care la data comunicării deciziei C. Constituționale potrivit alin. (4) cauza se află pe rolul altui organ judiciar, instanța comunică acestuia decizia.";
Din coroborarea art. 147 din Constituția R. Revizuită cu art. 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992 republicată, se desprinde cu evidență faptul că, pe de o parte, deciziile C. Constituționale sunt general obligatorii, nu doar în cauza în care a fost invocată respectiva excepție de neconstituționalitate, iar pe de altă parte că, acele dispoziții din legile și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. Constituționale, dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C..
Or, în cazul de față, în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin.
1 din Constituție, nu au fost puse de acord prevederile neconstituționale ale art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. cu dispozițiile constituționale, astfel că, textul art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. și-a încetat efectele juridice.
Drept urmare, în prezent nu există un temei juridic în legea specială, nr. 2., care să fundamenteze admisibilitatea cererilor de chemare în judecată promovate în baza L. nr. 2., având ca obiect acordarea de despăgubiri morale.
Susținerea reclamantei apelante, conform căreia, dacă dorește, instanțade apel poate, în temeiul art. 6 C. și a art. 1 din Protocolul 1 C., să admită apelul astfel cum a fost formulat, că consecința acordării în favoarea apelantei a daunelor morale în cuantumul solicitat prin cererea introductivă de instanță, nu poate fi primită, motivat pe următoarele considerente :
În primul rând, reclamanta apelantă și-a întemeiat cererea introductivă de instanță exclusiv pe prevederile L. speciale nr. 2., și abia în fața instanței de apel - după pronunțarea de către C. a deciziilor nr. 1. și 1. - a invocat un nou temei juridic al cererii sale, respectiv, art. 1 din Protocolul Adițional nr.
1 Convenția E. a D. O. și art. 6 C., invocare care, însă, intră sub incidența excepției inadmisibilității reglementată de art. 294 alin. 1 C. proc. civ., text legal care în mod imperativ prohibește schimbarea cauzei juridice ori a obiectului cauzei în apel.
În al doilea rând, este adevărat că art. 148 alin. 2 din Constituție consacră principiul priorității dreptului comunitar față de dreptul intern, întrucât prevede că "tratatele constitutive ale Uniunii Europene" și "celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu" au prioritate față de
"dispozițiile contrare din legile interne", dar nu este mai puțin adevărat că instanța de apel nu are posibilitatea la acest moment să analizeze conformitatea unei prevederi din dreptul național - declarată neconstituțională de către Curtea Constituțională a R. - cu anumite dispoziții comunitare, - care nici nu au fost invocate procedural, în fața primei instanțe, de către reclamant - respectiv, să înlăture aplicarea unei norme juridice interne, în favoarea unei norme comunitare, dat fiind că această normă juridică internă și-a încetat efectele juridice în conformitate cu prevederile art. 147 din Constituție.
Este nefondată susținerea apelantei reclamantei, conform căreia nu este corect ca apelanta să fie privată de orice despăgubire morală cuvenită pedrept pentru suferințele îndurate de antecesoarea sa, având în vedere călegiuitorul român de după anul 1989 a încercat, prin mai multe actenormative adoptate de-a lungul timpului, să repare nedreptățile cauzate propriilor cetățeni de statul comunist în perioada anterioară anului 1989.
Astfel, în materia restituirilor au fost adoptate mai multe acte normative privind retrocedarea bunurilor imobile confiscate sau naționalizate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Astfel, prin fondului funciar nr.
18/1991, republicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie
1998, cu modificările și completările ulterioare, s-a recunoscut dreptul la restituirea terenurilor, iar prin nr. 1. pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor L. fondului funciar nr. 18/1991 și ale L. nr. 169/1997, publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 8 din 12 ianuarie 2000, cu modificările și completările ulterioare, s-a recunoscut dreptul la despăgubiri în caz de imposibilitate a restituirii integrale în natură. Totodată, prin nr. 1. pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 279 din 29 noiembrie 1995, cu modificările ulterioare, apoi prin nr. 1. privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, cu modificările și completările ulterioare, a fost stabilit dreptul la restituire în natură, iar în măsura în care aceasta nu este posibilă, dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, asupra imobilelor preluate abuziv de stat în perioada comunistă. nr.
247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare, a unit procedurile administrative de restituire a bunurilor vizate de legile menționate mai sus.
De asemenea, cetățenii aparținând minorităților naționale au beneficiat de reglementări speciale în materia restituirii proprietăților, potrivit Ordonanței de urgență a G. nr. 8. privind restituirea unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din R.ia, republicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 797 din 1 septembrie 2005.
În raport de toate aceste reglementări, C. constată că statul a creat cadrul legislativ care să garanteze realizarea dreptului la restituire, indiferent dacă este vorba despre o restituire în natură sau despre acordarea unei despăgubiri în caz de imposibilitate a restituirii în natură.
În ceea ce privește persoanele condamnate politic sau persecutate din motive politice de regimul comunist, C. constată că, în materia acordării altor drepturi acestor categorii de persoane, există o serie de acte normative cu caracter reparatoriu pentru anumite categorii de persoane care au avut de suferit atât din punct de vedere moral, cât și social, ca urmare a persecuției politice la care au fost supuse în regimul comunist, legiuitorul fiind preocupat constant de îmbunătățirea legislației cu caracter reparatoriu pentru persoanele persecutate din motive politice și etnice. Edificatoare în acest sens sunt: prevederile D.ui-lege nr. 1. privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr.
631 din 23 septembrie 2009, prevederile Ordonanței de urgență a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin nr. 5., cu modificările șicompletările ulterioare, prevederile L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Aceste acte normative stabilesc o serie de drepturi, cum ar fi: dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei pentru fiecare an de detenție, strămutare în alte localități, deportare în străinătate sau prizonierat; dreptul la o indemnizație lunară de 100 lei pentru fiecare an de internare abuzivă în spitalele de psihiatrie sau de domiciliu obligatoriu ( 4 din D.-lege nr. 1.); scutire de plata impozitelor și a taxelor locale; asistență medicală și medicamente, în mod gratuit și prioritar, atât în tratament ambulatoriu, cât și pe timpul spitalizărilor; transport urban gratuit cu mijloacele de transport în comun aparținând societăților cu capital de stat sau privat (autobuz, troleibuz, tramvai, metrou); douăsprezece călătorii gratuite, anual, pe calea ferată română, la clasa I, pe toate categoriile de trenuri de persoane, cu mijloace de transport auto sau cu mijloace de transport fluviale ( 8 din D.- lege nr. 1.); soțul (soția) celui decedat, din categoria celor dispăruți sau exterminați în timpul detenției, internați abuziv în spitale de psihiatrie, deportați, prizonieri sau cărora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, precum și soțul (soția) celui decedat după ieșirea din închisoare, din spitalul de psihiatrie, după întoarcerea din strămutare, din deportare, din prizonierat sau după încetarea măsurii de stabilire a domiciliului obligatoriu au dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei, neimpozabilă, dacă ulterior nu s-au recăsătorit ( 5 din D.-lege nr. 1.); despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare [. 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2.]; despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile L. nr. 1. [. 5 alin. (1) lit. b) din L. nr. 2.]; repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară [. 5 alin. (1) lit. c) din L. nr.
2.].
Așa cum a statuat în mod obligatoriu și Curtea Constituțională, scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior - ceea ce este și imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin înseși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne, fiind în deplină concordanță cu recomandările Adunării P.are a C.ui Europei.
C. apreciază că nu poate exista decât o obligație "morală" a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă.
De altfel, C. E. a D. O. a statuat, prin H. din 12 mai 2009 în Cauza Ernewein și alții împotriva Germaniei și prin H. din 2 februarie 2010 în Cauza Klaus și Iouri Kiladze contra Georgiei, că dispozițiile C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor.
Totodată, instanța de la S. are o jurisprudență constantă în sensul că art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. nu garantează dreptul de a dobândi un bun (H. din 23 noiembrie 1983 în Cauza Van der Mussele contra Belgiei, H. din 9octombrie 2003 în Cauza Slivenko contra Letoniei, H. din 18 februarie 2009 în Cauza Andrejeva contra Letoniei).
Referindu-se la problema restituirii bunurilor confiscate de către stat, aceeași Curte a stabilit că nu se poate interpreta că ar exista vreo obligație generală a statului de a restitui proprietăți care au fost expropriate înainte de ratificarea C. ori că ar exista posibilitatea impunerii unor restricții asupra libertății statelor de a stabili scopul și condițiile oricărei restituiri către foștii proprietari. (H. din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei, H. din 4 martie 2003 în Cauza Jantner contra Slovaciei, D. asupra admisibilității din 13 decembrie 2005 în Cauza Bergauer și alții contra Cehiei).
În materia reglementărilor privind reabilitarea, restituirea proprietăților confiscate sau acordarea de compensații pentru acestea, C. E. a D. O. a statuat că statele contractante au o largă marjă de apreciere în stabilirea măsurilor specifice de implementare a politicilor sociale și economice, a condițiilor de acordare a despăgubirilor (H. din 23 noiembrie 2000 în Cauza Ex-Regele Greciei și alții contra Greciei).
În același sens, s-a pronunțat și Curtea Constituțională a Ungariei, prin
H. nr. 1 din 8 februarie 1995, stabilind că măsura compensării prevăzută de
A. nr. X. din 1992, care reglementa acordarea de despăgubiri pentru daune morale persoanelor condamnate politic în perioada comunistă, nu este luată pe baza existenței unei obligații legale care își are izvorul în trecut, ci statul a acordat aceste compensații în echitate, astfel încât nicio persoană nu poate avea un drept substanțial la despăgubiri pentru daune morale.
Prin urmare, C. constată, în deplin acord cu jurisprudența C. Constituționale și a C. Europene, că, a fortiori, nu se poate concluziona că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă ar exista vreo obligație a statului de a le acorda și, cu toate acestea, legiuitorul român de după 22 decembrie 1989 a adoptat 2 acte normative, D.-lege nr. 1. și nr. 2., având acest scop, contravenind astfel dispozițiilor L. nr. 24/2000.
C. reține, de asemenea, că despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative.
Or, despăgubirile prevăzute de dispozițiile de lege criticate, având același scop ca și indemnizația prevăzută de 4 din D.-lege nr. 1., nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile.
Pe de altă parte - așa cum a statuat și Curtea Constituțională - , prin introducerea posibilității moștenitorilor de gradul II de a beneficia de despăgubiri pentru daune morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist, legiuitorul s-a îndepărtat de la principiile care guvernează acordarea acestor despăgubiri, și anume cel al echității și dreptății.
Astfel, prin prevederea de lege criticată se diluează scopul pentru care au fost introduse aceste despăgubiri, întrucât nu se poate considera că moștenitorii de gradul II au aceeași îndreptățire la despăgubiri pentru daune morale suferite în perioada comunistă de predecesorul lor, ca și acesta din urmă.
Prin D.-lege nr. 1., legiuitorul a stabilit condițiile și cuantumul indemnizațiilor lunare, astfel încât intervenția sa prin 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2., după 20 ani de la adoptarea primei reglementări cu același obiect,aduce atingere valorii supreme de dreptate, una dintre valorile esențiale ale statului de drept, astfel cum este proclamată în prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție.
În cauză, antecesoarea reclamantei a beneficiat de măsurile reparatorii prevăzute de D.-lege nr. 1., drepturile cuvenite în temeiul acestui act normativ fiind stabilite prin H. nr. 751/(...) (f. 93 dosar fond).
Totodată, astfel cum a statuat și C. E. a D. O., tot în domeniul măsurilor reparatorii, însă în ceea ce privește restituirile de bunuri, este necesar a se face în așa fel încât atenuarea vechilor violări să nu creeze noi nedreptăți (H. din 5 noiembrie 2002 în Cauza Pincova și Pinc contra Cehiei, H. din 7 octombrie 2009 în Cauza Padalevicius contra Lituaniei).
De asemenea, nu s-ar putea susține că prin adoptarea 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2., persoanele în cauză ar putea avea o "speranță legitimă" (astfel cum este consacrată în jurisprudența constantă a C. Europene a D. O.) la acordarea despăgubirilor morale, întrucât, așa cum a statuat instanța de la S. - de exemplu, prin H. din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei -, atunci când există o dispută asupra corectei aplicări a legii interne și atunci când cererile reclamanților sunt respinse în mod irevocabil de instanțele naționale, nu se poate vorbi despre o "speranță legitimă" în dobândirea proprietății.
Totodată, prin D. asupra admisibilității din 2 decembrie 2008 în Cauza
Slavov și alții contra Bulgariei, instanța de contencios al drepturilor omului a acordat o "importanță deosebită faptului că dispoziția de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad- hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia", ceea ce a condus la concluzia C. în sensul că reclamanții nu au putut dobândi o "speranță legitimă" în obținerea compensațiilor respective.
Curtea Constituțională a statuat că - în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă - există reglementări paralele, și anume, pe de o parte, D.-lege nr. 1., republicat, și Ordonanța de urgență a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin nr. 5., cu modificările și completările ulterioare, iar, pe de altă parte, nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Aceste despăgubiri sunt menite a produce satisfacția morală a recunoașterii faptelor nelegale, a încălcărilor drepturilor omului, comise în perioada comunistă, iar nu a compensa în bani suferința persoanelor persecutate. Prin urmare, reglementarea criticată nu a fost temeinic fundamentată.
C. observă că în materia reparațiilor trebuie să existe o legislație clară, precisă, adecvată, proporțională, care să nu dea naștere la interpretări și aplicări diferite ale instanțelor de judecată, ceea ce ar putea conduce la constatări ale violării drepturilor omului de către C. E. a D. O.
Această problemă a legislației incoerente și ineficiente a R. în materia restituirilor a fost menționată și de C. E. a D. O. prin H. din 9 decembrie
2008, în Cauza Viașu împotriva R..
Or, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) referitoare la acordarea despăgubirilor din nr. 2. sunt lipsite de claritate și previzibilitate, conducând la aplicarea incoerentă a acestora, instanțele de judecatăacordând despăgubiri în valoare de până la 600.000 euro, ceea ce reprezintă o aplicare excesivă și nerezonabilă a normei juridice și o încălcare, totodată, a principiului legalității.
Principiul legalității presupune, de asemenea, existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile în aplicarea lor, astfel cum reiese și din jurisprudența constantă a C. Europene a D. O. (H. din 5 ianuarie 2000 în Cauza Beyeler contra Italiei, H. din 23 noiembrie
2000 în Cauza Ex-Regele Greciei și alții contra Greciei, H. din 8 iulie 2008 în
Cauza Fener Rum Patrikligi contra T.iei).
Constatându-se, așadar, că în prezent nu există o normă juridică în L. specială nr. 2., care să servească drept temei juridic al cererii reclamantei, de acordare a despăgubirilor morale, C. urmează să aprecieze în sensul că se impune respingerea acestui petit din cererea de chemare în judecată.
Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor mai sus expuse și a prevederilor art. 295-296 C.proc.civ., C. urmează să respingă ca nefondat apelul reclamantei și să admită în parte apelul pârâtului, conform dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Admite în parte apelul declarat de pârâtul S. R. prin Ministerul
Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 825 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o schimbă în parte, în sensul că admite în parte acțiunea formulată de reclamanta S. L.-T., împotriva pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice.
Înlătură dispoziția privind obligarea pârâtului la plata în favoarea reclamantei a despăgubirilor în sumă de 1.500 euro și respinge acest petit.
Menține restul dispozițiilor sentinței apelate.
Respinge apelul declarat de reclamanta S. L.-T. împotriva aceleiași sentințe.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE
JUDECĂTOR
GREFIER
C.-M. CONȚ A.-A. P.
A. A. M.
Red.CMC/dact.MS
6 ex./(...) J.fond: C.V.B.
| ← Decizia civilă nr. 4747/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 208/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
