Decizia civilă nr. 1302/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R . I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de M. și A. S. pentru Minori și Familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 1302/R/2011
Ședința publică din 8 aprilie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A.-A. P.
JUDECĂTORI: C.-M. CONȚ
I.-D. C. G. : A. A. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul P. I., împotriva sentinței civile nr. 2180 din 17 decembrie 2010 a T.ui M., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe pârâtul intimat S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE R. PRIN D. A J. M., având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamantul recurent și reprezentantul pârâtului intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamantul P. I. a fost introdus și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din L. nr.
221/2009.
S-a făcut referatul cauzei după care, C. lasă cauza la a doua strigare pentru a da reclamantului recurent și reprezentantului pârâtului intimat posibilitatea de a se prezenta la dezbateri.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamantul recurent și reprezentantul pârâtului intimat.
C. constată că la data de (...), pârâtul intimat a expediat prin fax o întâmpinare, care a fost înregistrată la dosar în data de (...), prin care solicită respingerea recursului și menținerea în tot a hotărârii atacate, iar în temeiul art. 242 alin. 2 C.pr.civ. solicită judecarea cauzei în lipsă și de asemenea, constată că pârâtul intimat a expediat prin poștă două exemplare din originalul întâmpinării expediate prin fax, iar la data de (...), acestea au fost înregistrate la dosar.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat,
C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. pentru a pune concluzii pe recursul care formează obiectul prezentului dosar.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului declarat de reclamant și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală, având în vedere că reclamantul a fost condamnat pentru o infracțiune pe drept comun, iar acesta nu figurează în evidențele
C.N.S.A.S., astfel încât, apreciază că în mod corect Tribunalul Maramureș a respins acțiunea promovată de reclamant.
C .
Prin sentința civilă nr. 2180 din data de (...), pronunțată de
Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), s-a respins acțiunea civilă formulată de către reclamantul P. I., în contradictoriu cu pârâtul S. R. reprezentat prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul procesual ales la sediul D. G. a F. P. M..
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a arătat că prin sentința nr. 43/(...) a T.ui M. C., reclamantul P. I. a fost condamnat la 3 ani închisoare pentru infracțiunea de neprezentare la încorporare (f.39 dosar fond).
În speță, problema de drept care se impune a fi analizată este dacă infracțiunea de neprezentare la încorporare prevăzută de art. 354 al. 2 din
Codul penal în vigoare la momentul condamnării poate fi considerată o infracțiune cu caracter politic, respectiv dacă această condamnare poate fi interpretată ca fiind o condamnare cu caracter politic în sensul Legii nr.
221/2009 art. 1 alin. 3.
L. nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 arată în art. 1 alin. 3 următoarele: „Constituie de asemenea, condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul din scopurile prevăzute la art. 2 alin. 1 din Ordonanța de urgență nr. 2. privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arma și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în R.ia, aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 5. cu modificările și completările ulterioare.
Înalta Curte de Casație și Justiție - S. U. a pronunțat la data de 16 noiembrie 2009, decizia nr. 32/(...), publicată în Monitorul O. al R.iei nr.
137/(...), prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al P.ui de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 1 alin. 1 lit. a din Decretul-Lege nr. 118/1990 republicat, cu modificările și completările ulterioare se stabilește că: Persoanele condamnate definitiv pentru infracțiunile contra capacității de apărare a țării, prevăzute de art. 334 și
354 din Codul penal, săvârșite din motive de conștiință, nu pot beneficia de drepturile acordate persoanelor persecutate din motive politice. D. nr. 3. este obligatorie pentru instanțe, conform art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă.
În considerentele Deciziei nr. 3. se reține că faptele persoanelor care, din motive de conștiință, refuzau satisfacerea serviciului militar obligatoriu, cel mai frecvent determinate de apartenența la O. R. „. lui I. au fost încadrate juridic în dispozițiile art. 354 din Codul penal (neprezentare la încorporare sau concentrare), respectiv în dispozițiile art. 334 din același cod (nesubordonarea), atunci când, deși încorporată sau recrutată,persoana respectivă a refuzat executarea unui ordin cu privire la îndatoririle de serviciu.
Instanța de fond a mai învederat că aceste fapte au fost și sunt reglementate în titlul X al Codului penal „. contra capacității de apărare a R., cap. 1 „. săvârșite de militari";-secțiunea I „. contra ordinii și disciplinei militare"; (art. 334), respectiv cap. 3 „. săvârșite de civili"; (art. 354).
Așezarea acestor texte în titlul și capitolele menționate a fost făcută, în mod evident, avându-se în vedere obiectul juridic al acestor infracțiuni, care este cel al relațiilor sociale referitoare la capacitatea de apărare a țării.
Prin urmare, condamnările pentru cele două infracțiuni analizate nu au fost dispuse pentru apartenența la un cult religios, ci pentru săvârșirea unor fapte prevăzute de norme penale care privesc organizarea și legiferarea modului de efectuare a stagiului militar.
Deși în acea perioadă statul român nu era parte la C. europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, modalitatea de abordare juridică a obiecției de conștiință, relativ la necesitatea legală a satisfacerii stagiului militar, nu era fundamental diferită de aceea a unor state membre ale Consiliului Europei.
Aceeași orientare a Comisiei se menține și în jurisprudența recentă a Curții Europene a Drepturilor Omului care, cu referire la o condamnare dispusă în anul 2002 pentru refuzul de îndeplinire a serviciului militar din motive de conștiință, determinate de apartenența persoanei la O. R. „. lui I., a concluzionat că art. 9 din C. europeană a drepturilor omului, interpretat în lumina prevederilor art. 4 paragraful 3 lit. b, nu garantează dreptul de a refuza serviciul militar obligatoriu din motive de conștiință ( Bayatyan c/a Armeniei, Hotărârea din 27 octombrie 2009).
Așadar, restrângerea libertății de conștiință, în legătură cu executarea serviciului militar obligatoriu, nu ținea strict de regimul dictatorial, ci de cadrul instituțional și legal de îndeplinire a unei obligații constituționale, cadru menționat și în perioada postcomunistă, până la reglementarea serviciului militar alternativ și apoi a celui profesionist.
Prin urmare, instanța de fond a apreciat condamnările penale pronunțate pentru infracțiunile analizate ca neavând caracter politic în sensul Decretului-lege nr. 118/1990 respectiv în sensul art. 1 alin. 3 din L. nr. 221/2009, care face trimitere la OUG 2. art. 2 alin. 1, cu care se completează.
Raportat la considerentele mai sus expuse și reținând că dezlegarea problemei de drept analizată de către Înalta Curte de Casație și Justiție -. U. este obligatorie pentru instanțe, în conformitate cu dispozițiile art. 329 alin.
3 Cod procedură civilă, s-a impus a se constata că, în speță nu poate fi aplicat art. 1 alin. 3 din L. nr. 221/2009, condamnarea avută de reclamantul P. I. neputând fi considerată o condamnare cu caracter politic în sensul art. 1 alin. 3 din L. nr. 221/2009.
Așa fiind, capătul de cerere având ca obiect constatarea caracterului politic al condamnării penale dispuse prin sentința nr. 4. a fost respins ca neîntemeiat.
Pe cale de consecință, tribunalul a respins ca neîntemeiat și capătul de cerere având ca obiect obligarea S.ui R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 30.000 euro în echivalent în lei cu titlu de despăgubiri, neputându-se aplica dispozițiile art. 5 din L. nr. 221/2009 care reglementează acordarea de despăgubiri persoanelor care au suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie
1989, pentru considerentele mai jos expuse.
În au fost publicate Deciziile Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010 referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din L. nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Obiectul celor doua excepții de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
C. a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din L. nr.
221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
În final, tribunalul a precizat că în conformitate cu dispozițiile art. 147 din C. R.iei, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.i. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
Așa fiind, tribunalul a respins acțiunea civilă formulată de reclamant ca neîntemeiată.
Împotriva acestei decizii, reclamantul P. I. a declarat recurs în termen legal solicitând instanței, admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacateîn sensul admiterii acțiunii civile așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului, reclamantul a arătat că instanța de fond a soluționat cauza având în vedere strict dispozițiile deciziei nr. 3. pronunțată în recursul în interesul legii de Î.C.C.J., decizie care vizează aplicarea unitară a Decretului-Lege nr. 118/1990 și nu aplicarea Legii nr. 221/2009 invocată de reclamant.
Potrivit acestui act normativ, caracterul politic al unei condamnări este condiționat nu de natura infracțiunii ci de scopul urmărit prin săvârșirea ei, scop expres definit de legiuitor prin prevederile O. nr. 2..
Este irelevant dacă dispozițiile constituționale stabileau ca obligație efectuarea stagiului militar, întrucât aprecierea caracterului politic al condamnării se face prin raportare la scopul urmărit prin săvârșirea infracțiunii și nu prin raportare la obligațiile constituționale sau legislația în vigoare.
Infracțiunea săvârșită de reclamant a vizat afirmarea, respectiv recunoașterea și respectarea unui drept fundamental garantat de C., respectiv acela de a-și exercita liber cultul religios, fiind îndeplinite cerințele art. 2 lit. d din O. nr. 2.. Fapta penală a reclamantului a fost consecința afirmării unui drept fundamental, cu consecința încălcării unei obligații cetățenești care nu crea nici un fel de pericol ci, în mod artificial, se considera că aduce atingere capacității de apărarea a R. A. apreciere teoretică și practică, raportat la elementele constitutive ale infracțiunii, nu reprezenta altceva decât o reprimare mascată a libertății religioase.
Faptele de natura celei săvârșite de reclamant nu intră în situațiile în care persoanele condamnate nu beneficiază de măsurile instituite prin lege, enumerate de art. 7 din L. nr. 221/2009.
Refuzul de a primi arma s-a datorat convingerilor religioase și a echivalat cu o oponență neechivocă împotriva principiilor statului comunist totalitar, astfel încât au, în mod evident, un caracter politic.
Pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului ca nefondat și, în consecință,menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică (f.11-14).
În susținerea poziției procesuale, pârâtul a arătat că în mod corect instanța de fond a reținut că fapta reclamantului de neprezentare la încorporare din motive de conștiință, de apartenență la cultul religios „. lui I. ale cărui percepte interziceau portul armei și al uniformei militare, nu constituie faptă cu caracter politic și nu are drept scop încălcare valorilor politice ale țării.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, C., în temeiul art. 3041 C.pr.civ., reține următoarele:
Astfel, prin sentința penală nr. 43/(...) a T.ui M. C., rămasă definitivă prin nerecurare, reclamantul P. I. a fost condamnat la 3 ani închisoare pentru infracțiunea de neprezentare la încorporare (f.38-39, dosar fond).
În considerentele acestei sentințe s-a reținut faptul că, inculpatul a fost la data de (...) încorporat de C. M. județean Sălaj și repartizat pentru îndeplinirea serviciului militar în termen la UM 01038 B., unde urma să se prezinte la data de (...). la data fixată prin ordin inculpatul nu s-a prezentat la unitatea militară la care a fost repartizat. Recunoscând fapta inculpatul a susținut că nu s-a supus încorporării deoarece credința „. lui I. al cărei adept este nu-i permite să îndeplinească serviciul militar.
Instanța militară a reținut ca dovedită în sarcina inculpatului fapta pentru care a fost trimis în judecată și a constatat că aceasta se încadrează în prevederile art.354 alin.2 Cod penal sub calificarea infracțiunii de neprezentare la încorporare.
Conform biletului de liberare nr.390/1986 emis de P. G., reclamantul a fost încarcerat de la data de (...) până la data de (...), în baza sentinței penale mai sus menționată, când a fost pus în libertate (f.6, dosar fond).
L. nr. 221/2009, așa cum o spune chiar titulatura sa, a fost edictată în scopul de a se asigura despăgubirea celor care au suferit prejudicii morale și/sau materiale în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, din cauza unor condamnări cu caracter politic sau a unor măsuri administrative asimilate acestora.
Prin prisma Legii nr. 221/2009 pot fi solicitate despăgubiri de către persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic ori care au fost supuse, evident împotriva voinței lor, unor măsuri administrative cu caracter politic, pentru prejudiciile morale și materiale ce le-au fost cauzate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Însă, prealabil stabilirii eventualelor despăgubiri cuvenite în temeiul acestei legi, este necesar să se stabilească caracterul politic al condamnării sau al măsurii administrative.
L. nr. 221/2009 definește ea însăși, în textul art. 1, alin. 1, 2 și 3, ce anume se înțelege prin condamnare cu caracter politic și anume:
(1)„Constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada
6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945";.
(2)„ Constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute în:a) art. 185-187, 190, 191, 193^1, 194, 194^1-194^4, 196^1, 197, 207-
209, 209^1-209^4, 210-218, 218^1, 219-222, 224, 225, 227, 227^1, 228,
228^1, 229, 230, 231^1, 258-261, 267, 268^7, 268^8, 268^12, 268^14,
268^29, 268^30, art. 284 ultimul alineat, art. 323-329, 349, 350 și 578^6 din Codul penal din 1936, republicat în Monitorul O., Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare; b) L. nr. 80/1941 pentru reprimarea faptelor ce pun în primejdie existența și interesele S.ui, publicată în Monitorul O. nr. 31 din 6 februarie
1941; c) nr. 190/1947 pentru portul și vânzarea armelor de foc, publicată în
Monitorul O. nr. 134 din 16 iunie 1947; d) Decretul nr. 212/1948 pentru completarea pedepselor privind unele infracțiuni ce interesează siguranța interioară și exterioară a R. P.ulare R.e, publicat în Monitorul O. nr. 196 din 25 august 1948; e) art. 4 și 5 din Decretul nr. 83/1949 pentru completarea unor dispozițiuni din L. nr. 187/1945, publicat în Buletinul O. nr. 1 din 2 martie
1949; f) art. 2 lit. a), b), d) și e), art. 3 lit. a), b), f), g) și h) și art. 4 din Decretul nr. 183/1949 pentru sancționarea infracțiunilor economice, publicat în
Buletinul O. nr. 25 din 30 aprilie 1949; g) L. nr. 16/1949 pentru sancționarea unor crime care primejduiesc securitatea S.ui și propășirea economiei naționale, publicată în Monitorul
O. nr. 12 din 15 ianuarie 1949; h) Decretul nr. 163/1950 pentru deținerea, portul și vânzarea armelor și munițiilor, precum și transportul explosivilor, publicat în Buletinul O. nr.
54 din 26 iunie 1950; i) Decretul nr. 199/1950 pentru modificarea Legii nr. 16/1949 pentru sancționarea unor crime care primejduiesc securitatea S.ui și propășirea economiei naționale, publicat în Buletinul O. nr. 68 din 12 august 1950; j) art. 166 alin. 2, art. 237 și art. 238 din Codul penal din 1968, publicat în Buletinul O. nr. 79 bis din 21 iunie 1968";.
(3)„Constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a G. nr. 2. privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în R.ia, aprobată cu modificări și completări prin nr. 5., cu modificările și completările ulterioare";.
Art. 2 alin. 1 din O. nr. 2., astfel cum a fost modificat prin L. nr. 5., de aprobare a ordonanței, prevede următoarele :
„Constituie infracțiuni săvârșite din motive politice infracțiunile care au avut drept scop: a) exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politica; b) susținerea sau aplicarea principiilor democrației și a pluralismului politic; c) propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente pana la 22 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii fata de aceasta;c1) acțiunea de împotrivire cu arma și răsturnare prin forță a regimului comunist; d) respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile, politice, economice, sociale și culturale; e) înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limba ori de religie, de apartenența sau opinie politica, de avere ori de origine socială";.
Potrivit art. 1 alin. 4 din L. nr. 221/2009, caracterul politic al condamnărilor prevăzute la alin. 3 se constată de instanța judecătorească, în condițiile prevăzute la art. 4 din lege, acest din urmă text legal prevăzând că „persoanele condamnate penal în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie
1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2) pot solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al condamnării lor, potrivit art. 1 alin. (3)";.
Din conținutul art. 1 alin. 4, coroborat cu art. 4 alin. 1 teza I din L. nr. 221/2009 rezultă evident faptul că instanța de judecată poate fi sesizată cu o cerere în constatarea caracterului politic al condamnării doar dacă este vorba despre condamnări pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. 1 din O. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 5., în timp ce, în situația condamnărilor despre care fac vorbire alin. 1 și 2 ale art. 1 din L. nr. 221/2009, caracterul politic al condamnării este prezumat prin însuși textul legii.
Potrivit art. 5 alin. 1 lit. a și b din L. nr. 221/2009, în forma aflată în vigoare la data introducerii prezentei acțiuni (...), „Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și al Ordonanței de urgență a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin nr. 5., cu modificările și completările ulterioare; b) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie
1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare";.
În raport cu aceste dispoziții legale, rezultă că, în esență, problema de drept care se cere a fi soluționată vizează stabilirea naturii infracțiunii de neprezentare la încorporare, săvârșită din motive de conștiință religioasă,
și, pe cale de consecință, a condamnării dispuse pentru această infracțiune prin hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie
1945 - 22 decembrie 1989, respectiv dacă aceasta trebuie privită ca având caracter politic sau, dimpotrivă, având caracter de drept comun.
Starea de fapt evidențiată de înscrisurile depuse la dosarul de fond relevă faptul că reclamantul apelant a fost condamnat pentru infracțiunea prevăzută de art. 354 alin.2 din Codul penal și anume, pentru infracțiunea de neprezentare la încorporare.
Codul penal din anul 1968, intrat în vigoare la (...), a reglementat, în art. 354 cuprins în Titlul X intitulat „. contra capacității de apărare a R. S.
R., C. III intitulat „. săvârșite de civili"; infracțiunea de neprezentare la încorporare sau concentrare.
Textual, art. 354 din Codul penal din 1968 (în vigoare la momentul condamnării reclamantului) prevedea următoarele: ";Neprezentarea la încorporare sau concentrare în termen de 3 zile de la încunoștințare, iar dacă termenul de prezentare fixat este mai mare de 3 zile, neprezentarea la acest termen a celui chemat de autoritatea militară, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani. Cu aceeași pedeapsa se sancționează și neprezentarea celor încorporați sau concentrați la unitatea la care au fost repartizați. În timp de mobilizare sau război, precum și în caz de chemare urgenta, expres prevăzută în ordinul de chemare, termenele de prezentare vor fi cele specificate în ordin. În caz de neprezentare, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani. Termenele de prezentare prevăzute în alineatele precedente se sporesc cu 10 zile în cazul în care cei chemați se află în străinătate";.
Așezarea acestui text în titlul și capitolele menționate a fost făcută, în mod evident, avându-se în vedere obiectul juridic al acestei infracțiuni, care este cel al relațiilor sociale referitoare la capacitatea de apărare a țării.
Ocrotirea unor astfel de valori prin mijloace de drept penal nu ține de o anumită orânduire, ci de dreptul suveran al unui stat de a reglementa participarea cetățenilor săi și formele de participare la îndeplinirea unei obligații prevăzute prin legea fundamentală.
Instituirea obligației de executare a serviciului militar a privit toți cetățenii apți să îl efectueze, fără nicio discriminare pe motive religioase sau de altă natură.
În aceste condiții nu se poate considera că scopul acestor reglementări a fost determinat de rațiuni politice specifice orânduirii comuniste, căci ceea ce s-a urmărit nu a fost protejarea de anumite fapte a regimului politic existent la acea dată.
Ori, în absența unui asemenea scop al incriminării, nu se poate pune problema existenței unei infracțiuni cu caracter politic și, pe cale de consecință, a unei condamnări având un astfel de caracter.
Ulterior și Codul penal din anul 1997, prin art.354, a reglementat infracțiunea de neprezentare la încorporare sau concentrare.
Este irelevant motivul pentru care un recrut refuză să se prezinte la încorporare, fie din motive religioase, fie din orice alte considerente, câtă vreme, în toate timpurile, atât înainte de anul 1989, cât și în prezent, legislația penală în domeniu reglementa infracțiunea de refuz de prezentare la încorporare sau de neprezentare la încorporare ca pe o infracțiune de drept comun săvârșită de civili cărora C. R.iei le impune obligația de a-și apăra țara.
În actuala reglementare a C.i R.iei obligația cetățenilor români de a-și apăra țara este consacrată expres în art. 55.
Este adevărat că art. 30 din C. R.iei din 1965 garanta libertatea conștiinței și libertatea cultului religios, dar nu este mai puțin adevărat că aceeași C. instituia pentru toți cetățenii români obligația de a îndeplini serviciul militar, obligație materializată prin mai multe componente, și anume, obligația de desăvârșire a pregătirii militare în condițiile prescrise de legislația în vigoare, obligația de participare în forțele armate ale statului în cazul unui conflict armat, obligația de a primi o armă și de a o folosi într- o atare împrejurare.
S-ar fi putut eventual discuta despre caracterul politic al unor astfel de condamnări strict în ipoteza în care acestea ar fi intervenit doar anterior anului 1989, iar nu și ulterior acestui an, și dacă, după data de (...) s-ar fi abrogat textul art. 354 Cod penal, care reglementa infracțiunea de neprezentare la încorporare sau concentrare, precum și orice alte dispoziții legale în materie.
Ori, în condițiile în care și după anul 1989 legislația penală reglementa o atare infracțiune, este evident că unei astfel de infracțiuni, independent de momentul la care ea a fost săvârșită, înainte de anul 1989 sau după această dată, nu i se poate recunoaște caracterul politic și, tot astfel, unei condamnări penale pentru săvârșirea infracțiunii de neprezentare la încorporare nu i se poate conferi caracterul de condamnare politică.
Infracțiunea pentru care reclamantul a fost condamnat, aceea de neprezentare la încorporare, nu poate dobândi natura juridică a unei infracțiuni politice chiar dacă, indirect, a fost limitată libertatea conștiinței religioase a reclamantului întrucât asemenea condamnări au fost posibile și au existat atât înainte de anul 1989, cât și după această dată.
Este adevărat că libertatea de conștiință constituie unul dintre drepturile fundamentale ale omului, prevăzut de art. 9 din C. europeană a drepturilor omului, dar nu este mai puțin adevărat că aceasta poate face obiectul vreunei restrângeri în condițiile prevăzute de lege, adică și de acele dispoziții penale care reglementează infracțiunea de neprezentare la încorporare, indiferent de motivele recrutului, deci inclusiv din motive religioase.
Atât înainte de anul 1989, cât și ulterior acestei date, Codul penal reglementa „.le contra capacității de apărare a țării";, „.le săvârșite de militari";, „. contra ordinei și disciplinei militare"; și „.le săvârșite de civili în legătură cu apărarea țării";, obiectul juridic comun al acestor infracțiuni fiind, și în trecut și în prezent, reprezentat de relațiile sociale privitoare la capacitatea de apărare a țării, neputându-se deci aprecia în sensul acreditat de apelant, că scopul represiv și sancționator al acestor reglementări ar fi fost determinat strict de regimul comunist și, mai ales de rațiuni politice.
Din această perspectivă se poate aprecia în sensul că pronunțarea unor condamnări penale pentru infracțiunea de neprezentare la încorporare nu poate fi înțeleasă ca o încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului sau ca o nerespectare a drepturilor civile, politice, economice, sociale și culturale, din rațiuni politice deoarece înainte de anul 1989, C. garanta atât libertatea conștiinței, dar prevedea în același timp obligația tuturor cetățenilor români de satisfacere a serviciului militar.
Prin urmare, nu se poate vorbi, așa cum nefondat susține recurentul, de o discriminare pe criterii religioase.
Condamnarea pentru săvârșirea infracțiunii de neprezentare la încorporare, chiar dacă refuzul de prezentare la încorporare a fost justificatpe considerentul apartenenței la un cult religios, în nici un caz nu are un caracter politic, aceasta fiind fundamentată pe norme penale, care reglementau sancționarea săvârșirii unor fapte strict reglementate de legislația penală, neputându-se pune în discuție problema libertății de conștiință și de religie, ci cel mult problema obligativității satisfacerii stagiului militar, aceasta din urmă problemă neputând fi asimilată strict unui regim politic anume, câtă vreme, ține de organizarea și legiferarea modului de efectuare a stagiului militar atât înainte de 1989, cât și după această dată.
Prin urmare, condamnarea pentru infracțiunea analizată nu a fost dispusă pentru apartenența la un cult religios, ci pentru săvârșirea unei fapte prevăzută de norme penale care privesc organizarea și legiferarea modului de efectuare a stagiului militar.
Reclamantul recurent a susținut că statul comunist nu i-a oferit o metodă alternativă care să-i permită într-un mod alternativ să-și îndeplinească obligația de satisfacere a serviciului militar, însă, inexistența unei alternative la executarea acestei obligații în niciun caz nu-i poate conferi condamnării penale pentru săvârșirea infracțiunii de neprezentare la încorporare caracter penal.
Comisia Europeană a Drepturilor Omului a decis că dispozițiile art. 4 paragraful 3 lit. b din CEDO nu obligă statele contractante să prevadă un serviciu civil de substituție a serviciului militar pentru cei care nu sunt în măsură să-l satisfacă din motive de conștiință, obligația îndeplinirii serviciului militar fiind compatibilă cu exigențele textului Convenției (a se vedea cauza Johansen contra Norvegiei).
Tot astfel, în jurisprudența recentă a Curții Europene a Drepturilor
Omului care, cu referire la o condamnare dispusă în anul 2002 pentru refuzul de îndeplinire a serviciului militar din motive de conștiință, determinate de apartenența persoanei la O. R. "M. lui I.", a concluzionat că art. 9 din C. europeană a drepturilor omului, interpretat în lumina prevederilor art. 4 paragraful 3 lit. b, nu garantează dreptul de a refuza serviciul militar obligatoriu din motive de conștiință ( CEDH, Bayatyan c/a Armeniei, 27 octombrie 2009).
Pe cale de consecință, se poate aprecia în sensul că restrângerea libertății de conștiință, în legătură cu executarea serviciului militar obligatoriu, nu a ținut strict de regimul dictatorial comunist, ci de cadrul instituțional și legal de îndeplinire a unei obligații constituționale, cadru menținut și în perioada post-comunistă, până la reglementarea serviciului militar alternativ și apoi a celui profesionist.
Drept urmare, C. constată că, în ceea ce-l privește pe reclamantul recurent, condamnarea sa penală pentru infracțiunea de neprezentare la încorporare nu a fost determinată de criteriul apartenenței reclamantului la un cult religios, ci de săvârșirea de către acesta a unei fapte prevăzută de legislația penală atunci în vigoare.
Prin D. nr. 3. a Înaltei Curți de C. și Justiție s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al P.ui de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție în sensul că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 1 alin. 1 lit. „a"; din Decretul-Lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările și completările ulterioare, s-a stabilit că persoanele condamnate definitiv pentru infracțiunile contra capacității de apărare a țării, prevăzute de art. 334 și 354 din Codul penal, săvârșite din motive de conștiință, nu pot beneficia de drepturile acordate pentru persoanele persecutate din motive politice.
Art. 1 alin. 1 lit. „a"; din Decretul-Lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările și completările ulterioare prevede următoarele: „Constituie vechime în muncă și se ia în considerare la stabilirea pensiei și a celorlalte drepturi ce se acordă, în funcție de vechimea în muncă, timpul cât o persoană, după data de 6 martie 1945, pe motive politice: a) a executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătorești rămase definitivă sau a fost lipsită de libertate în baza unui mandat de arestare preventivă pentru infracțiuni politice;"
Conform art. 1 din L. nr. 221/2009 „Constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945."
Chiar dacă temeiul prezentei acțiuni nu îl constituie dispozițiile din
Decretul-Lege nr. 118/1990 și deci nu sunt direct aplicabile cele statuate prin D. nr. 3. de către Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul recursului în interesul legii, trebuie constatat că ambele acte normative au același scop, repararea în diferite moduri a prejudiciilor suferite ca urmare a unor condamnări politice și definesc în același fel astfel de condamnări.
Or, nu se poate admite ca sub imperiul unei legi o condamnare să fie considerată politică, iar sub imperiul unei alte legi, dar după aceleași criterii, un același fel de condamnare să nu mai fie considerată condamnare politică.
Cele expuse în motivarea Deciziei nr. 3. sunt argumente pertinente și pe deplin valabile în prezenta cauză întrucât dezlegarea problemei de drept analizată de către Înalta Curte de Casație și Justiție -. U. este obligatorie pentru instanțe, în conformitate cu dispozițiile art. 3307 alin.4 C.pr.civ. astfel încât în mod legal prima instanță a stabilit că în speță nu poate fi aplicat art. 1 alin. 3 din L. nr. 221/2009, condamnarea aplicată reclamantului P. I. neputând fi considerată o condamnare cu caracter politic în sensul art. 1 alin. 3 din L. nr. 221/2009. Având în vedere considerentele de fapt și de drept mai sus expuse C., în temeiul art.312 alin.1 coroborat cu art. 3041 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P. I. împotriva sentinței civile nr. 2180 din 17 decembrie 2010 a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o va menține ca fiind legală și temeinică. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P. I. împotriva sentinței civile nr. 2180 din 17 decembrie 2010 a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 08 aprilie 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, A.-A. P. C.-M. CONȚ I.-D. C. G., A. A. M. Red.A.A.P. Dact.H.C./3 ex./(...). J.fond:Țiplea D.
| ← Decizia civilă nr. 1844/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 40/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
