Decizia civilă nr. 1784/2011, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr.(...)
DECIZIA CIVILĂ N.1784/R/2011
Ședința publică din 19 mai 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. A. C. JUDECĂTORI : ANA I.
: A. C.
GREFIER : C. B.
S-au luat spre examinare recursurile declarat de către pârâții M. C.-N. și P. M. C.-N., împotriva sentinței civile nr. 98 din 2 februarie 2011 a Tribunalul Cluj, pronunțată în dosarul nr. (...) în contradictoriu cu intimații G. M. și C. LOCAL AL M. C.-N., având ca obiect acțiune în baza L. nr. 1..
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta reclamantei intimate G. M., avocat C. G. P., în substituirea avocatei F. D., care depune împuternicire avocațială și delegație de substituire, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că prin motivele de recurs depuse la dosar, pârâtul recurent a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.proc. civ.
Reprezentanta reclamantei intimate depune la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursurilor.
Nemaifiind alte excepții sau cereri, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantei intimate solicită respingerea recursurilor formulate și menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală, pentru motivele invocate prin întâmpinarea depusă la dosar, cu cheltuieli de judecată conform chitanței pe care o depune la dosar.
C U R T E A
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul instanței sub nr. (...), reclamantul G. T. a solicitat în contradictoriu cu pârâții M. C.-N., P. municipiului C.- N. și C. local al municipiului C.-N. - C. de A. a L. nr. 1., să se dispună desființarea în întregime a Dispoziției nr.4041 emisă de pârâtul de rândul 1 la data de 18 decembrie
2003 și să fie obligați pârâții la restituirea în natură a imobilului situat în C.-N., str.Parcul Feroviarilor, nr. 17 (fost P-ta Târgul de V. nr.8).
Prin Sentința civilă nr. 98 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. local al municipiului C.-N.
S-a respins acțiunea față de acest pârât.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. C.-N.
S-a admis in parte acțiunea formulată de reclamanta G. M. împotriva pârâților
M. C.-N. și P. municipiului C.-N., și in consecință:
S-a anulat Dispoziția nr. 4041/18 decembrie 2003 emisă de P. municipiului C.-
N.
S-a stabilit îndreptățirea antecesorului reclamantei G. T. la despăgubiri în condițiile legii speciale de stabilire și plată a despăgubirilor- Titlul VII din L.
247/2005 pentru cota de ½ parte din imobilul cu nr. top. 5506 înscris in CF 10756
C.-N.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: Excepția tardivității plângerii a fost soluționată în ședința publică din data de
(...) în sensul respingerii.
Potrivit dispozițiilor art. 137 lin 1 Cod pr.civ, tribunalul a analizat cu precădere excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. Local al municipiului C.-N. și M. C.-N., pe care a găsit-o întemeiată cu privire la pârâtul C. Local al municipiului C.-N. și neîntemeiată cu privire la pârâtul M. C.-N., față de următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 21 al. (4) din L. 1., în cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ -teritoriale, restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor, respectiv a primarului general al municipiului B.,ori, după caz, a președintelui consiliului județean.
Din textul legal citat mai sus rezultă cu evidentă că în situația imobilelor deținute de unitățile administrativ teritoriale, entitățile implicate in procedura restituirii sunt unitatea administrativ teritorială, ca unitate deținătoare și primarul care, in calitatea sa de reprezentant al unității administrativ teritoriale, emite dispoziția de acordare a măsurilor reparatorii, nu insă și consiliile locale ale unităților administrativ teritoriale.
Neavând atribuții în procedura de restituire, implicit consiliile locale nu au calitate procesuală pasivă nici in procedura plângerii împotriva dispoziției de respingere a cererii de restituire.
In schimb, calitatea procesuală pasivă a M. C.-N. este in afara oricărei discuții, câtă vreme este unitatea deținătoare in cauză iar atribuțiile primarului in procedura restituirii nu-i revin in nume propriu, ci in calitate de reprezentant al unității administrativ teritoriale.
Din acest considerent a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. Local al municipiului C.-N., cu consecința respingerii acțiunii reclamantului față de acest pârât și a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. C.-N.
Pe fondul cauzei s-a reținut că prin notificarea nr. 6. înregistrată la data de (...) la B. P. N., reclamantul G. T. a solicitat restituirea in natură a imobilului situat in C.-N., Parcul Feroviarilor nr. 17( fost P. Târgul de vite nr. 8).
Prin Dispoziția nr. 4041/18 decembrie 2003, P. municipiului C.-N. a respins notificarea, pe considerentul că solicitantul nu a completat dosarul de revendicare în termenul prevăzut de lege , conform prevederilor art. 22 din L. 1., nefăcând dovada calității sale de moștenitor al foștilor proprietari tabulari ai imobilului.
Potrivit extrasului funciar după coala CF 10756 C.-N., depusă in copie la fila 24 dosar, imobilul prev. cu nr. top. 5506 casă din cărămidă, acoperită cu țiglă, cu 2 camere, 1 bucătărie, dependințe, curte și grădină în P. Târgul de vite nr. 8, actualmente Parcul Feroviarilor nr. 17, in suprafață de 427 stj.p., a fost proprietatea in cote părți egale a lui F. I. și soția lui G. M. născută Wierenfeld Serena, înscrisă in baza încheieri CF 16053/1939.
Cota de proprietatea de ½ parte înscrisă sub B3 in favoarea lui G. S., a fost trecută in proprietatea S. Român cu titlu de lege și inscrisă in CF sub B10 prin incheierea CF 2171 din 16 decembrie 1963.
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 57 din (...), C. Local al municipiului
C.-N. a înstrăinat către SC JOLLYCONTOR IMPEX SRL dreptul de proprietate asupra imobilului construcții și teren in suprafață de 1408 m.p. situat in C.-N., str. Parcul
Feroviarilor nr. 17, respectiv imobilul din litigiu.( f. 70-72 dosar).
Potrivit susținerii reprezentantei reclamantei, acest act de înstrăinare nu a fost atacat in justiție.
G. Serena , fosta proprietară a cotei de ½ parte din imobilul ce face obiectul litigiului , a fost mama reclamantului G. T. , după cum rezultă din extrasul de evidență a populației emis de Ministerul de Interne a S. I.
Prin sentința civilă nr. 1. pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca la data de (...) în dosar nr. (...), rămasă irevocabilă, s-a declarat judecătorește moartea lui G. S. la data de (...). (f. 85 dosar).
Potrivit art. 4 din L. 1.,succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moștenirea sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi. Cererea de restituire are valoarea de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul prezentei legi.
Câtă vreme reclamanta a făcut dovada decesului fostei proprietare, a făcut dovada că antecesorul său G. T. este succesibil al acesteia in calitate de descendent de gardul I, că a formulat notificare in termenul legal , raportat la dispozițiile art. 4 alin 3 din L. 1., titularul notificării era îndreptățit la măsuri reparatorii pentru imobil.
Astfel fiind, dispoziția de respingere a notificării este dată cu încălcarea dispozițiilor legale, considerent pentru care este întemeiată cererea reclamantei de anulare a acesteia.
Imobilul in litigiu a fost preluat de stat in anul 1963, cu titlu de lege, astfel încât, raportat la dispozițiile art. 1 alin (1) și art. 2 lit. e din L. 1., face obiectul acestui act normativ.
În ceea ce privește măsura reparatorie la care este îndreptățit solicitantul și întinderea dreptului la măsuri reparatorii, având in vedere dispozițiile art. 4 alin. 1 , art. 19 lit. c), art. 20 alin 3 din L. 1., art. III din Titlul I al L. 247/2005 și împrejurarea că de la antecesoarea persoanei îndreptățite s-a preluat numai cota de
1/2 parte, nu întreg imobilul, că acesta a fost înstrăinat de unitatea administrativ teritorială iar actul nu a fost atacat in termenul legal, aceasta este despăgubirile in condițiile legii speciale de stabilire și plată a despăgubirilor - Titlul VII din L.
247/2005, și in consecință instanța a stabilit îndreptățirea antecesorului reclamantei
G. T. la această măsură reparatorie.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul M. C.-N. și pârâtul P. mun. C.- N. solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii, în principal ca urmare aadmiterii excepției tardivității cererii de chemare în judecată iar în subsidiar canefondată.
În motivare s-a arătat că deși dispoziția atacată a fost comunicată avocatului reclamantei la data de (...), aceasta nu a fost atacată în termenul de 30 de zile prevăzut de L. nr. 1., ci după mai mult de 3 ani de la această comunicare.
S-a mai arătat că nu s-a făcut dovada de către reclamantă că este persoană îndreptățită conform art. 22 din L. nr. 1. până la data soluționării notificării, dosarul aferent notificării neputând fi completat ulterior.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 299 și urm. C.pr.civ.
În apărare pârâta G. M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că în mod corect a fost respinsă excepția tardivității de către instanța de fond, dispoziția atacată fiind comunicată mandatarului reclamantei la data de (...).
Pe fondul cauzei s-a arătat că din toate înscrisurile depuse la dosar a rezultat calitatea defunctului G. T. de moștenitor după mama sa G. S., dispoziția primarului nr. 4041/2003 fiind nelegală.
În ceea ce privește dovada calității de persoană îndreptățită, practica instanțelor este constantă în sensul că probele necesare soluționării notificărilor pot fi depuse și în faza contencioasă, invocându-se decizia ÎCCJ nr. 1827/2010 și decizia în interesul legii nr. XX/2007 pronunțată de Î.
Analizând recursurile declarate de către pârâții M. C.-N. și P. mun. C.-N. împotriva
Sentinței civile nr. 9. a T. C., Curtea reține următoarele:
Se impune a se face precizarea în prealabil că în cele două cereri de recurs criticile aduse sentinței atacate sunt identice, nefiind necesar a se face referire în mod distinct la cele două recursuri.
Critica din recurs privind greșita soluționare de către instanța de fond a excepției tardivității acțiunii este neîntemeiată.
Înscrisul de care se prevalează pârâții în vederea dovedirii datei comunicării dispoziției atacate este borderoul nr. 1915 din (...) emis de P. municipiului C.-N., în care la poziția 32 figurează D. F., mandatara reclamantei.
Așa cum s-a arătat și de către instanța de fond în încheierea pronunțată în
ședința publică din data de (...), borderoul depus la dosar de către pârâți nu este în măsură să facă dovada comunicării dispoziției atacate. Din acesta nu rezultă cu certitudine ce anume s-a comunicat, în condițiile în care mandatara reclamantei are calitatea de avocat aceasta primind o corespondență bogată prin natura profesiei.
În ceea ce privește cealaltă critică adusă sentinței, respectiv aceea constând în nedepunerea actelor prin care să se facă dovada calității de persoană îndreptățită până la momentul soluționării notificării de către organele administrative abilitate în acest sens, se apreciază că și aceasta este neîntemeiată.
În condițiile în care reclamanta a făcut dovada în cursul soluționării cauzei că are calitatea de persoană îndreptățită în temeiul L. nr. 1., calitate care nu a fost contestată de către pârâți, nu are nicio relevanță faptul că această dovadă nu a fost făcută în faza administrativă a soluționării notificării.
Așa cum s-a arătat prin întâmpinare, practica instanțelor judecătorești este unitară în sensul că această dovadă poate fi făcută și în faza contencioasă, respectiv în fața instanței de judecată, raportat și la prevederile art.129 C.civ care impun instanței obligația aflării adevărului în cauză termenul reglementat de art.22 din L.nr.1. neputând fi calificat altfel decât ca fiind unul de recomandare(a se vedea în acest sens decizia nr.8669/2006 a ÎCCJ).
O altă calificare a acestui termen este de natură să aducă atingere dispozițiilor art.21 din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Dreptul la un proces echitabil implică și dreptul de a administra probațiunea necesară în vederea dovedirii pretențiilor, ori dispozițiile art.22 din L. nr.1. nu pot fi aplicate decât în măsura în care sunt concordante cu prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului raportat la art.20 din Constituția României.
Având în vedere cele reținute mai sus, Curtea în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ. coroborat cu art. 23, 25, 26 din L. nr. 1. va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul M. C.-N. și cel declarat de pârâtul P. M. C.-N. împotriva sentinței civile numărul 98 din (...) a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o va menține ca temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul M. C.-N. și cel declarat de pârâtul P. M. C.-N. împotriva sentinței civile numărul 98 din (...) a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE,
JUDECĂTOR,
JUDECĂTOR,
A. A. C. ANA I.
A. C.
GREFIER, C. B.
Red.A.C./dact.L.C.C.
2 ex./(...) Jud.fond: C. V. B.
← Decizia civilă nr. 896/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 3679/2011, Curtea de Apel Cluj → |
---|