Decizia civilă nr. 896/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMI.
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 896/R/2011
Ședința publică din 9 martie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
JUDECĂTORI
T. D. - președintele Secției civile
M.-C. V.
C.-M. CONȚ
GREFIER:
M. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții B. A. și B. S., împotriva deciziei civile nr. 4. din 7 octombrie 2010, pronunțată de
Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind-o și pe pârâta V. ANA, având ca obiect uzucapiune.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentanta reclamanților-recurenți B. A. și B. S., avocat T. L., lipsă fiind pârâta-intimată
V. A.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este timbrat cu 519 lei taxă judiciară de timbru și 5,30 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 7 martie
2011, reclamanții-recurenți au depus la dosar prin registratura instanței, concluzii scrise la care a fost anexată copia unei dovezi eliberate de C. P. al M. C. - C. E., din care rezultă că antecesorul reclamanților-recurenți a construit o casă în C.-N., str. Miksath K. nr. 54, și practică judiciară.
La termenul de azi, reprezentanta reclamanților-recurenți B. A. și B. S. depune la dosar dovada achitării diferenței aferente taxei judiciare de timbru în sumă de 1.197 lei.
Recursul este legal timbrat cu 1.716 lei taxă judiciară de timbru și
5,30 lei timbru judiciar.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta reclamanților-recurenți susține recursul așa cum a fost formulat în scris, solicită admiterea acestuia, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului și în consecință admiterea acțiunii introductive de instanță, fără cheltuieli de judecată. Arată că antecesorul reclamanților- recurenți a început posesia asupra terenului încă din anul 1946, iar ulterior, în anul 1973, a construit o casă pe acest teren pe care a folosit-o și pe care o folosesc și reclamanții-recurenți de mai bine de 38 de ani, așa cum rezultă și din dovezile depuse la dosar. P.-intimată a dobândit prin cumpărare mai multe terenuri, pe care le-a intabulat în cartea funciară doar în anul 1948, inclusiv terenul pe care antecesorul reclamanților-recurenți îl avea în posesie. Ca o confirmare a celor anterior arătate, este și faptul că pârâta, ulterior și-a înstrăinat imobilele cumpărate, așa cum rezultă și din înscrierile efectuate în cartea funciară. Față de acest aspect, condiția posesiei esențialăîn dobânirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, a fost îndeplinită, posesia reclamanților și a antecesorului lor fiind pașnică, publică, continuă, netulburată și sub nume de proprietar.
În conformitate cu art. 1 din Primul Protocol adițional la C., privind respectarea dreptului de proprietate, posesia reprezintă o speranță legitimă pentru recunoașterea dreptului de proprietate pretins a se realiza în speță.
Practica judiciară a instanțelor clujene, de dinaintea publicării Deciziei în interesul legii nr. 86/2007, în mod constant au statuat că pentru dobândirea prin uzucapiune a imobilelor, sunt aplicabile prevederile C.ui civil, respectiv posesia să fie publică, pașnică și sub nume de proprietar în ultimii 30 de ani, fiind astfel contrară deciziei instanței supreme, care impune condiția începerii posesiei anterior anului 1947.
Având în vedere imprevizibilitatea cadrului legislativ, privind publicarea în Monitorul Oficial la data de 14 octombrie 2008 a Deciziei în interesul legii nr. 84/2007 și având în vedere că acțiunea reclamanților a fost promovată anterior acestei date, practica judiciară de până la acea dată a constituit o „speranță legitimă"; pentru reclamanți în vederea reglementării dreptului de proprietate, uzucapiunea fiind unica modalitate prin care B. S. și B. A. pot să-și reglementeze dreptul de proprietate asupra imobilului ce l- au avut în posesie pentru o perioadă îndelungată de timp.
În aprecierea sa, decizia în interesul legii, are un caracter obligatoriu de la momentul publicării în Monitorul Oficial, datorită asimilării acesteia cu caracterul obligatoriu al unui act normativ, în caz contrar ar fi lipsită de eficiență publicarea sa și s-ar încălca prevederile art. 1 din Primul protocol adițional la C. În acest sens înțelege să invoce și practica judiciară în materie, respectiv decizia civilă nr. 6. a C. de A. O.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A,
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. (...) la Judecătoria Cluj- Napoca, reclamanții B. A. și B. S. au chemat-o în judecată pe pârâta V. ANA, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța, să constate că reclamanții au dobândit dreptul de proprietate cu titlu de uzucapiune prin joncțiunea posesiilor cu defuncții lor părinți, tatăl B. S. și mama B. I. decedată la data de (...), asupra terenului în suprafață de 504 mp, situat în C.-N. str. Miksath K. nr. 54, identificat în CF nr. 16703 C.-N., nr. top
13974/1, folosindu-l pașnic, public și sub nume de proprietar, mai mult de
30 de ani; să se constate că pe acest teren antecesorii lor au edificat o construcție reprezentând casă de locuit cu două camere și dependințe; să se constate că reclamanții sunt moștenitorii defuncților lor părinți în calitate de fii și că în masa succesorală se include construcția de mai sus; să se dispună înscrierea dreptului lor de proprietate în cartea funciară, în cote egale de ½ parte fiecare ca bun propriu asupra imobilului teren cu titlu de uzucapiune și asupra construcțiilor cu titlu de moștenire, cu cheltuieli de judecată.
La termenul din (...), reclamanții și-au precizat acțiunea în sensul că au solicitat să se dispună rectificarea suprafeței din CF nr. 16703 C.-N., nr. top 13974/1, de la suprafața înscrisă de 170 mp, la suprafața reală de 505 mp.
Prin sentința civilă nr. 16523 din 22 decembrie 2009 a Judecătoriei C.-N., s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată și precizată de reclamanții B. A. și B. S. în contradictoriu cu pârâta V. A.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că reclamanții au invocat ca moment al începerii curgerii termenului de prescripție achizitivă anul 1946, pentru terenul în suprafață de 505 mp situat în C.-N., str. Miksath K. nr. 54, identificat în CF nr. 16703 C.-N., nr. top 13974/1.
În această situație, era necesar ca reclamanții să dovedească faptul că au posedat terenul în litigiu timp de 30 de ani potrivit art. 1890 Cod civil, iar posesia a fost în tot acest interval continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar, conform art. 1847 din același cod.
Însă, din probele testimoniale administrate în cauză, nu a rezultat că sunt întrunite condițiile uzucapiunii de 30 de ani prevăzute de C. civil, reieșind cu certitudine că începerea posesiei asupra imobilului a început în anul 1962, dar în acest caz nu sunt îndeplinite condițiile uzucapiunii pevăzute de D.-lege nr. 1..
Astfel, martorul D. A. care locuiește pe str. E. M., colț cu strada pe care se află situat imobilul în litigiu, a declarat că nu are cunoștință despre exercitarea posesiei asupra terenului anterior anului 1962; martorul S. I. care locuiește pe aceeași stradă pe care este situat imobilul în litigiu, dar la nr. 49, din anul 1946, când avea vârsta de 6 ani, era prea mică la data începerii posesiei de către antecesorii reclamanților, pentru a putea relata despre calitățile posesiei, iar declarația acesteia nu a putut fi coroborată cu alte probe.
Capătul de cerere al reclamanților privind constatarea că antecesorii lor au edificat o construcție pe terenul în litigiu a fost respins față de prevederile art. 111 Cod proc.civilă.
Prin decizia civilă nr. 478 din 7 octombrie 2010 a T.ui C., s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanții B. A. și B. S. împotriva sentinței civile nr. 16523 din 22 decembrie 2009 a Judecătoriei C.- N..
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că prima instanță a făcut o corectă apreciere a stării de fapt întemeiate pe probatoriul administrat în cauză, precum și o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidetente în materie.
Întrucât reclamanții au indicat ca moment de referință pentru începerea curgerii termenului uzucapiunii anul 1946, aceștia trebuiau să dovedească exercitarea unei posesii utile asupra terenului în litigiu timp de
30 de ani, conform art. 1890 Cod civil, iar posesia lor trebuia să fie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar, potrivit art. 1847 din același cod, ceea ce nu au reușit să dovedească.
În apel, a fost audiat martorul V. I., care a declarat că părinții reclamanților au dobândit posesia asupra imobilului în anul 1966, în timp ce martorul D. A. audiat în fața primei instanțe a relatat că are cunoștință despre exercitarea posesiei asupra terenului în litigiu numai ulterior anului
1962. Așa fiind, în mod corect a fost înlăturată declarația martorei S. I., raportat la împrejurarea că în anul 1946 aceasta avea vârsta de doar 6 ani, iar această declarație nu poate fi coroborată cu nicio altă probă administrativă în cauză.
Instanța de apel nu a putut reține lipsa rolului activ al primei instanțe în instrumentarea dosarului, în condițiile în care reclamanții au beneficiat de asistență juridică de specialitate pe tot parcursul procesului. În exercitarea rolului activ, judecătorul nu se poate substitui părților, cărora nu le poate restrânge drepturile procesuale ce decurg din principiul disponibilității și fără să anticipeze soluția ce urmează să o pronunțe în final.
Raportat la împrejurarea că atât antecesorii reclamanților cât și reclamanții înșiși nu au dobândit un drept de proprietate asupra terenului în litigiu, nu se poate dispune nici înscrierea construcției pretins edificate de antecesorii reclamanților pe acest teren.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții, solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului declarat împotriva sentinței judecătoriei și admiterii acțiunii introductive de instanță.
În motivarea recursului, reclamanții au susținut că instanța a făcut o apreciere greșită a dispoziției legale privind probațiunea în materia uzucapiunilor, considerând că trebuia înlăturată depoziția unui martor care la începerea posesiei avea vârsta de 6 ani. În mod greșit și nelegal nu a fost corelată această depoziție cu celelalte probe din care a rezultat că posesia exercitată de reclamanți și de antecesorii lor a fost continuă, publică, pașnică și sub nume de propritar, pentru a le da valoare superioară celorlalte depoziții de martori.
Chiar dacă martorul S. I. a avut doar vârsta de 6 ani în anul 1946 când a devenit vecină cu reclamanții, aceasta a putut aprecia corect persoanele care îi erau vecini și imobilul pe care îl foloseau, având în vedere că era vorba de o casă și curte împrejmuite cu gard, unde locuiau antecesorii reclamanților.
Este știut că există probe directe și indirecte, care trebuie coroborate în ansamblul lor, raportat de faptul că din anul 1946 până în prezent au trecut mulți ani, ceea ce face dificilă dovedirea cu probe directe.
Chiar dacă instanța a reținut ca moment al începerii posesiei anul
1962, și atunci suntem în prezența dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, deoarece potrivit art. 60 din L. nr. 7/1996 în forma ei inițială, acțiunile fundamentate pe prevederile art. 27 și 28 din D.-lege nr. 1. aflate în curs de judecată în momentul intrării în vigoare a legii, vot fi soluționate potrivit acestui act normativ. per a contrario, acțiunile pentru constatarea uzucapiunii introduse ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 7/1996, se soluționează în coroborare cu prevederile C.ui civil, respectiv uzucapiunea de 30 de ani.
Doar prin L. nr. 2. s-au modificat prevederile art. 60 din L. nr. 7/1996, a cărei dispoziție interpretativă a avut loc prin decizia nr. L. din (...) a Înaltei Curți de C. și Justiție, or reclamanții aveau deja dobândit dreptul de proprietate cu titlu de uzucapiune în momentul modificării normei speciale.
În mod nelegal s-a respins și capătul de cerere privind constatarea că antecesorii reclamanților au construit o casă din cărămidă pe fundație din beton, planșeu din beton peste demisol și planșeu din lemn peste parter, șarpantă din lemn cu învelitoare din țiglă în suprafață de 67 mp precum și dispunerea înscrierii dreptului lor de proprietate în cartea funciară în cote egale de câte ½ parte fiecare, ca bun propriu, conform expertizei efectuate de expertul M. D., instanța reținând în mod eronat prevederile art. 111 Cod procedură civilă, deoarece este vorba de o acțiune în realizare, prinînscrierea dreptului lor asupra construcției, iar nu de o acțiune în constatare.
Din răspunsul comunicat de C. A., a rezultat că terenul în litigiu nu a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, iar părinții reclamanților și-au construit pe acesta o casă în anul 1973, cu care figurează în rolurile fiscale ale primăriei în vederea impozitării, astfel că în mod greșit instanța a aplicat legea, considerând că edificiul nu poate face obiectul masei succesorale, întrucât terenul nu este înscris pe numele antecesorilor acestora și prin urmare nu este reglementată juridic construcția, deși ea există faptic, figurează pe rolul fiscal și plătesc impozite pe numele antecesorului lor, B. A..
Dar reclamanții sunt înregistrați și cu terenul aferent construcției în suprafață de 505 mp identificat în CF nr. 16703 C.-N., nr. top 13974/1 și împrejmuit încă din anul 1946, au mai susținut recurenții.
Tot în mod nelegal instanța de fond a respins și capătul de cerere privind constatarea masei succesorale și calitatea de moștenitori a reclamanților, cu motivarea că este un petit subsecvent, când stabilirea masei succesorale și a moștenitorilor are un caracter propriu, nefiind subsecventă niciunui alt petit.
Dincolo de aspectul juridic, există și un aspect moral al cauzei, respectiv că deși plătesc impozite pentru teren și construcție, reclamanții nu pot beneficia de casa părinților, pe care nici măcar nu o pot repara, fiindcă nu li se eliberează autorizația de construire, fără a fi intabulați în cartea funciară.
Recurenții au depus și note de ședință la dosar f.18-19, la care au atașat decizia civilă nr. 623 din 8 aprilie 2009 a C. de A. O. și decizia civilă nr. 1107 din 23 septembrie 2010 a T.ui C..
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, curtea reține următoarele:
În actuala lui configurație, recursul este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute expres de art. 304 pct. 1-9 Cod procedură civilă.
Dispozițiile art. 304 pct. 11 C. pr. civ., conform cărora modificarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea se întemeiază pe o greșeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate, au fost abrogate prin art. I pct. 112 din Ordonanța de urgență a G. nr. 1..
Prin urmare, de lege lata, probele administrate în cauză și analizate de instanțele de fond, nu mai pot fi reanalizate de instanța de recurs, pentru a li se da o altă interpretare, mai exact cea propusă de recurenți.
În baza principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, reclamanții au dreptul de a stabili cadrul procesual, persoanele pe care înțeleg să le cheme în judecată și obiectul acțiunii, adică ceea ce pretind prin acțiune, dar după ce au declanșat procesul, ei mai au și obligația prevăzută de art. 1169, conform căruia „cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească";, ceea ce reclamanții-recurenți nu au făcut.
Dacă reclamanții au invocat ca moment al începerii prescripției achizitive anul 1946, într-adevăr atunci în Ardealul de N. erau în vigoare dispozițiile art. 1890 referitoare la uzucapiunea de 30 de ani din C. civil român pus în aplicare în această zonă a țării prin L. nr. 2..
Terenul înscris în CF nr. 16703 C.-N., nr. top 13974/1, are suprafața de numai 170 mp, dar reclamanții au solicitat rectificarea la suprafața de
504 mp pe care pretind că ar fi uzucapat-o prin joncțiunea posesiilor cu aceea a antecesorilor acestora, fără să dovedească îndeplinirea condițiilor acțiunii în rectificare.
Dar asupra terenului din CF nr. 16703 C.-N., nr. top 13974/1 teren în str. Constantin Nottara nr. 36, în suprafață de 170 mp, s-a intabulat la data de 23 martie 1948 ─ adică după doi ani de la pretinsa intrare în posesie a antecesorilor reclamanților ─, dreptul de proprietate în favoarea lui V. A.
Conform art. 1850 Cod civil, continuitatea și neîntreruperea posesiunii sunt dispensate de probă din partea celui ce invocă prescripția, în acest sens că, posesorul actual care probează că a posedat într-un moment dat mai înainte, este presupus că a posedat în tot timpul intermediar, fără însă ca aceasta să împiedice proba contrarie.
Această „probă contrarie"; ─ deși reclamanții nu au dovedit calitatea de continuitate a posesiei ─, respectiv viciul discontinuității, este dovedită prin intabularea de către V. Ana în anul 1948 asupra terenului în litigiu, cu titlu de drept cumpărare.
Apoi, reclamanții au chemat-o în judecată pe V. Ana în calitate de pârâtă, solicitând citarea ei de la domiciliul din anul 1946, de unde procedura de citare s-a întors viciată. Urmare a demersurilor făcute către Direcția județeană de evidență a persoanelor C., aceasta a comunicat că V. Ana, fiica lui G. și M., născută la data de (...) în satul C., comuna A., județul C., are domiciliul actual în C.-N., str. L. nr. 16, jud. C.. Citată de la această din urmă adresă, V. Ana a comunicat că „eu nu am nicio cunoștință despre cazul care sunt chemată în instanță";, f. 64 dosar judecătorie.
Așadar, reclamanții nici nu au identificat-o măcar pe persoana care are calitate procesuală pasivă de pârâtă în cauză, câtă vreme nu există identitate de persoane între proprietarul tabular și persoana citată în calitate de pârâtă, ci doar identitate de nume.
Dacă reclamanții ar fi început prescripția achizitivă asupra terenului prin intrarea în posesia lui în anul 1962, atunci uzucapiunea trebuia întemeiată în drept pe dispozițiile art. 28 alin. (1) din D.-lege nr. 1., caz în care trebuiau să dovedească îndeplinirea cumulativă a condițiilor privind uzucapiunea extratabulară, dintre care una se referă la dovada morții proprietarului tabular, ceea ce iarăși nu au făcut, câtă vreme singura V. Ana care a fost citată în cauză, proprietara tabulară asupra imobilului ce se pretinde a fi uzucapat, este încă în viață.
Nu corespunde realității că față de dispozițiile art. 60 din L. nr.
7/1996 în forma ei inițială, acțiunii în uzucapiune prin invocarea anului
1962 ca an al începerii prescripției achizitive (al intrării în posesie), i-ar fi aplicabile tot dispozițiile C.ui civil, regula fiind aceea că acțiunii în uzucapiune i se aplică dispozițiile din legea în vigoare în momentul începerii prescripției achizitive (a intrării în posesie).
Decizia nr. L. din (...) a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de C. și Justiție nu este o lege, ci o decizie judecătorească prin care a fost dezlegată o problemă de drept preexistentă privind aplicarea în timp a legii în materie de uzucapiune, fără ca aceasta să modifice ori să completeze dispozițiile legale existente.
Reclamanții înșiși prin avocat, au solicitat atât în acțiunea introductivă de instanță cât și în precizarea de acțiune „să constatați că pe terenul de mai sus, antecesorii noștri B. S. sen. și B. I. au edificat o construcție - casă de locuit cu două camere și dependințe";.
Este adevărat că intenția reclamanților era sau ar fi trebuit să fie aceea de a formula o acțiune în realizare și nu o acțiune în constatare, dar nici nu îi pot reproșa instanței care s-a pronunțat exact asupra a ceea ce s-a solicitat, respectând riguros dispozițiile art. 129 alin. (6) Cod procedură civilă, că în loc să judece o acțiune în realizare așa cum ar fi trebuit ei să ceară, a soluționat în realitate o acțiune în constatare exact cum de altfel așa au cerut reclamanții înșiși.
Masa succesorală fiind fără obiect, nu putea fi soluționată de instanțele de fond, or reclamanții nu au dovedit că terenul a făcut parte din masa succesorală a defuncților lor părinți.
În privința construcției, reclamanții nu au formulat o acțiune (capăt de cerere) în realizare ci în constatare, iar în prealabil era necesară clarificarea situației juridice a terenului pe care este amplasată construcția.
Practica judiciară nu constituie izvor de drept, astfel că decizia civilă nr. 623 din 8 aprilie 2009 a C. de A. O. și decizia civilă nr. 1107 din 23 septembrie 2010 a T.ui C., care nu respectă decizia nr. L. din (...) a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de C. și Justiție, nu pot fi însușite de această instanță.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă, se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanți împotriva deciziei tribunalului, care va fi menținută ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE M.IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții B. A. și B. S. împotriva deciziei civile nr. 4. din 7 octombrie 2010 a T.ui CLuj, pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 9 martie 2011.
Președinte
Judecători
Grefier
T. D. M.-C. V. C.-M. Conț
M. T.
Red. DT:(...) Dact.CC:(...)
-2 ex.
| ← Decizia civilă nr. 1115/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 1784/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
