Decizia civilă nr. 1304/2011, Curtea de Apel Cluj

Decizii și sentințe civile - Curtea de Apel Cluj (2011)

Dosar nr. (...)

R . I A

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția Civilă, de M. și A. S. pentru Minori și Familie

D. CIVILĂ NR. 1304/R/2011

Ședința publică din 8 aprilie 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A.-A. P. JUDECĂTORI: C.-M. CONȚ

I.-D. C. GREFIER : A. A. M.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul B. I., împotriva sentinței civile nr. 103 din 03 februarie 2011 a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe pârâtul intimat S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE R. PRIN D. A J. C., având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamantul recurent și reprezentantul pârâtului intimat.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul declarat de reclamantul B. I. a fost introdus și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..

S-a făcut referatul cauzei după care, C. lasă cauza la a doua strigare pentru a da reclamantului recurent și reprezentantului pârâtului intimat posibilitatea de a se prezenta la dezbateri.

La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamantul recurent și reprezentantul pârâtului intimat.

C. constată că prin memoriul de recurs (f. 4), în temeiul art. 242 alin.

2 C.pr.civ. reclamantul recurent a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

C. constată că la data de (...), pârâtul intimat a înregistrat la dosar o întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului.

Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.

Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. pentru a pune concluzii pe recursul care formează obiectul prezentului dosar.

Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului declarat de reclamant și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală, având în vedere că reclamantul a fost condamnat pentru o infracțiune pe drept comun, iar acesta nu figurează în evidențele C.N.S.A.S., astfel încât, apreciază că în mod corect Tribunalul Cluj a respins acțiunea promovată de reclamant.

C .

Prin sentința civilă nr. 103 din 3 februarie 2011 pronunțată de

Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a respins acțiunea formulată de reclamantul B. I., împotriva pârâtului S. R. prin M. F. P., având ca obiect constatarea caracterului politic al condamnării suferite de reclamant prin sentința nr. 2. a T. M. C. și a măsurilor de urmărire și de cercetare și obligarea pârâtului la plata despăgubirilor în sumă de 50.000 euro.

Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că prin sentința nr. 297/(...) pronunțată de T. M. de M. C. în dosar nr. 255/1978 reclamantul B. I. a fost condamnat la 3 ani închisoare, prin muncă cu caracter productiv, pentru neprezentare la încorporare, infracțiune prevăzută de art. 354 alin. 2 C.pen.

Pentru a pronunța această hotărâre, s-a reținut că reclamantul a fost repartizat la UM 01755 G. în vederea satisfacerii stagiului militar și a refuzat să se prezinte la unitatea militară, pe considerentul că face parte din secta

„M. lui I..

Potrivit art. 1 al. 3 din L. nr. 2., ";constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945 -

22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a G. nr. 2. privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în R.ia, aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 5., cu modificările și completările ulterioare.

Conform art.2 alin. 1 din OUG nr.2., "constituie infracțiuni săvârșite din motive politice infracțiunile care au avut drept scop: a) exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politica; b) militarea pentru democrație și pluralism politic; c) propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente pana la 22 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de aceasta; d) respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile și politice, economice, sociale și culturale; e) înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limba ori de religie, de apartenența sau opinie politica, de avere ori de origine socială";.

Prin D. nr. 32 din (...) a Înaltei Curți de C. și Justiție s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al P.ui de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a stabilit, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 1 alin. (1) lit. a) din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările și completările ulterioare, că persoanele condamnate definitiv pentru infracțiunile contra capacității de apărare a țării, prevăzute de art. 334 și 354 din Codul penal, săvârșite din motive de conștiință, nu pot beneficia de drepturile acordate persoanelor persecutate din motive politice.

În considerentele acestei decizii s-a reținut că "instituirea obligației de executare a serviciului militar a privit toți cetățenii apți să îl efectueze, fără nicio discriminare pe motive religioase sau de altă natură. În aceste condiții nu se poate considera că scopul acestor reglementări a fost determinat de rațiuni politice specifice orânduirii comuniste, căci ceea ce s-aurmărit nu a fost protejarea de anumite fapte a regimului politic existent la acea dată. Or, în absența unui asemenea scop al incriminării, nu se poate pune problema existenței unei infracțiuni cu caracter politic și, pe cale de consecință, a unei condamnări având un astfel de caracter.

Condamnarea pentru infracțiunile de insubordonare ori de neprezentare la încorporare sau concentrare nu poate fi înțeleasă nici ca o încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului ori ca nerespectare a drepturilor civile, politice, economice, sociale și culturale deoarece, în perioada la care ne referim, Constituția garanta libertatea conștiinței (art. 30), dar în același timp, așa cum s-a menționat, prevedea obligativitatea serviciului militar (art. 40).

Prin urmare, condamnările pentru cele două infracțiuni analizate nu au fost dispuse pentru apartenența la un cult religios, ci pentru săvârșirea unor fapte prevăzute de norme penale care privesc organizarea și legiferarea modului de efectuare a stagiului militar.

De altfel, în perioada respectivă, problema compatibilității obiecției de conștiință cu obligația satisfacerii serviciului militar a fost pusă și în discuția instituțiilor C. E..

Astfel, această problemă a format obiectul mai multor acte adoptate de A. P. a C. E., prin care s-au recomandat statelor membre recunoașterea obiecției de conștiință în legătură cu serviciul militar obligatoriu și instituirea unor forme de scutire de la executarea acestuia pentru persoanele care, din motive de conștiință sau din cauza unei credințe profund religioase, morale, umanitare, filosofice sau de altă natură similară, refuzau îndeplinirea acestuia (Rezoluția nr. 337/1967, Recomandarea nr.

816/1977).

În anul 2001, A. P. a C. E. a adoptat Recomandarea nr. 1.518 pentru introducerea dreptului la obiecție de conștiință cu privire la serviciul militar în C. europeană a drepturilor omului, propunându-se adoptarea unui protocol adițional care să modifice art. 4 paragraful 3 lit. b și art. 9 din

Convenție.

Comisia europeană a drepturilor omului a decis că dispozițiile art. 4 paragraful 3 lit. b din Convenție nu obligă statele contractante să prevadă un serviciu civil de substituție a serviciului militar pentru cei care nu sunt în măsură să îl satisfacă din motive de conștiință, obligația îndeplinirii lui fiind compatibilă cu exigențele textului Convenției. (Johansen c/a Norvegiei,

14 octombrie 1985).

De asemenea, Comisia a stabilit că nu reprezintă o încălcare a art. 9 din Convenție, care garantează libertatea de gândire, conștiință și religie, condamnarea pentru refuzul de a îndeplini serviciul militar, însă a fost recunoscută posibilitatea pe care statele membre ale C. E. o aveau de a recunoaște refuzul îndeplinirii serviciului militar din motive de conștiință și de a-l înlocui cu prestarea unei alte activități sociale (Grandrath c/a RFG, 12 decembrie 1966; N. c/a Suediei, 11 octombrie 1984; A. c/a Elveției, 9 mai

1984).

Deși în acea perioadă statul român nu era parte la C. europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, modalitatea de abordare juridică a obiecției de conștiință, relativ la necesitatea legală a satisfacerii stagiului militar, nu era fundamental diferită de aceea a unor state membre ale C. E..

Aceeași orientare a Comisiei se menține și în jurisprudența recentă a C. Europene a Drepturilor Omului care, cu referire la o condamnare dispusă în anul 2002 pentru refuzul de îndeplinire a serviciului militar din motive deconștiință, determinate de apartenența persoanei la O. R. "M. lui I.", a concluzionat că art. 9 din C. europeană a drepturilor omului, interpretat în lumina prevederilor art. 4 paragraful 3 lit. b, nu garantează dreptul de a refuza serviciul militar obligatoriu din motive de conștiință (Bayatyan c/a Armeniei, H. din 27 octombrie 2009).

Așadar, restrângerea libertății de conștiință, în legătură cu executarea serviciului militar obligatoriu, nu ținea strict de regimul dictatorial, ci de cadrul instituțional și legal de îndeplinire a unei obligații constituționale, cadru menținut și în perioada postcomunistă, până la reglementarea serviciului militar alternativ și apoi a celui profesionist";.

Instanța a constatat că această decizie în interesul legii a fost pronunțată pentru aplicarea unitară a dispozițiilor art.1 alin.1 lit. a din Decretul lege 118/1990, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la (...) și condamnate pentru infracțiuni politice, însă argumentele reținute sunt valabile și în aprecierea caracterului politic al condamnărilor care trebuie avute în vedere în cadrul aplicării dispozițiilor L. nr. 2..

Așadar, față de cele ce preced, instanța a reținut ca, atât în lumina dispozițiilor legale naționale, cât și a normelor europene privitoare la drepturile fundamentale ale omului, condamnarea pentru refuzul de a efectua serviciul militar obligatoriu nu poate fi considerată ca fiind una cu caracter politic, executarea acestui serviciu constituind o obligație constituțională, prin care nu se încalcă libertatea de gândire, conștiință și religie.

În ceea ce privește cererea privind constatarea caracterului politic al măsurilor de urmărire și cercetare dispuse de către organele de securitate pentru săvârșirea faptei de ". împotriva orânduirii socialiste";, instanța a reținut că potrivit art. 3 din L. nr.2. „constituie măsura administrativa cu caracter politic orice măsura luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de munca obligatoriu, daca au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre următoarele acte normative: a) Decretul nr.6 din 14 ianuarie 1950, Decretul nr. 60 din 10 martie 1950, Decretul nr. 257 din 3 iulie 1952, Decretul nr. 258 din 22 august 1952, Decretul nr. 77 din 11 martie 1954 și Decretul nr. 89 din 17 februarie

1958; b) H. C. de M. nr. 2., H. C. de M. nr. 1154 din 26 octombrie 1950, H. C. de M. nr. 344 din 15 martie 1951, H. C. de M. nr. 3., H. C. de M. nr.1554 din 22 august 1952, H. C. de M. nr.337 din 11 martie 1954, H. C. de M. nr.237 din 12 februarie 1957, H. C. de M. nr.282 din 5 martie 1958 și H. C. de M. nr.1108 din 2 august 1960; c) Ordinul nr.100/Cabinet din 3 aprilie

1950 al Direcțiunii Generale a Securității P.orului; d) Ordinul nr.5/Cabinet/1948, Ordinul nr.26500/Cabinet/1948, Ordinul nr.490/Cabinet/1952 și Ordinul nr.8/20/Cabinet/1952 ale M.ui Afacerilor Interne; e) deciziile nr.200/1951, nr.239/1952 și nr.744/1952 ale M.ui Afacerilor Interne; f) Ordinul nr.838 din 4 decembrie 1952 al M.ui Securității S.ui";.

Totodată, conform art.4 alin.2 din lege, „persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art.3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. (3) se aplica în mod corespunzător";.

În cauză, din adresele comunicate de C. rezultă că reclamantul nu figurează în evidențele interne ale acestei instituții. De asemenea, numele său nu apare în arhiva SRI privind evidențele create de securitate.

Pe de altă parte, privind cererea reclamantului având ca obiect obligarea pârâtului la plata daunelor morale, instanța a reținut că prin decizia nr.1358/2010 a C. C., publicată în Monitorul Oficial nr.761/(...), s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de S. R., prin Ministerul

Finanțelor Publice - D. G. a F. P. C. și s-a constatat că prevederile art.5 alin.(1) lit.a) teza întâi din L. nr. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie

1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.

Potrivit art.147 alin.(1) din , dispozițiile din legile constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C. dacă, în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.i. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

În consecință, instanța a constatat că, în condițiile în care de la data publicării deciziei menționate au trecut 45 de zile, fără să intervină nici o modificare a dispozițiilor art. 5 alin.1 lit. a din L. nr.2., aceste dispoziții și-au încetat efectele juridice, astfel încât cererea reclamantului este lipsită de temei legal.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul B. I. solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.

În motivarea recursului a arătat că în cauză nu se poate reține incidența Deciziei nr. 32/(...) pronunțată de Î.C.C.J. în recursul în interesul legii întrucât această decizie vizează aplicarea unitară a Decretului -Lege nr.118/1990, decret care reglementează o procedură administrativă care se desfășoară în fața direcțiilor de muncă și solidaritate socială în vederea acordării drepturilor și beneficiilor prevăzute de lege pentru foștii deținuți politici. A. instituție a statului se are competența de a stabili care sunt condamnările cu caracter politic, sau nu, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor, sesizată în temeiul L. nr. 221/1009.

L. nr. 2. nu definește noțiunea de condamnare politică ci doar enumeră condamnările care au de drept un caracter politic. Pentru orice alte condamnări pentru fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute de la art.2 alin.1 din O.G. 2. pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, îi revine instanței rolul de a constata caracterul politic al condamnărilor în condițiile prevăzute de art.4 din L. nr.2., în baza probelor administrate.

Instanța de fond trebuia să analizeze temeinicia cererii reclamantului prin prisma dispozițiilor legale invocate prin acțiune, respectiv L. 2. care face trimitere la OUG nr.2.. Potrivit temeiului de drept, caracterul politic al unei condamnări este condiționat nu de natura infracțiunii ci de scopul urmărit prin săvârșirea ei, scop expres definit de legiuitor prin prevederile OUG nr.2..

Infracțiunile săvârșite de reclamant au vizat afirmarea respectiv recunoașterea și respectarea unui drept fundamental garantat de C., respectiv acela de a-și exercita liber cultul religios. Fapta penală a reclamantului a fost consecința afirmării unui drept fundamental cu consecința încălcării unei obligații cetățenești care nu crea nici un fel de pericol ci, în mod artificial, se considera că aduce atingere capacității de apărare a R. A. apreciere teoretică și practică raportat la elementele constitutive ale infracțiunii nu reprezenta altceva decât o reprimare mascată a libertății religioase.

Mai arată că L. nr.2. enumeră expres în art.7 situațiile în care, persoanele condamnate, nu beneficiază de măsurile instituite prin lege, faptele de natură celei săvârșite de reclamant nu intră în aceste categorii.

Precizează că D. CEDO din (...) în cauza Bayatyan c/a Armeniei a fost revizuită în 2010, existând un reviriment de jurisprudență în acest sens. C. a decis că este nevoie să își revizuiască jurisprudența și a considerat că încălcarea dreptului de a refuza serviciul militar din motive de conștiință aduce atingere drepturilor obiectorilor de conștiință, prin urmare art.9 din C. Europeană a drepturilor omului.

În ceea ce privește aplicarea Deciziei nr.1358/2010 a C. C. invederează că această decizie încalcă principiul neretroactivității consacrat de art.15 alin.2 din C.. Astfel, la data introducerii cererii de chemare în judecată, sub imperiul L. 2., nemodificată, s-a născut un drept la acțiune pentru a solicita despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a condamnării politice.

Având în vedere că prin apariția L. 2. se recunoștea dreptul la primirea de daune morale de către cei care au suferit condamnări pe timpul regimului comunist, încercarea C. C. de limitare sau desființare a acestui drept, în timpul procesului este un abuz.

Aplicând direct C., potrivit principiului preeminenței sale consacrat în art.20 alin.2 din Constituția R. precum și jurisprudența CEDO, consideră că în cauză se pot acorda daunele morale solicitate.

S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice prin întâmpinare (f.10-11) a solicitat respingerea recursului.

Analizând apelul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că acesta nu este fondat, din considerentele ce urmează.

Prin D. nr. 32/2009 a Înaltei Curți de C. și Justiție s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al P.ui de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în sensul că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 1 alin. 1 lit. „a"; din Decretul-Lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările și completările ulterioare, s-a stabilit că persoanele condamnate definitiv pentru infracțiunile contra capacității de apărare a țării, prevăzute de art. 334 și 354 din Codul penal, săvârșite din motive de conștiință, nu pot beneficia de drepturile acordate pentru persoanele persecutate din motive politice.

Art. 1 alin. 1 lit. „a"; din Decretul-Lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările și completările ulterioare prevede că „Constituie vechime în muncă și se ia în considerare la stabilirea pensiei și a celorlalte drepturi ce se acordă, în funcție de vechimea în muncă, timpul cât o persoană, după data de 6 martie 1945, pe motive politice: a) a executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătorești rămase definitivă sau a fost lipsită de libertate în baza unui mandat de arestare preventivă pentru infracțiuni politice;"

Art. 1 din L. nr. 2. prevede că „Constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945."

Chiar dacă temeiul prezentei acțiuni nu îl constituie dispozițiile din

Decretul-Lege nr. 118/1990 și deci nu sunt direct aplicabile cele statuate prin D. nr. 32 de către Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul recursului în interesul legii, trebuie constatat că ambele acte normative auacelași scop, repararea în diferite moduri a prejudiciilor suferite ca urmare a unor condamnări politice, și definesc în același fel astfel de condamnări.

Or, nu se poate admite ca sub imperiul unei legi o condamnare să fie considerată politică iar sub imperiul unei alte legi, dar după aceleași criterii, un același fel de condamnare să nu mai fie considerată condamnare politică.

Cele expuse în motivarea Deciziei nr. 32/2009 sunt argumente pertinente și pe deplin valabile în prezenta cauză.

Astfel, se reține că în raport cu aceste dispoziții legale, rezultă că, înesență, problema de drept care se cere a fi soluționată prin recursul îninteresul legii vizează stabilirea naturii infracțiunii de neprezentare laîncorporare sau concentrare și a celei de insubordonare, săvârșite din motivede conștiință religioasă, și, pe cale de consecință, a condamnării dispuse pentru aceste infracțiuni prin hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, respectiv dacă acestea trebuie privite ca având caracter politic sau, dimpotrivă, caracterul lor este de drept comun.

Cum în discuție sunt infracțiunile prevăzute de art. 334 și 354 din Codul penal, se cere arătat că faptele persoanelor care, din motive de conștiință, refuzau satisfacerea serviciului militar obligatoriu (cel maifrecvent determinate de apartenența la O. R. "M. lui I.") au fost încadratejuridic în dispozițiile art. 354 din Codul penal (neprezentare la încorporaresau concentrare), respectiv în dispozițiile art. 334 din același cod

(insubordonarea) atunci când, deși încorporată sau recrutată, persoana respectivă a refuzat executarea unui ordin cu privire la îndatoririle deserviciu.

Aceste fapte au fost și sunt reglementate în titlul X al Codului penal

"Infracțiuni contra capacității de apărare a R.", cap. 1 "Infracțiuni săvârșitede militari" - secțiunea I "Infracțiuni contra ordinii și disciplinei militare"

(art. 334), respectiv cap. 3 "Infracțiuni săvârșite de civili" (art. 354).

Așezarea acestor texte în titlul și capitolele menționate a fost făcută, în mod evident, avându-se în vedere obiectul juridic al acestor infracțiuni, care este cel al relațiilor sociale referitoare la capacitatea de apărare a țării.

Ocrotirea unor astfel de valori prin mijloace de drept penal nu ține de o anumită orânduire, ci de dreptul suveran al unui stat de a reglementa participarea cetățenilor săi și formele de participare la îndeplinirea uneiobligații prevăzute prin legea fundamentală.

Instituirea obligației de executare a serviciului militar a privit toțicetățenii apți să îl efectueze, fără nicio discriminare pe motive religioase sau de altă natură.

În aceste condiții nu se poate considera că scopul acestor reglementări a fost determinat de rațiuni politice specifice orânduirii comuniste, căci ceea ce s-a urmărit nu a fost protejarea de anumite fapte a regimului politic existent la acea dată.

Or, în absența unui asemenea scop al incriminării, nu se poate pune problema existenței unei infracțiuni cu caracter politic și, pe cale deconsecință, a unei condamnări având un astfel de caracter.

Condamnarea pentru infracțiunile de insubordonare ori deneprezentare la încorporare sau concentrare nu poate fi înțeleasă nici ca oîncălcare a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului ori ca nerespectare a drepturilor civile, politice, economice, sociale și culturaledeoarece, în perioada la care ne referim, Constituția garanta libertatea conștiinței (art. 30), dar în același timp, așa cum s-a menționat, prevedea obligativitatea serviciului militar (art. 40).

De altfel, în perioada respectivă, problema compatibilității obiecției de conștiință cu obligația satisfacerii serviciului militar a fost pusă și în discuțiainstituțiilor C. E..

Astfel, această problemă a format obiectul mai multor acte adoptate de

A. P. a C. E., prin care s-au recomandat statelor membre recunoaștereaobiecției de conștiință în legătură cu serviciul militar obligatoriu șiinstituirea unor forme de scutire de la executarea acestuia pentrupersoanele care, din motive de conștiință sau din cauza unei credințe profund religioase, morale, umanitare, filosofice sau de altă natură similară, refuzau îndeplinirea acestuia (Rezoluția nr. 337/1967, Recomandarea nr.

816/1977).

În anul 2001, A. P. a C. E. a adoptat Recomandarea nr. 1.518 pentruintroducerea dreptului la obiecție de conștiință cu privire la serviciul militar în C. europeană a drepturilor omului, propunându-se adoptarea unui protocol adițional care să modifice paragraful 3 lit. b și art. 9 din Convenție.

De asemenea, Comisia a stabilit că nu reprezintă o încălcare a art. 9din Convenție, care garantează libertatea de gândire, conștiință și religie, condamnarea pentru refuzul de a îndeplini serviciul militar, însă a fost recunoscută posibilitatea pe care statele membre ale C. E. o aveau de a recunoaște refuzul îndeplinirii serviciului militar din motive de conștiință și de a-l înlocui cu prestarea unei alte activități sociale (Grandrath c/a RFG, 12 decembrie 1966; N. c/a Suediei, 11 octombrie 1984; A. c/a Elveției, 9 mai

1984).

În temeiul prevederilor art. 296 Cod procedură civilă cât și al art. 282

și urm. Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca nefondat apelul declarat de reclamantul B. I. împotriva sentinței civile numărul 103 din 03 februarie 2011 a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o va menține

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.

D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul B. I. împotriva sentinței civile numărul 103 din 03 februarie 2011 a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.

D. este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 08 aprilie 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

A.-A. P. C.-M. CONȚ I.-D. C.

GREFIER A.-A. M.

Redactat de I., dactilografiat de S. În 2 ex., la data de (...)

Judecător fond - T. I D., Tribunalul Cluj

← Decizia civilă nr. 225/2011, Curtea de Apel Cluj		Decizia civilă nr. 1308/2011, Curtea de Apel Cluj →

Decizia civilă nr. 1304/2011, Curtea de Apel Cluj

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1304/2011, Curtea de Apel Cluj