Decizia civilă nr. 1308/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA C.Ă NR. 1308/R/2011
Ședința publică din 8 aprilie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I.-D. C.
JUDECĂTORI: A.-A. P.
C.-M. CONȚ
GREFIER : A. A. M.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamanta G. L. C., împotriva deciziei civile nr. 78 din (...) a T. C., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe pârâții intimați L. A. și N. V., având ca obiect hotărâre care sa țină loc de act autentic.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 1 aprilie 2011, care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Pr in sen tinț a c iv il ă nr . 7561/(...), pronunț ată de Judec ător ia Cl u j-Napoca în dosar nr. (...), s-a admis în parte cererea principală formulată de reclamanta G. L. C., în contradictoriu cu pârâții N. V. și L. A. și, în consecință:
Pârâții au fost obligați să încheie cu reclamanta contract autentic de vânzare-cumpărare cu privire la terenul în suprafață de 3000 mp., înscris în CF nr. 1. C.-N., nr. cad. 24594, astfel cum apare identificat în expertiza tehnică întocmită de expert M. I., în caz de refuz hotărârea urmând să țină loc de act autentic.
Pârâții au fost obligați să încheie cu reclamanta contract autentic de vânzare-cumpărare cu privire la terenul de 5000 mp., înscris în CF nr. 1. C.- N., nr. cad. 24594, astfel cum apare identificat în expertiza întocmită de expert M. I., în caz de refuz hotărârea urmând să țină loc de act autentic.
S-a respins petitul având ca obiect sistarea indiviziunii, ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei cu privire la acest petit.
S-a respins cererea având ca obiect înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei în CF, ca neîntemeiată.
S-au respins cererile reconvenționale formulate de pârâții N. V. și L.
A., ca neîntemeiate.
Pârâții au fost obligați să achite diferența onorariu expert în sumă de
400 lei.
Au fost compensate parțial cheltuieli de judecată ale părților, iar pârâții au fost obligați la 12.305,47 lei cu acest titlu în favoarea reclamantei, din care 9.295,47 lei reprezentând taxe de timbru, 10 lei reprezentând timbru judiciar și 3000 lei reprezentând onorariu avocațial.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că înscrisul redactat în data de (...) are valoarea unui înscris sub semnătură privată, potrivit căruia vânzătorii pârâți își asumă obligația de a înstrăina suprafața de 3000 mp. teren către reclamantă, în schimbul unui preț de 75.000 Euro și a reglementării situației juridice a terenurilor retrocedate în baza Legilor fondului funciar.
De asemenea, înscrisul redactat în data de (...) are valoarea unui antecontract de vânzare-cumpărare pentru suprafața de teren de 5000 mp., prețul fiind de 86.000 lei, achitat la data semnării actului.
Raportat la data încheierii antecontractelor de vânzare-cumpărare,
(...), (...) și (...), în cauză sunt incidente dispozițiile art. 2 din Titlul X al L. nr.
247/2005, precum și art. 1295 C. și art. 978 C. coroborat cu art. 5 alin. 2 din Titlul X al L. nr. 247/2005, acțiunea principală fiind întemeiată în parte, conform dispozitivului sentinței.
În ceea ce privește cererea reconvențională formulată de pârâtul L. A., având ca obiect nulitatea contractului de (...) și a actului adițional din (...), pentru lipsa consimțământului acestuia la încheierea actelor, motivat pe faptul că reclamanta a obținut semnătura pârâtului prin manopere dolosive, inserând aceste înscrisuri între acte obișnuite în relația avocat-client, instanța constată că acest motiv de nulitate nu a fost demonstrat prin probatoriile administrate în cauză.
În ceea ce privește nulitatea ce derivă din nerespectarea art. 1179 alin.
1 și 2 C., raportat la antecontractul din (...), se reține că rațiunea inserării acestor dispoziții este de a proteja părțile cu interese contrarii, însă în situația de fapt de față lipsește doar mențiunea cu privire la numărul de exemplare în care s-a întocmit actul din (...) însă, actul a fost întocmit în cel puțin două exemplare, pârâta N. V. deținând un exemplar din acest înscris, fapt demonstrat prin anexarea unei copii a înscrisului la întâmpinare.
Rezoluțiunea pentru neplata prețului, solicitată de pârâtul L. A., nu poate fi dispusă întrucât părțile au menționat expres că prețul s-a plătit.
Cu privire la cererea reconvențională formulată de pârâta N. V., instanța de fond a reținut că se invocă nulitatea absolută a celor trei acte sub semnătură privată, însă primul motiv de nulitate - vicierea consimțământului prin folosirea de manopere dolosive - este un motiv de nulitate relativă, examinat de instanță atunci când a analizat cererea reconvențională a pârâtului L. A.
Pârâta nu a demonstrat dolul invocat, astfel încât, se impune respingerea cererii reconvenționale.
Împ o tr iv a ac es te i se n tințe au decl ar at ap el, în ter men leg al, p âr âț ii L. A.
ș i N. V., apelur i c are au f ost ad mise de T ribun alul Clu j
pr in dec iz ia c iv il ă nr. 78/(...), pronunț ată î n dos ar nr. (...), dup ă cu m ur me az ă :
A fost respinsă excepția inadmisibilității invocată de reclamantă.
Au fost admise apelurile pârâților, cu consecința schimbării în parte a sentinței apelate, astfel:
A fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă.
Au fost menținute dispozițiile sentinței în ceea ce privește soluția dată petitelor din cererea inițială având ca obiect sistare indiviziune și înscriere drept de proprietate în CF.
A fost menținută sentința apelată în ceea ce privește soluția dată cererilor reconvenționale.
S-au înlăturat dispozițiile din sentință referitoare la cheltuielile de judecată.
A fost menținută dispoziția din sentință prin care pârâții au fost obligați la plata diferenței de onorariu expert în sumă de 400 lei.
Nu au fost acordate cheltuieli de judecată în apel.
La pronunțarea acestei soluții, T. a avut în vedere următoarele considerente:
Petitele admise de către prima instanță, din cererea de chemare în judecată, sunt acelea prin care se solicită executarea silită atipică a antecontractelor de vânzare-cumpărare încheiate între părți.
Pârâții apelanți au formulat și în primă instanță cereri reconvenționale, prin care au urmărit a se declara nulitatea sau rezoluțiunea acestor acte juridice, invocând diverse motive de nulitate sau rezoluțiune, iar prin apeluri au invocat alte motive de nulitate ale antecontractelor de vânzare-cumpărare, decât cele pe care și-au întemeiat la fond cererile reconvenționale, prin apelurile declarate pârâții neatacând soluția dată cererilor reconvenționale, ci urmărind doar să obțină respingerea în întregime a acțiunii principale.
Având în vedere obiectul apelului, respectiv respingerea acțiunii principale, împrejurarea că prin această acțiune se urmărește realizarea unui act juridic, este evident că aceste motive de nulitate reprezintă apărări menite a paraliza această acțiune, apărări permise de art. 294 alin. 1 teza finală C.
Scopul invocării acestor cauze de nulitate nu este acela de a se declara de către instanța de apel nulitatea acestor acte juridice pe alte motive de nulitate decât cele care au stat la baza acțiunilor reconvenționale, pentru a fi incidentă teza I a alin. 1 din art. 294 C., ci scopul lor se rezumă exclusiv la respingerea cererii de chemare în judecată, fiind categoric apărări noi permise în apel.
În baza acestor considerente și a art. 294 alin. 1 teza II C., T. a respins aspectul de inadmisibilitate invocat de reclamanta intimată.
În ceea ce privește petitul principal din cererea principală, având ca obiect executarea silită atipică a celor două contracte de vânzare-cumpărare, T. a constatat că acesta nu este admisibil, întrucât obiectul acestor antecontracte nu este determinat, și nici măcar determinabil, nefiind precizate amplasamentul sau vecinătățile și fiind bine știut că una din condițiile de valabilitate a actului juridic este ca acesta să aibă un obiect determinat, sau cel puțin determinabil, conform art. 948 pct. 3 C., coroborat cu art. 964 C., nerespectarea acestor condiții de valabilitate atrăgând nulitatea absolută a actului juridic.
În condițiile în care cele două terenuri, de 3000 mp. și de 5000 mp., fac parte dintr-o parcelă de peste 20000 mp., și în condițiile în care părțile nu au stabilit niciun criteriu de determinare a acestor terenuri, ori asemenea criterii nu au fost dovedite în speță, obiectul antecontractelor de vânzare- cumpărare nu este nici determinat și nici determinabil, ceea ce atrage nulitatea absolută a acestor antecontracte.
În ceea ce privește primul antecontract, acesta intră și sub incidența nulității absolute reglementate de art. 1309 C., având în vedere că la data încheierii acestui prim antecontract de vânzare-cumpărare, respectiv (...), era în curs de soluționare dosarul nr. (...), acvirat la prezentul dosar.
În dosarul acvirat o terță persoană contesta dreptul apelanților de azi la reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea apelanților pârâți, dreptul fiind, așadar, în mod evident, litigios, și neputând fi dobândit de către avocați, conform art. 1309 C.
Sunt prezente în speță și motivele de nulitate absolută privind încălcarea ordinii publice profesionale, existența cauzei ilicite și imorale, întemeiate pe dispozițiile art. 3 și art. 31 din Legea nr. 51/1995 și ale art. 133, art. 134 și art. 135 din Statutul profesiei de avocat.
Probațiunea administrată în cauză nu a putut dovedi neîndoielnic plata de către reclamantă a prețului de 75.000 Euro, astfel încât, coroborând toate probele administrate, T. apreciază că în realitate reclamanta nu a achitat acest preț, urmărind dobândirea terenului exclusiv în schimbul activității juridice desfășurate.
Pentru toate aceste considerente, T. a apreciat că apelurile pârâților sunt fondate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamanta G. L. C., solicitând ca, în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C., coroborat cu art. 312 alin. 3 și art. 312 alin. 5 C., în principal, să se admită recursul, să se caseze în întregime hotărârea recurată, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare instanței de apel, iar în subsidiar, să se admită recursul, să se modifice hotărârea recurată și rejudecând cauza, să se respingă apelul pârâților, cu consecința menținerii sentinței fondului ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată în toate fazele de judecată.
În legătură cu motivul principal de recurs, s-a arătat că acesta este fundamentat prin prisma reținerii eronate de către instanța de apel a faptului că obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare nu este nici determinat și nici determinabil, ceea ce ar atrage nulitatea absolută a acestor contracte, pe motiv că suprafețele de 3000 mp. și 5000 mp. fac parte dintr-o parcelă de peste 20000 mp. și că părțile nu au stabilit niciun criteriu de determinare a acestor terenuri sau asemenea criterii nu au fost dovedite.
Această reținere a instanței de apel este falsă, întrucât reclamanta a indicat în fața instanței de apel poziționarea exactă a parcelelor cumpărate pe schițele aflate la dosarul cauzei, ceea ce se coroborează cu depoziția martorei P. A. M., și cu faptul că reclamanta a arătat în mod constant că a fost în posesia imobilelor cumpărate, simpla împrejurare că pârâții nu au recunoscut inițial încheierea antecontractelor în litigiu și, în acest context au refuzat să indice amplasamentul terenului vândut, nefiind suficientă pentru a îndreptăți instanța să tragă o concluzie în sensul arătat anterior.
Față de probele administrate în cauză, dacă instanța de apel avea dubii cu privire la identificarea parcelelor de teren, ea era obligată în virtutea art. 129 alin. 4 și 5 C., să pună în discuția părților acest aspect, cu consecința completării probațiunii, iar neprocedând așa, soluția instanței de apel echivalează cu o necercetare a fondului cauzei.
Instanța de apel a dat dovadă de lipsă de imparțialitate și de încălcarea principiului respectării dreptului la apărare, ceea ce rezultă din faptul că, din oficiu, la termenul de judecată din (...) a dispus suplimentarea interogatoriului reclamantei și a martorei P. A. M., fără să i se comunice reclamantei aspectele asupra căruia instanța dorea să se lămurească și ceeace echivalează cu încălcarea principiului egalității de arme, câtă vreme nu s- a readministrat și interogatoriul pârâților apelanți și nu au fost reaudiați martorii acestora.
În mod greșit, cu încălcarea art. 139 C., instanța de apel a apreciat că reclamanta nu a achitat prețul stabilit de părți, și aceasta în condițiile în care reclamanta nu putea depune originalul chitanței, întrucât, așa cum a arătat încă din fața instanței de fond, acesta nu se găsea în posesia sa, dintr-o împrejurarea mai presus de voința reclamantei.
Înscrisul în materialitate sa exista, nefiind contestată existența înscrisului în sine de către pârâți, ci doar deținerea originalului acestuia, reclamanta neavând niciun interes în ascunderea originalului.
Existând dubii puternice cu privire la sinceritatea afirmațiilor pârâților, instanța de apel trebuia să suplimenteze probațiunea sub acest aspect, toate aceste împrejurări fiind relevate reclamantei pentru prima dată doar cu ocazia comunicării hotărârii recurate.
Fiind așadar, necesară procurarea de noi probe, imposibil de administrat în fața instanței de recurs, se impune casarea hotărârii recurate și trimiterea dosarului spre rejudecare instanței de apel.
În mod greșit instanța de apel a respins aspectul de inadmisibilitate a motivelor de apel din apelul pârâtei N. V., dezvoltată la punctele 1-4 din apelul acesteia, încălcând prin aceasta dispozițiile art. 294 alin. 1 C.
Este adevărat că efectul devolutiv al apelului permite instanței de control judiciar o rejudecare a pricinii cu toate problemele de fapt și de drept, dar acesta este limitat de regula tantum devolutum tantum iudicatum.
M.ivele de apel de la punctele 1-4 nu prezintă motive noi, îngăduite de caracterul devolutiv al apelului, mai ales că, la fondul cauzei, pârâții au fost titularii unor cereri reconvenționale, prin care și-au formulat pretenții proprii față de reclamantă, pretenții care vizau tocmai constarea nulității/anularea antecontractelor de vânzare-cumpărare, însă, pârâții nu au înțeles să atace soluția primei instanțe sub aspectul cererilor reconvenționale, prin modul de formulare a apelului tinzând practic la modificarea cadrului procesual și la încălcarea principiului dublului grad de jurisdicție.
În ceea ce privește fondului cauzei, nu poate fi reținută susținerea instanței de apel, în sensul că obiectul antecontractului de vânzare- cumpărare nu ar fi determinat și nici determinabil, câtă vreme, în cuprinsul actelor în litigiu au fost indicate suprafețele de teren cumpărate, cu precizarea numerelor topografice și, respectiv, a tarlalei și a parcelei din care acestea fac parte, instanța de apel făcând o gravă confuzie între obiectul contractelor și stabilirea faptică a amplasamentului acestor parcele, care poate fi dovedită prin orice mijloc de probă și care nu poate influența în niciun mod valabilitatea acordului de voință în sine.
Poziționarea terenului în litigiu rezultă din întreaga probațiunea administrată, astfel încât, cu privire la obiectul convențiilor, instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 962-965 C.
În cauză, nu se aplică dispozițiile art. 1309 C., nefiind vorba, în ceea ce privește contractul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată din (...), de o vânzare-cumpărare de drepturi litigioase, pe de o parte, întrucât dosarul nr. (...) s-a purtat între reclamantul P. L. C. și C. L. și J. de F. F. C., având ca obiect o obligație de a face, iar pe de altă parte, pârâții intimați aufigurat în același dosar ca intervenienți în sprijinul uneia dintre pârâte, nefiind formulate pretenții împotriva lor.
În plus, pârâții intimați nu au fost titularii unui drept pe care recurenta să îl poată valorifica luându-le locul în proces.
Greșit s-a reținut în hotărârea recurată că în speță ar fi prezente motive de nulitate absolută privind încălcarea ordinii publice profesionale și existența unei cauze ilicite și imorale, câtă vreme, nu au fost încălcate dispozițiile art. 135 din Statutul profesiei de avocat și câtă vreme instanța a aplicat greșit aceste dispoziții legale.
Tot în motivarea recursului au fost invocate aspecte ce vizează expunerea stării de fapt a cauzei - predarea titlului de proprietate martorului
P. V. -, reanalizarea scriptelor depuse în probațiune și a probelor testimoniale administrate în cauză, prin trimiteri ample la depozițiile martorilor P. A. M., P. V., C. G., etc., concluzionându-se de către recurentă că prin toate aceste probe s-a dovedit plata prețului.
Totodată, recurenta a făcut trimitere la diferite opinii doctrinare și la jurisprudența C. (Cauza Perez contra Franței), care statuează în sensul că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragraf 1 C., cuprinde, printre altele, dreptul părților din proces de a prezenta probele pe care le consideră pertinente pentru cauza lor.
Recurenta a criticat și poziția oscilantă a intimaților, care nu au întreprins nimic împotriva recurentei, fiind de acord cu suportarea de către aceasta a tuturor cheltuielilor legate de întabulare, până la momentul intrării în posesia extrasului de CF și a promovării prezentei acțiuni.
Pr in în tâmp in are a f or mul ată în c auz ă, intimata N. V. a solicitat respingerea recursului, parțial ca inadmisibil, în ceea ce privește motivele de netemeinicie, parțial ca nefondat, cu motivarea că: aspectele invocate de pârâții apelanți prin apelurile pe care le-au formulat reprezintă excepții de apărare, respectiv invocarea nulității absolute a antecontractelor pe cale de excepție; obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare nu este determinat sau determinabil; în cauză sunt incidente dispozițiile art. 1309 C. și ale art.
3 din Legea nr. 51/1995.
Intimatul L. A. a solicitat, pr in în tâmp in are a f or mul ată , respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea că soluția instanței de apel este una legală și temeinică sub toate aspectele reținute în considerentele sale, respectiv: în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 1309 C. civ.; obiectul contractului nu a fost determinat sau determinabil; nu este prezentă excepția inadmisibilității motivelor de apel întemeiată pe dispozițiile art. 294 alin. 1 C.; este prezent motivul de nulitate absolută decurgând dinîncălcarea ordinii publice profesionale și existența cauzei ilicite și imorale.
Recursul este nefondat.
Cu pr iv ire l a excepț ia in ad mis ib il ităț ii mo tivelor de apel, invoc ată de
recl aman tă.
O primă problemă care se impune a fi lămurită în cauză este aceea a posibilității invocării, de către pârâți, pentru prima dată în apel, a unor alte motive de nulitate decât cele care au făcut obiectul dezbaterii în fața primei instanțe.
Prin cererea reconvențională formulată în fața primei instanțe, pârâta
N. V. a solicitat „ anularea celor trei acte pentru că a existat un consimțământ viciat prin eroare și dol, și pentru lipsa unui consimțământ valabil, neviciat";, în sensul art. 948 pct. 2 C. civ.(f. 53 dosar fond).
Pârâtul L. A., prin cererea reconvențională formulată în dosarul instanței de fond, a solicitat să se constate nulitatea absolută a actului adițional din (...), precum și a contractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată din (...), „pentru lipsa consimțământului";, în baza art. 948 alin. 2 C. civ.; să se dispună rezoluțiunea contractului de vânzare- cumpărare sub semnătură privată din data de (...), în baza art. 1365 C. civ.
(pentru neplata prețului); să se dispună rezoluțiunea actului adițional din
(...) și a contractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată din (...),
„pentru neplata prețului și neîndeplinirea celorlalte obligații ale cumpărătoarei";; repunerea părților în situația anterioară încheierii acestor contracte (f. 37 dosar fond).
Acestea au fost, așadar, motivele pentru care, în fața primei instanțe, cu ocazia judecării în fond a cauzei, pârâții au invocat nulitatea celor trei acte încheiate între reclamantă și pârâți, respectiv, lipsa consimțământului valabil al pârâților la încheierea actelor; vicierea consimțământului prin folosirea de manopere dolosive; neplata prețului.
Prin propriul apel, pârâții L. A. și N. V. au solicitat instanței să se constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu reclamanta, pentru următoarele motive : încălcarea incapacității speciale de folosință de a cumpăra, prevăzută de art. 1309 C. civ., decurgând din aceea că reclamanta a cumpărat drepturi litigioase, raportat la dosarul civil nr. (...) al J. C. N. încălcarea ordinii publice profesionale prevăzută de art. 44 din Legea nr. 51/1995; atingerea adusă bunelor moravuri și imoralitatea, decurgând din încălcarea art. 5 C. civ.; cauza ilicită și imorală, ce contravine art. 5 C. civ. (f.15-20 dosar apel).
Ulterior, printr-o precizarea și completare a motivelor de apel, pârâtul apelant L. A. a arătat că invocarea în apel a art. 1309 C. civ., nu încalcă dispozițiile art. 294 C. proc. Civ., pentru că instanța trebuie să se pronunțe din oficiu pe acest motiv de nulitate, conform art. 261 pct. 5 C proc. Civ.; s-a mai invocat de către același apelant nulitatea decurgând din : încălcarea art. 963 C. civ.; lipsa obiectului determinat sau determinabil; obiect și cauză imorală (f. 42 și urm. dosar apel).
Este evident că motivele de nulitate absolută invocate de pârâții apelanți prin apel nu au fost ridicate și în fața primei instanțe, însă, Curtea constată, așa acum corect a statuat și Tribunalul Cluj, că aceste motive de nulitate absolută nu intră sub incidența excepției inadmisibilității, întemeiate pe prevederile art. 294 alin. 1 C. proc. Civ., motivat pe următoarele considerente :
Este știut faptul că apelul este devolutiv, în sensul că el readuce în discuția instanței superioare toate chestiunile de fapt și de drept care au fost dezbătute în fața primei instanțe și au fost rezolvate prin hotărârea acesteia, hotărâre care face obiectul apelului.
În principiu, deci, apelul provoacă o rejudecare a fondului litigiului, însă, efectul devolutiv al apelului este limitat prin două reguli, exprimate în adagiile latine tantum devolutum quantum appellatum (adică nu se devoluează decât ceea ce s-a apelat) și tantum devolutum quantum iudicatum (adică nu se devoluează decât ceea ce s-a judecat).
Cea de a doua limitare a efectului devolutiv al apelului exprimă ideea că nu se poate devolua în apel decât ceea ce s-a judecat la fondul cauzei, și aceasta, pentru a se asigura respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și prevenirea exercitării abuzive a apelului. Cu alte cuvinte, în apel nu se pot face „. noi";.
În concluzie, apelul nu repune în discuție decât ceea ce s-a judecat în fața primei instanțe.
În acest sens, art. 294 alin. 1 C. proc. civ. prevede că, „în apel nu se pot schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi. Excepțiile de procedură și alte asemenea mijloace de apărare nu sunt considerate cereri noi";.
Textul citat vizează, așadar, elementele esențiale ale acțiunii civile și ale judecății în primă instanță, iar legea instituie, în textul citat, tocmai principiul inadmisibilității modificării elementelor menționate.
Cu privire la aceste elemente esențiale ale acțiunii civile se impun totuși unele precizări, după cum urmează :
În primul rând, este de observat că art. 294 alin. 1 C. proc. civ. are în vedere inadmisibilitatea schimbării în apel a calității părților, noțiunea de calitate fiind folosită de acest text legal nu numai într-un sens strict procesual, ci și cu importante conotații de drept material.
Obiectul cererii evocă pretenția dedusă judecății. Și sub acest aspect legea nu îngăduie schimbarea, în niciun mod, a pretențiilor deduse în fața primei instanțe. Orice schimbare în acest sens ar conduce la privarea părților de beneficiul celor două grade de jurisdicție.
În fine, legea declară inadmisibilă și schimbarea cauzei în apel, prin cauză înțelegându-se temeiul juridic al acțiunii.
În doctrină s-a apreciat că ne găsim în prezența unei schimbări a cauzei în apel în situația în care în fața primei instanțe s-a solicitat anularea unei convenții pentru vicii de consimțământ, iar în apel s-a solicitat rezoluțiunea aceleiași convenții (I. Leș - T. de D. P. C., E. 5, Ed. C., pg. 718).
D. urmare, modificarea în apel, a calității părților, a obiectului judecății, ori a cauzei juridice, vizează elementele caracteristice ale autorității lucrului judecat, fapt pentru care, nesocotirea exigențelor impuse de art. 294 C. proc. civ. viciază legalitatea judecății în apel, întrucât în acest mod părțile sunt private de beneficiul celor două grade de jurisdicție.
Însă, așa cum s-a subliniat în doctrina de specialitate, aceste exigențe nu sunt nesocotite atunci când apelantul recurge la o nouă argumentație juridică sau invocă și alte dispoziții legale, atâta timp cât scopul urmărit de parte rămâne același (I. Leș - T. de D. P. C., E. 5, Ed. C., pg. 718).
O altă limitare importantă pe care o impune art. 294 C. proc. civ., se referă la inadmisibilitatea cererilor noi în instanța de apel, din această perspectivă impunându-se a se determina conținutul sintagmei „. noi";.
Interpretarea pe care trebuie să o dăm textului este aceea că interdicția vizează acele cereri prin care se urmărește valorificarea unor pretenții direct în fața instanței de apel, deci cu excluderea primului grad de jurisdicție, ceea ce, evident, este inadmisibil.
Doctrina mai veche a precizat că cererea nouă este aceea care diferă de cea originară prin obiectul ei, prin calitatea pe care părțile și-o atribuie, prin cauza ei și chiar prin întinderea pretențiilor, respectiv, aceea care tinde la o condamnare care n-a fost solicitată în fața primei instanțe (Em. D., codul de procedură civilă adnotat, ed. a III - a, Ed. Librăriei Socec, B., 1921, pg. 493; M.G. Constantinescu, Considerații privitoare la unele probleme de procedură civilă, B., 1942, pg. 32; I. D., T. de procedură civilă, Ed. C., ediția a II -a , 2007, vol. II, pg. 180).
Conținutul conceptului de „. noi"; în apel a fost subsumat de doctrină la toate actele de procedură care au natura unei cereri de chemare în judecată și care se raportează cu necesitate la introducerea unor noipretenții de către părți în faza judecății în apel. În acest sens au fost apreciate ca cereri noi în apel, intervenția principală, cererea reconvențională, cererea de chemare în garanție, cererea de chemare în judecată a altei persoane etc..
Art. 294 alin. 1 teza finală C. proc. civ. prevede că „excepțiile de procedură și alte asemenea mijloace de apărare nu sunt considerate cereri noi";.
Întrucât textul legal nu distinge, este evident că sintagma excepții de procedură trebuie înțeleasă într-o accepțiune largă, care cuprinde în conținutul său atât excepțiile de procedură propriu-zise, cât și excepțiile de fond.
În ceea ce privește excepțiile de procedură, acestea pot fi valorificate în instanța de apel numai dacă se ține seama de regimul lor juridic, respectiv, după cum se invocă excepții absolute sau relative, știut fiind că excepțiile absolute - cum sunt de pildă, excepția puterii lucrului judecat, prescripția, necompetența absolută a instanței - pot fi invocate, fără restricții, direct în fața instanței de apel, căci ordinea publică impune o atare soluție, în timp ce, excepțiile relative pot fi invocate în fața instanței de apel doar dacă au fost invocate in limine litis în fața instanței de fond, iar aceasta le-a respins ca nefondate sau inadmisibile.
Întrucât art. 294 alin. 1 teza finală C. proc. civ. nu consideră ca fiind cereri noi „ mijloacele de apărare";, se pune firesc întrebarea, ce anume se înțelege prin „. de apărare"; .
Prin mijloace de apărare se înțeleg atât apărările de drept material
(plata, novațiunea obligației etc.), cât și apărările procedurale (I. Leș - T. de
D. P. C., E. 5, Ed. C., pg. 721).
Esențial este însă ca mijlocul de apărare invocat să aibă, astfel cum s- a remarcat în doctrină, această natură, adică să nu constituie sau să nu se convertească într-o veritabilă cerere nouă în sensul art. 294 alin. 1 C. proc. civ.. Cu alte cuvinte , printr-un „mijloc de apărare"; nu se poate tinde la valorificarea unor pretenții față de partea adversă sau față de un terț ce nu a participat la judecată în fața primei instanțe.
Concluzionând:
Prin „cerere nouă"; s e înțelege o pretenți e care n -a fost adu să în fața
primei instanțe.
Prin „mijloc de apărare"; se înțelege „orice obiecție, motivată juridic
și/sau demonstrată prin probe, pri n care se tinde la stingerea, respingerea
sau măcar diminu area pretențiilor a duse în fața prim ei instanțe - și
confirmate în totul sau în parte prin hotărârea acesteia - ori a efectelor ce ar
decurge din recunoașterea acelor pretenții"; (I. D., T. de procedură civilă, Ed.
All B., B., 2005, vol. II, pg. 156 ), părțile putând să invoce cu succes astfel de
„. de apărare";, fără ca printr -o atare in vocare să se încalce prevederile art.
294 alin. 1 C. proc. Civ..
În pofida incidenței în cauză a principiilor tantum devolutum quantumappellatum și non reformatio in peius, este pe deplin admisibilă, și posibilă totodată, invocarea din oficiu de către instanța de apel a unor motive de ordine publică - fără ca prin această invocare să se nesocotească prevederile art. 294 alin. 1 C. proc. civ. - , având în vedere cel puțin următoarele considerente : regimul juridic al nulităților absolute este același pe parcursul derulării întregului proces civil și la toate instanțele; potrivit art. 298 C. proc. civ., dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță se aplică și în instanța de apel, în măsura în care nu sunt potrivnice celorlalteprevederi din materia apelului; art. 295 alin. 1 teza a II-a C. proc. civ. prevede imperativ că „motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de către instanța de apel";.
Prin urmare, în ape l pot fi invocate, di n oficiu de către in stanța de
apel, excepții de pr ocedură (și de fond) de ordine publică, motive de ordine
publică, chiar dacă nu au fost invocate prin memoriile de apel, fără ca prin
aceasta să se nesocotească prevederile art. 294 alin. 1 C. proc. Civ..
Raportat la argumentația mai sus expusă, este evident că invocarea de către pârâții apelanți, direct în fața instanței de apel, a unor motive de nulitate absolută a celor trei acte încheiate cu reclamanta, altele decât cele invocate la fond, nu reprezintă - din perspectiva pârâților - decât „. de apărare"; menite să paralizeze acțiunea reclamantei și să conducă, totodată, la o soluție de respingere a cererii principale.
Prin aceste invocări pârâții nu urmăreau admiterea cererilor lor reconvenționale, ci doar respingerea cererii principale.
Din perspectiva instanței de apel, însă, având în vedere motivele de nulitate absolută invocate de pârâții apelanți - respectiv, încălcarea incapacității speciale de folosință de a cumpăra, prevăzută de art. 1309 C. civ., decurgând din aceea că reclamanta a cumpărat drepturi litigioase, raportat la dosarul civil nr. (...) al J. C. N. încălcarea ordinii publice profesionale prevăzută de art. 44 din Legea nr. 51/1995; atingerea adusă bunelor moravuri și imoralitatea, decurgând din încălcarea art. 5 C. civ.; cauza ilicită și imorală, ce contravine art. 5 C. civ. - este evident că acestea reprezentau „motive de ordine publică";, în accepțiunea pe care art. 295 alin.
1 teza a II-a C. proc. civ. o dă acestei noțiuni, pe care instanța de apel nu numai că putea să le invoce din oficiu, dar era chiar obligată la un atare demers, de chiar testul imperativ al art. 295 alin. 1 teza a II-a C. proc. Civ..
Prin urmare, chiar dacă pârâții apelanți nu invocau aceste motive de apel de ordine publică - respectiv, încălcarea incapacității speciale de folosință de a cumpăra, prevăzută de art. 1309 C. civ., decurgând din aceea că reclamanta a cumpărat drepturi litigioase, raportat la dosarul civil nr. (...) al J. C. N. încălcarea ordinii publice profesionale prevăzută de art. 44 din Legea nr. 51/1995; atingerea adusă bunelor moravuri și imoralitatea, decurgând din încălcarea art. 5 C. civ.; cauza ilicită și imorală, ce contravine art. 5 C. civ. - instanța de apel avea obligația legală de a le invoca și de a le pune în discuția contradictorie a părților.
De altfel, în fața primei instanțe, prin reconvenționala depusă la dosar pentru termenul de judecată din (...), pârâtul L. A. a invocat încălcarea de către reclamantă a prevederilor art. 119 din Statutul profesiei de avocat și a prevederilor art. 44 alin. 1 din Legea nr. 51/1995, care interzic avocatului asistarea părților cu interese contrare.
Deci, încă în fața primei instanțe s-a invocat de către pârâtul L. A., chiar dacă printr-o formulare lipsită de o perfectă acuratețe juridică, nulitatea decurgând din încălcarea ordinii publice profesionale de către reclamantă.
Pe cale de consecință, Curtea constată cu nu poate fi reținută incidența în cauză, așa cum nefondat susține recurenta, a excepției inadmisibilității întemeiate pe prevederile art. 294 alin.1 C. proc. civ..
Cu pr iv ir e l a n atur a jur id ic ă a ac telo r înche iate în tre re cl aman t a
recuren tă ș i p âr âț ii in timaț i.
Între reclamantă și pârâți au fost încheiate trei acte sub semnătură privată, după cum urmează:
La data de (...) s-a încheiat un așa-zis contract de vânzare-cumpărare sub semnătură privată, între L. A. și N. V., „în calitate de vânzători"; și reclamanta G. L. C., „în calitate de cumpărător";, având ca obiect un teren de
3000 mp., în cuprinsul acestui înscris consemnându-se faptul că vânzătorii
„declarăm că suntem de acord cu vinderea unei porțiuni de teren de 3000 mp. din proprietatea noastră, neidentificat și neîntabulat în CF, cuprins în adeverința nr. 31951/91 și nr. 4125/402/91, teren situat în C.-N.. Prețul stabilit de părți este în sumă de 75.000 Euro";.
Prin același înscris reclamanta și-a sumat anumite obligații, prevăzându-se „subsemnata cumpărător mă oblig pe cheltuiala mea să obțin actele necesare privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 6.3 ha., obținând titlul de proprietate, efectuând lucrarea de expertiză cadastrală, întabulări în cartea funciară pe numele vânzătorilor. Totodată, mă oblig să efectuez contract de partaj pentru părți conform înțelegerii verbale dintre aceștia. Subsemnata cumpărător mă oblig pe cheltuiala mea să fac pe cheltuiala mea întabularea terenului de pe titlul de proprietate nr. 3. atât pe numele lui N. V., cât și pentru L. A., moștenitori după B. Paleghia și B. V."; (f. 7 dosar fond).
La data de (...) părțile au încheiat un act adițional la așa-zisul contract de vânzare-cumpărare din (...), la sediul C. avocațial G. C., acest act adițional fiind atestat de avocat G. C. prin încheierea nr. 1. 2008 (f. 8 dosar fond).
În acest act adițional s-a precizat că terenul de 3000 mp. este situat în
C.-N., C. B. și Becaș, identificat în CF nr. 33 C., nr. top 13583 și CF nr.
15381 C., cu nr. top 13714, nr. 13715, nr. 13716, „conform planului de amplasament și de delimitare ale corpurilor de proprietate, anexe ce fac parte integrantă din prezentul act adițional";.
În cuprinsul acestui act adițional s-a menționat faptul că „prețul terenului de 75.000 Euro s-a achitat la data de (...), vânzătorii declarând că au încasat prețul integral la acea dată, nemaiavând pretenții prezente sau viitoare de nicio natură de la cumpărătoare. I. în posesie a avut loc la (...), iar încheierea contractului în formă autentică va avea loc la (...)";.
La data de (...), la sediul C. avocațial G. C., între părți s-a încheiat un așa-zis contract de vânzare-cumpărare, atestat de avocat G. C., prin încheierea nr. 138/(...), având ca obiect „. a 5.000 mp. din extravilanul localității C.-N., din titlul de proprietate nr. 10577/(...), tarla 92, parcela
13714/2, cu vecinătățile: la nord - T., la est - pârâu, la sud - pârâu, la vest - drum, conform schiței de amplasament și delimitare anexată";, pentru prețul de 86.000 lei, „sumă care se achită vânzătorilor, integral azi data semnării contractului, drept pentru care prezentul contract constituie și chitanță de plată în ceea ce privește această sumă, vânzătorii nemaiavând pretenții prezente sau viitoare de nicio natură";.
În acest înscris părțile s-au obligat să se prezinte la notar la data de (...), ora 12.00, pentru încheierea contractului în formă autentică, prevăzându-se că intrarea în posesie a avut loc anterior semnării contractului.
Raportat la titulatura pe care părțile au înțeles să o dea acestor acte, aceea de contract de vânzare-cumpărare - în realitate, având în vedere obiectul acestora, respectiv, terenuri, pentru înstrăinarea cărora legea pretinde forma autentică a actului de înstrăinare, și raportat la principiul conversiunii actelor juridice, acestea putând fi apreciate cel mult ca și nișteantecontracte de vânzare-cumpărare -, s-ar părea că ne-am găsi, într- adevăr, în prezența unor antecontracte de vânzare-cumpărare.
Însă, Curtea constată, că natura juridică a acestor acte nu este aceea a unor antecontracte de vânzare-cumpărare, ci aceea a unor pacte quota litis.
Că este așa o dovedește fără putință de tăgadă conținutul primului înscris, încheiat la (...), conținut care atestă faptul că reclamanta recurentă, așa-zis cumpărătoare, și-a asumat o serie de obligații, pe cheltuială proprie, în schimbul terenului de 3.000 mp.
La data când a fost încheiat acest așa-zis antecontract de vânzare- cumpărare, (...), reclamanta recurentă era deja avocata pârâților intimați, demarând în numele acestora, în baza unor contracte de asistență juridică încheiate în acest scop, mai multe demersuri juridice și administrativ jurisdicționale, în scopul reconstituirii în favoarea acestora a dreptului de proprietate asupra unor terenuri, în baza L. fondului funciar, după antecesorul L. V..
Dovada irefutabilă în acest sens o conferă tocmai dosarele acvirate la prezentul dosar, dosare în care pârâții intimați au figurat fie ca reclamanți, fie ca pârâți, însă, au fost asistați și reprezentați constant de către avocat C. G.
În dosarul nr. 6377/(...) al J. C.-N., L. A. și N. V., reprezentați de avocat C. G., în calitate de reclamanți, au chemat în judecată pe pârâții C. Local al municipiului C.-N. - C. locală de aplicare a L. nr. 1. și C. J. C. pentru aplicarea L. nr. 1., solicitând obligarea pârâtei de rândul I la a-i pune în posesie pe reclamanți cu terenul de 6.3 ha., situat pe raza municipiului C.-N., pentru care s-a eliberat adeverința nr. 1212/(...), Anexa 2A poziția 55, emisă în favoarea antecesorului reclamanților, L. V., precum și obligarea pârâtei de rândul II la emiterea titlul de proprietate pentru același teren.
Această acțiune a fost soluționată de Judecătoria Cluj-Napoca prin sentința civilă nr. 8664/(...), pronunțată în dosar nr. 6377/2004, în sensul admiterii acțiunii.
Se impune a se preciza faptul că terenul în suprafață de 6,3 ha., ce a făcut obiectul acestui litigiu, este de fapt terenul din titlul de proprietate nr.
10577/(...), menționat în actul încheiat între părți la (...).
Apoi, în dosarul nr. (...) al J. C.-N., nr. vechi 23165/(...), numiții L. A. și N. V., reprezentați de același avocat C. G., au formulat o cerere de intervenție în interesul Comisiei Locale C. de aplicare a L. nr. 1., prin care au solicitat respingerea cererii principale din acest dosar, formulată de reclamantul P. L. C., și care avea ca obiect obligarea la eliberarea procesului- verbal de punere în posesie, și mai apoi, obligarea la emiterea titlului de proprietate în favoarea reclamantului, cu privire la terenul situat în zona Becaș, înscris în CF nr. 15381, conform Hotărârii nr. 249/(...) a Comisiei Municipale de fond funciar C., în acest litigiu reclamantul contestând dreptul de proprietate al antecesorilor lui L. A. și N. V. asupra respectivului teren (f. 111, f. 86, f. 28 din dosar nr. (...)).
Este evident, așadar, raportat la data promovării celor două dosare, (...) și (...), că reclamanta recurentă G. C. era de multă vreme, cu mult înainte de încheierea celor trei acte litigioase, avocatul celor doi pârâți intimați.
Este știut faptul că în raporturile dintre avocat și clientul său se aplică nu numai regulile prescrise în Legea nr. 51/1995 și în Statutul profesiei de avocat, dar și regulile contractului de mandat, pentru că, avocatul, înlimitele contractului de asistență juridică ce i-a fost acordat, acționează ca un mandatar al clientului său.
Constant, pe tot parcursul soluționării cauzei în primă instanță, încă din momentul depunerii la dosar a primei întâmpinări, pârâții intimați au arătat că între părți a avut loc o înțelegere verbală, în sensul ca pârâții să-i dea gratis reclamantei, care le-a fost și avocată, 8.000 mp. teren, motivat pe faptul că ea s-a ocupat de obținerea actelor pentru teren, de expertiză, de întabulare și de parcelare (f. 24, 25 dosar fond).
Poziția pârâților intimați a fost constantă, în sensul că terenul urma să-i fie dat în schimb avocatei lor, reclamanta recurentă, ca și contraprestație pentru faptul că aceasta, pe cheltuiala sa, ar fi urmat să se ocupe de toate demersurile necesare pentru obținerea titlului de proprietate asupra terenului și pentru întabularea acestuia în CF pe numele pârâților.
Astfel, prin interogatoriile ce le-au fost luate (f. 97, 94 dosar fond), pârâții au arătat că înțelegerea părților a fost în sensul că să-i dea inițial reclamantei, în schimbul efectuării de către aceasta a demersurilor necesare pentru obținerea titlului de proprietate asupra terenului și pentru întabularea acestuia în CF pe numele pârâților, 500 mp. teren, apoi 2.000 mp. pe lângă cei 3.000 mp dați inițial, în final ajungându-se la 8.000 mp., ca urmare a insistențelor reclamantei în acest sens.
Aceste susțineri ale pârâților se coroborează cu probațiunea administrată în cauză, și care a fost avută în vedere de către T. la statuarea dispusă prin decizia civilă nr. 7., în sensul că nu s-a achitat niciun preț pentru cele două terenuri, de 3.000 și 5.000 mp., întrucât, apare greu de crezut că, dacă într-adevăr reclamanta ar fi achitat, pe de o parte, prețul de
75.000 Euro, iar pe de altă parte, prețul de 86.000 lei, reclamanta, avocat fiind, nu ar fi încheiat o chitanță care să ateste plata efectivă a acestor sume, chitanță care să îndeplinească toate cerințele prevăzute de art. 1092 și urm. C., coroborat cu art. 1176 și urm. C.
Starea de fapt reținută de către T. pe baza unei aprofundate cercetări a probațiunii administrate în cauză și a unei pertinente interpretări a probelor testimoniale, coroborate cu interogatoriile părților, relevă faptul că în realitate reclamanta nu a achitat niciun preț, urmărind dobândirea terenului în suprafață totală de 8.000 mp. exclusiv în schimbul activității juridice desfășurate în numele și pentru clienții săi, pârâții din prezenta cauză.
Este vădit nefondată susținerea recurentei, în sensul că s-a obligat la toate aceste demersuri administrative și jurisdicționale în numele pârâților intimați în calitate nu de avocat, ci de simplu „. administrativ";, având în vedere că încă din anul 2004, deci cu mult înainte de încheierea celor trei acte litigioase, reclamanta era avocata pârâților și că, numai și numai în această calitate, ea s-a obligat „pe cheltuiala sa să obțină actele necesare privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 6.3 ha., obținând titlul de proprietate, efectuând lucrarea de expertiză cadastrală, întabulări în cartea funciară pe numele vânzătorilor";, recurenta precizând expres : „totodată, mă oblig să efectuez contract de partaj pentru părți conform înțelegerii verbale dintre aceștia. Subsemnata cumpărător mă oblig pe cheltuiala mea să fac pe cheltuiala mea întabularea terenului de pe titlul de proprietate nr. 3. atât pe numele lui N. V., cât și pentru L. A., moștenitori după B. Paleghia și B. V.";.
De altfel, în virtutea aceleiași calități, de avocat al pârâților, de mandatar al acestora, reclamanta a suportat toate cheltuielile ocazionate cudezbaterea succesorală după L. V. (f. 94 dosar fond), a efectuat toate demersurile necesare pentru obținerea titlului de proprietate nr. 10577/(...), pe care i l-a predat printr-un act de predare-primire ginerelui pârâtului L. A., P. V. (f. 129 dosar fond), a suportat cheltuielile ocazionate de cele trei acte de partaj intervenite între comoștenitori, cheltuielile cu expertiza cadastrală, etc.
În schimbul acestor servicii, care în niciun caz nu erau „simple demersuri administrative";, ci veritabile obligații de rezultat asumate de un avocat în virtutea și în considerarea calității sale de avocat, părțile s-au înțeles să-i dea reclamantei gratis terenul de 8.000 mp.
Potrivit art. 94 din Statutul profesiei de avocat, avocatul are dreptul să fie remunerat pentru serviciile profesionale pe care le prestează în numele și pentru clientul său, aceste text legal prevăzând următoarele:
„Pentru activitatea sa profesională, avocatul are dreptul la onorariu și la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul clientului sau.
Onorariul se stabilește prin negociere, pornind de la onorariile minimale stabilite de C. U. A. din R..
A.ul nu este obligat sa justifice cuantumul onorariului convenit cu clientul.
Onorariul se stabilește pentru fiecare serviciu profesional în parte";.
Deși s-ar părea că stabilirea cuantumului onorariului este neîngrădită, totuși, în realitate, preocuparea pentru protecția clientelei a condus la anularea convențiilor care permit sau favorizează exercițiul profesiunii de avocat, prin încălcarea condițiilor imperative prevăzute de lege, în speță, a art. 94 mai sus citat, fiind de notorietate că pactele de quota litis încheiate între un client și avocatul său, fie într-un litigiu pendinte, fie în considerarea promovării unui litigiu, pentru ipoteza în care se va câștiga procesul, sunt interzise, întrucât astfel de pacte quota litis, fiind stipulate cu titlu de remunerație complementară, ele au o cauză ilicită, în sensul art. 966 și art. 968 C. civ. - contravenind și prevederilor art. 5 C. civ., care prevede că
„nu se poate deroga prin convenții sau dispoziții particulare la legile care interesează ordinea publică și bunele moravuri"; - , excedând cadrului legal care stipulează modalitatea în care se va stabili onorariul avocatului pentru serviciile profesionale prestate și, eludând practic acest cadru legal.
Raportat la toate aceste considerente, Curtea apreciază că cele trei acte încheiate între părți au natura juridică a unor pacte quota litis, iar nicidecum a unor antecontracte de vânzare-cumpărare.
Cu pr iv ire l a mo tiv ul de nulitate absol u tă decurg ând d in înc ălc are a
inc ap ac ităț ii spec iale de f olosinț ă de a cu mp ăr a, prev ăzu tă de ar t. 1309 C. c iv.
Art. 948 alin. 1 pct. 1 C. prevede că una dintre condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții este capacitatea de a contracta.
În literatura de specialitate, capacitatea de a contracta a fost definită ca fiind „o parte componentă a capacității juridice civile (de folosință sau de exercițiu) constând în aptitudinea persoanei (fizice sau juridice) de a încheia, personal sau prin reprezentare, contracte civile"; (M. M., Capacitatea de contracta, în M. N. C., M. M., V. U., D. de drept civil, Ed. Ș. și E. B., 1980, pag. 65).
În materia particulară a vânzării-cumpărării, art. 1306 C. prevede că pot cumpăra și vinde toți cărora nu le este oprit de lege, regula fiind așadar aceea a capacității, iar excepția fiind aceea a incapacității, instituirea incapacității având drept scop fie ocrotirea celor supuși interdicțiilor sau îngrădirilor ce decurg din ele, fie, așa cum s-a subliniat în doctrina despecialitate, „. unor terți sau a unor interese obștești, fie realizarea concomitentă a acestor două obiective"; (D. Cozma, Teoria Generală a Actului
J. C., Ed. Ș. B., 1969, pag. 184-185).
Spre deosebire de incapacitățile de a vinde, incapacitățile de a cumpăra sunt mai numeroase, fiind răspândite în diferite acte normative, în speță, interesând însă incapacitatea specială de a cumpăra reglementată de art. 1309 C., text legal care prevede următoarele:
„Judecătorii și supleanții, membrii M.ui P. și avocații nu se pot face cesionari de drepturi litigioase, care sunt de competența T. J. în a cărui rază teritorială își exercită funcțiunile lor, sub pedeapsă de nulitate, speze și daune interese";.
Sancțiunea încălcării interdicției instituite de art. 1309 C. este nulitatea cesiunii, plata spezelor de judecată și a daunelor interese dacă este cazul.
Întrucât textul în discuție privește un interes de ordine publică, respectiv, ocrotirea unor interese generale, grefate pe încrederea pe care oamenii trebuie să o aibă în avocați, încălcarea acestei interdicții atrage nulitatea absolută, nulitate care poate fi invocată de către oricine justifică un interes, în orice stare a pricinii, chiar și de către instanță din oficiu.
Chiar dacă s-ar împărtăși ideea acreditată de reclamantă, în sensul că între părți s-ar fi încheiat antecontracte de vânzare-cumpărare, acestea ar fi fost oricum lovite de nulitate absolută, pentru încălcarea interdicției prevăzută de art. 1309 C., având în vedere că cele trei acte, din (...), (...) și (...), au fost încheiate în timpul în care se găsea pe rolul instanțelor judecătorești dosarul nr. (...) - în care se contesta însuși dreptul pârâților din prezenta cauză la reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Legilor fondului funciar, tocmai asupra terenului litigios, iar reclamanta era avocata pârâților în respectiva cauză -, astfel încât, incidența în cauză a art. 1309 C. este mai mult decât evidentă.
Cu pr iv ire l a mo tiv ul de nulitate absol u tă decurg ând d in înc ălc are a ordinii publice profesionale.
Art. 5 C. civ. prevede că „nu se poate deroga prin convenții sau dispoziții particulare la legile care interesează ordinea publică și bunele moravuri";.
Ordinea publică profesională este una dintre componentele ordinii publice în înțelesul său clasic, tradițional, menționat în art. 5 C. civ..
Așa cum s-a arătat în doctrina de specialitate, sunt de ordine publică regulile care guvernează exercițiul unor profesiuni în vederea apărării interesului general și asigurării publicului împotriva incapacității și imoralității acelor persoane care exercită respectivele profesiuni (L. P., T. de drept civil. O., V. II. C., Ed. U. J., 2009, pag. 377).
Desigur, nu toate regulile deontologice care au ca obiect stabilirea îndatoririlor membrilor unei profesiuni sunt de ordine publică și că necunoașterea lor la încheierea unor convenții cu asemenea persoane antrenează nulitatea acesteia.
Dimpotrivă, numai regulile care exprimă cu suficientă forță grija protecției persoanelor aflate în situația de a contracta cu reprezentanții acestor profesiuni, având acest caracter, aparțin ordinii publice profesionale.
Ordinea publică profesională, ca parte a ordinii publice clasice, privește pe toți profesioniștii, și mai ales pe acele persoane care exercită profesiuni liberale, profesiuni care au la bază încrederea pe care clientul o are în cel ce exercită o asemenea profesiune: medici, farmaciști, avocați,notari publici, executori judecătorești, experți contabili, arbitrii, mediatori, lichidatori, etc.
Ordinea publică profesională, respectiv, respectarea acesteia, impune ca o convenție încheiată între persoane care exercită profesiuni liberale și clienți să fie fondată pe o cauză licită, adică să nu fie o cauză prohibită de legi, contrară bunelor moravuri și ordinii publice, pentru că într-o atare ipoteză, obligația fondată pe o cauză nelicită nu poate avea, așa cum o spune expres art. 966, rap. art. 968 C., niciun efect.
Or, este știut faptul că, prin prisma celor două texte legale, cauza ilicită atrage nulitatea convenției.
Legea nr. 51/1995, republicată, precum și Statutul profesiei de avocat, reglementează în amănunt drepturile pe care le are avocatul în exercitarea serviciului profesional, precum și îndatoririle și obligațiile pe care acesta trebuie să le respecte, exercitarea profesiunii cu încălcarea, nesocotirea ori eludarea acestor drepturi, îndatoriri și obligații, făcându-l culpabil pe avocat de încălcarea ordinii publice profesionale.
Astfel, art. 93 din Statutul profesiei de avocat prevede următoarele :
„D.ul avocatului de a asista, a reprezenta ori a exercita orice alte activități specifice profesiei se naște din contractul de asistenta juridică încheiat, în forma scrisă, între avocat și client ori mandatarul acestuia.
Modelul contractului este cuprins în anexa nr. VIII la prezentul statut.
C. de asistenta prevede în mod expres întinderea puterilor pe care clientul le conferă avocatului. În baza acestuia, avocatul se legitimează fata de terți prin împuternicirea avocațială întocmită conform anexei nr. IX la prezentul statut.
În lipsa unor prevederi contrare, avocatul este împuternicit sa efectueze orice act specific profesiei pe care îl considera necesar pentru realizarea intereselor clientului.";
Legea nr. 51/1995 reglementează în mod expres care sunt drepturile, îndatoririle și obligațiile avocatului, în exercitarea serviciului său profesional, după cum urmează:
Art.2 : „(1) În exercitarea profesiei avocatul este independent și se supune numai legii, statutului profesiei și codului deontologic.
(2) A.ul promovează și apără drepturile, libertățile și interesele legitime ale omului.
(3) A.ul are dreptul să asiste și să reprezinte persoanele fizice și juridice în fața instanțelor autorității judecătorești și a altor organe de jurisdicție, a organelor de urmărire penală, a autorităților și instituțiilor publice, precum și în fața altor persoane fizice sau juridice, care au obligația să permită și să asigure avocatului desfășurarea nestingherită a activității sale, în condițiile legii.";
Art. 3 : „ (1) Activitatea avocatului se realizează prin: a) consultații și cereri cu caracter juridic; b) asistență și reprezentare juridică în fața instanțelor judecătorești, a organelor de urmărire penală, a autorităților cu atribuții jurisdicționale, a notarilor publici și a executorilor judecătorești, a organelor administrației publice și a instituțiilor, precum și a altor persoane juridice, în condițiile legii; c) redactarea de acte juridice, atestarea identității părților, a conținutului
și a datei actelor prezentate spre autentificare;d) asistarea și reprezentarea persoanelor fizice sau juridice interesate în fața altor autorități publice cu posibilitatea atestării identității părților, a conținutului și a datei actelor încheiate; e) apărarea și reprezentarea cu mijloace juridice specifice a drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor fizice și juridice în raporturile acestora cu autoritățile publice, cu instituțiile și cu orice persoană română sau străină; f) activități de mediere; g) activități fiduciare constând în primirea în depozit, în numele și pe seama clientului, de fonduri financiare și bunuri, rezultate din valorificarea sau executarea de titluri executorii, după încheierea procedurii succesorale sau a lichidării, precum și plasarea și valorificarea acestora, în numele și pe seama clientului, activități de administrare a fondurilor sau a valorilor în care acestea au fost plasate; h) stabilirea temporară a sediului pentru societăți comerciale la sediul profesional al avocatului și înregistrarea acestora, în numele și pe seama clientului, a părților de interes, a părților sociale sau a acțiunilor societăților astfel înregistrate; i) activitățile prevăzute la lit. g) și h) se pot desfășura în temeiul unui nou contract de asistență juridică; j) orice mijloace și căi proprii exercitării dreptului de apărare, în condițiile legii.
(2) Activitățile prevăzute la alin. (1) se exercită numai de avocat, dacă legea nu prevede altfel.";
Art.40 : „A.ul este dator să studieze temeinic cauzele care i-au fost încredințate, angajate sau din oficiu, să se prezinte la fiecare termen la instanțele de judecată sau la organele de urmărire penală ori la alte instituții, conform mandatului încredințat, să manifeste conștiinciozitate și probitate profesională, să pledeze cu demnitate față de judecători și de părțile din proces, să depună concluzii scrise sau note de ședință ori de câte ori natura sau dificultatea cauzei cere aceasta ori instanța de judecată dispune în acest sens. Nerespectarea imputabilă a acestor îndatoriri profesionale constituie abatere disciplinară.";
Art.46 : „(1) A.ul nu poate asista sau reprezenta părți cu interese contrare în aceeași cauză sau în cauze conexe și nu poate pleda împotriva părții care l-a consultat mai înainte în legătură cu aspectele litigioase concrete ale pricinii.";
Art.48 : „(1) Este interzis avocatului ca, în mod nemijlocit sau prin persoane interpuse, să folosească procedee incompatibile cu demnitatea profesiei în scopul dobândirii clientelei.";
Statutul Profesiei de A. emis în 1995 de către U. A. din R. - C. U. , publicat în M. Of. nr. 237 din 17 octombrie 1995 și intrat în vigoare la data de (...), prevede care sunt exigențele pe care trebuie să le îmbrace exercitarea profesiei de avocat, și aceasta în considerarea importanței deosebite pe care această profesie o prezintă în societate, după cum urmează
:
Art.1 : „ Exercitarea profesiei de avocat este supusă Constituției, legii, statutului profesiei, convențiilor internaționale la care R. este parte și regulilor eticii profesionale.
Scopul exercitării profesiei de avocat îl constituie apărarea drepturilor, libertăților și intereselor legitime ale persoanelor fizice și juridice. În exercitarea profesiei avocatul este dator sa acționeze pentru asigurarea liberului acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil";.
Art.2 : „ Libertatea și independenta profesiei de avocat sunt atribute exclusive ale persoanei care exercita aceasta profesie, în temeiul legii și al prezentului statut.
Relațiile dintre avocat și clienții săi se bazează pe onestitate, probitate, corectitudine, sinceritate și confidențialitate.";
Art.4 : „A.ul îndeplinește o misiune socială, pusă în slujba adevărului
și a justiției.
În exercitarea profesiei, avocatul nu poate fi supus nici unei presiuni din partea autorităților publice sau a altor persoane fizice sau juridice.
Independenta avocatului nu poate prejudicia interesele clientului sau.
A.ul este dator sa dea clientului sau sfaturi juridice corespunzătoare prevederilor legale și crezului sau profesional.";
Art. 8 : „ A.ul nu poate acționa decât în limitele contractului încheiat cu clientul sau, cu excepția cazurilor prevăzute de lege.";
Art.9 : „ A.ul este dator sa-și sfătuiască clientul cu promptitudine, în mod corect și cu întreaga diligenta.";
Art.10 : „În cazul în care avocatul se afla în imposibilitatea de a-și exercita atribuțiile, el va asigura substituirea sa de către un alt avocat, pentru a nu aduce prejudicii clientului sau.";
Art.11 : „Dacă exista conflict de interese, avocatul nu poate fi decât apărătorul unei singure părți.";
Art.12 : „ Angajarea unui nou client nu poate fi făcuta, dacă prin aceasta sunt dezvăluite secretele aflate de la un alt client, cu efecte prejudiciabile pentru acesta.
Dispozițiile alin. 1 sunt aplicabile tuturor formelor de exercitare a profesiei de avocat.";
Art.13 : „Înainte de a angaja o cauza, avocatul are obligația sa informeze clientul asupra cheltuielilor probabile pe care aceasta le implica, comunicându-i totodată scutirile legale de care poate beneficia.";
În același timp, art. 103, art. 148 și art. 149 din același act normativ, prevăd care sunt îndatoririle avocatului, respectiv, faptul că încălcarea acestor îndatoriri constituie abatere disciplinară, dar care nu exclude răspunderea civilă, penală sau administrativă a acestuia - , întrucât, se încalcă onoarea și prestigiul profesiei, respectarea legii, a statutului profesiei
și a deciziilor obligatorii ale organelor de conducere ale profesiei.
Art.103 : „Exercițiul liber al profesiei, demnitatea, conștiința, independenta, probitatea, umanismul, onoarea, loialitatea, delicatețea, moderația, tactul și sentimentul de cofraternitate sunt principii esențiale ale profesiei de avocat și constituie îndatoriri ale acestuia.
A.ul este obligat sa respecte aceste principii în activitatea sa profesională
și în viata privată.";
Art.148 : „Fapta săvârșită de avocat, prin care se încalcă dispozițiile legii, ale statutului profesiei, deciziile obligatorii ale organelor de conducere ale baroului în care avocatul este înscris și ale U. A. din R. sau care este de natura a prejudicia onoarea și prestigiul profesiei sau ale corpului de avocați constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit art. 68 din lege.
Protecția onoarei și prestigiului profesiei, respectarea legii, a statutului profesiei și a deciziilor obligatorii ale organelor de conducere ale profesiei sunt încredințate organelor constituite potrivit dispozițiilor legii.";
Art.149 : „Răspunderea disciplinară a avocatului nu exclude răspunderea civilă, penală sau administrativă a acestuia.";
Se constată, așadar, de către Curte că prin întreaga conduită manifestată în raporturile cu clienții săi - raporturi derulate exclusiv în virtutea calității sale de avocat -, reclamanta recurentă a încălcat ordinea publică profesională, astfel cum aceasta a fost pe larg precizată în considerentele mai sus expuse.
Cu privire la motivul de nul itate absol u tă decurg ând d in l ips a unu i obiect determinat sau determinabil.
T. a reținut în considerentele deciziei sale că așa-zisele antecontracte de vânzare-cumpărare încheiate între părți ar fi fost lovite de nulitatea absolută pentru lipsa obiectului determinat sau determinabil, conform art. 948 pct. 3 C., coroborat cu art. 964 C., însă Curtea constată că acest motiv de nulitate nu este incident în cauză, pe de o parte, întrucât, în aprecierea Curții, actele încheiate între părți nu au natura juridică a unor antecontracte de vânzare-cumpărare, ci a unor pacte quota litis, iar pe de altă parte, având în vedere că, așa cum s-a stabilit în doctrina de specialitate, „. valabilă vânzarea al cărei obiect îl constituie o suprafață de teren dintr-o parcelă mai mare determinată prin contract (de exemplu, 1.000 mp. din parcela de 10.000 mp. aparținând vânzătorului), din care cumpărătorul, conform stipulațiilor contractuale, poate să-și aleagă amplasamentul"; (D. Chirică, T. de drept civil. C. speciale, V. I. Vânzarea și schimbul, Ed. C.H. B., B., 2008, pag. 41).
D. urmare, Curtea constată că prin prisma art. 962-965 C. civ. obiectul convențiilor dintre părți era determinabil, neputându-se reține nulitatea acestora pentru motivul prevăzut de art. 948 pct. 3 C. civ..
Cu pr iv ire l a mo tivul de nul itate decurg ând d in l ips a prețulu i, respec tiv, cu privire la motivul de recurs referitor la pl ata prețulu i.
Tribunalul Cluj a analizat exhaustiv și detaliat întreaga probațiunea administrată în cauză, pe baza căreia a concluzionat în sensul că nu s-a plătit niciun preț pentru așa-zisa vânzare.
Starea de fapt stabilită de T. cu privire la acest aspect, al neplății prețului, nu mai poate fi schimbată în recurs, dat fiind că, urmare a abrogării prevederilor art. 304 pct. 10 și 11 C., în recurs nu mai pot fi invocate niciun fel de aspecte de netemeinicie, care să implice o reapreciere a probelor, o reanalizare ori o schimbare a stării de fapt, instanța de recurs fiind ținută să se raporteze la starea de fapt reținută de instanțele de fond și de apel.
Reținerea T. C., în sensul că nu s-a achitat niciun preț pentru așa-zisa vânzare, confirmă aprecierile Curții, în sensul că în speță nu a fost vorba despre antecontracte de vânzare-cumpărare - acesta fiind și motivul pentru care nu s-a plătit niciun preț de către reclamantă -, ci despre pacte quota litis, pacte care, conform celor anterior expuse, sunt lovite de nulitate absolută pentru cauză ilicită, în sensul art. 966, art. 968 C., raportat la art. 5 C. civ., ilicitatea cauzei decurgând din fraudarea legii.
Cu privire la celelalte motive de recurs.
Nu poate fi reținut motivul de recurs referitor la lipsa de imparțialitate
și încălcarea principiului respectării dreptului la apărare de către instanța de apel, decurgând din modul în care aceasta a înțeles să completeze probațiunea deja administrată la fond, având în vedere că reclamanta este de profesie avocat, având calificarea juridică necesară în a-și susține cauza, în a-și face apărarea, prin propunerea probelor pe care le considera pertinente și concludente justei soluționări a cauzei, reclamanta neputând invoca lipsirea sa de apărare cătă vreme, datorită pregătirii sale profesionale,aceasta nu reclama o apărare suplimentară și, câtă vreme, pe tot parcursul soluționării cauzei în fond și în apel, reclamanta a fost reprezentată de un avocat ales.
Se susține de către recurentă că principiul egalității de arme ar fi obligat instanța de apel să dispună și readministrarea interogatoriilor pârâților apelanți și, eventual, reaudierea unor martori propuși de aceștia, etc., susținere care nu poate fi împărtășită de către Curte, având în vedere că potrivit art. 295 C., rap. la art. 129 alin. 4 și 5 C., instanța de apel putea încuviința refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, precum și administrarea probelor noi propuse în condițiile art. 292
C., doar dacă considera că acestea sunt necesare pentru soluționarea cauzei.
Pârâții apelanți sunt cei care, în condițiile art. 292 C., au criticat, prin apelul pe care l-au formulat, modul în care au fost apreciate probele de către prima instanță (f. 20 dosar apel), în timp ce reclamanta, prin întâmpinarea formulată la apelul pârâților (f. 30 dosar apel), a arătat că „în probațiune înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri, precum și de proba testimonială în situația în care cererea de suplimentare a acestei probe formulate de apelanți va fi admisă";.
Ulterior, la termenul de judecată din (...), fiecare dintre părți au formulat cereri în probațiune doar cu privire la necesitatea depunerii la dosar, de către reclamantă, a monetarului în original, iar instanța a constatat necesară reaudierea martorei P. A. M. și suplimentarea interogatoriului reclamantei intimate (f. 56-57 dosar apel).
Reprezentanta reclamantei intimate, însă, la termenul de judecată din
(...), a precizat că nu mai are de formulat alte cereri, în măsura în care nu se formulează alte cereri de către partea adversă.
Or, este evident că reprezentanta reclamantei intimate avea posibilitatea, față de constatarea de către instanța de apel a necesității reaudierea martorei P. și suplimentării interogatoriului reclamantei, să solicite suplimentarea interogatoriului pârâților, posibilitate de care nu a înțeles să uzeze.
D. urmare, nu i se poate imputa instanței de apel încălcarea principiului egalității de arme, câtă vreme, reprezentanta reclamantei nu și-a manifestat disponibilitatea de a solicita administrarea probelor pe care le considera necesare la acel moment, pentru justa și concludenta soluționare a cauzei.
Pe cale de consecință, Curtea constată că și acest motiv de recurs este nefondat.
Referitor la motivul de recurs prin care se invocă încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 139 C., Curtea constată că acesta este nefondat, motivat pe următoarele considerente:
Recurenta a susținut că instanța de apel a încălcat acest text legal prin aceea că a înlăturat proba cu copia certificată a înscrisului în discuție - înscris care ar fi făcut dovada plății prețului de către reclamantă -, pe motiv că reclamanta nu a depus la dosar originalul ori o copie certificată a înscrisului în discuție, și aceasta în condițiile în care încă din fața instanței de fond reclamanta a arătat că originalul nu se află în posesia sa și că se găsește într-o imposibilitate obiectivă de prezentare a originalului, provenind dintr-o împrejurare mai presus de voința sa.
Or, este evident că instanța de apel nu a încălcat dispozițiile art. 139
C., ci, dimpotrivă, a făcut o corectă aplicare a acestora, respectiv, nu a ținutseama de copia depusă de reclamantă la dosar, având în vedere că art. 139 alin. 1 C. prevede imperativ că „partea care a depus un înscris în copie certificată este datoare să aibă asupra sa la ședință originalul înscrisului sau să-l depună mai înainte în păstrarea grefei, sub pedeapsa de a nu se ține seama de înscris";.
Se constată, astfel, de către Curte că și acest motiv de recurs este nefondat.
În ceea ce privește solicitarea recurentei, de trimitere a cauzei spore rejudecare instanței de apel, solicitare întemeiată de recurentă pe prevederile art. 312 alin. 3 și alin. 5 C., Curtea constată că aceasta este nefondată, neexistând niciun motiv legal pentru pronunțarea unei atare soluții, având în vedere că instanța de apel a cercetat temeinic fondul cauzei, nu este necesară administrarea de probe noi, judecarea procesului de către instanța de apel nu s-a făcut fără a se intra în cercetarea fondului, iar judecata în fața instanței de apel nu s-a făcut în lipsa reclamantei, care să nu fi fost regulat citată, atât la administrarea probelor, cât și la dezbaterea fondului.
Curtea constată, așadar, că în cauză nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 312 alin. 3 și alin. 5 C., care să fundamenteze soluția de casare a deciziei recurate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la instanța de apel.
S-a invocat de către recurentă incidența în cauză a dispozițiilor art. 304 pct. 7 C., respectiv, faptul că hotărârea recurată nu ar cuprinde motivele pe care se sprijină ori ar cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, însă, Curtea constată că această invocare este vădit nefondată, hotărârea instanței de apel cuprinzând, în considerentele sale, exhaustiv, și pertinent expuse, atât motivele de fapt, cât și motivele de drept care au format convingerea instanței și care au fundamentat adoptarea soluției pronunțate.
Instanța de apel a analizat pe larg atât împrejurările de fapt ale cauzei, cât și ansamblul probațiunii administrate în cauză, a arătat expres care sunt motivele pentru care a împărtășit ori a înlăturat susținerile uneia ori alteia dintre părți, considerentele deciziei recurate fiind clare, neechivoce, bucurându-se de acuratețe juridică și neconținând dispoziții potrivnice ori contradictorii.
Art. 135 din Statutul profesiei de avocat nu reglementează, așa cum eronat susține recurenta, modul în care se stabilește onorariul avocatului, ci se referă la : „. congresului sunt conduse de către președintele U. A. din R., împreună cu un prezidiu format din 8 avocați, ales cu vot deschis. Congresul va alege un secretariat compus din 3 avocați, dispozițiile art. 123 din prezentul statut aplicându-se corespunzător";, motiv pentru care Curtea urmează să înlăture ca nefondat și acest motiv de recurs.
În ceea ce privește toate celelalte motive de recurs, prin care se reanalizează și se reiterează depozițiile martorilor P. V., C. G., P. A. M., se fac trimiteri la „. procurate de recurentă în dovedirea plății prețului (înscrisuri, probe testimoniale), etc.";, Curtea constată că acestea intră sub incidența excepției inadmisibilității, întrucât vizează netemeinicia deciziei recurate, iar nu nelegalitatea acesteia.
Or, după abrogarea pct. 10 și 11 ale art. 304 C., în recurs nu mai pot fi invocate niciun fel de chestiuni de netemeinicie, ci doar aspecte de strictă nelegalitate.
Invocarea de către recurentă a jurisprudenței C., cu statuare expresă asupra art. 6 paragraf 1 din Convenție, nu poate fi primită în sensulacreditat de către recurentă, respectiv, că instanța de apel nu a dovedit cu prisosință măiestria în utilizarea prezumțiilor ca mijloc de probă, ceea ce ar echivala cu neexaminarea apărărilor și susținerilor explicite ale părților și ar atrage modificarea hotărârii, câtă vreme, recurentei nu i-a fost îngrădit în niciun fel accesul liber la justiție și nu i-a fost încălcat de nicio manieră dreptul la un proces echitabil.
În plus, Hotărârea Perez versus Franța, din 12 februarie 2004, pronunțată de C. în soluționarea cererea nr.47287/99, nu este aplicabilă în speța de față, având în vedere că prin aceasta s-a stabilit doar că „art. 6 este aplicabil dacă s-a declanșat o procedură penală, iar victima infracțiunii s-a constituit parte civilă.";
În cauza Perez contra Franței plângerea viza o procedură penală contra lui X pentru vătămare corporală în cadrul căreia reclamantul, victima infracțiunii, a fost parte civilă.
Curtea a adoptat o nouă abordare cu privire la aplicabilitatea art. 6 parag. 1 la plângerile penale cu constituire de parte civilă. În opinia Curții, cât timp constituirea de parte civilă echivalează cu o cerere civilă de chemare în judecată, nu are importanță că nu există o cerere formală de reparare a prejudiciului produs. Chiar dacă procedura penală privește stabilirea vinovăției penale a unei persoane, prin constituirea de parte civilă procedura are și un element civil. În consecință, deși Convenția nu garantează dreptul vreunei persoane de a deschide o procedură penală, domeniu în care art. 6 nu este aplicabil, art. 6 devine aplicabil dacă s-a declanșat o procedură penală, iar victima infracțiunii s-a constituit parte civilă.
Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor mai sus expuse și a prevederilor art. 312 alin. 1 C., Curtea urmează să respingă ca nefondat prezentul recurs, cu consecința menținerii deciziei recurate, ca fiind legală.
În temeiul art. 274 C., rap. la art. 1169 C. civ., recurenta va fi obligată să-i plătească intimatei N. V. suma de 4.000 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial aferent contractului de asistență juridică nr. 32/(...), justificat prin chitanța de plată nr. 56/(...) (f. 36, 37).
În baza art. 1169 C. civ., rap. la art. 274 C., se va respinge cererea intimatului L. A. de obligare a recurentei la cheltuieli de judecată în recurs, constând în onorariu avocațial, ca nedovedită, motivat pe faptul că la dosarul cauzei (f. 38) s-a depus prin fax copia chitanței care atestă plata acestui onorariu, însă aceasta este total ilizibilă, datorită probabil expedierii prin fax impregnându-se cerneală pe întregul act trimis prin fax.
PENTRU ACESTE M.IVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta G. L. C., împotriva deciziei civile numărul 78 din 04 februarie 2011 a T. C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Obligă pe numita recurentă să plătească intimatei N. V. suma de
4.000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Respinge cererea intimatului L. A. de obligare a recurentei la cheltuielile de judecată în recurs, ca nedovedită.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 08 aprilie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
I.-D. C. A.-A. P. C.-M. CONȚ
A. A. M.
GREFIER
Red.CMC/dact.MS
2 ex./(...)
Jud.fond: D.V.P.
Jud.apel: A.A.M./O.R.Ghișoiu
| ← Decizia civilă nr. 1304/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 493/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
