Decizia civilă nr. 1438/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
,R O M Â N I A CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMI.
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1438/R/2011
Ședința publică din 20 aprilie 2011
I. constituită din:
PREȘEDINTE:
JUDECĂTORI:
T.-A. N.
A. C.
M.-C. V.
GREFIER:
M. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții C. K.-C. și F. N.-A., împotriva deciziei civile nr. 2. din 14 ianuarie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâta N. L., având ca obiect succesiune.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă mandatara pârâtei- intimate N. L., numita V. Ana, asistată de avocat B. M.-E., și reprezentantul reclamanților-recurenți C. K. și F. N.-A., avocat V. I., în substituirea doamnei avocat B. G.-E.
P. de citare este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu 106 lei taxă judiciară de timbru și 1 leu timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentantul reclamanților- recurenți depune la dosar, delegația de substituire.
Reprezentanta pârâtei-intimate solicită din partea reprezentantului reclamanților-recurenți o explicație, cu privire la fraza cuprinsă în memoriul de recurs, prin care se afirmă că „. intimatei tinde să obțină foloase personale prin orice mijloace";, respectiv la care dintre reprezentante se referă și care sunt mijloacele de care uzează, întrucât este o afirmație calomnioasă.
Reprezentantul reclamanților-recurenți învederează instanței că se prezintă în această cauză în substituire și nu poate să dea explicații în sensul celor solicitate de reprezentanta pârâtei-recurente.
Reprezentanta pârâtei-intimate arată că în această situație va face demersurile necesare la organele competente.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului, punând în vedere părților să pună concluzii și din perspectiva inadmisibilității motivelor de recurs care vizează netemeinicia hotărârii.
Reprezentantul reclamanților-recurenți susține recursul așa cum a fost formulat în scris, solicită admiterea acestuia, în principal casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, iar în subsidiar modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată și precizată, fără cheltuieli de judecată. Arată că motivele de recurs vizează nelegalitatea deciziei atacate.
Reprezentanta pârâtei-intimate susține întâmpinarea depusă la dosar, solicită respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii ca temeinică și legală a deciziei recurate, și obligarea recurenților la platacheltuielilor de judecată în cuantum de 800 lei, reprezentând contravaloarea onorariului avocațial, potrivit chitanțelor pe care le depune la dosar. . că hotărârea atacată este temeinică și legală, reflectă în mod corect starea de fapt și de drept a cauzei, având la bază o analiză temeinică și amănunțită a probelor administrate. Nu sunt adevărate afirmațiile recurenților potrivit cărora probele au fost interpretate în mod subiectiv, în sensul în care pârâta l-a solicitat. Este lesne de observat că instanța de fond a analizat pe larg cererile reclamanților indicând pentru fiecare petit motivele pentru care acestea sunt neîntemeiate. R. nu au făcut dovada calității de moștenitori, simpla calitate de rudă nu este suficientă și nu conferă automat calitatea de moștenitor, așa cum susțin reclamanții-recurenți. În mod vădit recurenții fac confuzie între efectele repunerii în termen prevăzute de L. nr. 1. și acceptarea succesiunii conform dreptului comun. În temeiul L. nr. 1., înregistrarea notificării avea valoarea de acceptare a succesiunii numai cu privire la imobilele a căror restituire era solicitată și nu opera o repunere pe în termen cu privire la acceptarea succesiunii pentru întregul patrimoniu al persoanelor decedate.
În replică reprezentantul reclamanților-recurenți arată că instanța de fond și apel nu au determinat corect cotele aferente claselor de moștenitori, reținând doar punctul de vedere al reprezentantei pârâtei, fără să verifice corectitudinea acesteia. Se poate pune sub semnul întrebării cum s-au putut determina cotele fără să se aplice prevederile devoluțiunii legale odată cu dezbaterea succesiunii unchiului, unde soția vine la moștenire în concurs cu colateralii privilegiați. Este clar și evident că părțile nu pot să ajungă la cote egale. Ineficiența testamentului este invocată prin prisma cererii depuse de moștenitoare testamentară la L. nr. 1., după soțul testatoarei, întrucât pârâta nu avea un drept născut ce putea fi transmis.
Reprezentanta pârâtei-intimate arată că în ceea ce privește analizarea concursului între moștenitori trebuia să se facă dovada că pretinșii succesibili au calitatea de moștenitori, iar când se dorește să se discute condițiile de ineficiență testamentară, situațiile sunt prevăzute de lege.
C U R T E A
Prin cererea înregistrata pe rolul J. C.-N. la data de (...), reclamanții C. K. C. si F. N. A. au solicitat în contradictoriu cu pârâta N. L., să se constate ca reclamanții au calitate de moștenitori legali după def. N. Jolanda (născuta Elek) decedată la data de (...) în municipiul C.-N., bunica maternă a reclamanților, în cote de ½ parte fiecare; să se constate calitatea de moștenitori legali după def. N. G. J. Z., decedat la data de (...) în municipiul C.-N., reclamanții fiind copiii surorii defunctului, N. E. Jolan Piroska, căsătorita F., respectiv nepoți de sora în cote egale de cate ½ parte fiecare; să se constate ineficienta testamentului autentificat sub nr. 66 din (...) de notar public S. C. L. în ce privește succesiunea defunctului și a defunctei menționați mai sus, testament care se referă exclusiv la moștenirea soției defunctului N. M. Ana, decedată la data de (...), precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin Sentința civilă nr. 1. pronunțată în ședința publică din data de 8 octombrie 2010 în dosarul nr. (...) al J. C.-N. s-a admis excepția lipsei de interes a reclamanților, raportat la petitele 1 si 3 ale acțiunii, având ca obiect constatarea calității reclamanților de moștenitori legali după defuncta N. Jolanda (născuta Elek) și defuncta N. E. Jolan Piroska, căsătorită F..
S-a respins ca lipsite de interes petitele 1 si 3 ale acțiunii civile formulate șiprecizate de reclamanții C. K. C. și F. N. A., în contradictoriu cu pârâta N. L.,
S-au respins ca neîntemeiate celelalte capetele de cerere.
Au fost obligați reclamanții în solidar să plătească pârâtei suma de 3285 leicu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Numita N. I. I. I. a decedat la data de (...), conform certificatului de deces de la fila 137 din dosar.
Din actele de stare civila de la filele 10-21, 42 rezulta ca N. I. I. I. (identica cu N. I. Iren Iohanna) a avut doi copii, pe N. G. J. Z., născut la data de (...) si N. E. I. Piroska nascuta la data de (...).
N. E. I. Piroska a decedat la data de (...). Din căsătoria sa cu numitul F. A. P. au rezultat reclamanta C. K. C., născuta F. la data de (...) si reclamantul F. N. A., născut la data de (...).
N. G. J. Z. a decedat la data de (...), lăsând ca moștenitoare pe N. M. Ana, în calitate de soție supraviețuitoare, care a decedat la rândul sau la data de (...).
Potrivit testamentului autentificat sub nr. 66/(...) de BNP S. C. L., numita N. M. Ana a instituit ca legatara universală pe pârâta N. L., lăsându-i moștenire întreaga sa avere mobilă și imobilă ce se va găsi în patrimoniul său la data decesului (f. 7).
Ulterior decesului defunctei N. M. Ana, a fost emis certificatul de moștenitor nr. 59/(...) de către BNP I. Ș. prin care s-a constatat ca are calitate de moștenitor după aceasta defunctă pârâta N. L., în calitate de legatară cu o cota de 1/1 parte. Prin același certificat de moștenitor s-a constatat ca face parte din masa succesorală apartamentul nr. 2 situat în C.-N. str. Paris, înscris în CF nr. 1. C.-N. (f. 8).
Potrivit copiei CF nr. 4834 C.-N., imobilul cu nr. top. 5222 casa din cărămidă situată în C.-N. str. Paris nr. 60 (nr. 71 în actuala numerotare) a fost proprietatea tabulară a numiților N. I., născută Elek, N. G. J. și N. E. căs. F. (f.44-47). În anul 1959, imobilul a fost naționalizat, intrând astfel în proprietatea Statului Român.
Prin Hotărârea nr. 100/(...) emisă de C. J. pentru aplicarea dispozițiilor L. nr. 112/1995 s-a dispus restituirea în natură către N. M. Ana a apartamentului nr. 2 din C.-N., str. Paris nr. 71 și a terenului aferent în suprafața de 295 mp. (f. 103-104), imobile ce au făcut parte din patrimoniul succesoral și care ulterior s-au transmis odată cu restul patrimoniului succesoral către pârâta N. L. în temeiul moștenirii testamentare.
Prin notificarea înregistrată sub nr. 55383/(...) la P. municipiului C.- N., N. L. a solicitat restituirea în natură a apartamentelor care nu au fost înstrăinate în temeiul L. nr. 112/1995, iar pentru cele vândute acordarea de despăgubiri bănești.
Prin notificarea înregistrată sub nr. 47530/(...) la P. municipiului C.- N., reclamanții C. E. C. și F. N. au solicitat de asemenea restituirea în natură a apartamentelor nevândute din imobilul mai sus descris și masuri reparatorii pentru cele înstrăinate.
Ambele notificări au fost respinse, iar atât reclamanții, cât și pârâta au formulat contestații, soluționate inițial prin sentința civilă nr. 4. pronunțată de
Tribunalul Cluj în dosar nr. 234/2004, menținută prin decizia civilă nr.
651/A/(...) pronunțată de Curtea de A. C. (f. 103-109). In considerentele sentinței civile nr. 4. s-a reținut ca toți reclamanții au justificat calitatea de succesori ai proprietarilor tabulari, reclamanta N. L. pentru cota de ½ parte din imobil, cuvenită după N. G. Iosif, care, pe lângă cota de ¼ proprie, a mai cules cota de ¼ parte de pe urma defunctei sale mame și reclamanții C. E. C. și F. N.pentru cealaltă cotă de ½ moștenita în același mod de defuncta N. E., căsătorită F., nefiind necesară depunerea unui certificat de moștenitor sau a unui testament, întrucât conform Normelor Metodologice de aplicare a L. nr. 1. prin acte juridice care atestă calitatea de moștenitor se înțeleg și actele de stare civilă care atestă rudenia sau filiația cu titularul inițial al dreptului de proprietate.
Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia civilă nr. 9. pronunțată în recurs, a casat atât decizia, cât și sentința menționate și a dispus trimiterea cauzei în rejudecare.
Prin sentința civilă nr. 6. pronunțată de Tribunalul Cluj în rejudecare, au fost admise în parte ambele plângeri cu consecința admiterii în parte atât a notificării formulate de pârâtă, cât și a celei formulate de reclamanți, dispunându-se restituirea în natură a acelei părți a imobilului care era liberă și acordarea de despăgubiri pentru apartamentele vândute (f. 110-114). Sentința a devenit definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1. pronunțată de Curtea de A. C. și decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de (...) (f. 138).
La data de (...), reclamanții au înregistrat la S. civilă de notari publici
Korcsog & Asociații o cerere de deschidere a procedurii succesorale după defunctul lor unchi, N. G. J. Z.. În cadrul acestei proceduri, reclamanții au dat declarații de acceptare tacită a succesiunii și au fost audiați martorii A. E. și F. V. T. P. succesorală a fost suspendată de notarul public la data de (...), în condițiile în care pârâta N. L., în calitate de legatar universal al soției supraviețuitoare, a defunctului, nu s-a prezentat.
Prin primul și cel de al treilea capăt de cerere din acțiunea civilă, așa cum a fost precizată, reclamanții au solicitat să se constate în contradictoriu cu pârâta N. L. calitatea lor de moștenitori legali după def. N. Jolanda, în calitate de nepoți de fiica și după N. E. Jolan Piroska, în calitate de fii.
Cu ocazia cuvântului pe fondul cauzei, pârâta, prin reprezentant, a arătat ca aceste petite sunt lipsite de interes, întrucât nu a înțeles să conteste niciodată calitatea reclamanților de moștenitori după cele două defuncte, astfel că aceste capete de cerere nu sunt chestiuni litigioase între părți. I. a calificat această apărare drept excepția lipsei de interes, care a fost admisă, cu consecința respingerii celor două capete de cerere, observând ca pârâta nu a contestat nici prin întâmpinare și nici în cursul judecării cauzei, că reclamanții nu și-ar justifica, calitatea de moștenitori legali după bunica, respectiv după mama lor. Dimpotrivă, au arătat ca înțeleg să se prevaleze de puterea de lucru judecat a hotărârii judecătorești pronunțate în procedura judiciară reglementată de L. nr.1., mai exact de acele statuari făcute de instanțe care priveau calitatea de moștenitori a părților după defuncta N. Jolanda. D. în cauză nu operează autoritatea de lucru judecat a acestor hotărâri, simplul fapt al invocării hotărârilor judecătorești anterioare de către pârâta reflectă atitudinea acesteia, în sensul de a nu contesta calitatea reclamanților de moștenitori legali după bunica, respectiv după mama lor.
Cât privește cel de-al doilea capăt de cerere din prezenta acțiune, prin care reclamanții au solicitat să se constate calitatea lor de mostenitori legali după defunctul N. G. J. Z., în calitate de colaterali ordinari (nepoți de sora), instanța a reținut următoarele:
Î.ucât în motivarea acțiunii, reclamanții au invocat prevederile art. 666 si urm. Cod civil, însă au făcut referire și la un imobil din masa succesorală ce a fost naționalizat, instanța a solicitat reclamanților să precizeze dacă își întemeiază petitele de constatare a calității de moștenitor pe dreptul comun sau pe dispozițiile L. nr. 1. care conține norme speciale în ce privește prescripțiadreptului de opțiune succesorală, operand o repunere în termen potrivit art.4 al.3, in conformitate cu care succesibilii care după data de 6 martie 1945 nu au acceptat succesiunea sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul acestei legi, cererea de restituire având valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire s-a solicitat.
In ședința publica din data de 24 iulie 2009, reclamanții au precizat prin reprezentant ca au înțeles să promoveze acțiunea în condițiile dreptului comun.
În accepțiunea art.669 Cod civil, au calitate de moștenitori legali descendenții și urmașii lor în linie dreaptă, fără limită de grad, iar potrivit art.672 Cod civil, intră în categoria colateralilor privilegiați, frații și surorile defunctului și descendenții acestora până la gradul IV inclusiv.
Pentru a avea însă calitate de moștenitor legal, orice succesibil trebuie să accepte succesiunea în termenul de prescripție prevăzut de art.700 Cod civil, de
6 luni de la data deschiderii moștenirii, în caz contrar, stingându-se dreptul de opțiune succesorală și odată cu acesta și titlul său de moștenitor, succesibilul devenind străin de moștenire.
Acceptarea succesiunii, astfel cum este definită în doctrina, constă într- un act sau fapt juridic unilateral săvârșit de succesibil prin care își consolidează necondiționat calitatea de moștenitor și poate fi expresă, când succesibilul își însușește calitatea de erede printr-un înscris autentic sau sub semnătură privată sau tacita când succesibilul face un act (fapt) pe care nu-l putea săvârși decât în calitatea lui de erede din care rezulta indirect, dar neîndoielnic intenția sa de acceptare a succesiunii (art.689 C. civil).
Acceptarea tacita presupune așadar, ca actul săvârșit de succesibil să implice cu puterea necesității intenția de acceptare a moștenirii, să nu poată primi și o altă interpretare, să fie așadar neechivoc. L. nu stabilește, în concret, care anume acte săvârșite de succesibil constituie manifestarea intenției de a accepta tacit moștenirea, mulțumindu-se să precizeze ca actele de conservare și administrare provizorie nu constituie acte de acceptare dacă cel ce le-a făcut nu și-a însușit calitatea de moștenitor, iar actele de dispoziție care au ca obiect drepturi succesorale constituie acte de acceptare. D. acest aspect, doctrina a stabilit că sunt acte cu semnificația acceptării tacite acte (fapte) materiale, actele de dispoziție fie că privesc bunuri succesorale singulare, fie că au ca obiect moștenirea privită ca universalitate, acțiunile în justiție sau alte acte procedurale, respectiv actele de administrare care au caracter definitiv și angajează viitorul. Evident, indiferent de natura lor, actele de acceptare a moștenirii trebuie săvârșite în termenul de prescripție de 6 luni de la data deschiderii succesiunii, în caz contrar, stingându-se dreptul de opțiune succesorală.
Prin prisma acestor considerente, în prezenta cauză, s-a constatat că reclamanții nu au acceptat în mod expres succesiunea după defunctul N. G. J. Z., printr-o declarație autentică sau printr-un înscris sub semnătură privată. D. în dosarul succesoral privindu-l pe defunctul N. G. J. Z., unchiul reclamanților, decedat la data de (...), aceștia au semnat așa-numite ". de acceptare tacită"; care au fost autentificate de notarul public, respectivele declarații nu au nicio valoare din acest punct de vedere, întrucât nu reprezintă nici veritabile declarații de acceptare a succesiunii în sensul art.76 din L. nr. 36/1995, nefiind date în interiorul termenului de 6 luni de la data deschiderii succesiunii, nici acte de acceptare tacită a moștenirii.
Apoi, întrucât reclamanții au susținut ca au acceptat moștenirea după unchiul lor în mod tacit, în cauză a fost administrată proba testimonială pentru dovedirea acestui aspect. Au fost astfel audiați la cererea reclamanților martorii
A. E. (f.152) și F. V. T. (f.153-154). Martora A. E. a declarat ca nu știe ce bunuriau rămas după defuncta N. I., bunica reclamanților, cu excepția unei vaze din porțelan în forma de bol și a unui tablou (un peisaj) pe care martora le-a văzut în casa reclamantei din Frankfurt. Din spusele reclamantei, martora a aflat ca aceste bunuri le-a primit de la mătușa sa, N. M. Ana, soția supraviețuitoare a unchiului decedat, N. G. (I.), iar martora a presupus ca bunurile provin din patrimoniul succesoral rămas după defuncta N. I., transmise apoi fiului sau, defunctul N. I..
În opinia sa, aceste obiecte au fost date reclamantei de mătușa sa nu ca o amintire, ci pentru a rămâne în familie, întrucât N. M. Ana îi privea pe reclamanți ca pe copiii săi. Martora a mai declarat că nu știe ce bunuri au rămas după defunctul N. I. și nici dacă reclamanții au discutat vreodată cu mătușa lor despre moștenirea rămasa după acesta.
Audiat fiind de instanța, martorul F. V. T. a confirmat împrejurarea că reclamanta a luat din casa mătușii sale, cu ocazia unei vizite pe care i-a făcut-o acesteia în prezența martorului, un tablou (un peisaj) și o vaza în forma de bol din porțelan chinezesc. Martorul a declarat ca aceste bunuri i-au fost dăruite reclamantei de mătușa sa, probabil ca un cadou făcut de orice mătușa din partea ei. Martorul a afirmat ca nu are cunoștință ca reclamantul F. N. A. să îi fi vizitat pe unchiul și mătușa sa la locuința lor din C., nici dacă reclamanții au contribuit cu vreo sumă de bani pentru înmormântarea lui N. I. ori dacă au făcut vreo îmbunătățire sau reparație la imobilul lui N. I., să fi plătit vreun impozit sau taxă pentru acesta.
Aspecte privind bunurile pe care reclamanta le-a luat de la mătușa sa rezulta și din declarația martorului G. J., propus de pârâtă, care a afirmat că a fost prieten apropiat al def. N. M. Ana și i-a cunoscut și pe reclamanți. D. decesul unchiului, reclamanta a mai venit să își viziteze mătușa o singură dată, ocazie cu care a luat de la aceasta mai multe obiecte. Martorul nu a fost prezent la această vizită, însă N. M. i-a relatat că reclamanta i-a luat din casă două vaze din porțelan, mai multe tablouri, tacâmuri și vesela. De asemenea, martorul a afirmat că a văzut-o pe N. M. Ana în ziua respectivei vizite și i s-a părut speriată și îngrijorată ca rămăsese fără niște bunuri pe care ar fi putut altfel să le vândă dacă ajungea în stare de nevoie.
Examinând aceste probe testimoniale ca și celelalte probe administrate în cauza, instanța de fond a constatat ca reclamanții nu au probat că au făcut acte de acceptare tacită a moștenirii în conformitate cu prevederile art.1169
Cod civil și art.129 C.pr.civ., nefăcând nicio dovada în sensul că ar fi făcut acte de administrare cu privire la patrimoniul succesoral rămas după defunctul lor unchi, acte de dispoziție cu privire la bunurile din masa succesorală sau drepturile succesorale ori acte sau fapte materiale din care să rezulte în mod neechivoc intenția lor de acceptare a moștenirii după acest defunct. Chiar și prin răspunsurile la interogatoriu (întrebările nr.11, 12 si 13), reclamantul F. N. A. a recunoscut că nu a făcut acte de acceptare sau dispoziție cu privire la bunurile succesorale ramase după defunctul sau unchi. Reclamantul a susținut prin răspunsul la întrebarea nr.14 că ar fi suportat cheltuielile de înmormântare împreuna cu mătușa sa, însă aceasta afirmație nu este susținută de nicio proba administrata în cauză.
Pe de altă parte, reclamanta nu a răspuns la interogatoriul propus și nici nu a justificat în vreun fel nedepunerea răspunsului la interogatoriul ce i-a fost comunicat în străinătate, fiind depusă doar copia traducerii unei adeverințe medicale din care rezultă ca la data de (...) reclamanta nu se putea deplasa. Ulterior, reclamanta nu a mai justificat în vreun fel nedepunerea răspunsului la interogatoriu, atitudine apreciată de instanță, în aplicarea prevederilor art.225
C.proc.civ., drept o prezumție de recunoaștere a susținerilor paratei.
Singurul act despre care s-ar putea discuta că ar reprezenta un act de acceptare a moștenirii după def. N. G. de către reclamanta C. l-ar putea constitui preluarea unor bunuri din masa succesorală.
În privința numărului și a descrierii acestora, instanța a luat în considerare declarațiile martorilor propuși de reclamanți, întrucât aceștia au văzut respectivele bunuri, iar martorul F. a fost prezent personal la vizita reclamantei la mătușa sa. D. martorul G. J. propus de pârâtă a afirmat că reclamanta a luat mai multe bunuri, martorul a cunoscut aceste aspecte din relatările numitei N. M. Ana, care era în vârstă și bolnavă, după cum a arătat martorul, și care s-a simțit probabil amenințată de venirea unei rude care putea avea pretenții în ce privește bunurile ramase după soțul său.
Reținând, așadar, ca declarațiile martorilor propuși de reclamanți sunt concordante în ce privește bunurile preluate de reclamantă, instanța de fond a apreciat că preluarea doar a două obiecte, care nu au o valoare deosebită, nu reprezintă un act de acceptare tacită a moștenirii, cu atât mai mult cu cât din declarațiile martorilor nu rezultă că aceste bunuri ar fi fost preluate din pasivul succesoral, putând avea în egală măsura valoarea unui cadou pe care numita N. M. l-a făcut nepoatei sale, după cum a arătat martorul F. Prin urmare, împrejurarea ca reclamanta a primit de la N. M. cele două bunuri nu are semnificația unui act de acceptare a moștenirii care să fie neechivoc, și mai mult, nu s-a dovedit ca aceste obiecte ar fi fost preluate în termenul de prescripție a dreptului de opțiune succesorală.
În sfârșit, deși reclamanții au susținut că cererea de restituire a imobilului naționalizat în baza L. nr.1. are valoarea unui act de acceptare expresă a moștenirii, s-a constatat că această cerere a fost formulată abia în anul 2001, mult după data decesului def. N. G., și prin urmare, după expirarea termenului de prescripție a dreptului de opțiune succesorală. Chiar dacă o asemenea cerere operează o repunere în termen în temeiul L. nr.1., aceasta privește doar bunurile pentru care a fost formulată cererea și are un regim special, neputând fi extinsă la întreaga moștenire și neavând nicio valoare în procedura comună de constatare a calității de moștenitor, cum este cea de față.
Din acest punct de vedere nici nu poate opera în prezenta cauza o eventuală putere de lucru judecat a sentinței civile nr. 4. pronunțată de Tribunalul Cluj sau a sentinței civile nr. 6. pronunțata de Tribunalul Cluj în rejudecare, în ce privește calitatea de moștenitor a părților litigante și cotele acestora, întrucât respectivele hotărâri au fost pronunțate în procedura contestației reglementate de L. nr. 1., unde sunt incidente dispozițiile art. 4 al.
3 care operează o repunere în termenul de acceptare a succesiunii cu caracter legal, pe când în prezenta cauză, reclamanții au arătat în mod expres că înțeleg să le fie constatată calitatea de mostenitori legali în procedura de drept comun, în condițiile art. 650 si urm. Cod civil.
Î.ucât din probele administrate nu rezultă ca reclamanții ar fi acceptat succesiunea după def. N. G. J. Z. în termenul legal de prescripție, instanța de fond a respins acest capăt de cerere din acțiune, ca neîntemeiat.
Cât privește ultimele două petite din acțiune, s-a observat că reclamanții au solicitat să se constate ineficiența testamentului autentificat sub nr. 66 din (...) de notar public S. Codruțe L. în ce privește succesiunea defunctului și a defunctei menționați mai sus, testament care se referă exclusiv la moștenirea soției defunctului N. M. Ana, decedată la data de (...) și să se constate că pârâta nu are calitatea de moștenitor legal după defuncții mai sus indicați. D. instanța a pus în vedere în mod repetat reclamanților să precizeze acest capăt de cerere, în sensul de a indica în mod explicit cauza de ineficiență pe care o invocă, reclamanții au afirmat doar că moștenitorului testamentar N. L. nu i s-atransmis dreptul de a solicita restituirea cotei de ¼ din imobilul naționalizat, întrucât dreptul nu era născut în patrimoniul testatorului la data decesului acesteia și deci nu putea fi lăsat legat fără încălcarea prevederilor art.963 cod civil (f.35).
Raportat la acest capăt de cerere, instanța de fond a reținut că legislația română cunoaște patru categorii de cauze de ineficacitate ale legatelor, respectiv ipoteze în care dispoziția testamentară prin care testatorul a instituit unul sau mai multe legate este lipsită de efecte juridice: nulitatea, reducțiunea, revocarea și caducitatea. Ineficacitatea invocată de reclamanți, în sensul că dispoziția testamentară făcuta de N. M. în favoarea pârâtei N. L. nu ar putea produce efecte în ce privește succesiunea după def. N. Jolanda și N. G. nu se încadrează în niciuna dintre aceste cauze de ineficacitate. D. reclamanții s-au mai prevalat de dispozițiile art.963 Cod civil, instanța a constatat că acestea nu sunt aplicabile în speță în sensul dorit de reclamanți.
A., conform acestor prevederi legale, numai lucrurile aflate în circuitul civil pot fi lăsate legat. Cu toate acestea, doctrina admite ca și un lucru viitor (cu excepția moștenirii nedeschise), care nu exista în momentul testării și nici chiar în momentul deschiderii succesiunii poate constitui în mod valabil obiectul unui legat. Mai mult, în cazul legatelor universale, moștenitorul testamentar are vocație la întreaga moștenire, având așadar posibilitatea de a beneficia de toate drepturile ce compun patrimoniul succesoral. În acest patrimoniu, așa cum în mod corect a arătat pârâta cu ocazia dezbaterilor pe fondul cauzei, intră atât bunurile aflate în masa succesorală la data deschiderii succesiunii, cât și bunurile sau drepturile care ar urma să intre în acest patrimoniu, inclusiv drepturi conferite de lege persoanei sau succesorilor săi universali sau cu titlu universal.
În prezenta cauză, în realitate, reclamanții au încercat prin formularea ultimelor două capete de cerere să obțină o recunoaștere judiciara a imposibilității pârâtei, în calitate de moștenitor testamentar după def. N. M. Ana, de a obține măsuri reparatorii în condițiile L. nr.1. cu privire la imobilul situat in C.-N., str. Paris nr.71, cu scopul evident al respingerii pretențiilor acesteia formulate în cadrul procedurii instituite de L. nr.1..
Or, așa cum s-a arătat mai sus, în calitate de legatar universal instituit prin testamentul lăsat de N. M. Ana, pârâta N. L. are toate drepturile aflate în patrimoniul succesoral, inclusiv dreptul de a solicita restituirea în natură a unor imobile naționalizate sau despăgubiri, în condițiile prevăzute de L. nr. 1., drept pe care în mod cert și numita N. M. Ana îl avea în patrimoniu, în calitate de moștenitor legal după defunctul N. G. J. Z. (atât în ce privește cota de ¼ parte din imobil pe care o avea acesta ca proprietar tabular, cât și în ce privește cota de ¼ parte pe care a cules-o ca moștenitor legal după defuncta sa mama, N. Jolanda).
Mai mult, prevederile art.4 al.2 din L. nr.1. sunt explicite, în sensul ca „de prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite";, susținerile reclamanților în sensul că pârâta, în calitate de moștenitor testamentar al defunctei N. M. Ana nu ar putea avea vocație și în ce privește imobilul naționalizat mai sus descris fiind total nefondate.
În sfârșit, pârâta are calitate de moștenitor după def. N. Jolanda și def. N. G. prin retransmitere, drepturile aflate în patrimoniul succesoral după cei doi defuncți revenind ca efect al moștenirii legale numitei N. M. Ana, și fiind culese ulterior în temeiul moștenirii testamentare de pârâta N. L.
Pentru toate considerentele expuse, instanța de fond a constatat că sunt neîntemeiate și aceste capete de cerere, care au fost respinse ca atare.
În temeiul prevederilor art.274 Cod procedura civila, a obligat reclamanții, ca părți în culpa procesuală, la plata în solidar către pârâta a sumei de 3285 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
Prin Decizia civilă nr. 2. din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr.
(...) s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanții C. K. C., F. N. A.împotriva Sentinței civile nr. 12784/(...) pronunțată în dosarul nr. (...) al J. C.-N.pe care a păstrat-o în întregime.
A fost obligat apelantul să plătească intimatei N. L. suma de 900 leicheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:
1. Din conținutul motivării cererii de chemare în judecată, cât și din conținutul motivelor de apel (și în special partea finală a acestora) rezultă că unicul scop urmărit prin promovarea acțiunii în prezentul dosar, acțiune întemeiata pe dreptul comun, este de a se stabili că doar lor le revine imobilul situat în C.-N., str. Paris nr. 71, nu și intimatei pârâte care nu este moștenitoarea foștilor proprietari tabulari.
Acest imobil intră însă sub incidența L. 1.. Notificările formulate de către toate părțile litigante au parcurs atât etapa administrativă, cât și etapa judiciară fiind soluționate irevocabil într-un al doilea ciclu procesual conform hotărârilor judecătorești aflate la f. 103-120,138 dosar fond.
Prin aceste hotărâri judecătorești s-a statuat că toate părțile din prezentul litigiu sunt îndreptățite la măsuri reparatorii stabilindu-se și cotele ce revin fiecărei părți, respectiv reclamanții apelanți cota de ½ parte în părți egale și pârâta intimata cealaltă cotă de ½ parte (f. 112,113 verso dosar fond).Chiar daca aceste cote sunt indicate în dispozitivul sentinței doar în privința restituirii în natură este evident că aceste cote se aplică și măsurii reparatorii în echivalent.
În aceste condiții în care și cotele părți din imobilul sus indicat și la restituirea cărora părțile sunt îndreptățite în temeiul L. nr. 1. au fost irevocabil și cu autoritate de lucru judecat statuate și în condițiile în care reclamanții apelanți nu au indicat niciun alt scop la care prezenta acțiune să servească este evident că întreaga acțiune este lipsită de un interes legitim și actual. Î.ucât doar reclamanții au declarat apel aceste considerente pot fi reținute doar în privința petitelor 1 si 3.
Prima instanța a reținut cu o altă motivare excepția lipsei de interes pentru petitele 1 si 3 petite prin care se solicită constatarea calității reclamantelor de mostenitori după bunica, respectiv mama lor. Considerentele mai sus expuse justifica pe deplin menținerea soluției in privința petitelor sus indicate. În plus, așa cum a reținut și prima instanța intimata pârâtă nu a contestat drepturile succesorale dobândite de către reclamanții apelanți prin moștenirile deschise după bunica și mama lor.
În privința moștenirii rămase după mama lor, pârâta intimată nu a pretins niciodată niciun drept nici măcar prin succesiuni succesive și ca atare stabilirea calității de mostenitori după mama lor în contradictoriu cu o persoana care nu face parte din categoria succesibililor (nici măcar prin succesiuni succesive) și care nu a emis nicio pretenție asupra acestei moșteniri este lipsită de orice finalitate practică.
În privința moștenirii ramase după bunica lor, pârâta intimata nu a pretins un drept direct, ci un drept ce îi revine prin succesiuni succesive, succesiuni indicate și în motivarea cererii de apel.
Pentru constatarea calității de moștenitor în conformitate cu aceste succesiuni succesive reclamanții apelanți în lipsa reglementarii cuprinse în L.nr. 1. și în ipoteza contestării calității lor de moștenitori ar fi justificat un interes legitim. În speță, însă așa cum s-a arătat mai sus, calitatea de moștenitor pentru imobilul indicat în acțiune și în motivele de apel s-a stabilit în procedura la L. nr. 1. și nu a fost contestată.
Chiar dacă s-ar fi apreciat ca reclamanții au interes în formularea unui petit pentru succesiunea bunicii lor, s-a observat ca el este formulat în contradictoriu cu motivele de apel. A., prin petitul 1 se solicită a se constata că reclamanții sunt moștenitorii bunicii lor având fiecare o cotă de ½ parte.
În realitate, așa cum arată aceeași apelanți reclamanți, calitatea de moștenitor după bunica lor aparține mamei și respectiv, unchiului lor. Așadar, chiar dacă s-ar fi trecut peste excepția lipsei de interes din perspectivele mai sus expuse concluzia ar fi fost tot aceea ca acest petit, astfel cum este formulat, este lipsit de orice finalitate, practica fiind contrară chiar și realității juridice susținute de către reclamanți și în apel, reclamanții nefiind moștenitori direcți ai bunicii lor, ci doar prin succesiuni succesive, așa cum a arătat și intimata pârâtă.
În consecință, în baza tuturor motivelor indicate, tribunalul a apreciat că respingerea petitelor 1 și 3 reiterate și în cererea de apel pe excepția lipsei de interes (înțelegând în cadrul acestui interes și cerințele pe care interesul ca folos practic urmărit de reclamanți trebuie să le îndeplinească) este legală și temeinică.
2. În ce privește petitul 2 privind constatarea calității de moștenitor al reclamanților apelanți după defunctul lor unchi, acest petit a fost respins de către prima instanță ca nefondat. A. acestui petit trebuie făcută așa cum a reținut corect și prima instanța în temeiul dreptului comun întrucât prezenta acțiune este întemeiată pe acest drept.
În consecință, instanța a arătat că se impune a se analiza dacă din probele administrate în cauză rezultă că reclamanții au acceptat succesiunea după unchiul lor în termenul de opțiune succesorală reglementat de art. 700 C.
Unchiul reclamanților a decedat la data de 22 iulie 1994, termenul de opțiune succesorală împlinindu-se așadar la data de 22 ianuarie 1995.
R. au depus dovada unor declarații notariale de acceptare expresă a succesiunii unchiului lor. Aceste declarații au fost date însă în septembrie 2008 (f. 38, 39 dosar fond) după împlinirea termenului de opțiune succesorală.
În ce privește notificarea formulată în temeiul L. nr. 1., valoarea acesteia ca act de acceptare a succesiunii se produce doar pentru imobilul supus acestei proceduri.
Așa cum s-a arătat în literatura de specialitate, textele de lege cuprinse în legile de retrocedare (inclusiv în privința Legilor nr. 112/1995 și nr. 1.) în sensul că cererea de retrocedare valorează act de acceptare a succesiunii reprezintă excepții de la regula indivizibilității actului de opțiune succesorală, excepții justificate de scopul acestor legi reparatorii. În condițiile dreptului comun, această notificare urmează regimul oricărui act de acceptare expresă și tacită respectiv, el trebuie realizat în termenul de opțiune succesorală. Este evident că această notificare făcuta în anul 2001 (f. 40 dosar fond) nu reprezintă un act de acceptare a succesiunii.
În ce privește realizarea unui act de acceptare tacită a succesiunii, din depozițiile martorilor audiați a rezultat că nici un act realizat de către reclamanți nu poate fi calificat ca act de acceptare a succesiunii.
Rezumând depozițiile martorilor rezultă că singurul act ce ar putea fi discutat ca fiind act de acceptare a succesiunii este primirea de către reclamantă de la mătușa lor a vazei și tabloului sus menționat. Așa cum s-a arătat mai sus, această primire a avut loc după expirarea termenului deopțiune succesorală și reprezintă în fapt sau cel puțin poate fi calificat ca o donație a mătușii către nepoata la care ținea ca un copil propriu, nefiind în mod neechivoc o acceptare a succesiunii unchiului. Datorită acestor aspecte, primirea acestor bunuri nu reprezintă act de acceptare a succesiunii.
În ce privește interogatoriul, este evident că reclamanții nu pot invoca în dovedirea acțiunii lor propriul răspuns la interogator, ci ei pot folosi ca probațiune în folosul lor doar răspunsul la interogator al părții adverse, ceea ce nu este cazul în speță. În răspunsul la interogator (f.180-184 dosar fond) reclamantul a susținut că a suportat cheltuielile de înmormântare ale unchiului său. Suportarea acestor cheltuieli nu este considerată în literatura de specialitate ca fiind un act de acceptare a succesiunii și totodată acest aspect nici nu a fost dovedit în speță.
Concluzionând rezultă ca probele administrate în față primei instanțe și invocate în motivarea apelului duc la concluzia univocă că în cadrul termenului de opțiune succesorală, reclamanții nu au acceptat moștenirea după unchiul lor, respingerea petitului 2 ca fiind nefondat fiind așadar legală și temeinică.
3. În ce privește petitele 4 și 5, analiza lor se impune a fi făcută împreună.
Din conținutul acțiunii, dar mai ales din conținutul motivelor de apel rezultă că scopul urmărit prin coroborarea celor două petite este acela de a se obține o statuare ca pârâta intimată nu era îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul L. nr. 1., întrucât nu este moștenitoarea legală sau testamentară a nici unuia dintre foștii proprietari tabulari, iar legatul de care se prevalează viza doar bunurile aflate in patrimoniul mătușii reclamanților care însă nu a fost proprietar al imobilului ce a făcut obiectul L. nr. 1..
Admiterea acestor două petite ar contraveni celor statuate în litigiul purtat pe L. nr. 1., așa cum s-a arătat la punctul 1 al prezentelor considerente, încălcând efectul pozitiv al autorității de lucru judecat de care se bucură hotărârile judecătorești mai sus menționate.
Totodată, așa cum a arătat și prima instanță, reclamanții nu au indicat ce ineficiență urmăresc să se constate în privința legatului având în vedere că în noțiunea de ineficiență, literatura de specialitate include nulitatea, reducțiunea, revocarea și caducitatea legatelor.
Oricum, concluzia care se impune în speța este aceea că testamentul de care beneficiază pârâta intimata nu este lovit de nici o cauză de ineficacitate din perspectiva aspectelor invocate în motivarea acțiunii și care vizează imobilul naționalizat și ca scopul urmărit de reclamanții apelanți prin petitul 4 și 5 nu poate fi atins.
A. exercitarea opțiunii succesorale în condițiile art. 4 alin. 3 din L. nr. 1., în privința imobilului sus menționat se putea realiza nu doar de succesibilii fostului proprietar de la care imobilul a fost preluat, dar și de moștenitorii acestor succesibili, indiferent dacă sunt moștenitori legali sau testamentari conform art. 4 alin. 1 din aceeași lege, dreptul de opțiune succesorala ca orice drept patrimonial fiind un drept ce se transmite prin moștenire. Altfel spus, în momentul în care pârâta intimata a formulat notificarea în temeiul L. nr. 1. a exercitat și dreptul de opțiune succesorala a lui N. G. J. Z. după mama sa, cât și dreptul de opțiune succesorală a lui N. Ana M. după soțul său, defunctul N. G. J., ambele drepturi de opțiune succesorala fiind transmise intimatei parate prin moștenirile succesive indicate și de către apelanți în cererea de apel, moșteniri care așa cum au arătat în aceeași cerere nu au fost anterior dezbătute si pentru care L. nr. 1. a recunoscut un nou termen de acceptare a succesiunii (f. 4).
Datorita acestei posibilități de exercitare a dreptului de opțiune succesorala și de moștenitorii succesibilului proprietarului tabular, posibilitate recunoscuta și de dreptul comun, pârâta intimata a ajuns prin succesiuni succesive să dobândească cota de ½ parte din imobilul naționalizat. De altfel, în măsura în care nu ar fi intervenit naționalizarea situația ar fi fost aceeași și în temeiul dreptului comun privind succesiunile. A., moștenitorii bunicii apelanților sunt cei doi copii ai ei care prin aceasta moștenire au dobândit o cota de ¼ parte din imobil, in urma acestei succesiuni având fiecare o cota de
½ parte. R. au moștenit după mama lor cota de ½ parte. Fiind străini de succesiunea după unchiul lor cota acestuia de ½ parte a fost moștenita de soția acestuia, iar după decesul soției acestuia de legatara sa universala, pârâta intimata.
Transmiterea dreptului de opțiune succesorala prin moștenire si posibilitatea exercitării sale si de moștenitorii succesibilului în condițiile art.4 alin. 3 din L. nr. 1. fac ca prevederile art. 963 C. să nu fie incident situațiilor ca cea din speță, concluzia fiind aceea ca dreptul de opțiune succesorală există în patrimoniul defunctului doar că nu a putut fi exercitat din cauza naționalizării. Datorită acestui motiv, succesibilii au fost repuși in termenul de opțiune succesorala pentru a putea exercita acel drept de opțiune care deși efectiv nu a putut fi exercitat în privința imobilului naționalizat exclusiv datorita naționalizării.
Având în vedere aceste considerente rezulta ca în mod corect prima instanța a respins petitele 4 si 5 ca neîntemeiate raportat la scopul urmărit.
În temeiul art. 298,274 C.pr.civ., tribunalul a obligat reclamanții apelanți aflați în culpa procesuală să plătească intimatei pârâte suma de 900 lei cheltuieli de judecata în apel constând în onorariul avocațial.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții C. K.-C. și F. N.-A. solicitând în principal casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar modificarea deciziei în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost precizată.
În motivare s-a arătat că soluția instanței de apel nu este corectă atât sub aspectul reținerii stării de fapt și interpretării probațiunii administrate, cât și sub aspectul încălcării dreptului la apărare și a principiului contradictorialității.
Se impune verificarea legalității hotărârilor pronunțate în cauză sub aspectul existenței unei hotărâri care să fi soluționat și constatat calitatea de moștenitor a reclamanților sau a pârâtei, în condițiile în care hotărârile pronunțate în temeiul L. nr. 1. nu conțin în dispozitiv nicio mențiune în acest sens. Autoritatea de lucru judecat poate rezulta numai din dispozitivul hotărârii, ceea ce nu este cazul în speță.
I. de apel nu a determinat corect cotele aferente claselor de moștenitori preluând punctul de vedere al intimatei, fără a verifica corectitudinea acestuia.
Interesul reclamanților în promovarea litigiului constă în protejarea dreptului de proprietate garantat și redobândit.
Pe fondul cauzei, s-a arătat că prin acțiunea înregistrată s-a solicitat constatarea calității de moștenitor după defuncții precizați în acțiune, fără a se trece la discutarea componenței masei succesorale, în aceasta neintrând imobile care urmează a fi retrocedate în baza legii speciale.
Numita N. M. Ana a decedat fără moștenitor legal cunoscut la apariția L. nr. 1., moștenitorului testamentar nefiindu-i transmis în proprietate dreptul de a solicita retrocedarea cotei de ¼ parte din imobil pentru că dreptul nu era născut în patrimoniul testatorului la data decesului, imobilul fiind scos din circuitul civil prin naționalizare. N. L. nu putea accepta moștenirea dupăproprietarii tabulari prin cererea depusă în temeiul L. nr. 1., aceasta neavând vocație succesorală după defuncții înscriși în CF. N. M. Ana nu a depus cerere în temeiul L. nr. 1. astfel încât nu a acceptat moștenirea după soțul predecedat. Acestea sunt motivele pentru care s-a solicitat ca instanța să constate că pârâta nu are vocație succesorală după defuncți și nu este îndreptățită să solicite parte din moștenire după aceștia, în acest context fiind formulată și cererea de constatare a ineficienței testamentului autentificat sub nr. 66/1999 de notarul public S. C. L..
Interesul promovării prezentei acțiuni este acela de a se stabili clar persoanele care au calitatea de succesori și de a proteja dreptul de proprietate al familiei după defuncții N. I., N. E. Piroska și N. G. J. Z., reclamanții acceptând tacit succesiunea astfel cum s-a dovedit.
Hotărârile pronunțate până în momentul de față nu conțin în dispozitiv nicio mențiune în privința calității de moștenitor a reclamanților cu privire la defuncții indicați, motiv pentru care nu au niciun efect asupra soluției ce urmează a se pronunța în prezentul dosar.
Notificarea formulată în temeiul L. nr. 1. are valoare de acceptare expresă a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită, prin efectul legii moștenitorii fiind puși în termenul de acceptare, având efect și asupra stabilirii calității de moștenitori în prezenta cauză.
În ceea ce privește interesul în promovarea acțiunii s-a mai arătat că din moment ce reclamanții dețin un drept la retrocedarea imobilului naționalizat, este clar că în măsura în care doresc să-și valorifice acest drept interesul este născut și legitim, excepția lipsei de interes fiind nefondată.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 312 C.pr.civ., art. 666 și urm. C.civil și art. 963 C.civil.
În apărare intimata N. L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că hotărârea pronunțată reflectă în mod corect starea de fapt și de drept a cauzei, având la bază o analiză temeinică și amănunțită a probelor administrate.
În ceea ce privește reținerea incidenței autorității de lucru judecat s-a arătat că faptul că în cuprinsul dispozitivului hotărârii pronunțate în temeiul L. nr. 1. nu este menționată în mod expres recunoașterea calității de moștenitor, nu este de natură să înlăture efectele produse de acea hotărâre judecătorească în condițiile în care în dispozitiv se arată care sunt cotele de moștenire cuvenite fiecăruia dintre moștenitori.
În mod corect a fost reținută excepția lipsei de interes a petitelor 1 și 3 în condițiile în care calitatea reclamanților de moștenitori după bunica și mama lor nu a fost contestată, pârâta solicitând numai partea care i se cuvine din succesiunile succesive pe linia lui N. G.
Referitor la transmisiunile succesorale și cotele de moștenire apreciate de reclamanți ca fiind cuvenite s-a arătat că simpla calitate de rudă nu este suficientă și nu conferă automat și calitatea de moștenitor. R. nu au înțeles noțiunea de retransmitere succesorală și nici drepturile care revin legatarului universal în temeiul unui testament valid.
L. nu face vreo diferență de tratament între moștenitorii legali și legatarii universali, întinderea drepturilor acestora fiind egală. L. nr. 1. menționează expres acest aspect la art. 4.
Sunt contrare realității și legii afirmațiile conform cărora la data intrării în vigoare a L. nr. 1. dreptul la măsuri reparatorii nu ar fi fost născut în patrimoniul lui N. M. Ana în condițiile în care întinderea activului succesoral nu este afectată de împrejurarea că la data decesului foștilor proprietari imobilul îndiscuție nu exista încă în materialitatea sa în patrimoniul defuncților, drepturile și acțiunile născute ex-lege chiar ulterior deschiderii succesiunii fiind parte a activului succesoral și putând face obiect al legatelor.
Dispozițiile art. 963 C. civil nu sunt aplicabile în cauză vizând o altă situație și având o altă semnificație decât cea prezentată în speță de către recurenți.
În mod corect s-a stabilit că reclamanții nu au făcut dovada acceptării moștenirii după defunctul N. G. J., o simplă declarație dată la mai bine de 12 ani de la data decesului neputând acoperi inexistența dovezilor de acceptare tacită a succesiunii în termenul de 6 luni prevăzut de C. C. Ori, prin probațiunea administrată nu s-a făcut dovada acceptării tacite a succesiunii, luarea unor obiecte ca amintiri de familie neputând avea această valoare.
În ceea ce privește notificarea formulată în temeiul L. nr. 1. este evident că aceasta are valoare de acceptare a succesiunii numai cu privire la imobilele a căror restituire s-a solicitat, neoperând o repunere în termen pentru acceptarea succesiunii în ceea ce privește întregul patrimoniu al persoanelor decedate.
Referitor la cauza de ineficiență a testamentului, nu s-a precizat care este efectiv aceasta, în mod corect apreciind instanța de fond și cea de apel că nu se pune problema unei asemenea cauze de ineficacitate.
Nu sunt întemeiate nici criticile referitoare la nerespectarea drepturilor procesuale ale reclamanților prin necomunicarea întâmpinării formulate în fața instanței de apel.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 115, art. 312 alin. 1 C.pr.civ.
Analizând recursul declarat de către reclamanții C. K.-C. și F. N.-A. împotriva Deciziei civile nr. 2. a T. C., prin prisma motivelor de recurs invocate prin cererea de recurs și a excepției puse în discuție din oficiu de către instanță, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește nulitatea hotărârii atacate, motivată prin aceea că a fost încălcat principiul contradictorialității și a dreptului la apărare se apreciază că acest motiv de recurs este neîntemeiat.
Din motivare rezultă că cele două principii fundamentale ale procesului civil au fost încălcate prin aceea că nu s-a comunicat întâmpinarea formulată în apel de către intimată și nu s-a încuviințat cererea de amânare formulată de către apelanți.
Ori, din cuprinsul încheierii pronunțate în ședința publică din (...) rezultă că instanța de apel a pus în discuția părților cererea de amânare a judecării cauzei în vederea studierii întâmpinării și formulării unei poziții procesuale față de aceasta, respingând-o raportat la data depunerii întâmpinării la dosar. Î.- adevăr întâmpinarea a fost depusă la dosar în termenul prevăzut de art.114 ind.1 C.pr.civ., astfel încât nu se impunea amânarea judecării cauzei în vederea comunicării acesteia.
Referitor la respectarea principiului contradictorialității, din cererea de recurs nu rezultă în ce sens ar fi fost încălcat acesta de către instanța de apel, motivarea referindu-se la încălcarea dreptului la apărare. T. cererile formulate au fost puse în discuția contradictorie a părților în ședință publică, faptul că apelanții nu s-au prezentat în instanță pentru a-și exprima poziția procesuală neputând fi reținut în culpa instanței.
În ceea ce privește invocarea reținerii în mod greșit de către instanța de fond și de apel a puterii de lucru judecat a sentinței civile nr. 6. a T. C. pronunțate în dosarul nr.(...)(iar nu a sentinței civile nr.4. a T. C.) se constată că și această critică este neîntemeiată.
Imobilul situat în C.-N., str. Paris nr.71, singurul imobil care intră în masa succesorală după defuncții indicați în acțiune, a făcut obiectulnotificărilor formulate de părțile din prezentul dosar în temeiul L. nr.1., notificările fiind soluționate prin intervenția instanței de judecată, pronunțându-se sentința civilă menționată anterior.
Imobilelor care fac obiectul acestei legi li se aplică evident legea specială care se completează cu dispozițiile de drept comun, dosarul nr.(...) al T. C. fiind soluționat prin interpretarea și aplicarea acestor norme speciale.
În aceste condiții este evident că în dispozitivul hotărârii nu are cum să apară în mod expres modul în care s-a soluționat aspectul referitor la calitatea de moștenitor a părților, atâta timp cât instanța nu a fost investită cu un asemenea petit. Plângerea împotriva dispoziției prin care s-au soluționat notificările nu putea fi însă soluționată decât prin analizarea îndreptățirii persoanelor care au formulat notificări la restituirea imobilelor preluate în mod abuziv din perspectiva art.4 din L. nr.1., în această modalitate procedând instanța investită cu soluționarea plângerii, astfel cum rezultă din considerentele sentinței civile nr.6. a T. C.
Rezultă deci că în ceea ce privește imobilul identificat mai sus chestiunea persoanelor îndreptățite la măsuri reparatorii a fost tranșată irevocabil, nemaiputând fi pusă în discuție în prezentul dosar. T. eventualele apărări și excepții puteau fi invocate în dosarul având ca obiect plângerea la L. nr.1., dosar în care au fost împrocesuate părțile din prezentul litigiu.
Raportat la reținerea puterii de lucru judecat în mod corect a apreciat instanța de apel că reclamanții nu mai justifică nici un interes în promovarea prezentei acțiuni, atâta timp cât ceea ce este în discuție este tot imobilul care a făcut obiectul L. nr.1., acest aspect fiind de altfel reconfirmat și prin cererea de recurs.
Un alt motiv de recurs privește modul în care instanțele de fond au tranșat problema constatării calității de moștenitor a reclamanților după defunctul N. G. Din perspectiva celor reținute anterior instanța de apel a apreciat și acest petit ca fiind lipsit de interes, dar având în vedere că a fost soluționat pe fond de către prima instanță, numai reclamanții declarând apel, instanța de apel a apreciat oportună analizarea pe fond a acestuia din perspectiva probațiunii administrate, ținând cont și de faptul că în justificarea sa au fost invocate prevederile comune în materie de succesiuni prevăzute de C. C.
În ceea ce privește modul în care instanța de apel a interpretat probațiunea administrată referitor la acceptarea succesiunii, raportat la prevederile alin.1 al art.304 C.pr.civ. și în condițiile abrogării pct.10 și 11 ale acestui text de lege, se constată că acest aspect nu mai poate fi cenzurat de către instanța de recurs, instanța de recurs fiind abilitată să verifice hotărârea numai din perspectiva legalității iar nu și a temeiniciei.
Din perspectiva nelegalității se impune a se analiza modul în care instanța de apel a aplicat dispozițiile legale incidente în materie de opțiune succesorală.
A., în primul rând se constată că în mod corect s-a reținut că notificarea formulată de reclamanți în temeiul L. nr.1. nu poate fi considerată ca având valoare de acceptare tacită a succesiunii, prin aceasta, în condițiile expres prevăzute de alin.3 al art.4 din L. nr.1., reclamanții acceptând succesiunea numai în ceea ce privește imobilul revendicat.
Apoi, pe baza probelor administrate și raportat la dispozițiile art.700 C., în mod corect s-a constatat că reclamanții nu au făcut dovada acceptării exprese sau tacite a succesiunii în termenul de opțiune succesorală.
În ceea ce privește petitele 4 și 5 din acțiune în mod corect s-a apreciat în considerentele deciziei atacate că din motivarea acțiunii rezultă că de fapt prinformularea acestora se tinde tot la rediscutarea persoanelor îndreptățite la măsuri reparatorii pentru imobilul revendicat în temeiul L. nr.1., acest lucru neputând fi făcut decât prin încălcarea puterii de lucru judecat raportat la hotărârea menționată mai sus.
O eventuală ineficacitate a testamentului de care s-a prevalat pârâta în procedura prevăzută de L. nr.1. ar putea fi într-adevăr verificată, dar reclamanții nu au precizat niciodată pe parcursul derulării cauzei care este motivul de ineficacitate a testamentului, ceea ce contestă de fapt aceștia, astfel cum s-a arătat și anterior, fiind îndreptățirea pârâtei la măsurile reparatorii prevăzute de L. nr.1.. Ori acest aspect a fost deja tranșat în mod irevocabil în dosarul nr.(...) al J. C.-N. prin aplicarea art.4 din L. nr.1., cu toate acestea instanța de apel arătând detaliat modul în care a operat transmisiunea drepturilor succesorale până la pârâtă și componența activului succesoral.
Așa cum s-a arătat în decizia atacată, dispozițiile art.963 C. nu sunt aplicabile în cauză, nefiind vorba despre o moștenire nedeschisă și de un pact asupra unei succesiuni viitoare ci punându-se numai problema componenței activului succesoral și a faptului dacă în acesta intră dreptul de opțiune succesorală conform alin.3 al art.4 din L. nr.1..
Pentru aceste motive, Curtea, în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. coroborat cu art.304 alin.1 C.pr.civ. va respinge recursul declarat de reclamanții C. K.-C. și F. N.-A. împotriva deciziei civile nr. 2. din 14 ianuarie 2011 a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o va menține ca legală.
În temeiul art. 274 C.pr.civ. instanța va obliga recurenții să plătească intimatei N. L. suma de 800 lei cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE M.IVE, ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanții C. K.-C. și F. N.-A. împotriva deciziei civile nr. 2. din 14 ianuarie 2011 a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Obligă recurenții să plătească intimatei N. L. suma de 800 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 20 aprilie 2011.
Red.A.C./dact.L.C.C.
2 ex./(...)
Jud.apel: A.A.M., O.R.Ghișoiu
Jud.fond: M.C.H.
| ← Decizia civilă nr. 275/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 4969/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
