Decizia civilă nr. 3313/2011, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția Civilă, de M. și A. S., pentru Minori și Familie

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 3313/R/2011

Ședința publică din 29 septembrie 2011

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. C. JUDECĂTOR: A. A. C. JUDECĂTOR: ANA I. G. : C. B.

S-a luat spre examinare-pentru pronunțare- recursul declarat de către reclamanții T. L., T. I., P. G. și G. I.A împotriva sentinței civile nr. 8. din 07 aprilie 2011, a T. C., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe pârâții intimați I. T., I. I.A, G. G., C. M., C. I., I. A., G. V., G. I., G. I. sr., V. M. și V.

V., având ca obiect servitute.

La data de 27 septembrie 2011, s-a depus la dosar, prin registatura instanței, din partea pârâților intimați I. T. și I. I., concluzii scrise.

De asemenea, la data de 29 septembrie 2011, s-a depus la dosar din partea recurenților T. L., T. I., P. G., G. I., concluzii scrise.

Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință a termenului din 22 septembrie 2011, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 29 septembrie 2011.

C U R T E A:

Prin sentința civilă nr. 1512 din data de 18 iunie 2009, pron unțată de

J. V. de Sus în dosarul nr. (...), a fost admisă în parte acțiunea precizatăformulată de reclamanții T. L., T. I., P. G., G. I., G. G., C. M., în contradictoriu cu pârâții I. T. și I. I.

S-a constatat că reclamanții au dobândit dreptul de trecere cu piciorul și mijloace de transport, tot timpul anului, peste terenul proprietatea pârâților I. T. și I. I., prin prescripție achizitivă.

Au fost obligați pârâții I. T. și I. I. să permită reclamanților exercitarea dreptului de trecere dobândit.

A fost respins petitul privind constituirea unui drept de servitute de trecere.

A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanți, în contradictoriu cu pârâții C. I., G. V., G. I. jr., G. I. sr., I. A., V. M. și V. V.

În considerentele sentinței s-a reținut că, așa cum rezultă din raportul de expertiză efectuat în dosarul nr. 81/R/2006, în proiectul de urbanism al comunei M., exista extinderea drumului ce face obiectul cauzei de față.

Potrivit depozițiilor martorilor V. I. și Ș. A., de 30-40 de ani accesul reclamanților la terenul lor se face pe drumul în litigiu, respectiv prin actuala curte a pârâților I. T. și I. I.

Până în urmă cu aproximativ 1 an, s-a circulat pe poarta montată de către pârâți, aceștia refuzând ulterior să mai permită accesul prin curtea lor.

Așa cum rezultă din considerentele deciziei civile nr. 2. a T. M., este indiscutabil faptul că ulița a existat și că poate avea calitatea de drum public sau privat, potrivit dispozițiilor legale în materie.

În cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare din (...), se menționează faptul că „spre miazăzi rămâne ulița de 4 metri pentru vânzător";, care și-a păstrat în proprietate suprafața de teren învecinată.

Prin urmare, la data încheierii contractului, această cale de acces exista.

Reținând că, potrivit lucrărilor de expertiză efectuate, calea de acces solicitată este cea mai scurtă la drumul public, în baza art. 623 și următoarele Cod civil, judecătoria a constatat că reclamanții au dobândit un drept de trecere cu piciorul și mijloacele de transport, tot timpul anului, peste terenul proprietatea pârâților I. T. și I. I., prin prescripție achizitivă.

Prima instanță a respins petitul privind constituirea unei servituți de trecere, cu motivarea că propunerile făcute de expert sunt costisitoare și greu de realizat.

Prin decizia civilă nr. 8./(...) a T. M., a fost admis apelul declarat deapelanții I. T. și I. I., împotriva sentinței civile nr. 1512 din data de 18 iunie

2009, pronunțată de J. V. de Sus în dosarul nr. (...), care a fost schimbată în parte, în sensul că:

A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții T. L., T. I., P.

G., G. I., G. G., C. M., în contradictoriu cu pârâții I. T. și I. I., C. I., I. A., G. V., G. I., G. I. sr., V. V. și V. M.

A fost dispusă instituirea unui drept de servitute de trecere, pe tot timpul anului, cu piciorul și mijloacele de transport, în favoarea terenurilor - fond dominant, proprietatea reclamanților G. I. - cu număr cadastral 7452, T. L. - înscris în CF nr. 5734/N M., număr cadastral 7434 și P. G. - înscris în C.F. 5733/N M., număr cadastral 7433, conform variantei I din lucrarea de expertiză întocmită de d-na expert Man V., pe traseul punctelor G-H-I-J- K, în lungime de 95 m și o suprafață afectată de 368 mp., evidențiate în anexa nr. 1 la lucrarea de expertiză, parte integrantă din prezenta decizie.

A fost dispusă instituirea unui drept de servitute de trecere, pe tot timpul anului, cu piciorul și mijloacele de transport, în favoarea terenului fond dominant proprietatea reclamantului G. G. și în sarcina terenului - fond aservit proprietatea pârâtului G. I. senior, conform variantei I din lucrarea de expertiză întocmită de d-na expert Man V., pe traseul punctelor

A-B-C, în lungime de 58 m și o suprafață afectată de 169 mp., evidențiate în anexa nr. 1 la lucrarea de expertiză, parte integrantă din prezenta decizie.

Au fost respinse celelalte cereri formulate.

Au fost obligați intimații T. L., T. I., P. G. și G. I. la plata către apelanții I. T. și I. I. a sumei de 1200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

În considerentele acestei decizii, instanța a reținut că dispozițiile art. 297 alin. 1 Cod procedură civilă, în redactarea în vigoare la momentul înregistrării cererii de apel, permiteau trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe doar în ipoteza în care aceasta a rezolvat în mod greșit procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată.

Niciuna dintre aceste situații nu este incidentă în speță.

Instanța nu a cercetat fondul atunci când a pronunțat soluția în temeiul unei excepții procesuale, a omis să se pronunțe asupra unei cereri ori dă altceva decât s-a cerut.

Prin hotărârea apelată, judecătoria a analizat pe fond cererile cu care a fost învestită, astfel încât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a dispune desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

Ca urmare a efectului devolutiv al căii de atac, instanța de apel are posibilitatea să analizeze aspectele invocate cu privire la caracterul de loc înfundat al terenului reclamanților și, respectiv, cu privire la faptul înfundării prin chiar conduita reclamanților.

Potrivit art. 623 Cod civil, „. continue și aparente se dobândesc prin titlu sau prin posesiunea de 30 de ani";.

Servituțile continue neaparente și servituțile necontinue și neaparente nu se pot stabili decât prin titluri, statuează art. 624 Cod civil.

Servitutea de trecere, care este necontinuă și neaparentă, conform art. 622 Cod civil, nu se poate dobândi prin efectul uzucapiunii, astfel încât capătul de cerere prin care s-a solicitat a se constata dobândirea unui drept de servitute de trecere prin prescripția achizitivă este inadmisibil.

Potrivit concluziilor lucrării de expertiză efectuate în cauză de d-na expert Man V., reclamanta T. L. este proprietara tabulară a unui teren în suprafață de 967 mp., înscris în CF nr. 5734 N M., număr cadastral 7434.

Reclamantul P. G. este proprietarul tabular al terenului în suprafață de 723 mp, identificat în CF nr. 5733 N M., nr. cadastral 7433.

Raportat la situația actuală din teren, suprafețele aflate în proprietatea reclamanților T. L. și P. G., chiar dacă nu au caracter de loc înfundat, nu au cale de acces cu mijloace de transport la drumul public.

Parcelele folosite de reclamanții T. L., P. G. și C. I. provin din același trup de teren, care a aparținut antecesorilor reclamanților, iar ieșirea din indiviziune s-a făcut pe cale amiabilă.

Prin amplasarea construcțiilor pe terenul folosit de C. I. s-a închis calea de acces la drumul public, existând în prezent doar o cale de acces cu piciorul la limita estică a terenului.

Reclamanta G. I. este proprietara unei suprafețe de 909 mp. teren, aferent numărului cadastral 7452, care are caracter de loc înfundat, neexistând o cale de acces la drumul public.

Reclamanta C. M., împreună cu familia, folosesc o suprafață de teren de 2493 mp, aferentă parcelei cu nr. cadastral 4732, înscrisă în cartea funciară în favoarea numiților C. I. și C. T.

Potrivit documentației cadastrale întocmite pentru înscrierea dreptului de proprietatea în cartea funciară, în schița nr. 1648/2006 este prevăzut drum de trecere în partea sudică a terenului, prin curtea numitului C. A., care este fratele lui C. T.

Ținând seama de această situație, expertul a concluzionat că terenul folosit de familia C. nu are caracter de loc înfundat, întrucât are acces la drumul public.

Așa fiind, instanța a respins cererea privind instituirea unui drept de servitute de trecere în favoarea terenului fond dominant deținut de reclamanta C. M. și familia sa.

Terenul folosit de reclamantul G. G., în suprafață de 520 mp., are caracter de loc înfundat, neavând acces direct la drumul public.

Pârâții I. T. și I. I. sunt proprietarii tabulari ai unui teren în suprafață de 2873 mp, înscris în CF nr. 5630 M., nr. topo 5662/cz/1, 5663/1/1 și

5663/1/2, pe care sunt edificate o casă de locuit P+M și anexe gospodărești.

Potrivit art. 616 Cod civil, proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nicio ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinuluisău pentru exploatarea fondului, cu îndatorirea de a-l despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona.

„Trecerea trebuie regulat făcută pe partea ce ar scurta calea proprietarului fondului închis, ca să iasă în drum";, statuează art. 617 Cod civil.

„Cu toate acestea trebuie a se alege trecerea prin locul ce ar pricinui o mai puțină pagubă acelui pe al cărui loc trecerea urmează a fi deschisă";, așa cum prevede art. 618 Cod civil.

Prin urmare, la stabilirea drumului de trecere trebuie avute în vedere atât interesele proprietarului fondului dominant, cât și cele ale proprietarului fondului aservit, urmând a fi aleasă calea care să producă cea mai mică daună pentru proprietarul fondului aservit.

Potrivit concluziilor lucrării de expertiză efectuate în cauză de d-na expert Man V., varianta cea mai scurtă și mai puțin împovărătoare pentru toate părțile este varianta I, evidențiată în anexa nr. 1 la lucrarea de expertiză, care nu afectează construcțiile edificate în zonă.

Stabilirea unui drum de trecere permanent prin curtea casei pârâților

I. T. și I. I. ar fi o sarcină greu de suportat de aceștia, distrugându-le intimitatea gospodăriei.

Varianta 6 propusă de expert este mai lungă și afectează o suprafață mai mare de teren.

Analizând probele administrate în cauză, tribunalul a apreciat nu s-a dovedit împrejurarea că natura de loc înfundat a terenurilor se datorează chiar conduitei reclamanților.

Împotriva acestei decizii, au declarat în termen legal recurs

reclamanții T. L. și T. I ., P. G. și G. I ., solicitând modificarea ei, în sensulrespingerii apelului declarat de pârâți și menținerii sentinței primei instanțe, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului lor, reclamanții învederează că instanța de apel a acordat mai mult decât s-a cerut de către pârâți în motivele de apel, motiv de recurs prev. de art. 304 pct. 6 Cod proc.civ., întrucât aceștia nu au solicitat constituirea unei servituți de trecere conform variantei I din raportul de expertiză întocmit de ing. expert Man V., ci au solicitat doar respingerea acțiunii ca inadmisibilă, lipsită de obiect, lipsită de interes sau nefondată. Oricum, instanța de apel nu a analizat alte variante propuse de experți.

Reclamanții au investit prima instanță cu un capăt de cerere principal, prin care au solicitat constatarea dobândirii unei servituți de trecere prin uzucapiune, iar, în subsidiar, instituirea unui drept de servitute de trecere, aceste capete de cerere fiind disjunse dintr-un alt dosar, respectiv dosarul nr. 81/R/2006. În sprijinul primului capăt de cerere, reclamanții au invocat decizia civilă nr. 289 a T. M., și decizia civilă nr. 364 a C. de A. C. pronunțate în dosarul nr. 6454, prin care s-a respins acțiunea negatorie a pârâților I. T. și I. I., fiind admise cererile de intervenție din acele dosare și reținându-se că ulița a existat, existența ei nu a fost contestată, decât sub aspectul lungimii, în sensul că s-ar termina la limita proprietății pârâților, iar, din contractul de vânzare-cumpărare încheiat la (...), rezultă că spre miază-zi rămâne ulița de 4 m pentru vânzător, care și-a păstrat în proprietate suprafața de teren învecinată.

Aceasta a fost folosită de reclamanți și antecesorii acestora de peste

70 de ani, reclamanții fiind proprietari tabulari, în baza unor contracte de vânzare-cumpărare și a unor schițe de dezmembrare anexe acestora.

În dosarul din care a fost disjunsă cererea reclamanților, a fost respinsă acțiunea negatorie formulată de pârâți și recunoscut dreptul de trecere în favoarea intervenienților.

Înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară a pârâților apelanți s-a făcut în baza unor schițe de dezmembrare eronate, aspecte reținute în deciziile la care s-a făcut referire, iar hotărârea în baza căreia aceștia și-au înscris dreptul nu este opozabilă recurenților.

Servitutea de trecere este o servitute aparentă, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 627 C. civil, referitoare la servitutea prin destinația proprietarului, așa cum rezultă din clauzele cuprinse în contractul din 20 mai 2006.

Pârâții I. T. și I. I., prin întâmpinare, au solicitat respingerea recursului, în principal, ca lipsit de interes, pentru că acțiunea lor a fost admisă și s-a instituit o servitute de trecere în favoarea acestora, iar reclamanții nu auformulat obiecțiuni la raportul de expertiză, nu au criticat și nu au respins variantele propuse de expert ca fiind cele mai puțin stânjenitoare și anume variantele 1 și 6, în subsidiar, ca nefondat, pe motiv că în mod corect a stabilit instanța de apel servitutea, reexaminând fondul cauzei, în condițiile în care prima instanță nu a indicat traseul și dimensiunile servituții de trecere.

Pârâții au invocat în apel și motive de fond și au solicitat reexaminarea fondului de către instanța de apel, nefiind vorba de un plus petit.

Reclamanții nu indică în concret care act juridic dedus judecății a fost greșit interpretat de instanța de apel, cu atât mai mult cu cât, prin cererea de chemare în judecată, s-a solicitat constituirea servituții de trecere, nu în baza unui act juridic, ci a uzucapiunii sau în temeiul art. 616 C. civil, referitor la servitutea locului înfundat.

Nu se indică în motivele de recurs textul de lege încălcat de instanța de apel, aceasta aplicând corect disp. art. 616 - 618, 635 C. civil, stabilind varianta cea mai puțin împovărătoare pentru toate părțile.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, rap. la

disp. art. 304 pct. 6, 8 și 9 C od proc. civ., curtea apreciază că acesta nu este

fondat, din considerentele ce urmează a fi expuse.

Astfel, așa cum rezultă din chiar motivele de recurs și cererea de chemare în judecată formulată d reclamanți (f. 3 dosar nr. 1938/2006, nr. nou (...) al Judecătoriei V. de Sus), reclamanții au solicitat, în principal să se constate că au dobândit un drept de servitute de trecere cu piciorul și cu mijloacele de transport pe terenul proprietatea pârâților, prin prescripție achizitivă, iar, în subsidiar, au solicitat constituirea servituții locului înfundat, arătând că nu au trecere la drumul public.

Prima instanță a recunoscut reclamanților un drept de servitute de trecere dobândit prin uzucapiune, în condițiile în care, așa cum corect a reținut instanța de apel, doar servituțile continue și aparente se pot dobândi prin uzucapiune, conform dispozițiilor art. 623 C. civil, or, servitutea de trecere este una discontinuă.

Prin urmare, soluția primei instanțe este greșită, neavând cum să fie menținută, prima instanță fiind cea care a aplicat greșit legea.

În plus, prima instanță, deși recunoaște o servitute de trecere, nu stabilește traseul acesteia, arătând în considerente că toate propunerile făcute de expert sunt costisitoare, foarte greu de realizat și afectează proprietăți ale unor terți nechemați în judecată.

În aceste condiții, în mod corect instanța de apel a stabilit că servitutea de trecere nu poate fi dobândită prin uzucapiune, nefiind aplicabile disp. art. 623 C. civil, trecând, astfel, la analiza capătului de cerere subsidiar referitor la servitutea locului înfundat.

În acest contest, instanța de apel, rap. la disp. art. 616-618 C.civ., a verificat dacă parcelele proprietatea reclamanților constituie sau nu loc înfundat și a stabilit trecerea cea mai puțin păgubitoare pentru proprietarul fondului aservit, cu respectarea acestor dispoziții, nesubzistând, astfel, motivul de recurs privind greșita aplicare a legii a normei de drept substanțial prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. De altfel, recurenții nu arată de ce ar fi încălcat instanța de apel dispozițiile referitoare la instituirea servituții locului înfundat, limitându-se la a arăta că nu a analizat și alte variante din raportul de expertiză, fără a indica vreo variantă care, în opinia lor cel puțin, ar satisface în mai mare măsură criteriile rezultând din disp. art. 617 și 618 C.civ.

A.ul pârâților se referă și la fondul cauzei, arătând că instanța nu a cercetat niciuna din variantele propuse în expertiză pentru a stabili traseul servituții, instanța de apel neacordând ceea ce nu s-a cerut, astfel că nu subzistă nici motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 6 Cod proc. civ.

În ceea ce privește motivul de recurs la greșita interpretare a actului juridic dedus judecății, așa cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată la care s-a făcut referire mai sus, acțiunea reclamanților nu este una confesorie de servitute în sensul de a se solicita pârâților să respecte o servitute convențională pe care aceștia ar fi încălcat-o, ci o acțiune în constatarea dobândirii unui drept de servitute prin uzucapiune sau, în subsidiar, de stabilire a servituții locului înfundat, astfel că nu se pune problema motivului de recurs prev. de disp. art. 304 pct. 8 Cod proc. civ.

În temeiul art. 312 alin. 1 Cod proc. civ., din considerentele arătate, curtea va respinge recursul reclamanților ca nefondat.

Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 274 alin. 1 Cod proc. civ., aceștia vor fi obligați să-o plătească intimatului I. T. cheltuieli de judecată în recurs în sumă de 1000 lei, reprezentând onorar avocațial, conform chitanței de la fila 42.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții T. L., T. I., P. G. și G. I.A împotriva deciziei civile nr. 85 din 0(...) a T. M., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.

Obligă recurenții să-i plătească intimatului I. T. suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI G. A. C. A. A. C. ANA I. C. B.

Red. CAA dact. GC

2 ex/(...)

Jud. apel: D.Țiplea, D.M. H.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 3313/2011, Curtea de Apel Cluj