Decizia civilă nr. 220/2011, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR.220/A/2011
Ședința din data de 15 aprilie 2011
Instanța constituită din:
PREȘED.TE: M. C. V. JUDECĂTOR: C. M. CONȚ GREFIER: A. B.
P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ este reprezentat de
PROCUROR: A. S.
S-a luat în examinare apelul declarat de pârâtul S. R. PRIN C. N. DE A. D. N. D. R. SA împotriva sentinței civile nr. 154 din (...) a T. C. pronunțată în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanții intimați S. I. și S. Ș., având ca obiect expropriere.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta intimatului P. de pe lângă
C. de A. C., procuror A. S., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
A.ul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 28 martie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, pârâta apelantă C. N. de A. și D. N. din R. SA a depus la dosar delegația avocațială a reprezentantei acesteia, în persoana doamnei avocat E. V. din Baroul București.
De asemenea, se constată că prin motivele de apel pârâtul apelant a solicitat judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu prevederile art. 242 al.2 cod procedură civilă.
Instanța pune în discuție cererea în probațiune formulată de pârâtul apelant, respectiv încuviințarea efectuării unei noi expertize, în condițiile art. 25 și 26 din Legea nr. 33/1994 de către o comisie de experți cu respectarea tuturor prevederilor legale care să aibă ca obiectiv stabilirea cuantumului despăgubirii pentru terenurile expropriate.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea cererii în probațiune formulată de pârâtul apelant, întrucât apreciază că raportul de expertiză efectuat la instanța de fond a respectat prevederile art. 25 și 26 din
Legea nr. 33/1994 și nu se mai impune efectuarea unei alte lucrări.
Instanța în urma deliberării, respinge cererea în probațiune formulată de pârâta apelantă C. N. de A. și D. N. din R. SA privind încuviințareaefectuării unei noi expertize ca nepertinentă soluționării cauzei, pentru următoarele considerente: expertiza tehnică ce a stat la baza de soluționării acțiunii în fața primei instanțe s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 25 și
26 al. 2 din Legea nr. 33/1994. Cele trei contracte de vânzare cumpărare atașate memoriului de apel de către pârâta apelantă pentru a fi luate în considerare la întocmirea noului raport de expertiză nu sunt relevante pentru că din punct de vedere al datei încheierii tranzacțiilor, toate sunt încheiate în anul 2010, lunile iunie, septembrie și octombrie, iar exproprierea a avut loc în luna septembrie 2007. De asemenea, unul dintre contractele de vânzare cumpărare depus la dosar de către pârâtul apelant are ca obiectiv un imobil construcție dar și o suprafață de teren, motiv pentru care nu poate fi considerat relevant, având în vedere că exproprierea a vizat numai o suprafață de teren.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța constată prezenta cauză în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond asupra recursului.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate, întrucât probele administrate în de către prima instanță și care au stat la baza pronunțării hotărârii sunt relevante și concludente în cauză.
C. reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 154 din (...) a T. C. pronunțată în dosarul nr. (...) s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta S. I., decedată și continuată de S. Ș. și S. I., împotriva pârâtului S. R. prin C. N. de A. și D. N. din R. și, în consecință:
- a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei cu titlu de despăgubiri pentru imobilele expropriate cuprinse în H. nr. 9. situate în localitatea F., arabil intravilan, tarlaua 41, parcela 40, în suprafață de 19 m.p., identificat cadastral cu nr. 4179 și arabil extravilan, în suprafață de 1.118 m.p., identificat cadastral cu nr. 4181 echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății al sumei de 10.331 euro, respingând alte pretenții.
- a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 2.760 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin H. nr.
95/(...) s-a aprobat acordarea de despăgubiri în conformitate cu art. 7 și 9 din Legea nr. 198/2004, în cuantum de 32.230, 22 lei reclamantei, pentru imobilul expropriat situat în localitatea F., arabil intravilan, tarla 41, parcela
40, în suprafață de 19 m.p., identificat prin număr cadastral 4179 și în suprafață de 1118 m.p., categoria de folosință arabil extravilan, identificat prin număr cadastral 4184.
În cauză s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză tehnică judiciară, într-o comisie conform prevederile Legii nr. 198/2004, componența inițială a comisiei de experți suferind modificări, cu respectarea art. 25 din Legea nr. 33/1994.
D. concluziile raportului de expertiză, întocmit de experții B. G., B. E. și F. M., concluzii asumate de toți experții prin semnătură, a rezultat că la momentul exproprierii, respectiv (...), valoarea terenului era de 472 euro terenul intravilan și 18.800 E. terenul extravilan, iar la data întocmirii raportului de expertiză valoarea terenului intravilan era de 231 euro, iar a terenului intravilan de 10.100 euro.
În raportul de expertiză la pct. 3/1 experții au concluzionat că imobilul-teren rămas neexpropriat nu a suferit niciun prejudiciu.
Și prin răspunsul la obiecțiunile la expertiză obiecțiuni formulate de ambele părți, experții au explicat concluziile lor cu privire la valoarea terenului apreciind ca neîntemeiate obiecțiunile formulate de către pârât.
La efectuarea raportului, experții au avut în vedere atât valori cuprinse în acte notariale, cât și din alte surse.
Astfel, la data întocmirii raportului de expertiză, valoarea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantei pentru terenul expropriat a fost mai mare decât cel avut în vedere de pârât.
Prin hotărârea de expropriere s-a avut în vedere o valoare de 10,2 euro/m.p. (193,8 E. pentru 19 m.p.) respectiv de 8,5 E. (respectiv 9503 E. pentru 1118 m.p.), valoare inferioară față de valoarea determinată de experți atât la momentul exproprierii cât și la momentul evaluării.
Cererile de constatare a nulității raportului de expertiză sau de refacere a acestuia de către comisia de experți, instanța le-a respins ca neconcludente.
În ceea ce privește susținerea pârâtei referitoare la categoria de folosință a terenului supus exproprierii și a împrejurării că cei 3 experți nu au ținut seama de categoria diferită a celor două parcele, respectiv intravilan-extravilan, din analiza conținutului expertizei, instanța a reținut că cei 3 experți au avut în vedere această calitate, însă, raportat la împrejurarea că acest teren face parte din aceeași parcelă și aceeași tarla, a utilităților și a amplasării acestora se poate determina o valoare globală a terenului, fără a se da o mare importanță, raportat la locul situării în fapt a terenului, a categoriei de folosință.
Pe de altă parte, s-a reținut că și într-un alt dosar, respectiv dosarul înregistrat pe rolul T. C. sub nr. 4808/1172007, având ca obiect expropriere, o comisie de experți în altă compunere a evaluat un teren obiect al exproprierii înscris pe parcelele cadastrale nr. 4146 și nr. 4147 la aproape aceeași valoare.
Totodată, s-a remarcat că valorile bunurilor expropriate la data efectuării raportului de expertiză sunt apropiate de cele avute în vedere de expropriator, diferențele sunt aproape insignifiante.
Diferența între valoarea de la momentul exproprierii și valoarea de la momentule efectuării expertizei se justifică prin faptul notoriu al crizei economice și imobiliare în special.
De altfel, așa cum în alte dosare pârâta a invocat valoarea prea mare a terenului, apreciind că un hectar de teren din R. nu poate valora foarte mult, acesteia i se poate opune aprecierea făcută de Guvernul României referitoare la valoarea globală de 85.000 E. a unui hectar de teren extravilan pe raza unei comune.
În ceea ce privește cererea reclamantei de a se avea în vedere valoarea de la momentul exproprierii determinată conform raportului de expertiză, aceasta nu a putut fi primită, întrucât, ca urmare a modificării și interpretării dispozițiilor legale cuprinse în Legea 198/2004, trebuie avut în vedere valoarea imobilului la data întocmirii expertizei.
Cererea reclamanților prin care s-a solicitat obligarea la repararea prejudiciului suferit prin scăderea valorii terenului rămas, nu a putut fi primită, plecând de la concluziile raportului de expertiză.
Pentru aceste considerente, drept consecință și prin cuvenită aplicare a legii în temeiul art. 10 din Legea nr. 198/2004, a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta S. I. decedată și continuată de S. Ș. și S. I.
În temeiul art. 274 C.pr.civ., întrucât reclamanta a făcut cheltuieli de judecată cu administrarea probei expertizei, iar pârâta a fost parte căzută în pretenții, chiar dacă cererea a fost admisă doar în parte, proba fiind necesară pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor, cuantum ce s-a stabilit a fi mai mare decât cel acordat prin hotărârea de expropriere, instanța a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 2760 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul S. R. prin C. N. de A. și D. N. din R. SA, solicitând schimbarea în parte a sentinței în sensul menținerii valorii despăgubirii acordate prin hotărârea de stabilire a despăgubirii nr. 95/(...) și respingerii cererii de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
S-a solicitat totodată obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea apelului pârâtul a invocat următoarele:
Antecesoarea reclamanților nu a formulat cererea prev. de art. 5 alin.
4 din Legea nr. 198/2004 și nu a depus actele doveditoare ale dreptului de proprietate, astfel încât aceasta era doar aparent îndreptățită la despăgubirea pentru imobilul expropriat.
Raportul de evaluare în baza căruia s-au stabilit despăgubirile aferente imobilelor expropriate a fost întocmit de către un evaluator în proprietăți imobiliare membru ANE.R, instanța fiind ținută în baza rolului activ să verifice modalitatea de stabilire a cuantumului despăgubirilor.
E.luarea ce a stat la baza stabilirii cuantumului despăgubirilor s-a făcut și prin raportare la valoarea de piață, însă în cazul exproprierii, aceasta nu poate constitui singurul criteriu care stă la baza stabilirii cuantumului despăgubirii.
H. primei instanțe se bazează pe interpretarea eronată a probei cu expertiza tehnică de evaluare, chiar instanța reținând că valorile bunurilor expropriate la data efectuării raportului de expertiză sunt apropiate de cele avute în vedere de expropriator, diferențele fiind insignifiante.
S-au invocat cele statuate prin decizia civilă nr. 4681/(...) a Î. C. de C.
și J.
A.antul a criticat raportul de expertiză ce a stat la baza soluționării litigiului în fața primei instanțe, arătând că experții au stabilit valoarea prin raportare exclusiv la ofertele de vânzare identificate pe internet la momentul întocmirii lucrării.
Totodată, determinarea valorii terenurilor expropriate s-a făcut în mod greșit de către experți, prin compararea cu terenuri construibile situate în intravilan, în condițiile în care din terenul expropriat doar suprafața de 19 mp este amplasată în intravilan, iar cea de 1118 mp, în extravilan.
Totodată, comparabilele folosite de către experți s-au raportat la terenuri situat în alte localități (Săvădisla, Baciu), deși trebuiau să se pronunțe asupra valorii unor imobile situate în comuna F., loc. L. de Sus, cu trăsături similare celor în litigiu.
Experții au utilizat în mod eronat coeficientul „U";, au recunoscut adăugarea din eroare a acestuia, iar afirmația potrivit căreia acesta nu a avut nici un efect asupra valorii de piață a terenului, este eronată, întrucât prin folosirea acestui coeficient, valoarea despăgubirii a fost mărită de trei ori.
Metodele utilizate de experți au fost tratate eronat, motiv pentru care lucrarea nu întrunește cerințele art. 26 din Legea nr. 33/1994, și nu poate constitui fundamentul unei hotărâri judecătorești.
Experții nu au luat în considerare expertiza actualizată de C. notarilor publici, potrivit art. 771 alin. 5 din Codul fiscal. Atât experții, cât și instanța ar fi trebuit să țină cont de valorile relevate de actele autentice de vânzare-cumpărare depuse de către pârât, din care rezultă fără putință de tăgadă caracterul just al despăgubirii stabilite prin hotărârea nr. 9.. În probațiune s-a solicitat efectuarea unui nou raport de expertiză având ca obiectiv stabilirea cuantumului despăgubirii pentru terenurile expropriate, cu luarea în considerare a contractelor de vânzare-cumpărare anexate declarației de apel. Reclamanții au depus întâmpinare după închiderea dezbaterilor și reținerea cauzei în pronunțare, solicitând respingerea apelului și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Analizând apelul formulat prin prisma motivelor invocate, curteaconstată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoareleconsiderente: Critica vizând calitatea reclamantei (în prezent decedată, acțiunea fiind continuată de către moștenitorii S. Ș. și S. I.), de persoana aparent îndreptățită la despăgubire, este total nefondată, întrucât însuși pârâtul prin C. a stabilit această calitate prin H. nr. 95/(...), prin care a aprobat acordarea despăgubirilor în cuantum de 32.230,22 lei. Critica vizând omiterea verificării modalității de stabilire a cuantumului despăgubirii prin hotărârea contestată va fi înlăturată, întrucât prin raportul de expertiză efectuat în fața primei instanțe, specialiștii au relevat nu doar valoarea de piață a terenului la data întocmirii raportului, ci și valoarea la data exproprierii (f. 183 dosar fond). A reieșit că valoarea totală a terenului ce a făcut obiectul exproprierii la acel moment era de 64.585 lei ( 1585 lei terenul cu nr. cadastral 4179 în suprafață de 19 mp, intravilan + 63.000 lei terenul cu nr. cadastral 4181 în suprafață de 1118 mp, extravilan), față de 32.230,22 lei cât s-a stabilit prin hotărârea contestată. Evident că este o mare diferență între cuantumul despăgubirilor acordate prin hotărâre și valoarea de circulație a imobilului la momentul exproprierii, diferență care atrage nelegalitatea Hotărârii nr. 9.. Momentul la care se impune verificarea legalității cuantumului despăgubirilor este cel de la momentul emiterii hotărârii prin care se aprobă acordarea despăgubirilor, verificare în urma căreia, în speță, a reieșit că despăgubirile acordate se situau mult sub valoarea de circulație a imobilului de la momentul exproprierii. Cele stabilite prin decizia nr. 4. a Î. C. de C. și Justiție invocate de către pârât nu sunt incidente în speță, întrucât elementele de comparație puse la dispoziția instanței, în speță de către pârât, sunt contracte de vânzare-cumpărare, încheiate în cursul anului 2010, adică la un interval de 3 ani față de momentul exproprierii. Așa cum corect a reținut prima instanță, prețurile pe piața imobiliară au suferit modificări impresionante, pe fondul instaurării crizei economice, care a afectat în special această piață. Ce ar putea fi utilizat ca element de comparație în cauză este contractul de parcelare și vânzare-cumpărare având ca obiect un teren fânaț situat în com. F., sat. L. de Sus, încheiat în anul 2006, cu un an înaintea exproprierii, prețul fiind stabilit la 31 E. Și prin luarea în considerare a acestui act, cuantumul despăgubirilor acordate prin H. nr. 9. este inferior valorii de piață contemporane momentului exproprierii. Tot din cuprinsul raportului de expertiză cea a stat la baza soluționării acțiunii în primă instanță, reiese că specialiștii au calculat valoarea terenului prin două metode diferite, a comparației directe și a comparației prin bonitare, raportându-se la cea dintâi la exprimare a opiniei lor, pe considerentul că valoarea stabilită în baza acesteia este cea mai apropiată de valoarea de piață estimată. În ce privește critica vizând efectuarea raportului de evaluare fără a se lua în considerare expertiza actualizată de C. notarilor publici, potrivit art. 771 alin. 5 din Codul fiscal, aceasta va fi înlăturată, pentru că art. 11 alin. 8 din Legea nr. 255/2010 prevede normele de procedură pe care trebuie să le urmeze comisia de expropriere. A. act normativ în art. 22 alin. 3 prevede că plângerea formulată împotriva hotărârii de stabilire a despăgubirilor se soluționează conform art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, adică exact textele legale în baza cărora instanța de fond a dispus efectuarea expertizei de evaluare și a soluționat cauza. Solicitarea de încuviințare a unei noi expertize a fost respinsă, pentru considerentele arătate în practicaua prezentei hotărâri. Pentru toate aceste considerente, în baza art. 296 Cod proc.civ., apelul pârâtului va fi respins ca nefondat. În ceea ce privește solicitarea reclamanților de obligare a apelantului la plata cheltuielilor de judecată în apel, aceasta nu poate fi soluționată favorabil în prezentul cadru procesual, întrucât întâmpinarea conținând această cerere, precum și dovada acestor cheltuieli au fost depuse după închiderea dezbaterilor, reținerea cauzei în pronunțare, redactarea minutei, completarea condicilor de hotărâri și introducerea minutei în ECRIS. Fiind acte care nu au putut fi luate în considerare la deliberare, acordareaacestora nu este posibilă, reclamanții având posibilitatea de a le solicita pe cale separată. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul S. R. prin C. N. DE A. ȘI D. N. D. R. SA împotriva sentinței civile numărul 154 din (...) a T. C., pronunțată în dosarul numărul (...), pe care o menține. Decizia este definitivă și executorie. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Dată și pronunțată în ședința publică din 15 aprilie 2011. PREȘED.TE JUDECĂTOR GREFIER M. C. V. C. M. CONȚ A. B. Red. MV dact. GC 6 ex/(...) Jud. primă instanță: D. T.
← Decizia civilă nr. 1114/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 3313/2011, Curtea de Apel Cluj → |
---|