Decizia civilă nr. 4478/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4478/R/2011
Ședința publică din data de 4 noiembrie 2011
Instanța constituită din:
Președinte : A. C.
J.ecători : V. M.- președintele Curții de A. C.
D. - L. B.-vicepreședinte al Curții de A. C.
G. : S. - D. G.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții M. I. și M. S. împotriva deciziei civile nr. 8. din (...), pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr.(...), privind și pe reclamanții R. V., M. M., M. M. JR, M. I. și D. V., având ca obiect servitute.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pârâta recurentă M. S. asistată de avocat G. M. cu împuternicire avocațială la dosar și pârâtele intimate M. M. jr. și D. V., asistate de avocat C. F., cu împuternicire avocațială la dosar, având calitatea de reprezentant al tuturor reclamanților intimați, lipsă fiind pârâtul recurent M. I. și reclamanții intimați R. V., M. M. și M. I.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este legal timbrat.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că prin întâmpinarea formulată și înregistrată prin serviciul de registratură al instanței, la data de 21 octombrie 2011, reclamanții intimați au solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentanta pârâtei recurente depune la dosar o serie de înscrisuri, reprezentând copiile cărților funciare 1039 B., copia extrasului de carte funciară nr.52088 B., copia tranzacției încheiată la data de 2 septembrie
19769 și copia plângerii penale formulată de M. I. împotriva numitei M. M. H. ( filele 21-33 din dosar ).
Instanța, pune în discuție faptul că în cererea de recurs au fost invocate motive de netemeinicie a hotărârii.
Reprezentanta pârâtei recurente, precizează că așa cum reiese din conținutul motivelor de recurs, acestea se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct.9 C.
Nefiind formulate alte cereri ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate și pe cale de consecință respingerea acțiunii formulate, cu cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale.
Reprezentantul reclamanților intimați, susține motivele invocate prin întâmpinare, solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată în sumă de 1000 lei.
C U R T E A
Deliberând, reține că:
I. Prin sentința civilă nr. 1427 din 13 mai 2010 a J.ecătoriei Vișeu de
Sus, pronunțată în rejudecare după casare, în dosarul nr. (...), s-a dispusdupă cum urmează:
Au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei calității procesuale pasive invocate de către pârâți.
A fost admisă acțiunea civilă intentată de reclamanții M. M., M. M. jr.
și M. I., D. V. și R. V., în contradictoriu cu pârâții M. S. și M. I. și, în consecință, s-a constatat că reclamanții au dobândit dreptul de trecere în tot timpul anului cu piciorul și mijloacele de transport pe traseul 8-21-25-32-
26-27-37-39-8 identificat în schița anexa 1 a completării la raportul de expertiză efectuat în cauză de exp. Z. N., în suprafață de 249 mp, având o lungime de 71,4 m și o lățime medie de 3 m, parte din parcela top.1237, CF nr. 993 B., schiță ce face parte integrantă din dispozitivul prezentei sentințe.
Au fost obligați pârâții să tolereze trecerea reclamanților pe traseul menționat mai sus, urmând a se abține de la orice act de natură a tulbura libera exercitare a dreptul de trecere al reclamanților.
Au fost obligați pârâții să plătească reclamanților suma de 1737 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxe de timbru și onorarii expertize.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere, în esență, următoarele:
Pentru a se putea clarifica legitimitatea procesuală a părților, atât cea activă cât și cea pasivă, trebuie stabilită în mod corect natura acțiunii formulată de către reclamanți, respectiv dacă este vorba despre o acțiune în stabilirea dreptului de servitute sau dimpotrivă, este vorba despre o acțiune în conservarea servituții născută prin titlu, actul juridic denumit „. și datat (...), astfel cum a stabilit instanța de recurs prin decizia civilă nr.
1971/R/(...).
Așa cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată și potrivit precizărilor făcute de reclamanți, prin apărător, în speță, se urmărește conservarea servituții născută prin titlu, respectiv actul juridic denumit „. și datat (...) (încheierea din data de (...), f. 85 și (...), f. 111, 112).
Totodată, este adevărat că nici reclamanții și nici pârâții nu sunt proprietari de carte funciară, însă aceste aspecte nu justifică lipsa de legitimitate procesuală a părților, excepțiile lipsei calității procesuale active și pasive fiind neîntemeiate.
Așadar, pe lângă faptul că reclamanții sunt moștenitorii proprietarului de carte funciară M. I. (T.), mai puțin M. I., soțul reclamantei M. M. junior, este relevant faptul că toate părțile exercită asupra imobilelor terenuri o posesie îndelungată, folosesc aceste imobile, exercitând deci atributele de posesie și folosință, ceea ce conduce la concluzia că li se poate recunoaște calitatea procesuală activă în acțiunea confesorie de servitute, precum și cea pasivă. Pârâții nu au contestat împrejurarea că reclamanții folosesc terenul și nici nu au ridicat problema că ei nu ar folosi și poseda terenul fond aservit.
Pe fondul cauzei, se impune a se verifica existența dreptului de servitute al reclamanților, drept pe care aceștia doresc să îl apere prin cererea de chemare în judecată formulată.
Servitutea este o sarcină impusă unui fond, „pentru uzul și utilitatea unui imobil având un alt stăpân";, astfel cum prevede art. 576
C.civ., iar unul dintre modurile de constituire a servituților cu cea mai largă aplicație practică este stabilirea servituților prin convenție (art. 623 C.civ.).
În speță, servitutea de trecere (sarcina impusă fondului aservit aparținând pârâților) a fost constituită pentru uzul și utilitatea imobilului folosit în prezent de către reclamanți, prin convenția sub semnătură privată din data de (...), denumită „., încheiată între reclamanta M. M. și soțul său M. I. T., decedat, pe de o parte și pârâți, pe de altă parte (f. 2 dosar nr. (...)).
Apărările pârâților în sensul că nu au semnat actul, nu pot fi reținute ca întemeiate, din moment ce sunt contrazise de concluziile raportului de expertiză criminalistică. În ceea ce privește semnătura pârâtului M. I., s-a conchis faptul că, probabil a semnat actul, ținând seama doar de simplitatea relativă a semnăturii, și nu există nici o altă probă administrată în cauză care să conducă la concluzia că acesta nu ar fi semnat. Declarațiile martorilor semnatari ai tranzacției nu relevă nimic concludent în acest sens (f. 89, 99 și 112 vol. I).
Drumul deschis în anul 1979 a fost folosit de către părți o perioadă foarte lungă de timp, până acum 3-4 ani, când pârâții nu le-au mai permis reclamanților accesul.
Prin expertiza tehnică efectuată în cauză, s-a identificat traseul stabilit în convenție (f. 49, 50, 75, 76 vol. II), pe care pârâții s-au angajat să permită accesul lui M. I. T. și a familiei acestuia, drum pentru care au fost despăgubiți cu suma de 3.900 lei, astfel cum s-a stipulat în act. În ceea ce privește termenul de exercitare a servituții, se observă faptul că, actul s-a încheiat între părți „pe veci în mod irevocabil";, deci servitutea are un caracter perpetuu.
Convenția încheiată în anul 1979, fiind perfect valabilă, din moment ce nu a intervenit nici una dintre cauzele generale sau speciale de stingere a servituții, își produce efectele și în prezent, pârâții având obligația pasivă de a se abține de la orice act de natură a împiedica exercițiul dreptului de servitute de către reclamanți, care stăpânesc acum fondul dominant, în favoarea căruia s-a instituit servitutea de trecere.
Nu prezintă relevanță susținerile pârâților în sensul că reclamanții ar mai fi construit și alte imobile care le-ar fi îngreunat trecerea sau cele legate de oportunitatea sau neoportunitatea constituirii servituții întrucât ar fi existat și alt traseu pe care puteau circula, din moment ce în anul 1979 pârâții au convenit în mod liber și au și fost despăgubiți cu suma de 3.900 lei pentru constituirea unei servituți asupra terenului lor.
Faptul că, între timp (după peste 20 de ani de zile în care s-a circulat pe acel drum), pârâții s-au răzgândit și contestă în mod formal tranzacția, pentru că nu mai doresc ca reclamanții să circule pe traseul stabilit în anul
1979, nu conduce la stingerea servituții.
Servitutea de trecere, având un caracter perpetuu, stingerea ei nu se poate realiza decât prin desființarea titlului prin care a fost constituită, fie prin schimbarea modului de exercitare, ori, nu suntem în nici una dintre aceste situații, singurul lucru schimbat din 1979 până în prezent fiind doar persoanele care utilizează traseul, însă sarcina impusă asupra fondului aservit aflat în folosința și posesia pârâților subzistă, acțiunea confesorie de servitute fiind întemeiată.
În temeiul art.274 C., pârâții au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1737 lei, reprezentând taxe de timbru și onorarii expertize achitate de către reclamanți.
II. Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții M. I. și M. S., precum și distinct, reclamanții M. M., R. V., M. M. junior și M. I.
Prin decizia civilă nr. 8. din 07 aprilie 2011 a fost respins ca nefondat apelul pârâților, fiind însă admis apelul reclamanților cu consecința schimbării în parte a sentinței, anume în sensul că traseul căii de acces are o lățime de 3,5 m, iar cheltuielile de judecată la plata cărora sunt obligați pârâții în favoarea reclamanților sunt în cuantum de 4450 lei.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. Motivând apelul, T. a arătat următoarele:
La data de 2 septembrie 1979, între pârâții M. I. B. și M. S., pe de o parte, și reclamanta M. M. împreună cu defunctul ei soț M. I. T., pe de altă parte, s-a încheiat actul sub semnătură privată intitulat „. prin care pârâții își exprimau acordul ca „pe veci în mod irevocabil"; familia M. I. T. să aibă acces pe drumul deschis de pârâtul M. I. B. peste terenul aflat în posesia sa.
Deși contestată încheierea actului de către pârâți, tribunalul apreciază că în cauză s-a dovedit că aceștia și-au manifestat voința în sensul arătat în cuprinsul actului sub semnătură privată, acest act emanând de la pârâții înșiși.
În cauză a fost efectuată o expertiză criminalistică de către L. I. de E. C. C., prin care s-a stabilit că actul expertizat a fost semnat de către pârâta M. S. și a fost probabil semnat de către pârâtul M. I. I. determinării certe a identității de semnătură în partea ce-l privește pe pârâtul M. I. s-a datorat simplității semnăturii.
Coroborând însă concluziile raportului de expertiză cu declarația martorului I. G., audiat în etapa apelului, martor care confirmă amenajarea de către pârât în urmă cu aproximativ 30 de ani a unui drum folosit ulterior de către defunctul M. I. T. și familia sa în baza unei convenții despre care martorul a arătat că nu cunoaște dacă a fost încheiată în formă scrisă sau doar verbal, tribunalul apreciază că în cauză s-a probat încheierea convenției din 2 septembrie 1979, atestată inclusiv de exercitarea drepturilor reclamanților decurgând din acea convenție, până în urmă cu puțin timp în urmă când au intervenit conflictele dintre cele două familii.
Potrivit art. 969 C.civ., convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.
Nu interesează așadar în cauză calitatea de proprietari asupra celor două fonduri a unora sau altora dintre părțile din proces.
Interesează doar faptul că s-a încheiat convenția din 1979 și efectele pe care aceasta le produce.
În virtutea principiului forței obligatorii a contractului, părțile contractante sunt silite să execute întocmai, una față de cealaltă, obligațiile la care s-au îndatorat, fără putința revocării contractului doar prin simpla voință a doar uneia dintre părțile contractante.
În aceste condiții pârâții sunt ținuți de acordul exprimat în 1979 să-și îndeplinească cu bună credință obligațiile asumate prin actul intitulat „. și să permită și pe mai departe accesul reclamanților pe traseul stabilit de prima instanță pe baza identificării făcute de către dl. expert Z. N.
Îndreptățirea reclamantei M. M., parte semnatară a contractului, nu comportă discuții. Drepturi similare au însă și fiicele defunctului M. I. T., dobânditoare pe cale succesorală a patrimoniului defunctului, cuprinzând drepturi și obligații ale acestuia, și totodată și reclamantul M. I., ginerele defunctului M. I. T., care se bucură de folosința fondului dominant pentru uzul și utilitatea căruia a fost constituit pe cale convențională drumul de acces peste fondul aservit.
Acestea sunt considerentele pentru care instanța de apel apreciază că apelul pârâților este nefondat.
Au fost însă găsite întemeiate criticile formulate de către reclamanți, constatându-se că expertul numit în cauză a identificat traseul servituții pe o lățime de 3,5 m și nu doar 3 m cât a stabilit prima instanță și de asemenea prin chitanțele depuse în etapa apelului s-a probat faptul că reclamanții au efectuat până la momentul pronunțării soluției de către prima instanță cheltuieli de judecată în valoare de 445 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar, onorarii expert, onorarii avocațiale.
III. Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții M. I. și M. S., solicitând modificarea ei în sensul respingerii în totul a acțiunii reclamanților, deoarece:a) În mod greșit au respins instanțele excepția lipsei calității procesuale active a pârâților, căci deși reclamanții afirmă că sunt succesori au proprietarului tabular, M. I., această susținere a lor este eronată. Astfel, trebuie observat că reclamanții intimați de rândul 2, 3 și 4 afirmă că sunt moștenitori ai lui M. I., semnatar al tranzacției invocate în cauză ca fiind încheiată în anul 1979, fără însă ca această calitate a lor să fie constatată de către instanță sau confirmată printr-un certificat de moștenitor. Or, în lipsa unei asemenea constatări sau a unui asemenea act juridic, reclamanții nu pot invoca drepturi proprii, ei neavând calitatea de parte în convenția de care se prevalează. În raport de aceste elemente și întrucât nu au solicitat validarea convenției, reclamanții apar ca lipsiți de calitate procesuală activă, acțiunea lor fiind inadmisibilă.
Reclamanții nu au nici calitatea de proprietari ai fondului dominant, în condițiile în care proprietar tabular al acestuia este M. I., iar reclamanții au afirmat în fața expertului că nu au nicio legătură cu acesta.
În ce-i privește pe pârâți, aceștia nu au calitate procesuală pasivă câtă vreme nu sunt titularii dreptului de proprietate asupra fondului aservit, în CF nr. 5095 B. fiind înscrise alte persoane ca proprietare al acestui fond. Prin urmare, moștenitorii acestor persoane trebuiau introduși în proces, ceea ce nu s-a făcut. b) Se impune calificarea juridică exactă a prezentei cauze, respectiv dacă s-a solicitat stabilirea unui drept de servitute de trecere sau, dimpotrivă, conservarea servituților născute în temeiul convenției din data de 02 septembrie 1979.
Din modul de formulare a obiectului cererii de chemare în judecată rezultă că reclamanții au solicitat constatarea dobândirii dreptului de trecere, invocând o servitute stabilită prin fapta omului, deși au invocat nu doar prevederile art. 620 și art. 623 C.civ., ci și pe acelea ale art. 616 C.civ.
Toate acestea nu exclus însă condiția ca pârâții să fie proprietarii fondului aservit, neîndeplinirea acestei condiții atrăgând inadmisibilitatea acțiunii. c) Ulterior convenției din anul 1979 au fost edificate construcții noi, care împiedică accesul reclamanților. S-a ajuns la crearea unui loc înfundat prin fapta defunctului M. I., care a edificat un grajd pe traseul pe care ar fi putut circula.
Pe de altă parte, trebuie să se țină seama și de faptul că reclamanta
M. M. sen. are acces la calea publică cu piciorul și orice mijloc de transport, iar reclamanții M. M. jun. și M. I. au acces cu piciorul. În ce o privește pe reclamanta R. V., aceasta nu locuiește în B. și nu folosește calea de acces litigioasă, însă dacă ar locui, ar avea asigurat acces direct la calea publică.d) Reclamanții nu au făcut dovada încheierii valabile a convenției din anul 1979, lipsind consimțământul pârâților și, deci, nefiindu-le opozabil acestora. Mai mult, câtă vreme pârâții nu au calitatea de proprietari ai fondului aservit, acest act juridic rămâne oricum lipsit de efecte.
Martorii audiați pentru a se dovedi valabila încheiere a convenției nu au furnizat elemente utile, iar în ceea ce privește raportul de expertiză, concluziile sunt în sensul că semnătura lui M. I. B. este probabilă, dar nu certă.
Aceste concluzii ale expertizei trebuie interpretate prin prisma celorlalte probe administrate, iar aceste probe nu susțin constatările făcute prin expertiză.
În drept, au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 C.
IV. Reclamanții intimați au formulat întâmpinare, solicitând respingerearecursului ca nefondat, pentru motivele arătate în cuprinsul acestei întâmpinări (f. 18).
V. Cu privire la recursul formulat în cauză, Curtea are în vedereurmătoarele:
Astfel cum înșiși recurenții au arătat în cuprinsul cererii de recurs, prezenta acțiune civilă nu are ca obiect stabilirea pentru întâia oară, cu efecte pentru viitor, a unei servituți de trecere pe temeiul art. 616 C.civ., ca servitute legală, ci constatarea existenței unui drept de trecere stabilit prin convenție încă din anul 1979.
Este vorba, așadar, despre o servitute stabilită prin fapta omului, în legătură cu care titlul ce i-a dat naștere este reprezentat de convenția numită „. încheiată la data de 02 septembrie 1979 între M. I. B. și soția M. S., pe de o parte, și M. I. T. și soția M. M., pe de altă parte, astfel încât „… pe acest drum deschis să circule și M. I. T. împreună cu familia până la casa lui M. I. B. (f. 2 dosar J.ecătorie).
S-a mai arătat în cuprinsul convenției că „prezenta tranzacție s-a încheiat între părți pe veci în mod irevocabil. Prin care M. I. T. pentru acest drum l-a despăgubit pe numitul M. I. B. cu valoarea de 3900 lei (…) pentru acest drum";.
Deși între motivele de drept ale cererii de chemare în judecată reclamanții menționează, pe lângă dispozițiile art. 623 și urm. C.civ., și pe cele ale art. 616 C.civ., examinarea obiectului cererii și a motivelor ei de fapt nu lasă nicio îndoială asupra faptului că în intenția reclamanților se află constatarea existenței unui drept de servitute convențională, iar nu legală, în sensul art. 616 C.civ.
În ce privește valabilitatea juridică a convenției încheiate la data de 02 septembrie 1979, Curtea are, dintru început, a observa că în examinarea unui recurs ce are ca obiect, precum în prezentul proces, o hotărâre dată în apel, instanța de recurs este ținută, în mod imperativ, de judecarea acestei căi de atac exclusiv prin raportare la motivele de casare sau modificare stabilite de art. 304 C.
Prin urmare, doar acele motive de recurs ce corespund acestor motive legale pot fi examinate pe fond, celelalte apărând ca inadmisibile.
Rezultă, așadar, că prezenta Curte nu ar putea proceda, așa cum pretind recurenții, la a face aprecieri asupra veracității probelor administrate ori asupra faptelor ce trebuiesc stabilite prin coroborarea concluziilor raportului de expertiză efectuată în cauză cu declarațiile martorilor audiați în cauză.
Acestea sunt aspecte ale judecății date de lege în puterea exclusivă a primei instanțe și a celei de apel, ca instanțe de fond, iar nu a celei derecurs, căci aceasta din urmă verifică chestiuni de (ne)legalitate, iar nu de
(ne)temeinicie.
În concluzie, atâta vreme cât prima instanță și cea de apel au tras concluzia, în urma analizei probelor administrate, că înscrisul numit „. încheiat la data de 02 septembrie 1979 a fost semnat nu doar de M. S., ci și de M. I. B., această concluzie se impune și prezentei instanțe de recurs, neputând fi răsturnată prin reaprecierea probelor.
Este,așadar, inadmisibil motivul de recurs prin care recurenții solicită
Curții să procedeze contrar celor sus-arătate.
În ce privește calitatea procesuală activă și, respectiv, pasivă în cauză, este de avut în vedere că, așa cum bine s-a statuat prin decizia dată în apel, fiind vorba despre o servitute de trecere stabilită pe cale convențională, ea se impune tuturor părților contractante, iar după decesul acestora și moștenitorilor lor. Dintr-o asemenea perspectivă, calitatea de proprietari ai pârâților recurenți asupra fondului aservit, respectiv calitatea de proprietari ai reclamanților intimați asupra fondului dominant, nu mai apare ca o condiție care, prin ea însăși, să condiționeze în mod absolut, cu forță obligatorie și irepresibilă, validitatea dreptului de trecere stabilit în favoarea reclamanților.
Are în vedere Curtea că încheierea convenției sus-arătate este suficientă pentru a crea, între părțile contractante și succesorii lor, drepturi și obligații care le sunt opozabile și de care sunt ținute.
Doar în măsura în care, contrar aparențelor ce rezultă din împrejurarea că atât reclamanții, cât și pârâții, au liniștita posesie a imobilelor, un terț ar pretinde și dovedi că este proprietar al unuia dintre imobile, convenția nu ar putea produce efecte și față de acesta întrucât, nefiind parte contractantă, această convenție îi este inopozabilă, neputându- l obliga.
Între contractanți și succesorii lor ea produce însă efecte precum, în genere, orice contract valabil încheiat, astfel că de pe acest fundament este de considerat și că părțile au calitate procesuală activă, respectiv pasivă în prezentul proces.
Sub aspectul calității reclamanților de rândul 2, 3 și 4 de succesori ai defunctului M. I. T., Curtea observă că nu era necesar a se dovedi această calitate printr-un certificat de moștenitor ori printr-o hotărâre judecătorească obținută prealabil prezentului proces, fiind suficient ca în prezenta judecată, pe cale incidentală, să se verifice aceasta.
Mai mult, în chiar cuprinsul convenției încheiate în anul 1979 se menționează în mod expres că drumul deschis de M. I. B. și M. S. s-a făcut, așa cum s-a menționat mai sus, pentru a circula M. I. T. „împreună cu familia";, ceea ce înseamnă că prin însăși convenția încheiată s-a recunoscut în mod direct un drept de trecere în favoarea membrilor familiei lui M. I. T.
Față de cele ce preced, recursul se va respinge, instanța de apel hotărând cu interpretarea și aplicarea corectă a legii.
În baza art. 274 C., vor fi obligați recurenții la a le plăti intimaților suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial (f. 36).
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâții M. I. și M. S. împotriva deciziei civile nr. 8. din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Obligă pe numiții recurenți să plătească intimaților M. M., M. M. JR,
M. I., D. V. și R. V. suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 04 noiembrie 2011.
PREȘEDINTE J.ECĂTOR J.ECĂTOR
A. C. V. M. D.-L. B.
G. S.-D. G.
Red.VM/dact.MS
2 ex./(...) J..fond: A.M G.
J..apel: V.P./D.Waltner
| ← Decizia civilă nr. 2488/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 2030/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
