Decizia civilă nr. 3546/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3546/R/2011
Ședința publică din data de 12 octombrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
T. D. - președintele Secției I-a civilă
JUDECĂTORI:
T.-A. N.
M.-C. V.
GREFIER:
M. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul M. V., împotriva sentinței civile nr. 497 din 25 mai 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr. (...), privindu-l și pe pârâtul S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. C., având ca obiect despăgubiri în baza L. nr.
2..
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de 5 octombrie 2011, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când a fost amânată pronunțarea pentru a li se da posibilitatea părților să depună concluzii scrise.
C U R T E A,
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. 1320/117 din 17 februarie
2011 la Tribunalul Cluj, reclamantul M. V. l-a chemat în judecată pe pârâtul
S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța, să constate caracterul politic al condamnării suferite prin sentința penală nr. 181/1978 în dosarul nr. 187/1978 al T.ui Militar C.; să dispună acordarea în favoarea reclamantului a sumei de 500 euro/zi de executare a pedepsei, în total suma de 547.500 euro, sumă ce se va plăti în lei la cursul BNR din ziua efectuării plății, cu titlu de daune morale pentru acoperirea prejudiciului nepatrimonial constând în suferințele morale cauzate de condamnarea abuzivă a cărui victimă a fost; cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 497 din 25 mai 2011 a T.ui C., s-a respins cererea formulată de reclamantul M. V. împotriva pârâtului S. Român prin
Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin sentința penală nr. 181 din 21 martie 1978 a T.ui Militar de M. U. C., inculpatul M. V. a fost condamnat la 3 (trei) ani închisoare prin muncă cu caracter productiv, în temeiul art. 354 alin. II Cod penal combinat cu art. 1 din Decretul Consiliului de S. nr. 2., pentru neprezentare la încorporare, întrucât era adeptul credinței „Martorii lui I., cult ce nu îi permitea să depună jurământul militar și să se instruiască cu arma.
Fapta pentru care a fost condamnat reclamantul, nu este o faptă cu caracter politic, întrucât nu se încadrează în prevederile L. nr. 2. și ale
Ordonanței de urgență a G. nr. 2..
Constituția României din anul 1965, garanta în art. 30 libertatea conștiinței și libertatea cultului religios, însă art. 40 din aceeași lege fundamentală, instituia obligația pentru toți cetățenii de a îndeplini serviciul militar, chiar și actuala Constituție prevăzând obligația de apărare a țării, în art. 55.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la acordarea despăgubirilor, prima instanță a reținut că prin decizia nr. 1. a C. C., dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi, au fost declarate neconstituționale, situație în care în prezent nu mai există temeiul juridic al acțiunii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, solicitând modificarea ei în sensul admiterii acțiunii introductive de instanță și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, reclamantul a susținut că potrivit art. 1 alin.
(3) din Legea nr. 2., constituie de asemenea condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a G. nr. 2..
Pronunțarea sentinței penale nr. 181/1978, nu s-a înscris situației obișnuite în care săvârșirea unei infracțiuni de drept comun atrage aplicarea sancțiunii prevăzute de legea penală, ci a depășit acest cadru, constituindu- se într-o formă de opresiune din partea regimului comunist asupra reclamantului, generate de faptul că și-a afirmat și susținut dreptul de libertate religioasă ca drept fundamental al oricărei persoane, având o atitudine activă în susținerea și promovarea acestui drept negat cu vehemență de regimul comunist.
Constituția din anul 1965 a reglementat în art. 30 libertatea cultului religios, dar prin sentința penală nr. 181/1978 s-a încălcat tocmai această libertate fundamentală, ceea ce îi imprimă condamnării un vădit caracter politic.
În perioada executării pedepsei închisorii la locul de muncă, reclamantul era în permanență supravegheat de organele de securitate, care îi făceau propuneri de a renunța la cultul religios „Martorii lui I., în schimbul ridicării oricărei sancțiuni împotriva lui, astfel că în mod greșit a reținut prima instanță lipsa caracterului politic al condamnării suferite de reclamant.
De asemenea a mai susținut reclamantul, că în privința capătului de cerere ca obiect acordarea despăgubirilor, tribunalul a apreciat în mod greșit susținerile reclamantului și întregul material probator administrat în cauză.
Reclamantul recunoaște caracterul obligatoriu al deciziei nr. 1. a C. C., dar nu poate fi negată strânsa legătură existentă între condamnarea suferită, consecințele negative asupra sănătății reclamantului și solicitarea de daune morale.
Daunele morale reprezintă consecințe dăunătoare, fără conținut economic în bani, care rezultă din atingerile și încălcările drepturilor personale nepatrimoniale; astfel de consecințe dăunătoare pot fi durerile fizice și psihice, atingerea adusă onoarei, cinstei, demnității, prestigiului sau reputației unei persoane, restrângerea posibilităților ființei umane de a se bucura de plăcerile firești ale vieții.
Condamnarea la pedeapsa închisorii de 3 ani, l-a transformat într-un om cu stigmatul infracționalității și a adus cu sine îndepărtarea treptată de prieteni, de rude, de colegii de muncă și în fine excluderea socială. Deasemenea, excluderea totală a posibilității de a promova în cadrul întreprinderii în care își desfășura activitatea, i-a generat complexe de inferioritate și tulburări emoționale care au determinat o degradare progresivă a stării de sănătate.
Ca urmare a condamnării suferite și imensului stres la care a fost expus, reclamantul a fost diagnosticat cu diabet zaharat de tip II pe fond nervos, precum și cu tulburare afectivă bipolară, episod maniacal sever cu simptome psihotice, o boală evident incurabilă.
Pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin întâmpinare depusă la dosar f.10, a solicitat respingerea recursului.
Recurentul a depus și concluzii scrise la dosar. Recursul este nefondat.
Reclamantul M. V. a fost condamnat în baza art. 354 alin. (2) Cod penal, combinat cu art. 1 din Decretul nr. 2., la 3 (trei) ani închisoare, pentru neprezentare la încorporare, nu prin privare de libertate, ci prin muncă având caracter productiv, executată la locul de muncă.
Acțiunea reclamantului împotriva pârâtului, a fost întemeiată în drept pe dispozițiile L. nr. 2., coroborate cu cele ale Ordonanței de urgență a G. nr.
2..
În cuprinsul ei, Legea nr. 2. nu conține o definiție generică a faptei ce constituie infracțiune politică, dar în art. 1 alin. (2) enumeră faptele a căror săvârșire constituie de drept condamnări cu caracter politic, printre care nu se regăsește fapta prevăzută de art. 354 alin. (2) Cod penal, respectiv neprezentarea la încorporare.
Prin neprezentarea reclamantului la încorporare din motive religioase, acesta nu a urmărit nici unul din scopurile prevăzute de art. 2 alin. (1) din
Ordonanța de urgență a G. nr. 2..
Infracțiunea de neprezentare la încorporare sau concentrare este așezată topografic în Titlul X al Codului penal, intitulat „Infracțiuni contra capacității de apărare a țării";, de unde rezultă că sancționarea acestor fapte s-a făcut ținându-se seama de obiectul juridic reprezentat de relațiile sociale vizând capacitatea de apărare a țării.
Refuzul stagiului militar obligatoriu, afectează capacitatea de apărare a țării, indiferent de natura regimului politic, neputându-se considera ca o manifestare de protest sau ca un act de rezistență față de orânduirea socială.
Faptul că obligația de satisfacere a serviciului militar a funcționat față de toți cetățenii apți să îl efectueze, fără nicio discriminare pe motive de ordin religios, regăsindu-se și în legislația altor state, reprezintă un argument în plus că refuzul de îndeplinire a unei obligații constituționale, care a subzistat regimului anterior până în momentul reglementării serviciului militar alternativ și apoi a celui profesionist, nu a avut nici o legătură cu regimul comunist.
Constituția din anul 1965 prevedea în art. 30 alin. (1) că „libertatea conșțiinței este garantată tuturor cetățenilor Republicii Socialiste România";, dar aceeași lege fundamentală prevedea în art. 40 că „serviciul militar în rândurile forțelor armate ale Republicii Socialiste România este obligatoriu și constituie o îndatorire de onoare a cetățenilor Republicii Socialiste România";.
Din toate aceste dispoziții legale, rezultă că fapta de neprezentare la încorporare prevăzută de art. 354 Cod penal, săvârșită de reclamant pe motiv de apartenență la cultul religios „Martorii lui I., a constituit oinfracțiune de drept comun, fără caracter politic, astfel că nu formează obiectul de reglementare al L. nr. 2..
Chiar și în situația în care fapta pentru care a fost condamnat reclamantul ar fi avut caracter politic - ceea ce nu este cazul în speță-, după ce prin deciziile C. C. nr. 1. și nr. 1. s-a stabilit că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 2. sunt neconstituționale, tot nu s-ar putea acorda despăgubiri în baza acestui act normativ, deoarece lipsește temeiul legal al acțiunii.
Pentru aceste considerente, în baza art. 304 pct. 9, art. 3041 și art. 312 alin. (1) C.pr.civ., se va respinge ca nefondat recursul reclamantului împotriva deciziei tribunalului. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. D E C I D E : Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M. V., împotriva sentinței civile nr. 497 din 25 mai 2011 a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 12 octombrie 2011. Președinte Judecători Grefier T. D. T.-A. N. M.-C. V. M. T. Red.TD:(...) Dact:CC:(...)-2 ex. Jud.fond:M. T.
| ← Decizia civilă nr. 2030/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 275/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
