Decizia civilă nr. 1483/2011, Curtea de Apel Cluj

Decizii și sentințe civile - Curtea de Apel Cluj (2011)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie

Dosar nr. (...)

D. CIVILĂ NR. 1483/R/2011

Ședința publică din 29 aprilie 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C.-M. CONȚ

JUDECĂTORI: I.-D. C.

A.-A. P.

GREFIER : A. A. M.

S-au luat în examinare recursul declarat de reclamanții S. S.-V. și S. E. și recursul declarat de pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE R. PRIN D. A J. C., împotriva sentinței civile nr. 95 din (...) a T. C., pronunțată în dosar nr. (...), având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 2.. La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reclamanții recurenți asistați de avocat P. C., care depune la dosar împuternicire avocațială pentru reprezentarea reclamanților recurenți în prezenta cauză, în fața C. de A. C. și reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reprezentantul pârâtului apelant.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul declarat de reclamanții S. S.-V. și S. E. a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 4 alin. 4 raportat la art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..

Recursul declarat de pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin D. a jud. C. a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părților adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 4 alin. 4 raportat la art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..

S-a făcut referatul cauzei după care C. constată că reclamanții recurenți, prin intermediul domnului avocat P. C., au înregistrat la dosar o întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului declarat de pârât ca nefondat și de asemenea, constată că la data de (...), pârâtul recurent a expediat prin fax o întâmpinare, într-un singur exemplar, care a fost înregistrată la dosar în data de (...), prin care solicită respingerea recursului formulat de reclamanți, iar în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C. solicită judecarea cauzei în lipsă.

Reprezentantul reclamanților recurenți arată că raportat la faptul că art. 5 alin. 1 lit. a și lit. b din L. nr. 2. prevede obligarea statului la ". de despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative …"; solicită efectuarea unei expertize pentru calcularea dreptului la pensie care a fost anulat antecesorului reclamanților, respectiv numitului S. G., ca urmare a condamnării politice.

Instanța pune în discuția reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. cererea în probațiune formulată de reprezentantul reclamanților recurenți.

Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că în cauză nu se impune calcularea dreptului la pensie care a fost anulat antecesorului reclamanților, ca urmare a condamnării politice, întrucât conform Legii nr.

2. se pot solicita doar despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor confiscate de la antecesorul reclamanților recurenți și nu calcularea dreptului la pensie.

C. din oficiu, în temeiul art. 305 C. raportat la L. nr. 2., în care se arată în ce condiții se pot administra probe în recurs, va respinge cererea în probațiune formulată de reprezentantul reclamanților recurenți.

Reprezentantul reclamanților recurenți și reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu au de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.

C. din oficiu, în temeiul art. 316 C. raportat la art. 294 C., invocă excepția inadmisibilității schimbării cauzei juridice în calea de atac a recursului, având în vedere că prin recurs s-a invocat tratamentul discriminatoriu, art. 1 din P. 12 la C. E. a D. O., art. 2, art. 3, art. 4, art. 5, art. 7, art. 8, art. 9, art. 13, art. 19, art. 23, art. 24, art. 25 din Declarația Universală a D. O., art. 3, art. 5, art. 7 (în Anexa 1) din C. E. a D. O., Rezoluția APCE nr. 1096 din 1996 și Rezoluția APCE nr. 1481 din 2006 etc. și art. 22 din Constituția R.iei invocat ca temei al posibilității aplicării directe a prevederilor C. Europeane a D. O..

Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantului reclamanților recurenți în susținerea recursului declarat de reclamanți și pentru a pune concluzii pe recursul declarat de pârât, iar reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. îi acordă cuvântul pentru a pune concluzii pe cele două recursuri care formează obiectul prezentului dosar, cu mențiunea de a se referi și la excepția invocată din oficiu de către instanță.

Reprezentantul reclamanților recurenți solicită respingerea excepției inadmisibilității schimbării cauzei juridice în calea de atac a recursului, invocată din oficiu de către instanță, având în vedere că această schimbare survine ca urmare a modificării prevederilor Legii nr. 2. și de asemenea.

De asemenea, reprezentantul reclamanților recurenți solicită admiterea recursului întemeiat pe art. 16 din Constituția R.iei privind egalitatea cetățenilor în fața legii și art. 15 alin. 2 din Constituția R.iei care spune că legea dispune numai pentru viitor în ceea ce privește aplicarea legii civile ori a legii penale, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

C. pune în vedere reprezentantului reclamanților recurenți că nu poate solicita casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât nu a investit instanța cu un motiv de recurs care să permită casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Reprezentantul reclamanților recurenți solicită admiterea recursului declarat de reclamanți așa cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată și de asemenea, solicită respingerea recursului declarat de pârât.

Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea excepției inadmisibilității schimbării cauzei juridice în calea de atac a recursului, invocată din oficiu de către instanță, având în vedere că acțiunea reclamanților a fost întemeiată pe art. 5 alin. 1 lit. a, b, c din L. nr. 2..

De asemenea, reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului declarat de reclamanți, având în vedere că anularea dreptului la pensie nu se încadrează în prevederile Legii nr. 2., iar daunele morale solicitate de reclamanții recurenți nu pot fi acordate, având în vedere că acțiunea a fost înregistrată la Tribunalul Cluj în data de 28 mai 2010 și la acea dată L. nr. 2. era modificată prin O. nr. 6., apoi a apărut D. nr. 1. a C.

C. a R.iei, prin care au fost declarate neconstituționale prevederile art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. și L. nr. 2., care se aplică în prezenta cauză.

Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că suntem în prezența principiului neconstituționalității prevederilor legale mai sus arătate și nu a principiului neretroactivității aplicării legii civile, iar reprezentantul reclamanților recurenți confundă cele două principii.

De asemenea, reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea recursului declarat de pârât și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanți, însă arată că antecesorul reclamanților a fost condamnat în temeiul art. 1931 alin. 2 C. pen. și art. 157 C. pen., iar conform codului penal în vigoare la momentul condamnării antecesorului reclamanților recurenți, infracțiunea comisă de acesta era recunoscută ca fiind o infracțiune cu caracter politic.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 95 din 01 februarie 2011 pronunțată de

Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții S. S.-V. și S. E. împotriva pârâtului S. R. prin

Ministerul Finanțelor Publice și, în consecință s-a constatat caracterul de drept al condamnării politice a defunctului S. G. prin S. penală nr. 138/(...) pronunțată de T. M. T. O. în dosar nr. 100/1955, pentru infracțiunea prevăzută de art.1931 alin. 2 C.pen respectiv crimă de activitate intensă contra clasei muncitoare.

S-au respins restul petitelor formulate.

P. a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că prin S. penală nr. 426/(...) pronunțată de T. M. T. O. în dosar nr. 450/1954, defunctul S. G. a fost condamnat la 4 ani detențiune grea și confiscarea averii personale în întregime, pentru crimă de activitate intensă contra clasei muncitoare, computându-se prevenția de la data de (...), hotărâre casată prin D. nr.

2064/(...) pronunțată de T. M. pentru unitățile MAI în dosarul nr.

1745/1954, potrivit selecției de documente trimisă de C. instanței.

În urma rejudecării, prin S. nr. 138/(...) pronunțată de T. M. T. O. în dosar nr. 100/1955, defunctul a fost condamnat în baza art. 1931 alin. 2

C.pen., art. 157 C.pen și art. 304, 463 C.J.M. la 3 ani detențiune grea și confiscarea totală a averii personale, pentru crimă de activitate intensă contra clasei muncitoare. H. a rămas definitivă prin respingerea recursului formulat potrivit Deciziunii nr. 2307/(...) pronunțate de T. M. pentru unitățile MAI în dosar nr. 2306/1955.

Drept urmare, T., în baza art. 1 alin. 2 din L. nr. 2. a constatat caracterul de drept al condamnării politice a defunctului S. G. prin S. penală nr. 138/(...) pronunțată de T. M. T. O. în dosar nr. 100/1955, pentru infracțiunea de crimă de activitate intensă contra clasei muncitoare.

Cât privește petitul privind daunele morale ca reparație pentru suferința îndurată de familia condamnatului, T. a constatat că prin D. nr.

1358/(...) a C. C., publicată în Monitorul Oficial nr. 761 din (...) și intrată în vigoare la aceeași dată s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice - D. G. a F. P. C., într-o serie de dosare aflate pe rolul T. C. - Secția civilă și s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie

1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.

Potrivit art. 31 alin. 1 din L. nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C. C. „D. prin care se constată neconstituționalitatea … a unei dispoziții dintr-o lege … în vigoare, este definitivă și obligatorie";.

În atare situație, petitul în discuție este lipsit de temei juridic, urmând a fi respins.

Din motivarea Deciziei C. C., T. a reținut faptul că, așa cum s-a statuat în jurisprudența acestei instanțe, „atât Parlamentul cât și Guvernul, respectiv autoritățile și instituțiile publice urmează să respecte cele stabilite de Curtea Constituțională în considerentele și în dispozitivul prezentei decizii";.

De asemenea, C. a avut în vedere și faptul că „nu poate exista decât o obligație <morală> a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate";, „C. E. a D. O. a statuat … că dispozițiile C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nici o obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor";.

Din această perspectivă, C. a concluzionat că „în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă nu ar exista vreo obligație a statului de a le acorda și, cu toate acestea, legiuitorul român de după 22 decembrie 1989 a adoptat 2 acte normative, D. L. nr. 1. și L. nr. 2., având același scop";.

Instanța constituțională a mai avut în vedere faptul că „prin adoptarea art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. nu s-ar putea susține că persoanele în cauză ar putea avea o <. legitimă> (astfel cum este consacrată în jurisprudența constată a C. E. a D. O.) la acordarea despăgubirilor morale întrucât, așa cum a statuat instanța de la S. … atunci când există o dispută asupra corectei aplicări a legii interne și atunci când cererile reclamanților sunt respinse în mod irevocabil de instanțele naționale, nu se poate vorbi despre o

<. legitimă> în dobândirea proprietăților";. În acest sens, a fost citată o cauză în care o dispoziție de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia, ceea ce a dus la concluzia C. E. a D. O. că reclamanții nu au putut dobândi o <. legitimă> în obținerea compensațiilor respective.

Totodată, s-a avut în vedere că „despăgubirile prevăzute de dispozițiile de lege criticate, având același scop ca și indemnizația prevăzută de art. 4 din D. L. nr. 1., nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile. Pe de altă parte, prin introducerea posibilității moștenitorilor de gradul II de a beneficia de despăgubiri pentru daune morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist, legiuitorul s-a îndepărtat de la principiile care guvernează acordarea acestor despăgubiri, și anume cel al echității și dreptății. Astfel, prin prevederea de lege criticată se diluează scopul pentru care au fost introduse aceste despăgubiri, întrucât nu se poate considera că moștenitorii de gradul II au aceeași îndreptățire la despăgubiri pentru daune morale suferite în perioada comunistă de predecesorul lor, ca și acesta din urmă";.

Un alt aspect reținut pe către Curtea Constituțională a fost nerespectarea normelor de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative consacrate de L. nr. 2., din punctul de vedere al paralelismului în sensul că reglementările de același nivel și având același obiect se cuprind într-un singur act normativ, în procesul de legiferare fiind interzisă instituirea acelorași reglementări în două sau mai multe acte normative, iar în cazul existenței unor asemenea neconcordanțe, vor fi înlăturate fie prinabrogare, fie prin concentrarea materiei în reglementări unice, conform art. 14 și 16 din legea menționată.

Ori, în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă, există D.

L. nr. 1., OUG nr. 2. pe de o parte și L. nr. 2. pe de altă parte.

De asemenea, aceeași lege prevede în art. 6 alin. 1 că reglementările cuprinse în actul normativ trebuie să fie temeinic fundamentate însă aceste despăgubiri au fost acordate cu motivația că pot exista situații în care măsurile reparatorii cu caracter pecuniar prevăzute de D. L. nr. 1. să nu fie suficiente în raport cu suferința deosebită, așa cum rezultă din expunerea de motive a legii. Însă, în opinia C., aceste despăgubiri au menirea de a produce satisfacția morală a recunoașterii faptelor nelegale iar nu de a compensa în bani suferința persoanelor persecutate.

S-a mai constatat faptul că textul de lege criticat nu este clar și precis, ducând la aplicarea incoerentă a acestuia, instanțele de judecată acordând despăgubiri extrem de mari, de până la 600.000 Euro, ceea ce constituie o aplicare excesivă și nerezonabilă, chiar și criteriile introduse prin OUG nr. 6. fiind insuficiente pentru a putea caracteriza norma legală din perspectiva clarității și previzibilității.

Referitor la petitul de restituire a sumei de 5770 lei reprezentând valoarea actualizată a sumelor achitate de către defunct cu titlu de cheltuieli penale și onorarii avocațiale, T., în ședința publică din 7 septembrie 2010 a invocat faptul că pentru această pretenție nu este incidentă L. nr. 2..

Așa cum rezultă din cuprinsul Legii nr. 2., persoanele îndreptățite pot solicita doar acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative precum și repunerea în drepturi în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară, conform art. 5 alin. 1 lit. b și c și nicidecum alte daune materiale.

Petitul de constatare a caracterului politic al măsurii de neacordare a drepturilor de pensie defunctului, anterior condamnării, cu consecința obligării pârâtului la plata drepturilor de pensie neacordate a fost de asemenea, respins, deoarece din înscrisurile depuse la dosar și în lipsa altor probe, nu rezultă că această măsură a avut un caracter administrativ politic, nefiind incidente dispozițiile art. 4 alin. 2 din L. nr. 2., respingându-se și capătul accesoriu de acordare a acestor sume.

C. caracterului politic al măsurii de confiscare a averii personale este lipsită de obiect în condițiile în care s-a constatat caracterul politic al condamnării și implicit al măsurilor complementare stabilite prin sentința penală la care s-a făcut referire anterior.

Totodată, în ceea ce privește anularea dreptului la pensie de la data arestării până la data reabilitării, T. a constatat că potrivit Deciziei nr.

280/(...) emisă de O. de prevederi sociale din cadrul Sfatului P.ular al

Regiunii C. s-a anulat o decizie anterioară prin care s-a acordat defunctului pensia stabilită cu motivația că a fost condamnat pentru crimă de activitate intensă contra clasei muncitoare, faptă care se încadrează în dispozițiile art. 47 alin. a din D. nr. 4/1953 a Consiliului Central al Sindicatelor din R.P.R. pentru acordarea drepturilor de pensie în cadrul asigurărilor sociale de stat, aprobată prin H. 4. decembrie 1953, trebuind să restituie sumele primite.

Articolul menționat anterior statua că dreptul la pensie se pierde de către persoanele care au fost condamnate de instanțele de judecată pentru crime împotriva ordinii politice din R.P.R.

Față de cele ce preced tribunalul a apreciat că pierderea acestui drept constituie o consecință directă a condamnării nefiind incidente prevederile art. 4 alin. 2 din L. nr. 2., adică nu constituie o măsură administrativă luată de organele fostei miliții sau securități.

Cât privește consecința petitelor anterioare, respectiv acordarea daunelor morale, este de asemenea incidentă D. C. C. redată anterior.

Despăgubirile materiale în cuantum de 372.600 lei reprezentând drepturile de pensie pe care trebuia să le primească defunctul pe cele 162 luni în care a fost privat de acestea nu vor putea fi acordate deoarece, așa cum s-a arătat anterior, daunele materiale pot fi acordate doar pentru bunurile confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001.

În opinia instanței, acest text de lege vizează strict măsura confiscării stabilită ca pedeapsă complementară de către instanța de judecată sau ca efect al unei măsuri administrative luată de organele fostei miliții sau securități, ceea ce nu este cazul în speță.

Convingerea instanței s-a bazat și pe faptul că toate consecințele negative ale unei condamnări produse în planul social, precum și măsurile reparatorii acordate deja în baza DL 1. și în ceea ce privește vechimea în muncă și implicit drepturile la pensie pierdute sunt criterii avute în vedere de legiuitor în ceea ce privește acordarea daunelor morale, conform art. 5 alin. 1 ind. 1 din L. nr. 2..

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții S. S.-V. și S.

E. și pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE R. prin D. A J.

C.

Reclamanții S. S.-V. și S. E., au solicitat admiterea recursului cu modificarea hotărârii, în sensul admiterii în totalitate a cererii introductive de instanță, cu cheltuielile de judecată.

În motivarea recursului au arătat privitor la respingerea petitelor de acordarea daunelor morale ca reparație pentru suferința îndurată de familia condamnatului, întrucât este lipsit de temei juridic urmare a Deciziei nr.

1358/(...) a C. C., aceasta este criticabilă sub următoarele aspecte:

Instanța de fond preia rezumativ motivarea C. C. din D. nr. 1. și se raportează doar la prevederile art. 31 alin. 1 din L. nr. 4711992, potrivit cărora "decizia prin care se constata neconstituționalitatea ... este definitiva și obligatorie". Totuși, L. nr. 2. a avut ca obiect de reglementare stabilirea unor drepturi în favoarea persoanelor care in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, au făcut obiectul unor condamnări cu caracter politic sau al unor masuri administrative cu caracter politic.

Anterior apariției acestei legi, au fost adoptate D.-L. nr. 1., OUG nr. 2., aprobata cu modificări și completări prin L. nr. 5., cu modificările și completările ulterioare pentru repararea unor anumite categorii de prejudicii suferite în timpul regimului comunist de persoanele prevăzute expres în aceste acte normative.

L. nr. 2. are caracter de complinire și nu înlătura drepturile deja stabilite prin legile anterioare, având ca scop: înlăturarea consecințelor penale ale condamnărilor cu caracter politic pronunțate în perioada 1945-

1989; repunerea in drepturi a persoanelor pentru care s-a dispus prin aceste condamnări, decăderea din drepturi, degradarea militara, etc.; acordarea de daune morale, daca reparațiile obținute prin efectul D.-L. nr.1. si OUO nr.2., nu au fost suficiente; repararea prejudiciului material produs prin confiscarea unor bunuri prin hotărâre judecătoreasca de condamnare sau caefect al măsurilor administrative cu caracter politic aplicate, dacă bunurile nu au fost restituite sau nu s-au obținut despăgubiri prin echivalent în baza celorlalte legi reparatorii (L. nr.10/2001).

C. C. prin D. nr.1358/20 1 O a declarat ca fiind neconstituțional art.5 alin.( 1), lit.a), teza întâi, a Legii nr.-22172009, acesta fiind chiar articolul în baza căruia se puteau solicita daune morale ca urmare a suferințelor indurate de către persoanele persecutate din punct de vedere politic.

Consideră ca aceasta decizie nu poate fi aplicata cauzelor aflate pe rol la data pronunțării ei, ci doar acelor acțiuni înregistrate ulterior publicării sale în Monitorul Oficial. In caz contrar, s-ar încălca în mod flagrant principiul egalității în drepturi consacrat de art. 16 alin 1 din Constituția R.iei: "cetățenii sunt egali in fata legii si a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări".

A se aprecia in alt mod, ar însemna să existe un tratament distinct aplicat persoanelor îndreptățite la daune morale pentru condamnări de natura politica sau supuse unor măsuri administrative cu caracter politic, în funcție de momentul la care instanța de judecata a pronunțat o hotărâre definitivă și irevocabilă, deși petenții au depus cererile în același timp și au urmat aceeași procedura prevăzuta de L. nr.2., acest aspect fiind determinat de o serie de elemente neprevăzute neimputabile persoanelor aflate în cauză. Menționează că prin D. nr. 1354/(...), prin care s-a declarat neconstituțional art.I, pct.1 ș si art.II din OUG nr.6. s-a reținut ca principiul egalității și interzicerii discriminării, a fost reluat de C. în P. nr.12 la C., adoptat în anul

2000.

Arată că mai sunt incidente și prevederile Declarației Universale ale D. O., art.2, art.3, art.4, art.5, art.7, art.8, art. 9,art.13; ari.19,art.23, art.24, art.25, C. E. a D. O. art.3, art.5, art.7. Rezoluția APCE nr.1096 din 1996 și rezoluția APCE nr.1481 din 2006.

Conform art.147, alin.l, din Constituția R.iei: "(4) Deciziile C. C. se publică în Monitorul Oficial al R.iei. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor."

In aceste condiții, începând cu data de 15 noiembrie 2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2., au fost suspendate de drept, urmând să-și înceteze efectele juridice începând cu data de 31 decembrie—2010 dacă legiuitorul nu intervenea pentru modificarea prevederilor atacate. Având îin vedere faptul ca legiuitorul nu a intervenit până la data de (...) pentru a modifica prevederile atacate, înseamnă că începând cu data de 01.0l.2011 prevederile art.5 lit.a) din L. nr.221 /2009 și-au încetat aplicabilitatea.

Faptul, că până la această dată legiuitorul nu a intervenit pentru a modifica legea, nu este imputabil recurenților și nu este un temei legal, ca cererea să fie respinsă, ci era obligatoriu ca cererea să fie judecată în acord cu prevederile constituționale și internaționale.

Instanța de fond era obligata sa verifice data înregistrării cererii de chemare în judecată, adică să constate faptul că aceasta a fost introdusă sub imperiul unei legi în vigoare la acea dată (în speta. L. nr. 2. în forma sa inițiala) și să mai constate faptul că ar surveni o inegalitate de tratament între părțile care au putut obține hotărâre judecătoreasca până la data de (...).

Chiar și C. C. in D. nr. 1354/(...), arată: "Astfel, la data introducerii cererii de chemare în judecata, sub imperiul Legii nr. 2., nemodificata prin

O. de urgență a G. nr. 6. I O, s-a născut un drept la acțiune pentru a solicita despăgubiri neplafonate sub aspectul întinderii, iar O. de urgența a G. nr. 6. nu constituie norme de procedura pentru a se invoca principiul aplicării saleimediate, ci este un act normativ care cuprinde dispoziții de drept material, astfel ca legea aflata în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată este aplicabilă pe tot parcursul procesului.

Principiul neretroactivității legii civile noi este acea regula de drept potrivit căreia o lege civila se aplică numai situațiilor care se ivesc în practica după intrarea ei în vigoare, neputându-se aplica faptelor sau actelor juridice petrecute anterior. Acest principiu este expres consacrat în art.l din Codul civil, astfel .. L. dispune numai pentru viitor: ea n-are putere retroactiva" precum și în art. 15 alin. 2 din Constituția R.iei "L. dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile. Acest principiu este un factor de stabilitate a circuitului civil. A. legii civile noi asupra trecutului ar genera nesiguranța circuitului civil și ar crea neîncredere în lege cu rezultate nefaste pentru respectarea legalității și a ordinii de drept.

Prin dispozițiile art. 5 din L. nr. 22112009 s-a dat naștere speranței reclamanților în ceea ce privește dobândirea unui bun, respectiv, dreptul de a obține despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat prin condamnarea dispusa in sensul art 1 din P. adițional la C. iar intervenția legislativa pe parcursul judecării litigiului (OUG 6212010 precum și decizia CC

(...)/20101260.12010) conduce la încălcarea principiului egalității armelor în procesul civil cu consecința nerespectării dreptului reclamantei la un proces echitabil astfel cum acesta este reglementat prin art 6 din C..

In ceea ce privește respingerea petitelor de acordare a daunelor materiale solicitate prin cererea introductiva de instanța, admite faptul ca cheltuielile de judecată efectuate de tatăl recurenților în suma actualizata. nu se circumscriu sferei fixate de L. nr. 2. (deși ca urmare a constatării caracterului politic al condamnării ar trebui restituite). Însă soluția de respingere a daunelor materiale reprezentând drepturile de pensie neacordate defunctului tata în perioada 1 februarie 1950 - 1 octombrie 1965 este criticabilă întrucât art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 221/2010 prevede obligarea statului la .. acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative .. " Apare astfel ca evident faptul ca măsura anulării dreptului la pensie este o măsura administrativa în legătură directă cu condamnarea cu caracter politic. Or, în opinia recurenților, pensia este un hun privat, cu un caracter de periodicitate. care se cuvine fiecărei persoane care întrunește un anumit stagiu de cotizare, la nivel european. în conformitate cu articolul

14 din C. pentru interzicerea discriminării și articolul 1 din P. 1 referitor la protecția proprietății. C. E. a D. O. a reținut că noțiunea de bun înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică. astfel încât dreptul la pensie și evident dreptul la salariu sunt asimilate dreptului de proprietate (cauza Buchen versus Cehia).

Prin D. nr. 280/(...) s-a constatat a fi numitul S. G. nu are drept la pensie întrucât fapta pentru care a fost condamnat prin S. nr. 1. se încadrează în dispozițiile art. 47 alin. a din D. nr. 4/1953. Așadar. nu exista niciun dubiu asupra faptului că sistarea dreptului la pensie al antecesorului a venit ca urmare a condamnării cu caracter politic. Cu toate acestea, T., deși a constatat prin sentința atacata ca pierderea dreptului la pensie constituie o consecința directa a condamnării, a respins petitul de acordare a daunelor materiale reprezentate de aceste sume în cuantum actualizat.

Pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanți.

În motivarea recursului consideră sentința nelegala cu privire la constatarea caracterului de drept al condamnării politice a defunctului S. G. prin S. penala nr. 138/(...) pronunțată de T. M. T. O., pentru infracțiunea prevăzuta de art. 193 indice 1 alin. 2 Cod penal.

Astfel, conform prevederilor art.l pct.2 lit.a) din L. nr.2.: ,,(2) Constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute în: art. 185 - 187, 190, 191, 193/1, 194, 194/1 - 194/4,

196/1, 197, 207 - 209, 209/1 - 209/4, 210 - 218, 218/1, 219 - 222, 224,

225, 227, 227/1, 228, 228/1, 229, 230, 231/1, 258 - 261, 267, 268/7,

268/8, 268/ 12, 268/ 14, 268/29, 268/30, art. 284 ultimul alineat, art. 323

- 329, 349, 350 și 578/6 din Codul penal din 1936, republicat în Monitorul

Oficial, Partea 1, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare;".

Întrucât defunctul S. G. a fost condamnat prin S. penala nr. 138/(...) , pronunțata de către T. M. T. O. în dosar nr. 100/1955, pentru faptele prevăzute la art. 193 indice 1 alin. 2 din Codul penal, art. 157 Cod penal și art. 304,463 CJM care potrivit legii constituie de drept condamnare de drept, considera că în mod greșit instanța de fond s-a pronunțat asupra constatării caracterului de drept al condamnării suferite de defunctul S. G.

Pe de alta parte asa cum reiese din actele depuse la dosarul cauzei prin D. nr.6/18.(...) emisa de C. P. C. C. de L. în R. A., lui S. G. i-a fost acordată calitatea de luptător în rezistenta anticomunista, beneficiind totodată, de toate drepturile prevăzute de lege, ca urmare a acordării acestei calități.

Prin raportare la dispozițiile legale menționate anterior precum și la situația de fapt existenta în cauza, apreciază că reclamanții nu justifica un interes pentru promovarea capătului de cerere referitor la constatarea caracterului de drept al condamnării politice a defunctului S. G., cu atât mai mult cu cât au obținut recunoașterea drepturilor prin D. nr. 6. conform D. L. nr. 1..

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Cu privire la recursul reclamanților, C. reține că dispozițiile art. I pct.

1 din OUG nr. 6. au fost declarate neconstituționale prin decizia nr. 1. a C.

C. dar pe perioada cât a fost în vigoare au produs efecte.

Motivele de recurs privitor la cuantumul despăgubirilor nu vor mai fi analizate dat fiind că prin decizia nr. 1. Curtea Constituțională a stabilit că dispozițiile art. 5 pct. 1 lit. a din L. nr. 2. sunt neconstituționale.

Potrivit art. 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992 „D. prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie . Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își

încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă,în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept."

Dat fiind că decizia este definitivă și obligatorie rezultă că temeiul legal ce a stat la baza admiterii acțiunii, cu privire la acordarea de despăgubiri, nu mai există astfel că trebuie să ne raportăm la o situație în care acțiunea este în prezent lipsită de un temei legal și prin urmare nu se mai pot acorda despăgubiri în temeiul unui act normativ care nu mai există.

Urmează a analiza efectele care s-au produs pe perioada în care actul normativ a fost în vigoare, dat fiind că din formularea textului de mai sus,

„își încetează efectele juridice", rezultă că până la acea dată au produs efecte juridice, dar trebuie stabilit în concret ce fel de efecte juridice.

C. mai reține că acordarea de despăgubiri în temeiul art. 998-999 cod civil nu este posibilă din două motive, care țin de aspectele procedurale ale cauzei și mai apoi și de fondul cererii.

Cu privire la aspectul de procedură, dat fiind că reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile legii speciale nu poate în apel să schimbe temeiul juridic al cererii pentru că ar schimba cauza acțiunii, iar art. 292

Cod procedură civilă prevede că părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât de cele invocate la prima instanță. Cum apelul are efect devolutiv rezultă că instanța de apel poate fi investită doar în limitele în care a fost investită prima instanță.

În ce privește fondul cererii, din deciziile C. E. a D. O. reiese că nu există o obligație a statelor de a acorda despăgubiri pentru abuzurile săvârșite de regimurile politice existente anterior în acele state dar dacă aleg să acorde despăgubiri atunci acordarea lor trebuie să fie efectivă. Acordarea despăgubirilor este o reparație în echitate care nu își are izvorul într-un fapt trecut ci reprezintă o despăgubire acordată benevol de stat, de aceea neexistând obligația reparării. S. poate opta să repare sau să nu acorde despăgubiri dar dacă nu optează pentru despăgubiri nu poate fi obligat la aceasta.

În acest sens s-a reținut prin decizia nr. 1. a C. C. că nu poate exista decât o obligație "morală" a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă. De altfel, C. E. a D. O. a statuat, prin H. din 12 mai 2009 în Cauza Ernewein și alții împotriva Germaniei și prin H. din

2 februarie 2010 în Cauza Klaus și Iouri Kiladze contra Georgiei, că dispozițiile C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor. Totodată, instanța de la

S. are o jurisprudență constantă în sensul că art. 1 din P. nr. 1 la C. nu garantează dreptul de a dobândi un bun (H. din 23 noiembrie 1983 în

Cauza Van der Mussele contra Belgiei, H. din 9 octombrie 2003 în Cauza Slivenko contra Letoniei, H. din 18 februarie 2009 în Cauza Andrejeva contra Letoniei). Referindu-se la problema restituirii bunurilor confiscate de către stat, aceeași Curte a stabilit că nu se poate interpreta că ar exista vreo obligație generală a statului de a restitui proprietăți care au fost expropriate înainte de ratificarea C. ori că ar exista posibilitatea impunerii unor restricții asupra libertății statelor de a stabili scopul și condițiile oricărei restituiri către foștii proprietari. (H. din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecký contra Slovaciei, H. din 4 martie 2003 în Cauza Jantner contra Slovaciei, D. asupra admisibilității din 13 decembrie 2005 în Cauza Bergauer și alții contra Cehiei).

Acordarea de despăgubiri pentru daune morale persoanelor condamnate politic în perioada comunistă, nu este luată pe baza existenței unei obligații legale care își are izvorul în trecut, ci statul a acordat aceste compensații în echitate, astfel încât nicio persoană nu poate avea un drept substanțial la despăgubiri pentru daune morale.

Prin urmare, Curtea Constituțională constată că, a fortiori, nu se poate concluziona că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă ar exista vreo obligație a statuluide a le acorda și, cu toate acestea, legiuitorul român de după 22 decembrie

1989 a adoptat 2 acte normative, D.-lege nr. 1. și L. nr. 2., având acest scop.

Declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale, constată C. de A., echivalează cu lipsa opțiunii statului de acordarea a despăgubirilor în temeiul acestui text legal.

Cât timp nu există obligația reparării rezultă că o acțiune nu poate fi întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 Cod civil ci doar pe dispozițiile unei legi speciale care are semnificația acordării benevole a despăgubirilor de către stat, potrivit practicii C., în sensul celor de mai sus. Nu mai există dispoziții în dreptul intern sau în dreptul internațional care să se poată constitui în temei al acțiunii.

În ce privește prezenta cauză mai trebuie analizat dacă, având în vedere dispozițiile Legii nr. 2. pe perioada cât au fost în vigoare până la declararea lor ca neconstituționale prin decizia nr. 1., reclamantul are un bun sau o speranță legitimă la acesta, potrivit art. 1 din P. nr. 1, în sensul jurisprudenței C. E. a D. O., mai ales că reclamantul are și o hotărâre de primă instanță pronunțată în temeiul acestui act normativ.

Această analiză este necesară pentru a stabili dacă având o speranță legitimă reclamanților li s-ar cuveni despăgubiri, chiar în condițiile dispariției suportului legal, apelând la dispozițiile art. 1 din P. 1.

Având în vedere că dacă procedurile judiciare s-ar fi desfășurat cu celeritate reclamanții ar fi obținut o hotărâre irevocabilă anterior declarării ca neconstituționale a temeiului legal, prin care li s-ar fi acordat despăgubiri în temeiul Legii nr. 2., prin urmare având în vedere că la data intentării acțiunii exista un temei legal rezultă că reclamanții aveau în patrimoniu cel puțin o speranță legitimă la obținerea unui bun, anterior pronunțării deciziei C. C..

Cu privire la această speranță legitimă trebuie constat că există o ingerință care era legitimă din partea statului, ingerință care constă în chiar declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale care au oferit însăși speranța legitimă, procedura de constatare a neconstituționalității fiind necesară într-o societate democratică, fiind și predictibilă de altfel.

Declararea ca neconstituțională a unor dispoziții legale trebuie acceptată ca producând efecte generale pentru că altfel ar însemna să se conteste însăși legitimitatea existenței procedurii de control al constituționalitate a legilor, ceea ce nu este cazul a fi pus în discuție, prin urmare a existat o ingerință necesară și proporțională.

Curtea Constituțională reține la rândul ei, oferind o altă interpretare, oprind analiza anterior ingerinței, că prin D. asupra admisibilității din 2 decembrie 2008 în Cauza Slavov și alții contra Bulgariei, instanța de contencios al drepturilor omului a acordat o "importanță deosebită faptului că dispoziția de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia", ceea ce a condus la concluzia C. în sensul că reclamanții nu au putut dobândi o "speranță legitimă" în obținerea compensațiilor respective.

Distinct de considerentele de mai sus trebuie arătat totuși că în materia despăgubirilor pentru daune morale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă, Curtea Constituțională a constatat că există două norme juridice - art. 4 din D.-lege nr. 1. și art. 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2. - cu aceeași finalitate, și anume acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate din motive politice dedictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.

Prin urmare, se constată prin aceași decizie nr. 1., despăgubirile prevăzute de dispozițiile de lege criticate, având același scop ca și indemnizația prevăzută de art. 4 din D.-lege nr. 1., nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile. Intervenția sa prin art. 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2., după 20 ani de la adoptarea primei reglementări cu același obiect, aduce atingere valorii supreme de dreptate, una dintre valorile esențiale ale statului de drept, astfel cum este proclamată în prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție.

Or, Curtea Constituțională observă că - în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă - există reglementări paralele, și anume, pe de o parte, D.-lege nr. 1., republicat, și O. de urgență a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 5., cu modificările și completările ulterioare, iar, pe de altă parte, L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada

6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Prin urmare, C. de A. constată în prezenta cauză că nu se poate susține că nu s-au acordat despăgubiri de către stat pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă - dat fiind că acestea au fost deja acordate în temeiul D.-lege nr. 1..

Curtea Constituțională mai constată prin decizia nr. 1. că, astfel cum a statuat și C. E. a D. O., tot în domeniul măsurilor reparatorii, însă în ceea ce privește restituirile de bunuri, este necesar a se face în așa fel încât atenuarea vechilor violări să nu creeze noi nedreptăți (H. din 5 noiembrie

2002 în Cauza Pincová și Pinc contra Cehiei, H. din 7 octombrie 2009 în Cauza Padalevičius contra Lituaniei). Totodată, în temeiul dispozițiilor constituționale ale art. 142 alin. (1), potrivit cărora "Curtea Constituțională este garantul supremației Constituției", și al art. 1 alin. (5) din Constituție, potrivit căruia "În R.ia, respectarea [...] legilor este obligatorie", C. constată că reglementarea criticată încalcă și normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor Legii nr. 2., republicată.

Or, față de cele reținute prin decizia nr. 1., anume că tratamentul juridic diferit aplicat persoanelor care solicită despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare este determinat de celeritatea cu care a fost soluționată cererea de către instanțele de judecată, prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, C. de A. constată că S. a creat o inechitate dat fiind că persoanele ce au obținut hotărâri judecătorești irevocabile anterior declarării ca neconstituționale a dispozițiilor legale incidente și în prezenta cauză sunt în mod evident într-o situație de avantaj care induce o situație de discriminare față de persoanele ale căror proceduri judiciare sunt încă în curs de desfășurare.

Cele reținute mai sus prin D. asupra admisibilității din 2 decembrie

2008 în Cauza Slavov și alții contra Bulgariei, prin care instanța de contencios al drepturilor omului a acordat o "importanță deosebită faptului că dispoziția de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia", ceea ce a condus la concluzia C. în sensul că reclamanții nu au putut dobândi o "speranță legitimă" în obținerea compensațiilor respective,sunt aplicabile și cu privire la situația clară de discriminare apărută ca urmare a declarării ca neconstituționale a prevederilor legale.

Față de acestea se constată că și în situația apariției acestei discriminări prin durata diferită a procedurilor judiciare, reclamanții nu pot solicita acordarea de despăgubiri, având în vedere izvorul discriminării.

Cu privire la stabilirea unui asemenea criteriu, aleatoriu și exterior conduitei persoanei, Curtea Constituțională mai reține că este în contradicție cu principiul egalității în fața legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție, conform căruia, în situații egale, tratamentul juridic aplicat nu poate fi diferit.

Astfel, durata procesului și finalizarea acestuia depind adesea de o serie de factori cum sunt gradul de operativitate a organelor judiciare, incidente legate de îndeplinirea procedurii de citare, complexitatea cazului, exercitarea sau neexercitarea căilor de atac prevăzute de lege și alte împrejurări care pot să întârzie soluționarea cauzei. De asemenea, nu ține seama de faptul că, în numeroase cazuri, durata proceselor și, în consecință, data rămânerii definitive a hotărârilor nu depind numai de atitudinea persoanei care are astfel de cereri sau de situații de natură obiectivă, ci se datorează unor alte circumstanțe, care țin de organizarea justiției și de gradul de încărcare a rolurilor instanțelor judecătorești.

În ceea ce privește modul de acordare a despăgubirilor, reglementat prin O. de urgență a G. nr. 6., C. observă existența unui tratament distinct aplicat persoanelor îndreptățite la despăgubiri pentru condamnări politice, în funcție de momentul la care instanța de judecată a pronunțat hotărârea definitivă - deși au depus cereri în același timp și au urmat aceeași procedură prevăzută de L. nr. 2. -, și consideră că acesta este determinat de o serie de elemente neprevăzute și neimputabile persoanelor aflate în cauză.

Instituirea unui tratament distinct între persoanele îndreptățite la despăgubiri pentru condamnări politice, în funcție de momentul în care instanța de judecată a pronunțat hotărârea definitivă, nu are o justificare obiectivă și rezonabilă. În acest sens, Curtea Constituțională, prin D. nr. 599 din 14 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al R.iei, Partea I, nr. 329 din 18 mai 2009, a statuat că violarea principiului egalității și nediscriminării există atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă, sau dacă există o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite.

În ceea ce privește respingerea petitelor de acordare a daunelor materiale solicitate prin cererea introductiva de instanța, chiar recurenții admit că aceste sume constând în cheltuielile de judecată efectuate de tatăl recurenților în suma actualizata nu se circumscriu sferei fixate de L. nr. 2. prin urmare motivul de recurs este nefondat.

Recurenții consideră că soluția de respingere a daunelor materiale reprezentând drepturile de pensie neacordate defunctului tata în perioada 1 februarie 1950 - 1 octombrie 1965 este criticabilă întrucât art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 221/2010 prevede obligarea statului la „ ... acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative …"

C. constată că nici acest motiv de recurs nu poate fi primit deoarece textul legal prevede ca bunurile să fi fost confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative cu caracter politic, or prin hotărârea de condamnare nu s-a dispus confiscarea drepturilor depensie și nu a reieșit că ar fi fost luată ca efect al măsurii administrative cu caracter politic.

Cât privește recursul declarata de pârâtul S. R. prin MINISTERUL

FINANȚELOR PUBLICE acesta susține că sentința este nelegală cu privire la constatarea caracterului de drept al condamnării politice a defunctului S. G. prin S. penala nr. 138/(...) pronunțată de T. M. T. O., pentru infracțiunea prevăzuta de art. 1931 alin. 2 Cod penal deoarece conform prevederilor art. 1 pct. 2 lit. a) din L. nr. 2.: ,,Constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute în: art. … 1931 din Codul penal din 1936 …".

Întrucât defunctul S. G. a fost condamnat prin S. penala nr. 138/(...), pronunțata de către T. M. T. O. în dosar nr. 100/1955, pentru faptele prevăzute la art. 193 indice 1 alin. 2 din Codul penal, art. 157 Cod penal și art. 304, 463 CJM care potrivit legii constituie de drept condamnare de drept, consideră că în mod greșit instanța de fond s-a pronunțat asupra constatării caracterului de drept al condamnării suferite de defunctul S. G.

C. constată că acest motiv de recurs este nefondat deoarece chiar dacă caracterului de drept al condamnării politice a defunctului S. G. pentru infracțiunea prevăzuta de art. 1931 alin. 2 Cod penal reiese din prevederile art. 1 pct. 2 lit. a) din L. nr. 2. aceasta nu înseamnă că instanța nu poate să constate această situație deoarece partea din hotărârea judecătorească ce se pune în executare este dispozitivul, or, constatarea doar în motivele unei hotărâri judecătorești a caracterului de drept al condamnării politice ar lipsi de eficiență textele din L. nr. 2., asta mai ales în condițiile în care acest act a fost lipsit de eficiență cu privire la acordarea daunelor morale și prin urmare singura eficiență ce i se poate da în marea majoritate a cauzelor este doar această chestiune a caracterului de drept al condamnării politice.

Acest raționament se impune cu atât mai mult cu cât instanța poate constata prin dispozitiv că și alte condamnări se constituie în condamnări cu caracter politic în condițiile art. 4 din L. nr. 2., or ar însemna ca acele condamnări care au de drept acest caracter să nu se poată regăsi în dispozitivul unei hotărâri judecătorești.

Prin raportare la dispozițiile legale menționate anterior precum și la situația de fapt existenta în cauza, recurentul pârât apreciază că reclamanții nu justifica un interes pentru promovarea capătului de cerere referitor la constatarea caracterului de drept al condamnării politice a defunctului S. G., cu atât mai mult cu cât au obținut recunoașterea drepturilor prin D. nr. 6. conform D. L. nr. 1..

C. reține că efectele produse prin D. nr. 6. conform D. L. nr. 1. constau doar în acordarea a calității de luptător în rezistența anticomunistă, pe când urmare a recunoașterii caracterului de drept al condamnării politice efectele produse în temeiul Legii nr. 2. sunt diferite, constând, în funcție de situație, în înlăturarea de drept a efectelor hotărârilor judecătorești de condamnare cu caracter politic, acordarea de despăgubiri sau repunerea în anumite drepturi.

În temeiul prevederilor art. 312 alin . 1 și art. 299 și urm. Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca nefondate recursurile, nefiind incidente nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute art. 304 Cod procedură civilă.

P. ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții S. S.-V. și S. E. precum și respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile numărul 95 din (...) a T. C., pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține.

D. este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 29 aprilie 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

C.-M. CONȚ I.-D. C. A.-A. P.

A. A. M.

GREFIER

Redactat de I., dactilografiat de S. În 2 ex., la data de (...)

Judecător fond - T. O.C. - Tribunalul Cluj

← Decizia civilă nr. 237/2011, Curtea de Apel Cluj  Decizia civilă nr. 3183/2011, Curtea de Apel Cluj →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1483/2011, Curtea de Apel Cluj