Decizia civilă nr. 104/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 104/A/2011
Ședința publică din 17 februarie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A.- A. P.
JUDECĂTOR: C.- M. CONȚ
GREFIER : A. A. M.
S-au luat în examinare apelul declarat de reclamanta M. L. (născută PAȘK), precum și apelul declarat de pârâtul S. ROMÂN, PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, R. PRIN D. A J. C., împotriva sentinței civile nr. 480 din 25 mai 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamanta apelantă personal și reprezentantul pârâtului apelant.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
A.ul declarat de reclamanta M. L. (născută Pașk) a fost introdus și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 4 alin. 4 raportat la art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..
A.ul declarat de pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin D. a jud. C. a fost introdus și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 4 alin. 4 raportat la art. 5 alin. 3 din L. nr.
2..
S-a făcut referatul cauzei după care, la prima strigare a cauzei, C. constată lipsa reclamantei apelante și a reprezentantului pârâtului apelant și lasă cauza la a doua strigare, pentru a da acestora posibilitatea de a se prezenta la dezbateri.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamantei apelante, avocat A. G., cu împuternicire avocațială de reprezentare la f. 5 din dosarul instanței de apel și reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamanta apelantă personal și reprezentantul pârâtului apelant.
C. constată că la data de (...), pârâtul apelant a înregistrat la dosar întâmpinare, în două exemplare, prin care solicită respingerea apelului declarat de reclamanta M. L., iar în temeiul art. 242 alin. 2 C.pr.civ. solicită judecarea cauzei în lipsă.
Instanța înmânează reprezentantei reclamantei apelante un exemplar din întâmpinarea pârâtului apelant.
Reprezentanta reclamantei apelante și reprezentanta P.ui de pe lângă
C. de A. C. arată că nu au de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul reprezentantei reclamantei apelante și reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. pentru a pune concluzii pe apelul declarat de reclamantă și pe apelul declarat de pârât.
Reprezentanta reclamantei apelante arată că raportat la modificarea L. nr. 2. nu mai poate susține apelul declarat de reclamantă așa cum a fost formulat și solicită respingerea apelului declarat de pârâtul S. Român, prin
Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin D. a jud. C. privind înlăturarea dispoziției din sentința atacată referitoare la obligarea pârâtului la plata daunelor morale, menținerea dispoziției din sentința atacată privind constatarea caracterului politic al condamnării suferite de reclamantă, precum și menținerea dispoziției din aceeași sentință privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată pentru fondul cauzei.
De asemenea, reprezentanta reclamantei apelante solicită obligarea pârâtului apelant la plata cheltulielilor de judecată în apel, sens în care depune la dosar o copie semnată pentru conformitate cu originalul de pe chitanța care atestă plata onorariului avocațial în sumă de 800 lei.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea apelului declarat de reclamanta M. L. și admiterea în parte a apelului declarat de S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în sensul înlăturării din sentința atacată a dispoziției privind obligarea pârâtului la plata daunelor morale, având în vedere că prin D. nr. 1358/(...) a C. C. a României s-a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., iar aceste dispoziții nu își mai produc efectele juridice.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 480 din 25 mai 2010 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta M. L., născută Pașk, împotriva pârâtului S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul procesual ales la sediul D. G. a F. P. a județul C. și, în consecință, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei despăgubiri în valoare de 130.000 Euro, în echivalent în lei la data plății.
Pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei suma de 800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că prin S. penală nr. 91 pronunțată de T. M. C. în dosar nr. 121/1960 reclamanta M. L. fostă Pask a fost condamnată la pedeapsa de 8 ani închisoare corecțională și 5 ani interdicție corecțională, precum și la confiscarea totală a averii personale pentru săvârșirea delictului de uneltire contra ordinii sociale, faptă prevăzută și pedepsită de art. 209 pct.2 lit. a Cod penal. În considerentele sentinței s-a reținut că reclamanta a fost încadrată în secta „ Martorii lui I. în anul 1956, activând în grupa condusă de numitul P. V.
În anul 1958 reclamanta a intrat în legătură cu fugarii iehoviști L. I. zis Beniamin și Man I. zis P. de la care primea material de propagandă și pe baza căruia inculpata își desfășura activitatea iehovistă. Reclamanta dădea rapoarte cifrate despre activitatea ei numitului L. I. De la fugarul Man I. reclamanta a primit o lădiță în care se aflau diferite materiale de propagandă, precum și suma de 5000 lei, rezultată din cotizații pentru păstrare.
Prin D. nr. 353/1960 pronunțată de T. M. al R. III-a M. C., s-a respins recursul reclamantei, sentința penală nr. 91/1960 devenind definitivă.
Din dosarul de penitenciar, comunicat de C., reiese că reclamanta a fost arestată la data de (...), în baza mandatului de arestare nr. (...) pentru că a întreținut legături cu fugarul L. I. și a păstrat la locuința sa materiale și obiecte iehoviste. La momentul arestării reclamata era necăsătorită și nu avea loc de muncă.
Probele testimoniale administrate în cauză au relevat condițiile de detenție pe care le-a suportat reclamanta precum și situația acesteia după condamnare.
Deși fusese condamnată la o pedeapsă de 8 ani închisoare, reclamanta a executat 4 ani și 4 luni, fiind eliberată după ce restul de pedeapsă fusese grațiat prin D. 1., fapt atestat prin adresa nr. 3823 din (...) de Penitenciarul
Oradea.
Potrivit art. 1 din L. nr. 2. constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945.
(2) Constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute în art. 207-209, din Codul penal din
1936, republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 5 din același act normativ prevede că orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusive, pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama șide măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul D.ui- lege nr. 1. privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și al Ordonanței de
urgență a G. nr. 2. , aprobată cu modificări și completări prin nr. 5., cumodificările și completările ulterioare;
După apariția D.ui lege nr. 1. reclamantei, prin H. nr. 165 din 10 august 1990, i s-a recunoscut, ca urmare a condamnării politice suferite perioada de detenție de 4 ani și 4 luni ca vechime de 6 ani și 6 luni în muncă și i s-a acordat o îndemnizație lunară de 866 lei.
A mai amintit instanța de fond și faptul că reclamanta a absolvit cursurile de 7 ani ale Scolii din Apahida în anul 1955, fapt ce reiese din atestatul eliberat la (...) de M. Î. În cursul executării pedepsei, reclamanta a absolvit cursul de calificare pentru meseria de împletitor.
După eliberarea din închisoare, potrivit copiei cărții de muncă, reclamanta a fost angajată în muncă, cu mici întreruperi, inițial ca muncitor necalificat iar ulterior ca și tricoteur, meserie din care s-a și pensionat.
T. a apreciat că din ansamblul probatoriul administrat în cauză reiese că reclamanta a suferit o condamnare cu caracter politic de drept, cum este definită de dispozițiile L. nr. 2., fiind îndreptățită la daune pentru prejudiciul moral suferit. În ceea ce privește cuantumul prejudiciului moral, tribunalula apreciat că nu se poate reține ca prejudiciu și consecință a condamnării imposibilitatea procreării e către reclamantă, întrucât din probatoriul administrat în cauză nu s-a putut stabili o legătură de cauzalitate între imposibilitatea procreării și condițiile de detenție, că anterior detenției reclamanta era aptă de procreere sau că vinovat de lipsa copiilor nu a fost soțul acesteia.
În aceste condiții, la stabilirea prejudiciului s-a avut în vedere condițiile inumane de detenție care au determinat îmbolnăvirea sa, din dosarul de penitenciar reieșind că a fost sănătoasă la arestare, torturile la care a fost supusă, dificultățile întâmpinate în găsirea unui loc de muncă și faptul că a fost angajată doar în munci necalificate, specifice persoanelor fără școală, urmărirea la care a mai fost supusă o perioadă după eliberare, toate acestea fiind de natură a leza integritatea fizică și psihică a reclamantei, precum și numeroase consecințe pe plan social și familial.
S-a avut în vedere și faptul că reclamanta a beneficiat de o îndemnizația acordată în baza D.ui lege nr. 1., indemnizație care a contribuit și ea într-o oarecare la măsură la repararea acestui prejudiciu, astfel că suma de 130.000 euro în echivalent în lei la data plății ar reprezenta o reparație justă și echitabilă a prejudiciului suferit.
În temeiul art. 274 Cod de procedură civilă, tribunalul a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 800 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe reclamanta M. L. a declarat apel, în termenlegal, solicitând instanței admiterea acestuia, schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii în întregime a acțiunii formulate și, în consecință, obligarea pârâtului la plata sumei de 150.000 euro pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a condamnării politice, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea apelului, reclamanta a arătat că în mod greșit prima instanță a reținut că nu constituie prejudiciu moral împrejurarea că urmare a condițiilor de detenție reclamanta a ajuns în situația de a nu mai putea avea copii. La data arestării, reclamanta avea 19 ani și nu era căsătorită, astfel că la acea dată nu s-a pus problema posibilității sau imposibilității de a avea copii. În aceste condiții, reclamanta este în situația imposibilității obiective de a demonstra că înainte de detenție era aptă de procreare, însă, în condiții în care nu a suferit de nici o boală care să fi dus la astfel de consecințe, se poate prezuma că exista posibilitatea certă și obiectivă de a putea avea copii. De asemenea, pentru defunctul soț al reclamantei nu au existat acte medicale sau afecțiuni care să ducă la concluzia că ar fi fost în imposibilitatea de procreare.
În aceste condiții, instanța de fond trebuia să aibă în vedere faptul că, la data arestării dar și după arestare, datorită situației personale dar și situației politice de la aceea vreme, reclamanta a fost pusă în imposibilitatea obiectivă de a-și procura documente care să ateste o legătură directă de cauzalitate între condițiile de detenție și imposibilitatea de a avea copii.
Pe de altă parte, din depozițiile de martori rezultă condițiile extrem de grele de detenție ale reclamantei care pot duce la crearea unei prezumții în favoarea celor mai sus arătate.
În mod greșit prima instanță a redus cuantumul despăgubirilor morale solicitate, deoarece prin art. 5 lit. a din L. nr. 2., legiuitorul nu a avut în vedere în mod expres și imperativă obligația instanțelor de a scădea suma despăgubirilor încasate în baza D.ui-Lege nr. 1..
În opinia reclamantei nu poate opera o compensare între despăgubirile solicitate în baza L. nr. 2. și sumele de bani acordate în baza D.ui-Lege nr.
118/1991, deoarece acestea au la bază temeiuri diferite. Practic, instanța de fond a procedat la o compensare a celor două sume, cea acordată cu titlu de indemnizație pentru vechimea în muncă și cea solicitată cu titlu de daune morale, nefiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 1144 și art. 1145 C.civ.
Chiar dacă s-ar lua în considerare hotărârea nr. 165/1999 emisă în baza D.ui-Lege nr. 1., pentru perioada (...) și până la data înregistrării prezentei cereri, indemnizația acordată se ridică la suma de 191.386 Rol, astfel încât în mod nejustificat prima instanță a scăzut suma de 20.000 euro din suma totală solicitată.
Împotriva aceleiași sentințe pârâtul S. ROMÂN, prin MINISTERUL
FINANȚELOR PUBLICE a declarat apel, în termen legal, solicitând instanțeiadmiterea apelului, schimbarea hotărârii atacate, în principal, în sensul respingerii acțiunii reclamantei, iar în subsidiar, în sensul reducerii cuantumului despăgubirilor acordate reclamantei.
În motivarea apelului, pârâtul a arătat că în mod greșit instanța de fond a acordat reclamantei despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat prin condamnarea politică întrucât prejudiciul a fost integral acoperit prin drepturile acordate reclamantei încă din anul 1990 în temeiul D.ui-Lege nr.
1..
T. trebuia să țină cont de durata lungă de timp în care reclamanta a beneficiat de drepturile stabilite în baza D.ui-Lege nr. 1., respectiv din (...) și până în prezent, precum și de conținutul acestor drepturi, respectiv: recalcularea vechimii în muncă, o indemnizație lunară considerabilă la nivelul anului 1990, de 866 lei, indemnizație care a fost actualizată permanent, asistență medicală gratuită, bilete de tratament, scutire de impozite și taxe locale, 6 drumuri gratuite de transport C., un loc de veci, reparație care este destul de însemnată în ansamblul prejudiciului suferit.
În subsidiar, pârâtul solicită reducerea despăgubirilor în baza prevederilor art. I alin. 1 din O.U.G. nr. 62/2010 care a modificat și completat art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., în sensul stabilirii unui plafon maxim de acordarea a despăgubirilor, persoanelor care au suferit o condamnare politică, în cuantum de 10.000 euro.
De asemenea, art. II alin. 2 din O.U.G. nr. 62/2010 menționează faptul că instanța judecătorească, la stabilirea despăgubirilor prevăzute de art. 5 alin. 1 din L. nr. 2. va ține cont de durata pedepsei privative de libertate, perioada de timp scursă de la condamnare și consecințele negative produse în plan fizic, psihic și social precum și de măsurile reparatorii deja acordate în temeiul D.ui-Lege nr. 1. și al O.U.G. nr. 2..
În acest sens, instanța trebuia să reducă despăgubirile acordate sub plafonul maxim prevăzut de lege ținând cont de durata relativ redusă a pedepsei efectiv executate (4 ani și 4 luni) de perioada lungă de timp scursă de la condamnare și de faptul că prejudiciul a fost deja acoperit de S. R.
În continuare, pârâtul arată că în mod greșit prima instanță l-a obligat la plata cheltuielilor de judecată întrucât pârâtul nu are culpă procesuală, acesta fiind obligat să stea în judecată în calitate de pârât, iar răspunderea acestuia este una obiectivă, stabilită în mod expres prin art. 4 alin. 4 din L. nr. 2..
Reclamanta intimată, M. L., prin întâmpinare la apelul pârâtului, a solicitat instanței respingerea acestuia precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată (f.14-15).
În susținerea poziției procesuale, reclamanta intimată a arătat că solicitarea pârâtului de respingere a cererii introductive de instanță este făcută prin interpretarea cu rea-credință a L. nr. 2., deoarece instanța de judecată este suverană să aprecieze în fiecare caz în parte dacă se impune acordarea unor daune morale sau scăderea din cuantumul acestora a sumelor de bani reprezentând indemnizația acordată în baza D.ui-Lege nr.
1..
În privința acordării cheltuielilor de judecată, în mod corect tribunalul a dispus obligarea pârâtului la plata acestora deoarece pârâtul s-a opus de la început admiterii acțiunii, aflându-se în mod evident în culpă procesuală.
În privința aplicării prevederilor O.U.G. nr. 62/2010, reclamanta- apelantă a apreciat că acestea sunt neconstituționale, sens în care a invocat excepția de neconstituționalitate a art. I pct. 1 și art. II din O.U.G. nr.
62/2010, raportat la art. 1 art. 4, art. 15 alin. 2, art. 16 și art. 115 alin. 6 din Constituția României (f.17-19)
În ședința publică din (...), C. a pus în discuția reprezentantei reclamantei apelante, av. G. A., faptul că prin decizia nr. 1354/(...) a C. C. s-a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. I pct. 1 și art. II din O.U.G. nr. 62/2010, iar prin decizia nr. 1358/(...) a C. C. s-a admis excepția de neconstituționale a prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., ambele decizii fiind publicate în Monitorul Oficial nr. 761/(...), iar reprezentata reclamantei apelante a arătat că nu mai susține excepția de neconstituționalitate invocată f. 23-24).
Pârâtul intimat S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, prin întâmpinare la apelul reclamantei, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat întrucât prin decizia nr. 1354/(...) a C. C. s-a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. I pct. 1 și art. II din O.U.G. nr.
62/2010, iar prin decizia nr. 1358/(...) a C. C. s-a admis excepția de neconstituționale a prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., ambele decizii fiind publicate în Monitorul Oficial nr. 761/(...), astfel încât acțiunea reclamantei având ca obiect plata despăgubirilor pentru prejudiciul moral este lipsită de temei legal.
În condițiile stabilite de art. 31 alin. 1 din L. nr. 47/1992 și art. 147 alin. 1 și 4 din Constituție, decizia care a declarat neconstituțională o dispoziție legală este definitivă și obligatorie, iar aceasta este opozabilă erga omnes inclusiv pentru instanțele judecătorești.
Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de apel invocate și a apărărilor formulate C., în temeiul art. 295 alin. 1 C.pr.civ., reține următoarele: Reclamanta și-a fundamentat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile art.5 alin.1 lit.a din L. nr.2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada
6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr.396 din 11 iunie 2009, prevederi care, la data sesizării instanței de judecată, aveau următoarea redactare: "(1) Orice persoană care asuferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie
1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic,precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de
3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul D.ui-lege nr.1. privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motivepolitice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și al Ordonanței de urgență a G. nr.2., aprobată cu modificări și completări prin L. nr.5., cu modificările și completările ulterioare;".
Ulterior sesizării instanței de judecată, dispozițiile art.5 alin.(1) lit.a) din L. nr.2. au fost modificate prin art.I pct.1 din O. de urgență a G. nr.62/2010 pentru modificarea și completarea L. nr.2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, și pentru suspendarea aplicării unor dispoziții din Titlul VII al L. nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.446 din 1 iulie 2010, dispozițiile modificatoare având următoarea redactare:
"Art.I L. nr.2. privind condamnările cu caracter politic și măsurileadministrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.396 din 11 iunie 2009, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 5 alineatul (1), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:
«a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la:
1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic;
2. 5.000 de euro pentru soțul/. și descendenții de gradul I;
3. 2.500 de euro pentru descendenții de gradul al II-lea;»".
Art.5 alin.(1) lit.a), astfel cum a fost modificat și completat prin art.I pct.1 din O. de urgență a G. nr.62/2010 - adică pct.1-3 referitoare la plafonarea cuantumului acestor despăgubiri -, a fost declarat neconstituțional prin D. nr.1354 din 20 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761/(...), prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată direct de Avocatul Poporului și a constatat că dispozițiile art.I pct.1 din O. de urgență a G. nr.62/2010 - prin care se plafonează despăgubirile prevăzute de art.5 alin.(1) lit.a) din L. nr.2. - sunt neconstituționale, în raport cu criticile formulate.
Prin D. C. C. nr. 1358/(...), publicată în M. Of. nr. 761/(...) și prin D.
C. C. nr. 1360/(...), publicată în M. Of. nr. 761/(...), s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice - D. C. și, în consecință, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, pe motiv că acestea contravin prevederilor art. 1 alin. 3 și
5 din L. fundamentată, respectiv, încalcă normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor L. nr. 24/2000, reținându-se în considerentele deciziei și faptul că L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, face parte din categoria legilor organice, fiind adoptată de P. cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituție, însă, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin D. nr. 1., aceasta nu a fost supusă controlului de constituționalitate a priori, conform art. 146 lit. a) din Constituție.
Art. 147 din Constituția României prevede următoarele:
„(1) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C. dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
(2) În cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, P.ul este obligat sa reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia C. C..
(3) În cazul în care constituționalitatea tratatului sau acordului internațional a fost constatată potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei excepții de neconstituționalitate. T. sau acordul internațional constatat ca fiind neconstituțional nu poate fi ratificat.
(4) Deciziile C. C. se publica în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor";.
Art. 31 din L. nr. 47 din 18 mai 1992, privind organizarea și funcționarea C. C. (republicată în temeiul dispozițiilor art. V din L. nr.
177/2010 pentru modificarea și completarea L. nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C. C., a C. de procedură civilă și a C. de procedură penală al României, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, dându-se textelor o nouă numerotare), stabilește următoarele :
„(1) D. prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sauordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.
(2) În caz de admitere a excepției, C. se va pronunța și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar
și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare.
(3) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
(4) Deciziile pronunțate în condițiile alin. (1) se comunică celor două
Camere ale P.ului, G. și instanței care a sesizat Curtea Constituțională.
(5) În cazul în care la data comunicării deciziei C. C. potrivit alin. (4) cauza se află pe rolul altui organ judiciar, instanța comunică acestuia decizia.";
Din interpretarea art. 147 din Constituția României cu art. 31 alin. 1 și
3 din L. nr. 47/1992 republicată, se desprinde cu evidență faptul că, pe de o parte, deciziile C. C. sunt general obligatorii, nu doar în cauza în care a fost invocată respectiva excepție de neconstituționalitate, iar pe de altă parte că, acele dispoziții din legile și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C. dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
Așadar, Deciziile C. C. pronunțate în cadrul soluționării excepțiilor de neconstituționalitate nu produc doar efecte relative, inter partes, în cadrul procesului în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, ci sunt general obligatorii, produc efecte absolute, opozabile erga omnes, în vederea asigurării supremației Constituției, inclusiv pentru instanțele judecătorești
și au putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că după publicare, ele au efect asupra cauzelor aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor.
De altfel, Curtea Constituțională prin D. nr.169/(...), publicată în M. Of. nr.151/(...) și prin D. nr.186/(...), publicată în M. Of. nr.213/(...) a statuat obligativitatea deciziilor C. C. pentru instanțele judecătorești, dar și pentru celelalte persoane fizice sau juridice.
În speță, în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin. 1 din Constituție, nu au fost puse de acord prevederile neconstituționale ale art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. cu dispozițiile constituționale, astfel încât textul art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. și-a încetat efectele juridice.
Drept urmare, în prezent nu există un temei juridic în legea specială, care să fundamenteze admisibilitatea cererilor de chemare în judecată promovate în baza L. nr. 2., având ca obiect acordarea de despăgubiri morale.
Legiuitorul român a acordat o atenție deosebită reglementărilor referitoare la reparațiile pentru suferințele cauzate de regimul comunist din perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, având în vedere voința noului stat democratic instaurat în decembrie 1989 de a recunoaște și de a condamna aceste fapte. În acest sens au fost inițiate și adoptate reglementări privind: 1. restituirea bunurilor mobile și imobile preluate abuziv și, în măsura în care acest lucru nu mai este posibil, acordarea de compensații pentru acestea; 2. reabilitarea celor condamnați din motive politice; 3. acordarea de indemnizații, de despăgubiri pentru daunele morale suferite și de alte drepturi.
În ceea ce privește reabilitarea persoanelor condamnate din motive politice - prin O. de urgență a G. nr.2. privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea, I, nr.650 din 30 decembrie 1999, aprobată cu modificări și completări prin L. nr.5., cu modificările și completările ulterioare - s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice sau supuse, din motive politice, unor măsuri administrative abuzive în perioada
6 martie 1945-14 decembrie 1989, decizia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă putând fi folosită ca probă în fața instituțiilor abilitate, în ceea ce privește aprecierea caracterului politic al infracțiunilor a căror săvârșire a atras măsura confiscării bunurilor.
Totodată, potrivit acestui act normativ, hotărârile de condamnare pentru infracțiuni săvârșite din motive politice nu pot fi invocate împotriva persoanelor care au dobândit calitatea de luptător în rezistența anticomunistă.
În ceea ce privește persoanele condamnate politic sau persecutate din motive politice de regimul comunist, C. constată că, în materia acordării altor drepturi acestor categorii de persoane, există o serie de acte normative cu caracter reparatoriu pentru anumite categorii de persoane care au avut de suferit atât din punct de vedere moral, cât și social, ca urmare a persecuției politice la care au fost supuse în regimul comunist, legiuitorul fiind preocupat constant de îmbunătățirea legislației cu caracter reparatoriu pentru persoanele persecutate din motive politice și etnice. Edificatoare înacest sens sunt: prevederile D.ui-lege nr. 1. privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 631 din 23 septembrie 2009, prevederile Ordonanței de urgență a G. nr.
2., aprobată cu modificări și completări prin nr. 5., cu modificările și completările ulterioare, prevederile L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Aceste acte normative stabilesc o serie de drepturi, cum ar fi: dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei pentru fiecare an de detenție, strămutare în alte localități, deportare în străinătate sau prizonierat; dreptul la o indemnizație lunară de 100 lei pentru fiecare an de internare abuzivă în spitalele de psihiatrie sau de domiciliu obligatoriu ( 4 din D.-lege nr. 1.); scutire de plata impozitelor și a taxelor locale; asistență medicală și medicamente, în mod gratuit și prioritar, atât în tratament ambulatoriu, cât și pe timpul spitalizărilor; transport urban gratuit cu mijloacele de transport în comun aparținând societăților cu capital de stat sau privat (autobuz, troleibuz, tramvai, metrou); douăsprezece călătorii gratuite, anual, pe calea ferată română, la clasa I, pe toate categoriile de trenuri de persoane, cu mijloace de transport auto sau cu mijloace de transport fluviale ( 8 din D.- lege nr. 1.); soțul (soția) celui decedat, din categoria celor dispăruți sau exterminați în timpul detenției, internați abuziv în spitale de psihiatrie, deportați, prizonieri sau cărora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, precum și soțul (soția) celui decedat după ieșirea din închisoare, din spitalul de psihiatrie, după întoarcerea din strămutare, din deportare, din prizonierat sau după încetarea măsurii de stabilire a domiciliului obligatoriu au dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei, neimpozabilă, dacă ulterior nu s-au recăsătorit ( 5 din D.-lege nr. 1.); despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare [. 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2.]; despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile L. nr. 10/2001 [. 5 alin. (1) lit. b) din L. nr. 2.]; repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară [. 5 alin. (1) lit. c) din L. nr. 2.].
Așa cum a statuat în mod obligatoriu și Curtea Constituțională, scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior - ceea ce este și imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin înseși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne, fiind în deplină concordanță cu recomandările Adunării P.are a Consiliului Europei.
Curtea Constituțională apreciază că nu poate exista decât o obligație
"morală" a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă.
De altfel, C. E. a D. O. a statuat, prin H. din 12 mai 2009 în Cauza Ernewein și alții împotriva Germaniei și prin H. din 2 februarie 2010 în Cauza Klaus și Iouri Kiladze contra Georgiei, că dispozițiile C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membrenicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor.
Totodată, instanța de la S. are o jurisprudență constantă în sensul că art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. nu garantează dreptul de a dobândi un bun (H. din 23 noiembrie 1983 în Cauza Van der Mussele contra Belgiei, H. din 9 octombrie 2003 în Cauza Slivenko contra Letoniei, H. din 18 februarie 2009 în Cauza Andrejeva contra Letoniei).
Referindu-se la problema restituirii bunurilor confiscate de către stat, aceeași Curte a stabilit că nu se poate interpreta că ar exista vreo obligație generală a statului de a restitui proprietăți care au fost expropriate înainte de ratificarea C. ori că ar exista posibilitatea impunerii unor restricții asupra libertății statelor de a stabili scopul și condițiile oricărei restituiri către foștii proprietari. (H. din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei, H. din 4 martie 2003 în Cauza Jantner contra Slovaciei, D. asupra admisibilității din 13 decembrie 2005 în Cauza Bergauer și alții contra Cehiei).
În materia reglementărilor privind reabilitarea, restituirea proprietăților confiscate sau acordarea de compensații pentru acestea, C. E. a D. O. a statuat că statele contractante au o largă marjă de apreciere în stabilirea măsurilor specifice de implementare a politicilor sociale și economice, a condițiilor de acordare a despăgubirilor (H. din 23 noiembrie 2000 în Cauza Ex-Regele Greciei și alții contra Greciei).
În același sens, s-a pronunțat și Curtea Constituțională a Ungariei, prin
H. nr. 1 din 8 februarie 1995, stabilind că măsura compensării prevăzută de A. nr. X. din 1992, care reglementa acordarea de despăgubiri pentru daune morale persoanelor condamnate politic în perioada comunistă, nu este luată pe baza existenței unei obligații legale care își are izvorul în trecut, ci statul a acordat aceste compensații în echitate, astfel încât nicio persoană nu poate avea un drept substanțial la despăgubiri pentru daune morale.
Prin urmare, Curtea Constituțională constată, în deplin acord cu jurisprudența C. C. și a C. Europene că, a fortiori, nu se poate concluziona că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă ar exista vreo obligație a statului de a le acorda și, cu toate acestea, legiuitorul român de după 22 decembrie 1989 a adoptat 2 acte normative, D.-lege nr. 1. și nr. 2., având acest scop, contravenind astfel dispozițiilor L. nr. 24/2000.
Este adevărat că acordarea de despăgubiri pentru daune morale este la libera apreciere a legiuitorului, care - în temeiul art.61 din L. fundamentală, potrivit căruia "P.ul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării"- este competent să stabilească condițiile și criteriile de acordare a acestui drept. Însă, P.ul, elaborând politica legislativă a țării, este în măsură să opteze pentru adoptarea oricărei soluții legislative de acordare a unor măsuri reparatorii celor îndreptățiți pentru daunele suferite în perioada comunistă, dar cu respectarea prevederilor și principiilor Constituției.
C. reține, de asemenea, că despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative.
Or, despăgubirile prevăzute de dispozițiile de lege criticate, având același scop ca și indemnizația prevăzută de 4 din D.-lege nr. 1., nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile.
Pe de altă parte - așa cum a statuat și Curtea Constituțională - , prin introducerea posibilității moștenitorilor de gradul II de a beneficia de despăgubiri pentru daune morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist, legiuitorul s-a îndepărtat de la principiile care guvernează acordarea acestor despăgubiri, și anume cel al echității și dreptății.
A., prin prevederea de lege criticată se diluează scopul pentru care au fost introduse aceste despăgubiri, întrucât nu se poate considera că moștenitorii de gradul II au aceeași îndreptățire la despăgubiri pentru daune morale suferite în perioada comunistă de predecesorul lor, ca și acesta din urmă.
Prin D.-lege nr. 1., legiuitorul a stabilit condițiile și cuantumul indemnizațiilor lunare, astfel încât intervenția sa prin 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2., după 20 ani de la adoptarea primei reglementări cu același obiect, aduce atingere valorii supreme de dreptate, una dintre valorile esențiale ale statului de drept, astfel cum este proclamată în prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție.
În cauză, reclamanta a beneficiat de măsurile reparatorii prevăzute de
D.-lege nr. 1., drepturile cuvenite în temeiul acestui act normativ fiindstabilite prin H. nr. 165/(...) (f. 15 dosar fond).
Totodată, astfel cum a statuat și C. E. a D. O., tot în domeniul măsurilor reparatorii, însă în ceea ce privește restituirile de bunuri, este necesar a se face în așa fel încât atenuarea vechilor violări să nu creeze noi nedreptăți (H. din 5 noiembrie 2002 în Cauza Pincova și Pinc contra Cehiei, H. din 7 octombrie 2009 în Cauza Padalevicius contra Lituaniei).
De asemenea, nu s-ar putea susține că prin adoptarea 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2., persoanele în cauză ar putea avea o "speranță legitimă" (astfel cum este consacrată în jurisprudența constantă a C. Europene a D. O.) la acordarea despăgubirilor morale, întrucât, așa cum a statuat instanța de la S. - de exemplu, prin H. din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei -, atunci când există o dispută asupra corectei aplicări a legii interne și atunci când cererile reclamanților sunt respinse în mod irevocabil de instanțele naționale, nu se poate vorbi despre o "speranță legitimă" în dobândirea proprietății.
Totodată, prin D. asupra admisibilității din 2 decembrie 2008 în Cauza Slavov și alții contra Bulgariei, instanța de contencios al drepturilor omului a acordat o "importanță deosebită faptului că dispoziția de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad- hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia", ceea ce a condus la concluzia C. în sensul că reclamanții nu au putut dobândi o "speranță legitimă" în obținerea compensațiilor respective.
Având în vedere toate aceste considerente, Curtea Constituțională a constatat că acordarea de despăgubiri pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici, astfel cum a fost reglementată prin art.5 alin.(1) lit.a) teza întâi din L. nr.2., contravine art.1 alin.(3) din L. fundamentală privind statul de drept, democratic și social, în care dreptatea este valoare supremă.
Curtea Constituțională a statuat că - în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă - există reglementări paralele, și anume, pe de o parte, D.-lege nr. 1., republicat, și O. de urgență a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin nr. 5., cu modificările și completările ulterioare, iar, pe de altă parte, nr. 2. privind condamnările cu caracterpolitic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada
6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Așa cum a arătat Curtea Constituțională, aceste despăgubiri sunt menite a produce satisfacția morală a recunoașterii faptelor nelegale, a încălcărilor drepturilor omului, comise în perioada comunistă, iar nu a compensa în bani suferința persoanelor persecutate. Prin urmare, reglementarea criticată nu a fost temeinic fundamentată.
Totodată, textul de lege criticat, astfel cum este redactat, fiind prea vag, încalcă și regulile referitoare la precizia și claritatea normei juridice. A., lipsa de claritate și previzibilitatea dispozițiilor art.5 alin.(1) lit.a) referitoare la acordarea despăgubirilor din L. nr.2. a condus la aplicarea incoerentă a acestora, instanțele de judecată acordând despăgubiri în valoare de până la
600.000 euro, ceea ce reprezintă o aplicare excesivă și nerezonabilă. Chiar dacă prin art.I pct.2 din O. de urgență a G. nr.62/2010 s-au introdus niște criterii minime de acordare a despăgubirilor, și anume durata pedepsei privative de libertate, perioada de timp scursă de la condamnare și consecințele negative produse în plan fizic, psihic și social, precum și măsurile reparatorii deja acordate în temeiul D.ui-lege nr.1. și Ordonanței de urgență a G. nr.2., aprobată cu modificări și completări prin L. nr.5., cu modificările și completările ulterioare, C. constată că acestea sunt insuficiente pentru a putea caracteriza norma legală ca fiind clară și previzibilă. Principiul legalității presupune, de asemenea, existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile în aplicarea lor, astfel cum reiese și din jurisprudența constantă a C. Europene a D. O. (H. din 5 ianuarie 2000 în Cauza Beyeler contra Italiei, H. din 23 noiembrie 2000 în Cauza Ex-Regele Greciei și alții contra Greciei, H. din 8 iulie 2008 în Cauza Fener Rum Patrikligi contra T.iei).
C. observă că în materia reparațiilor trebuie să existe o legislație clară, precisă, adecvată, proporțională, care să nu dea naștere la interpretări și aplicări diferite ale instanțelor de judecată, ceea ce ar putea conduce la constatări ale violării drepturilor omului de către C. E. a D. O.
Această problemă a legislației incoerente și ineficiente a României în materia restituirilor a fost menționată și de C. E. a D. O. prin H. din 9 decembrie 2008, în Cauza Viașu împotriva României.
Or, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) referitoare la acordarea despăgubirilor din nr. 2. sunt lipsite de claritate și previzibilitate, conducând la aplicarea incoerentă a acestora, instanțele de judecată acordând despăgubiri în valori foarte mari, ceea ce reprezintă o aplicare excesivă și nerezonabilă a normei juridice și o încălcare, totodată, a principiului legalității.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept și având în vedere că în prezent nu există o normă juridică în L. nr. 2., legea specială, care să servească drept temei juridic al cererii reclamantei, de acordare a despăgubirilor morale C., în temeiul art.296 C.pr.civ., va admite în parte apelul declarat de pârâtul S. ROMÂN, prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 480 din 25 mai 2010 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o schimbă în parte, în sensul că, înlătură din sentință dispoziția referitoare la obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 130.000 EURO, în echivalent lei la data plății, cu titlu de despăgubiri morale, cu consecința respingerii în întregime a acestui petit, menținând restul dispozițiilor din sentință și, totodată, va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta M. L. în contra aceleiași sentințe.
C. reține că petitul ce vizează cheltuielile de judecată trebuie admis dat fiind că și în urma dispariției temeiului legal al acțiunii S. este în culpă procesuală dat fiind că acesta a provocat existența prezentului proces, introducerea acțiunii fiind datorată apariției L. nr. 2. iar dispariția acestui temei legal nu se datorează în nici o măsură reclamantei ci doar S.ui care trebuie să răspundă pe tărâmul culpei procesuale prin acordarea cheltuielilor de judecată la fond și în apel.
Dat fiind că există în mod mai mult decât evident o culpă a legiuitorului care a bulversat din nou sistemul judiciar prin edictarea unui act normativ ce a fost declarat parțial neconstituțional și a născut pentru persoanele ce au formulat acțiuni doar speranțe care s-au dovedit nefondate prin declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale, se cuvine ca statul să suporte măcar plata cheltuielilor de judecată.
În acest sens, C. în temeiul art.298 raportat la art.274 alin.1 C.pr.civ., va obliga pe intimatul S. ROMÂN, prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE să plătească apelantei reclamantei suma de 1.600 lei, cheltuieli de judecată în apel reprezentând onorariul avocațial dovedit prin chitanțele de plată anexate la f.6, f.27 din dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Admite în parte apelul declarat de pârâtul S. ROMÂN, prin
MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 480 din
25 mai 2010 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o schimbă în parte, în sensul că, înlătură din sentință dispoziția referitoare la obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 130.000 EURO, în echivalent lei la data plății, cu titlu de despăgubiri morale, cu consecința respingerii în întregime a acestui petit.
Menține restul dispozițiilor din sentință.
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta M. L. în contra aceleiași sentințe.
Obligă pe intimatul S. ROMÂN, prin MINISTERUL FINANȚELOR
PUBLICE să plătească apelantei reclamantei suma de 1.600 lei, cheltuieli de judecată în apel.
D. este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 17 februarie 2011.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTOR,
GREFIER,
A.-A. P. C.-M. CONȚ
A. A. M.
Red.A.A.P. Dact.H.C./5 ex./(...). J.fond:S. A.S.
| ← Decizia civilă nr. 4358/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 237/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
