Decizia civilă nr. 149/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
D. CIVILĂ NR. 149/A/2011
Ședința 18 Februarie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : M. C. V.
JUDECĂTOR : I.-D. C.
GREFIER : A. B.
P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ reprezentat prin
PROCUROR : A. S.
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta T. E. împotriva sentinței civile nr. 945 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), privind și pe pârâtul intimat S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. C., având ca obiect D. L. nr.2.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror A. S., lipsă fiind părțile litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
A.ul a fost declarat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că la data de 17 februarie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, pârâtul intimat a depus la dosar întâmpinare, prin care solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate.
Instanța comunică un exemplar din întâmpinare cu reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond asupra apelului.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea ca nefondat a apelului declarat de reclamantă și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii primei instanțe.
C. reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 945 din 10 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a respins acțiunea formulată de reclamanta T. E., în contradictoriu cu pârâtul S. Român prin Ministerul
Finanțelor Publice.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că prin S. 1559 de T. M. C. la data de (...) în dosar nr. 1142/1949, numitul I. G. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare corecțională, 5000 amendă corecțională, 3 ani interdicție corecțională precum și confiscarea averii pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale faptă prevăzută de art. 209 pct. II lit. b. d, e, f C. penal combinat cu Decretul 212/1947
Potrivit fișei matricole penale aflată la dosar, condamnatul a fost arestat preventiv la data de (...), iar executarea pedepsei a încetat la data de (...), fiind executată în penitenciarul Colonia V. N..
I. G. a decedat la data de (...), după cum rezultă din certificatul de deces aflat la dosar.
Reclamanta T. E. este fiica condamnatului I. G..
Prin acțiunea dedusă judecății, reclamanta a solicitat să se constate caracterul politic de drept al condamnării suferite de tatăl său prin S. penală
1559/1949 și obligarea pârâtului la plata despăgubirilor în sumă de 300.000
Euro pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu caracter politic aplicată tatălui său, întemeindu-și pretențiile pe dispozițiilor art. 4 și art. 5 alin. 1 din L. 2..
În ceea ce privește primul capăt de cerere, tribunalul a apreciat că acesta este lipsit de interes, întrucât infracțiunea prevăzută de art. 209 C. penal din
1936 constituie de drept o condamnare cu caracter politic, după cum rezultă din cuprinsul art. 1 alin. 2 din L. 2..
Potrivit art. 2 din același act normativ, toate efectele hotărârilor judecătorești de condamnare cu caracter politic prevăzute la art. 1 sunt înlăturate de drept.
Art. 4 din L. 212/2009 prevede că persoanele condamnate penal în perioada (...) -(...) pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. 2 ,pot solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al condamnărilor, potrivit art. 1 alin. 3.
Din coroborarea dispozițiilor art. 1 alin. 2 și 3 cu art. 4 din L. 2., rezultă că instanța constată caracterul politic doar în cazul altor condamnări decât cele care potrivit art. 1 alin. 2 din L. 2. sunt de drept condamnări cu caracter politic.
În ceea ce privește petitul 2, tribunalul a constatat netemeinicia acestuia, în considerarea faptului vă prin D. C. C. nr. 1., publicată în Monitorul Oficial nr. 761 din 15 noiembrie 2010 art. 5 alin. 1 lit. a) teza I din L. 2., ce constituie temeiul de drept al pretenției reclamantei de obligare al pârâtului la despăgubiri, a fost declarat neconstituțional.
Este adevărat că potrivit dispozițiilor Legii 47/1992 legiuitorul are la dispoziție un termen de 45 de zile în care să pună de acord textul legal declarat neconstituțional cu legea supremă, interval de timp în care norma legală găsită neconstituțională este suspendată de drept, însă motivarea cuprinsă în decizia C. C. nu permite un demers legislativ favorabil foștilor deținuți politici sau moștenitorilor acestora.
Cum textul art. 5 alin. 1 din L. 2. este suspendat de drept, pretenția reclamantei este lipsită de temei legal și în consecință a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta T. E. solicitând schimbarea sentinței în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.
În motivarea apelului a arătat că contrar celor arătate în hotărârea judecătorească atacată, faptul că dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. au fost declarate neconstituționale prin D. CCR nr. 1., publicată În M.Of. nr.
761/(...) și au fost suspendate de drept pe o perioadă de 45 de zile, conform art. 31 alin. 3 din L. nr. 47/1992, nu poate duce la concluzia că prezenta acțiune este netemeinică și că decizia CCR nr. 1. nu permite un demers legislativ favorabil foștilor deținuți politici sau moștenitorilor acestora.
Dimpotrivă, potrivit art. 84 C.proc.civ., instanța de judecată nu este ținută de textul legal indicat de părți, art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., chiar dacă aceasta nu poate schimba fundamentul pretenției dedusă judecății,respectiv calificarea juridică a situației de fapt, în condițiile în care art. 294 alin. 1 C.proc.civ. interzice schimbarea, în apel, a cauzei cererii de chemare în judecată.
Art. 129 alin. 4. C.proc.civ. permite judecătorului să pună în dezbaterea părților orice împrejurări de fapt sau de drept ale cauzei, inclusiv legate de suspendarea art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., în condițiile în care există dispozițiile generale ale art. 998 C.civ. care au incidență în cauză, urmare a aplicării art. 31 alin. 3 din L. nr. 47/1992.
Mai mult, în mod netemeinic și nelegal apreciază instanța de fond ca fiind lipsit de interes primul capăt de cerere al acțiunii reclamantei, prin care aceasta solicită constatarea faptului că de drept constituie condamnare cu caracter politic condamnarea de cinci ani închisoare corecțională, aplicată tatălui reclamantei I. G., decedat în (...), prin sentința penală nr. 1559/1949 a T.ui M. C., pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale, prevăzut și pedepsit de art. 209 partea II, lit. f Cod penal, pentru motivul că ar fi făcut parte dintr-o organizație subversivă național-țărănistă, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 1 alin. 1 și alin. 2 lit. a din L. nr. 2..
Solicită constatarea faptului că de drept constituie condamnare cu caracter politic condamnarea de cinci ani închisoare corecțională, aplicată tatălui reclamantei I. G., prin sentința penală nr. 1559/1949 a T.ui M. C., pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale, prevăzut și pedepsit de art. 209 partea II, lit. f Cod penal, pentru motivul că ar fi făcut parte dintr-o organizație subversivă național-țărănistă, raportat la disp. art. 1 alin. 1 și art. 1 alin. 2 din L. nr.221/(...), potrivit cărora: "Constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945" și "Constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute în: a) art 207, art. 284 ultimul alineat din Codul penal din 1936, republicat în Monitorul Oficial, Partea 1, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare".
Prin delictul de uneltire contra ordinii sociale, prevăzut și pedepsit de art. 209 partea II, lit. f Cod penal au fost sancționate anumite acte pe care regimul comunist le-a considerat infracțiuni, dar care au fost în realitate acte de liberă manifestare a drepturilor omului, reprimate pe considerente politice. Prin urmare, reglementarea legală a domeniului "uneltirii contra ordinii sociale" a sfidat principiul de drept al libertății persoanei și condamnarea tatălui reclamantei, llieș G., a încălcat grav principiul de drept al interzicerii supunerii persoanei la tortură sau la tratamente inumane ori degradante.
Consideră condamnarea penală a tatălui reclamantei lIieș G. ca fiind o înscenare tendențioasă, cu caracter de reprimare împotriva persoanelor care au activat în rezistența anticomunistă de la acea dată.
Din analiza împrejurărilor cauzei, se poate constata în mod evident caracterul abuziv al urmăririi penale și al cercetării judecătorești, caracter abuziv dictat de situația politică de la acea dată, respectiv de dictatura comunistă care influența într-un mod determinant înfăptuirea actului de justiție. S. vinovăției și condamnarea penală a tatălui reclamantei, lIieș G., au fost dispuse în acest context, fiind nelegale și netemeinice, cercetarea tuturor inculpaților și martorilor de la dosar făcându-se sub presiuni, amenințări și violențe fizice și psihice, fără a li se asigura vreun drept la apărare, probatoriul administrat bazându-se pe delațiune făcută cu scopul evident de a satisfacecerințele politice totalitare ale momentului respectiv de găsire a unor pretinși vinovați care să se opună pretinselor "realizări" ale partidului unic adus de tancurile armatei roșii "eliberatoare" .
Față de împrejurările cauzei și de declararea ca neconstituționale a disp. art. 5 alin. 1 lit.a din L. nr.221/(...), solicită acordarea de daune morale în temeiul dispozițiilor generale ale art. 998 C.civ.
Conform sentința penală nr. 1559/f949 a T.ui M. C., s-a reținut că tatăl reclamantei ar fi făcut parte dintr-o organizație subversivă național-țărănistă, fapt care nu corespundea realității, activitatea așa-zisei organizații subversive constând în purtarea de către țăranii din comuna S.-O., jud. Sălaj a unor discuții libere pe diferite teme de interes local, care nu puteau fi abordate În mod oficial, datorită contextului socio-politic al timpului, marcat de o sălbatică represiune securistă, având drept scop anihilarea oricăror forme de opoziție față de regimul comunist dar și eliminarea oricăror modalități de exprimare în public sau în particular a unor opinii politice diferite de cele ale nomenclaturii comuniste de inspirație sovietică.
Condițiile de detenție au fost cumplite, astfel că, la data de (...), eliberat din lagărul de la V. N., P., în care se aplica medoda de tortură numită "broasca", care consta în faptul că deținuții, după ce se întorceau de la lucru, erau obligați să țopăie, în poziția "pe vine", cu mâinile pe șolduri, fiecare ținând în spate un alt deținut, fiind obligați să stea înghesuiți câte doi, o noapte întreagă, într-o cutie fără acoperiș, etc., tatăl reclamantei avea sănătatea profund șubrezită de aceste forme sadice de tortură, de hrana bazată pe fierturile din mațe uscate, singurele "meniuri" existente în închisoare, dar și de izolarea de soție și de fiica sa, care îi așteptau acasă, cu teama permanentă a imposibilei întoarceri.
Chinurile suferite în perioada de detenție i-au marcat sănătatea și i-au măcinat psihicul tatălui reclamantei într-o măsură așa de mare, încât, la data de (...), tatăl reclamantei a decedat, la vârsta de 60 de ani.
Tatăl reclamantei, decedat la data de (...), nu a beneficiat de vreo hotărâre a Comisiei pentru aplicarea Decretului-Lege nr. 118/1990, jud. C., prin care, ca o consecință a condamnării, să i se recunoască calitatea de fost deținut politic.
In condițiile actualei reglementări, acordarea unor despăgubiri morale pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea penală cu caracter politic suferită apare ca soluția prin care se pot Înlătura gravele nedreptăți, săvârșite împotriva tatălui reclamantei în timpul regimului comunist, în condițiile epocii staliniste, care s-a caracterizat în principal prin restrângerea drastică a drepturilor și libertăților omului.
S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice a solicitat prin întâmpinare
(f.11) respingerea apelului și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală.
Analizând apelul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea reține considerentele ce urmează:
Dispozițiile art. I pct. 1 din OUG nr. 6. au fost declarate neconstituționale prin decizia nr. 1. a C. C. dar pe perioada cât a fost în vigoare au produs efecte.
Motivele de apel privitor la cuantumul despăgubirilor nu vor mai fi analizate dat fiind că prin decizia nr. 1. Curtea Constituțională a stabilit că dispozițiile art. 5 pct. 1 lit. a din L. nr. 2. sunt neconstituționale.
Potrivit art. 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992 „D. prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este d efinitivă și obligatori e . Dispozițiile dinlegile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își
încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, înacest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept."
Dat fiind că decizia este definitivă și obligatorie rezultă că temeiul legal ce a stat la baza admiterii acțiunii, acțiunii cu privire la acordarea de despăgubiri, nu mai există astfel că trebuie să ne raportăm la o situație în care acțiunea este în prezent lipsită de un temei legal și prin urmare nu se mai pot acorda despăgubiri în temeiul unui act normativ care nu mai există.
Urmează a analiza efectele care s-au produs pe perioada în care actul normativ a fost în vigoare, dat fiind că din formularea textului de mai sus, „își încetează efectele juridice", rezultă că până la acea dată au produs efecte juridice, dar trebuie stabilit în concret ce fel de efecte juridice.
C. mai reține că acordarea de despăgubiri în temeiul art. 998-999 cod civil nu este posibilă din două motive, care țin de aspectele procedurale ale cauzei și mai apoi și de fondul cererii.
Cu privire la aspectul de procedură, dat fiind că reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile legii speciale nu poate în apel să schimbe temeiul juridic al cererii pentru că ar schimba cauza acțiunii, iar art. 292 Cod procedură civilă prevede că părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât de cele invocate la prima instanță. Cum apelul are efect devolutiv rezultă că instanța de apel poate fi investită doar în limitele în care a fost investită prima instanță.
În ce privește fondul cererii, din deciziile C. Europene a Drepturilor
Omului reiese că nu există o obligație a statelor de a acorda despăgubiri pentru abuzurile săvârșite de regimurile politice existente anterior în acele state dar dacă aleg să acorde despăgubiri atunci acordarea lor trebuie să fie efectivă. Acordarea despăgubirilor este o reparație în echitate care nu își are izvorul într-un fapt trecut ci reprezintă o despăgubire acordată benevol de stat, de aceea neexistând obligația reparării. S. poate opta să repare sau să nu acorde despăgubiri dar dacă nu optează pentru despăgubiri nu poate fi obligat la aceasta.
În acest sens s-a reținut prin decizia nr. 1. a C. C. că nu poate exista decât o obligație "morală" a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă. De altfel, C. Europeană a Drepturilor Omului a statuat, prin H. din 12 mai 2009 în Cauza Ernewein și alții împotriva Germaniei și prin H. din 2 februarie 2010 în Cauza Klaus și Iouri Kiladze contra Georgiei, că dispozițiile C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor. Totodată, instanța de la S. are o jurisprudență constantă în sensul că art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. nu garantează dreptul de a dobândi un bun (H. din 23 noiembrie 1983 în Cauza Van der Mussele contra Belgiei, H. din 9 octombrie 2003 în Cauza Slivenko contra Letoniei, H. din 18 februarie 2009 în Cauza Andrejeva contra Letoniei). Referindu-se la problema restituirii bunurilor confiscate de către stat, aceeași Curte a stabilit că nu se poate interpreta că ar exista vreo obligație generală a statului de a restitui proprietăți care au fost expropriate înainte de ratificarea C. ori că ar exista posibilitatea impunerii unor restricții asupra libertății statelor de a stabili scopul și condițiile oricărei restituiri către foștii proprietari. (H. din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecký contra
Slovaciei, H. din 4 martie 2003 în Cauza Jantner contra Slovaciei, D. asupraadmisibilității din 13 decembrie 2005 în Cauza Bergauer și alții contra Cehiei).
Acordarea de despăgubiri pentru daune morale persoanelor condamnate politic în perioada comunistă, nu este luată pe baza existenței unei obligații legale care își are izvorul în trecut, ci statul a acordat aceste compensații în echitate, astfel încât nicio persoană nu poate avea un drept substanțial la despăgubiri pentru daune morale.
Prin urmare, Curtea Constituțională constată că, a fortiori, nu se poate concluziona că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă ar exista vreo obligație a statului de a le acorda și, cu toate acestea, legiuitorul român de după 22 decembrie
1989 a adoptat 2 acte normative, Decretul-lege nr. 118/1990 și L. nr. 2., având acest scop.
Declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale, constată C. de A., echivalează cu lipsa opțiunii statului de acordarea a despăgubirilor în temeiul acestui text legal.
Cât timp nu există obligația reparării rezultă că o acțiune nu poate fi întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 Cod civil ci doar pe dispozițiile unei legi speciale care are semnificația acordării benevole a despăgubirilor de către stat, potrivit practicii CEDO, în sensul celor de mai sus. Nu mai există dispoziții în dreptul intern sau în dreptul internațional care să se poată constitui în temei al acțiunii.
În ce privește prezenta cauză mai trebuie analizat dacă, având în vedere dispozițiile Legii nr. 2. pe perioada cât au fost în vigoare până la declararea lor ca neconstituționale prin decizia nr. 1., reclamantul are un bun sau o speranță legitimă la acesta, potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1, în sensul jurisprudenței
C. Europene a Drepturilor Omului, mai ales că reclamantul are și o hotărâre de primă instanță pronunțată în temeiul acestui act normativ.
Această analiză este necesară pentru a stabili dacă având o speranță legitimă reclamanților li s-ar cuveni despăgubiri, chiar în condițiile dispariției suportului legal, apelând la dispozițiile art. 1 din Protocolul 1.
Având în vedere că dacă procedurile judiciare s-ar fi desfășurat cu celeritate reclamanții ar fi obținut o hotărâre irevocabilă anterior declarării ca neconstituționale a temeiului legal, prin care li s-ar fi acordat despăgubiri în temeiul Legii nr. 2., prin urmare având în vedere că la data intentării acțiunii exista un temei legal rezultă că reclamanții aveau în patrimoniu cel puțin o speranță legitimă la obținerea unui bun, anterior pronunțării deciziei C. C..
Cu privire la această speranță legitimă trebuie constat că există o ingerință care era legitimă din partea statului, ingerință care constă în chiar declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale care au oferit însăși speranța legitimă, procedura de constatare a neconstituționalității fiind necesară într-o societate democratică, fiind și predictibilă de altfel.
Declararea ca neconstituțională a unor dispoziții legale trebuie acceptată ca producând efecte generale pentru că altfel ar însemna să se conteste însăși legitimitatea existenței procedurii de control al constituționalitate a legilor, ceea ce nu este cazul a fi pus în discuție, prin urmare a existat o ingerință necesară și proporțională.
Curtea Constituțională reține la rândul ei, oferind o altă interpretare, oprind analiza anterior ingerinței, că prin D. asupra admisibilității din 2 decembrie 2008 în Cauza Slavov și alții contra Bulgariei, instanța de contencios al drepturilor omului a acordat o "importanță deosebită faptului că dispoziția de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale,pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia", ceea ce a condus la concluzia C. în sensul că reclamanții nu au putut dobândi o "speranță legitimă" în obținerea compensațiilor respective.
Distinct de considerentele de mai sus trebuie arătat totuși că în materia despăgubirilor pentru daune morale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă, Curtea Constituțională a constatat că există două norme juridice - art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990 și art. 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2. - cu aceeași finalitate, și anume acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.
Prin urmare, se constată prin aceași decizie nr. 1., despăgubirile prevăzute de dispozițiile de lege criticate, având același scop ca și indemnizația prevăzută de art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990, nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile. Intervenția sa prin art. 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2., după 20 ani de la adoptarea primei reglementări cu același obiect, aduce atingere valorii supreme de dreptate, una dintre valorile esențiale ale statului de drept, astfel cum este proclamată în prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție.
Or, Curtea Constituțională observă că - în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă - există reglementări paralele, și anume, pe de o parte, Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, și O. de urgență a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 5., cu modificările și completările ulterioare, iar, pe de altă parte, L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Prin urmare, C. de A. constată în prezenta cauză că nu se poate susține că nu s-au acordat despăgubiri de către stat pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă - dat fiind că acestea au fost deja acordate în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990.
Curtea Constituțională mai constată prin decizia nr. 1. că, astfel cum a statuat și C. Europeană a Drepturilor Omului, tot în domeniul măsurilor reparatorii, însă în ceea ce privește restituirile de bunuri, este necesar a se face în așa fel încât atenuarea vechilor violări să nu creeze noi nedreptăți (H. din 5 noiembrie 2002 în Cauza Pincová și Pinc contra Cehiei, H. din 7 octombrie 2009 în Cauza Padalevičius contra Lituaniei). Totodată, în temeiul dispozițiilor constituționale ale art. 142 alin. (1), potrivit cărora "Curtea Constituțională este garantul supremației Constituției", și al art. 1 alin. (5) din Constituție, potrivit căruia "În România, respectarea [...] legilor este obligatorie", C. constată că reglementarea criticată încalcă și normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor Legii nr.
24/2000, republicată.
Or, față de cele reținute prin decizia nr. 1., anume că tratamentul juridic diferit aplicat persoanelor care solicită despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare este determinat de celeritatea cu care a fost soluționată cererea de către instanțele de judecată, prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, C. de A. constată că S. a creat o inechitate dat fiind că persoanele ce au obținut hotărâri judecătorești irevocabile anterior declarării ca neconstituționale a dispozițiilor legale incidente și în prezenta cauză sunt în mod evident într-o situație de avantaj care induce o situație de discriminare față de persoanele ale căror proceduri judiciare sunt încă în curs de desfășurare.
Cele reținute mai sus prin D. asupra admisibilității din 2 decembrie 2008 în Cauza Slavov și alții contra Bulgariei, prin care instanța de contencios al drepturilor omului a acordat o "importanță deosebită faptului că dispoziția de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia", ceea ce a condus la concluzia C. în sensul că reclamanții nu au putut dobândi o "speranță legitimă" în obținerea compensațiilor respective, sunt aplicabile și cu privire la situația clară de discriminare apărută ca urmare a declarării ca neconstituționale a prevederilor legale.
Față de acestea se constată că și în situația apariției acestei discriminări prin durata diferită a procedurilor judiciare, reclamanții nu pot solicita acordarea de despăgubiri, având în vedere izvorul discriminării.
Cu privire la stabilirea unui asemenea criteriu, aleatoriu și exterior conduitei persoanei, Curtea Constituțională mai reține că este în contradicție cu principiul egalității în fața legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție, conform căruia, în situații egale, tratamentul juridic aplicat nu poate fi diferit.
Astfel, durata procesului și finalizarea acestuia depind adesea de o serie de factori cum sunt gradul de operativitate a organelor judiciare, incidente legate de îndeplinirea procedurii de citare, complexitatea cazului, exercitarea sau neexercitarea căilor de atac prevăzute de lege și alte împrejurări care pot să întârzie soluționarea cauzei. De asemenea, nu ține seama de faptul că, în numeroase cazuri, durata proceselor și, în consecință, data rămânerii definitive a hotărârilor nu depind numai de atitudinea persoanei care are astfel de cereri sau de situații de natură obiectivă, ci se datorează unor alte circumstanțe, care țin de organizarea justiției și de gradul de încărcare a rolurilor instanțelor judecătorești.
În ceea ce privește modul de acordare a despăgubirilor, reglementat prin
O. de urgență a G. nr. 6., C. observă existența unui tratament distinct aplicat persoanelor îndreptățite la despăgubiri pentru condamnări politice, în funcție de momentul la care instanța de judecată a pronunțat hotărârea definitivă - deși au depus cereri în același timp și au urmat aceeași procedură prevăzută de L. nr. 2. -, și consideră că acesta este determinat de o serie de elemente neprevăzute și neimputabile persoanelor aflate în cauză.
Instituirea unui tratament distinct între persoanele îndreptățite la despăgubiri pentru condamnări politice, în funcție de momentul în care instanța de judecată a pronunțat hotărârea definitivă, nu are o justificare obiectivă și rezonabilă. În acest sens, Curtea Constituțională, prin D. nr. 599 din 14 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
329 din 18 mai 2009, a statuat că violarea principiului egalității și nediscriminării există atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă, sau dacă există o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite.
În temeiul prevederilor art. 296 Cod procedură civilă cât și al art. 282 și urm. Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca nefondat apelul declarat de reclamanta T. E. împotriva sentinței civile nr. 945 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosarul (...), pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta T. E. împotriva sentinței civile nr. 945 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosarul (...), pe care o menține.
D. este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 18 februarie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER M.-C. V. I.-D. C. A. B.
Redactat de I., dactilografiat de S. În 4 ex., la data de (...)
Judecător fond - B. C., Tribunalul Cluj
| ← Decizia civilă nr. 831/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 690/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
