Decizia civilă nr. 152/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 152/A/2011
Ședința la 18 F. 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : M. C. V.
JUDECĂTOR : D. C.
G. : A. B.
P. DE PE L. CURTERA DE A. C. este reprezentat de
P. : A. S.
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamantul B. G. împotriva sentinței civile nr. 1899 din 18 noiembrie 2010, a T.ui M., pronunțată în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu pârâtul intimat S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - PRIN D. G. A F. P. M. având ca obiect D. L. nr.221/2009.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A.
C. - P. A. S., lipsă fiind părțile litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
A.ul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtului intimat și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că la data de 18 februarie 201, prin registratura instanței, pârâtul intimat S. R. prin
Ministerul Finanțelor Publice a depus la dosar întâmpinare, transmisă prin fax, prin care solicită respingerea apelului declarat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate, precum și judecarea cauzei în lipsă.
De asemenea, se constată că prin motivele de apel, reclamantul apelant a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 al.2 cod procedură civilă.
C., nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, constată prezenta cauză în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond asupra apelului.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de apel C. solicită respingerea ca nefundat a apelului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate, având în vedere că infracțiunea pentru care a fost condamnat reclamantul apelant prin sentința penală nr. 244/1974 a T.ui M. C., este o infracțiune de drept comun și nu una cu caracter politic.
C. reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1899/(...) a T.ui M. s-au respins ca neîntemeiate toate capetele de cerere formulate de reclamantul B. G. atât cu privire la constatarea caracterului politic al condamnării penale, cât și despăgubirile solicitate de reclamant.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut:
Prin sentința penală nr.244/1974 pronunțată de T. M. C. reclamantul a fost condamnat la 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de neprezentare la încorporare, pedeapsă ce a fost executată în total.
În cauză, problema ce urmează a fi analizată este aceea, dacă infracțiunea de neprezentare la încorporare prevăzută și pedepsită de art. 354 alin.2 din Codul penal în vigoare la data condamnării poate fi considerată ca fiind o infracțiune cu caracter politic în sensul dispozițiilor art. 1 alin.3 din L. nr. 221/2009.
Potrivit actului normativ mai sus arătat „constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul din scopurile prevăzute la art. 2 alin.1 din Ordonanța de U. nr.214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arma și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România.";
Prin D. nr. 3. pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție-secțiile unite în soluționarea unui recurs în interesul legii cu privire la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 1 alin.1 lit. a din Decretul-Lege nr.
118/1990 a stabilit că, persoanele condamnate definitiv pentru infracțiunile contra capacității de apărare a țării, prevăzută de art.334 și 354 Cod penal, săvârșite din motive de conștiință religioasă, nu pot beneficia de drepturile acordate persoanelor persecutate din motive politice. În motivarea acestei decizii se arată că:"; persoanele care, din motive de conștiință, refuzau satisfacerea serviciului militar obligatoriu (cel mai frecvent determinate de apartenența la O. R. „. lui I.) au fost încadrate juridic în dispozițiile art. 354 din Codul penal (neprezentare la încorporare sau concentrare), respectiv în dispozițiile art. 334 din același cod (insubordonarea) atunci când, deși încorporată sau recrutată, persoana respectivă a refuzat executarea unui ordin cu privire la îndatoririle de serviciu.
Aceste fapte au fost și sunt reglementare în titlul X al Codului penal
„infracțiuni contra capacității de apărare a R., cap.1 „infracțiuni săvârșite de militari";- secțiunea I „infracțiuni contra ordinii și disciplinei militare"; (art.
334), respectiv cap.3 „infracțiuni săvârșite de civili"; (art. 354).
Așezarea acestor texte în titlul și capitolele menționate a fost făcută, în mod evident, avându-se în vedere obiectul juridic al acestor infracțiuni, care este cel al relațiilor sociale referitoare la capacitatea de apărare a țării.
Instituirea obligației de executare a serviciului militar a privit toți cetățenii apți să îl efectueze, fără nicio discriminare pe motive religioase sau de altă natură.
În aceste condiții nu se poate considera că scopul acestor reglementări a fost determinat de rațiuni politice specifice orânduirii comuniste, căci ceea ce s-a urmărit nu a fost protejarea de anumite fapte a regimului politic existent la acea dată.
Or, în absența unui asemenea scop al incriminării, nu se poate pune problema existenței unei infracțiuni cu caracter politic și, pe cale de consecință, a unei condamnări având un astfel de caracter.
Prin urmare, condamnările pentru cele două infracțiuni analizate nu au fost dispuse pentru apartenența la un cult religios, ci pentru săvârșirea unor fapte prevăzute de norme penale care privesc organizarea și legiferarea modului de efectuare a stagiului militar.
Restrângerea libertății de conștiință, în legătură cu executare serviciului militar obligatoriu, nu ținea strict de regimul dictatorial, ci de cadrul instituțional și legal de îndeplinire a unei obligații constituționale, cadru menținut și în perioada postcomunistă, până la reglementarea serviciului militar alternativ și apoi a celui profesionist.
Prin urmare, condamnările penale pronunțate pentru infracțiunile analizate nu au caracter politic în sensul Decretului-lege nr. 118/1990 „.
Reținându-se că potrivit dispozițiilor art. 329 indice 5 ultimul alin. Cod procedură civilă cu privire la soluționarea recursului în interesul legii dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe pe de o parte, precum și faptul că prin D. nr. 3. mai sus amintită
Înalta Curte de Casație și Justiție dezleagă problema de drept, conform căreia persoanele condamnate definitiv pentru infracțiuni contra capacității de apărare a țării prevăzută de art. 334 și 354 din Codul penal săvârșite din motive de conștiință nu pot beneficia de drepturile acordate persoanelor persecutate din motive politice.
Pe cale de consecință s-a apreciat că, în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1 alin.3 din L. nr. 221/2009, condamnarea pe care a suferit- o reclamantul nu este o condamnare cu caracter politic.
Având în vedere că dispozițiile art. 5 alin. 1 indice 1 din L. nr.
221/2009, introduse prin art. 1 pct. 2 din Ordonanța de urgență a G. nr. 6., fac trimitere în mod expres la prevederile alin. (1) din același articol. C. constantă că trimiterile la lit. a) a alin.(1) al art. 5 din lege rămân fără obiect, prin declararea art. 5 alin. (1) lit.a) teza întâi din L. nr. 221/2009 ca fiind neconstituțional.";
Împotriva acestei sentințe a declara apel reclamantul B. G., solicitândschimbarea hotărârii cu admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivarea apelului arată că sentința instanței de fond este netemeinică și nelegale întrucât aceasta își fundamentează întreaga motivare pe D. nr. 3. a I. fără o raportare concretă la întregul ansamblu probator administrat în cauză.
Temeiul de drept al acțiunii este L. nr. 221/2009 și nu Decretul-Lege nr. 118/1990.
Astfel L. nr. 221/2009 nu definește noțiunea de condamnare politică ci doar enumeră condamnările care au de drept un caracter politic. Pentru orice alte condamnări pentru fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute de la art. 2 alin. 1 din O.G. nr. 214/1999 pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, instanței îi revine rolul de a constata caracterul politic al condamnărilor în condițiile prevăzute de art. 4 din L. nr. 221/2009, în baza probelor administrate.
Din sentința penală de condamnare rezultă faptul că a refuzat să se prezinte la încorporare din cauza convingerilor religioase, fiind membru al cultului religios Martorii lui I., convingeri care nu-i permiteau satisfacerea serviciului militar.
Cu toate că libertatea convingerilor religioase era un drept constituțional statul sancționa penal în perioada comunistă neîndeplinirea serviciului militar obligatoriu, iar refuzul de a primi arma datorită acestor convingeri a echivalat cu o oponență neechivocă împotriva principiilor statului comunist totalitar.
Arată că Martorii lui I. au fost condamnați politic la ani grei de închisoare și faptele lor au fost încadrate la capitolul de uneltire contra ordinii sociale, infracțiune încadrată în art. 109 C. din 1936, aceste condamnări având un evident caracter politic.
D. nr. 3. a I. invocată de instanța de fond vizează aplicarea unitară a
Decretului-Lege nr. 118/1990, decret care reglementează o procedură administrativă care se desfășoară în fața direcțiilor de muncă și solidaritate socială în vederea acordării drepturilor și beneficiilor prevăzute de lege pentru foștii deținuți politic, aceasta neavând competența de a stabili care sunt condamnările cu caracter politic sau nu, acesta fiind atributul exclusiv al instanței, sesizată în temeiul Legii nr. 221/2009.
S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D. M. prin întâmpinare ( f. 14-16) a solicitat respingerea apelului și menținerea în tot a hotărârii atacate.
Analizând sentința pronunțată prin prisma motivelor de apel invocate, curtea constată că apelul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Primul motiv de apel invocat de recurent este acela ca instanței îi revine rolul să constate caracterul de condamnare politică potrivit probelor administrate în cauză. După cum corect a reținut instanța de fond, reclamantul a fost condamnat prin sentința penală nr. 244/1974 de către T. M. C. la 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 354 alin. 2 C.pr.pen., neprezentarea la încorporare.
Într-adevăr, dispozițiile art. 4 din L. nr. 221/2004 stabilesc în sarcina instanței obligația de a statua dacă condamnările pentru alte infracțiuni decât cele prevăzute în art. 1 sunt politice, în baza probelor administrate.
Verificând dosarul reclamantului trimis de C. N. pentru Studierea
Arhivelor Securității (f. 101-110), curtea constată că refuzul la încorporare datorită apartenenței la cultul religios Martorii lui I. a fost păstrat pe toată durata încarcerării, a fost semnalat cu atitudini dușmănoase și comentarii la adresa conducerii de partid și de stat , precum și față de conducerea penitenciarului în care a fost încarcerat, organele de anchetă și de justiție. De nicăieri nu rezultă că refuzul de a efectua serviciul militar datorat convingerilor religioase a reclamantului ar echivala cu o oponență neechivocă împotriva principiilor statului comunist.
În ceea ce privește D. nr. 3. pronunțată de Înalta Curte de Casație și
Justiție, curtea apreciază că această dezlegare dată în recurs în interesul legii este aplicabilă și în prezenta acțiune.
D. nr. 32 din (...), publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I nr.
137/(...), Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra recursului în interesul legii promovat de P. G. al R. în interpretarea și aplicarea unitară a disp. art. 1 alin. 1 lit. a din Decretul-lege nr. 118/1990 republicat, cu modificările și completările ulterioare, în sensul că persoanele condamnate definitiv pentru infracțiunile contra capacității de apărare a țării prevăzute de art. 334 și 354 C., săvârșite din motive de conștiință, nu pot beneficia de drepturile acordate persoanelor persecutate din motive politice.
În considerentele acestei decizii, curtea reține că, în realitate, condamnările pentru cele două infracțiuni analizate nu au fost dispusepentru apartenența la un cult religios, ci pentru săvârșirea unor fapte prevăzute de norme penale care privesc organizarea și legiferarea modului de efectuare a stagiului militar, încă în perioada respectivă, problema compatibilității obiecției de conștiință cu obligația satisfacerii serviciului militar fiind pusă și în discuția instituțiilor C.ui Europei, formând obiectul mai multor acte adoptate de A. P.. Comisia Europeană a Drepturilor Omului a decis, în cele din urmă că disp. art. 4 paragraful 3 lit. b din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu obligă statele contractante să prevadă un serviciu civil de substituție a serviciului militar pentru cei care nu sunt în măsură să îl satisfacă din motive de conștiință și că nu reprezintă o încălcare a art. 9 din Convenție, care garantează libertatea de gândire, conștiință și religie, condamnarea pentru refuzul de a îndeplini serviciul militar. C. Europeană a Drepturilor Omului, în Hotărârea din (...), cu referire la o condamnare dispusă în anul 2002 pentru refuzul de îndeplinire a serviciului militar din motive de conștiință, determinată de apartenența persoanei la O. R. „. lui I., a concluzionat că art. 9 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, interpretat în lumina prev. art. 4 paragraful 3 lit. b, nu garantează dreptul de a refuza serviciul militar obligatoriu din motive de conștiință.
Deciziile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțe, conform art. 329 alin. 3 Cod proc. civ., având rol de uniformizare a jurisprudenței.
Deși Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată cu interpretarea unor dispoziții ale Decretului-lege nr. 118/1990, problema de drept dezlegată vizează caracterul politic sau nu al unor condamnări penale de natura celei de care se prevalează și reclamantul, astfel că dezlegarea în drept este obligatorie pentru instanța de apel.
Instanța supremă pronunțându-se în interpretarea obligatorie a legii în sensul că o condamnare în temeiul art. 354 C., cum este aceea suferită de reclamant, nu reprezintă o condamnare cu caracter politic, această interpretare fiind conformă și cu jurisprudența actuală a CEDO, așa cum rezultă din considerentele deciziei pronunțată în recurs în interesul legii.
Prin urmare, curtea constată că tribunalul a aplicat legal dispozițiile Legii nr. 221/2009 și a interpretat corect decizia nr. 3. pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și jurisprudența C.E.D.O., motiv pentru care, în temeiul art. 296 Cod proc.civ., apelul reclamantului va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul B. G. împotriva sentinței civile nr. 1899 din (...) a T.ui M., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.
D. este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE
JUDECĂTOR
G.
V. M. C. I.-D. C.
A. B.
Red., dact. V.M.
5 ex./ (...)
Jud. fond G. P.
| ← Decizia civilă nr. 2270/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 75/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
