Decizia civilă nr. 5044/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 5044/R/2011
Ședința publică din data de 2 decembrie 2011
Instanța constituită din: Președinte : V. M.- președintele C. de A. C.
Judecători : D.-L. B.-vicepreședinte al C. de A. C.
A. C. G. : S.-D. G.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. M. împotriva sentinței civile nr.1291 D(...)IE 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr.(...), privind reclamantul C. G., având ca obiect D. în baza Legii nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., doamna procuror S. A., lipsă fiind reprezentantul pârâtului recurent și reclamantul intimat.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că prin memoriul cuprinzând motivele de recurs, pârâtul recurent a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Nefiind formulate cereri prealabile ori excepții de invocat, C. constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul cu privire la recursul formulat.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului declarat de pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice - D. M. ca nefondat.
C U R T E A
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul T. M. sub nr. (...), reclamantul C. G. a chemat în judecată în calitate de pârât S. Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să-l oblige pe pârât la plata de despăgubiri în sumă de 400.000 euro reprezentând prejudiciul moral și material suferit prin condamnarea sa cu caracter politic la 4 ani închisoare și a măsurilor administrative asimilate acestora, cu cheltuieli de judecată.
La data de (...), reclamantul a depus la dosar o precizare de acțiune,arătând că daunele materiale sunt în cuantum de 5000 lei solicitate a fi reactualizate și reprezintă contravaloarea chiriei pe care a fost obligat să o achite pentru imobilul proprietatea sa și contravaloarea recoltei de pe 1 ha de teren care la vremea respectivă era cultivat cu porumb, fasole, cartofi și dovleci.
Prin sentința civilă nr. 1291 din (...) pronunțată de Tribunalul
Maramureș în dosarul nr. (...) s-a respins ca neîntemeiată acțiunea civilăprecizată, formulată de reclamantul C. G. împotriva pârâtului S. Românreprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice.
A fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1.000 lei cutitlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență următoarele:
Prin sentința penală nr. 528/(...), reclamantul a fost condamnat la 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uneltire contra ordinii sociale prin agitație (art. 209 pct. 2 lit. a Cod penal).
Potrivit art. 1 alin. 1 din L. nr. 2., condamnarea la care a fost supus reclamantul constituie de drept o condamnare cu caracter politic în sensul
Legii nr. 2..
În prezenta cauză reclamantul a solicitat doar obligarea pârâtului la daune morale și materiale în cuantum de 400.000 euro.
În ceea ce privește posibilitatea acordării de daune morale sunt de reținut următoarele:
În au fost publicate Deciziile C. C. nr. 1. și nr. 1360/2010 referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie
1945-22 decembrie 1989.
Obiectul celor doua excepții de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
C. a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
În conformitate cu dispozițiile art. 147 din Constituția României, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
Potrivit art. 31 alin. 1 din L. nr. 47/1992, republicată, privind organizarea și funcționarea C. C., decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unor dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie. Conform art. 31 alin. 3 din L. nr. 47/1992 republicată, dispozițiile din legea sau ordonanța în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele la 45 de zile de la publicare. În prezenta cauză, reclamantul a solicitat acordarea doar de despăgubiri morale. Având în vedere declararea ca neconstituționale a dispozițiilor art. 5 alin. 1 litera a din L. nr. 2., în conformitate cu dispozițiile art. 147 din Constituție și art. 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992 republicată, în prezent nu mai există nici un temei juridic reglementat de L. nr. 2. care să permită acordarea de daune morale.
Răspunderea statului pentru fapta proprie nu poate fi analizată potrivit dreptului comun, întrucât pentru acest tip de raport juridic există norme juridice speciale, derogatorii și prin urmare, prevalente, în virtutea prejudiciului specialia generolibus derogant.
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, având ca obiect daune morale, întemeiată pe prevederile art. 998-999 C. civ.
Art. 998 C. civ. constituie sediul legal în materia răspunderii civile delictuale, prevăzând că orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara.
În cauză nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale a S. Român, nici în temeiul art. 35 din Decretul nr. 31/1954, și nici în temeiul art. 998-999 C. civ., întrucât, S. Român nu are decât o obligație morală de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate de regimul comunist, însă, prioritar analizării întrunirii sau nu în cauză a condițiilor necesare angajării răspunderii civile delictuale a S. Român, trebuie analizată în cauză prescripția dreptului la acțiune a reclamantei, având ca obiect acordarea de daune morale în temeiul art. 998-999 C. civ.
Este adevărat că obiectul cererii introductive de instanță l-a constituit acordarea unor daune morale, dar nu este mai puțin adevărat că acordarea acestor daune morale a fost solicitată cu titlul de reparare a prejudiciului ce i-a fost cauzat reclamantului prin condamnare.
Acțiunea trebuia formulată în termenul de prescripție extinctivă prevăzut de art. 8 alin. 1 rap. la art. 3 alin. 1 teza I din Decretul nr.
167/1958.
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. 1 din Decretul nr.
167/1958, „prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea";.
Întrucât actul normativ mai sus menționat nu reglementează vreun termen special de prescripție extinctivă în acest caz, este evident că termenul de prescripție este cel general, de 3 ani, reglementat de art. 3 alin. 1 teza I din Decretul nr. 167/1958.
Prin urmare, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, reclamantul ar fi trebuit să promoveze acțiunea pentru daune morale, întemeiată pe răspunderea civilă delictuală reglementată de art. 998 - 999 C. civ., în termen de 3 ani, termen care ar fi început să curgă de la momentul la care reclamanții au cunoscut, sau ar fi trebuit să cunoască, atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.
Raportat la starea de fapt reținută, este de subliniat faptul că reclamantul a cunoscut atât paguba - ce i-a fost cauzată antecesorului său - cât și pe cel răspunzător de pagubă - S. Român prin organele sale represive din perioada anterioară anului 1989.
Dată fiind realitatea politică anterioară anului 1989, este evident că reclamantul nu putea, în perioada anterioară datei de (...), să recurgă la nici un demers judiciar în scopul reparării pagubei ce i-a fost cauzată.
Se pune, așadar, firesc întrebarea, care era momentul la care reclamantul ar fi putut să promoveze o acțiune în justiție întemeiată pe art. 998-999 C. civ., pentru repararea pagubei morale ce i-a fost cauzată, ori să recurgă la vreun alt demers legal în acest sens.
T. a apreciat că după data de (...), reclamantul era liber să se adreseze oricând unei instanțe de judecată pentru a pretinde reparații pentru prejudiciul moral cauzat, mai ales că, la data de (...), în Monitorul O. al României nr. 50/(...), a fost publicat Decretul-Lege nr. 118/(...), privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la data de (...).
Pe cale de consecință, tribunalul a constatat că termenul de prescripție extinctivă de 3 ani a început să curgă la data intrării în vigoare a Decretului- lege nr. 118/1990, respectiv, (...), prezenta acțiune bazată pe art. 998-999 C. civ., înregistrată la (...), fiind deci prescrisă extinctiv.
Acordarea de daune morale în temeiul art. 998-999 cod civil nu este posibilă și din următoarele motive:
Așa cum rezultă din deciziile C. Europene a Drepturilor Omului , nu există o obligație a statelor de a acorda despăgubiri pentru abuzurile săvârșite de regimurile politice existente anterior în acele state dar dacă aleg să acorde despăgubiri atunci acordarea lor trebuie să fie efectivă. Acordarea despăgubirilor este o reparație în echitate care nu își are izvorul într-un fapt trecut ci reprezintă o despăgubire acordată benevol de stat, de aceea neexistând obligația reparării. S. poate opta să repare sau să nu acorde despăgubiri dar dacă nu optează pentru despăgubiri nu poate fi obligat la aceasta.
În acest sens s-a reținut prin decizia nr. 1. a C. C. că nu poate exista decât o obligație "morală" a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă. De altfel, C. Europeană a Drepturilor Omului a statuat, prin H. din 12 mai 2009 în Cauza Ernewein și alții împotriva Germaniei și prin H. din 2 februarie 2010 în Cauza Klaus și Iouri Kiladze contra Georgiei, că dispozițiile C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor. Totodată, instanța de la S. are o jurisprudență constantă în sensul că art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. nu garantează dreptul de a dobândi un bun (H. din 23 noiembrie 1983 în Cauza Van der Mussele contra Belgiei, H. din 9 octombrie 2003 în Cauza Slivenko contra Letoniei, H. din 18 februarie 2009 în Cauza Andrejeva contra Letoniei). Referindu-se la problema restituirii bunurilor confiscate de către stat, aceeași Curte a stabilit că nu se poate interpreta că ar exista vreo obligație generală a statului de a restitui proprietăți care au fost expropriate înainte de ratificarea C. ori că ar exista posibilitatea impunerii unor restricții asupra libertății statelor de a stabili scopul și condițiile oricărei restituiri către foștii proprietari. (H. din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecký contra Slovaciei, H. din 4 martie 2003 în Cauza Jantner contra Slovaciei, D. asupra admisibilității din 13 decembrie
2005 în Cauza Bergauer și alții contra Cehiei).
Acordarea de despăgubiri pentru daune morale persoanelor condamnate politic în perioada comunistă, nu este luată pe baza existenței unei obligații legale care își are izvorul în trecut, ci statul a acordat aceste compensații în echitate, astfel încât nicio persoană nu poate avea un drept substanțial la despăgubiri pentru daune morale.
Prin urmare, Curtea Constituțională constată că, a fortiori, nu se poate concluziona că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă ar exista vreo obligație a statului de a le acorda și, cu toate acestea, legiuitorul român de după 22 decembrie 1989 a adoptat 2 acte normative, Decretul-lege nr.
118/1990 și L. nr. 2., având acest scop.
Declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale, echivalează cu lipsa opțiunii statului de acordarea a despăgubirilor în temeiul acestui text legal.
Cât timp nu există obligația reparării rezultă că o acțiune nu poate fi întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 Cod civil ci doar pe dispozițiile uneilegi speciale care are semnificația acordării benevole a despăgubirilor de către stat, potrivit practicii CEDO, în sensul celor de mai sus. Nu mai există dispoziții în dreptul intern sau în dreptul internațional care să se poată constitui în temei al acțiunii.
În ce privește prezenta cauză mai trebuie analizat dacă, având în vedere dispozițiile Legii nr. 2. pe perioada cât au fost în vigoare până la declararea lor ca neconstituționale prin decizia nr. 1., reclamantul are un bun sau o speranță legitimă la acesta, potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1, în sensul jurisprudenței C. Europene a Drepturilor Omului.
Această analiză este necesară pentru a stabili dacă având o speranță legitimă reclamanților li s-ar cuveni despăgubiri, chiar în condițiile dispariției suportului legal, apelând la dispozițiile art. 1 din Protocolul 1.
Cu privire la această speranță legitimă trebuie constat că există o ingerință care era legitimă din partea statului, ingerință care constă în chiar declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale care au oferit însăși speranța legitimă, procedura de constatare a neconstituționalității fiind necesară într-o societate democratică, fiind și predictibilă de altfel.
Declararea ca neconstituțională a unor dispoziții legale trebuie acceptată ca producând efecte generale pentru că altfel ar însemna să se conteste însăși legitimitatea existenței procedurii de control al constituționalitate a legilor, ceea ce nu este cazul a fi pus în discuție, prin urmare a existat o ingerință necesară și proporțională.
Curtea Constituțională reține la rândul ei, oferind o altă interpretare, oprind analiza anterior ingerinței, că prin D. asupra admisibilității din 2 decembrie 2008 în Cauza Slavov și alții contra Bulgariei, instanța de contencios al drepturilor omului a acordat o "importanță deosebită faptului că dispoziția de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia", ceea ce a condus la concluzia C. în sensul că reclamanții nu au putut dobândi o "speranță legitimă" în obținerea compensațiilor respective.
Prin urmare, se constată prin aceeași decizie nr. 1., despăgubirile prevăzute de dispozițiile de lege criticate, având același scop ca și indemnizația prevăzută de art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990, nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile. Intervenția sa prin art. 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2., după 20 ani de la adoptarea primei reglementări cu același obiect, aduce atingere valorii supreme de dreptate, una dintre valorile esențiale ale statului de drept, astfel cum este proclamată în prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție.
Or, Curtea Constituțională observă că - în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă - există reglementări paralele, și anume, pe de o parte, Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, și Ordonanța de urgență a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 5., cu modificările și completările ulterioare, iar, pe de altă parte, L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Prin urmare, în prezenta cauză că nu se poate susține că nu s-au acordat despăgubiri de către stat pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă - dat fiind că acestea au fost deja acordate în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990.
Cele reținute mai sus prin D. asupra admisibilității din 2 decembrie
2008 în Cauza Slavov și alții contra Bulgariei, prin care instanța de contencios al drepturilor omului a acordat o "importanță deosebită faptului că dispoziția de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia", ceea ce a condus la concluzia C. în sensul că reclamanții nu au putut dobândi o "speranță legitimă" în obținerea compensațiilor respective, sunt aplicabile și cu privire la situația clară de discriminare apărută ca urmare a declarării ca neconstituționale a prevederilor legale.
Față de acestea s e constată că și în situația apariție i acestei
discriminări prin du rata diferită a proce durilor judi ciare, rec lamanții nu pot
solicita acordarea de despăgubiri, având în vedere izvorul discriminării.
În ceea ce privește daunele materiale în sumă de 5000 euro solicitate prin precizarea de acțiune, reprezentând chiria pe care reclamantul afirmă că a achitat-o și contravaloarea recoltei de pe terenul de 1 ha, din cuprinsul precizării de acțiune rezultă că reclamantul nu solicită contravaloarea bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare, prin urmare instanța a apreciat că această cerere nu se încadrează în dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 2. care arată că orice persoană care a suferit condamnări cu
caracter politic poate solicita obligarea statului la acordarea de despăgubiri
reprezentând echivalentul bunurilor confiscate prin hotărârea de
condamnare, dacă bunurile nu i -au fost restituite sau nu a obținut
despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor confiscate, prin alte legi cu caracter reparatoriu.
Raportat la considerentele mai sus expuse, tribunalul a respins acțiunea civilă precizată ca nefondată.
Raportat la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, anterior publicării în Monitorul O. a Deciziei nr. 1. a C. C., pârâtul a fost obligat la 1000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, justificat cu chitanța depusă la dosar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul S. ROMÂN prin
MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE solicitând modificarea sentinței civile nr.
1. a T. M. în sensul exonerării pârâtului de la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare s-a arătat că petitul având ca obiect cheltuielile de judecată este inadmisibil raportat la prevederile art. 274 C.pr.civ. care stipulează că partea care cade în pretenții va fi obligată la cerere să plătească cheltuieli de judecată.
Culpa procesuală a părții care a pierdut procesul ca principiu de acordare a cheltuielilor de judecată rezultă și din prevederile art. 275-276
C.pr.civ.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 3041 C.pr.civ.
Analizând recursul declarat de pârâtul S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 1291 din 30 iunie 2011 a T. M., C. reține următoarele:
Cererea de chemare în judecată care face obiectul cauzei a fost înregistrată pe rolul T. M. la data de (...).
Prin sentința civilă atacată s-a stabilit în temeiul art. 1 alin. 1 din L. nr. 2. caracterul politic al condamnării dispuse împotriva reclamantului prin sentința penală nr. 528/1959.
Acțiunea formulată de către reclamant având ca obiect obligarea pârâtului la plata de despăgubiri cu titlu de daune morale ca urmare aprejudiciului suferit prin condamnarea cu caracter politic a fost respinsă de către instanță ca urmare a pronunțării deciziei nr. 1. a C. C., decizie publicată în Monitorul O. al României nr. 761 din (...).
Motivul pentru care instanța de fond a apreciat că pârâtul poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată prilejuite de desfășurarea prezentului proces a fost acela că decizia C. C. care a stat la baza respingerii acțiunii formulate a fost publicată în Monitorul O. ulterior introducerii cererii de chemare în judecată.
Practica instanțelor este constantă în sensul acordării cheltuielilor de judecată avansate de către reclamant în cazul respingerii acțiunii întemeiate pe art.5 alin.1 lit.a din L. nr.2. ca urmare a declarării ca neconstituțional a acestui text de lege. C. pe care se acordă cheltuielile de judecată în această situație este acela că nu există o culpă procesuală a reclamantului căruia i-a fost respinsă acțiunea, culpa aparținând S. Român care prin intermediul C. C. a invalidat un text de lege pe care a fost întemeiată acțiunea, în cursul soluționării acestuia. Situația este similară și în cazul acțiunilor precizate pe dreptul comun, precizarea în condițiile dreptului comun fiind consecința declarării ca neconstituțional a textului din legea specială pe care fusese fundamentată inițial acțiunea.
Ceea ce justifică aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. 1 C.proc.civ. este culpa procesuală a părții căzute în pretenții care a inițiat nejustificat procesul obligând partea adversă la efectuarea unor cheltuieli, în cazul concret dedus judecății, raportat la cele reținute anterior, numai în sarcina pârâtului putând fi reținută culpa procesuală.
Prin urmare, în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ., C. va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 1291 din 30 iunie 2011 a T. M. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul S. ROMÂN prin
MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 1291 din
30 iunie 2011 a T. M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 2 decembrie, 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
V. M. D.-L. B. A. C.
G.,
S.-D. G.
Red.A.C./dact.L.C.C.
2 ex./(...)
Jud.fond: D. Țiplea
| ← Decizia civilă nr. 75/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 117/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
