Decizia civilă nr. 117/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMI.
DOSAR NR. (...)
D. CIVILĂ NR. 117/A/2011
Ședința publică din 17 februarie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. A. C. JUDECĂTOR: ANA I.
GREFIER: C. B.
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamantul B. M., precum și apelul declarat de pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 154 din 23 februarie 2010 a T. C., pronunțată în dosarul nr. (...), având ca obiect reparare prejudicii erori judiciare L. nr.
2..
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul reclamantului apelant B. M., avocat C. F., cu împuternicire avocațială la dosar, reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
A.ul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 14 februarie 2011, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtului apelant, note de ședință.
Părțile prezente arată că nu au cereri de formulat în probațiune.
Nefiind alte cereri în probațiune de formulat sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra apelurilor.
Reprezentantul reclamantului apelant solicită admiterea apelului propriu, și respingerea apelului declarat de pârât. C. că dispozițiile deciziilor de neconstituționalitate, sunt aplicabile doar acelor acțiuni care au fost promovate prin publicarea acestora în Monitorul Oficial. Nu solicită cheltuieli de judecată în apel.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea apelului reclamantului, admiterea apelului declarat de către pârât, în sensul înlăturării acordării sumei cu titlu de daune morale, având în vedere că s-a constatat neconstituționalitatea prevederilor legale ce constituiau temeiul juridic al acțiunii, astfel că acțiunea a rămas fără un fundament legal care să permită instanței acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 154 din 23 februarie 2010 a T. C., a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul B. M. împotriva pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. a județului C., și în consecință, s-a constatat că măsura condamnării reclamantului prin sentința penală nr.465/12 aprilie 1958, pronunțată de T. M. al R. a III-a M. C. la pedeapsa de trei ani temniță grea și la trei ani de degradare civică constituie condamnare cu caracter politic.
Prin aceeași sentință s-a constatat că măsura deportării reclamantului prin D. M. nr.1. pe o perioadă de 4 ani și 2 luni (între 18 Ianuarie 1960 - 13
Martie 1964) constituie măsură administrativă cu caracter politic și a fost obligat pârâtul să achite reclamantului echivalentul în lei la data plății a sumei de 65.000 Euro, cu titlu de daune morale.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, având în vedere sentința penală nr.465/(...), pronunțată de T. M. al R. a III-a M. C. în dosarul nr.52/1958, rămasă definitivă prin D. nr. 153/(...), pronunțată de T. S. al RPR, colegiul unitar în dosarul nr. 146/1958, decizia M. nr. 1., înscrisurile privind condamnarea reclamantului, alte înscrisuri depuse și declarațiile testimoniale, tribunalului îi revine sarcina grea de a cuantifica daunele morale solicitate raportat la prejudiciile suferite de acesta.
Prin sentința penală menționată anterior, tribunalul a constatat că reclamantul a fost condamnat la trei ani temniță grea și la trei ani de degradare civilă, pentru infracțiunea de nedenunțare în conformitate cu prevederile art. 6 alin. III combinat cu art. 1 lit. d și c din D. nr. 1. combinat cu art. 107 Cod penal, art. 25 pct. 1 și art. 58 pct. 1-4 Cod Penal, prin schimbare de calificare.
Conform adresei nr. 13.247/(...) emisă de Ministerul Justiției-D. I. M. reclamantul la data de (...), după ce a fost pus în liberate ca urmare a condamnării menționate anterior, prin D. M. nr. 1. a fost deportat
(strămutat) din comuna P., jud. C. și i s-a fixat domiciliul în comuna O., jud.
Ialomița, iar la data de (...), prin D. M. nr. 6. i s-au ridicat restricțiile domiciliare.
Potrivit aceleași adrese reclamantul a fost arestat la data de (...) și a fost condamnat potrivit Sentinței penale menționate anterior fiind pus în libertate la data de (...), fiind grațiat de restul pedepsei prin D. nr. 4..
Având în vedere faptul că reclamantul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de „. prevăzută de D. nr. 1., tribunalul va constata că aceasta este de drept o condamnare politică, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 2 lit. i din L. nr. 2..
Totodată, tribunalul a constatat că măsura deportării constituie de asemenea o măsură administrativă cu caracter politic conform art. 4 alin. 2 din legea privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora.
În concluzia celor reținute, instanța a apreciat că reclamantul este îndreptățit la daune morale, potrivit art. 5 alin. 1 lit. a din același act normativ, legiuitorul considerând că prejudiciul material suferit de condamnații politici este reparat prin acordarea drepturilor stabilite de D. - L. nr.1., privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.
În raport de probele administrate, tribunalul a apreciat că onoarea și demnitatea acestei persoane au fost lezate fără putință de tăgadă, producându-i-se de asemenea și suferință fizică, ca urmare a condițiilor de detenție și de deportare a sa și a întregii familii, motiv pentru care, pornind de la ideea că daunele morale nu pot avea un caracter pur simbolic, dar nici nu pot deveni o sursă de îmbogățire pentru victimă, trebuind să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-și ușura ori compensa în măsura posibilității suferințele sau neplăcerile pe care le-a indurat, a acordat reclamantului echivalentul în lei la data plății a sumei de 65.000 Euro, cu titlu de daune morale, admițând în parte pretențiile formulate.
Instanța a avut în vedere și faptul că daunele morale constituie o compensație care poate fi, de multe ori, nu atât un efect al cuantumului sumei respective (deși nici acest aspect nu poate fi neglijat), cât al simplului fapt că despăgubirea i-a fost recunoscută și acordată, cât și de drepturile acordate reclamantului în temeiul D.ui - L. nr. 1., acesta beneficiind începând cu data de (...) de o indemnizație lunară de 1288 lei, care în prezent se ridică la suma de 1.271.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel în termenul legal reclamantul și pârâtul.
Reclamantul a solicitat schimbarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii și în consecință, obligarea pârâtului la plata sumei de
150.000 euro cu titlu de despăgubiri morale.
În motivarea apelului, reclamantul a arătat că indiferent de cuantumul ei, nicio sumă nu ar fi în măsură să repare in integrum suferințele suportate în cei 6 ani și jumătate petrecuți în condițiile detenției și domiciliului obligatoriu, nu suma de 150.000 euro, cât a solicitat prin acțiunea introductivă de instanță.
Pârâtul S. R. a solicitat în principal schimbarea sentinței în sensul respingerii acțiunii și în subsidiar, reducerea cuantumului despăgubirilor.
La (...) pârâtul S. R. a solicitat instanței ca la soluția ce o va pronunța să țină seama de dispozițiile deciziei nr. 1358/(...) C. Constituționale și în consecință, să schimbe sentința atacată în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
Examinând apelurile declarate, prin prisma motivelor invocate, precum și a celui invocat de instanță din oficiu, raportat la dispozițiile art. 292 alin. 1 și 295 alin. 1 Cod proc.civ., curtea apreciază că apelul reclamantului este nefondat, iar cel al pârâtului este fondat, pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea promovată, reclamantul a solicitat obligarea S.ui R. la plata daunelor morale în temeiul art. 5 alin. 1 din L. nr. 2., în sumă de
150.000 euro, să se constate că condamnarea lui la pedeapsa de 3 ani temniță grea prin sentința penală nr. 465/1958 a T. M. C. și la 3 ani de degradare civică, constituie condamnare cu caracter politic, să se constate că măsura deportării lui prin decizia MAI nr. 1. constituie măsură administrativă cu caracter politic.
Prin decizia nr. 1358/(...), Curtea Constituțională a declarat art. 5 alin. 1 lit. a Teza I din L. nr. 2. ca neconstituțional. La pronunțarea acestei decizii, curtea a reținut următoarele: S. R. a inițiat și adoptat o serie de reglementări pentru repararea suferințelor cauzate de regimul comunist în perioada (...) - (...), prin restituirea bunurilor preluate abuziv iar în măsura în care acest lucru nu este posibil prin acordarea de compensații pentru acestea, prin reabilitarea celor condamnați din motive politice și acordarea de despăgubiri pentru daunele morale și materiale suferite, precum și alte drepturi.
Astfel, în materia restituii bunurilor preluate de S. R. au fost adoptate
L. nr. 18/1991, L. nr. 169/1997, L. nr. 1/2000, L. nr. 112/1995, L. nr.
10/2001, L. nr. 247/2005, OUG nr. 83/1999, iar în ce privește reabilitarea persoanelor condamnate politic a fost adoptată OUUG nr. 214/1999. În ce privește acordarea altor drepturi persoanelor persecutate de regimul comunist au fost adoptate o serie de acte normative cu caracter reparatoriu pentru persoanele care au avut de suferit din punct de vedere moral și material ca urmare a persecuției politice supuse în regimul comunist cum sunt D.-lege nr. 1., OUG nr. 214/1999 și L. nr. 2..
Scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este acela de a produce o satisfacție de ordin moral, prin însăși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului.
Procedând la analizarea prevederilor actelor normative incidente în materia despăgubirilor pentru daune morale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă, curtea a constatat că există două norme juridice - art. 4 din D.-lege nr. 1. și art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. - cu aceeași finalitate și anume, acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate din motive politice de dictatura comunistă, precum și celor deportate ori ținute în prizonierat. C. a mai reținut că despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative. Or, despăgubirile prevăzute de dispozițiile legale criticate, având același scop ca și indemnizația prev. de art. 4 din D.-lege nr. 1. nu pot fi considerate ca atare, că recunoașterea dreptului de a beneficia de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist și moștenitorilor de gradul II încalcă, de asemenea, principiul echității și dreptății.
Evocând practica C.E.D.O. în materie, precum și decizii din jurisprudența C. E. a D. O., curtea reține că în baza art. 5 alin. 1 lit. a din
L. nr. 2., persoanele în cauză nu au o „speranță legitimă"; în obținerea despăgubirilor morale și a constatat că acordarea acestor despăgubiri pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici contravine art. 1 alin. 3 din L. fundamentală privind statul de drept, democratic și social, în care dreptatea este valoarea supremă.
Existența celor două reglementări paralele încalcă și principiul unicității reglementării în materie prev. de art. 14 din L. nr. 24/2000 și cel al evitării paralelismelor instituit prin art. 16 din același act normativ.
Admiterea excepției de neconstituționalitate a dispoziției pe care persoanele în cauză și-au fundamentat pretențiile, în timp ce litigiile sunt pendinte, coroborat cu lipsa intervenției Parlamentului (art. 31 alin. 3 din L. nr. 47/1992), are ca și consecință lipsirea de fundament juridic a tuturor acțiunilor întemeiate pe art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., această prevedere încetându-și efectele judiciare, decizia fiind obligatorie și cu efecte „erga omnes";, potrivit art. 31 alin. 1 din L. nr. 47/1992.
Termenul de 45 de zile în care Parlamentul sau Guvernul ar fi putut adopta alte dispoziții legale în prezenta materie, compatibile cu Constituția este depășit, situație în care dispozițiile legale declarate neconstituționale au rămas fără efecte juridice.
În ce privește prezenta cauză, instanța va mai analiza și dacă, având în vedere dispozițiile Legii nr. 2. pe perioada cât au fost în vigoare până la declararea lor ca neconstituționale prin decizia nr. 1., reclamantul avea un bun sau o speranță legitimă la acesta, potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1, în sensul jurisprudenței C. E. a D. O., mai ales că reclamantul deține și o hotărâre de primă instanță pronunțată în temeiul acestui act normativ.
Această analiză este necesară pentru a stabili dacă având o speranță legitimă, reclamantului i s-ar cuveni despăgubiri, chiar în condițiile dispariției suportului legal, apelând la dispozițiile art. 1 din Protocolul 1.
Nu se pune problema încălcării dreptului la un bun în sensul art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1, neexistând o speranță legitimă la plata daunelor morale. Aceasta, deoarece deși la un moment dat acestea își aveau fundamentul într-un act normativ în vigoare, respectiv art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., așa cum a reținut Curtea Constituțională în decizia nr.
1358/(...), a existat un alt act normativ, respectiv D.-lege nr. 1., în temeiul căruia puteau fi solicitate astfel de despăgubiri, text ce a rămas în vigoare, motivul admiterii excepției de neconstituționalitate fiind în principal paralelismul legislativ.
Din acest motiv nu se pune nici problema unei eventuale discriminări în sensul Protocolului nr.12, respectiv a aplicării unui tratament juridic inegal unor persoane aflate în situații juridice identice, cu referire la cei care aveau acțiuni pe rol, exercitate în același interval, tocmai pentru că nu a existat timpul necesar cristalizării unei jurisprudențe în temeiul unor hotărâri irevocabile.
În speță nu se poate vorbi nici de încălcarea dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenție, întrucât schimbarea în apel a sentinței pronunțate în prima instanță nu constituie o nerespectare a securității raporturilor juridice, raportat la jurisprudența C. E. a D. O., ea reținându-se doar pentru situațiile în care hotărâri judecătorești irevocabile au fost modificate prin căi extraordinare de atac, ce nu se aflau la dispoziția părților din proces.
Problema retroactivității legii civile în sensul art. 15 alin. 2 din
Constituție nu se pune în cauză, întrucât excepția de neconstituționalitate a fost admisă în cursul soluționării procesului și nu după ce hotărârea judecătorească a rămas irevocabilă. Având în vedere că excepția de neconstituționalitate care poate fi ridicată în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. 1 și 2 din L. nr. 47/1992 de oricare dintre părți, poate fi invocată și în căile de atac, admiterea ei lasă fără suport legal nu doar acțiunea civilă în justiție, ci și hotărârea judecătorească fundamentată în drept pe dispoziția declarată neconstituțională.
În speță, curtea nu a mai fost sesizată cu o astfel de excepție, întrucât o astfel de sesizare a fost admisă într-un alt dosar, decizia nr. 1358/(...) a C. Constituționale fiind însă definitivă și obligatorie, conform art. 31 alin. 1 din același act normativ.
Raportat la aceste considerente, curtea apreciază că reclamantul nu este îndreptățit la acordarea unor daune morale pentru repararea prejudiciului suferit ca urmare condamnării lui prin sentința penală nr.
465/1958 a tribunalului M. C. și deportării lui prin decizia MAI nr. 1., motiv pentru care în baza ar. 296 alin. 1 Cod proc.civ., va respinge apelul declarat de reclamant și va admite în parte apelul declarat de pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 154 din (...) a T. C., pe care o va schimba parțial, în sensul că va respinge capătul de cerere privind acordarea daunelor morale.
Celelalte dispoziții ale sentinței atacate privind constatarea caracterului politic al condamnării reclamantului prin sentința penală nr.
465/1958 pronunțată de T. M. C. și a deportării reclamantului prin decizia
MAI nr. 1. vor fi menținute, având în vedere și faptul că nu au constituit motiv de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge apelul reclamantului B. M. și admite în parte apelul declarat de pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 154 din 23 februarie 2010 T. C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o schimbă parțial, în sensul că respinge capătul de cerere privind acordarea daunelor morale.
Menține restul dispozițiilor sentinței. D. este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 17 februarie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER A. A. C. ANA I. C. B.
Red. IA dact. GC
6 ex/(...)
Jud.primă instanță: O.C.T.
| ← Decizia civilă nr. 5044/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 3483/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
