Decizia civilă nr. 2270/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 2270 /R/2011
Ședința publică din data de 23 iunie 2011
Instanța constituită din:
Președinte : ANA I.
Judecători : A. C.
A. A. C.
Grefier : S.-D. G.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul H. B. precum și recursul declarat de pârâtul P. M. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 188 din (...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) privind și pe pârâta C. PENTRU A. L. Nr. 1., având ca obiect plângere în baza L. nr. 1..
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin memoriile cuprinzând motivele de recurs reclamanta recurentă precum și pârâtul recurent au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Reclamanta recurentă H. B. a depus la dosar, prin fax, ulterior fiind înregistrate prin serviciul de registratură al instanței, concluzii scrise prin care solicită admiterea recursului și respingerea recursului declarat de pârâtul P. municipiului C.-N. ( filele 12-14 ).
Nefiind formulate cereri prealabile ori excepții de invocat, Curtea declară închise dezbaterile, constată cauza în stare de judecată și în baza actelor existente la dosar, reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul H. B. in contradictoriu cu parații P. M. C.-N. si C. pentru A. L. nr. 1. a solicitat anularea parțiala a Dispoziției nr. 1848/(...) emisa de P. M., ulterior cererea fiind precizata ca o cerere in completarea art. 6 din aceeași dispoziție in sensul evaluării valorii apartamentelor si a stabilirii despăgubirilor de către instanța.
Prin Sentința civilă nr. 188 din 0(...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a admis acțiunea civilă precizată formulată de către reclamantul H. B. în contradictoriu cu pârâtul P. M. C.-N. și pe cale de consecință:
S-a dispus anularea parțială a Dispoziției nr. 1848 din data de (...)emisă de pârâtul P. M. C.-N. în sensul anulării prevederilor art. 6 din dispozițiasus menționată.
S-a stabilit că pentru imobilele situate în C.-N., str. Universității nr. 2respectiv apartamentele 1, 2, 5, 6, 7, 8 și terenul aferent construcției în suprafață de 348 mp înscris în Cf ind. 1. cu părțile comune indivize comune înscrise în CF colectiv 1. reclamantul H. B. este îndreptățit la despăgubiri încuantum de 1 068 961,5 lei respectiv din 600 853 lei conform expertizei efectuate de expert S. M. care face parte integrantă din prezenta sentință.
S-a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtului P. M. C.-N. laplata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Contestatorii H. B. și H. Laszlo au solicitat restituirea în natură a spațiilor libere din imobilul situat în C.-N., str. Universității nr. 2, înscris în
CF 1708 C. nr. top. 497 dar și despăgubiri pentru apartamentele înstrăinate
, notificările fiind respinse prin dispoziția nr. 3492/(...) (fila 23 din dosarul civil (...) al T. C.), dispoziția respectivă fiind atacată în instanță.
Prin sentința civilă nr. 1036/(...) (fila 51 din dosarul civil (...) al T. C.) a fost admisă contestația, dispoziția a fost anulată iar pârâtul P. M. a fost obligat să se pronunțe asupra cererii pentru măsuri reparatorii asupra cotei de ¾ parte din imobil.
A.ul primarului a fost admis în parte, iar sentința civilă nr. 1. schimbată în parte, în sensul că s-a respins contestația formulată de H. B. iar pârâtul a fost obligat să acorde măsuri reparatorii contestatorului H. Laszlo pentru cota de 2/3 parte din imobil, conform D. civile nr. 2377/A/(...) a C. de A. C.
Recursul contestatorului H. B. a fost admis prin D. civilă nr. 8122/(...) a Î.C.C.J., D. civilă 2377 și sentința civilă 1036 au fost casate în parte, cu privire la cota succesorală pe care o înlătură, recursul P.ui fiind respins.
Instanța de control judiciar a reținut că, pentru cota de 2/3 parte ambii succesori își justifică pretențiile în speță H. B. și H. Laszlo.
În temeiul acestor hotărâri a fost emisă dispoziția nr. 1848/(...) prin care au fost restituite în natură apartamentele 3, 4, 9, 10, 11 și care reprezintă 29,78 % din imobilul și terenul curte în suprafață de 138 mp iar în conformitate cu dispozițiile art. 6 din dispoziția emisă, pentru diferența până la cota de 66,67% au fost propuse despăgubiri în condițiile legii speciale.
Conform precizării de acțiune de la fila 117 din dosarul civil (...) al T. C. s-a solicitat stabilirea de către instanță a despăgubirilor efective pentru spațiile ce nu pot fi restituite în natură, adică apartamentele 1, 2, 5-8 și teren construit aferent în suprafață de 348 mp.
În vederea evaluării despăgubirilor a fost administrată proba cu expertiza tehnică din concluziile căreia tribunalul a reținut că valoarea actuală de circulație a apartamentelor 1,2,5,6,7,8 este de 2.827.700 lei iar din această valoare, cota de 36,89 % reprezintă suma de 1.068.961,5 lei iar în ceea ce privește terenul în suprafață de 348 mp acesta a fost evaluat la suma de 600.853 lei.( filele 73-105 din dosarul civil (...) al T. C.).
În conformitate cu cele statuate prin D. civilă nr. 2. a C. de A. C., tribunalul a pus în discuția părților contradicția legislației interne în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, în ceea ce privește efectivitatea obținerii unor despăgubiri, cu dispozițiile C.i pentru apărarea Drepturilor
Omului.
Astfel, așa cum rezultă din procesul verbal de îndeplinire a procedurii de citare de la fila 33 din prezentul dosar pârâtul P. M. C.-N. a fost citat comunicându-i-se totodată notele de ședință depuse de reclamant( filele 10-
12 din dosar ) în care s-a invocat jurisprudența C. Europene a Drepturilor
Omului și preeminența dispozițiilor comunitare în raport cu legea internă.
Raportat la îndrumările D. civile nr. 2. ale C. de A. C., potrivit cărora cu ocazia rejudecării criticile formulate în recurs vor fi avute în vedere ca
și apărări de către instanța de fond, tribunalul a statuat asupra posibilității stabilirii în această etapă judiciară de către instanța de judecată a cuantumului despăgubirilor la care este îndreptățit reclamantul.
Într-adevăr dispoziția contestată de către reclamant a fost emisă de către pârâtul P. M. C.-N. la data de (...) , după intrarea în vigoare a L. 2. prin care s-a modificat și completat L. 1. astfel încât potrivit D. LII din (...) a Î.C.C.J. , dată în interesul legii și obligatorie pentru instanțele de judecată
, conform art. 329 alin 3 C.pr.civ., prevederile art. 16 și urm. din T. VII al L.
2. se aplică dispozițiilor emise după intrarea în vigoare a acesteia , inclusiv în cauza pendinte.
Procedând la analizarea, în cadrul etapei judiciare, atât a îndreptățirii reclamantului de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de lege , cât și a categoriei acestora , instanțele de judecată , în acord cu prevederile legii speciale , dar și ale art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 21 din Constituția României , pot proceda și la evaluarea despăgubirilor , atribuție ce ține de sfera lor de competență.
Prin urmare, evaluarea despăgubirilor în această etapă a procedurii este nu numai admisibilă , dar se și impune în scopul soluționării legale și temeinice a cauzei, fiind de neconceput, ca în cadrul controlului judiciar, etapă finală a procedurii reglementată L. 1. să nu poată fi stabilit dreptul la despăgubiri și cuantumul acestora.
T. are în vedere jurisprudența constantă a C. Europene a Drepturilor
Omului care a stabilit că F. P., reglementat prin dispozițiile L. 2. nu funcționează în prezent într-un mod susceptibil să ducă la acordarea efectivă a unei despăgubiri( cauza Jujescu contra României , cauza Johanna Huber contra României).
În acest sens, potrivit aceleiași jurisprudențe , pentru cazul în care nu mai este posibilă restituirea în natură a bunului preluat abuziv de către stat, cu sau fără titlu valabil, iar măsurile reparatorii prevăzute de L. 1. și L.
2. sunt iluzorii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că urmează să se plătească persoanei îndreptățite despăgubiri bănești actuale
și egale cu valoarea de piață imobiliară a bunului.
De asemenea, s-a arătat că noua reglementare, L. 2. , nu ia în considerare prejudiciul suferit de persoanele care au fost private de bunurile lor înainte de intrarea în vigoare a legii, din cauza absenței îndelungate a oricărei despăgubiri ( cauza Porteanu contra României).
Privarea de bun în absența oricărei despăgubiri reprezintă o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. ori chiar din jurisprudența C. Europene a Drepturilor Omului reiese că, atunci când statul nu mai poate să restituie imobilul în natură, iar măsurile reparatorii prin echivalent prevăzute de legea internă sunt încă iluzorii, urmează să se plătească reclamantului despăgubiri bănești.
Limitarea impusă reclamantului, în sensul de a utiliza exclusiv procedura specială reglementată de L. 1. are natura unei ingerințe în dreptul de proprietate al acestuia.
O astfel de ingerință este permisă trebuind să fie circumscrisă unor condiții, și anume : să fie prevăzută de lege, să aibă un scop legitim și să respecte principiul proporționalității, aceste principiu nefiind respectat, Curtea Europeană a Drepturilor Omului constatând în repetate rânduri neîndeplinirea de către stat a obligației pozitive de a reglementa în timp util și de o manieră coerentă chestiunea de interes general reprezentată de restituirea imobilelor naționalizate, cu consecința creării unui climat deincertitudine generală( cauzele Păduraru, Străin, Faimblat, Katz contra
României).
În aceste condiții , în procedura de aplicare a L. 1. , în absența unor prevederi de natură a asigura aplicarea efectivă și concretă a măsurilor reparatorii apare un conflict a dispozițiilor art. 1 alin 1 din Primul Protocol Adițional al C.i, ceea ce impune , conform art. 20 alin 2 din Constituția României, prioritatea normei din C. care , fiind ratificată prin L. 3. face parte din dreptul intern , așa cum statuează dispozițiile art. 11 alin 2 din L.
Fundamentală.
În consecință, reținând că reclamantul are un bun în sensul art. 1 din
Protocolul nr. 1 adițional al C.i prin recunoașterea dreptului la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilele apartamente și teren nerestituite în natură , tribunalul în temeiul art. 26 alin 3, coroborat cu art. 1, art. 7 din L. 1. a admis acțiunea precizată formulată de către reclamantul H. B. contradictoriu cu pârâtul P. M. C.-N. și pe cale de consecință: a dispus anularea parțială a Dispoziției nr. 1848 din data de (...) emisă de pârâtul P. M. C.-N. în sensul anulării prevederilor art. 6 din dispoziția sus menționată, a stabilit că pentru imobilele situate în C.-N., str. Universității nr. 2 respectiv apartamentele 1, 2, 5, 6, 7, 8 și terenul aferent construcției în suprafață de
348 mp înscris în Cf ind. 1. cu părțile comune indivize comune înscrise în
CF colectiv 1. reclamantul H. B. este îndreptățit la despăgubiri în cuantum de 1 068 961,5 lei respectiv din 600 853 lei conform expertizei efectuate de expert Ș. M. care face parte integrantă din prezenta sentință.
Având în vedere că în conformitate cu dispozițiile T.ui VII din L. 2. instituției P.ui nu îi incumbă obligația stabilirii cuantumului despăgubirilor cuvenite persoanelor îndreptățite la măsuri reparatorii în înțelesul L. 1. tribunalul a apreciat că în sarcina acestuia nu se poate reține existența unei culpe procesuale , sens în care a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtului P. M. C.-N. la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul H. B. și pârâtul
P. municipiului C.-N.
1.Prin recursul declarat de reclamantul H. B. s-a solicitat modificarea parțială a sentinței civile nr. 1. a T. C. în sensul obligării pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare s-a arătat că notificarea pentru imobilul în litigiu a fost formulată de către reclamant în anul 2002, fiind soluționată prin dispoziția nr. 3. de către P. municipiului C.-N. în sensul respingerii. Dispoziția a fost atacată fiind anulată prin sentința civilă nr. 1. a T. C., rămasă irevocabilă prin decizia nr. 8. a Î. C. de C. și J.
Raportat la faptul că din culpa exclusivă a pârâtului s-a tergiversat soluționarea notificării, părțile fiind în litigiu din anul 2003 și având în vedere că în forma inițială a L. nr. 1. unitatea deținătoare avea obligația de a stabili valoarea imobilelor a căror restituire este imposibilă, se impune obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată din prezentul litigiu, respectiv suma de 7126 lei reprezentând onorariu expert, onorariu avocat și cheltuieli de deplasare care rezultă din chitanțele depuse la dosar.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 312 și art. 274
C.pr.civ.
2.Prin recursul declarat de către pârât s-a solicitat modificarea sentințeiîn sensul respingerii acțiunii formulate de către reclamant.
În motivare s-a arătat că instanța de fond nu se poate substitui autorităților investite cu anumite atribuții conform legilor speciale, T. VII al
L. nr. 2. prevăzând în mod clar și precis modalitatea de stabilire și acordare a despăgubirilor pentru foștii proprietari.
Principiile stabilite de acest act normativ sunt acordarea unor despăgubiri juste și echitabile evaluate de către experți independenți potrivit valorii de piață calculate conform standardelor internaționale de evaluare, ca atare susținerile instanței de fond privind încălcarea prevederilor C.E.D.O. nu este reală.
În aceste condiții instanța de fond în mod netemeinic a admis întocmirea unei expertize de evaluare, respingând obiecțiunile formulate de către pârât.
Criticabilă este și motivarea instanței potrivit căreia limitarea impusă reclamantului de a utiliza exclusiv procedura specială reglementată de L. nr.
1. are natura unei ingerințe în dreptul de proprietate al acestuia deoarece dispoziția atacată a fost emisă în temeiul unei hotărâri judecătorești irevocabile.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 299 și urm. C.pr.civ.
La termenul de judecată din (...) reclamantul recurent a depus la dosar un script intitulat „Concluzii scrise"; prin care a solicitat admiterea recursului formulat împotriva sentinței civile nr. 1. a T. C. și respingerea recursului declarat împotriva sentinței de către pârât.
Analizând recursurile declarate de către reclamantul H. B. și de cătrepârâtul P. municipiului C.-N. împotriva sentinței civile nr. 1. a T. C., Curteareține următoarele:
1. Recursul declarat de către pârât este fondat în parte.
Având în vedere că recursul declarat de către pârât privește fondul cauzei, recursul declarat de reclamant referindu-se numai la modul în care a fost soluționat petitul având ca obiect acordarea cheltuielilor de judecată, instanța va analiza întâi cererea de recurs a pârâtului.
Ceea ce se critică prin acest recurs este în primul rând faptul că instanța de fond a purces la stabilirea cuantumului despăgubirilor care se cuvin reclamanților pentru partea din imobilul preluat abuziv de către S.
Român și care nu mai poate fi restituită în natură, fiind înstrăinată. În opinia pârâtului stabilirea cuantumului despăgubirilor este atribuția exclusivă a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor înființată prin titlul VII al L. nr.2., instanța neputându-se substitui acestei autorități publice. Ceea ce are dreptul să facă instanța conform D. în interesul legii nr. XX/2007 este stabilirea calității de persoane îndreptățite la măsuri reparatoriii, obligând autoritatea competentă să acorde despăgubiri în condițiile legii speciale, T. VII din L. nr.2..
A. critică este apreciată de către Curte ca nefondată raportat la jurisprudența C. în materie, jurisprudență avută în vedere de către instanța de fond la pronunțarea deciziei.
Aplicând dispozițiile legislației interne în materie, respectiv titlul VII din L. nr.2. ar rezulta într-adevăr că atribuții în stabilirea cuantumului despăgubirilor are după intrarea în vigoarea a acesteia numai C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor, fiind prevăzut în legea specială și mecanismul prin care aceste despăgubiri pot fi cenzurate de către instanțele de judecată.
Problema este că referitor la această chestiune, a modului în care funcționează autoritățile înființate prin titlul VII al L. nr.2. în vederea atingerii scopului pentru care au fost înființate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat numeroase hotărâri, hotărâri care au fost în parte indicate de către instanța de fond în considerentele sentinței.
Astfel, începând cu anul 2006, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat hotărâri prin care a stabilit că procedura prevăzută de T. VII al L. nr.2. nu este una efectivă atâta timp cât executarea deciziei administrative sau judiciare prin care s-au stabilit despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv se face prin intermediul F. P., fond care nu funcționează într-un mod susceptibil de a fi considerat echivalent cu acordarea efectivă a unor despăgubiri. S-a apreciat că sistemul de restituire este unul ineficient, constatându-se în special întârzieri în procedura de plată a despăgubirii. În acest sens sunt hotărârile pronunțate în cauzele Ruxanda I. împotriva României, Matache împotriva României, Viașu împotriva României Katz împotriva României, Tudor împotriva României, Faimblat împotriva României.
Aceste rețineri ale C. Europene a Drepturilor Omului în sensul inexistenței unei garanții în ceea ce privește durata sau rezultatul procedurii reglementate prin titlul VII al L. nr.2. au fost amplu dezvoltate în hotărârea pronunțată de Curte la data de (...), în cauza M. Atanasiu și alții împotriva României, aceasta având statutul de hotărâre pilot.
În această hotărâre s-a constat că există un relativ progres în ceea ce privește F. P., dar demersurile făcute de G. în acest sens nu sunt suficiente în vederea înlăturării inefictivității procedurii, subliniindu-se că acțiunile la F. P. nu pot fi încă tranzacționate pe piața bursieră. Curtea a apreciat că din ansamblul cauzelor aflate pe rolul său rezultă că ineficiența mecanismului de despăgubire sau de restituire continuă să fie o problemă recurentă și pe scară largă în România, situația persistând în ciuda adoptării hotărârilor Viașu, Faimblat și Katz în care Curtea a indicat G.ului că se impun măsuri generale pentru a permite realizarea efectivă și rapidă a dreptului la restituire.
Au fost de asemenea indicate deficiențele mecanismului de despăgubire și cauzele acestora, făcându-se referiri și cu privire la C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor și F. P., subliniindu-se lentoarea nejustificată care caracterizează toate aceste proceduri în lipsa unor termene constrângătoare.
Cauza care face obiectul judecății a demarat în anul 2008, aceasta în condițiile în care reclamanții au mai fost nevoiți să inițieze și anterior un demers judiciar ca urmare a respingerii notificării prin dispoziția nr.3492/2004 emisă de P. municipiului C.-N.
Expertiza de evaluare a imobilului în litigiu a fost dispusă în dosarul nr.(...) al T. C. în anul 2008, în contextul în care erau deja pronunțate mai multe hotărâri împotriva României prin care se constatase ineficiența procedurii prevăzute de T. VII al L. nr. 2. și în consecință încălcarea art.6 alin.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În aceste condiții este evident că raportat și la prevederile art.20 din
Constituția României care consacră preeminența C.i în raport cu legislația internă care contravine acesteia, instanța judecătorească avea dreptul și chiar obligația de a stabili cuantumul despăgubirilor care se cuvin reclamanților.
Raportat la cele reținute mai sus sunt lipsite de relevanță criticile referitoare la modul în care instanța de fond a abordat problema ingerinței în dreptul de proprietate al reclamanților.
În ceea ce privește valoarea despăgubirilor stabilite prin raportul de expertiză efectuat în dosarul de fond se constată că la termenul de judecată din data de (...), primul termen stabilit după comunicarea raportului de expertiză întocmit de către expertul judiciar Ș. R., reprezentanta pârâților adepus la dosar poziția Comisiei de aplicarea a L. nr.1. din cadrul Primăriei municipiului C.-N. la raportul de expertiză, precizând că nu înțelege să formuleze obiecțiuni la raport.
Atâta timp cât nu au fost formulate obiecțiuni la raport, acesta fiind întocmit cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, în mod corect a fost avut în vedere de către instanță la pronunțarea soluției, acesta nemaiputând fi contestat în căile de atac. A. cu atât mai mult cu cât ceea ce se contestă este valoarea stabilită în expertiză, adică același aspect contestat de către C. de aplicare a L. nr.1. la fond, fără însă a se aprecia necesară formularea de obiecțiuni.
Singurul aspect criticabil din hotărârea instanței de fond este acela că în dispozitivul sentinței s-a stabilit dreptul reclamantului la despăgubiri, menționându-se cuantumul acestora, fără însă a se stabili cine este obligat să plătească aceste despăgubiri.
În condițiile în care de la momentul pronunțării hotărârii M. Atanasiu
și alții împotriva României au fost luate unele măsuri în vederea eficientizării procedurii prevăzute de T. VII al L. nr.2., acțiunile la F. P. putându-se tranzacționa la bursă și având în vedere cadrul procesual stabilit de către reclamant, singura modalitate de plată a despăgubirilor stabilite prin sentința tribunalului este aceea prevăzută de legislația specială, respectiv T. VII din L. nr.2..
2.Recursul declarat de către reclamant este fondat în parte.
Ca și regulă generală, decurgând din art.274 C.pr.civ., partea care cade în pretenții este obligată să suporte cheltuielile de judecată avansate de către partea adversă, textul de lege având la bază principiul răspunderii civile pentru fapta proprie.
În cazul dedus judecății, într-adevăr pârâtul și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de legea în vigoare la momentul emiterii dispoziției și cele stabilite prin hotărâre judecătorească irevocabilă în sarcina sa atacate, acțiunea promovată de către reclamant fiind admisă ca urmare a aplicării cu prioritate a dreptului comunitar, constatându-se că legislația internă incidentă în cauză contravine normelor internaționale. Aparent, în aceste condiții nu s-ar putea reține culpa procesuală a pârâtului. Dar având în vedere că notificarea formulată de către reclamant a fost inițial respinsă de către pârât, noua dispoziție care face obiectul acestui dosar fiind emisă în temeiul unei hotărâri judecătorești irevocabile, se apreciază că se poate reține culpa procesuală a pârâtului. R. de către acesta a notificării formulate de către reclamant, în anul 2003, l-a pus pe acesta în situația de a contesta dispoziția în instanță, plângerea fiind întemeiată conform deciziei civile nr.8. a Î. C. de C. și J.
Atâta timp cât în anul 2003 când a fost emisă prima dispoziție, legislația internă în materie permitea inclusiv stabilirea cuantumului despăgubirilor de către unitatea deținătoare, numai ulterior intrării în vigoarea a L. nr.2. excluzându-se această posibilitate în ceea ce privește unitatea deținătoare, pârâtul este în culpă procesuală, cheltuielile de judecată avansate de către reclamant fiind cauzate de modul în care pârâtul a înțeles să analizeze și să soluționeze notificarea reclamanților întemeiată pe prevederile L. nr.1..
Cheltuielile de judecată vor fi acordate numai în măsura în care au fost dovedite, respectiv suma de 4215 lei reprezentând onorariu expert.
Având în vedere ansamblul considerentelor de mai sus, Curtea, în temeiul art.312 alin.3 C.pr.civ. coroborat cu art.304 ind.1 C.pr.civ., va admite în parte recursul declarat de reclamantul H. B. și recursul declarat depârâtul P. M. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 188 din (...) a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o va modifica parțial, în sensul că despăgubirile stabilite vor fi achitate în condițiile T.ui VII din L. nr. 2., pârâtul fiind obligat la plata sumei de 4215 lei cu titlu de cheltuieli de judecată la fond.
Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Admite în parte recursul declarat de reclamantul H. B. și admite în parte recursul declarat de pârâtul P. M. C.-N. împotriva sentinței civile nr.
188 din (...) a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică parțial, în sensul că despăgubirile stabilite vor fi achitate în condițiile T.ui VII din L. nr.
2..
Obligă pârâtul la 4215 lei cheltuieli de judecată. Menține restul dispozițiilor sentinței.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 23 iunie 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
ANA I. A. C. A. A. C.
Grefier, S.-D. G.
Red.A.C./dact.L.C.C.
2 ex./(...) Jud.fond: A.-F. D.
| ← Decizia civilă nr. 2119/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 152/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
