Decizia civilă nr. 2119/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R.IA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă,de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr.(...)
D. CIVILĂ NR. 2119/R/2011
Ședința publică din data de 10 iunie 2011
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : V. M. - președintele Curții de A. C. JUDECĂTORI : ANA I.
I.-D. C. GREFIER : S. - D. G.
S-a luat în examinare, după recalificarea căii de atac, recursul declarat de reclamantul K. I. precum și recursul declarat de pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. C., împotriva sentinței civile nr.231/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr.(...), având ca obiect D. la L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamantului recurent, avocat B. I. în substituirea avocatului titular B. H. A. cu delegație de substituire la dosar și reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamantul recurent și reprezentantul pârâtului recurent.
Recursurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 2 iunie
2011, pârâtul recurent a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea apelului ( recursului ) declarat de reclamantul recurent K. I. ca nefondat.
Nefiind formulate cereri prealabile ori excepții de invocat, C. constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul părților cu privire la recursurile formulate.
Reprezentanta reclamantului recurent solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, schimbarea în parte a sentinței atacate și pe cale de consecință admiterea în totalitate a acțiunii formulate de reclamantul recurent, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de apel C., solicită admiterea recursului formulat de pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice - D.
G. a F. P. C. și respingerea în totalitate a acțiunii reclamantului.
Cu privire la recursul formulat de reclamantul recurent, solicită respingerea lui.
C U R T E A
Deliberând, reține că:
I. Prin sentința civilă nr. 231 din 10 martie 2011 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, fiind respins ca prescris capătul de cerere din acțiunea reclamantului K. I. împotriva pârâtului S. R. (prin Ministerul Finanțelor Publice) având ca obiect obligarea pârâtului la plata sumei de 100.000 Euro cu titlu de despăgubiri civile în temeiul prevederilor art.998 C.civ.
Totodată, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamant împotriva pârâtului constatându-se caracterul politic al condamnării suferite de reclamant prin sentința penală nr.228/(...) a T.ui Militar Teritorial Oradea pentru delictul de trecere frauduloasă a frontierei.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a avut în vedere, în esență, următoarele:
Prin cererea sa de chemare în judecată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 100.000 Euro cu titlu de despăgubiri civile pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea sa cu caracter politic, invocând prevederile L. nr.2..
Dispozițiile art.5 alin.1 lit.a din această lege au fost însă declarate neconstituționale, iar față de faptul că legiuitorul nu a dispus modificarea lor pentru a le pune de acord cu prevederile Constituției, urmează că ele au încetat a produce efecte juridice.
Reclamantul și-a precizat acțiunea în ce privește capătul de cerere în despăgubiri, arătând că înțelege a-l întemeia și pe dispozițiile art.998 C.civ. privind răspunderea civilă delictuală.
Or, sub acest aspect este de reținut că termenul de prescripție a dreptului la acțiune a început să curgă față de reclamant încă din data de 09 aprilie 1990, când a intrat în vigoare D.-L. nr.118/1990, ca act normativ ce a recunoscut caracterul abuziv și ilicit al măsurilor luate de autoritățile comuniste față de opozanții regimului.
Poate fi însă admis capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al condamnării suferite de reclamant, din adresa nr.231/A/519 din
(...) a T.ui Militar C. rezultând că reclamantul a fost arestat la data de (...), fiind condamnat prin sentința nr.228/(...) a T.ui Militar Teritorial Oradea la trei ani închisoare pentru delictul de trecere frauduloasă a frontierei.
II. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul K. I., solicitând schimbarea ei în parte, în sensul admiterii în totalitate a acțiunii reclamantului, deoarece: a) Contrar celor avute în vedere de către prima instanță, termenul de prescripție de trei ani a început a curge doar de la data intrării în vigoare a
L. nr.2., acest act normativ recunoscând atât caracterul politic al condamnărilor de natura celei suferite de reclamant, cât și dreptul la despăgubiri bănești.
Raportarea la D. -. nr.118/1990 de care tribunalul a uzat se bazează pe o eronată interpretare a legii, câtă vreme drepturile conferite de acest act normativ sunt doar niște măsuri reparatorii ce nu pot fi considerate echivalentul unor despăgubiri. b) Chiar dacă reclamantul a beneficiat de unele măsuri reparatorii în baza D.-L. nr.118/1990, acestea nu au nicio legătură cu daunele recunoscute de L. nr.2., în considerarea caracterului prejudiciabil al condamnării politice pronunțate în contra reclamantului.
III. Împotriva sentinței a declarat apel și pârâtul S. R. prin Ministerul
Finanțelor Publice, solicitând schimbarea ei în sensul respingerii în totul a acțiunii deoarece reclamantul a beneficiat deja de aplicarea D.-L. nr.118/1990, astfel că nu mai are interes în a susține o cerere în despăgubiri și nici temei pentru prezenta acțiune civilă.
IV. Pârâtul S. R. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefundat (f.43).
V. În ședința de judecată din data de 10 iunie 2011 (f.45) prezenta instanță a pus în discuția părților natura juridică a căilor de atac declarate, apreciind, după ascultarea părților, că aceasta este recursul, iar nu apelul.
VI. Procedând la judecarea celor două recursuri C. are în vedere următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 31 alin. 1 din L. nr. 47/1992, decizia prin care
Curtea Constituțională constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță este definitivă și obligatorie, în vreme ce potrivit prevederilor alin. 3 al aceluiași articol, dispozițiile din legile sau ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
Astfel fiind, rezultă cu îndestulătoare claritate că atunci când Curtea Constituțională constată neconformitatea cu C. a unui act normativ de natura celor sus-menționate ori a unei dispoziții dintr-un asemenea act normativ, acestea își încetează efectele juridice dacă în termen de 45 de zile de la publicarea în M. O. al R. a deciziei prin care s-a constatat neconstituționalitatea autoritatea cu atribuții de legiferare nu dispune măsurile necesare asigurării pentru viitor a conformității cu C. a actului normativ ori a normei juridice vizate.
Această încetare a efectelor are, prin urmare, caracter general, ea privind toate categoriile de subiecți de drept ce intră sub incidența prevederilor declarate neconstituționale, fiind fără însemnătate dacă aceștia erau sau nu deja părți reclamante într-un proces pe care l-ar fi deschis pentru a pretinde constatarea ori realizarea unor drepturi instituite prin chiar prevederile neconforme cu C..
Pe cale de consecință, trebuie considerat că existența unui proces în curs în cadrul căreia reclamantul își întemeiază pretenția pe dispoziția legală declarată neconstituțională nu împiedică aplicarea deciziei Curții Constituționale, cu toate implicațiile ce decurg din aceasta asupra acțiunii promovate de reclamant.
În prezentul proces, reclamantul și-a întemeiat acțiunea și pe dispozițiile L. nr. 2., interesând, în concret, cele ale art. 5 alin. 1 lit. a teza întâia privitoare la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu caracter politic sau, după caz, prin luarea unor măsuri administrative cu caracter politic în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie
1989.
Aceste dispoziții legale au fost declarate neconstituționale prin D. nr.
1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată în M. O. al R. nr. 761 din 15 noiembrie 2010, însă legiuitorul nu a dispus, nici în termen de 45 de zile de la publicarea deciziei în M. O., nici ulterior, măsuri pentru punerea de acord cu C. a dispozițiilor declarate neconstituționale.
Astfel fiind, pretențiile reclamantului privitoare la obligarea S. R. la plata de daune morale în baza L. nr.2. au rămas fără temei legal, fiind de avut în vedere că declararea ca neconstituționale a prevederilor legii sus arătate, conjugată cu inexistența unor alte dispoziții normative în vigoare care să consacre dreptul la despăgubire pe care reclamantul îl invocă, obligă la concluzia că acest drept nu mai poate fi recunoscut de către instanță, căci s-ar ajunge la săvârșirea de către judecători a unui exces de putere.
Instanțele de judecată neputând fi ele însele creatoare de drepturi, rămâne că prezenta acțiune civilă a rămas fără fundamentul ce a stat la baza admiterii ei în primă instanță, sub aspectul despăgubirilor civile cerute în baza L. nr.2..
În consecință, prezenta instanță apreciază că, de lege lata, nu mai apare ca posibilă obligarea S. R. la a-i plăti reclamantului, de pe temeiul L. nr. 2., o sumă de bani cu titlu de reparație pentru prejudiciul moral suferit, în caz contrar ajungându-se, așa cum s-a arătat mai sus, la lăsarea fără efecte a evocatei decizii a Curții Constituționale.
În ce privește respingerea de către prima instanță a capătului de cerere prin care, întemeiat pe prevederile art. 998 C.proc.civ., ca norme comune în materia răspunderii civile delictuale, reclamantul a solicitat obligarea S. R. la plata de despăgubiri, prezenta instanță apreciază că prima instanță a statuat în mod corect că această pretenție a fost dedusă judecății cu depășirea termenului de prescripție extinctivă.
Într-adevăr, prima instanță a apreciat corect că fiind un capăt de cerere formulat în condițiile dreptului comun, termenul de prescripție era cel general, respectiv de 3 ani, și începea a curge de la data la care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba și pe cel care răspunde de ea, astfel cum stabilește art. 8 alin. 1 coroborat cu art. 1 alin. 1 și art. 3 alin. 1 din D. nr. 167/1958.
Or, dacă în timpul regimului comunist reclamantul nu s-ar fi putut îndrepta împotriva S. cu o astfel de pretenție, aceasta neputând ajunge, în circumstanțele epocii, să fie examinată pe fondul ei de către o instanță judecătorească independentă și imparțială, imediat după căderea comunismului reclamantul putea însă promova o asemenea acțiune.
În plan juridic, trebuie avut în vedere că încă din anul 1990 a fost adoptat și a intrat în vigoare D.-lege nr. 118/1990 (publicat în M. O. nr. 50 din 09 aprilie 1990) privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 06 martie 1945, acesta fiind un act normativ care a recunoscut în mod limpede natura de persecuție politică a închisorii dispuse pentru infracțiuni politice ori a altor măsuri administrative cu caracter politic adoptate în scop represiv de statul comunist.
Așa fiind, formularea unei cereri în despăgubiri materiale potrivit dreptului comun era posibilă încă de la data intrării în vigoare a D.-L. nr.
118/1990, căci de la acest moment reclamantul putea dobândi certitudinea juridică a faptului că S. R., sub regimul democratic instituit după 22 decembrie 1989, recunoaște persecuțiile de natură politică din timpul regimului comunist.
Este fără relevanță că D.-L. nr.118/1990 le-a acordat persoanelor îndreptățite alte forme de reparație decât despăgubirile recunoscute prin art.5 alin.1 lit.a din L. nr.2., căci ceea ce interesează sub aspectul prescripției extinctive sus-evocate este însuși faptul recunoașterii de către S. R. al persecuțiilor de natură politică săvârșite sub regimul comunist, iar nu măsurile reparatorii pe care D.-L. le menționa.
Recursul reclamantului este, deci, nefondat și trebuie respins, prima instanță hotărând cu interpretarea și aplicarea corectă a legii.
Neîntemeiat este raportat la motivele sale, și recursul declarat de pârâtul S. R., câtă vreme prin prezenta acțiune civilă sunt deduse judecății capete de cerere privitoare la pretenții distincte de acelea care au fost satisfăcute în temeiul D.-L. nr.118/1990.
În considerarea tuturor celor ce preced, de pe temeiul art. 312
C.proc.civ., se va respinge recursul reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
DECIDE :
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul K. I. și S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.
231 din 10 martie 2011 a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 10 iunie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
V. M.
ANA I.
I. D. C.
Conc.odihnă
conc.odihnăSemnează: Președinte
Semnează: Președinte
V. M.
V. M.
S.-D. G.
GREFIER
Conc.odihnă
Semnează; prim grefier
Red.VM Dact.SzM/2ex. (...)
| ← Decizia civilă nr. 3166/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 2270/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
