Decizia civilă nr. 1957/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMI.
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1957/R/2011
Ședința publică din 1 iunie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: JUDECĂTORI:
T. D. -președinte al Secției civile
T.-A. N. M.-C. V.
G.:
M. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta M. I., împotriva sentinței civile nr. 461 din 3 martie 2011, pronunțată de T. M. în dosarul nr. (...), privind și pe pârâtul S. R. PRIN M. F. - D. având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 2..
P. de pe lângă C. de A. C. este reprezentat de doamna procuror S. A.
La apelul nominal făcut în cauză, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 10 mai
2011, pârâtul-intimat a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare prin care solicită respingerea recursului și judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. (2) Cod procedură civilă.
Se constată de asemenea că prin memoriul de recurs, reclamantul- recurent a solicitat judecarea cauzei potrivit art. 242 alin. (2) Cod procedură civilă.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. pune concluzii în sensul respingerii recursului ca fiind nefondat și în consecință menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică. În speță s-a solicitat constatarea caracterului politic al măsurii administrative a deportării antecesorului reclamantei-recurente în perioada 1945-1948 în fosta Uniune Sovietică și acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a deportării. Întrucât măsura deportării nu a fost dispusă de S. Român, aceasta nu se încadrează în prevederile Legii nr. 2., astfel că decizia pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică.
C U R T E A,
Prin sentința civilă nr. 461 din (...) a T.ui M., s-a admis în parte acțiunea civilă intentată de reclamanta M. I. în contradictoriu cu pârâtul S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și în consecință, s-a constatat că reclamanta are vocație generală legală după defunctul P. I. decedat la data de 19 iulie 2001, în calitate de fiică.
S-au respins capetele de cerere având ca obiect constatarea caracterului politic al măsurii administrative luate față de defunctul P. I. și la daunele morale solicitate.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că potrivit susținerilor reclamantei, tatăl acesteia, P. I. a fost deportat în Uniunea Sovietică în perioada 1945-1948.
P. I. a fost înrolat în armată la data de (...) în Regimentul 24 Infanterie, a fost luat prizonier în perioada (...)-(...) în U., fiind lăsat la vatră la data de
(...).
Prin decizia C. C. nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a C. C., dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2. au fost declarate neconstituționale, deoarece contravin prevederilor art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție.
În cursul procesului, reclamanta a mai invocat ca temei juridic al daunelor morale, dispozițiile art. 998-999 Cod civil. F. vorba de o acțiune care presupune antrenarea răspunderii civile delictuale, termenul de prescripție de 3 ani începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba și pe cel care răspunde de ea, respectiv de la data intrării în vigoare a Decretului-lege nr. 118/1990.
Dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 3 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, au fost declarate ca fiind constituționale prin decizia C. C. nr.
8..
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta M. I., solicitând modificarea ei și în consecință, admiterea în totalitate a cererii, în sensul obligării pârâtului la plata sumei de 5.000 euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a deportării defunctului P. I., iar în subsidiar casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond care a judecat procesul fără a intra în cercetarea fondului.
În motivarea recursului, reclamanta a susținut că tribunalul a încălcat legea, pronunțând o hotărâre nelegală, întrucât și după pronunțarea deciziei
C. C. nr. 1., temeiul de drept al acțiunii precizate îl constituie dispozițiile art. 5 din L. nr. 2., coroborate cu cele ale art. 998-999 Cod civil.
Raportat la momentul înregistrării acțiunii, decizia C. C. nr. 1. nu își are aplicabilitate în speță, deoarece a aprecia altfel ar însemna să existe un tratament juridic distinct persoanelor îndreptățite la despăgubiri în baza Legii nr. 2., în funcție de momentul în care instanța de judecată a soluționat cererea, deși au depus cereri în același timp și au urmat aceeași procedură.
Însăși Curtea Constituțională a statuat în jurisprudența sa necesitatea respectării principiului egalității în fața legii, ceea ce presupune instituirea unui tratament juridic egal pentru situații care în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite.
La data introducerii acțiunii sub imperiul Legii nr. 2., s-a născut un drept la acțiune inclusiv în temeiul art. 5 din această lege, situație în care legea aflată în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, este aplicabilă pe tot parcursul procesului.
Prin decizia C. C. nr. 1354/2010, s-a reținut că principiul egalității și interzicerii discriminării a fost reluat de C. în P. nr. 12 la C., adoptat în anul
2000, în care se prevede că exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurat fără nicio discriminare.
Potrivit art. 148 din Constituție, prevederile tratatelor constitutive ale
Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
Solicitarea casării cu trimitere spre rejudecare la prima instanță, s-a făcut deoarece reclamanta a formulat o precizare de acțiune în care a invocat ca temei al acțiunii și dispozițiile art. 998 din Codul civil, însă prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului.
Intimatul S. Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin întâmpinare depusă la dosar f. 10-15, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, curtea reține următoarele:
Tatăl reclamantei, P. I. s-a născut la data de (...) în localitatea P. G. din com. P. Izei, jud. M.. A fost încorporat la data de (...) în Regimentul 24
Infanterie. A fost prizonier în U. în perioada (...)-(...), fiind lăsat la vatră la data de (...).
Cu alte cuvinte, P. I. a participat la R. pe care R. alături de G. l-a pornit în data de 22 iunie 1941 împotriva fostei Uniuni Sovietice, în scopul recuceririi teritoriilor Basarabiei și a Nordului Bucovinei, răpite în urma ultimatumului din 26 iunie 1940.
Obligațiile militare asumate de R. față de G., au constrâns-o să participe cu soldați la continuarea războiului alături de aliatul său și dincolo de râul N., pe teritoriul U., unde la data de (...) a fost luat prizonier și ținut în captivitate până la data de (...).
Prizonieratul reprezintă starea în care un militar este luat în captivitate în timpul unui război și reținut de dușman pentru a nu mai participa la ostilități.
Starea de prizonierat nu poate fi asimilată cu o condamnare cu caracter politic, cu o măsură administrativă cu caracter politic, sau cu o formă de luptă în rezistența anticomunistă, astfel că ea nu se încadrează în ipotezele prevăzute de L. nr. 2., pentru care statul a înțeles să acorde victimelor despăgubiri.
Pe de altă parte, temeiul juridic inițial al acțiunii, art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din L. nr. 2., a fost declarat neconstituțional prin decizia C. C. nr.
1..
Conform art. 31 alin. (1) din L. nr. 47/1992, decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, este definitivă și obligatorie.
Așadar, temeiul juridic inițial al acțiunii reclamantei: art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din L. nr. 2. nu mai există, dar acel temei juridic nu era aplicabil în speță nici chiar dacă nu ar fi fost declarat neconstituțional.
Prin urmare, nu se poate vorbi de un tratament discriminatoriu ce i s- ar fi aplicat reclamantei prin respingerea acțiunii și respectiv a recursului, deoarece aceeași soluție se pronunță în orice acțiune intentată de un fost prizonier sau de urmașii lui împotriva statului pentru obligare la despăgubiri.
Când a elaborat și a adoptat L. nr. 2., Parlamentul României nu a avut în vedere și reglementarea posibilității foștilor prizonieri sau a urmașilor acestora, de a solicita despăgubiri pentru perioada în care s-au aflat în starea de prizonierat, ceea ce nu înseamnă că veteranilor de război nu li s-au acordat prin alte legi speciale, diferite indemnizații și facilități.
Precizarea de acțiune a reclamantei pe dispozițiile art. 998 Cod civil, care reglementează răspunderea civilă delictuală de drept comun „. faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara";, vizând o acțiune având un obiect patrimonial, este prescriptibilă în termenul de 3 ani prevăzut de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.
Termenul de recurs a început să curgă de la data când persoana interesată a cunoscut paguba și pe cel responsabil de producerea ei.
Atunci când P. I. a fost lăsat la vatră în data de (...), el a cunoscut paguba produsă prin deținerea lui timp de 3 ani în prizonierat și pe autorul faptei, astfel că nimic nu l-a împiedicat să intenteze o acțiune în termen de trei ani socotiți de la lăsarea la vatră, de la căderea comunismului, de la intrarea în vigoare a Decretului nr. 33/1989 privind desființarea
Departamentului Securității S.ui sau de la intrarea în vigoare a Decretului- lege nr. 118/1990.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 312 alin. (1) și (3) Cod procedură civilă, se va respinge ca nefondat recursul reclamantei împotriva sentinței tribunalului, care va fi menținută ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta M. I. împotriva sentinței civile nr. 461 din (...) a T.ui M., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
Președinte Judecători G. T. D. T. A. N.-M. C. V. M. T.
Red. TD:(...) Dact.CC:(...)-2 ex. Jud.fond:P. G.
| ← Decizia civilă nr. 102/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 2444/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
