Decizia civilă nr. 1558/2011, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1558/R/2011

Ședința din 5 mai 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE : A. C. JUDECĂTOR : A. A. C. JUDECĂTOR : ANA I. GREFIER : C. B.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către reclamanta B. ANA împotriva deciziei civile din 113 din 23 februarie 2011 a T. C., pronunțată în dosarul nr. (...), având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară.

La apelul nominal în cauză se prezintă reclamanta recurentă B. Ana, personal, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 11 aprilie

2011, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea reclamantei recurente B. Ana, un înscris la care a anexat, un set de acte și chitanța privind achitarea taxei judiciare de timbru în sumă de 2 lei și 0,15 lei timbru judiciar.

La data de 4 mai 2011, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea O. de C. și P. I. C., întâmpinare prin care invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a O. de C. și P. I. C.

Reclamanta recurentă solicită depune la dosar chitanța privind achitarea diferenței de taxă judiciară de timbru în sumă de 2 lei, astfel că la acest termen recursul este legal timbrat. Totodată depune la dosar o cerere prin care solicită comunicarea întâmpinării depuse la dosar și solicită acordarea unui termen în vederea studierii întâmpinării.

Curtea, în urma deliberării, respinge cererea de amânare a cauzei pentru acest motiv având în vedere că O. de C. și P. I. nu are calitate procesuală pasivă, prin S. civilă nr. 2. a J. T. admițându-se excepția lipsei calității procesuale pasive a O. de C. și P. I. C., sentința rămânând irevocabilă sub acest aspect.

Reclamanta intimată arată că nu are cereri de formulat în probațiune. Nemaifiind alte excepții sau cereri, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului, învederând recurentei că cererea de recurs va fi analizată în limita motivelor de nelegalitate invocate prin aceasta, raportat la prevederile art. 304 alin. 1 C.

Reclamanta recurentă solicită admiterea recursului formulat și pe cale de consecință admiterea plângerii formulate împotriva încheierii pronunțată de către O., având în vedere că instanța de apel nu a ținut cont de faptul că ea este proprietara terenului care face obiectul plângerii.

C U R T E A:

Prin plângerea înregistrată la Judecătoria Turda sub dosar nr. (...) petenta B. Ana în contradictoriu cu pârâtul O. de C. și P. I. C. - B. de C. și P. I. T. a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea Încheierii de carte funciară nr. 2826 pronunțată la data de (...).

Prin S. civilă nr. 2. pronunțată la data de (...) în dosarul nr. (...) al J. T. a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a O. de C. și P. I. C. - B. de C. și P. I. T., cu sediul în C.-N., str. Al. Vaida-V., nr. 53, jud. C.

A fost respinsă plângerea formulată de petenta B. ANA, împotriva Încheierii de carte funciară nr. 2826 pronunțată la data de (...) de O. de C. și P. I. C. - B. de C. și P. I. T.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin Decizia Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de C. și Justiție nr. L., pronunțată în ședința publică din data de (...), în dosarul nr. 42/2007, a fost admis recursul în interesul legii, formulat de către A. N. de C. și P. I., recurs prin care s-a solicitat pronunțarea unei decizii în sensul că, în cauzele care au ca obiect plângerile împotriva încheierilor de carte funciară, întemeiate pe dispozițiile art. 50 din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, republicată, oficiul de cadastru și publicitate imobiliară nu are calitate procesuală pasivă.

Astfel, având în vedere recursul în interesul legii pronunțat, instanța a admis ca întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei O. de C. și P. I. C. - B. de C. și P. I. T.

Pe fondul cauzei instanța a reținut din dosarul de carte funciară anexat cauzei, împrejurarea că numitul B. I. a solicitat prin cererea înregistrată sub nr. 2826/(...) la O. de C. și P. I. C. - B. de C. și P. I. T., intabularea dreptului său de proprietate în CF nr. 1713 a comunei T., județul C., nr. top. 978, nr. top. 979, nr. top. 980 și în CF nr. 2239 a comunei T., județul C., nr. top. 1259/981/4.

Numitul B. I. și-a întemeiat această cerere pe S. civilă nr. 4. pronunțată de J. T. la data de (...), în Dosar nr. (...) , sentință rămasă definitivă și irevocabilă.

De asemenea, numitul B. I. a anexat cererii sale și Încheierea civilă nr. 7. pronunțată de Judecătoria Turda în data de 20 noiembrie 2008, Dosar nr. (...) definitivă și irevocabilă, încheiere prin care a fost îndreptată eroarea materială strecurată în cuprinsul sentinței civile de mai sus.

Astfel, prin S. civilă nr. 4. pronunțată de J. T., definitivă și irevocabilă, instanța a constatat că, masa succesorală după defunctul B. I. senior se compune din imobilele-terenuri înscrise în Titlul de proprietate nr.

2. februarie 1999, imobilul-teren înscris în CF T. nr. 1713, nr. top. 978, nr. top. 979 și nr. top. 980 precum și din imobilul-teren cu nr. top. nou

1259/981/4, având ca moștenitori pe reclamant și pe pârâta C. O. în calitate de descendenți direcți, în cote egale de câte 1/2-a parte fiecare.

De asemenea, prin aceeași sentință, instanța a dispus sistarea stării de indiviziune asupra imobilelor ce compun masa succesorală, în natură, prin atribuirea acestora în întregime, în favoarea numitului B. I., ca bunuri proprii, cu titlu de drept moștenire și partaj.

Având în vedere cererea înregistrată și sentința civilă definitivă și irevocabilă, B. de C. și P. I. T. a pronunțat încheierea nr. 2826/(...), cu privire la imobilul-arător în suprafață de 13852 mp., înscris în CF nr. 2239 localitatea T., nr. top. 1259/981/4, respectiv imobilul - teren înscris în CF nr. 1713 localitatea T., nr. top. 978 în suprafață de 827 mp. , nr. top. 979 în suprafață de 72 mp., respectiv nr. top. 980 în suprafață de 2913 mp, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 48 din Legea nr. 7/1996, republicată, a cadastrului și a publicității imobiliare, republicată.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 48 alin (1) din legea menționată mai sus în cazul "în care registratorul admite cererea, dispune intabularea sau înscrierea provizorie prin încheiere, dacă înscrisul îndeplinește următoarele condiții: este încheiat cu respectarea formelor prescrise de lege, indică numele părților și individualizează imobilul printr- un identificator unic";

Ori, așa cum s-a reținut prin prezenta plângere petenta B. Ana contestă calitatea de moștenitor legal al petentului B. I. jr. susținând că este unica moștenitoare după defunctul B. I., în baza testamentului și a Certificatului de moștenitor nr. 436, asupra imobilului-teren în suprafață de

182 ha.

Având în vedere că prin prezenta plângere petenta a invocat apărări de fond soluționate în mod definitiv și irevocabil printr-o sentință civilă și care nu pot forma obiectul unui plângeri împotriva unei încheieri de C., constatând că intabularea în C. a numitului B. I. s-a realizat conform sentinței civile menționate și în baza art. 50 și urm. Din Legea nr. 7/1996 a respins ca neîntemeiată prezenta plângere.

Prin Decizia civilă nr. 113 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj îndosarul nr. (...) s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta B. Anaîmpotriva Sentinței civile nr. 2. pronunțată la data de (...) în dosarul nr. (...) al J. T. pe care a păstrat-o în întregime. Nu s-au acordat cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele: Elementul esențial, definitoriu în prezenta speță îl reprezintă faptul că apelanta B. Ana, prin procedura specială a plângerii împotriva încheierii de carte funciară, astfel cum este prevăzută expres în dispozițiile art. 50 din Legea 7/1996, contestă calitatea de moștenitor legal al numitului B. I. jr. susținând că este unica moștenitoare după defunctul B. I., în baza testamentului și a Certificatului de moștenitor nr. 436, asupra imobilului- teren în suprafață de 182 ha., aspect judicios reținut de către instanța de fond.

Or, cum în mod corect a statuat judecătorul fondului potrivit art. 48 din Legea 7/1996, în cazul în care registratorul admite cererea, dispune intabularea sau înscrierea provizorie prin încheiere, dacă înscrisul îndeplinește condițiile menționate de acest text de lege.

Prin plângerea împotriva încheierii de carte funciară nr. 2826 pronunțată la data de (...) de O. de C. și P. I. C. - B. de C. și P. I. T. de fapt apelanta reiterează apărări de fond tranșate în mod irevocabil prin S. civilă nr. 4. pronunțată de Judecătoria Turda la data de (...), în Dosar nr. (...) ( fila

36 din dosarul de fond ).

Având în vedere toate aceste considerente, tribunalul în temeiul art. 296 C. a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta B. Ana împotriva

Sentinței civile nr. 2. pronunțată la data de (...) în dosarul nr. (...) al J. T. pe care a păstrat-o în întregime.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs la data de (...) reclamanta B.

Ana solicitând casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivare s-a arătat că este coproprietară de CF astfel cum rezultă din S. civilă nr. 5. și din celelalte acte depuse la dosar. B. I. jr. nu are calitate de succesor după defunctul B. I. sen. și după B. I., tatăl său conform testamentului lăsat de B. A.

S-a mai făcut de către reclamantă un istoric al imobilului care face obiectul cauzei, inclusiv a litigiilor purtate referitor la acesta, solicitându-se instanței să constate că ea este proprietara imobilului.

În probațiune s-a depus un set de înscrisuri referitoare la imobilul menționat în încheierea atacată.

Recursul nu a fost motivat în drept.

O. de C. și P. I. C. a formulat întâmpinare la recursul formulat dereclamantă, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive, asupra acestei probleme instanța pronunțându-se în ședință publică.

Analizând recursul declarat de către reclamanta B. Ana împotriva

Deciziei civile nr. 1. a T. C., Curtea reține următoarele:

Conform prevederilor art. 3021 alin. 1 lit. c C. cererea de recurs trebuie să cuprindă sub sancțiunea nulității motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, la alin. 3 al art. 306 C. stipulându-se că indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea acestuia dacă dezvoltarea lor face posibilă încadrarea într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C.

A.. 1 al art. 304 C. prevede că modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, în situațiile expres prevăzute de text.

Din cuprinsul motivelor de recurs formulate de către reclamantă rezultă că aceasta contestă de fapt titlul de proprietate al numitului B. I., respectiv S. civilă nr. 4. a J. T., aspect analizat de către cele două instanțe de fond, Judecătoria Turda și Tribunalul Cluj, pretinzând că este singura proprietară a imobilului menționat în încheierea de CF.

Nu se indică nici un motiv de recurs care să poată fi încadrat în prevederile art. 304 C., în aceste condiții raportat la textele de lege menționate anterior recursul fiind nul.

Prin urmare, în temeiul art. 3021 alin. 1 lit. c raportat la art. 306 C. Curtea va constata nulitatea recursului declarat de reclamanta B. ANA împotriva deciziei civile numărul 113 din (...) a T. C. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o va menține ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanta B. ANA împotriva deciziei civile numărul 113 din (...) a T. C. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 5 mai 2011.

Red.A.C./dact.L.C.C.

2 ex./(...)

Jud.apel: A.-F. D., C.-V. Balint

Jud.fond: A. Moș

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1558/2011, Curtea de Apel Cluj