Decizia civilă nr. 1561/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1561/R/2011
Ședința din 5 mai 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : A. C.
JUDECĂTOR : A. A. C. JUDECĂTOR : ANA I. GREFIER : C. B.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către reclamanta L. M.-S.- T., precum și recursul declarat de către pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE-PRIN D. G. A F. P. C. împotriva deciziei civile nr.
161 din 22 februarie 2011 a T. C., pronunțată în dosarul nr. (...), privind și pe intimatul P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta reclamantei L. M.-S.-T., avocat I. V., care depune împuternicire avocațială la dosar, reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termen și au fost comunicate și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentanții părților prezente arată că nu au cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte excepții sau cereri, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul reclamantei recurente solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare T. C., fără cheltuieli de judecată.
Consideră că instanța de fond trebuia să oblige pârâtul la plata integrală a cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei întrucât având în vedere situația din cauză, faptul că acțiunea a fost admisă în parte nu justifică reducerea corespunzătoare a cheltuielilor de judecată.
În opinia sa, respingerea cererii de obligarea a pârâtului S. R. prin
Ministerul Finanțelor Publice la despăgubiri cu titlu de daune morale ca fiind prescrisă se bazează pe o greșită interpretare și aplicare a legii. Dreptul la acordarea de despăgubiri pentru prejudicii morale produse ca urmare a condamnărilor cu caracter politic se poate naște și poate fi instituit numai după ce efectele hotărârilor judecătorești au fost înlăturate de drept conform art. 2 din L. nr. 221/2001.
În ce privește recursul declarat de pârâtul S. R. prin Ministerul
Finanțelor Publice solicită respingerea acestuia,
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea ambelor recursuri ca neîntemeiate și menținerea hotărârii recurate. Apreciază că în mod corect s-a admis excepția prescripției acțiunii.
C U R T E A
Prin acțiunea civilă înregistrată la data de 10 Mai 2010 pe rolul T. C., reclamanta L. M.-S.-T. a chemat în judecată în calitate de pârât S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând să se constate caracterul politic al măsurii administrative a internării tatălui său, I. A. în colonii de muncă în perioada 16 August 1952 - 30 Ianuarie 1954, măsură dispusă prin procesul- verbal nr. 1. al M. C. obligarea pârâtului la plata despăgubirilor în valoare de
200.000 Euro, în echivalent lei la cursul din ziua plății, cu titlu de daune morale, ca urmare a prejudiciului suferit prin această măsură; obligareapârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Prin precizarea de acțiune reclamanta L. M.-S.-T., a solicitat acordareadespăgubirilor menționate în acțiunea introductivă pentru prejudiciul personal care i-a fost cauzat, pentru consecințele negative produse asupra sa prin măsura administrativă cu caracter politic a internării tatălui său în colonii de muncă, în perioada 16 August 1952 - 30 Ianuarie 1954.
Prin Sentința civilă nr. 161 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj îndosarul nr. (...) s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentrupetitul de obligare a pârâtului la despăgubiri, cu titlu de daune morale.
A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta L. M.-S.-
T., împotriva pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice cu sediulprocesual ales la D. G. a F. P. din municipiul C.-N. și, în consecință:
S-a constatat caracterul politic al internării defunctului I. A., fiul lui V. și
M., născut la data de 14 O. 1906 în comuna C., în colonii de muncă în perioada 16 August 1952 - 30 Ianuarie 1954, măsură dispusă prin procesul- verbal nr. 1. al M. C.
S-a respins capătul de cerere formulat de reclamanta L. M.-S.-T.împotriva pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata dedespăgubiri în valoare de 200.000 Euro în echivalent în lei la data plății, cutitlu de daune morale, ca prescris.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 300 lei,cheltuieli parțiale de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:
Din copia dosarului comunicat de C. a reieșit că din anul 1945 I. A. s- a înscris în PNL Tătărăscu T., iar după desființarea acestuia s-a înscris în
PNP. În fișa biografică întocmită de S. S. S. se menționează că după 23 august 1944 I. A. nu s-a încadrat în nici un fel de organizație de masă, însă mai târziu s-a încadrat în fracțiunea tătăresceană unde a desfășurat o activitate de propagandă tătăresceană, iar ulterior s-a încadrat în Frontul Plugarilor, unde a căutat să ducă o politică antidemocratică, față de populația din comuna în care își făcea serviciul. Totodată în perioada înființării GAC a dus o politică dușmănoasă contra înființării acestei gospodării, ducând o politică de mijlocaș în mod conspiratoriu, de la om la om.
În fișa personală se menționează că a fost arestat la (...) și prin P. nr.
1. i s-a aplicat măsura internării în colonii de muncă pe o durată de 60 de luni.
Durata măsurii internării în colonii de muncă, dispusă prin procesul verbal M. C. nr. 1. pe 60 de luni a încetat la (...) când s-a dispus ridicarea măsurii, fapt confirmat și prin adresa nr. 75844 din (...) a M.ui de I.
La ridicarea măsurii s-a avut în vedere faptul că activitatea politică desfășurată în cadrul PNL ,unde a avut și funcții de conducere, nu a fost una ostilă forțelor democratice constituite în BPD după 23 august 1944, iar înainte de această dată nu a avut antecedente politice, conform referatului întocmit la 6 ianuarie 1954 de C. de muncă O.
Martorul T. I. V. a arătat că a fost prieten de familie cu familia reclamantei, tatăl acesteia fiind arestat în cel de-al doilea val de arestări, datorită faptului că era simpatizant al P.N.L. I. A. a fost preot greco-catolic și a fost sfătuit să treacă la ortodoxism pentru a nu avea probleme. D. arestare a fost deținut aproximativ 1 an și jumătate, executând pedeapsa pe șantierele din Gherla, O.ti și Boltești, unde a muncit în construcții.
În aceea perioadă reclamanta era elevă și a fost dată afară din școală, fiind nevoită să termine clasa a VIII-a la C. D. ce a absolvit liceul la T. a intrat la F. de B., însă nu a putut termina fiind nevoită să se angajeze din cauza problemelor financiare.
La apariția D.-L. nr. 1., prin H. nr. 275 din (...) a C. de aplicarea D.-L. nr. 1. a J. C. numitului I. A. i s-a recunoscut perioada de 1 an, 5 luni și 14 zile ca vechime de 2 ani și 1 lună vechime în muncă. Totodată i s-a acordat și o îndemnizație lunară de 283 lei. S-a reținut în cuprinsul hotărârii că numitul I. A. a suferit o pedeapsă politico-administrativă pe motive politice.
I. A. a decedat la 30 noiembrie 1996, reclamanta fiind fiica acestuia.
Potrivit art. 3 din L. nr. 2., constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative prevăzute la lit. a-f.
Persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.
În cauză, defunctul I. A. de politică antidemocratică față de populația din comuna în care își desfășura activitatea de preot, iar apoi pentru că s-a opus înființării CAP.
Prin urmare, coroborând dispozițiile art. 4 alin. 2 cu depozițiile martorilor audiați în cauză, precum și actele comunicate de C. reiese că măsura arestării și internării în colonii de muncă a numitului I. A. în perioada (...)-(...) constituie măsură administrativă cu caracter politic.
Cu privire la petitul de obligare la despăgubiri se constată că prin D. nr. 1. și nr. 1. publicate în M. Of. al R.iei nr. 761 din 15 noiembrie 2010, Curtea Constituțională a R.iei a constatat că dispozițiile art. I pct. 1 și art. II din Ordonanța de urgență a G. nr. 6. pentru modificarea și completarea L. nr. 2., precum și dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza întâi sunt neconstituționale.
D. declararea caracterului neconstituțional a dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. reclamanta și-a precizat acțiunea pe dispozițiile art. 998
Cod civil.
Cu privire la incidența în cauză a dispozițiilor art. 998 Cod civil, tribunalul a apreciat că potrivit art. 3 din D. nr. 167/1958 acțiunile patrimoniale sunt supuse prescripției de 3 ani.
În cauză, problema care se pune este aceea de a stabili data de la care termenul de prescripție de 3 ani a început să curgă, tribunalul a apreciat că data începerii curgerii este 31 decembrie 1989. Deși tatălreclamantei a fost eliberat la data de (...), din acel moment ar fi avut posibilitatea de a identifica drepturile subiective încălcate, prejudiciul produs și persona responsabilă.
Deoarece din anul 1954 și până în anul 1989, tatăl reclamantei putea fi urmărit de S., acesta avea posibilitatea de a acționa începând cu data de
31 decembrie 1989 când prin D. nr. 3. s-a desființat Departamentul S. S..
Dacă până la acest moment tatăl reclamantei nu ar fi îndrăznit să acționeze statul în judecată, din cauza fricii față de organul represiv al S., după desființarea acesteia nimic nu l-ar fi împiedicat să introducă o acțiune în justiție împotriva S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect obligarea la daune morale. În aceste condiții termenul de 3 ani de prescripție a început să curgă de la 31 decembrie 1989 și s-a împlinit la 31 decembrie
1992.
De altfel, prin adoptarea D. L. nr. 1. și intrarea acestuia în vigoare la 9 aprilie 1990 s-a recunoscut caracterul politic al condamnărilor la care au fost supuse unele persoane în perioada de după 6 martie 1945, perioada detenției fiind considerată vechime în muncă, respectiv 1 an de detenție constituie 1 an și 6 luni vechime în muncă. Totodată, persoanelor condamnate politic li s-a acordat și o îndemnizație lunară de 200 lei/pe an de detenție. Prin același act normativ foștilor condamnați politic li s-a acordat numeroase alte drepturi ca: scutirea de la plata taxelor și impozitelor, asistență medicală și medicamente gratuite, transport gratuit în mijloacele de transport în comun,etc.
În consecință, neinvocându-se vreun caz de întrerupere a cursului prescripției, tribunalul a apreciat că termenul de 3 ani de când reclamantul cunoștea sau trebuia să cunoască prejudiciul și putea acționa în cunoștință expirase la data promovării prezentei acțiuni.
De altfel, lecturând considerentele Deciziei nr. 1. a C. C., reiese că în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice D. lege nr. 1., republicat și Ordonanța de urgență a G. nr. 2. aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 5., cu modificările și completările ulterioare, iar pe de altă parte L. nr. 2..
În consecință, nu poate fi admisă opinia conform căreia dreptul la acțiune s-a născut la apariția L. nr. 2. atâta timp cât anterior, prin actele normative invocate, persoanelor condamnate politic li s-a recunoscut dreptul la despăgubiri pentru daunele morale. Tatălui reclamantei, prin H. nr. 2. a C. de aplicare a D.-L. nr. 1. C. i s-a recunoscut perioada internării drept 2 ani și o lună vechime în muncă, și i s-a acordat o îndemnizație lunară de
283 lei, care ulterior a fost indexată.
Deși în cauză, reclamanta a susținut că solicită despăgubiri pentru suferința proprie și nu cea a tatălui, tribunalul a apreciat că și acesteia i se aplică termenul de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, drept care s-a născut la 31 decembrie 1989 și a expirat la 31 decembrie 1992, cu mult anterior cererii de chemare în judecată.
Raportat la considerentele mai sus invocate, tribunalul a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru petitul de obligare a pârâtului la despăgubiri, cu titlu de daune morale și a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta L. M.-S.-T., împotriva pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, a constatat caracterul politic al internării defunctului I. A., fiul lui V. și M., născut la data de 14 O. 1906 în comuna C., în colonii de muncă în perioada 16 August 1952 - 30 Ianuarie
1954, măsură dispusă prin procesul-verbal nr. 1. al M. C.
Ca urmare a admiterii excepției, a respins capătul de cerere formulat de reclamanta L. M.-S.-T. împotriva pârâtului S. R. prin Ministerul
Finanțelor Publice la plata de despăgubiri în valoare de 200.000 Euro în echivalent în lei la data plății, cu titlu de daune morale, ca prescris.
În temeiul art. 274 și art. 276 Cod de procedură civilă a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 300 lei, cheltuieli parțiale de judecată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanta L. M.-S.-T. și, respectiv, pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice - D. G. a F. P. a județului C.
I. Prin recursul declarat de către reclamanta L. M.-S.-T. s-a solicitat casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare T.
C.
În motivare s-a arătat că în mod greșit a fost respinsă ca prescrisă cererea având ca obiect obligarea pârâtului la despăgubiri cu titlu de daune morale. Motivele invocate în hotărârea primei instanței nu pot justifica admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune în despăgubiri cu titlu de daune morale. Desființarea Departamentului S. S. nu are nici o relevanță în ce privește dreptul de a solicita despăgubiri cu titlu de daune morale deoarece desființarea acestuia nu a produs nici un efect direct sau indirect asupra condamnărilor cu caracter politic sau a măsurilor administrative asimilate acestora.
Actele normative emise anterior L. nr. 2. nu au anulat ca nedrepte condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, D.-L. nr. 1. având drept scop acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice, iar OUG nr. 2. a avut ca obiect acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, fără a anula ca nedrepte condamnările sau măsurile administrative luate față de cei care le-au săvârșit.
Dreptul la acordarea de despăgubiri pentru prejudicii morale produse ca urmare a condamnărilor cu caracter politic se poate naște și poate fi instituit numai după ce respectivele condamnări au fost anulate prin lege ca nedrepte. Ori, numai L. nr. 2. a introdus astfel de reglementări, de anulare a efectelor condamnărilor prin art. 2. Acest text de lege constituire în mod evident o repunere în termenul de prescripție de 3 ani, intenția legiuitorului rezultând și din prevederile art. 5 alin. 1 din L. nr. 2..
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, s-a arătat că instanța trebuia să oblige pârâtul la plata integrală a acestora, chiar dacă acțiunea a fost admisă în parte, ceea ce a generat prezentul proces fiind L. nr. 2., faptul că ulterior dispoziția legală pe care s-a întemeiat acțiunea a fost declarată neconstituțională neputând fi imputată reclamantei.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041
C.pr.civ.
II. Prin recursul declarat de pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice s-a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii în totalitate a acțiunii, cu exonerarea pârâtului de la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare s-a arătat că măsura administrativă luată împotriva antecesorului reclamantei nu este prevăzută expres la art. 3 din L. nr. 2., fiind deci inadmisibil să se constate caracterul politic al internării în colonii de muncă a defunctului I. A..
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
Nu s-au formulat întâmpinări în cauză.
Analizând recursurile declarate de către reclamanta L. M.-S.-T. și pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva Sentinței civile nr. 1. a T. C., C. reține următoarele:
În ceea ce privește recursul declarat de către reclamantă se apreciază că acesta este nefondat.
Problema care se pune raportat la soluția pronunțată de către tribunal este aceea a modului în care a fost soluționată excepția prescripției dreptului la acțiune.
Se constată că în mod corect a apreciat instanța de fond că dreptul la acțiune este prescris, ținându-se cont de precizarea temeiului de drept al acțiunii, respectiv art. 998 C.civil.
Sunt incidente în cauză prevederile art. 8 alin. 1 din D. nr. 167/1958, respectiv dreptul la acțiune a început să curgă în anul 1990, anul intrării în vigoare a D. -L. nr.1., act normativ care a reglementat drepturile persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la (...) precum și a celor deportate în străinătate sau constituite în prizonieri, la acel moment nemaiexistând nici o piedică în calea promovării unei astfel de acțiuni întemeiate pe dreptul comun care să aibă ca obiect repararea pagubelor pricinuite în perioada regimului comunist.
Prin adoptarea D. L. nr. 1. intrat în vigoare la 9 aprilie 1990 s-a recunoscut caracterul politic al condamnărilor la care au fost supuse unele persoane în perioada următoare datei de 6 martie 1945, perioada detenției fiind considerată vechime în muncă, respectiv 1 an de detenție constituind 1 an și 6 luni vechime în muncă. Totodată, persoanelor condamnate politic li s-a acordat și o îndemnizație lunară de 200 lei/pe an de detenție. Prin același act normativ foștilor condamnați politic li s-a acordat numeroase alte drepturi, astfel cum s-a reținut de către tribunal.
Totodată, din considerentele Deciziilor nr. 1. și 1360/2010 ale C. C. reiese că în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice au fost adoptate mai multe acte normative, art.4 din D. lege nr. 1. republicat și art.5 alin.1 lit.a din L. nr. 2. având aceeași finalitate, acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și a celor deportate sau constituite prizonieri. Diferența constă doar în modalitatea de plată, respectiv prestații lunare sau o sumă globală. În consecință, în mod corect a apreciat instanța de fond că dreptul la acțiunea întemeiată pe dreptul comun nu s-a născut la apariția L. nr. 2. atâta timp cât anterior, persoanelor condamnate politic li s-a recunoscut dreptul la despăgubiri pentru daunele morale.
Faptul că reclamanta solicită daune morale pentru prejudiciul suferit personal în urma măsurilor luate împotriva tatălui său de către regimul comunist poate fi considerată ca relevant numai în ceea ce privește momentul de la care curge termenul de prescripție, care ar putea fi diferit față de situația în care în care se solicită daune morale pentru prejudiciul suferit de cel împotriva căruia s-a luat măsura.
Oricum este cert că începând cu anul 1990 reclamanta putea oricând promova o acțiune de acest gen, nefiind necesar așa cum se susține în recurs, ca în prealabil să se fi anulat în mod expres printr-o lege caracterul politic al condamnării, acest aspect putând fi analizat în cursul soluționării cauzei având ca obiect acordarea daunelor morale prin prisma îndeplinirii tuturor condițiilor răspunderii civile delictuale.
Nu se poate pune problema unei repuneri în termenul de prescripție prin intrarea în vigoare a L. nr. 2., aceasta fiind o lege specială care nu poateavea efecte în ceea ce privește acțiunile întemeiate pe dreptul comun. O astfel de interpretare este de natură să aducă atingere principiului securității raporturilor juridice civile, astfel cum acesta rezultă din art.6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, instituția repunerii în termenul de prescripție având caracter excepțional. O eventuală repunere în termenul de prescripție trebuie să rezulte în mod expres din lege, în cauză neverificându-se și nefiind de altfel invocate condițiile generale în materie de repunere în termenul de prescripție reglementate de art.19 din D. nr.167/1958.
Referitor la obligația de plată a cheltuielilor de judecată în acest proces, C. constată că ele au fost corect stabilite de către instanța de fond prin aplicarea art.276 C.pr.civ.
Practica instanțelor este constantă în sensul acordării cheltuielilor de judecată avansate de către reclamant în cazul respingerii acțiunii întemeiate pe art.5 alin.1 lit.a din L. nr.2. ca urmare a declarării ca neconstituțional a acestui text de lege. C. pe care se acordă cheltuielile de judecată în această situație este acela că nu există o culpă procesuală a reclamantului căruia i-a fost respinsă acțiunea, culpa aparținând S. R. care prin intermediul C. C. a invalidat un text de lege pe care a fost întemeiată acțiunea, în cursul soluționării acestuia.
Este însă discutabil dacă situația în care reclamantul înțelege să își precizeze acțiunea pe dispozițiile dreptului comun poate fi asimilată din perspectiva art.274 C.pr.civ. cu cea menționată mai sus.
În ceea ce privește recursul declarat de către pârât, C. îl apreciază de asemenea ca nefiind întemeiat.
Astfel, la art.4 alin.2 din L. nr.2. se prevede că persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art.3, pot de asemenea solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora.
Ori, instanța de fond a făcut tocmai aplicarea acestui text de lege, constatând că măsura administrativă luată împotriva numitului I. A. are caracter politic.
Nu se pune deci problema inadmisibilității acestui petit în condițiile în care măsura administrativă nu este prevăzută la art.3 din lege, așa cum se susține în recursul declarat de pârât.
Având în vedere ansamblul considerentelor de mai sus, C., în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta L. M.-S.-T. și cel declarat de pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE-D. G. A F. P. A J. C. împotriva Sentinței civile nr.
161 din (...) a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține ca legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta L. M.-S.-T. și pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE-D. G. A F. P. A J. C. împotriva Sentinței civile nr. 161 din (...) a T. C. pronunțată în dosar nr.
(...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 5 mai 2011.
Red.A.C./dact.L.C.C.
2 ex./(...)
Jud.fond: Ana-S. S.
| ← Decizia civilă nr. 99/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 1083/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
