Decizia civilă nr. 99/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R.IA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr.(...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 99/R/2011
Ședința publică din data de 14 ianuarie 2011
Instanța constituită din:
Președinte : ANA I.
Judecători : D.-L. B.- vicepreședinte al C. de A. C.
A. C.
Grefier : S.- D. G.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții G. C.-D. și P. A. împotriva sentinței civile nr. 1., pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) privind și pe pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. C., având ca obiect D. L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta
P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamanții recurenți
și reprezentantul pârâtului intimat.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal a fost comunicat intimatului și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin memoriul cuprinzând motivele recursului, reclamanții recurenți au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Nefiind formulate cereri prealabile ori excepții de invocat, C. constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul cu privire la recursul formulat.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate pronunțată de
Tribunalul Cluj.
După rămânerea în pronunțare a cauzei a fost depusă la dosar întâmpinarea formulată de pârâtul intimat S. R. prin Ministerul Finanțelor
Publice raportat la recursul declarat de reclamanții recurenți.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1., pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantele G. C.-D., P. A. în contradictoriu cu pârâtul S. R. Prin Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, defunctul P. Octavian a fost condamnat la 6 ani închisoare, interzicerea unor drepturi pe o perioadă de 3 ani si confiscarea averii pentru infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale.
Conform cuponului de pensie, reclamantei P. A. i-au fost acordate drepturile reglementate de D.-lege nr. 1..
Prin decizia C. C. nr. 1. art. 5 alin. 1 lit. a din L. 2. pe care reclamantul și-a fundamentat acțiunea din speță a fost declarat neconstitutional. In considerentele acestei decizii se retine în esență că art. 5 alin.1 lit. a din L. 2. contravine art. 1 alin. 3 si 5 din Constituție care prevăd că dreptatea este valoare supremă si că în R.ia respectarea legilor este obligatorie.
Pentru a ajunge la această concluzie s-a reținut că prevederile sus menționate din L. 2. au același scop ca și art. 4 din D. L. 1. diferența constând doar în modalitatea de plată, adică o sumă globală în loc de prestații lunare, altfel spus că prin art. 5 alin. 1 lit. a din L. 221/1990 s-a urmărit repararea aceluiași prejudiciu deja reparat prin prevederile D. L. nr.1. diferind doar modalitatea de plata aleasa.
In ce privește art. 1 alin. 5 din L. 2. s-a reținut în esență că prevederile declarate neconstituționale nu întrunesc cerințele de accesibilitate, claritate si previzibilitate, neîntrunirea acestor exigente ducând la o aplicare incoerentă a acestui text de lege de către instanțele de judecată.
Efectul declarării ca neconstituțional a acestui text de lege este acela că de la momentul declarării sale ca fiind neconstituțional el este suspendat de drept, iar după 45 de zile de la publicarea deciziei el își încetează efectele juridice dacă legiuitorul nu intervine pentru a pune de acord prevederile declarate neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
In speță, suspendarea acestor prevederi duce la concluzia că prezenta acțiune nu mai are un fundament legal care să permită instanței acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral.
Aceeași concluzie ar exista și după expirarea celor 45 de zile si aceasta indiferent dacă textul de lege sus menționat si-ar înceta efectele juridice sau P. ar adopta un act normativ care să respecte cerințele art. 1 alin. 3 si 5 din Constituție în acest interval de timp .
Astfel în decizia 1354/2010 Curtea Constituțională a reținut în ceea ce privește principiul neretroactivității legii că pentru acțiunile întemeiate pe L. 2. legea materială aplicabilă este cea de la data introducerii acțiunii, lege aplicabilă pe tot parcursul procesului. Ca atare. în ipoteza adoptării unui nou act normativ, acest nou act normativ care ar respecta cerințele Constituției prevăzute de art. 1 alin. 3 si 5 nu s-ar putea aplica în speță întrucât si această aplicare ar reprezenta o aplicare retroactivă a legii.
Datorită acestor decizii ale C. C. tribunalul a apreciat că nu se mai impune a se aștepta expirarea termenului de 45 de zile întrucât indiferent ce s-a întâmpla în acest interval de timp în speță concluzia ar fi aceeași, respectiv că acțiunea a rămas fără fundamentul juridic pe care se întemeia, respectiv L. nr. 2. -art. 5 alin. 1 lit a așa cum se prezenta la data introducerii acțiunii.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termenul legal reclamantele, solicitând casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
În motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 4, 7 și 9
Cod proc.civ., recurentele au arătat că instanța a pronunțat o hotărâre de respingere pe fond a acțiunii pe baza deciziilor C. C. nr. 1354 și 1358 din
2010, prin care au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., iar efectul declarării ca neconstituțional a acestui text de lege este acela ca, din momentul declarării ca neconstituțional, textul de legeeste suspendat de drept, iar după 45 de zile de la data publicării deciziei, el își încetează efectele dac legiuitorul nu intervine pentru a pune de acord prevederile declarate neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
Prin pronunțarea în modalitatea arătată, instanța le-a lezat dreptul de a valorifica în instanță capătul de acțiune în constatarea condamnării politice a defunctului lor tată și soț, că instanța nu a constatat că condamnarea suferită de antecesorul lor constituie condamnare cu caracter politic, și s-a rezumat să constate că există două decizii ale C. C. care au suspendat articolul de lege privind stabilirea cuantumului despăgubirilor.
Prin hotărârea pronunțată, instanța de fond a îndepărtat L. nr. 2., cu toate că, în momentul înregistrării acțiunii și pronunțării hotărârii această lege nu a fost declarată neconstituțională în întregime, iar cel puțin pe petitul de constatare a caracterului politic al condamnării instanța era obligată să se pronunțe.
Instanța de fond a reținut motive contradictorii legate tocmai de acest fapt, respectiv acela că, deși sunt suspendate prevederile privind stabilirea cuantumul despăgubirilor, a reținut că reclamanta P. A. a beneficiat de măsuri reparatorii, existând astfel o analiză pe fond a cauzei.
Prin întâmpinarea depusă, S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice s-a opus admiterii recursului, invocând deciziile C. C. obligatorii pentru instanțele judecătorești, decizia nr. 1. a acestei instanțe, potrivit căreia dispozițiile art. 5 alin. 1 din L. nr. 2. sunt suspendate de drept, că cele 45 de zile pe perioada cărora a funcționat suspendarea au expirat, fără a fi adusă modificarea necesară punerii de acord cu prevederile constituționale.
În ce privește susținerile recurentelor cu privire la faptul că prin respingerea acțiunii le-a fost lezat dreptul de a valorifica în instanță petitul de constatare a condamnării politice a antecesorului lor, intimatul a arătat că acțiunea promovată de reclamante nu a avut un asemenea petit, iar pe de altă parte, fiind vorba despre o condamnare căreia i-a fost recunoscut de drept caracterul politic, anume aceea ce uneltire contra ordinii sociale, nu era necesară constatarea acestuia de către instanță.
Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este nefondat și în baza art.312 alin. 1 Cod proc.civ., urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea promovată, reclamantele au solicitat „să li se acorde drepturile bănești reprezentând daune morale prevăzute de L. nr. 2., având în vedere că P. Octavian decedat la 6 mai 1981 a fost condamnat prin sentința nr. 3. a T. M. C. la 6 ani închisoare, interzicerea unor drepturi pe 3 ani și confiscarea averii pentru uneltire contra orânduirii sociale";. Prin urmare, reclamantele au investit instanța dosar cu acest capăt de acțiune, fără a solicita să se constate caracterul politic al condamnării defunctului P. Octavian, antecesorul lor, astfel că instanța nu putea să se pronunțe asupra unui capăt de acțiune cu care nu era investită.
Procedând în modalitatea arătată instanța a respectat principiul disponibilității părților și limitele cererii cu care a fost investită.
În ce privește celelalte motive de recurs instanța constată că, prin decizia nr. 1358/(...), Curtea Constituțională a declarat art. 5 alin. 1 lit. a Teza I din L. nr. 2. ca neconstituțional. La pronunțarea acestei decizii, curtea a reținut următoarele: S. R. a inițiat și adoptat o serie de reglementări pentru repararea suferințelor cauzate de regimul comunist în perioada (...)- (...), prin restituirea bunurilor preluate abuziv iar în măsura încare acest lucru nu este posibil prin acordarea de compensații pentru acestea, prin reabilitarea celor condamnați din motive politice și acordarea de despăgubiri pentru daunele morale și materiale suferite, precum și alte drepturi.
Astfel, în materia restituii bunurilor preluate de S. R. au fost adoptate
L. nr. 18/1991, L. nr. 169/1997, L. nr. 1/2000, L. nr. 112/1995, L. nr.
10/2001, L. nr. 247/2005, OUG nr. 83/1999, iar în ce privește reabilitarea persoanelor condamnate politic a fost adoptată OUUG nr. 214/1999. În ce privește acordarea altor drepturi persoanelor persecutate de regimul comunist au fost adoptate o serie de acte normative cu caracter reparatoriu pentru persoanele care au avut de suferit din punct de vedere moral și material ca urmare a persecuției politice supuse în regimul comunist cum sunt D.-L. nr. 1., OUG nr. 214/1999 și L. nr. 2..
Scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este acela de a produce o satisfacție de ordin moral, prin însăși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului.
Procedând la analizarea prevederilor actelor normative incidente în materia despăgubirilor pentru daune morale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă, curtea a constatat că există două norme juridice - art. 4 din D.-L. nr. 1. și art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. - cu aceeași finalitate și anume, acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate din motive politice de dictatura comunistă, precum și celor deportate ori ținute în prizonierat. C. a mai reținut că despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative. Or, despăgubirile prevăzute de dispozițiile legale criticate, având același scop ca și indemnizația prev. de art. 4 din D.-L. nr. 1. nu pot fi considerate ca atare, că recunoașterea dreptului de a beneficia de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist și moștenitorilor de gradul II încalcă, de asemenea, principiul echității și dreptății.
Evocând practica C.E.D.O. în materie, precum și decizii din jurisprudența C. E. a D. O., curtea reține că în baza art. 5 alin. 1 lit. a din
L. nr. 2., persoanele în cauză nu au o „speranță legitimă"; în obținerea despăgubirilor morale și a constatat că acordarea acestor despăgubiri pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici contravine art. 1 alin. 3 din L. fundamentală privind statul de drept, democratic și social, în care dreptatea este valoarea supremă.
Existența celor două reglementări paralele încalcă și principiul unicității reglementării în materie prev. de art. 14 din L. nr. 24/2000 și cel al evitării paralelismelor instituit prin art. 16 din același act normativ.
Din ansamblul considerentelor expuse de Curtea Constituțională, reiese încă o dată incapacitatea S.ui R. de a pune ordine în sistemul său legislativ (sancționată de C. E. a D. O. în cauza Faimblat împotriva R.iei), precum și incertitudinea juridică generală generată de lipsa de claritate și de coerență a legislației aplicabile, sancționată de C. E. a D. O. în cauza Păduraru împotriva R.iei, ceea ce denotă culpa exclusivă a S.ui R. în adoptarea textului legal declarat ulterior neconstituțional.
Admiterea excepției de neconstituționalitate a dispoziției pe care persoanele în cauză și-au fundamentat pretențiile, în timp ce litigiile sunt pendinte, coroborat cu lipsa intervenției P.ui (art. 31 alin. 3 din L. nr.
47/1992), are ca și consecință lipsirea de fundament juridic a tuturor acțiunilor întemeiate pe art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., această prevedere încetându-și efectele judiciare, decizia fiind obligatorie și cu efecte „erga omnes";, potrivit art. 31 alin. 1 din L. nr. 47/1992.
Termenul de 45 de zile în care P. sau Guvernul ar fi putut adopta alte dispoziții legale în prezenta materie, compatibile cu Constituția este depășit, situație în care dispozițiile legale declarate neconstituționale au rămas fără efecte juridice.
În ce privește prezenta cauză, instanța va mai analiza și dacă, având în vedere dispozițiile Legii nr. 2. pe perioada cât au fost în vigoare până la declararea lor ca neconstituționale prin decizia nr. 1., reclamanții aveau un bun sau o speranță legitimă la acesta, potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1, în sensul jurisprudenței C. E. a D. O., mai ales că reclamanții dețin și o hotărâre de primă instanță pronunțată în temeiul acestui act normativ.
Această analiză este necesară pentru a stabili dacă având o speranță legitimă, reclamanților li s-ar cuveni despăgubiri, chiar în condițiile dispariției suportului legal, apelând la dispozițiile art. 1 din Protocolul 1.
Nu se pune problema încălcării dreptului la un bun în sensul art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1, neexistând o speranță legitimă la plata daunelor morale. Aceasta, deoarece deși la un moment dat acestea își aveau fundamentul într-un act normativ în vigoare, respectiv art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., așa cum a reținut Curtea Constituțională în decizia nr.
1358/(...), a existat un alt act normativ, respectiv D.-L. nr. 1., în temeiul căruia puteau fi solicitate astfel de despăgubiri, text ce a rămas în vigoare, motivul admiterii excepției de neconstituționalitate fiind în principal paralelismul legislativ.
Din acest motiv nu se pune nici problema unei eventuale discriminări în sensul Protocolului nr. 12, respectiv a aplicării unui tratament juridic inegal unor persoane aflate în situații juridice identice, cu referire la cei care aveau acțiuni pe rol, exercitate în același interval, tocmai pentru că nu a existat timpul necesar cristalizării unei jurisprudențe în temeiul unor hotărâri irevocabile.
În speță nu se poate vorbi nici de încălcarea dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenție, întrucât schimbarea în apel a sentinței pronunțate în prima instanță nu constituie o nerespectare a securității raporturilor juridice, raportat la jurisprudența C. E. a D. O., ea reținându-se doar pentru situațiile în care hotărâri judecătorești irevocabile au fost modificate prin căi extraordinare de atac, ce nu se aflau la dispoziția părților din proces.
Susținerea recurenților că prin pronunțarea sentinței atacate fără a se aștepta intervenția statului în termenul de 45 de zile le-a fost lezat dreptul lor de a se verifica capătul de acțiune privind constatarea condamnării politice a defunctului lor tată este nefondat. Aceasta, pentru că, așa cum s-a reținut reclamanții nu au formulat un astfel de capăt de acțiune, iar în al doilea rând, este acela că în urma pronunțării deciziei nr. 1. acțiunea formulată de reclamanți nu mai are un fundament legal care să permită instanței să acorde despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de antecesorul lor.
Această soluție s-ar menține și după expirarea celor 45 de zile în care legiuitorul ar adopta un act normativ care să respecte cerințele art. 1 alin. 3 și 5 din Constituție în acest interval de timp.
Problema retroactivității legii civile în sensul art. 15 alin. 2 din Constituție nu se pune în cauză, întrucât excepția de neconstituționalitate a fost admisă în cursul soluționării procesului și nu după ce hotărârea judecătorească a rămas irevocabilă. Având în vedere că excepția de neconstituționalitate care poate fi ridicată în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. 1 și 2 din L. nr. 47/1992 de oricare dintre părți, poate fi invocată și în căile de atac, admiterea ei lasă fără suport legal nu doar acțiunea civilă în justiție, ci și hotărârea judecătorească fundamentată în drept pe dispoziția declarată neconstituțională.
Reținând aceste considerente, raportat la deciziile C. C., sentința pronunțată de Tribunalul Cluj fără a aștepta expirarea termenului de 45 de zile este legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantele G. C.-D. și P. A. împotriva sentinței civile nr.1011 din 19 noiembrie 2010 a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 14 ianuarie 2011.
Președinte Judecători
ANA I. D.- L. B. A. C.
Red. IA dact. GC
2 ex/(...)
Jud.primă instanță: A.A.M.
S.-D. G.
Grefier
| ← Decizia civilă nr. 4482/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 1561/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
