Decizia civilă nr. 167/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMI.
DOSAR NR. (...)
D. CIVILĂ NR. 167/A/2011
Ședința publică din 16 martie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
JUDECĂTOR:
T. D. - președinte al Secției civile
T.-A. N.
GREFIER:
M. T.
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta A. R.-C. A.-I., împotriva sentinței civile nr. 790 din 28 septembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâții, C. LOCAL AL M. C.- N. și S. R. PRIN M. E. ȘI Î. având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta reclamantei-apelante A. R.-C. A.-I., avocat K.-M. K., lipsă fiind reprezentanții pârâților-intimați.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 28 februarie 2011, pârâtul-intimat C. Local al M. C.-N. a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare, prin care se solicită respingerea apelului ca nefondat și pe cale de consecință menținerea ca temeinică și legală a sentinței apelate. Se comunică un exemplar din întâmpinare reprezentantei reclamantei-apelante.
Se constată de asemenea, că la data de 16 martie 2011, pârâtul- intimat S. R. prin M. E., C., T. și S. a depus la dosar prin fax, într-un singur exemplar, întâmpinare, prin care solicită menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțată de instanța de fond.
Nefiind alte cereri în probațiune de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea apelului.
Reprezentanta reclamantei-apelante susține apelul așa cum a fost formulat în scris, solicită admiterea acestuia, schimbarea sentinței apelante în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată cu privire la apartamentul nr. 6,7, 14-34 și terenul în suprafață de 900 mp. A. că instanța de fond a motivat sentința pe ideea inadmisibilității acțiunii, luând în considerare dispozițiile recursului în interesul legii nr. 3.. În această situație s-a pierdut din vedere faptul că aceeași decizie a instanței supreme a statuat că, în situația existenței unor neconcordanțe între legea specială, în speță L. nr. 1., și Convenția Europeană Drepturilor Omului, aceasta din urmă are prioritate. În consecință, atât chestiunea existenței unei opțiuni în aplicarea legii speciale, care reglementează regimul imobilelor preluate abuziv în perioada de referință și dreptul comun, respectiv C. civil, în materia revendicării, cât și cea a raportului între legea internă și CEDO, trebuie examinate într-un context mai larg, ținându-se cont de dateleparticulare ale fiecărei cauze, nefiind suficientă raportarea strictă la momentul introducerii acțiunii și respectiv opțiunea celui în cauză de a apela direct la dreptul comun, întrucât o asemenea abordare, ar putea fi de natură să afecteze dreptul la un tribunal, chiar în substanța sa, în sensul art. 6 din CEDO. În consecință, respingerea acțiunii având în vedere doar aceste aspecte este nelegală.
În situația concretă din speță este neîndoilenic faptul că statul nu a dobândit în mod legal dreptul de proprietate prin naționalizare. A. împrejurare rezultă cu evidență din răspunsurile pârâților la interogator.
În ceea ce privește imobilul în cauză, nu există nici dovada ca el să fi servit vreodată activităților desfășurate de învățământ, pentru a putea face obiectul Decretului nr. 176/1948. Mai mult, față de obiectul concret indicat de reclamant, este evident că, acțiunea nu aduce atingere vreunui alt drept de proprietate subsecvent sau securității raporturilor juridice.
Raportat la toate cele anterior expuse, rezultă că respingerea acțiunii ca inadmisibilă creează un dezechilibru în favoarea reclamantei, dat fiind că statul deține și păstrează un bun dobândit în condiții nelegale, care în mod vădit încalcă art. 1 din CEDO privind protecția dreptului de proprietate, reclamanta neavând posibilitatea de a revendica acest imobil, deși titlul statului este nul.
C U R T E A,
Prin sentința civilă nr. 790 din 28 septembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) a fost admisă excepția inadmisibilității, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a S.ui R. prin Ministerul Finanțelor Publice și respinge acțiunea față de acest pârât, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. R. prin M. E. și Î. și a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea civilă formulată de reclamanta A. R. C. A.-I., împotriva pârâților S. R. prin M. F., S. R. prin M. E., C. și I., și C. local al municipiului C.-N., pentru constatare nulitate titlu, rectificare carte funciară, recunoaștere drept de proprietate asupra imobilului înscris inițial în C.F. nr.76
C., nr.top.9440, transcris apoi în C.F. nr.1. C..
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut, cu privire la excepția lipsei calității procesuale a S.ui R. prin Ministerul Finanțelor Publice aceasta a fost admisă întrucât imobilul în litigiu a intrat în proprietatea S.ui R. în administrarea C.ui local al municipiului C.-N. și face parte din domeniul privat al statului.
Potrivit dispozițiilor art.12 alin.4 și 5 din L. nr.213/1998 statul este reprezentat de M. F. doar în litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra bunului din domeniul public.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. R. prin M. E. și Î. acesta a fost respinsă întrucât în CF76 C. imobilul teren în suprafață de 179 mp cu privire la care s-a formulat cererea de revendicare figurează în proprietatea S.ui R. în folosința M.ui Î. P., acest pârât fiind necesar a fi menținut în proces pentru ca hotărârea să-i fie opozabilă.
Potrivit copiei CF 76 C. imobilul cu nr.top.9440 constând din casă din ciment și cărămidă, cu 3 etaje, acoperită cu țiglă, constând din: subsol - 3ateliere și pivniță; parterul-2 localuri pentru prăvălie, 7 camere, 7 bucătării și 1 cameră de baie. E. I -14 camere și dependințe; etajul II 15 camere și dependințe și etajul III-15 camere și dependințe și curte în str. Regele Ferdinand nr.141-143 în suprafață de 250 stjp. A constituit proprietatea Episcopiei Catolice de rit L. de A. I., iar în baza decretului nr.176/1948, nr.2566/1948 și 45/1949 a trecut în proprietatea S.ui R. șii în folosința M.ui Î. P..
În baza documentației tehnice și a cererii S.ui R. imobilul de sub A+1 fost împărțit în imobilul cu nr.top 9440/1 teren cu construcții în suprafață de 721 mp și nr.top 9. teren curte în str. Horea, nr.108, jud. C. în suprafață de 179 mp. A. din urmă număr topografic a rămas înscris în același CF în timp ce numărul topografic 9440/1 a fost transcris în CF col 1. nou înființată și CF ind.1. în favoarea S.ui R. În CF 1. ind. C. imobilul a fost transcris și apartamentat în 34 unități locative, respectiv 34 apartamente.
Conform copiei contractelor de vânzare depuse la dosarul cauzei, a rezultat că din cele 34 de spații locative în care a fost dezmembrat imobilul construcție înscris inițial în CF C. 76 majoritatea au fost vândute celor care le ocupau cu titlu de chirie, în prezent fiind în administrarea C.ui local al municipiului C.-N. apartamentele nr.6,7,14 și 34, precum și terenul aflat în prezent în două cărți funciare.
Cu privire la excepția inadmisibilității, tribunalul a apreciat că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente.
L. nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia a reglementat posibilitatea persoanelor interesate de a solicita instanțelor judecătorești să analizeze valabilitatea titlului în baza căruia statul a devenit proprietarul unor imobile. A. analiză a valabilității urma să se raporteze la îndeplinirea la momentul preluării a condițiilor prevăzute de art.6 alin.1 și 2 din L. nr.213/1998. Până la apariția legilor speciale de retrocedare, L. nr.213/1998 a constituit dreptul comun în materia retrocedării imobilelor preluate în perioada 6 martie 1948- 22 decembrie
1989, în măsura în care acestea nu au făcut obiectul Legii nr.112/1995.
Prin Ordonanța de U. nr.9. s-a creat cadrul legal special pentru retrocedarea imobilelor care au aparținut cultelor religioase și care au fost preluate cu sau fără titlu de statul român, mai puțin a lăcașurilor de cult. D. cum se poate observa, imobilul în litigiu fiind preluat în baza Decretului
177/1948 reglementa preluarea unor asemenea bunuri. În consecință, și regimul juridic al imobilului în litigiu a fost reglementat de dispozițiile OUG nr.9.. Conform dispozițiilor art.1 pct.9 din OUG nr.9. s-a prevăzut un termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a leii de aprobare a acesteia. D. acest termen nu se mai pot formula cereri de restituire sau de retrocedare. D. OUG nr.9. a fost publicată în M.Of. nr.308/(...), aprobarea ei s-a făcut prin L. nr.501/2002 publicată în M. Of. nr.561/(...). Ulterior acest termen a mai fost modificat și prelungit.
Prin urmare a existat un termen rezonabil oferit de legea specială în care persoana îndreptățită putea formula cererea de retrocedare sau de restituire.
CEDO s-a pronunțat în numeroase spețe, că statul are dreptul de a adopta o legislație care prevede restituirea totală sau parțială a bunurilor confiscate de către un regim anterior. În aceste condiții, existând unconcurs între legea generală și cea specială, cea care se aplică este legea specială, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială.
Susținerea reclamantei potrivit căreia practica unitară a I. a statuat că „chestiunea existenței unei opțiuni între aplicarea legii speciale care reglementează regimul imobilelor preluate abuziv în perioada de referință și dreptul comun, respectiv C. civil - în materia revendicării, cât și cea a raportului dintre legea internă și CEDO, trebuie examinate într-un context mai larg, ținându-se cont de datele particulare ale fiecărei cauze, nefiind suficientă raportarea strictă la momentul introducerii acțiunii și respectiv opțiunii celui în cauză de a apela direct la dreptul comun, întrucât o asemenea abordare ar putea fi de natură să afecteze dreptul la un tribunal, chiar în substanța sa,este nereală.
Practica I. în ceea ce privește posibilitatea de a formula acțiune în revendicare pe dreptul comun în condițiile existenței unei legi speciale reiese din D. nr.XXXIII /2008 dată în recursul în interesul legii, când a confirmat prioritatea legii speciale în raport cu dreptul comun, exceptând situația când aceasta contravine CEDO . Concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială.
În cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială, respectiv L. nr. 1., și { H. "lnk:C(...)%201000030%2.%200" o "C. 1950 - C. E." | europeană a drepturilor omului, aceasta din urmă are prioritate. A. prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor. Prin urmare, pentru a putea uza de prevederile dreptului comun este necesar a se invoca anumite neconcordanțe între legea specială și CEPO, neconcordațe care în speță nu au fost invocate. Abia după ce aceste neconcordanțe ar fi fost constatate, instanța putea să verifice dacă o asemenea acțiune aduce atingere altui drept de proprietate sau securității raporturilor juridice.
D., acțiunea reclamantei este întemeiată pe dispozițiile art.480 cod civil valabilitatea sau nevalabilitatea titlului statului se face și prin raportare la dispozițiile art.6 din L. nr.213/1998. Referitor la imobilele preluate de stat fără titlu valabil, art. 6 alin. (2) din L. { H. "lnk:L(...)%20213%2.%200"
o "Lege nr. 213/1998 - Parlamentul României" |nr. 213/1998} prevede că "pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unei legi speciale de reparație".
Or, OUG nr. 9. reglementează măsuri reparatorii inclusiv pentru imobilele preluate fără titlu valabil, astfel că, după intrarea în vigoare a acestui act normativ, dispozițiile art. 6 alin. (2) din L. nr. 213/1998 nu mai pot constitui temei pentru revendicarea unor imobile aflate în această situație.
Pe de altă parte, OUG nr. 9. instituie atât o procedură administrativă prealabilă, cât și anumite termene și sancțiuni menite să limiteze incertitudinea raporturilor juridice născute în legătură cu imobilele preluate abuziv de stat.
"Prin dispozițiile sale, L. nr. 1. a suprimat, practic, posibilitatea recurgerii la dreptul comun în cazul ineficacității actelor de preluare a imobilelor naționalizate și, fără să diminueze accesul la justiție, a adus perfecționări sistemului reparator, subordonându-l, totodată, controlului judecătoresc prin norme de procedură cu caracter special."
Prin aceeași decizie se arată că L. nr. 1., în limitele date de dispozițiile art. 6 alin. (2) din L. nr. 213/1998, constituie dreptul comun în materia retrocedării imobilelor preluate de stat, cu sau fără titlu valabil, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Totodată, s-a apreciat că numai persoanele exceptate de la procedura acestui act normativ, precum și cele care, din motive independente de voința lor, nu au putut să utilizeze această procedură în termenele legale au deschisă calea acțiunii în revendicare/retrocedare a bunului litigios, dacă acesta nu a fost cumpărat, cu bună-credință și cu respectarea dispozițiilor Legii { H. "lnk:L(...)%20112%2.%200" o "Lege nr. 112/1995 - Parlamentul României" |nr. 112/1995}, de către chiriași.
În consecință, trebuie reținut că, de principiu, persoanele cărora le sunt aplicabile dispozițiile oricărei legi speciale de reparație nu au posibilitatea de a opta între calea prevăzută de acest act normativ și aplicarea dreptului comun în materia revendicării, respectiv dispozițiile art. 480 din C. civil, aceasta fiind și practica unitară a I..
Raportat la considerentele mai sus invocate, tribunalul a admis excepția inadmisibilității.
Totodată a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a S.ui R. prin Ministerul Finanțelor Publice și a respins acțiunea față de acest pârât.
Pentru considerentele mai sus menționate, tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. R. prin M. E. și Î.
Împotriva sentinței a formulat apel reclamanta A. R. C. A. I., solicitând admiterea apelului și în fond admiterea acțiunii.
În motivarea apelului reclamanta a arătat că răspunderea acțiunii ca urmare a admiterii excepției inadmisibilității este nelegală. Prin recursul în interesul legii nr. 3. s-a statuat că în cazul în care există neconcordanțe între legea specială și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta are prioritate. În consecință, atât existența unei opțiuni între aplicarea legii speciale care reglementează regimul imobilelor preluate abuziv în perioada de referință și dreptul comun - C. civil - în materia revendicării, precum și raportul între legea internă și Convenția Europeană a Drepturilor Omului trebuie examinate într-un context mai larg, ținându-se cont de particularitatea fiecărei cauze, nefiind suficientă raportarea strictă la momentul introducerii acțiunii, întrucât o asemenea abordare ar putea fi de natură să afecteze dreptul la un tribunal în sensul art. 6 din C..
În situația din prezenta cauză statul nu a dobândit în mod legal dreptul de proprietate prin naționalizare, deoarece nu există nici un act în acest sens, împrejurare ce rezultă din răspunsurile pârâților la interogator.
În ce privește imobilul, nu există nicio dovadă că acesta ar fi servit vreodată învățământului pentru putea face obiectul Decretului nr.
176/1948.
Având în vedere obiectul concret indicat de reclamantă, se susține că acțiunea nu aduce atingere vreunui alt drept de proprietate subsecvent sau securității raporturilor juridice.
Apelanta a arătat că respingerea acțiunii ca inadmisibilă creează un vădit dezechilibru în favoarea sa fiindcă statul deține și păstrează un bun dobândit în condiții de nelegalitate, care încalcă dispozițiile art. 1 Protocolul
1 C.E.D.O.
Prin întâmpinare C. Local al municipiului C.-N. a solicitat respingerea apelului ca nefondat. În opinia intimatului în mod legal au fost aplicate dispozițiile Deciziei nr. 3. dată în recurs în interesul legii, deoarece în concursul dintre legea generală și legea specială, conflictul se rezolvă în favoarea legii speciale, potrivit principiului specialia generalibus derogant.
Intimatul a arătat că nu este afectat dreptul la un tribunal în sensul art. 6 din C.E.D.O. invocat de apelantă, deoarece prin D. X. pronunțată în recurs în interesul legii s-a recunoscut competența instanțelor de judecată de a soluționa în fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei, ci notificarea persoanei pretins îndreptățite. Adoptarea unor reglementări speciale derogatorii de la dreptul comun nu încalcă art. 6 din C., în situația în care calea oferită de legea specială pentru valorificarea dreptului dedus judecății este efectivă.
Prin întâmpinare, M. C. T. și S. a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
S-a arătat că motivele invocate de apelantă nu se raportează la dispozițiile art. 297 alin. 3 Cod proc.civ.
Apelul reclamantei este nefondat, deoarece prin OUG nr. 9. s-a creat cadrul legal pentru retrocedarea imobilelor care au aparținut cultelor religioase și au fost preluate cu sau fără titlu de S. R.
Recursul în interesul legii pronunțat de Înalta Curte de Casație și
Justiție a confirmat prioritatea legii speciale în raport cu dreptul comun în caz de concurs între cele două legi. În ipoteza în care se sesizează neconcordanțe între legea specială și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, atunci aceasta din urmă are prioritate prin demararea unei acțiuni în revendicare întemeiată pe dreptul comun în măsura în care nu se aduce atingere unui alt drept de proprietate.
Reclamanta nu și-a motivat în drept apelul declarat, iar soluția instanței de fond sub aspectul respingerii acțiunii ca inadmisibilă, este temeinică și legală.
Analizând sentința apelată prin prisma motivelor de apel invocate,curtea constată că apelul este nefondat, urmând a fi respins pentruurmătoarele considerente:
Imobilul în litigiu înscris în Cf 76 C. nr. top 9440 a constituit proprietatea Episcopiei Catolice de Rit L. de A. I., iar în baza Decretului nr.
176/1948 nr. 2566/1948 și 45/1949 a trecut în proprietatea S.ui R., în folosința M.ui Î. P..
În mod legal instanța de fond a respins acțiunea reclamantei ca inadmisibilă. Imobilul în litigiu a aparținut cultului religios romano-catolic, iar în materia restituirii imobilelor, altele decât lăcașele de cult, preluate în perioada (...) - (...), preluate abuziv, cu sau fără titlu, a fost adoptată OUG nr. 94/(...) privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținutcultelor religioase. A. act normativ special prevedea o procedură pe care persoanele juridice îndreptățite trebuiau să o parcurgă.
În ședința publică din (...) reprezentanta reclamantei a arătat că nu a fost urmată această procedură și nu a fost notificată comisia specială de retrocedare pentru acest imobil.
Reclamanta a investit instanța cu o acțiune în revendicare pe dreptul comun, invocând dispozițiile art. 480 - 481 C. civil în (...), cu mult după expirarea termenului în care putea să formuleze notificarea în baza legii speciale.
Cu privire la admisibilitatea acțiunii în revendicare pe dreptul comun pentru imobilele preluate abuziv de statul comunist în perioada (...)-(...), Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 3. pronunțată în recurs în interesul legii a statuat că „concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială";.
L. specială se referă atât la imobilele preluate de stat cu titlu, cât și fără titlu, astfel că argumentul în sensul că nu ar exista o suprapunere în ce privește câmpul de reglementare a legii speciale și legii de revendicare pe drept comun, nu poate fi primit. Înalta Curte de Casație și Justiție arată că L. nr.1. instituie atât o procedură administrativă prealabilă, cât și anumite termene și sancțiuni menite să limiteze incertitudinea raporturilor juridice născute în legătură cu imobilele preluate abuziv de stat. De altfel, problema raportului dintre legea specială și legea generală a fost reglementată în același mod de Înalta Curte de Casație și Justiție și atunci când a decis că dispozițiile art. 35 din L. nr. 33/1994 privind exproprierea nu se aplică acțiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada (...)- (...).
D. decizia nr. 3. vizează raportul dintre o acțiune în revendicare pe drept comun și L. nr.1., considerăm că se aplică și în privința altor legi reparatorii în materia restituirii imobilelor.
OUG nr. 9. la fel ca și L. nr.1., instituie o procedură administrativă prealabilă, anumite termene și sancțiuni menite să limiteze incertitudinea raporturilor juridice născute în legătură cu imobilele preluate abuziv.
Astfel, aplicând principiul de drept care guvernează concursul dintre legea generală și legea specială, „specialia generalibus derogant"; în mod legal a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea reclamantei.
Reclamanta nu a invocat faptul că a formulat această acțiune după intrarea în vigoare a legii reparatorii datorită unor motive independente de voința acesteia, care ar fi împiedicat-o să depună notificare, astfel încât acțiunea este inadmisibilă.
Nu poate fi primită critica reclamantei potrivit căreia chestiune opțiunii aplicării legii speciale și a dreptului comun, cât și raportul între legea internă și C.E.D.O., trebuie examinate într-un context mai larg.
Raportului dintre legea generală și legea specială i se aplică principiul de drept mai sus enunțat, iar în ipoteza în care reclamanta ar fi uzat de procedura legii speciale, doar în această ipoteză se putea analiza dacă legea specială de retrocedare a imobilelor este concordantă cu dispozițiile C.i Europene a Drepturilor Omului.
Ori, reclamanta nu a uzat de legea specială și în aceste circumstanțe nu se poate prevala de opțiunea de a invoca dispozițiile C.i în raport cu legea generală.
Faptul că imobilul a fost nelegal preluat de S. R., precum și faptul că nu există dovada că acest imobil a servit învățământului, pentru a putea face obiectul Decretului nr. 176/1949, sunt probleme care vizează fondul acțiunii, dar care nu vor fi analizate, întrucât acțiunea a fost respinsă ca inadmisibilă, fiind astfel aplicabile dispozițiile art. 137 Cod proc.civ.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 296 Cod proc.civ., curtea va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. R.-C. A.-I. împotriva sentinței civile nr. 790 din 28 septembrie 2010 a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o va menține.
PENTRU A.E MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. R.-C. A.-I. împotriva sentinței civile nr. 790 din 28 septembrie 2010 a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
D. este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 16 martie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER T. D. T. A. N. M. T.
Red. T.A.N. dact. GC
6 ex/(...)
Jud.primă instanță: A.S.S.
| ← Decizia civilă nr. 221/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 5241/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
