Decizia civilă nr. 1694/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R.IA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă,de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr.(...)
D. CIVILĂ NR. 1694/R/2011
Ședința publică din data de 13 mai 2011
Instanța constituită din :
Președinte : T. - A. N.
Judecători : A.- A. P.
A. A. C. Grefier : S. - D. G.
S-a luat în examinare, după recalificarea căii de atât, recursul declarat de reclamantul Ș. I. precum și recursul declarat de pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - PRIN D. G. A F. P. C. împotriva sentinței civile nr.122 /10 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr.(...), având ca obiect D. în baza Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta
P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamantul recurent și reprezentantul pârâtului recurent.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 12 mai
2011, pârâtul recurent a formulat și înregistrat prin serviciul de registratură al instanței, întâmpinare raportat la recursul (apelul) formulat de reclamantul recurent Ș. I., solicitând respingerea acestuia și judecarea cauzei în lipsă.
Nefiind formulate alte cereri sau excepții de invocat, C. apreciază cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. cu privire la recursurile formulate.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea ambelor recursuri, apreciindu-le ca nefondate și menținerea hotărârii T. C..
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 122 /10 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr.(...) a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Finanțelor Publice, a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune, a fost respins capătul de cerere din acțiunea formulată de reclamantul Ș. I., împotriva pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice având ca obiect obligarea pârâtului la plata despăgubirilor în sumă de 55.000 euro, dreptul la acțiune fiind prescris, a fost respins ca neîntemeiat capătul de cerere din acțiune având ca obiect constatarea caracterului politic al condamnării suferite de reclamant prin decizia nr. 3. a T. M. MAI și a fost obligat pârâtul să achite reclamantului suma de 800 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin acțiunea inițială reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de
55.000 euro, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea sa cu caracter politic și și-au întemeiat în drept acțiunea pe dispozițiile art.5 alin.1 lit. a din Legea nr.221/2009.
Dispozițiile art.5 alin.1 lit. a din Legea nr.221/2009, care au constituit temeiul solicitării obligării pârâtului la plata despăgubirilor au fost declarate neconstituționale, prin D. C. C. nr. 1..
Instanța a constatat că, în condițiile în care de la data publicării deciziei menționate au trecut 45 de zile, fără să intervină nici o modificare a dispozițiilor art. 5 alin.1 lit. a din Legea nr.221/2009, aceste dispoziții și-au încetat efectele juridice, potrivit dispozițiilor art. 147 alin. 1 Constituție.
Prin precizarea de acțiune, reclamantul a arătat că înțelege să invoce dispozițiile art.998 C.civ. privind răspunderea civilă delictuală.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a M.ui F.
P., instanța a reținut că ministerul nu a fost chemat în judecată în nume propriu, ci în calitate de reprezentant al statului, astfel încât excepția este lipsită de obiect. Pe de altă parte, instanța a constatat că reclamantul a solicitat acordarea de daune morale pentru prejudiciul cauzat prin condamnarea aplicată de organele statului, ceea ce îi conferă acestuia calitate procesuală pasivă, fiind reprezentat în acest sens de M. E. și F., în temeiul dispozițiilor art.25 alin.2 din Decretul nr.31/1954.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța a reținut dispozițiile art.3 din Decretul nr.167/1958, potrivit cărora, acțiunea este prescrisă.
În speță, instanța a considerat că dreptul la acțiune al reclamantului pentru obligarea statului la plata daunelor morale pentru prejudiciul moral suferit ca urmare executării pedepsei închisorii în temeiul unei condamnări cu caracter politic s-a născut (doar teoretic, având în vedere aspectele care analizate) la data eliberării acestuia, deoarece în acel moment acesta cunoștea toate elementele esențiale pentru angajarea răspunderii civile delictuale.
Cu toate acestea, fiind evident că o acțiune a reclamantului ar fi fost lipsită de succes în timpul regimului comunist și ar fi condus în mod cert la represalii din partea autorităților comuniste, instanța a considerat că dreptul efectiv la acțiune s-a născut abia în momentul schimbării regimului comunist, respectiv la data de 1 ianuarie 1990, în acest sens fiind și jurisprudența Înaltei Curți de C. și Justiție (de ex. decizia nr.3769/2007, pronunțată în dosarul nr.(...), Secția civilă și de proprietate intelectuală).
Totodată, instanța a mai reținut că la data de (...) a intrat în vigoare Decretul-lege nr. 118/1990 prin care au fost acordate o serie de drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945 și prin care a fost recunoscut implicit caracterul abuziv și ilicit al măsurilor luate de autoritățile comuniste față de opozanții regimului, astfel încât reclamantul ar fi avut posibilitatea să solicite acordarea de daune morale pentru condamnarea politică suferită, dacă aprecia că drepturile acordate prin acest act normativ sunt insuficiente pentru acoperirea prejudiciului suferit.
Instanța nu a putut lua în considerare ca moment de început al termenului de prescripție data intrării în vigoare a Legii nr.221/2009, întrucât caracterul ilicit, prejudiciul, precum persoana care răspunde au fost cunoscute și puteau fi invocate încă din anul 1990, așa cum s-a reținut mai sus.
În consecință, instanța a apreciat că termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de dispozițiile art.3 din Decretul nr.167/1958 era împlinit la data promovării prezentei acțiuni, motiv pentru care a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins capătul de cerere din acțiune având ca obiect obligarea pârâtului la plata despăgubirilor în sumă de 55.000 euro, dreptul la acțiune fiind prescris.
În baza dispozițiilor art.274 C.proc.civ. instanța a obligat pârâtul să achite reclamantului suma de 800 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocațial.
Instanța a reținut că, deși cererea reclamantului pentru acordarea daunelor morale a fost respinsă ca prescrisă, la data formulării cererii erau în vigoare dispozițiile art.5 alin.1 lit. a din Legea nr.221/2009, prin urmare, culpa procesuală aparține pârâtului S. R., care după ce a acordat dreptul reclamantului de a solicita acordarea daunelor morale, în cursul procesului și ulterior efectuării cheltuielilor privind procesul, a lipsit de efecte juridice dispozițiile legale prin care a instituit acest drept.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul S. I., solicitând modificarea în parte a sentinței în sensul obligării pârâtului la plata despăgubirilor pentru daune morale în cuantum de 55.000 euro.
În motivarea recursului s-a arătat că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile legale incidente în materie, motiv de nelegalitate prev. de art. 304 pct. 9 Cod proc.civ.
În mod nelegal a fost respins ca prescris capătul de cerere privind acordarea unor despăgubiri pentru daune morale în sumă de 55.000 euro, raportat la faptul că dispozițiile art. 2 din Legea nr. 221/2009 operează o veritabilă repunere în termenul de prescripție cu privire la efectele hotărârilor judecătorești de condamnare cu caracter politic, care sunt înlăturate de drept. A. dispoziție legală repune în termenul de prescripție reclamantul, indiferent dacă acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 sau art. 998 C. civil.
Prin urmare, termenul de prescripție prev. de dispozițiile art. 3 din decretul nr. 167/1958 nu era împlinit la data promovării prezentei acțiuni, deoarece acest termen de prescripție a început în data de 15 iunie 2009, când a intrat în vigoare Legea nr. 221/2009.
Pe fondul cauzei, faptul că dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr.
221/2009 au fost declarate neconstituționale prin decizia C. C. nr. 1. nu pot duce la concluzia că prezenta acțiune nu mai are temei juridic și fundament legal.
Dimpotrivă, potrivit disp. art. 84 Cod proc.civ., instanța de judecată nu era ținută de temeiul legal indicat de părți, respectiv art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, iar judecătorul în temeiul art. 129 alin. 4 Cod proc.civ., putea aplica dispozițiile generale în materie, respectiv art. 998 C. civil.
Prin urmare, reclamantul a solicitat despăgubiri în sumă de 55.000 euro pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu caracter politic de 1 an închisoare aplicată reclamantului prin decizia penală nr. 391/(...) a T. M. Oradea.
Suma solicitată cu titlu de daune morale reprezintă o justă apreciere a dispozițiilor art. 998 și 999 C. civil, urmare aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de reclamant pe plan psihic, importanța valorilor lezate și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională, socială reprezintă prejudiciul real efectiv produs reclamantului.
II. S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice a solicitat admiterea apelului și schimbarea hotărârii atacate în sensul exonerării acestuia de la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului pârâtul a arătat că au fost încălcate prev. art. 274 Cod proc.civ., deoarece în prezenta cauza pretențiile reclamantului au fost respinse în întregime și în consecință, nimic nu îndreptățește concluzia că S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice ar fi căzut în pretenții.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate,curtea constată că recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse pentru următoarele considerente:
Reclamantul S. I. a arătat că în mod nelegal a fost respins capătul de cerere având ca obiect acordarea daunelor morale, ca prescris, deoarece termenul de prescripție trebuia să se raporteze la disp. art. 2 din Legea nr.
221/2009.
Susținerea reclamantului este eronată, întrucât după declararea neconstituțională a dispozițiilor art. 5 lit. a din Legea nr. 221/2009, reclamantul a investit instanța cu o acțiune în despăgubiri, întemeiată pe răspunderea civilă delictuală clasică, reglementată de dispozițiile art. 998 -
999 C. civil. F. vorba de o acțiune cu caracter pecuniar, termenul de prescripție este de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 168/1957.
În mod corect instanța de fond a analizat momentul de la care a început să curgă termenul de prescripție pentru o acțiune în despăgubiri întemeiată pe dreptul comun în materie de răspundere civilă delictuală.
Întrucât despăgubirile morale au fost solicitate pentru repararea prejudiciului moral ca urmare a represaliilor exercitate de către autoritățile comuniste exercitate asupra reclamantului, tribunalul a stabilit ca moment al începerii termenului de prescripție anul 1990, respectiv data intrării în vigoare a Decretului - lege nr. 118/1990 respectiv (...), întrucât prin acest act normativ a fost recunoscut caracterul abuziv și ilicit a măsurilor luate de statul comunist.
Termenul de prescripție curge de la data la care au fost cunoscute faptele, precum și persoanele care răspund pentru fapte respective, iar în cazul de față. Chiar dacă faptele au fost cunoscute anterior anului 1989 statul putea fi obligat să răspundă pentru represaliile autorităților comuniste după schimbarea regimului 1990, iar termenul de prescripție expira în 1993.
Nu poate fi primită susținerea că art. 2 din Legea nr. 221/2009 operează o veritabilă repunere în termenul de prescripție deoarece Legea nr.
221/2009 este o lege specială, reparatorie, care nu are dispoziții de repunere în termenul general de prescripție, pentru acordarea despăgubirilor în temeiul art. 998-999 C. civil.
Dispozițiile art. 2 din Legea nr. 221/2009 menționează că efectele hotărârilor judecătorești de condamnare sunt înlăturate de drept și prin acesta recunoscându-se caracterul politic al condamnărilor pentru anumite infracțiuni prevăzute de C. penal, anterior anului 1990 și menționate în dispoziția legală arătată.
Așadar, curtea constată că în mod corect au fost aplicate dispozițiile legale în materie privind prescripția, motiv pentru care va respinge ca nefondat recursul reclamantului.
II. Recursul pârâtului S. R. prin M. F. P. critică sentința sub aspectul cheltuielilor judiciare la care a fost obligat pârâtul.
Potrivit dispozițiilor art. 274 Cod proc.civ., partea care cade în prezenții va fi obligată la cerere să plătească cheltuielile de judecată.
Fundamentul acordării cheltuielilor de judecată îl reprezintă culpa procesuală a părții care, datorită atitudinii sale a generat procesul.
În cazul de față, S. R. prin organul legislativ a edictat o lege în baza căreia persoanele îndreptățite puteau solicita plata unor daune morale pentru condamnări politice. Dispoziția legală care permitea obligarea statului la plata despăgubirilor morale a fost declarată neconstituțională pentru nerespectarea unor proceduri de tehnică legislativă imputabile tot statului. În consecință respingerea petitului privind daunele morale nu se datorează faptului că reclamantul ar fi investit instanța cu o acțiune nefondată ci datorită constatării neconstituționalității dispozițiilor legale mai sus arătate, care nu-i pot fi imputabile acestuia. Culpa în acest caz îi aparține pârâtului S. R., care a edictat unui act normativ (ulterior declarat neconstituțional și a generat un val de procese care au implicat si cheltuieli judiciare importante pentru persoanele vizate de aplicarea L.) situație în care în mod legal a fost obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată.
Având în vedere aceste considerente curtea în temeiul art. 312
C.Pr.Civ. va respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul Ș. I. și de pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 122 din 10 februarie 2011 a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Ș. I. și respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 122 din 10 februarie
2011 a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 13 mai 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
T. A. N. A. A. P. A. A. C.
GREFIER S.-D. G.
Red. T.A.N. dact. GC
2 ex/(...)
Jud. apel: D.I.T.
| ← Decizia civilă nr. 45/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 2020/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
