Decizia civilă nr. 2020/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...) Cod operator 8428
D. CIVILĂ NR. 2020/R/2011
Ședința publică din 3 iunie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I.-D. C.
JUDECĂTORI: A.-A. P.
C.-M. CONȚ
GREFIER : A. A. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta D. D. E., împotriva sentinței civile nr. 228 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe pârâtul intimat S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE R. PRIN D. A J. C., având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamanta recurentă personal și reprezentantul pârâtului intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamanta D. D. E., a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..
S-a făcut referatul cauzei după care, la prima strigare a cauzei, C. constată lipsa părților și lasă cauza la a doua strigare, pentru a da reclamantei recurente și reprezentantului pârâtului intimat posibilitatea de a se prezenta la dezbateri.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamanta recurentă personal și reprezentantul pârâtului intimat.
C. constată că la data de (...), pârâtul intimat a înregistrat la dosar o întâmpinare, în 2 exemplare, prin care solicită respingerea recursului formulat de reclamantă, iar în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ. solicită judecarea cauzei în lipsă.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
C. din oficiu, în temeiul art. 316 C.pr.civ. raportat la art. 294 alin. 1
C.pr.civ. invocă excepția inadmisibilității schimbării cauzei juridice a acțiunii în recurs prin invocarea următoarelor temeiuri juridice: art. 998, 999 C. civ., art. 504 C. proc. pen., art. 5 din C. E. a D. O., R. 1096 din 1996 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, R. 1481 din 2006 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Declarația asupra Principiilor de bază ale
Justiției privind Victimele Infracțiunilor și ale Abuzului de P., adoptată de A. G.
O. prin R. nr. 4. din 29 noiembrie 1985.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. asupra excepției invocată din oficiu de către instanță și pentru a pune concluzii pe recursul care formează obiectul prezentului dosar.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea excepției inadmisibilității schimbării cauzei juridice a acțiunii în recurs vizând temeiurile juridice noi invocate pentru prima dată în recurs.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că la dosarul instanței de fond a fost depus dosarul C.N.S.A.S. din care rezultă că antecesorul reclamantei a fost condamnat politic.
Pe fond, reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului declarat de reclamantă și menținerea sentinței recurate.
C. reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 228 din 08 martie 2011 pronunțată de Tribunalul
Cluj în dosarul nr. (...) s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
S-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și în consecință:
S-a respins acțiunea civilă înaintată și precizată de reclamanta D. D. E. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că antecesorul reclamantei a fost condamnat conform sentinței penale nr.44/(...) a T.ui Militar Brașov la pedeapsa de 20 ani detențiune grea pentru activitate intensă contra clasei muncitoare prev. de art. 1. alin.1 C.p. și confiscarea totală a averii.
Potrivit dispozițiilor art. 1 din L. 2., condamnările dispuse în temeiul art.193 din Codul penal din 1936 , constituie de drept condamnări cu caracter politic .
Ca atare, în privința acestor condamnări instanța nu mai trebuie sa constate caracterul politic , întrucât el este constatat de legiuitor, așa cum rezulta din interpretarea coroborata a art. 1 alin. 1,2,4 si art. 4 din L. 2. .
Cu privire la cererea de acordare de despăgubiri astfel cum a fost precizata de către reclamant , instanța a reținut că prin D. nr.1354/2010 și nr.1. publicate în MOf al R.iei nr.761 din 15 noiembrie 2010, Curtea Constituțională a R.iei a constatat că dispozițiile art I pct.1 și art.II din Ordonanța de urgență a G. nr.62/2010 pentru modificarea și completarea L. nr.2., precum și dispozițiile art.5 alin.1 lit.a teza întâi sunt neconstituționale.
Curtea Constituțională a reținut că în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă - există reglementări paralele, și anume, pe de o parte D. lege nr.1., republicat și Ordonanța de urgență a G. nr. 2. aprobată cu modificări și completări prin L. nr.568/2001, cu modificările și completările ulterioare, iar pe de altă parte L. nr.2..
Potrivit dispozițiilor art.3 alin,1 din L. nr.24/2000 republicată"; Normele de tehnică legislativă sunt obligatorii la elaborarea proiectelor de lege de către G. art.6 alin 1- Conținutul și fundamentarea soluțiilor legislative prevede că reglementările cuprinse în actul normativ trebuie să fie temeinic fundamentate, luându-se în considerare interesul social, politica legislativă a statului roman și cerințele corelării cu ansamblul reglementărilor interne, precum și ale armonizării legislației naționale cu legislația comunitară și cu tratatele internaționale la care R. este parte. Reglementarea critcată nu respectă aceste reguli de tehnică legislativă…iar despăgubirile sunt menite a produce satisfacția morală a recunoașterii faptelor nelegale, a încălcării drepturilor în perioada comunistă, iar nu a compensa în bani suferința persoanelor persecutate În consecință, reglementarea criticată nu a fost temeinic motivată.
A mai reținut Curtea Constituțională că textul legal criticat este prea vag, încalcă și regulile referitoare la precizia și claritatea normei juridice. P. legalității presupune, de asemenea, existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile în aplicarea lor așa cum reiese din jurisprudența constantă a C. Europene a D. O..
După declararea caracterului neconstituțional a dispozițiilor art.5 alin.1 lit. a din L. nr.2. reclamantul și-a precizat acțiunea pe dispozițiile art.998-999
Cod civil, și pe dispozițiile art.5 din CEDO.
În ceea ce privește dispozițiile art.5 din CEDO, menționează că orice persoană care este victima unei arestări sau dețineri în condiții contrare dispozițiilor acestui articol are dreptul la reparații.
Instanța a reținut că R. a ratificat C. pentru apărarea drepturilor omului și libertăților cetățenești prin L. nr..30din 18 mai 1994 care a intrat în vigoare la 20 iunie 1994. Prin urmare, pentru faptele petrecute anterior acestei date, C. nu produce efecte, aspect statuat în mod constant în practica CEDO, în special în cauzele pronunțate împotriva R.iei. Atâta timp cât la momentul luării măsurii arestării și condamnării reclamantului R. nu aderase la C., acesta nu poate fi invocată în apărarea drepturilor anterior încălcate.
Cu privire la incidența în cauză a dispozițiilor art.998-999 Cod civil, tribunalul a apreciat că potrivit art.3 din D. nr.167/1958 acțiunile patrimoniale sunt supuse prescripției de 3 ani.
In ceea ce privește data de la care termenul de prescripție de 3 ani a început să curgă, instanța a apreciat că data începerii curgerii este data intrării în vigoarea a D.ui L. nr.1. - 9 aprilie 1990 .
Prin acesta s-a recunoscut caracterul politic al condamnărilor la care au fost supuse unele persoane în perioada de după 6 martie 1945, perioada detenției fiind considerată vechime în muncă, respectiv 1 an de detenție constituie 1 an și 6 luni vechime în muncă. Totodată, persoanelor condamnate politic li s-a acordat și o îndemnizație lunară de 200 lei/pe an de detenție , moment din care reclamanta daca ar fi apreciat ca aceste masuri nu acoperă prejudiciul produs prin condamnare a avut posibilitatea de a solicita obligarea S.ui R. prin M. F. la plata de daune morale.
Mai mult din considerentele Deciziei nr.1. a C. C., rezulta că în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice a fost emis D. lege nr.1., prin care li s-a recunoscut dreptul la despăgubiri pentru daunele morale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta D. D. E. solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului a arătat că a solicitat suma de 2.000.000 euro reprezentând despăgubiri morale ca urmare a condamnării politice a antecesorului reclamantei, inițial temeiul juridic al acțiunii constituind L. 2.. Dupa ce C. Constituționala a constatat ca dispoziția art. 5 alin. 1 lit. a teza 1 sunt neconstituționale și-a precizat temeiul juridic al acțiunii și cu alte acte normative (art. 998, 999 Cod Civil, art. 504 Cod Procedura Penala, art.5
CEDO).
Instanța de fond a considerat ca acțiunea întemeiata pe art. 998, 999
Cod civil raportat la L. 2. ar fi prescrisa în condițiile Decret lege 167/58.
Consideră că acțiunea nu este prescrisa față de dispozițiile decretului lege 167/58 unde se prevede ca dreptul la acțiune începe sa curgă de la data când se naște dreptul la acțiune, astfel încât dreptul la acțiune a început sa curgă la data intrării în vigoare a L. 22112009, adică iunie 2009, deoarece, doar legea 2. prevede în mod expres toate efectele hotărârilor judecătorești decondamnare cu caracter politic prevăzute la art.l sunt înlăturate de drept. A. hotărâri nu pot fi invocate împotriva persoanelor care au făcut obiectul lor.
L. 2. este singurul act normativ in vigoare care înlătura de drept efectele condamnărilor cu caracter politic ale regimului comunist român.
Art. 2 al legii 2. nu a fost declarat neconstituțional astfel încât își produce în continuare efectele.
D. L. 118/30 martie 1990 privind acordare unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, nu înlătura de drept efectele hotărârilor de condamnare astfel încât nu acorda dreptul persoanelor fizice de a solicita despăgubiri morale ca urmare a faptului ilicit al S.ui Comunist R..
Cu privire la motivele de modificare arată că prin sentința civilă pronunțată de Tribunalul Cluj - secția civilă s-a respins petitul de obligare a pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata despăgubirilor solicitate de către reclamantă.
În motivarea soluției instanța de judecată a arătat că, prin decizia C. C. nr. 1. au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a) din L.
2., dispoziții pe baza cărora și-a întemeiat acțiunea inițială.
În continuare se arată că, la stabilirea caracterului necostituțional al art. 5 alin. 1 lit. a) din L. 2., C. Constituționala a avut în vedere că prevederile mai sus menționate au același scop ca și art. 4 din D. L. nr. 1., singura diferența fiind dată de modalitatea de plată, adică o suma globală în loc de o prestație lunară.
Această susținere este eronată din cel puțin următoarele aspecte:
Această cauză este reprezentată de o eroare de tehnică legislativă, constând în aceea că în "Expunerea de motive a L. nr. 22112009" și în prevederile art. 5 alin. 1 lit. a) din L. nr. 22112009, se face trimitere în mod greșit, imprecis și incoerent, la D. - L. nr. 1. și, implicit, la indemnizația prevăzuta la art. 4 și art. 5 din acest act normativ.
Astfel, s-a creat, în mod aparent și artificial, un "paralelism de reglementare", ce a determinat Curtea Constituțională să poată aprecia că s-ar înțelege că și indemnizația"" prevăzută de D. - L. nr. 1. ar fi o "despăgubire pentru prejudicii morale", la fel ca despăgubirea prevăzută de L. nr. 22112009. Deci, ar exista două reglementări (D. L. nr. 1. și L. nr.2.)cu același scop.
În realitate, trimiterea imprecisă și incoerentă la D. - L. nr. 1. este fundamental eronată, atât legislativ cât și doctrinar. Indemnizația lunară prevăzută de D. - L. nr. 1. constituie exclusiv un drept de securitate socială (fiind calificat juridic ca atare în toate tratatele de D. securității sociale), deoarece se acordă prin decizie a direcției județene de specialitate a M. M., F. și P. S., se suportă de la bugetul de stat prin bugetul M. M., F. și P. S. În prezent, acest drept de securitate socială se plătește de C. județene de P. Și în practica judiciară, indemnizația lunară prevăzută de D. - L. nr. 1. este calificat ca un drept de securitate socială (de exemplu, D. nr. 3037/2005 a I.C.C.J.).
D. - L. nr. 1. nu califică această indemnizație ca fiind o "despăgubire pentru daune morale" și nici nu prevede că această indemnizație este plătită de
Ministerul Finanțelor Publice din fondurile alocate pentru despăgubiri civile.
O astfel de calificare a unui drept de securitate socială ca fiind un drept de despăgubire pentru daune morale este și imposibilă, deoarece cele două noțiuni sunt distincte și inconfundabile, au un regim juridic și un fundament deosebit, aparțin unor ramuri de drept diferite. Indemnizație prevăzută de D. - L. nr. 1. ar fi oricum derizorie față de suferințele morale inimaginabile, sistematice, îndelungate și extrem de numeroase ale victimele persecuțiilorregimului totalitar comunist, iar negarea dreptului la compensații morale distincte este profund jignitoare și desconsideratoare.
Pe de altă parte, instanța nu a ținut cont de actele internaționale incidente R. 1096 din 1996 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind "Măsurile de eliminare a moștenirii fostelor sisteme totalitare comuniste", interzice limitarea despăgubirilor datorate victimelor justiției totalitare comuniste (foștii condamnați politici), și recunoaște expres regimul criminal de exterminare promovat de sistemul comunist totalitar.
Declarația asupra principiilor de bază ale justiției privind victimele infracțiunilor și ale abuzului de putere, adoptată de A. G. a ONU prin R. nr. 4. din29 nov.1985, cere statelor să faciliteze accesul la justiție și tratament echitabil a victimelor pentru a obține restituiri, reparații, despăgubiri, compensații și asistență.
Art.5 din C. E. a D. O. prevede că „orice persoană care este victima unei arestări sau a unei dețineri în condiții contrare dispozițiilor acestui articol are dreptul la reparații.
S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice prin întâmpinare (f.11) a solicitat respingerea recursului.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Prima instanță a analizat toate temeiurilor de drept invocate de către reclamant, a exercitat rolul său activ și a lămurit cauza sub toate aspectele, prin urmare, în temeiul art. 316 C.pr.civ. raportat la art. 294 alin. 1 C.pr.civ. este întemeiată excepția inadmisibilității schimbării cauzei juridice a acțiunii în recurs prin invocarea următoarelor temeiuri juridice: R. 1096 din 1996 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, R. 1481 din 2006 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Declarația asupra Principiilor de bază ale
Justiției privind Victimele Infracțiunilor și ale Abuzului de P., adoptată de A. G.
O. prin R. nr. 4. din 29 noiembrie 1985, deoarece cauza poate fi analizată de către instanța de fond în limitele în care a fost investită iar instanța de recurs poate analiza doar dacă instanța de fond a aplicat corect dispozițiile legale în limitele investirii sale.
Cu privire la termenul de prescripție, acesta curge, așa cum corect a reținut prima instanță, de la momentul apariției D.ui-L. nr. 1., acesta fiind momentul și primul act normativ prin care statul a recunoscut existența persecutării de către regimul politic anterior și posibilitatea acordării unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945.
Orice act normativ ulterior care dispune acordarea de drepturi speciale nu înseamnă o repunere în termenul de prescripție pentru persoanele care cer acordarea de despăgubiri potrivit dreptului comun, cât timp acesta a început odată să curgă potrivit celor de mai sus, cât timp momentul la care începe să curgă termenul de prescripție este singular și este posibil să fie suspendat sau întrerupt, dar o astfel de chestiune nu s-a invocat în cauză.
Aceasta cu atât mai mult cu cât disp. art. 5 alin. 1 lit. a din L. 2. au fost declarate neconstituționale, și prin urmare nu mai produc efecte în cauza de față.
Susținerea că această decizie nu este aplicabilă cauzelor aflate pe rol, la data pronunțării acestei decizii, ci, este aplicabilă, eventual, cauzelor înregistrate ulterior pronunțării sale, nu poate fi primită.
Potrivit art. 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992 „D. prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o legesau dintr-o ordonanță în vigoare este d efinitivă și obligatori e . Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își
încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, înacest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept."
Dat fiind că decizia este definitivă și obligatorie rezultă că temeiul legal ce a stat la baza admiterii acțiunii, cu privire la acordarea de despăgubiri, nu mai există astfel că trebuie să ne raportăm la o situație în care acțiunea este în prezent lipsită de un temei legal și prin urmare nu se mai pot acorda despăgubiri în temeiul unui act normativ care nu mai există, nefiind vorba de o încălcare a principiului neretroactivității cât timp aplicarea se face pentru prezent și pentru viitor.
Consideră că prin respingerea acțiunii s-a încălcat principiul aplicării unitare a legii, consacrat de C. E. a D. O., care a concluzionat că, soluționarea diferită a cererilor prezentate de mai multe persoane aflate în situații similare conduce la o stare de incertitudine, care trebuie să fi diminuat încrederea publicului în actul de justiție, această încredere fiind cu certitudine o componentă esențială a statului de drept. I. juridică în cauză l-a privat pe reclamantă de un proces echitabil.
Cu privire la această chestiune trebuie constat că există o ingerință care era legitimă din partea statului, ingerință care constă în chiar declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale care au oferit însăși speranța legitimă, procedura de constatare a neconstituționalității fiind necesară într-o societate democratică, fiind și predictibilă de altfel.
Declararea ca neconstituțională a unor dispoziții legale trebuie acceptată ca producând efecte generale pentru că altfel ar însemna să se conteste însăși legitimitatea existenței procedurii de control al constituționalitate a legilor, ceea ce nu este cazul a fi pus în discuție, prin urmare a existat o ingerință necesară și proporțională.
Curtea Constituțională reține la rândul ei, oferind o altă interpretare, oprind analiza anterior ingerinței, că prin D. asupra admisibilității din 2 decembrie 2008 în Cauza Slavov și alții contra Bulgariei, instanța de contencios al drepturilor omului a acordat o "importanță deosebită faptului că dispoziția de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia", ceea ce a condus la concluzia C. în sensul că reclamanții nu au putut dobândi o "speranță legitimă" în obținerea compensațiilor respective.
Cele reținute mai sus prin D. asupra admisibilității din 2 decembrie 2008 în Cauza Slavov și alții contra Bulgariei, prin care instanța de contencios al drepturilor omului a acordat o "importanță deosebită faptului că dispoziția de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia", ceea ce a condus la concluzia C. în sensul că reclamanții nu au putut dobândi o "speranță legitimă" în obținerea compensațiilor respective, sunt aplicabile și cu privire la situația clară de discriminare apărută ca urmare a declarării ca neconstituționale a prevederilor legale.
Față de acestea se constată că și în situația apariției acestei discriminări prin durata diferită a procedurilor judiciare, reclamantul nu poate solicita acordarea de despăgubiri, având în vedere izvorul discriminării.
Motivele de recurs prin care se aduc critici deciziilor C. C. nu pot fi primite dat fiind că, pe de o parte, aceste decizii sunt obligatorii pentru instanță, iar pe de altă parte nu se poate institui o cale de atac sui generis în care să fie aduse critici unei decizii a C. C., așa cum face în fapt recurentul.
În temeiul prevederilor art. 312 alin . 1 și art. 299 și urm. Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca nefondat recursul, nefiind incidente nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute art. 304 Cod procedură civilă.
PENTRU A. MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta D. D. E. împotriva sentinței civile numărul 228 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar numărul
(...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 03 iunie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
I.-D. C. A.-A. P. C. M. CONȚ
Redactat de I., dactilografiat de S. În 2 ex., la data de (...)
Judecător fond - B. F.S. - Tribunalul Cluj
GREFIER A. A. MUNACIU
| ← Decizia civilă nr. 1694/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 63/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
