Decizia civilă nr. 2268/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R.IA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2268/R/2011
Ședința publică din data de 23 iunie 2011
Instanța constituită din:
Președinte : ANA I.
Judecători : A. C.
A. A. C. Grefier : S. - D. G.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta C. C. D. împotriva sentinței civile nr. 349 din 1 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. C., având ca obiect D. în baza Legii nr.
221/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta
P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamanta recurentă și reprezentantul pârâtului intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că pârâtul recurent a depus la dosar, prin serviciul de registratură al instanței, la data de 17 iunie
2011, întâmpinare prin care solicită respingerea recursului și judecarea cauzei în lipsă.
Instanța comunică cu reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., un exemplar din întâmpinare.
Nefiind formulate cereri prealabile ori excepții de invocat, C. declară închise dezbaterile, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. cu privire la recursurile formulate.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond prin care a fost respinsă acțiunea reclamantei.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 349 din 1 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj, a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la capătul de cerere având ca obiect despăgubiri în temeiul art. 998-
999 cod civil și art. 52 alin. 2 teza I din Constituția R.iei pentru prejudiciul moral suferit de C. T., antecesorul reclamantei, și în consecință:
A fost respinsă acțiunea civilă precizată formulată de reclamanta C. C.
M. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice având ca obiect despăgubiri, ca prescrisă.
A fost admisă excepția tardivității formulării cererii având ca obiect despăgubiri în temeiul art. 504-506 Cod procedură penală, și în consecință:
A fost respinsă ca tardivă cererea precizată formulată de reclamanta C. C. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect despăgubiri.
A fost respinsă cererea având ca obiect obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În considerentele acestei sentințe se reține, referitor la capătul de cerere având ca obiect constatarea caracterului politic al condamnării defunctului C. T., tatăl reclamantei, aplicată prin sentința penală nr.
76/(...), pronunțată în dosarul nr. 25/1959 al T.ui Militar C. și Decizia nr.
356/(...), pronunțată în dosarul nr. 259/1959 a T.ui Militar Regional C., la
5 ani închisoare corecțională și 3 ani interdicție corecțională, în temeiul art. 209 pct. 2 lit. a Cod penal, că potrivit art. 1 alin. 2 lit. a din Legea nr.
221/2009 constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute de art. 209 din Codul penal din 1936, republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare. Conform art. 4 alin. 1 din aceeași lege, persoanele condamnate penal în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2) pot solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al condamnării lor, potrivit art. 1 alin. (3).
În consecință, în condițiile în care condamnarea suferită de C. T. întră în categoria celor care constituie de drept condamnări cu caracter politic, instanța a apreciat că nu se impune constatarea acestui caracter. Cererea având obiectul menționat a fost respinsă ca neîntemeiată.
În speță, reclamanta C. C.-D. a solicitat obligarea pârâtului la plata despăgubirii în sumă de 300.000 euro pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare de către defunctul C. T., decedat la data de (...).
Art. 998 și 999 C.civ. reglementează răspunderea civilă delictuală, care constituie o sancțiune civilă cu caracter reparator și intervine în cazul săvârșirii faptului ilicit cauzator de prejudicii. A. are un caracter patrimonial și este supusă prescripției extinctive.
În conformitate cu art. 8 din D. nr. 167/1958, prescripția dreptului la acțiune pentru repararea prejudiciului cauzat printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât prejudiciul, cât și pe cel care este obligat la repararea lui.
Atât defunctul C. T. cât și reclamanta au cunoscut elementele impuse de textul legal examinat pentru promovarea acțiunii. Chiar dacă o asemenea acțiune era lipsită de succes în timpul regimului comunist, ulterior, după desființarea Departamentului Securității S.ui prin D. nr. 3., dreptul la acțiune a devenit efectiv începând cu data de 1 ianuarie 1990.
În consecință, pentru temeiul juridic al art. 998-999 coroborat cu art. 52 alin. 2 teza I din Constituția R.iei C.civ., precizat de reclamantă, termenul de 3 ani prevăzut de art. 3 din D. nr. 167/1958, s-a împlinit anterior formulării precizării de acțiune - (...).
Astfel, în baza dispozițiilor legale examinate a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la capătul de cerere având ca obiect despăgubiri în temeiul art. 998-999 Cod civil coroborat cu art. 52 alin.
2 teza I din Constituția R.iei pentru prejudiciul moral suferit de C. T., tatăl reclamantei, și în consecință, a fost respinsă acțiunea civilă precizată formulată de reclamanta C. C.-D. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin
Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect despăgubiri, ca prescrisă.
În privința cererii având ca obiect despăgubiri în temeiul art. 504-506
C.pr.pen., instanța a constatat că art. 506 alin. 2 prevede un termen legalimperativ, nesusceptibil de întrerupere, suspendare sau repunere în termen ca și termenul de prescripție examinat mai sus, iar sancțiunea nerespectării este decăderea. Chiar dacă se acceptă ideea momentului de început al acestui termen ca fiind data intrării în vigoare a Legii nr. 221/2009 - (...) -, față de dispozițiile art. 2 care se referă la înlăturarea de drept a efectelor condamnării, modificarea de acțiune a fost tardiv înregistrată la data de (...).
P. motivele expuse, instanța a admis și excepția tardivității formulării cererii având ca obiect despăgubiri în temeiul art. 504-506 Cod procedură penală, și a respins ca tardivă cererea modificată formulată de reclamanta C. C.-D. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect despăgubiri.
În altă ordine de idei, în considerentele Deciziei nr. 1358/2010 Curtea Constituțională a apreciat că nu poate exista decât o obligație „morală"; a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă. Se face de asemenea trimitere la jurisprudența C. E. a D. O. care a statuat în sensul că dispozițiile C.i nu impun statelor membre nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii săi. În același timp, C. de la S. are o jurisprudență constantă în sensul că art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. nu garantează dreptul de a dobândi un bun.
Adoptarea celor două acte normative în materia examinată - D.-lege nr. 1. și Legea nr. 221/2009 - nu a dat naștere la un drept substanțial la despăgubiri pe alte temeiuri de drept, cum ar fi art. 998-999 C.civ. coroborat cu art. 52 alin. 2 teza I din Constituția R.iei, art. 504-506 C.pr.pen., în ipoteza acestor temeiuri noi de drept fiind necesară respectarea termenului de promovare și a condițiilor de admisibilitate. P. aceleași considerente nu există nicio justificare pentru a se aprecia că momentul curgerii termenului de 3 ani, în cazul art. 998-999 C.civ., sau de 18 luni în ipoteza temeiului constând în art. 504-506 C.pr.pen., s-ar situa la alt moment decât cel arătat în prezentele considerente.
În baza dispozițiilor art. 274 C.pr.civ., instanța a respins cererea având ca obiect obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată deoarece reclamanta nu a depus la dosarul cauzei acte justificative din care să rezulte efectuarea cheltuielilor de judecată.
Î mpot riv a ac est ei sen ti nțe a d ec lar at în t erm en l eg al re cu rs reclamanta, solicitând modificarea ei, în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea recursului ei, reclamanta învederează că instanța fondului a făcut o greșită aplicare a normelor de drept substanțial, admițând excepția prescripției extinctive și soluționând, astfel, cauza pe excepție, deoarece termenul de prescripție este cel special prev. de art. 5 alin. 1 din Legea nr. 221/2009, fiind un termen de 3 ani ce a început să curgă de la data intrării în vigoare a legii, acest text nefiind declarat neconstituțional, deciziile C. Constituționale nr. 1358 și 1360 din octombrie 2010 referindu- se la art. 5 alin. 1 lit. a teza I. Modificarea și întregirea motivelor de fapt nu trebuia să conducă la concluzia prescripției dreptului la acțiune, fiind păstrat motivul inițial întemeiat pe dispozițiile art. 1 alin. 2 și art. 5 alin.
1 și 3 din Legea nr. 221/2009, ce au fost completate cu prev. art. 1 alin. 1
și art. 2 din aceeași lege, cu dispozițiile generale din art. 998 C. civil, precum și cu dispozițiile art. 5 paragrafele 1 și 5 din Convenția Europeană a D. O., termenul de prescripție începând să curgă de la data intrării în vigoare a Legii nr. 22172009 și nu de la data reținută de prima instanță, întrucât, potrivit disp. art. 2 din Legea nr. 221/2009, au fost înlăturate de drept efectele hotărârilor judecătorești de condamnare cu caracter politic,aceste hotărâri nemaiputând fi invocate împotriva persoanelor care au făcut obiectul lor, or, neacordarea despăgubirilor face ca legea să nu-și mai atingă scopul.
Neacordarea daunelor morale încalcă și dreptul la un bun în sensul art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1.
Indemnizațiile lunare reglementate de D. - lege nr. 1. sunt drepturi de securitate socială, care nu acoperă prejudiciul moral, textul decretului - lege neprecizând clar ce se înțelege prin condamnare cu caracter politic, o definiție legală fiind cuprinsă abia în Legea nr. 221/2009. S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă pentru a răspunde civil delictual pentru faptele săvârșite sub imperiul vechilor constituții de organele sale.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, raportat la
dis po ziț ii le ar t. 3 0 4 1 Co d pro c. ci v. , c urt ea ap re cia ză că ace st a n u est e
fon da t, di n c on si der ent el e c e urm ea ză a fi ex pu se .
Astfel, reclamanta, inițial, prin cererea de chemare în judecată, și-a fundamentat acțiunea exclusiv pe dispozițiile legii speciale de reparație, respectiv art. 1 alin. 2 și art. 5 alin. 1 și 3 din Legea nr. 221/2009, pentru ca, ulterior, în urma pronunțării deciziei C. Constituționale nr.
1358/2010, ce a lăsat fără temei legal cererea, declarând neconstituțional textul art. 5 alin. 1 lit. a din lege, să-și precizeze temeiul juridic, invocând dispozițiile legale arătate în cuprinsul recursului, raportat la care instanța de fond a invocat excepția prescripției extinctive.
În realitate, dispozițiile unei legi speciale pot fi invocate alături de cele cuprinse într-o lege generală doar în măsura în care legea generală completează legea specială, nu și în situația în care prevederile legii speciale înlătură prevederile legii generale, în aplicarea principiului specialia generalibus derogant.
În situația acțiunilor întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 221/2009, avem de a face cu acțiuni în repararea unor daune produse de regimul comunist unor categorii de persoane, respectiv celor care au suferit condamnări politice în sensul legii speciale. Conform jurisprudenței C. E. a D. O., invocată în decizia C. Constituționale, statul nu este obligat să repare astfel de prejudicii, dispozițiile convenției neimpunând statelor membre vreo obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor (adică de statele comuniste), iar, atunci când o fac, au o largă marjă de apreciere în stabilirea măsurilor specifice de implementare a politicilor sociale și economice, a condițiilor de acordare a despăgubirilor, acordarea daunelor morale persoanelor condamnate politic în perioada comunistă neconstituind o obligație legală a statului, care își are izvorul în trecut, statul acordând compensații în echitate, prin legi speciale, astfel încât nicio persoană nu poate avea un drept substanțial la despăgubiri pentru daune morale. Finalmente, Curtea Constituțională a apreciat că inclusiv recunoașterea condamnării produce o satisfacție de ordin moral, iar legile anterioare care au acordat o serie de drepturi persoanelor aflate în astfel de situații, reprezintă o despăgubire dreaptă, echitabilă, rezonabilă și proporțională cu gravitatea și suferințele produse prin condamnările sau măsurile administrative cu caracter politic.
Faptul că ultima lege specială de reparație a dat o definiție legală coerentă condamnărilor cu caracter politic nu înseamnă că obiectul ei diferă de cel al D. - lege nr. 1. și al celorlalte legi anterioare de reparație, sub aspectul persoanelor îndreptățite la reparație, acest aspect fiind reținut și în considerentele deciziei C. Constituționale.
Iată, așadar, că nu pot fi invocate dispozițiile generale ale Codului civil privind răspunderea civilă delictuală a statului pentru prejudiciile cauzate de predecesorul său, statul comunist, statul având posibilitatea, dar nu și obligația legală de a repara astfel de prejudicii prin adoptarea unor legi speciale, or legea specială ce a constituit fundamentul acțiunii reclamantului a fost declarată neconstituțională, dispozițiile dreptului comun neputând fi invocate, în condițiile în care acestea nu completează legea specială.
Oricum, prima instanță a ales să invoce și să soluționeze cu precădere excepția prescripției extinctive și nu excepția inadmisibilității acțiunii fundamentată pe dreptul comun, însă, din considerentele arătate deja, dispozițiile legii speciale nu pot fi combinate cu cele ale dreptului comun, deci nu poate fi invocată răspunderea civilă delictuală reglementată de codul civil și termenul de prescripție a dreptului la acțiune prevăzut de legea specială.
Termenul de prescripție prevăzut de legea specială ar putea fi considerat cel mult o cauză întrerupătoare a termenului de prescripție în sensul art. 16 alin. 1 lit. a din D. nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, fiind vorba de o recunoaștere a dreptului pretins, însă aceasta doar în măsura în care ar fi intervenit în cursul termenului de prescripție, ceea ce nu este cazul, termenul de prescripție începând să curgă cel târziu de la data adoptării D.-lege nr. 1., când statul a recunoscut anumite drepturi persoanelor condamnate politic și, în general, existența condamnărilor cu caracter politic.
Nu se poate reține încălcarea dreptului la un bun în sensul art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1, neexistând o speranță legitimă la plata daunelor morale. Aceasta, deoarece, deși, la un moment dat, acestea își aveau fundamentul într-un act normativ în vigoare, respectiv art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, așa cum a reținut Curtea Constituțională în decizia nr.
1358/(...), a existat un alt act normativ, respectiv D.-lege nr. 1., în temeiul căruia puteau fi solicitate astfel de despăgubiri, text ce a rămas în vigoare, motivul admiterii excepției de neconstituționalitate fiind, în principal, paralelismul legislativ. Nu a existat nici o jurisprudență constantă în sensul acordării acestora și stabilirii unor criterii pentru cuantificarea lor, instanțele confruntându-se recent cu astfel de acțiuni raportat la data intrării în vigoare a actului normativ ce a constituit la un moment dat fundamentul lor.
Tocmai de aceea, nu se pune nici problema unei eventuale discriminări, în sensul Protocolului nr. 12, respectiv a aplicării unui tratament juridic inegal unor persoane aflate în situații juridice identice, cu referire la cei care aveau acțiuni pe rol exercitate în același interval, tocmai pentru că nu a existat timpul necesar cristalizării unei jurisprudențe în temeiul unor hotărâri irevocabile.
În temeiul art. 312 alin. 1 Cod proc. civ., curtea,
P. ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta C. C. D. împotriva sentinței civile nr. 349 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosarul nr.
(...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 23 iunie 2011.
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
GREFIER
ANA I. A. A. C. A. C.
S. D. G.
Red. CAA dact. GC
2 ex/(...)
Jud. primă instanță: E.L.
| ← Decizia civilă nr. 2907/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 497/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
