Decizia civilă nr. 1747/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMI.
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1747/R/2011
Ședința publică din 18 mai 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
JUDECĂTORI:
M.-C. V.
A. C.
T.-A. N.
GREFIER:
M. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul M. C.-N. PRIN P., împotriva deciziei civile nr. 103 din 17 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privindu-i și pe reclamantul C. LOCAL AL M. C.-N., precum și pe pârâtul P. C., având ca obiect reziliere contract.
La apelul nominal, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 4 mai
2011, reclamantul-recurent a depus la dosar, prin registratura instanței, dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, potrivit mențiunilor din citație.
Recursul este legal timbrat cu 19,92 lei taxă judiciară de timbru și
1,50 lei timbru judiciar.
Se constată că prin memoriul de recurs, reclamantul a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în vederea pronunțării.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 16697/(...), pronunțată în dosarul nr.(...) de
Judecătoria Cluj-Napoca, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamantul M. C. N. în contradictoriu cu pârâtul P. C. și a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 1085,28 lei reprezentând chirie restantă aferentă perioadei martie 2008 - februarie 2010, s-a dispus rezilierea contractului de închiriere nr.53163/(...) încheiat între părți și evacuarea pârâtului din locuința situată în C.-N., str.P. C. nr.7 ap.100 jud. C., a fost obligat pârâtul sa predea reclamantului imobilul într-o stare corespunzătoare, au fost respinse celelalte capete de cerere și a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 173,89 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța această sentință judecătoria a reținut că la data de
(...), între M. C.-N., în calitate de reprezentant al S. Român și pârâtul P. C. încalitate de chiriaș, s-a încheiat contractul de inchiriere nr.53163, având ca obiect locuința situată în C.-N., str.P.Ion C. nr.7 ap.100. Contractul s-a încheiat pentru o perioadă de 5 ani, începând cu data de (...) si până la (...). potrivit clauzelor contractuale chiria trebuia să fie achitată lunar, până pe data de 30 a lunii, pentru luna în curs. Prin mai multe adrese pârâtul P. C. a fost notificat de reprezentanții reclamantului M. C.-N. să se prezinte cu actele necesare pentru prelungirea contractului de închiriere și recalcularea chiriei, si să își achite datoriile restante, în caz contrar urmând a se proceda la evacuare.
Potrivit Notei interne întocmite de S. R., C., T., P., pârâtul P. C. figura la data de (...) cu un debit restant de 1085,28 lei, la care se adăugă majorări de întârziere de 0,1% pe zi.
Așadar, din probatoriul administrat rezultă că între părți s-a încheiat un contract de inchiriere, pentru perioada (...) - (...), însușit prin semnătură atât de reclamant prin reprezentanții săi, cât și de pârâtul P. C. Așa cum a arătat si reclamantul, perioada locațiunii prevăzută în contract a expirat la data de (...), însă prin raporturile între părți au continuat în baza tacitei relocațiuni conform art. 1437 si 1452 Cod civil, întrucât pârâtul a fost lăsat să folosească în continuare imobilul închiriat, după cum rezultă din toate adresele emise de reclamant prin care acesta îi solicita pârâtului să se prezinte cu actele necesare în vederea încheierii actului adițional la contractul de inchiriere și în vederea recalculării chiriei. Or, din aceste înscrisuri reiese că intenția reclamantului a fost de a continua raporturile de locațiune cu pârâtul și că nu a existat o manifestare de voință în sens contrar.
Potrivit prevederilor art. 969 Cod civil, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Desființarea acestora nu poate avea loc decât în condițiile prevăzute de lege, cum ar fi cazul neexecutării culpabile de către una dintre părți a obligațiilor contractuale ce ii revin, situație în care se justifică rezilierea contractului, în condițiile stabilite de art.1020 Cod civil.
Făcând aplicarea acestui principiu în materia contractelor de locațiune, dispozițiile art. 1439 cod civil prevăd că neexecutarea obligațiilor de către una din părți, da dreptul celeilalte părți de a cere rezilierea contractului cu daune interese. O asemenea obligație esentială este cea prevăzută de art.1421 Cod civil, și anume obligația locatarului de a achita chiria la termenele stabilite.
Prin prima acestor considerente, instanța a constatat că pârâtul P. C. in mod culpabil nu si-a îndeplinit obligația ce îi revenea în temeiul contractului de închiriere încheiat cu reclamantul, de a achita la termen chiria stabilită în sarcina sa. Din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că pârâtul avea obligația de a achita lunar o chirie în sumă de 45,22 lei pe data de 30 a fiecărei luni, însă pârâtul nu a probat că si-ar fi îndeplinit obligația de plată în perioada martie 2008 - februarie 2010. Această neexecutare a contractului de către pârât pe o perioadă de aproape doi ani a fost apreciată de instanță suficient de importantă pentru a justifica rezilierea contractului și îi este în mod cert imputabilă pârâtului, având în vedere că acesta este prezumat în culpă, conform art.1082 Cod civil. In aceste condiții, instanța a admis al patrulea capăt de cerere din acțiune așa cum a fost precizată și a dispus rezilierea contractului de închiriere nr.53163/(...) încheiat între părți,așa cum a fost prelungit acesta în baza tacitei relocatiuni și apoi a relocatiunii legale.
Cât privește petitul având ca obiect chiria restantă, instanța a reținut că în materia răspunderii contractuale, reguli incidente și cauza de față, în cazul obligațiilor de rezultat sarcina probei se împarte între debitor și creditor, în sensul că mai întâi creditorul trebuie să dovedească existenta creanței, după care neexecutarea se prezumă cât timp debitorul nu dovedește executarea.
In speță, reclamantul a făcut dovada existentei creanței prin înscrisurile mai sus arătate în conformitate cu dispozițiile art. 1169 C.civ., in timp ce paratul nu a dovedit îndeplinirea integrală a obligației de plată, deși conform art. 1169 C.civ si art. 129 alin. 1 C.p.civ îi incumba sarcina acestei probe. Astfel, pârâtul P. C. avea obligația de a plăti lunar chiria datorata în baza contractului de inchiriere, respectiv a contractului operat în baza tacitei relocatiuni, însă nu si-a onorat această obligație, motiv pentru care datorează suma de 1085,28 lei reprezentând chirie restantă, aferentă perioadei (...) - (...), în conformitate cu art.21 lit.d si art.25 al.2 din Legea nr.114/1996.
A fost respins capătul de cerere având ca obiect penalități de întârziere pentru neplata chiriei aferente perioadei (...) - (...), în baza art.II din Contractul de închiriere nr.53163/(...). Instanța a constatat că acest contract nu conține o veritabilă clauză penală, de natură a fi opusă debitorului, câtă vreme s-a specificat doar că neplata la termen a chiriei atrage o penalizare asupra sumei datorate pentru fiecare zi de întârziere, fără să se menționeze cuantumul procentual al penalităților de întârziere, care ar fi permis o evaluare convențională a prejudiciului încercat de creditor prin neachitarea la termen a chiriei ce îi era datorată.
Apoi, deși reclamantul a invocat dispozițiile art.115 al.1 si 5 din C. de procedura fiscală, modificate prin art.III din Legea nr.210/2005, potrivit cărora majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv. Nivelul majorării de întârziere este de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, și poate fi modificat prin legile bugetare anuale, instanța a constatat ca aceste prevederi legale nu sunt incidente în speță, întrucât privesc majorările care se aplică creanțelor bugetare, în condițiile C.ui de procedură fiscală, or chiria încasată de reclamant, în baza unor contracte de inchiriere a bunurilor pe care le administrează in contul S. Român nu reprezintă creanțe bugetare, în accepțiunea art.1 din Cod procedură fiscală raportat la art.1 si 2 Cod fiscal.
In final, instanța a constatat că nu este întemeiat nici capătul de cerere privitor la obligarea pârâtului să semneze fișa de calcul a chiriei, anexă la contractul de inchiriere, câtă vreme, pe de o parte, s-a dispus rezilierea contractului, iar pe de altă parte, nu există niciun temei legal în acest sens.
Prin decizia civilă nr. 103/(...) a T.ui C. a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului C. Local al M. C.-N. și a fost respins apelul declarat de acest reclamant, ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă, a fost admis în parte apelul declarat de reclamantul M. C.-N. prin P. împotriva sentinței civile nr.16697/(...), pronunțată în dosarulnr.(...) al Judecătoriei C.-N., care a fost schimbată în parte, în sensul că a fost obligat pârâtul P. C. și la plata chiriei începând cu martie 2010 și până la eliberarea efectivă a imobilului, fiind menținute restul dispozițiilor sentinței.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut următoarele: Referitor la excepția menționată mai sus, tribunalul a constatat că prin încheierea din (...) prima instanță a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantului C. Local al M. C.-N., iar prin sentința atacată a admis în parte doar acțiunea reclamantului M. C.-N. prin P.
Apelul a fost formulat de ambii reclamanți, însă criticile s-au referit doar la soluția dată de prima instanță petitelor privind chiria restantă și majorările de întârziere, nu și la admiterea excepției lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantului C. Local al M. C.-N.
În consecință, ținând cont de dispozițiile art.295 alin.1 C.proc.civ., tribunalul a constatat că problema capacității procesuale de folosință a reclamantului C. Local al M. C.-N. a fost soluționată definitiv, soluția primei instanțe nefiind atacată, astfel încât acest reclamant nu are calitate procesuală activă să formuleze critici în ceea ce privește soluția pe fond, aceasta fiind pronunțată doar în contradictoriu cu reclamantul M. C.-N. prin
P.
În privința apelului declarat de reclamantul M. C.-N. prin P., tribunalul a reținut că prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată la data de (...), acesta a solicitat obligarea pârâtului la plata chiriei până la data executării efective a hotărârii de evacuare.
Prima instanță a reținut că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de a achita chiria, motiv pentru care a dispus rezilierea contractului de închiriere, evacuarea acestuia, precum și obligarea sa la plata chiriei restante pentru perioada 0(...)-(...).
Potrivit 25 alin.2 din Legea nr.114/1996 „chiriașul este obligat la plata chiriei prevăzute in contractul de inchiriere, pana la data executării efective a hotărârii de evacuare";.
Raportat la aceste dispoziții legale, tribunalul a considerat fondate criticile apelantului, pârâtul fiind obligat să achite chiria până la eliberarea efectivă a imobilului.
Referitor la majorările de întârziere, tribunalul a reținut că potrivit art.1 alin.1 C.proc .fiscală „prezentul cod reglementează drepturile șiobligațiile părților din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat și bugetelor locale, prevăzute de C. fiscal";, iar conform art.2 alin.1 lit.h C.fiscal "impozitele și taxele reglementate prin prezentul cod sunt următoarele: …impozitele și taxele locale";.
Astfel, tribunalul a considerat corectă concluzia primei instanțe, în sensul că prevederile codului de procedură fiscală, invocate de reclamant, nu sunt incidente în cauză, deoarece chiria stabilită prin contractul de închiriere nu intră în categoria creanțelor bugetare, prevederile menționate referindu-se doar la impozite și taxe locale.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, tribunalul a considerat că instanța a stabilit în mod corect suma de 173,89 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar pentru petitele admise din acțiuneareclamantului M. C.-N. prin P., iar raportat la soluția privind majorările de întârziere, nu se impune acordarea altor sume cu acest titlu.
Totodată, în baza art.296 C.proc.civ., a admis în parte apelul declarat de reclamantul M. C.-N. prin P. și a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a obligat pârâtul P. C. și la plata chiriei începând cu martie 2010 și până la eliberarea efectivă a imobilului, fiind menținute restul dispozițiilor sentinței.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul M. C.-N., solicitând instanței admiterea recursului, modificarea deciziei pronunțate în apel, în sensul obligării intimatului la plata majorărilor de întârziere aferente debitului și calculate pentru perioada (...) - (...) și în continuare până la data plății efective a debitului și obligarea intimatului la plata diferenței cheltuielilor de judecată în cuantum de 163,39 lei, achitate la fondul cauzei.
În motivarea recursului recurentul a aratat că tribunalul în mod greșit a reținut că în contractul de închiriere nu s-a stabilit cuantumul procentual al majorărilor și că aceste majorări fac parte din creanțele bugetare.
Recurentul a recunoscut că în alin. 6 cap. II din contractul de închiriere nu este prevăzut cuantumul procentual al penalităților/majorărilor de întârziere, însă procentajul majorărilor de întârziere a fost stabilit pe parcursul derulării contractului de închiriere, potrivit HG nr. 350/1999 - 0,30% / zi, HG nr. 564 din (...) - 0,15%/zi, HG nr. 1043/(...) - 0,10%/zi, HG nr. 874/2002 - 0,07%/zi, HG nr. 1513/(...) -
0,06%/zi, HG nr. 785/(...), Legea nr. 210/2005 și OG nr. 92/2003.
Recurentul a invocat dispozițiile art. 981 C.civil, potrivit căruia clauzele obișnuite într-un contract se subînțeleg dacă nu sunt expres prevăzute. S-a mai arătat că nu s-a respectat clauza contractuală care prevedea majorări de întârziere.
Recurentul a menționat că suma majorărilor de întârziere este de
388,30 lei calculate până la data de (...).
În ceea ce privește critica vizând cheltuielile de judecată, recurentul a arătat că instanța de fond a obligat pârâtul doar la plata sumei de 173,89 lei, deși la dosarul cauzei au fost depuse două taxe de timbru în cuantum de
159,69 lei și timbru judiciar de 3,7 lei și o taxă de timbru de 10 lei și timbru judiciar de 0,5 lei. Întrucât pârâtul intimat s-a aflat în culpă procesuală, acesta trebuia să fie obligat la plata diferenței de taxă judiciară de timbru în cuantum de 163,39 lei.
Analizând decizia pronunțată prin prisma motivelor de recurs invocate, curtea constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentruurmătoarele considerente:
Prima critică formulată de reclamant vizează faptul că pârâtul nu a fost obligat la plata majorărilor de întârziere.
Din contractul de închiriere încheiat în (...) între M. C.-N. și pârâtul
P. C., rezultă că neplata la termen a chiriei atrage o penalizare asupra sumei datorate pentru fiecare zi de întârziere începând cu ziua care urmează a celeia în care suma a devenit exigibilă. Având în vedere modul în care este redactată această clauză contractuală, curtea apreciază că nu poate fi analizată ca o veritabilă clauză penală, deoarece nu permite o evaluareconvențională a prejudiciului încercat de creditor prin neachitarea la termen a chiriei datorate.
Așadar, această clauză contractuală nu poate fi încadrată în dispozițiile art. 981 C. civil, ca o clauză obișnuită a contractului care se subînțelege, întrucât clauza penală presupune evaluarea daunei anterioară producerii prejudiciului, prin acordul de voință al cocontractanților. Dispozițiile contractuale obișnuite într-un contract de închiriere care îl vizează pe chiriaș sunt plata chiriei la data prevăzută în contract și eliberarea imobilului la data încheierii locațiunii și nu clauza penală care poate fi sau nu inclusă într-un contract de locațiune în funcție de modul în care părțile au negociat contractul, având deplină libertate, potrivit dispozițiilor art. 969 C. civil.
Majorările de întârziere se aplică raporturilor juridice fiscale privind administrarea impozitelor și taxelor legale reglementate de art. 1 din C. de procedură fiscală. Un contract de închiriere nu poate fi asimilat unei creanțe bugetare, iar dispozițiile legale invocate de recurent HG nr. 3., HG nr. 5., HG nr. 1., vizează obligațiilebugetare ale persoanei, decurgând din impozite și taxe locale.
Așadar, decizia tribunalului este legală, întrucât contractul nu prevede cuantumul penalităților care pot fi achitate de către chiriaș dacă achită chiria cu întârziere.
În ceea ce privește al doilea motiv de recurs, curtea constată că în mod legal a fost obligat pârâtul să suporte numai o parte din taxa judiciară de timbru achitată de reclamant, întrucât acțiunea acestuia a fost admisă numai în parte. Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 146/1997, reclamantul care investește instanța cu acțiune este obligată să achite taxa judiciară de timbru pentru cererile cu care investit instanța. În ipoteza în care acțiunea reclamantului este admisă, potrivit dispozițiilor art. 274 Cod proc.civ., cheltuielile de judecată avansate de către reclamant vor fi suportate de către pârât. Î., în ipoteza în care acțiunea reclamantului este respinsă în tot sau în parte, reclamantul este cel care suportă taxele de timbru achitate, ca o sancțiune pentru investirea instanței cu o acțiune nefondată.
Întrucât acțiunea reclamantului a fost admisă în parte, cu respectarea dispozițiilor art. 274 Cod proc.civ. și pârâtul a fost obligat la plata taxelor judiciare aferente petitelor admise.
În temeiul art. 304 pct. 9 Cod proc.civ., raportat la art. 312 Cod proc.civ., curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M. C.-N. împotriva deciziei civile nr. 103 din 17 februarie 2011 a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o va menține.
PENTRU ACESTE M.IVE,
ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M. C.-N. împotriva deciziei civile nr. 103 din 17 februarie 2011 a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 18 mai 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
M. C. V. A. C. T. A. N.
GREFIER M. T.
Red. T.A.N. dact. GC
2 ex/(...)
Jud apel.D.I.Tașcă, M.O. S.
| ← Decizia civilă nr. 5383/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 494/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
